Schimbările climatice au o multitudine de urmări în tot ceea ce înseamnă traiul zilnic. Există zone unde este regândită structura culturilor agricole ori zone ce au devenit impracticabile pentru agricultură. Există ghețari care se topesc și pun în pericol întregul ecosistem, dar și regiuni în care media temperaturilor anuale a crescut considerabil în ultimii ani. Toate acestea schimbă nu doar traiul oamenilor, ci și pe cel al animalelor, al plantelor și păsărilor migratoare. De exemplu, păsările călătoare nu prea mai părăsesc țările europene în timpul iernii, așa cum se întâmpla cândva.

Migrația păsărilor este un fenomen fascinant despre care aflăm încă din copilărie, atunci când ni se spune despre ele că „pleacă în țările calde“. De fapt, plecarea păsărilor călătoare în fiecare an, începând cu luna august și până în prima parte a lunii noiembrie, din țările în care au stat peste vară pentru reproducere și hrană, este un semn bun, adică natura își urmează cursul firesc. Însă, cum se face că vedem berze pe câmp în luna decembrie, când ele ar fi trebuit să fie demult plecate pe continentul african? Ei bine, schimbările climatice provoacă schimbări de comportament, iar vremea prietenoasă din toamnă le păcălește să mai zăbovească la noi în țară și să nu plece spre Africa, prin strâmtoarea Bosforului, așa cum reiese din datele organizațiilor și asociațiilor de profil, care urmăresc migrarea berzelor cu ajutorul radioemițătoarelor. Berzele sunt păsări ce au nevoie de căldură, de aceea trebuie să plece din țara noastră atunci când se instalează iarna. Mai mult decât atât, ele trebuie să-și asigure hrana, or în momentul înghețului acest lucru devine imposibil. De curând, zeci de berze au fost zărite rătăcind pe câmpurile patriei, iar patru dintre ele au fost duse la Centrul de Reabilitare al Animalelor Sălbatice din Târgu Mureș, unde au parte de îngrijire specială pentru a trece peste iarnă. Acesta nu este un caz izolat, există diverse locuri în țară unde acestea au fost observate, cum este cazul gropii de gunoi din jurul Brașovului, acolo unde mai multe berze au ales să cuibărească.

Nu doar berzele și-au făcut un obicei din a nu mai pleca din România, ci și alte specii cum ar fi stârcii, pescărușii albaștri, gâștele sălbatice, pelicanii, lebedele, cormoranii ori lișițele. Chiar și în iernile trecute au fost observate sute de păsări în jurul lacurilor. Mai mult decât atât, ele au fost observate și în jurul râurilor din preajma marilor orașe, acolo unde sunt deversate apele menajere, care le devin sursă de hrană păsărilor. Și în Delta Dunării pelicanii ori cormoranii au devenit rezidenți permanenți, iar acest fenomen se repetă și în acest an.

Ce se va întâmpla cu ele peste iarnă? Vor supraviețui? Nu ne rămâne decât să fim atenți și să luăm măsurile necesare atunci când le observăm!

Ce putem face dacă găsim iarna berze care au nevoie de ajutor?

– Să le oferim hrană (în funcție de specie) – pește, carne crudă tăiată cubulețe;

– Dacă nu se pot mișca ori sunt înghețate trebuie să le ducem într-o anexă a gospodăriei;

– Trebuie să le oferim îngrijire corespunzătoare, apă și hrană, iar în momentul în care își revin e necesar să le eliberăm;

– Dacă păsările sunt lovite trebuie să luăm legătura cu un medic veterinar ori cu o asociație de profil pentru a fi tratate corespunzător.

Larissa DINU

Am scris acest text în balconul casei în care, în bună parte, am copilărit, inspirând aerul curat al unei dimineți frumoase de primăvară. Este locul în care mă simt cu adevărat liber, dar și norocos că am avut parte de acesta.

De multe ori mă întreb de ce oare mulți tineri își doresc să meargă la oraș, de ce dau aceste peisaje pitorești, atâtea minunății din lumea asta mirifică a ruralului pe o adunătură de blocuri, aglomerație și poluare? Probabil, tânjesc, sărmanii după o viață lipsită de griji pe care speră s-o găsească acolo.

Mi se pare o utopie atâta vreme cât cele mai multe locuri de muncă, de se mai găsesc, sunt stresante, obositoare și fără a-ți oferi întotdeauna siguranță pentru zilele de mai apoi... În ceea ce privește alimentele, cele mai multe sunt din import, din țări care vor o producție mare, pentru un profit, cel puțin, la fel de mare și nu-ți oferă siguranță pentru sănătate. Nu mai vorbim de aerul de oraș – fiecare centimetru cub de aer inspirat este o adevărată armă biologică.

Și atunci cum să fim lipsiți de griji când ceea ce mâncăm a crescut într-o lună cât un fruct natural în trei, să nu mai vorbim de hrana de origine animală care este cu atât mai slabă din punct de vedere calitativ cu cât este mai frumoasă la exterior. Iată de ce această dorință de... orășenizare, de migrare de la țară către urbe mi se pare anormală.

Tot aud voci care spun că nu mai vor atât de multe griji, însă nu realizează că tocmai locurile către care vor să se îndrepte sunt dintre cele care creează griji, nesiguranță de multe ori, în fine, o viață stresantă ce te determină să ți-o dorești uneori... cât mai scurtă.

Ne dorim o imunitate naturală, un trup sănătos pe care le-am putea avea dacă am consuma alimente sănătoase, am inspira aer curat și am munci pentru a le obține... Cel mai sănătos fitness...

Întâlnesc din ce în ce mai des tineri, chiar bărbați, femei crescuți la țară care se îndreaptă spre orașe, cărora le este rușine mai apoi să-și recunoască originea, să povestească despre copilăria petrecută la țară, probabil de teamă să nu fie catalogați drept țărani. Ce-i drept, nu mă surprinde câtă vreme realizez că marea majoritate a orășenilor nu cunosc originea acestui cuvânt care vine de la „țar“, însemnând rege, urmând a veni „țarina“, care înseamnă pământ lucrat, muncit, iar mai apoi actualul țăran, țară. Iată cum putem realiza că adevărata și cea mai mare bogăție a noastră este pământul, mai ales cel de la țară care ne asigură până la urmă existența, de care nu trebuie să uităm. Să-l respectăm cel puțin atât cât el ne îngăduie să-l călcăm în fiecare zi.

Pământul și viața la țară au stat la baza evoluției pe care o trăim astăzi. Apoi marile descoperiri își au originea tot în acest spațiu.

Așadar, să nu ne fie rușine să trăim alături de el și să-l îngrijim ca pe noi înșine. Așa am învățat de la bunicii și străbunicii mei de care mi-aduc aminte cu drag și respect.

Andrei OPREA-BANU