Imaginile brute ale animalelor schingiuite în cuști sau ale trofeelor de vânătoare puse alături de animalele care zac în bălți de sânge stârnesc revoltă și repulsie față de cei care au făcut asta. Comerțul cu animale sălbatice funcționează însă după aceleași reguli ca și alte afaceri. Există ofertă pentru că există cerere. Dincolo de imaginile dramatice surprinse la punctul zero al acțiunii se află, de fapt, un om, în general bogat sau foarte bogat, care își dorește pentru colecție un corn de rinocer, fildeș de elefant sau un animal de companie exotic. În mod paradoxal, acesta este poate admirat de oamenii care cer să se ia măsuri împotriva braconierilor. Tocmai pentru că el reprezintă acea imagine rafinată a mâinilor curate, a omului cizelat care, aparent, și-a educat toate simțurile primare și înțelege că trebuie să trăim într-o simbioză cu tot ce ne înconjoară. Metaforic vorbind, omul acesta este, de fapt, autorul moral al unei crime pentru care se „plătește“ anual cauțiune cu miliarde de dolari. O crimă care se săvârșește pentru a satisface două nevoi. Prima, a celor care ucid efectiv pentru bani, iar executanții cei mai de jos ai rețelelor de trafic, cei care își pătează la propriu mâinile cu sânge, sunt de cele mai multe ori oameni foarte săraci care fac asta doar pentru a trăi. Sunt cei care nu primesc nicio prezumție de nevinovăție pentru sărăcia pe care o poartă cu sine și pe care societatea modernă, în ipocrizia ei, ar prefera să îi vadă murind de foame decât ucigând animalele sălbatice. Și a doua nevoie, cea a omului aflat poate pe alt continent decât pe cel unde sunt sacrificate milioane de animale sălbatice. Una profund psihologică și care demonstrează nevoia de a-și reconfirma supremația absolută. Acesta din urmă este grațiat pentru că răspunde așteptărilor noastre superficiale.

A doua amenințare directă după distrugerea habitatelor

Comerțul ilegal cu animale sălbatice amenință speciile din întreaga lume întrucât braconierii, traficanții și rețelele de trafic organizate urmăresc cu orice preț să satisfacă cererea consumatorilor cu scopul de a obține profit. Traficul și comerțul ilegal cu  produse obținute de la animalele sălbatice, cum ar fi fildeșul de elefant, cornul de rinocer, solzii de pangolin, osul de tigru, bila de urs cauzează scăderi fără precedent în unele dintre cele mai carismatice specii din lume, dar și mai puțin cunoscute.

Potrivit https://www.traffic.org/about-us/legal-wildlife-trade/produse obținute de la animalele sălbatice, cu o valoare de aproximativ 160 de miliarde de dolari, au fost importate, începând cu anul 1990, în fiecare an în întreaga lume. Dimensiunea comerțului ilegal poate fi însă mult mai mare pentru că implică sute de milioane de plante și animale sălbatice din zeci de mii de specii. Pentru a avea o perspectivă cât mai reală legată de amploarea traficului de animale sălbatice, este suficient să spunem că anual sunt capturate peste 100 de milioane de tone de pești, 1,5 milioane de păsări și sunt culese aproximativ 440.000 de tone de plante medicinale.

În momentul de față comerțul cu animale sălbatice este a doua amenințare directă asupra supraviețuirii speciilor, după distrugerea habitatelor. Populațiile de specii au scăzut cu o medie de 40% între 1970 și 2000. Cea mai evidentă problemă asociată comerțului cu animale sălbatice este supraexploatarea până la punctul în care supraviețuirea unei specii este periclitată. Cele mai recente și mai mediatizate  exemple în acest sens sunt cele ale tigrilor, rinocerilor, elefanților, dar, dincolo de vizibilitatea asigurată de presă, multe alte specii sunt afectate.

Supraexploatarea speciilor se va resimți la nivelul întregii planete

Animalele sălbatice și, în general, ecosistemele cu toate plantele lor sunt vitale pentru un procent important al populației mondiale, în special dacă vorbim despre oamenii săraci. Unele gospodării rurale depind de animalele sălbatice locale pentru asigurarea cărnii și de copacii locali pentru combustibil, iar atât animalele sălbatice, cât și plantele oferă componente ale medicamentelor tradiționale utilizate de majoritatea oamenilor din lume. Oamenii din țările dezvoltate, majoritatea lor cel puțin, nu sunt afectați de o potențială reducere a aprovizionării cu un anumit obiect de uz casnic, dar în țările în curs de dezvoltare mulți oameni depind în continuare în totalitate de disponibilitatea resurselor naturale locale.

În plus, dincolo de impactul asupra mijloacelor de trai umane, vorbim și despre faptul că supraexploatarea speciilor se va resimți într-un sens mult mai larg la nivelul întregii planete. De exemplu, pescuitul în exces nu doar că afectează comunitățile individuale de pescari și amenință anumite specii de pești, ci provoacă dezechilibre în întregul sistem marin. Și acesta este doar un exemplu din multitudinea celor care demonstrează de ce este necesară utilizarea atentă a speciilor de animale sălbatice și a habitatelor acestora pentru a evita nu numai disparițiile, ci și perturbările serioase ale rețelei complexe a vieții.

Efecte secundare ale fenomenului

Comerțul ilegal cu animale sălbatice este de obicei determinat de cererea de specii rare, protejate, care trebuie contrabandate sau din dorința de a evita plata taxelor. Din nefericire, unele dintre speciile vizate sunt deja pe lista viețuitoarelor periclitate, condițiile de transport pentru animalele vii sunt inadmisibile, iar modalitățile prin care animalele sălbatice au fost obținute dăunează implicit și mediului. Existența comerțului ilegal este, de asemenea, îngrijorătoare, deoarece subminează eforturile țărilor de a-și proteja resursele naturale. Un efect secundar este introducerea speciilor invazive (accidental sau voit) care apoi prădează sau concurează cu speciile native. Este cazul nurcii americane, un prădător feroce care la începutul secolului 20 era intens comercializată pentru blana sa. Așa a ajuns în multe dintre țările europene și în anumite regiuni ale Asiei și Americii de Sud.  Aceasta a devastat ecosistemele naturale ale țărilor native prin reducerea gravă a numărului de păsări, broaște și rozătoare mici. Țestoasa cu urechi roșii, originară din Spania, este una dintre cele mai cunoscute specii de țestoase (sute de milioane de exemplare au fost vândute începând cu anul 1980 ca animale de companie) și este astăzi inclusă pe lista celor 100 cele mai invazive specii. Sunt doar două exemple care confirmă faptul că introducerea speciilor invazive reprezintă o amenințare la fel de mare pentru echilibrul naturii ca și supraexploatarea directă de către oameni a unor specii. În comerțul ilegal cu animale există și victime colatorale, cum sunt delfinii și păsările marine care rămân prinse în plasele de pescuit. Se estimează că peste un sfert din capturile globale de pescuit marin sunt accidentale, nedorite și implicit aruncate. Uciderea accidentală a animalelor are loc, de asemenea, atunci când sunt instalate capcane brute, de exemplu pentru căprioarele mosc. Acestea cauzează răni foarte serioase și moartea unei varietăți mari de animale, în afară de cele vizate. (D.Z)

Va urma

Conflictul. Sursa distrugerii și a renașterii în egală măsură. În natură există întotdeauna o compensație a pierderilor, iar conflictele se traduc printr-o nouă existență care nu tulbură absolut deloc echilibrul ecosistemelor naturale. Doar că acum conflictul a căpătat alte conotații prin implicarea omului. Există soluții pentru a conviețui cu natura? Da! Informațiile următoare, extrase din Ghidul „Metodologie pentru implementarea sistemelor de protecţie a culturilor agricole, şeptelului şi stupinelor în vederea reducerii pagubelor produse de urşi“, realizat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea, vin în completarea articolelor pe care le-am scris deja pe tema alternativelor nonviolente prin care prădătorii pot fi ținuți la depărtare de om și de activitatea sa.

Tipuri de habitate

Fiind o specie cu regim de hrănire omnivor, urşii au un areal de distribuţie suprapus unor varietăţi mari de habitate, dintre care pădurile, păşunile împădurite sau livezile sunt situate în topul preferinţelor. Analizând spaţial şi temporal tipurile de habitate utilizate de urşi pe parcursul unui an calendaristic, s-a constatat faptul ca urşii îşi petrec lunile de iarnă şi primăvară în zone bine acoperite de păduri, iar lunile de vară şi toamnă în zonele montane joase sau colinare, unde pâlcuri izolate de pădure se intercalează cu terenuri utilizate pentru culturi agricole şi livezi. Dieta tipică a ursului constă în fructe de pădure, nuci, insecte şi hoituri. Pentru a construi rezerve de grăsime pentru hibernarea pe timpul iernii, urşii se hrănesc „la greu“ cu fructe de pădure şi nuci la sfârşitul verii şi toamna devreme. Atunci când aceste alimente sunt în cantităţi mici, cum se întâmplă în anii de secetă sau în zone în care dezvoltarea umană a perturbat habitatul lor, urşii se pot îndrepta către alte surse de hrană, cum ar fi fructele din livezi, porumb,  mierea de albine şi puiet, animale domestice din ferme sau gospodării, deşeuri menajere. Utilizarea unui spaţiu de către urs se poate schimba în funcţie de sezon, disponibilitatea hranei şi perturbarea antropică.

Informații utile despre rutele animalelor sălbatice

Prevenirea pagubelor produse de urşi trebuie să fie una dintre preocupările fermierilor încă de la înfiinţarea unei noi ferme sau culturi. Fermierul trebuie să obţină de la localnici sau gestionarii fondurilor cinegetice informaţii referitoare la istoricul producerii unor atacuri în respectivul perimetru, să afle dacă în vecinătate există păduri de fag sau stejar care pot adăposti în anii de fructificaţie importante concentrări de urşi şi trebuie, de asemenea, să afle dacă perimetrul fermei este amplasat în vecinătatea unor rute de deplasare utilizate de animalele sălbatice. Un teren destinat înfiinţării unor ferme de animale sau a unei culturi, atunci când acesta este situat în apropierea unei păduri sau a unor forme de relief minor puternic fragmentat (râpe, văi adânci, torenţi etc.), va fi întotdeauna o ţintă preferată de urşi. Aceștia preferă să rămână în locurile unde dispun de un adăpost adecvat. Plasarea fermelor în spaţiu deschis, departe de marginile de pădure şi de alte terenuri acoperite, poate descuraja urşii să se apropie. În urma unui studiu s-a constatat că fermele situate la mai puţin de 300 de metri de marginile de pădure au avut o medie de 4,5 vizite de urşi, în timp ce acelea situate la mai mult de 300 de metri distanţă au avut o medie de 1.9 vizite de urs. De asemenea, studiul a evidenţiat faptul că fermele situate la 300 metri de o râpă împădurită au primit peste două ori mai multe vizite din partea urşilor decât cele situate la mai mult de 300 de metri de ea.

Recomandări

• Cosiţi vegetaţia înaltă dintre zonele împădurite şi fermă;
• Nu lăsaţi arbuştii să crească dincolo de limita fermei, prezenţa lor va fi un bun adăpost şi va asigura camuflajul perfect pentru urşi în timpul atacurilor;
• Dacă în afara fermei există pomi fructiferi, asiguraţi-vă că fructele sunt culese timpuriu, înainte de apariţia urşilor în zonă;
• Nu lăsaţi fructe neculese toamna târziu în vecinătatea fermei.

Laura ZMARANDA