Un studiu, publicat în revista științifică Nature, dezvăluie cum cea mai mare turbărie din lume a trecut de la a fi un depozit semnificativ de carbon la sursă de eliberare de emisii mari de dioxid de carbon din cauza schimbărilor climatice care au avut loc cu mii de ani în urmă.

În același timp în care se construia Stonehenge – acum aproximativ 5.000 de ani – clima din Congo favoriza seceta agresivă, forțând turbăriile să elibereze dioxidul de carbon stocat. Fenomenul a durat mult timp și s-a oprit doar în ultimii 2.000 de ani, potrivit unui studiu al unei echipe de cercetători de la Universitatea din Leeds.

Echipa susține că schimbările climatice din zilele noastre vor avea ca rezultat secete similare în zona Congo, care vor activa același mecanism de eliberare de dioxid de carbon, accelerând inevitabil schimbările climatice. Dacă se întâmplă acest lucru, autorii estimează că din turbării ar putea fi eliberate până la 30 de miliarde de tone de carbon. Acesta este echivalentul cu emisiile globale de la arderea combustibililor fosili pe parcursul a trei ani.

Dacă turbăriile se usucă peste un anumit prag, vor elibera cantități colosale de carbon în atmosferă, accelerând și mai mult schimbările climatice. Există unele dovezi că anotimpurile secetoase se prelungesc în bazinul Congo, dar nu este clar dacă acestea vor continua. Acesta este un mesaj important pentru liderii mondiali care se adună la discuțiile COP27 despre climă. Dacă emisiile de gaze cu efect de seră vor face ca turbăriile centrale ale Congo-ului să devină prea uscate, atunci turbăriile vor contribui la criza climatică mai degrabă decât să ne protejeze.

Rezultatele arată cum o perioadă de vreme mai uscată a început să se dezvolte în Africa centrală acum aproximativ 5.000 de ani. În timpul celei mai intense perioade de secetă, precipitațiile au fost de numai 800 mm pe an, ceea ce a cauzat scăderea pânzei freatice din turbele din Congo. Această scădere a expus straturile mai vechi de turbă la aer, provocând oxidare și eliberând dioxid de carbon. În plus, în această perioadă, noi straturi de turbă fie s-au descompus rapid, fie nu s-au acumulat cu adevărat.

Probele de turbă ne arată că a existat o perioadă de aproximativ 5.000 de ani în care aproape că nu a existat o acumulare de turbă, mai puțin de 0,1 mm pe an. Mostrele dezvăluie, de asemenea, cum erau precipitațiile și vegetația când s-a format turba. Împreună, ele oferă o imagine a unui climat uscat care a devenit progresiv mai uscat până acum aproximativ 2.000 de ani. Această secetă a dus la o pierdere uriașă de turbă, de cel puțin 2 metri. Seceta a transformat turbăria într-o sursă uriașă de carbon pe măsură ce turba s-a descompus.

Pe baza rezultatelor acestei lucrări, echipa avertizează că turbăriile pot fi încă în mare parte intacte în acest moment, dar pot deveni vulnerabile în viitor. Pe lângă riscul de secetă, regiunea este, de asemenea, supusă unor presiuni suplimentare care pot provoca daune acestui ecosistem fragil, inclusiv agricultura intensivă, exploatarea forestieră și explorarea petrolului.

Țările poluante trebuie să-și reducă rapid emisiile de carbon pentru a limita posibilitatea ca secetele să împingă turbăriile peste punctul lor de cotitură. Congo va trebui, de asemenea, să consolideze protecția turbăriilor. În joc este unul dintre cele mai mari ecosisteme sălbatice și bogate în carbon de pe Pământ.

În 2022 s-au împlinit 95 de ani de la înființarea Institutului de Cercetări Agronomice. Evenimentul a fost marcat de sesiunea aniversară a Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ consacrată acestuia.

Au participat membri ai Academiei, cercetători din institutele și stațiunile de cercetări agricole din țară și numeroși invitați.

Cuvântul introductiv a fost rostit de prof. univ. emerit dr. ing. doc. H.C. Valeriu Tabără, președintele ASAS. Lucrările sesiunii au fost conduse de dr. ing. Aurel Badiu, vicepreședintele ASAS. În sesiune au fost prezentate 18 referate cu teme din toate ramurile agriculturii.

În mod aleatoriu prezentăm câteva titluri:

Primul referat, prezentat de Ion Bold, Creatorii ICAR, C. Garofild și Gh. Ionescu-Șisești – economiști agrari scoate în evidență faptul că marele agrofitotehnician, acad. Gh. Ionescu-Șișești, este considerat și un economist agrar, alături de C. Garofild care, la rândul său, a fost un specialist în agricultură.

Cu tentă actuală au fost referatul numit Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din zootehnie fără afectarea profitabilității-suport tehnico-științific pentru fundamentarea politicilor științifice, avându-i ca autori pe C. Dragomir, M. Hăbeanu, H. Grosu, referatul Contribuția cercetării viticole din România la conservarea și dezvoltarea fondului de germoplasmă viticolă, realizat de I. Marin, E. Brândușa, A. Serdinescu și L. Ficiu. Un alt referat a fost Realizări în ameliorarea plantelor furajere la INCDA-Fundulea, semnat de Maria Schitea.

Se menționează că această activitate a început în anul 1949 la ICAR, iar în 1961 s-a transferat la Fundulea. Pe parcursul a 62 ani, INCDA-Fundulea a efectuat lucrări de ameliorare la 13 specii de plante furajere, la care s-au creat 71 de soiuri.

Seria referatelor a continuat cu lucrarea numită Rezultate privind crearea a trei noi rase de ovine la Palas-Constanța, semnată de autorii R. Radu, P. Vicovan, A. Enciu, C. Zamfir, A. Vicovan și M. Stanciu.

Se menționează că din fondul genetic Merinos de Palas și al unor rase amelioratoare importate pe parcursul a trei decenii și prin încrucișări s-au realizat rasele respective specializate în lapte, carne și prolificitate.

Realizări și perspective ale programului de ameliorare a soiei la SCDA-Turda, cu autorii R. Rezi, C. Urdă, A. Negrea, a fost o altă lucrare prezentată. Astfel s-a arătat că Stațiunea Turda a reușit să omologheze 24 soiuri de soia de la foarte timpuriu, la semitimpurii.

Ultimele creații cu creștere determinată, internodii scurte și număr mare de păstăi la nod, au potențial de producție ridicat.

Rom-Agrobiofertil NP – o alternativă biologică pentru agricultura sustenabilă și ecologică. Autori: V. Chiurciu, P. Seveciuc, I. Nicolae, A. Radu, A. Nanu, P. Stube, I. Diaconu, F. Tudor. Este vorba de un biostimulator realizat la Romvac dintr-un amestec, în părți egale, din trei culture de germeni vii care acționează sinergic pentru a furniza azotul și fosforul necesare plantelor.

Toate referatele au fost interesante, tratând aspecte importante din cercetarea agricolă românească, cu reflectare în practica agricolă.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Triticale (Triticum secale) este o cereală hibrid disponibilă local în cantități variabile, caracterizată printr-un conținut mai ridicat în proteine și aminoacizi esențiali decât al porumbului, lizina la un nivel cu 50% mai mare și o digestibilitate mai mare a energiei și a proteinei decât cea a orzului (Christy, 2019).

Conform datelor furnizate de EUROSTAT, producția medie de triticale estimată la nivelul statelor membre UE în 2020 a fost de peste 12 mii tone, iar în 2021 s-a prognozat o producție cu 2,3% mai mare decât media ultimilor 5 ani. În România, producția medie de triticale în 2021 a fost de 340 mii tone, pe o suprafață de 72,91 mii ha. Un argument suplimentar pentru includerea acestei cereale, alături de porumb, în hrana animalelor îl reprezintă toleranța față de secetă și capacitatea ridicată de adaptare pe terenuri marginale.

Pe de altă parte, meiul (Panicum miliaceum) este o cereală consumată de secole, în special în China. În dieta occidentalilor treptat a fost înlocuit cu grâu și porumb, deși se cultivă încă extensiv în India, Rusia, Orientul Mijlociu, Turcia și România. Meiul este rezistent la temperaturi ridicate, la terenuri cu nivel redus de apă și este cunoscut ca având o amprentă carbon scăzută (Saxena și col., 2018). Compoziția meiu- lui în energie, proteine, dar și în enzime și o serie de principii activi îl recomandă pentru a fi folosit în hrana oamenilor, dar și a animalelor. Astfel, boabele de mei au un conținut de 9-11% substanțe proteice, 2-4% grăsimi, 8-13% celuloză.

Poluarea generată de fermele de porci poate proveni din descompunerea gunoiului, ceea ce conduce la probleme de mediu care efectează atmosfera și sănătatea crescătorilor de animale. Conform datelor furnizate de Organisation for Economic Cooperation and Development (OECD), consecinţele asupra mediului provocate de acest sector sunt în centrul preocupărilor, în special în ceea ce privește gestionarea gunoiului de grajd și legat de aceasta poluarea apei şi a aerului.

Rezoluția Parlamentului European privind strategia pentru o reducere pe termen lung a emisiilor de gaze cu efect de seră, în conformitate cu Acordul de la Paris (2019/2585(RSP)), subliniază că emisiile nete vor trebui reduse la valori aproapiate de zero în toate sectoarele economiei și se aplică principiul „poluatorul plătește“.

Gazele cu efect de seră sunt compuși gazoși care captează căldura sau radiațiile cu undă lungă din atmosferă. Principalele surse și tipuri de gaze cu efect de seră din sectorul de creștere al animalelor sunt metanul (CH4, 25%), CO2 (32%), protoxidul de azot (N2O, 31%). Aceste gaze sunt de obicei convertite la unități de CO2 echivalent (CO2 eq.) ca expresie a potențialului de încălzire globală.

În fermele de porci, emisiile de CO2 provin din expirație și eliberat din dejecții (Philippe & Nicks, 2014), deși acesta din urmă reprezentă cantități neglijabile preluate de plante prin fotosinteză.

În cadrul IBNA Balotești s-au testat efectele comparative asupra performanțelor, stării de sănătate și predicția emisiilor de gaze cu efect de seră ale adaosului de triticale sau mei în hrana purceilor (25%), pentru completarea porumbului, ca principal ingredient energetic.

La purceii în criza de înțărcare, la un consum similar de nutreț combinat, purceii la care s-a adăugat mei în hrană pot înregistra un spor cu aproximativ 14% mai mare (>285 g/ zi), iar consumul specific cu 11% mai mic. Markerii plasmatici, importanți în cercetările medicale pentru evaluarea stării de sănătate, au înregistrat valori în intervalul de referință, ceea ce denotă faptul că sănătatea nu este afectată ca răspuns al organismului animal la folosirea de triticale sau mei.

La purcei în faza de creștere-îngrășare, la un consum similar de nutreț combinat, sporul mediu zilnic poate ajunge la peste 900 g și este mai redus cu 3-4% la animalele hrănite cu triticale comparativ cu cele la care se adaugă mei. Deși performanțele sunt afectate (P>0,05), cantitatea totală de azot excretat se reduce la lotul cu triticale cu aproximativ 14%. O reducere semnificativă (peste 13%)  a fost observată la producția de N2O la purceii care au consumat triticale. Aceeași tendință a fost observată la cantitatea de CO2 exahalat, fiind mai mică cu peste 3% la consumul de hrană cu triticale. CH4 rezultat din procesele fermentative din organism înregistrează o reducere semnificativă în cazul consumului de triticale.

Datele rezultate ca răspuns al purceilor la includerea în hrană a celor două tipuri de cereale neconvenționale, respectiv triticale și mei, conduc la argumente suplimentare pentru recomandarea folosirii acestora pe fondul unui potențial nutrițional valoros care vine să completeze pe cel al porumbului.

Mihaela HĂBEANU

Dacă te afli pe partea privilegiată a planetei ești cu siguranță unul dintre susținătorii producerii mașinilor electrice. Pentru că aici, în această parte a lumii, mașinile electrice sunt prezentate ca o alternativă extraordinară pentru reducerea poluării și a emisiilor de gaze. Nu se vorbește însă atât de deschis sau aproape deloc despre implicațiile etice și de mediu pe care producerea acestor autovehicule le are. Ce poate fi greșit în această abordare aparent inofensivă și pur ecologică? Fabricarea bateriilor folosite la punerea în funcțiune a autoturismelor electrice presupune exploatarea resurselor miniere din țările aflate în curs de dezvoltare. Concret, vorbim despre forță de muncă foarte ieftină și tehnologii de minerit rudimentare. Zeci de mii de copii din Republica Democratică Congo, spre exemplu, coboară zilnic în mine pentru a asigura materiale necesare pentru fabricare bateriilor folosite la mașinile electrice.  Este prețul pe care îl plătesc pentru a supraviețui în continuare într-o sărăcie lucie. Așa cum spuneam, drama lor se consumă și rămâne puțin cunoscută celor care cred că mașinile electrice reprezintă o soluție pe termen lung. Este într-adevăr o alternativă, dar trebuie îmbunătățită până într-acolo încât să nu mai existe această vină morală și nici implicațiile pe care le are asupra mediului.

O situație care ridică probleme de etică

Presiunea de a realiza tranziția de la automobilele ce funcționează pe baza combustibililor fosili crește constant. Germania, spre exemplu, și-a luat angajamentul ca până în 2030 să oprească vânzarea tuturor mașinilor noi pe benzină și diesel. Scoția va face același lucru din 2032, iar Franța și Marea Britanie din 2040. Pe baza și a acestor previziuni, Agenția Internațională pentru Energie estimează că vânzările mașinilor electrice vor crește la 23 de milioane în 2030 (aceeași instituție spune că aproximativ 3 milioane de vehicule electrice au fost comercializate în 2017). Privind prin prisma eforturilor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, utilizarea pe scară largă a autoturismelor electrice este un lucru extraordinar. Dar există și reversul medaliei. Organizația Conferinței Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare cu sediul la Geneva arată într-un raport recent că acest lucru presupune o creștere implicită a exploatării materiilor prime utilizate pentru fabricarea bateriilor reîncărcabile, situație  care ridică probleme de mediu și sociale ce trebuie abordate urgent. Potrivit directorului general UNCATD Pamela Coke-Hamilton, „majoritatea consumatorilor sunt conștienți doar de aspectele ecologice, curate ale vehiculelor electrice pentru că aspectele murdare ale procesului de producție nu sunt vizibile și asta pentru că, în timp ce majoritatea celor care solicită mașini electrice trăiesc în țări industrializate, cea mai mare parte a materiilor prime este concentrată în câteva țări în curs de dezvoltare.

Săracele țări bogate

Spre exemplu, mai mult de jumătate din resursele mondiale de litiu se află în regiunile andine din Argentina, Bolivia și Chile, unde fermierii indigeni de quinoa și  crescătorii de lame trebuie acum să concureze cu minerii pentru apă într-una dintre cele mai uscate regiuni ale lumii. Potrivit UNACTD, exploatarea litiului necesită cantități uriașe de apă subterană care trebuie pompate în puțurile forate. De fapt, există unele estimări care arată că sunt necesare aproape 2 milioane de litri de apă pentru a produce o tonă de litiu. În raportul UNACTD se arată că în Salar de Atacama din Chile, litiul și alte activități miniere au consumat 65% din apă, provocând epuizarea apei subterane, contaminarea solului și alte forme de degradare a mediului. În această situație comunitățile locale au fost forțate să-și abandoneze așezările ancestrale. „Pe măsură ce cererea de litiu crește și provocările privind reducerea riscului de mediu vor crește“, se mai arată în raport. Revenind la repartiția resurselor naturale pe glob, aproape 50% din rezervele mondiale de cobalt se află în Republica Democrată Congo. Acestea reprezintă peste două treimi din producția globală de cobalt, iar statisticile arată că aproximativ 20% din cobaltul congolez provine din mine artizanale. Un iad cât se poate de real pentru cca 40.000 de copii care lucrează în condiții extrem de periculoase, potrivit UNICEF. Aproximativ 60% din cele 125.000 de tone de cobalt extrase la nivel global în fiecare an sunt folosite pentru bateriile mașinilor electrice.

Impactul mineritului

Dincolo de aspectele morale ale acestei chestiuni există și impactul asupra mediului. Siturile miniere de cobalt conțin minerale de sulf care pot genera acid sulfuric atunci când sunt expuse la aer și apă. Acest proces, cunoscut sub numele de drenaj acid al minelor, poate distruge râurile, cursurile de apă și viața acvatică de sute de ani. Impactul grafitului minier asupra mediului este similar. Utilizarea explozivilor poate arunca praful și particulele fine în atmosferă, metalele toxice, inclusiv uraniu provocând probleme de sănătate în comunitățile din apropiere și contaminând solurile din jurul sitului. Raportul afirmă că impactul negativ asupra mediului ar putea fi redus investind mai mult în tehnici și tehnologii miniere durabile orientate mai degrabă spre reciclarea mai eficientă a materiile prime din bateriile litiu-ion uzate. UNCTAD recomandă, de asemenea, ca industria să găsească modalități de a reduce nevoia de minerit în primul rând. De exemplu, oamenii de știință testează înlocuirea grafitului din baterii cu siliciu disponibil pe scară largă. Prima provocare pentru cercetători este reducerea cantităților de metale care trebuie extrase pentru bateriile EV. Cantitățile materiilor prime folosite variază în funcție de tipul bateriei și de modelul vehiculului, dar un pachet de baterii litiu-ion pentru o singură mașină (de tipul cunoscut sub numele de NMC532) ar putea conține aproximativ 8 kg de litiu, 35 kg de nichel, 20 kg de mangan și 14 kg de cobalt, conform cifrelor avansate de Laboratorul Național Argonne.

(D.Z.)

Hrana cu adaos de oleo-proteaginoase și subproduse, cu o structură diferită lipo-proteică și în fracțiuni glucidice, poate reprezenta o metodă eficientă de scădere a azotului excretat, cu efecte implicite asupra mediului.

• Gazele cu efect de seră (GES) din agricultură reprezintă mai mult de 9% din cele emise, iar din acestea CO2 reprezintă 82%.
• Managementul azotului este o parte importantă a activităților derulate în fermele de creștere a animalelor.
• Din totalul nutrienților excretați, azotul reprezintă două treimi.

Un set de studii au fost efectuate la IBNA Balotești pe purcei de 30-60 kg care au fost întreținuți în cuști de metabolism. S-a avut în vedere testarea in vivo a unor tipuri de hrană cu o structură diferită bazate pe participarea în proporții diferite a unor resurse vegetabile disponibile local: 

S-a cuantificat excreta de N în funcție de tipul de hrană și cele mai eficiente sunt redate în graficele alăturate:

Datele experimentale înregistrate au fost incluse în ecuații de regresie pentru calcularea utilizării nete a proteinei și a valorii biologice a acesteia, a producției de căldură și pentru predicții la nivel de metabolism energetic:

Mai mult, greutatea corporală metabolică și producția de căldură au fost parametrii de care s-a ținut cont în calculul emisiei prin dejecții a CO2 și a celui exhalat:

Important de știut !!!

• Excreta de N depinde semnificativ de aportul de N prin hrană și consumul acestuia, dar și de consumul de lipide.
• Pe măsură ce consumul de N crește % de N excretat față de ingestă scade, fiind observată o corelație negativă semnificativă.
• Emisia și exhalarea de CO2 sunt corelate semnificativ cu consumul de celuloză și hemiceluloză, dar nu cu cel de N și lipide.

Dr. ing. Mihaela Hăbeanu