Despre Cornu (județul Prahova) s-au scris sute de pagini în presa centrală și locală. Localitatea a fost considerată, mai întâi, prima din regiune care ar fi atins anumite standarde de dezvoltare. Autoritățile le spun „standarde europene“. Noi nu agreăm sintagma pentru simplul motiv că a asigura un confort decent trebuie să fie țelul oricărei comunități, indiferent în care colț al continentului s-ar afla. Comuna și-a căpătat notorietate și pentru alt motiv: a devenit un soi de paradis imobiliar pentru marii demnitari, după ce mai mulți foști premieri și miniștri, generali de armată sau parlamentari și-au ridicat vile de vacanță aici. Probabil că această comună din gura Văii Prahovei este una dintre puținele din România în care s-a construit mult și masiv, la propriu.

Oficial, în 1990 în Cornu erau 1.324 de locuințe. În 2016 numărul acestora a crescut la 2.524 de locuințe, ceea ce înseamnă că, în cele două sate, Cornu de Sus și Cornu de Jos, în acest interval s-au construit 1.200 de case, rezultând o medie anuală de 46 de unități locative.

Vârful imobiliar s-a înregistrat în 2006, când au fost finalizate 79 de construcții. Din punctul de vedere al autorizațiilor de construire, în 2002 au fost eliberate 6.738 de documente (acestea sunt necesare și pentru extindere gospodării, anexe, garduri, reparații capitale, lucrări publice etc.), iar în 2017 numărul a fost de aproape 3 ori mai mic (2.191). Să nu credeți că veniturile obținute din impozitul pe clădiri este uriaș, pe cât de uriașe sunt unele proprietăți: în 2017, de exemplu, suma colectată la bugetul local de la persoanele fizice a fost de 388.512 lei, o medie așadar de 154 lei/clădire... De fapt, impozitul total pe clădiri (persoane fizice și juridice) și terenuri (intravilan și extravilan, inclusiv ale formelor juridice) se ridică la 1,524 milioane de lei, adică în jur de 10% din bugetul total al comunei, de 15,433 mil. lei.

Infrastructură spre 100%

Dacă infrastructura privată este una la superlativ, comuna Cornu are și o infrastructură publică bine pusă la punct. În 2017 autoritățile au dat următoarele cifre: drumuri asfaltate – 90%, gaze – 100%, apă – 100%, canalizare – 72%. E adevărat, în comparație de alte comune, Cornu a beneficiat de foarte mult sprijin guvernamental, din rațiunile deja știute și despre care am vorbit la început. Cât despre dezvoltarea economică, în localitate sunt 340 de firme, de la buticari la societăți comerciale mari și mijlocii, acestea asigurând, împreună cu alte structuri bugetare, o cotă anuală din impozitul pe venit de 2,4 milioane de lei (16% din total buget). Cu toate acestea, o parte din locuitori au plecat în străinătate, în căutarea unor locuri de muncă bine plătite, 15 persoane au trăit din venitul minim garantat, iar 43 au primit ajutor social pentru încălzirea locuinței. Altfel, comuna are o rețea de clădiri publice completă: o școală gimnazială, două grădinițe, o sală de sport, trei terenuri de sport, două dispensare, o farmacie, un cabinet stomatologic, un cămin cultural, o bibliotecă, două biserici, o mănăstire. Iar ambițiile autorităților locale nu se opresc aici; până în 2020 sunt în program o serie de alte investiții, unele de anvergură.

Dintre proiectele importante amintim: construire sediu primărie și grădiniță cu program prelungit în satul Cornu de Jos; extindere și modernizare infrastructură de alimentare cu apă, extindere capacitate de stocare a apei potabile; extindere și reabilitare rețea de colectare apă uzată; modernizare clădire în care funcționează biblioteca și Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Populară; amenajare mini-teren de fotbal, teren de tenis, bazin de înot, amenajare peisagistică centrul sportiv; crearea infrastructurii serviciilor de sănătate și asistență socială – bază de tratament, clinică de recuperare persoane cu handicap. Ca o pată de culoare, aici se află o expoziție permanentă unicat, Muzeul Hărților, secție a Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi din București, cu 160 de piese donate de fostul premier al României și locuitor al comunei, Adrian Năstase.

Maria Bogdan

  • Grație acestei salutare acțiuni, în diferite așezări basarabene sunt construite, în sistem de parteneriat, centre de cultură, muzee, biblioteci școlare, biserici, grădinițe și diferite alte obiective edilitare.

Cu câțiva ani în urmă, la inițiativa Consiliului Județean Prahova, a demarat o lăudabilă acțiune de înfrățire între comune și orașe din Prahova și administrații locale din Republica Moldova, care în prezent a ajuns să cuprindă aproape totalitatea comunelor și a orașelor din județ.

În legătură cu aceasta am avut un dialog, în exclusivitate pentru revista Lumea Satului, cu doamna Ludmila Sfârloagă, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, coordonatoare a acestei lăudabile și frumoase acțiuni.

– Am început acțiunea noastră la 27 august 2000 cu fostul județ Lăpușna și am continuat apoi cu raioanele formate după reforma administrativă a acelor ani din Basarabia. Acțiunea a fost repede îmbrățișată de ambele părți, astfel că în momentul de față aproape toate cele 86 de comune și cele 14 orașe din Prahova au ajuns să fie înfrățite cu diferite așezări din diferite zone ale Republicii Moldova, ne spune interlocutoarea noastră.

De remarcat că noi, cei de la CJ Prahova, avem astfel de acte de înfrățire cu șapte raioane. Astfel, municipiul Ploiești, cu raionul Hâncești, municipiul Câmpina și orașul Vălenii de Munte au fost înfrățite cu orașul și raionul Cimișlia.

Prahova dsc 1151 import

La rândul lor, acte de înfrățire au și orașele Boldești – Scăeni, Băicoi, Azuga, Bușteni, Sinaia, Breaza și Mizil cu diferite orașe și comune din Basarabia.

Asemenea acte au încheiat și un mare număr de comune din județul nostru. Între acestea menționăm comunele Gorgota, Lipănești, Măgurele, Dumbrăvești, Drajna, Cocorăștii Mislii, Albești Paleologu, Păulești, Ariceștii Rahtivani, Măneciu, Gornet, iar de curând comuna Chiojdeanca s-a înfrățit cu satul Căpriana, așezare apărută din vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cel care a și ctitorit aici celebra mănăstire, cu același nume, din spațiul de puternică românitate de peste Prut.

– Practic, în ce stadiu se află acum acțiunea de înfrățire?

– Se poate spune că acum este o veritabilă competiție între comunele și orașele Prahovei, care mai de care vor să încheie astfel de acte de înfrățire cu diferite localități basa­rabene, astfel că județul Prahova se află, în prezent, pe primul loc pe țară între județele României. Dar alături de noi, cei din Prahova, sunt și săteni și orășeni din județele Iași, Arad, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Cluj și altele. Precizăm, de asemenea, că acțiunea de înfrățire este susținută și coordonată de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România.

– Ce efecte imediate au astfel de acte de înfrățire între comunele și orașele prahovene și cele din Basarabia?

– Da, acestea au efecte deosebite asupra vieții fraților din Basarabia. Astfel, prin acțiuni în sistem de parteneriat, au fost și continuă să fie realizate numeroase obiective de cultură și artă, construcții social-culturale. Foarte important este și faptul că acțiunea de înfrățire este susținută atât prin donați, cât și prin colecte de fonduri. La donația de la sfârșitul anului 2017 au fost strânse câteva zeci de mii de lei moldovenești.

prahova dsc 1157 qpr

– Puteți menționa unele dintre reușitele notabile ale prahovenilor?

– Da. Bunăoară, CJ Prahova a realizat în orașul Hâncești Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului raional și Sala de conferințe „Constantin Stere“ din același oraș, iar în orașul Cimișlia au fost realizate: Muzeul de istorie și civilizație românească, precum și insolitul obiectiv edilitar denumit „Scările Prahovei“. Totodată, tot noi, cei de la CJ Prahova, am asigurat și dotarea cu mobilier și cărți a Bibliotecii orășenești din Cimișlia. La rândul său, Primăria Câmpina finanțează construirea unei biserici. În același timp, Primăria comunei Măneciu asigură pentru raionul Cimișlia alimentarea cu apă a unor localități din zonă. Tot grație CJ Prahova asigură cărți și mobilier pentru Biblioteca raională „Antonie Plămădeală“ din raionul Călărași. În curând, tot la Călărași, urmează să fie dezvelite statuia lui Mihai Viteazul și cea a lui Alexandru Ioan Cuza. Iar în comuna Ipoteni din același raion va fi construită și o grădiniță.

– Cum potoliți setea de carte a basarabenilor?

– Prin donații masive de carte românească la fiecare deplasare de a noastră , dar și a delegațiilor comunelor și orașelor înfrățite. La toate acestea se mai alătură și frecvente donații de carte de literatură din partea Bibliotecii județene Nicolae Iorga – Ploiești.

– Există și alte obiective?

– Avem, în vedere acum și alte solicitări de aici în plan cultural, așa cum sunt ridicarea mai multor statui. Pe lângă statuile lui Mihai Viteazul și ale lui Al. I. Cuza, în orașul Călărași vor mai fi realizate, în curând, busturile lui Ion Inculeț și al   lui Pantelimom Halippa.

prahova dsc 1166 qpr

– Ce mai aveți în vedere în perioada următoare?

– Acum, principala noastră preocupare este susținerea acțiunilor de UNIRE a Republicii Moldova cu România.

– Însă mai este ceva timp până atunci...

– Într-adevăr. Noi muncim, pe mai departe, pentru deplina reușită a acțiunilor noastre comune.

– Vă dorim mult succes!

Dialog realizat de Cristea BOCIOACĂ

prahova dsc 1170 qpr

Comuna Secăria, din Prahova, este situată la o altitudine cuprinsă între 700 m și 1.000 m, la 8 km de orașul Comarnic și 6 km de Valea Doftanei. Terenul este greu accesibil, iar singurul avantaj să zicem că-l reprezintă peisajul fantastic; în rest, în clipa de față, fiind destul de izolată, localitatea nu are perspective de dezvoltare cât să le ofere locuitorilor alte soluții în afară de a se îndeletnici cu agricultura (creșterea oilor și pomicultura) ori a face naveta la Comarnic, pentru un loc de muncă. Dacă mai sunt locuri de muncă!

Comuna are un singur sat, cu 1.230 de locuitori, ceea ce, la o suprafață de 47,26 kmp, înseamnă o densitate de 26 de loc./kmp, cu mult sub media județului, de 150 de loc./kmp. Așezarea este atestată documentar din 1538.

Ca toate localitățile din Subcarpații Prahovei, Secăria a fost parțial întemeiată de ardelenii care, din diferite cauze, își părăseau satele de origine și se stabileau în Țara Românească.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul actual era parte integrantă a Comarnicului, situație păstrată și în perioada interbelică. Localitatea s-a separat în 1931, când figurează drept unitate administrativă de sine stătătoare. În 1950 a fost transferată raionului Câmpina, din regiunea Prahova – Ploiești. În 1968 a devenit parte a reînființatului județ Prahova.

Cariera de unde Saligny a luat piatră pentru podul de la Cernavodă

Comuna are, cam tot ceea ce i-ar trebui ca infrastructură socială, respectiv școală, grădiniță, dispensar, farmacie, cămin cultural, bibliotecă, biserică. Ba chiar dispune de o sală de sport. Și, spre surprinderea multora, are sistem de alimentare cu apă și drumuri sătești asfaltate. Ca resurse naturale, în afară de mediul propice pentru oierit și ceva pomicultură, ar mai fi exploatarea pietrișului, prelucrarea lemnului și turismul. Despre turism vom vorbi un pic mai târziu. Revenind la rezerva de pietriș, puțini cunosc faptul că, la câțiva kilometri distanță de centrul localității, în punctul numit Colțul Mare – Gâlma, se află o veche carieră de unde renumitul constructor Anghel Saligny a comandat, în anul 1890, piatră pentru construcția faimosului pod de la Cernavodă. Mărturie în acest sens stă înscrisul păstrat și astăzi pe unul dintre pilonii de susținere a podului peste Dunăre. Piatra a fost  transportată cu carele trase de boi. De aici și denumirea cărării ce unește Secăria de carieră, „Drumul Carului“.

Un megaproiect turistic, eșuat din prea multă fantezie

comuna Secaria PH

Prin anii 2008-2012 exista, la nivelul administrației locale, credința că localitatea va căpăta valențe teribile prin dezvoltarea turismului. La un moment dat a fost concesionată o suprafață de teren unui om de afaceri care promitea că va ridica aici o stațiune cum nu mai era alta în România. Proiectul, unul fabulos pe hârtie și vorbe, prevedea: două lacuri artificiale, teren de golf și heliport pe 100 ha; un sat de vacanță ecologic, cu cartiere de blocuri, vile și hoteluri, pe alte 500 ha; o telegondolă care să lege Secăria de DN1A București-Brașov, cu îmbarcare de la Comarnic; mocăniță și pârtie de schi etc. Ce s-a ales de acest proiect? Bineînțeles, praful! A venit criza, omul de afaceri a pierdut, în instanță, concesiunea pentru că n-a respectat nimic din termenii contractuali, primarul cu planuri mărețe nu a mai fost ales, iar astăzi... Astăzi, toată lumea așteaptă să-și mai ridice o vilă-două oameni importanți, capabili apoi să atragă fonduri publice înspre comună, cum s-a întâmplat la Cornu. De fapt, câteva case de vacanță au fost ridicate, dar altminteri, locuitorii își duc viața ca acum 20 de ani. Sau poate nici măcar atât!

Maria Bogdan

  • Primarul n-a plecat, în 18 ani, nici măcar o zi la mare

A făcut înconjurul Internetului imaginea dintr-o comună din România în care deszăpezirea se face cu un plug tras de cai, iar materialul antiderapant este cărat cu mașina primarului. Șeful administrației, Dan Boștină, din Salcia, județul Prahova, fiindcă despre această localitate este vorba, spune că anul acesta a îndepărtat zăpada de pe drumurile sătești și cu un tractor căruia i-a atașat o lamă, dar cei care au lansat știrea n-au dorit să adauge și acest amănunt. Este de reținut însă un lucru: de 18 ani, de când este primar, Primăria Salcia n-a plătit niciun leu pentru deszăpezire, până și motorina fiind achitată din buzunarul edilului șef.

Aceasta este soarta comunelor mici, ne spunea Dan Boștină: „Dacă ar fi să contractez lucrări de deszăpezire cu o firmă specializată ar însemna ca jumătate din buget să fie cheltuit iarna. Așa că prefer să nu stau la gura sobei, ies la muncă împreună cu viceprimarul și lucrăm cot la cot cu cei care primesc venitul minim garantat.“ Doar drumurile sătești, accidentate și multe dintre ele neasfaltate, sunt întreținute pe timp de iarnă cu plugul tras de cai. Materialul antiderapant este cărat cu mașina primarului, într-o remorcă: „Eu sunt la volan, iar oamenii și uneori și viceprimarul împrăștie nisipul cu lopata“. Anul acesta, prin bunăvoința unui localnic, deszăpezirea s-a efectuat și cu un tractor adaptat: „Noi am improvizat o lamă și am pus-o în fața utilajului.“ Exceptându-i așadar pe beneficiarii venitului minim garantat, deszăpezirea se face prin voluntariat. Drumul județean se află în grija autorităților de la Ploiești.

Primarul și viceprimarul întrețin și iluminatul public

comuna Salcia dan bostinaDar nu numai deszăpezirea se face astfel: „Noi nu angajăm firme nici pentru igienizarea școlii sau grădiniței. Am avut mai demult lucrări complexe de renovare, dar de atunci facem întreținerea curentă cu oamenii din sat. Nu vrem pur și simplu, nu doar pentru că nu avem bani, să oferim firmelor bani cu lopata pentru ceva ce putem face și noi, pe plan local.“ Dan Boștină ne povestea că și mentenanța sistemului de iluminat public o asigură domnia sa cu viceprimarul, alături de alți consăteni: „Nu avem un serviciu de specialitate și nici nu-mi doresc, la câți bani solicită operatorii de profil. Dacă e nevoie să înlocuim becuri o facem noi, sâmbăta și duminica.“ Interesant este că Primăria Salcia, chiar dacă are un buget foarte mic, nu a încheiat niciun an cu datorii. Probabil acest fapt se datorează fix faptului că localitatea apelează la mult voluntariat. Și încă ceva, apropo de disponibilitatea primarului de a munci în felul în care o face, „fără cravată și stat la birou, ci pe teren, cea mai mare parte a zilei“: în 18 ani, de când este primar, nu a avut nici măcar o zi de vacanță la mare sau la munte.

Salcia, o comună cu buget mic și lipsită de resurse economice

Comuna Salcia, alcătuită dintr-un singur sat cu 8 cătune (Rast, Muche, Hilet, Birdea, Hotar, Ciocan, Valea Câinelui, Valea Oancei, Valea Sării și Linie), este situată în zona de deal din nord-estul Prahovei, la granița cu Buzăul. Are 1.045 de locui­tori și un buget anual de 800.000 până la un milion de lei, în funcție de alocările bugetare provenite din cotele pentru echilibrare. Ca orice așezare dincolo de care nu se mai ajunge nicăieri, Salcia abia dacă are câteva firme, forța de muncă angajată făcând naveta la Ploiești (50 km) sau Urlați (24 km). Dispune de școală (două au fost închise), grădiniță, cămin cultural și dispensar uman, însă în general zona este una vitregită, în care agricultura colinară nu dă mari rezultate. Practic, nu asigură nimănui venituri convenabile, cât să trăiască exclusiv din creșterea animalelor sau pomicultură. Localitatea nu are sistem de alimentare cu apă sau gaze. Drumurile locale principale, în schimb, au fost asfaltate.

Maria BOGDAN

Situată în imediata vecinătate a municipiului Drăgășani, comuna Ștefănești face parte din zona viticolă a podgoriei Drăgășani, având centrul său viticol „Dobrușa“.

Se întinde pe o lungime de peste 15 km, sprijinindu-se cu un capăt în pădurea de foioase Dobrușa și cu celălalt capăt în pădurea Stăneasca, parte componentă a vestitului codru al Mamului care a constituit cuibul de șoimi al Buzeștilor (căpitanii lui Mihai Viteazu) și cărările umbrite ale haiducilor Jianu, Dragu, Miu, Stanciu, Munteanu ș.a., precum și drumurile pe care au călătorit în zonă Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu și Tudor Vladimirescu.

 stefanesti d

Comuna Ștefănești are o suprafață de 3.493 ha și o populație de 3.675 locuitori, fiind constituită din 5 sate (Ștefănești – centru, Șerbănești, Condoiești, Dobrușa de jos și Dobrușa de sus) și având ca activitate principală viticultura, legumicultura și culturile de câmp. Este atestată documentar din 1.437, când Vlad Dracul întărește unele drepturi de stăpânire ale supu­șilor săi „să le fie lor satele anume zise Dobrușa și Șerbănești“.

A devenit vatră folclorică a Olteniei datorită preotului Teodor Bălășel. Acesta s-a născut în 7 noiembrie 1869 în satul Bogdănești, județul Vâlcea, a absolvit seminarul din Râmnicu Vâlcea și în 1889 a venit ca învățător în comuna Ștefănești, iar din 1894, ca preot, unde a rămas până la sfârșitul vieții (1940). Preotul

A. Bălășel a fost o personalitate importantă a timpului său, având relații apropiate cu personalități de seamă ale vremii și fiind vizitat, la el acasă, în Dobrușa, de Nicolae Iorga, Spiru Haret, C. S. Nicolăescu-Plopșor, Gala Galaction, Artur Gorovei, George Coșbuc ș.a.

Pe când era în seminar la Râmnicu Vâlcea, a citit în diferite reviste culegeri de folclor românesc și a conchis bucuros că aceste piese se pot tipări, ele fiind, sublinia elevul seminarist Bălășel, „cântecele pe care eu le cântam când pășteam vitele la tata“.

„Atunci, spune el, m-am gândit că și eu aș putea face acest lucru, adică să adun cântece populare, ceea ce am și început să fac.

Așa m-am făcut folclorist.“

El menționa că este o imperioasă datorie de a aduna cât se poate de mult din vechile cântece, basme, obiceiuri etc. ale poporului român. Acționând în mod serios în acest domeniu, a adunat de la oamenii în vârstă, de la săteni, de la lăutarii vestiți ai zonei cântece, balade ș.a., ajungând la 2.000 de bucăți.

Având un volum așa mare de material adunat, se adresează lui Simion Florea Marian (un bucovinean instruit), cu rugămintea de a-l ajuta în organizarea și clasificarea materialului respectiv.

Acesta îi recomandă să-l clasifice astfel: 1) colinde, 2) cântece bătrânești, 3) doine, 4) cântece de veselie, 5) cântece de joc, 6) satire, 7) vrăji, farmece și descântece, 8) ovațiuni de nuntă și cu alte prilejuri.

stefanesti c

Spre sfârșitul vieții, opera folcloristică a lui T. Bălășel reprezenta un tezaur cu diamante strălucitoare care luminează prin vremuri lungul drum urcat de poporul nostru pe treptele istoriei. Ea cuprindea 84 colinde, 93 cântece, 288 ghicitori, 110 jocuri de copii, 279 de satire, 80 cântece de leagăn, de nuntă și de moarte, 81 cântece de dor, 207 de dragoste, 159 doine haiducești, ostășești și istorice, 21 cântece bahice, 81 balade. În total, peste 1.600 de bucăți, în 3.000 de pagini.

O parte dintre acestea a fost publicată în timpul vieții, restul se găsește în „Casa muzeu Teodor Bălășel“ din Dobrușa care cuprinde „Centrul cultural T. Bălășel“ și care a fost întreținut și valorificat parțial de ginerele său, preot Gh. Ionescu, și în prezent de fam. Florin Radu.

În anul 2016 a văzut lumina tiparului o amplă și valoroasă lucrare a unui scriitor vâlcean Costea Marinoiu, numită „Preotul Teodor Bălășel învățător, folclorist și apostol haretian.“

Printre preocupările preotului T. Bălășel s-au aflat și cele legate de organizarea folclo­riștilor. În anul 1923 se încearcă convocarea unui Congres al folcloriștilor la Râmnicu Vâlcea în amintirea lui Anton Pann. După multe frământări abia în zilele de 3-4-5 ianuarie 1927, în casa preotului T. Bălășel, din Dobrușa, se semnează „Legământul“, ce pune temelia „Asociației folcloriștilor din Oltenia“ sub genericul „Tovărășia folcloriștilor olteni“ la care au participat Gh. Ceaușeanu, N.I. Dumitrașcu – Dolj, Gh. N. Dumitrescu – Bistrița, Ion N. Popescu, Constantin Ciobanu, I.I. Buligan, C.S. Nicolăescu-Plopșor și Teodor Bălășel. Pentru conducerea asocia­ției a fost ales preotul T. Bălășel, iar ca organ de presă revista „Suflet oltenesc“.

Se subliniază că Tovărășia folclorului oltenesc și revista Suflet oltenesc au jucat un rol important în organizarea vieții folcloristice din Oltenia.

Semnatarul acestor rânduri menționează cu mândrie că s-a născut și a crescut în această comună.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Colectarea selectivă a deşeurilor, responsabilitatea personală a fiecărui cetăţean, exemplul propriu şi voluntariatul sunt elementele care au contribuit în mod decisiv ca Dorna Candrenilor să fie declarată cea mai curată comună din judeţul Suceava. Primarul comunei, Dănuţ Candrea, spune că meritul este al locuitorilor celor trei sate componente – Dorna Candrenilor, Dealul Floreni şi Poiana Negri pentru că au dovedit că sunt într-adevăr gospodari şi că merită acest titlu.

În urmă cu şapte ani, la Dorna Candrenilor s-a înfiinţat un Centru de educaţie pentru voluntari, în cadrul proiectului „Paşaportul Verde“, aproximativ 160 de tineri voluntari fiind implicaţi în proiectul educaţional Paşaportul verde, lansat de Asociaţia „Tăşuleasa Social“ şi Coca-Cola HBC România şi susţinut de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Parcul Naţional Călimani. Tinerii au mers din casă în casă pentru a-i informa pe localnici că zona Dorna Candrenilor trebuie să rămână curată.

În 2016, Dănuţ Candrea a venit la cârma comunei cu o bogată experienţă în mediul privat şi a decis împreună cu Consiliul Local să ofere locuitorilor mai multe posibilităţi de a avea şi a păstra o comună cât mai curată.

Cu un sistem de colectare a deşeurilor menajere pus la punct prin proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Suceava, cu numeroase activităţi de ecologizare susţinute de unul dintre cei mai mari producători de băuturi răcoritoare din România, cetăţenii comunei au fost de acord să facă toate eforturile pentru ca localitatea în care trăiesc să ajungă în topul celor mai curate din ţară.

Educaţia e esenţială şi poate schimba mentalităţi

„Înainte puteai să faci o vânătoare prin Dorna Candrenilor. Copaci necurăţaţi, iarbă necosită pe multe terenuri, garduri degradate la instituţii din subordinea Consiliului Local. Într-un an Dorna Candrenilor arată impecabil, este curată. Când am venit primar am spus că această comună trebuie să arate cum arată bisericile, şcolile, dispensarul, primăria şi gospodăriile cetă­ţenilor – frumoase, curate. Exemplul a fost Poiana Negrii, un sat foarte frumos, cu multe pensiuni. După ce am făcut drumurile, şanţurile, pentru ca cetăţenii comunei noastre sa aibă cu adevărat un «drum bun», după ce am pus bănci şi coşuri de gunoi, am modernizat staţiile de autobuz, am reabilitat iluminatul public, am avut curajul să îi rog pe dragii mei gospodari să vină jumătate de zi să facă și curăţenie. Cum eu i-am ajutat să circule în condiţii bune, aşa şi ei mă ajută să avem o comună curată.

Oamenii s-au autoeducat, muncesc să facă curat şi nu mai aruncă deşeurile. Curăţenie în comună fac şi cu angajaţii de la societatea pe care am administrat-o până a deveni primar, cu ei mătur. Am cerut ajutorul celor care administrează pădurile, sunt două ocoale silvice, unul de stat, unul privat, ei fac curat în zona lor de responsabilitate.

Şi cele câteva companii private mari şi-au educat angajaţii să recicleze deşeurile. Comuna este traversată de DN 17 care leagă Moldova de Ardeal şi sunt aruncate gunoaie din maşini. La acest capitol mai avem de lucrat, mai ales la Poiana Negrii, unde şoferii din tirurile care vin după apă minerală, pe lângă mizeria aruncată pe geam, o adaugă şi pe cea rezultată din curăţenia pe care o fac în maşini în timpul cât aşteaptă la rând pentru încărcare“, ne-a spus primarul Dănuţ Candrea.

O comună fără beneficiari ai Legii nr. 416 arată impecabil

Edilul comunei spune că este foarte greu de a menţine şi a face curat într-o localitate în care ajutorul social îl primeşte doar o singură persoană. În iunie 2016, când a venit primar, la Legea nr. 416, a venitului minim garantat, erau oameni care numeric puteau asigura curăţenia comunei. Când au fost puşi să efectueze orele de muncă conform legii şi să respecte normarea pentru fiecare lucrare realizată au renunţat la ajutorul primit de la stat. A rămas o singură persoană care goleşte mizeria din coşurile de gunoi în satul în care locuieşte.

După ce a fost amenajat muzeul satului într-o casă veche, cumpărată de fostul primar Maftei Candrea, şi vecinii au văzut că acesta este vizitat de turişti, fac curăţenie. Ei susţin că le este ruşine ca un om venit din altă parte să găsească mizerie. Şi la grădiniţa cu program prelungit, construcţie nouă realizată cu banii comunităţii, şi la dispensar oamenii vin şi fac curat pentru că ştiu că ei sau copiii lor folosesc aceste unităţi, iar dacă cumva este aruncat un ambalaj sau un rest de la un produs nu a făcut-o decât un copil de-al lor, un vecin sau o rudă. Comuna Dorna Candrenilor este printre singurele din judeţ în care domeniul public beneficiază de o amenajare peisagistică la fel ca la oraş. Din dorinţa de a avea o comună frumoasă, anul acesta s-au amenajat jardiniere stradale cu flori, cetăţenii ocupându-se de udarea şi îngrijirea florilor din zonele aferente gospodăriei acestora.

Munca prin voluntariat dă roade şi îi încurajează pe oameni

Pentru ca Dorna Candrenilor să fie un reper pentru judeţul Suceava, la intrarea în comună dinspre Vatra Dornei, cu ajutorul voluntarilor s-a amenajat, pe DN 17, o parcare cu loc de popas, mese şi scaune din lemn, toaletă ecologică şi s-a captat apă din munte de la 4 kilometri distanţă pentru ca cei care vizitează Bucovina să poată bea o cană de apă curată de munte. Tot cu voluntari s-a făcut curăţenie şi s-au marcat trasee turistice în Rezervaţia 12 Apostoli sau până la Vârful Ouşorul.

Voluntarii participă şi la campanii de curăţenie sau ajută bătrânii neputincioşi să-şi înfrumuseţeze curţile şi clădirile. Elevi de la Liceul Tehnologic şi angajaţi din mediul privat participă la curăţat cursuri de apă, trotuare, decolmatat rigolile şi şanţuri, cosit sau curăţat arbori.

„Am avut multe demolări, clădiri vechi din domeniul public care stăteau să cadă sau care necesitau reabilitare. Cu voluntariat, cu câte 50-60 de oameni pe zi, le-am demolat sau am realizat lucrări de renovare. Sunt lucrări de reparaţii care nu necesită specialişti; primăria a venit cu materialele, oamenii cu munca. Tot cu voluntari de la firmele de prelucrare a lem­nului curăţăm toţi arborii de pe marginea drumului, realizăm campanii de împădurire. Dacă acasă eşti gospodar, ai o curte îngrijită, o casă curată, ai flori etc., la fel trebuie să fie la instituţii, la primărie, la şcoli şi la biserici, impecabil. Acestea nu sunt nici ale primarului, nici ale preotului, nici ale profesorilor, sunt ale comunităţii. Comuna este o gospodărie mai mare, de aceea facem mereu întâlniri publice, în zile de sărbătoare, ne consultăm şi stabilim ce avem de făcut împreună sau dacă am făcut ceva greşit, cum putem să reparăm.

Mi-am dorit foarte mult ca Dorna Candrenilor să fie la fel de curată şi îngrijită ca un oraş, iar acest lucru se întâmplă, felul în care arată comuna spune ceva despre oamenii locului şi, de ce nu, şi despre cel care îi reprezintă. Ca să nu existe incidente am montat camere de supraveghere în toate locurile publice şi pe drumuri, pentru că mai aveam elevi, persoane aflate sub influenţa alcoolului etc. care mai dădeau cu picioarele în mobilierul stradal, făceau mizerie sau nu aveau un comportament civilizat. Văzând că imediat se află despre faptele lor la şcoală, află părinţii, află comunitatea în urma vizionării înregistrărilor de pe camere, situaţia s-a ameliorat foarte repede şi astfel de fapte au devenit foarte rare“, ne-a spus primarul Dănuţ Candrea.

GALERIE FOTO


Silviu Buculei

În urmă cu mulți, foarte mulți ani, am ajuns la Stupca, azi comuna Ciprian Porumbescu (Suceava). Era un du-te vino neîntrerupt, o mare de adolescenți și tineri, iar satul răsuna în acordurile Baladei. De Rusalii, sărbătoare în care a avut liber aproape toată România, s-a întâmplat să fiu în zonă și să doresc să revăd nu musai locurile, ci neapărat casa, micuța și fermecătoarea casă memorială în care a trăit și a sfârșit tragic de tânăr (29 de ani) compozitorul. Ce-am găsit? Pustiu. Mult pustiu. Căci pustiu se cheamă și impietatea de-a lăsa să „țipe“ manele la ușa muzeului!

Între timp, da, în comună nu mai este doar casa memorială, ci și un muzeu care poartă numele marelui compozitor. Și ce mare ar fi ajuns dacă n-ar fi sfârșit atât de tânăr! Pesemne că un muzeu ar fi fost necesar dacă investiția ar fi fost continuată cu, nu știu cum să-i zic, un plan prin care zona să se dezvolte turistic pe seama bogăției culturale de care dispune. Căci indiscutabil trebuie să te socotești bogat dacă l-ai avut cândva și azi ai amintirile (casa, muzeul, mormântul, locurile, povestea de iubire neîmplinită, episodul cu Eminescu de la Putna, sfârșitul prematur, patriotismul, biografia în sine, obiectele pe care le-a atins) creatorului nemuritoarei Balade. Sau... Să nu mai fie interesat omul de valorile culturale?

Frumusețe și pustiu răvășitor la Casa memorială

Cirian Porumbescu casa memoriala farni nici macar un turist

Dinspre șoseaua europeană E 58 (Suceava – Baia Mare) sunt două intrări în localitatea Ciprian Porumbescu. La sosire am nimerit drumul cel mai rău, prin pădure, dar și cel mai frumos. Preț de 6 km n-am întâlnit nicio mașină. Casa memorială am (re)găsit-o ușor. Cu poarta închisă. Și iarbă necosită în grădină. Și niciun vizitator în curte. Și nicio Baladă nu răsuna, ca altădată, în sat. El, Ciprian, privea de la înălțimea statuii peste cătun. Și peste iarba care-i ajungea la jumătate. Frumoasă și ea, ca-n dorurile de altădată puse-n vioară. Am desfăcut încuietoarea de la poartă și am intrat în pustiul răvășit din curte și casă. O casă mică, îngrijită, ca o jucărie, presărată la un capăt cu flori. O bancă, un nuc și un bilețel în ușă: „Sunt la muzeul din vale“. Mai târziu, la muzeu am găsit alt bilet: „Sunt la casa din deal“. E adevărat, am întâlnit un grup de trei persoane pe drum, iar una dintre ele, o doamnă, sigur era muzeograful navetist. Tristețe. Cam acesta este sentimentul dominant. Și dorul de Baladă. Și dorul de Ciprian. Ce facem noi cu valorile României? Uite, asta facem! Le uităm. Deopotrivă noi, românii, deopotrivă și dregătorii veacului acesta; noi, că nu aprindem lumânări și nu depunem o floare la mormântul compozitorului, nici măcar nu mai trecem pragul căsuței sale; dregătorii – că nu ne amintesc mai des că au cu ce se lăuda. Și, poftim, dascălii, că-și duc elevii la parcul dinozaurilor sau la Drakula Parc, dar nu și la Stupca.

Manele la ușa... Baladei!

Balci la usa muzeului Cirian Porumbescu

Am plecat la muzeu... N-aș mai fi mers! O clădire cenușie, în fine, îngrijită și ea, o curte mare, alt bust al compozitorului, dar la poartă... La poartă era un mini bâlci: bere, grătar, chinezisme, mici și manele, „auuu, iubirea mea, ce mă fac eu fără ea, ochii tăi“. Dacă nu se răsucește Porumbescu în mormânt nici acum... Ce fel de administrator poți să fii să nu găsești alt loc de văicăreli maneliste decât la ușa Baladei? La ușa Craiului Nou? Nu mi-a venit să cred! Mi-am aruncat privirea spre cimitirul unde-și are crucea Ciprian. Și spre Cer, unde-i sălășluiește spiritul. Și unde se aude încă muzica sa. Ce-a ajuns Stupca? N-a ajuns... Am plecat de-acolo cu inima strânsă, alegând drumul bun al Ilișeștilor, același pe care alerga compozitorul la revederea cu nenorocoasa lui Bertha. Sau el a fost cel nenorocos și neîmplinit. Chiar și la 134 de ani (de la dispariție). Să-i cânte la ușă manele!??

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 12, 16-30 iunie 2017 – pag. 54

Comuna Vlad Țepeș se află în județul Călărași, undeva pe un drum județean ce taie Bărăganul nesfârșit. Iarna crivățul suflă în voie peste localitate, vara soarele topește casele cu arșița sa, iar oamenii trăiesc și ei cum pot. Mai ales din agricultură, ca aproape toți cei pe care Dumnezeu i-a hărăzit să locuiască în Câmpia Bărăganului. Dar, de la an la an, locuitorii comunei sunt tot mai puțini, în ciuda eforturilor autorităților locale de a îmbunătăți condițiile existente. Cam așa s-ar putea sintetiza în trei fraze discuția pe care am avut-o cu dl Mihalache Constantin, primarul comunei.

Patru secole de istorie în inima Bărăganului

„Comuna Vlad Țepeș este alcătuită din două sate, ambele botezate după numele unor mari domnitori: Vlad Țepeș și Mihai Viteazul“, spune primarul. Cel mai vechi este satul Mihai Viteazul, a cărui atestare docu­mentară datează de pe la 1600. Doar că pe atunci se numea Bărăganu și se afla pe alt ampla­sament decât astăzi, pe Valea Berzei. În timpul unei epidemii de ciumă, locuitorii și-au părăsit casele și au reîntemeiat satul. Și așa s-a mai întâmplat încă de două ori. Abia a treia oară a fost cu noroc și localnicii au rămas așezați definitiv.

VladTepes IMG 1513

Cu Vlad Țepeș, povestea e mai scurtă. Prin 1893 a apărut ca un sat micuț, aproape de Mihai Viteazul. În mare parte era locuit de tineri care și-au întemeiat acolo gospodării. Inițial s-a numit Bărăganul Nou, după satul Bărăgan, de unde veneau și locuitorii săi. Apoi, în anul 1920, după ce ambelor sate li s-a schimbat numele, a devenit sediul comunei. Era mai mare și mai modern.

„Că Mihai Viteazul este un sat mai vechi se vede în primul rând după structura sa urbanistică. Străzile sunt înguste, strâmbe, orientate cumva haotic. Asta ne creează foarte mari probleme atunci când facem lucrări de modernizare“, constată edilul-șef al comunei.

Tinerii au plecat în străinătate

La ora actuală, în cele două sate mai trăiesc, oficial cam 2.400 de oameni. „În realitate, eu estimez că nu mai sunt decât 2.100. Cel puțin 200 sunt plecați la muncă în străinătate. Restul, tot la muncă, care pe unde a găsit. Necazul meu cel mai mare este că oamenii aceștia despre care vorbesc au vârsta cuprinsă între 25 și 40 de ani. Adică sunt exact oamenii tineri, în putere, care dau viață unei localități“, își mărturisește oful dl Constantin. „Jumătate dintre locuitori sunt oameni în vârstă, de peste 60 de ani. Unii dintre ei au trăit aici toată viața și acum au câte o pensie de la CAP, iar alții au trăit la oraș, la Călărași, Giurgiu sau chiar București, unde au lucrat în fabrici. După pensionare s-au întors în casele bătrânești și și-au lăsat copiii în apartamentele de la oraș“, își continuă domnia sa ideea. Copiii din comună sunt în număr de 250 – 260. „Există câțiva copii ale căror familii s-au destrămat. Ei stau când la noi, la unul dintre părinți, când în alte localități. De aici vine această aproximație“, explică primarul.

VladTepes IMG 1514

Pentru copii, autoritățile locale s-au străduit destul de mult și cu rezultate frumoase. Școala gimnazială din comună a fost reabilitată în urmă cu doi ani. Acum este o clădire elegantă, căreia tencuiala și zugrăveala modernă nu reușesc să-i îndepărteze un anume iz patriarhal. Reabilitarea nu a cuprins doar modernizarea clădirii. Școala a fost dotată cu tot ceea ce îi trebuie unei instituții de învățământ moderne, fie că vorbim despre mobilier sau despre zestrea laboratoarelor școlare.

Acum, pe listă urmează grădinița și școala primară. Deja licitația pentru unul dintre proiecte s-a încheiat, dar deocamdată nu a demarat pentru că au apărut două contestații, care trebuie soluționate. Este o investiție de 1,3 milioane de euro, la care se mai adaugă încă 260.000, cofinanțarea locală. Scopul este modernizarea grădiniței din Mihai Viteazul. Studiul de fezabilitate pentru modernizarea școlii primare a fost și el depus la Ministerul Dezvoltării, în cadrul PNDR.

VladTepes IMG 1528

Facilități ca la oraș

Dar nu numai școlile au constituit obiective de investiții pentru primăria locală. O altă direcție importantă pe care s-a mers a fost modernizarea comunei. Prin Agenția Fondului de Mediu se derulează două programe care au ca obiect extinderea alimentării cu apă a locuitorilor din Mihai Viteazul și a canalizării în Vlad Țepeș. „În Vlad Țepeș alimentarea cu apă era deja încheiată, așa că, în mod firesc, era necesară și canalizarea“, consideră edilul. „În Mihai Viteazul nu era făcută alimentarea cu apă, așa că o facem. Încă două proiecte mai sunt depuse la Ministerul Dezvoltării. Unul este legat de asfaltare, căci după lucrările de construire a cana­lizării și a alimentării cu apă, este necesară oricum refacerea drumurilor. Așa că dacă tot o facem, atunci să o facem odată și bine. Alt proiect urmărește construirea rețelei de canalizare și în Mihai Viteazul. Așa vom ajunge să avem, din acest punct de vedere, o comună modernă.“

„Soluția constă în activități nonagricole“

Mai are și alte planuri primarul Constantin. Numai că „nu prea mai sunt bani la PNDR“, spune el. Ar vrea să facă și un after-school în comună, pentru a veni în ajutorul celor care nu au cu cine lăsa copiii. Un alt proiect este cel intitulat „Școala pentru toți“, care a trecut de evaluarea tehnică și financiară. E vorba de un buget de aproximativ patru milioane de euro. În cadrul programelor din acest proiect se vor organiza diverse cursuri pentru locuitorii comunei, indiferent de vârstă. Ba, mai mult decât atât, circa un milion de euro sunt alocați pentru sprijinirea celor care, după absolvirea unor cursuri de antreprenoriat, își vor începe afaceri proprii. „E foarte important acest aspect, în condițiile în care aici în localitate se trăiește la limita subzistenței. Există doar două activități principale: agricultura și comerțul. Comerțul înseamnă cele câteva magazine. În aceste condiții, oamenii trebuie să se implice și în alte activități, neagricole, aș zice eu. Dezvoltarea unor ateliere meșteșugărești, de exemplu, ar fi o soluție. Cred că în dezvoltare trebuie să se pună mai mult accent pe școală. Niște oameni mai bine pregătiți pot face mai multe. Acum, cei care locuiesc în sate se ocupă de vii și de grădinile de legume pentru propria lor subzistență. Nu în felul acesta se rezolvă problemele. Cred că e nevoie de o descentralizare mai accentuată, astfel încât autoritățile locale, care cunosc cel mai bine problemele, să se poată implica mai eficient. Spre exemplu, programul „Cornul și laptele“ să fie transferat la nivel local. Astfel elevii ar primi niște produse proaspete, produse de comunitatea locală. Și acesta e doar un exemplu...“, își expune părerile edilul.

VladTepes IMG 1521

Dar până la Dumnezeu te mănâncă sfinții. De vreo trei ani se chinuie să rezolve o problemă simplă și absurdă. Pentru că prin comună trece un sistem de irigații care nu a mai funcționat de prin 2004, agricultorii primesc o subvenție mai mică decât cei din alte zone. Primarul a bătut pe la toate ușile, demonstrând că acel sistem de irigații nu mai poate funcționa de cel puțin 13 ani și, ca atare, neacordarea integrală a subvenției nu are nicio bază. Degeaba a fost și la ministrul Daniel Constantin, și la ministrul Achim Irimescu. Degeaba a scris și în revista noastră, în urmă cu un an, despre această situație. Nu s-a schimbat nimic. Așa că primarul i-a adunat la un loc pe fermierii din comună ca, împreună, să dea Statul în judecată. Deocamdată au reușit să adune banii pentru taxa de timbru...

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 48-49

Drăgănești, Prahova - o comună care a învățat să scrie proiecte europene

Comuna Drăgănești, din județul Prahova, nu este cea mai dezvoltată localitate din mediul rural și nici printre așezările bogate ale acestei părți de țară, dar are un merit al său care o diferențiază de toate celelalte entități administrative: pentru că nu s-au bucurat foarte mult de sprijinul financiar al județului ori al structurilor centrale, autoritățile au început să scrie proiecte europene și aproape toate investițiile pe care le-au realizat sunt din fonduri externe. Această conectare la resursele europene și obișnuința de a aplica programe riguroase au generat un anumit tip de comportament în rândul angajaților din administrația locală, ieșit din tiparul clasic al funcționarului, și a conferit multă disponibilitate spre transparență. De fapt, transparența este cumva la ea acasă la Drăgănești...

Situată în sudul județului, la graniță cu Ialomița, comuna Drăgănești este, cu 8.756 ha, a patra cea mai mare localitate ca suprafață, după Valea Doftanei, Măneciu și Cerașu. Cele șapte sate (Meri, Drăgănești, Bărăitaru, Cornu de Jos, Belciug, Hătcărău, Tufani) sunt dispersate teritorial, cu distanțe de 10 km de parcurs între diferite cătune, aspect ce generează o mai dificilă gestionare a treburilor care țin de funcționarea așezării. Cel mai mic sat are 48 de locuitori, iar cele mai mari, 1.370 de locuitori – Drăgănești, respectiv, 1. 068 de locuitori – Meri. Comuna dispune de o infrastructură care răspunde în mare parte nevoilor populației: o școală gimnazială, două școli primare și patru grădinițe (27 de clase, cu 569 de elevi și preșcolari); patru cabinete medicale individuale, toate asigurate cu medici; farmacie umană; cabinet veterinar; 2 cămine culturale; o bibliotecă; servicii de salubritate și unul dintre cele mai performante sisteme de colectare, selectare și reciclare deșeuri; alimentare cu apă. Ca oportunități de afaceri, predomină cele din agricultură (6.800 ha arabil), sector în care activează 20 de agenți economici, dar în zonă s-au dezvoltat și câteva business-uri din alte sectoare: tratare ape uzate, servicii de decontaminare și intervenții în caz de poluare, managementul deșeurilor periculoase și nepericuloase, procesarea combustibilului alternativ; fabricarea articolelor din material plastic pentru construcții; fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice etc. Ca standard de viață al locuitorilor, acesta nu este unul ridicat și pesemne mai este mult de lucru în acest segment.

Dezvoltare realizată în proporție de 50-60% din fonduri externe

Vorbind despre ceea ce constituie subiectul articolului de față, proiectele cu finanțare externă, completate cu cele realizate din bugetul local și în mai mică măsură cu ajutor județean sau guvernamental, trebuie să spunem că administrația condusă de învățătorul Ion Dumitrache, aflat acum la al șaptelea mandat de primar, și-a început experiența accesării fondurilor europene – și nu numai europene – dinainte de anul 2000. Primul proiect, finanțat prin Banca Mondială, a vizat reabilitarea dispensarului uman, acesta fiind urmat de o finanțare prin programul Phare, prin care chiar administrația a fost dotată cu aparatură, pentru o mai bună și operativă funcționare. Prin anii 1999-2000, comuna Drăgănești a fost printre primele din județ care a obținut o finanțare de un milion de dolari pentru alimentarea cu apă în trei din cele mai populate sate (Drăgănești, Meri și Bărăitaru), sistem extins și modernizat azi și în Cornu de Jos (în prima fază a fost vorba despre realizarea captărilor de apă, a rețelei de aducțiune și montarea cișmelelor stradale. În prezent, rețeaua are 19,2 km și alimentează cu apă patru din cele șapte sate.

Ultima investiție prin OG 7 a fost de 2 milioane de lei). În perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană, localitatea a fost, de asemenea, prima din județ care a scris un proiect și a obținut o finanțare Sapard (un milion de euro) pentru asfaltarea a 8,5 km de drumuri de interes local, proiect completat prin alte programe cu finanțare de la bugetul local sau de la Consiliul Județean (Program Infrainvest), astfel că lungimea drumurilor modernizate este de 41,1 km (o parte a drumurilor de interes local sunt doar pietruite). La școli, reabilitate și dotate cu grupuri sanitare în interior (una dintre comunele care dețin autorizație sanitară de funcționare pentru toate sediile), a fost aplicat programul telecentru de informatică, în valoare de 80.000 de euro, și un proiect de reabilitare a uneia dintre clădiri printr-un proiect de 1,6 milioane de lei, desfășurat prin Banca Mondială. A fost finalizat și un proiect derulat prin Fondul de Mediu, în valoare de 1,3 milioane de lei, privind reconstrucția ecologică forestieră pe terenuri degradate, constituite într-un perimetru de ameliorare pe suprafața de 39 ha, iar sediul Primăriei a fost reabilitat și modernizat tot din fonduri europene (proiect derulat prin GAL „Valea Cricovului“).

De remarcat ar fi că localitatea are și un serviciu propriu de pompieri, cu autoutilitară de intervenții care aparține Primăriei, dar în această zonă a serviciilor cea mai mare realizare o reprezintă serviciul de salubritate. 800.000 de euro a costat programul Phare de înființare a sistemului de colectare, selectare și transfer deșeuri menajere pentru trei comune, cu Drăgănești în chip de șef de proiect, transformat ulterior într-un exemplu de management al deșeurilor. A fost creată o firmă de colectare, cu mașini proprii, iar stația de separare și reciclare a deșeurilor funcționează cu succes și astăzi, lucru mai rar în cazul autorităților din mediul rural. Planurile primarului Dumitrache nu se opresc aici: deja a depus proiecte pentru modernizarea tuturor drumurilor comunale, pentru extinderea alimentării cu apă în alte trei sate și, începând cu 2017, ajunge la Drăgănești și proiectul de alimentare cu gaze, un parteneriat public-privat aplicat în sudul județului.

GALERIE FOTO


Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr. 5, 1-15 martie 2017 – pag. 54-55

Locuitorii din patru comune sucevene se confruntă cu o situaţie extrem de gravă: nu au un medic de familie în localitate. Comuna Crucea, cu o populaţie de 2.100 de locuitori, din care peste 400 lucrează în mina de uraniu, cu oameni suferind de boli cronice profesionale dobândite din minerit nu are de trei ani medic de familie. Există dispensar cu cabinet foarte bine dotat de Primărie, locuinţă de serviciu pentru medic la vilă, dar nimeni nu vrea să meargă acolo pentru că sunt multe probleme medicale şi câştigurile nu sunt pe măsură.

Mineritul, cauza problemelor de sănătate

În comuna Crucea mineritul a fost ocupaţia de bază a locuitorilor, câteva mii de oameni lucrând în minele de uraniu şi cupru până în urmă cu câţiva ani. Minele de cupru s-au închis şi singura mină care a mai rămas este cea de uraniu, dar nici aici nu mai există medic. Prezenţa unui medic este necesară pentru că este vorba de o zonă montană, cu sate răsfirate, cu o populaţie îmbătrânită, cu numeroase probleme de sănătate. Singurul care îi mai poate ajuta pe oameni este viceprimarul, care a absolvit o şcoală de asistent medical.

„În urmă cu trei ani a venit un medic cu familie, în vârstă de 67 de ani, dar nu a câştigat încrederea populaţiei având alte preocupări, iar din cauza datoriilor pe care le avea la fondul naţional de asigurări sociale nu i s-a mai reînnoit Contractul Cadru din 2013. Populaţia comunei s-a înscris pe listele medicilor de familie din oraşele Vatra Dornei şi Broşteni şi la medicul din comuna Dorna Arini. Sunt 400 de persoane care nu sunt înscrise la un medic de familie, majoritatea fiind oameni în vârstă, care nu se pot deplasa pentru a ajunge la un medic. Au fost situaţii când persoane neasigurate au avut nevoie de medic şi atunci am intervenit eu sau domnul primar la medicii din Dorna pentru a-i ajuta pe aceşti oameni, i-am înscris la medic şi le-am dat fişele medicale pentru a se putea trata.

Primăria asigură dispensar complet utilat, oferă gratuit locuinţă la vilă, lemne pentru încălzirea pe timpul iernii, energia electrică consumată atât în locuinţă cât şi la dispensar, utilităţi: apă potabilă şi canalizare. Dacă ar dori un medic să vină, timp de 6 luni acesta va fi plătit de Casa de Asigurări de Sănătate pentru a-şi face lista de pacienţi. Dacă se preocupă de ceea ce trebuie să facă, oamenii se întorc, iar cu banii pe care îi dau la autobuz până în Vatra Dornei pentru a ajunge la un medic îşi cumpără medicamente“, ne-a spus viceprimarul Constantin Prahuza.

Viceprimarul devine uneori și asistent medical

Primaria comunei Crucea Suceava

Viceprimarul Constantin Prahuza spune că în aceşti trei ani a fost doar un singur medic care şi-a exprimat intenţia de a veni în această comună, dar a solicitat ca Primăria să îi asigure garanţii că va avea înscrişi peste 2.200 de pacienţi, un număr mai mare decât populaţia comunei. Conform viceprimarului, acesta a motivat că la un număr mai mic de pacienţi nu îi convine salariul.

„Consider că un medic pune pe primul plan câştigul şi de aceea nu vrea să vină. Nu sunt medici suficienţi în oraşe, în comune mari, cu mii de locuitori, şi atunci o să vină la Crucea, unde un medic are numeroase probleme specifice activităţilor economice care s-au derulat aici?“, se întreabă viceprimarul.

Nefiind medic de familie, la dispensar nu există nici asistent medical, pentru că, conform legislaţiei, acesta ar trebui plătit de medicul de familie din fondurile primite de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. „În urmă cu 5 ani aveam medic de familie şi asistente, aveam medic stomatolog pentru că avem şi un cabinet stomatologic foarte bine utilat. Erau şi un medic, asistenţi şi o maşină de ambulanţă pregătită să intervină 24 de ore din 24 şi la Compania Naţională a Uraniului şi care, când era nevoie, asigurau serviciile medicale şi pentru populaţia comunei. Acum vine o dată pe an caravana medicală la CNU pentru controlul anual al angajaţilor. Eu am cheile de la dispensar, eu am dat fişe medicale, adeverinţe, pentru că în tinereţe am absolvit o şcoală de asistent medical. Cât pot, cât ştiu ajut, mai fac şi tratament injectabil, m-am deplasat şi noaptea pentru a ajuta oamenii bolnavi. Nici la şcoală nu avem asistent sau medic, în caz de nevoie tot pe mine mă sună sau apelează la 112“, a precizat Constantin Prahuza.

Distanţa de 70 de km, de multe ori fatală

Locuitorii comunei Crucea spun că sunt foarte multe nevoi, sunt multe boli cronice, profesionale, sunt mulţi bătrâni, medicii de familie la care sunt înscrişi sunt la 34 de kilometri distanţă, iar drumul până la medicul de familie chiar şi pentru o simplă adeverinţă pentru ca un elev să poată participa la orele de educaţie fizică presupune o zi pierdută, costuri de transport plus taxa pentru adeverinţă. Prezenţa unui medic este justificată pentru consultaţii, prescrierea de reţete, tratamente, acordarea primului ajutor în caz de nevoie, triajul epidemiologic în şcoală şi grădiniţă.

„Când ai o problemă medicală trebuie să suni la 112 să vină ambulanţa de la Vatra Dornei, 70 km dus întors, pe un drum nu foarte bun, cu serpentine, care iarna când este viscol este înzăpezit“, ne-a spus o localnică. Oamenii spun că din Vatra Dornei până în satele cele mai îndepărtate ambulanţa face şi o oră, timp destul de mare de răspuns pentru o consultaţie la un copil care face febră.

Cârlibaba şi Crucea au nevoie mare de medic de familie

La Cârlibaba medicul de familie, în vârstă de 74 de ani, care îi trata din anul 1966 pe localnici şi-a pierdut viaţa în 2014, în urma unui accident rutier şi de atunci cei peste 1.400 de pacienţi înscrişi sunt nevoiţi să-şi caute de sănătate la 16 kilometri depărtare, la medicul de familie din Ciocăneşti, care se află cel mai aproape de comunitatea lor sau să apeleze la serviciile medicilor de familie din Vatra Dornei, localitate situată la o distanţă de 40 km. La fel ca la Crucea, distanţa pe care trebuie să o parcurgă zilnic sătenii pentru o simplă consultaţie sau o banală adeverinţă medicală până la cel mai apropiat doctor reprezintă un impediment major. Cazurile mai grave sunt tratate de specialiştii din Vatra Dornei prin apel la 112, iar cele mai uşoare la medicul de familie din Ciocăneşti, care cu greu face faţă în perioada virozelor, a bolilor sezoniere sau în timpul campaniilor de vaccinare.

Medicii nu sunt interesaţi de localităţile izolate

dispensar Comuna Crucea Suceava

Deşi în ultimul timp autorităţile publice locale şi Direcţia de Sănătate Publică s-au implicat în publicarea anunţurilor de ocupare a posturilor vacante de medic de familie, nu au fost medici interesaţi să se ocupe de sănătatea locuitorilor comunelor Cârlibaba, Crucea, Poinei Solca şi Coşna. „La nivelul judeţului Suceava există patru comune în care serviciile de asistenţă medicală nu sunt asigurate la nivelul medicului de familie. Sunt localităţi cu puţini asiguraţi care nu sunt atractive pentru medici. Cele mai mari probleme sunt la Crucea şi Cârlibaba, comune miniere, îndepărtate de zonele urbane. Aici trăiesc persoane bolnave, copii care au nevoie de asistenţă medicală. Se impune intensificarea eforturilor pentru a atrage medici în cele două comune situate în zona Vatra Dornei, izolate, mai greu accesibile“, ne-a declarat Catălina Zorescu, directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.

Silviu Buculei

Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 50-51

Fiecare sat, fie el de munte, deal sau șes, are propria identitate. Unele așezări sunt mai dezvoltate, altele mai puțin, unele păstrează sau nu tradițiile, altele sunt mai „europene“, dar toate sunt și vor rămâne sate românești. De-a lungul activității noastre am încercat să pășim în cât mai multe zone din țară tocmai pentru a observa îndeaproape specificul oamenilor și al locurilor, iar în unele localități am poposit de mai multe ori și ne-am putut crea proprii termeni de comparație. Un astfel de exemplu este Viișoara din județul Cluj, o comună ce se dezvoltă continuu, dar care își păstrează și apreciază tradiția și cultura.

„Vreau să le ofer consătenilor viața de la oraș“

Viisoara a

Situată în sud-estul județului Cluj, comuna are în componență doar 2 sate, Urca și Viișoara, locuite de români, maghiari și rromi care duc mai departe tradițiile specifice etniei și contribuie la dezvoltarea permanentă a zonei. Primarul, domnul inginer Ioan Roman, se află la cel de al V-lea mandat și își dorește ca sătenii să aibă traiul celor de la oraș, desigur din punctul de vedere al infrastructurii și al dotărilor. „Vreau ca în acest mandat să implementez viața orășeanului cel puțin în proporție de 80% în toată comuna. Și aici mă refer la apă curentă, canalizare, iluminat public și așa mai departe. E bine de specificat faptul că avem bec pe fiecare stâlp, avem și Internet printr-un proiect implementat în colaborare cu Banca Mondială, avem gaz metan, canalizare și apă aproape în toată comuna. Lucrăm inclusiv la proiecte de modernizare a drumurilor pentru a avea cele mai bune condiții de trai“, a specificat primarul.

Viisoara IMG 130812

Agricultura primează

Suprafața totală a comunei este de 6.153 ha, dintre care 4.600 ha suprafață agricolă, iar arabilă aproximativ 3.800 ha „cultivate în totalitate“, după cum specifică domnul Roman. Ba mai mult, acesta se mândrește cu cei în slujba căruia se află pentru că: „La Viișoara oamenii chiar sfințesc locul și muncesc pe brânci. Tot terenul e lucrat, oamenii s-au reîntors spre agricultură și avem exemple extraordinare de reușită. Mă refer la cultura cerealelor, a legumelor, dar și la creșterea animalelor, floricultură, pomicultură. Și când spun reușită nu îi indic pe marii fermierii, ci pe țăranul român care muncește de drag și cu drag.“

Poate cum era de așteptat, și unii săteni din Viișoara au plecat peste hotare pentru a-și crea un viitor mai bun, dar atunci când se întorc găsesc sprijinul necesar pentru a se dezvolta pe plan local. Este și cazul unui tânăr care a muncit o bună perioadă în Spania și care s-a întors cu dorința de a investi într-o fermă în propria comună. Acesta moștenise pământ de la părinți, dar poziționarea nu era foarte avantajoasă, nu avea acces la lumină și nici drum foarte bun pentru a ajunge acolo. În acest sens a fost sprijinit din fonduri locale: „Am pietruit 1.8 km de drum și i-am dus curent electric până acolo. Acum se dezvoltă, are o fermă modernă și vrea să se extindă. Oamenii au nevoie de sprijin, iar inițiativa lui este de apreciat, mai ales că este vorba despre un tânăr la 30 și ceva de ani care vrea sa facă ceva la el acasă“, a mai completat primarul.

Chiar dacă importanța agriculturii este recu­noscută în comuna clujeană, neajunsurile își spun și ele cuvântul. Și când spunem neajunsuri în acest caz, este vorba despre realizarea cadastrului care reprezintă o necesitate la nivel național, nu doar la Viișoara. „Mă nemulțumește că nu avem cadastru și astfel nu reușim să dăm titluri de proprietate. Aici avem de suferit pentru că mulți nu au aceste titluri și nici nu le putem da, iar alții au titlul greșit, pe amplasamente eronate. E mare lucru să putem rezolva această problemă, mai ales că după 2020 nu vom mai primi subvenții dacă nu avem terenul intabulat. La nivelul comunei am alocat anul trecut 1 miliard de lei pentru realizarea cadastrului. Am angajat o firmă specializată și încercăm să rezolvăm cumva, chiar dacă merge foarte încet procesul pentru că presupune migală și răbdare“, a specificat domnul Roman.

Chiar dacă este situată într-o zonă de câmpie, comuna clujeană are și păduri sau mai bine spus va avea mai multe pentru că au fost înființate 153 ha de pădure. „Acum 2 ani și jumătate am reușit să împădurim împreună cu Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare – Cluj 153 ha în 2 perimetre: unul de 30 de ha, altul de 123 ha. Totul a pornit de la ideea că în Câmpia Transilvaniei se impune înființarea pădurilor pentru stabilizarea terenurilor, dar și de la faptul că trebuie să ținem cont că poluarea este tot mai mare și atunci trebuie să luăm măsuri, deci trebuie să mai și plantăm“, a continuat primarul Viișoarei.

Respect pentru sport, cultură și tradiții

În fața primăriei, acolo unde erau 3 case construite din pământ și care aveau vechimea de peste 100 de ani, a fost construit un parc. Un loc de cinste îl are aici poetul Mihai Eminescu, cel mai important român din toate timpurile, după cum apreciază primarul, al cărui bust te întâmpină la intrarea în parc. Utilitatea lui este resimțită mai ales de copiii care vin aici și își petrec timpul liber. Observând faptul că investiția a fost justificată mai rapid decât se aștepta, domnul Roman are în vedere ca în viitorul apropiat să inaugureze alte 3 parcuri.

Viisoara b

Tradițiile ocupă și ele loc de cinste în viața viișorenilor, în comună funcționând o formație de dansuri populare încă din anul 1954 și există și un cor maghiar pentru că, după cum specifică edilul, „trebuie acordată atenție fiecărei minorități pentru că fiecare are tradiții și ele trebuie respectate și transmise mai departe pentru ca Viișoara să rămână ceea ce fost dintotdeauna: un loc în care oamenii s-au înțeles indiferent de etnie.“

„Un muzeu este un act de civilizație!“

Viisoara IMG 103458

Luna august a acestui an a reprezentat un adevărat prilej de sărbătoare și înnoire pentru locuitorii comunei. În data de 21 august, atunci când se celebrează Ziua comunei, au avut loc mai multe manifestări. În primul rând a fost inaugurat un centru sportiv, amenajat doar din fondurile primăriei, care dispune de teren de fotbal cu irigare subterană, pistă de alergare cu 4 benzi, groapă de sărituri, vestiare – unul pentru gazde, unul pentru oaspeți și altul pentru arbitri care au toate utilitățile necesare: apă, curent electric, grupuri sanitare. Tot aici există și o sală de forță de care poate dispune echipa de fotbal Victoria Viișoara 2009, dar la care pot apela și locuitorii comunei, precum și o sală de conferințe. Apoi a fost organizat un spectacol al cărui oaspete de onoare a fost actrița Cezara Dafinescu. Sărbătoarea a continuat şi a doua zi, atunci când după slujba religioasă, preotul reformat și cei ortodocși, în prezența unei mulțimi considerabile, au sfințit și inaugurat Muzeul comunei Viișoara. „Deviza acestui muzeu este menținerea vie a imaginii țăranului român și a activităților sale de la începutul secolului al XX-lea. Aici avem expuse obiecte de uz gospodăresc, obiecte din portul popular român și maghiar din acele vremuri, dar și foarte multe documente cu valoare istorică. Vrem să îl dezvoltăm prin amenajarea unei crame, pentru că avem o pivniță, dar și utilaje și unelte de la începutul secolului al XX-lea pentru prepararea vinului. Apoi, în curte vrem să ridicăm și o biserică din lemn cu care să dăm viață muzeului. Muzeul satului a fost primit cu bucurie mai ales de bătrâni, care au și contribuit la realizarea lui mai mult decât mă așteptam. Am văzut amenajarea acestui muzeu ca pe o necesitate. Oriunde am fost în lumea asta într-o localitate din mediu rural, am regăsit și un muzeu. De aceea cred că fiecare localitate din țară ar trebui să aibă unul, pentru că este ca un fel de act de identitate al unei comunități. Așa ne păstrăm identitatea și o dăm moștenire celor tineri“, a completat ing. Ioan Roman.

Mai apoi, în data de 28 august, când an de an are loc sărbătoarea satului Urca, a fost lansată cartea Jocul la Șură. Titlul nu este ales întâmplător, ci reprezintă denumirea sărbătorii. Cartea a fost scrisă de profesorul Valentin Vișinescu și cuprinde descrierea activității culturale a comunei în ultimii 50 de ani și în special a formației de dansuri tradiționale. Tot atunci a fost inaugurată și o capelă de care se pot folosi locuitorii satului Urca. Investiţia este justificată, spune domnul primar, oferindu-ne exemplu capela din satul Viişoara care şi-a dovedit utilitatea în cei cinci ani de existenţă.

Viisoara Biserica ortodoxa

Trăgând o concluzie putem spune că viața în satul clujean este într-un continuu forfot, mereu se investește și se muncește. Suntem convinși că peste 2 ani, atunci când se vor aniversa cei 700 de ani de la atestarea documentară, vă vom putea prezenta o comună cu mai multe investiții și realizări.

Ion BANU, Loredana Larissa SOFRON

Comuna Corbi (județul Argeș) va primi sprijinul comunității Romanian Business Leaders pentru crearea și implementarea strategiei de dezvoltare locală. Corbi este prima comună selectată în programul de dezvoltare rurală Antreprenorești, dintr-un total de 33 de comune înscrise în urma conferinței regionale de la Pitești din 14 iunie și una dintre cele 6 comune care au fost vizitate de echipa Antreprenorești în perioada 25-27 iulie.

Antreprenorești-Adoptă un Sat s-a născut din dorul de viață la țară al celor care se întristează atunci când văd România rurală pustiită. În faza pilot a proiectului, în 2016, sunt selectate 4 comune pentru care Romanian Business Leaders va crea împreună cu gospodarii din localitate strategii și modele de dezvoltare economică.

Următoarele 3 comune vor fi selectate în program în cadrul a 3 noi conferințe regionale care vor avea loc în 7 septembrie la Craiova (pentru județele Dolj, Gorj, Mehedinți și Teleorman), în 13 septembrie la Brăila (pentru județele Brăila, Buzău, Galați, Tulcea și Vrancea) și în 14 septembrie la Slobozia (pentru județele Călărași, Constanța, Giurgiu și Ialomița). La finalul conferințelor, participanții își înscriu comunele în program prin completarea unui formular care descrie potențialul de dezvoltare al comunității și gradul de implicare al grupului de inițiativă locală. Echipa de proiect Antreprenorești, formată din antreprenori și profesioniști selectează comunele în baza următoarelor criterii: numărul tinerilor depășește media demografică a țării, comuna prezintă potențial de dezvoltare economică și deschidere, voință și inițiativă a liderilor locali, pentru a fi vizitate.

Programul Antreprenorești – Adoptă un sat! pornește de la observația că, în mediul rural, există oportunități și resurse care nu sunt utilizate. De multe ori, resursele locale nu sunt conștientizate sau nu există capacitatea instituțională (training, informații, acces la oportunități, spirit antreprenorial) pentru a le valorifica. În alte cazuri, actorii relevanți din comunitățile locale nu cooperează sau nu pot accesa instrumente financiare adecvate pentru a valorifica potențialul satului românesc. Antreprenorești propune un model de dezvoltare economică și socială în mediul rural, pornind de la nevoile reale ale comunităților și de la resursele existente.

„O țară fără sate își pierde din identitate. Cum fiecare om are povestea lui, așa fiecare sat are povestea lui. Este important ca fiecare comunitate să-și identifice povestea autentică. Și astfel, satele pot deveni branduri. Avem exemple de localități rurale a căror poveste a devenit brand – Săpânța, Pleșcoi, Viscri, Putna și multe altele. Dincolo de asta, cred că e important ca autoritățile și clasa politică să înțeleagă că satele au nevoie de o atenție specială. Lansez ideea unui Minister al Satului care să abordeze integrat satul prin supravegherea lanțului de retail alimentar, managementul resurselor naturale și promovarea satului românesc”, a spus Felix Tătaru, președintele GMP Group și unul din inițiatorii proiectului Antreprenorești.

  • 33 de comune din județele Argeș, Dâmbovița, Prahova şi Vâlcea au aflat care sunt criteriile de selecție și s-au înscris în programul Antreprenorești – Adoptă un sat!
  • Aplicațiile pentru comunele din județele menționate sunt deschise până pe 7 iulie.
  • Antreprenorești – Adoptă un sat!, programul prin care Romanian Business Leaders își propune să sprijine zece comune din România prin strategii de dezvoltare pentru perioada 2017 – 2020, a debutat pe 14 iunie, la Pitești, în prezența a peste 100 de participanți.
  • Membrii RBL propun ca soluție un Minister al Satului care să trateze satul dintr-o perspectivă integrată: supravegherea lanțului de retail alimentar, managementul resurselor naturale și promovarea satului românesc.

Gospodari și reprezentanți ai autorităților din 33 de comune din județele Argeș, Dâmbovița, Prahova şi Vâlcea s-au înscris în progamul Antreprenorești – Adoptă un sat! pentru a beneficia de planuri strategice elaborate de Romanian Business Leaders, organizația care reunește cei mai importanți antreprenori și manageri de top din România, împreună cu partenerii săi.

„De cinci ani, RBL e implicată în proiecte care ajută în mod real mediul de business românesc: de la educație antreprenorială, la valorizarea Diasporei, de la mentorat pentru tineri, până la educație financiară. Anul acesta, când am văzut statisticile referitoare la satul românesc, ne-am propus să mergem și în direcția aceasta. După ore de muncă alături de echipa de voluntari din RBL, putem prezenta azi un proiect concret care dorim să devină model replicabil de dezvoltare a satului românesc”, a spus Mihai Marcu, Preşedintele Consiliului Director Romanian Business Leaders și Președinte CA MedLife.

Liderii RBL care au inițiat proiectul au organizat un eveniment la Pitești unde au prezentat criteriile de participare în program: proximitatea față de București, curba demografică - numărul tinerilor să fie în media demografică a țării –, potențialul economic local și interesul liderilor locali pentru proiect. După o selecție preliminară a localităților înscrise, urmeză turul comunităților, în perioada 20 iunie - 19 august, și selecția finală.

România are 88 de comune cu o populație mai mică de 1.000 de locuitori. Cele mai multe astfel de așezări îmbătrânite ori pe cale de dispariție se găsesc în Hunedoara (12), Alba (10), Caraș-Severin, Mehedinți, Mureș (7), Buzău (6), Sibiu și Tulcea (5). Șase dintre acestea au mai puțin de 300 de locuitori, dar foarte interesant ar fi că fiecare în parte, mai puțin micuțul cătun – comună Secaș din Timiș – este un fel de monument în sine (natural sau istoric). Acestea ar putea fi oricând înscrise în circuite turistice de mare atractivitate.

Cea mai mică localitate din România, Brebu Nou, din Caraș-Severin, este un punct turistic renumit, dar nu pentru că ar fi fost vreo implicare instituțională, ci pentru că acesta a fost pulsul pe piața privată a turismului. Există controverse legate de stabilirea localității cu cea mai mică populație. Unii spun că Bătrâna, din Hunedoara, ar ocupa acest loc. După datele oficiale ale recensământului din 2011, numărul cel mai mic de locuitori îl are Brebu Nou. Sentimental, da, Bătrâna este o comună lipsită de orice perspectivă de dezvoltare ori implicare pentru salvarea fabulosului Ținut al Pădurenilor, poate fi aşadar socotită cea mai depopulată vatră românească. Depopulată și-n același timp frecventată de genul de turist care caută spiritul satului...

Paradisul din Gărâna

Brebu Nou, din Caraș-Severin, număra, la recensământul din 2011, 119 locuitori, însă alte surse, lipsite de relevanță statistică, avansează cifra de 281 de persoane. Istoria acestei micuțe așezări situate la intrare în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, în inima munților Semenic, la o altitudine de 850 (935 m – Gărâna), lângă Lacul Trei Ape (antropic, cu suprafața de 53 ha), este frapantă. Satele Brebu Nou și Gărâna, ca multe altele din zonă, au apărut prin anii 1827-1828, odată cu primii coloniști aduși din Boemia. Aceștia, fie că erau de etnie germană sau cehă, au fost numiți de către localnici pemi. Anul 1828 consemnează 126 de familii stabilite la Brebu Nou și 98 de familii la Gărâna. Maximum de populație s-a înregistrat în 1941 (2.193 de locuitori), iar minimul – în 2002 (87 de locuitori). Depopularea a survenit fie prin plecarea în orașele industrializate, fie prin repatrierea masivă a sașilor în Germania în special după anul 1990. Norocul acestei așezări a fost poate peisajul fără egal din Semenic și Lacul Trei Ape. Sau atașamentul de peste ani al sașilor reveniți ocazional la vatra părintească. Unii spun că a fost mult până când noua protipendadă politică și economică a Carașului a descoperit splendoarea locului. Indiferent cum, aproape nici nu contează, cele două sate ale comunei au cunoscut o dezvoltare turistică fulgerătoare. Un fel de paradis pierdut, regăsit și reinventat. Pe Lacul Trei Ape – deși n-ar fi recomandate prea multe activități într-un baraj de acumulare – se pot practica sporturi nautice ori pur și simplu te poţi relaxare pe malul apei. Iubitorii de ciclism montan au la îndemână un traseu de 15 km prin pădure, cu pornire de la Brebu, cantoanele Murgila și Prislop, și revenire la Gărâna. Cazarea nu reprezintă o problemă, existând mai multe unități turistice în noua stațiune Trei Ape, în Brebu și Gărâna.

Iarna se poate schia pe pârtiile amenajate în ambele sate, plus că sunt oferte suficiente pentru orice alt gen de distracție, cu condiția să iubești natura. Satul Gărâna a depășit ca faimă granițele țării datorită Festivalului Internațional de Jazz și a Festivalului Național de Folk din Poiana Lupului, susținute în fiecare vară de câțiva ani încoace. În plus, natura oferă artiștilor boemi – poeți, pictori, sculptori – un spațiu ideal pentru creație. Mărturie: expoziția permanentă realizată în edițiile anuale ale taberelor de sculptură.

Ținutul Pădurenilor, vatră de românism pur

Cele trei comune din Hunedoara cu mai puțin de 300 de locuitori – Bătrâna (127), Bunila (306, în 2011, 292, în 2014) și Bulzeștii de Sus (271) – pot fi considerate adevărate muzee vii. În fiecare dintre ele se trăiește acea stranie senzație de început de lume. De timp încremenit. Deși de-o frumusețe răpitoare, natura n-a ispitit pe nimeni să înflorească zona cu un turism de week-end măcar. Ținutul Pădurenilor, unde sunt situate satele Bătrâna (în estul Munților Poiana Ruscă, la 900 m altitudine) și Bunila, este căutat în schimb de cei pasionați de drumeții și de redescoperirea unui românism prea deseori uitat. Câteva sate din Bătrâna, unde nici curent electric nu există, răsfirate în creierul munților, sunt pe cale de dispariție. Piatra mai are 9 locuitori, iar Răchiteni – 10. De comuna Bunila nu s-ar fi auzit dacă n-ar fi existat satul și marmura de Alun. În acest cătun depopulat dăinuiește o biserică unicat în țară și a doua din Europa, construită din marmură, între anii 1937 și 1939. Alun este și singurul sat din România care are un drum de marmură, în lungime de aproape 10 km, construit prin anii ’60, atunci când s-a deschis și cariera din care s-au extras blocuri folosite la Casa Poporului! Dar cea mai de preț bogăție o reprezintă portul și tradițiile populare, patriotismul local specific comunităților din zonele muntoase ale Apusenilor. Ținutul Pădurenilor a fost, este și va rămâne vatră de românism pur.

Monumentele naturale de pe Cheile Uibărești și Ribicioarei

Mai la nord, în depresiunea Brad – Halmagiu, la întretăierea Munților Bihorului cu Munții Zarandului, se întind, prin păduri, văi, cărări neștiute, pante abrupte de munți, cele nouă sate ale comunei Bulzeștii de Sus. Cu nume predestinat, satul Tomnatec mai are doar 6 locuitori... De un pitoresc aparte, localitatea este nominalizată printre cele mai frumoase cinci trasee turistice din județ. De neratat este călătoria prin Cheile Uibărești și Ribicioarei. În treimea superioară a Cheilor Uibărești se află Podul Grohot, în lungime de 20 m, monument al naturii, unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice, format prin prăbușirea, în timp, a tavanului unei vechi peșteri. Pe sub acest pod natural, despre care se spunea că ar fi fost, cândva, un punct de pază al aurului Apusenilor, curge pârâul Grohot. Alături se întinde o rezervație de liliac alb și mov. În pereții versanților din Cheile Uibăreștilor s-au dezvoltat peșterile Calea Cicerii, Piatra Șoimului și Fruntea Grohotului. Mai departe, traseul traversează Cheile Ribicioarei, cu peșterile Toplița și Izvorul Topliței și cu o altă rezervație naturală, Peștera Cizmei, care adăpostește formațiuni stalagmitice, depozite paleofaunistice și desene rupestre neolitice. În fine, ar mai fi de văzut și Bulzul Păuleștilor, o uriașă stâncărie golașă, colorată în albastru-cenușiu. Legendar este şi Târgul de fete de pe Muntele Găina. Bulzeștenii (sub numele de moți crișeni) sunt alături de confrații din Vidra (Alba), delegați pentru organizarea târgului de pe coama muntelui.

GALERIE FOTO

Maria BOGDAN

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 48-50

Trecând peste dealurile cu vii ale Hușului părea că ne îndreptăm spre o zonă unde mare lucru n-aveam a vedea, numai că... ştiţi cum se spune: „ Omul sfinţeşte locul!“. Trecând culmea, am dat peste... miracol. Determinarea unui primar de a transforma localitatea pe care o păstoreşte de peste 25 de ani ne-a făcut repede să ne schimbăm părerea faţă de ce ne aşteptam să găsim aici.

Pădureni, căci despre această comună este vorba, a devenit astăzi un model pentru multe alte localități din țară. Aici sătenii au cam tot ce le trebuie: școli modernizate, bibliotecă cu peste 20.000 de volume, terenuri de sport, cabinete medicale, chiar și piscină, iar lista nu se oprește aici.

Așezare de pe vremea lui Ștefan cel Mare

Pădureniul de astăzi este fostul sat Cîrligați, cunoscut de pe vremea domniei lui Ștefan cel Mare. Sătenii susțin că în diverse monografii se arată că această zonă era locuită încă din perioada neoliticului. Comuna, formată astăzi din 7 sate – Pădureni, Văleni, Rusca, Ivănești, Davidești, Leoști și Căpotești – este administrată de învăţătorul Temistocle Diaconu (foto), un primar de-acum cu experiență care și-a dorit ca investițiile să vizeze dezvoltarea continuă a întregii localităţi. Am vizitat mai multe obiective, dar şi „uliţele“ satului însoţiţi de primar care n-a prididit în a ne oferi multe detalii despre specificul locurilor și proiectele pe care le-a desfășurat de-a lungul timpului. „Comuna are o suprafață de 8.900 ha, dintre care 4.600 ha suprafață arabilă. Ne bucură mult că tot mai mulți locuitori investesc în agricultura din zonă. Dovadă este faptul că în ultimii ani a crescut, de pildă, numărul de ovine, ajungând astăzi la un total de aproximativ 12.000 de capete, în condițiile în care la nivel național efectivele de animale sunt în continuă scădere. Se cultivă cereale, viță-de-vie și pomi fructiferi, dar, mai nou, mulți dintre locuitori au început să cultive legume și să se ocupe cu albinăritul“, a precizat primarul.

Dotări moderne pentru copii și tineri

Am observat de-a lungul vizitei faptul că toate drumurile sunt bine îngrijite, că în unele sate există apă și canalizare, iar instituțiile publice sunt modernizate. Școlile au grupuri sanitare și apă curentă, iar copiii din 4 sate dispun de o nouă grădiniță ce a fost amenajată în centrul comunei. Pentru a ajunge la școală ori la grădiniță elevii au la dispoziție 3 microbuze școlare.

O altă realizare este inaugurarea noii biblioteci comunale. „Anul trecut în noiembrie am inaugurat Biblioteca „Mihai Eminescu“. Am reabilitat clădirea, am remobilat-o, iar în acest moment avem peste 20.000 de volume și încă primim foarte multe donații de carte de la oameni, din admirație pentru acest loc.

Nici sportul nu a fost uitat, ba mai mult ne-am dorit să avem o infrastructură variată. La ora actuală avem în satul Văleni 2 terenuri de sport, la Rusca unul, la Pădureni două, dintre care unul este amenajat cu tribune de 400 de locuri, are nocturnă și vestiare, deci toate condițiile. De asemenea, tot în satul Pădureni avem un spațiu amenajat unde se poate juca volei, minifotbal, tenis de masă și unde se pot practica echitația, un sport nu tocmai cunoscut și apreciat la noi în țară“, a adăugat domnul Diaconu.

Dacă drumuri bune și instituții modernizate am mai văzut și în alte comune din țară, piscină încă n-am întâlnit în multe locuri. Ei bine, da, la Pădureni funcționează o piscină care a fost construită din dorința de a le oferi tinerilor un loc unde să poată învăța să înoate pentru a nu mai exista incidente neplăcute pe râurile din zonă. „Când am venit cu ideea de a construi o piscină în comună, mulți m-au privit cu ochi critici, însă în 3 ani investiția a fost amortizată și acum aduce bani la bugetul local. În 2007 și 2008 am început să punem bazele acestui proiect, două doamne au cedat primăriei terenul din centrul comunei, lemnul a fost donat de un locuitor al satului Văleni și apoi prelucrat în gaterul primăriei. Am finalizat bazinul cu ajutorul comunității, spun asta pentru că la amenajarea acestui spațiu au contribuit mai mulți locuitori, mulți proprietari de utilaje au pus la dispoziție ceea ce aveau pentru a face lucrările necesare“, a mai completat primarul. Piscina dispune de toate condițiile: apa este filtrată și igienizată, au fost aduse șezlonguri, au fost amenajate dușuri, vestiare, chiar și un bar, iar cei care vor să fie conectați la Internet au la dispoziție o rețea gratuită. De toate aceste beneficii se bucură în fiecare vară locuitorii comunei, dar nu numai, pentru că și persoane din Huși sau Vaslui aleg să își petreacă sfârșitul de săptămână la Pădureni, motiv pentru care a fost amenajată şi o parcare pentru 56 de mașini.

Pe locul unei foste brutării, primăria a amenajat «Sala Armonia», unde se organizează cele mai impor­tante evenimente culturale, Ziua comunei sau petreceri private. Lângă aceasta este în curs de amenajare Muzeul «Casa Bunicilor», o gospodărie țărănească unde vor fi expuse imagini sugestive care să prezinte evoluția pădurenilor, precum şi obiecte de uz casnic sau agricol.

În anul 1975 a fost înfiinţat ansamblul folcloric Stejărelul, cel care a dus numele comunei Pădureni, dar şi al ţării, în mai multe state europene. Primarul Temistocle Diaconu, cândva director al căminului cultural, a fost cel care şi-a dorit să păstreze tradiţiile moldoveneşti, a căutat mereu sponsori pentru ca membrii ansamblului să se poată prezenta în spectacole aşa cum se cuvine. Zestrea Centrului Cultural Pădureni este compusă din costume specifice comunei pentru cei peste 30 de membri ai ansamblului, însă pentru că aceştia participă la evenimente şi în străinătate au fost achiziţionate de-a lungul timpului şi costume din alte zone: Banat, Bihor, Oaș, Someș, Oltenia, nordul Moldovei și Bucovina.

În Pădureni funcţionează şi un teatru de vară cu aproximativ 1.500 de locuri, cunoscut fiind faptul că există un calendar permanent al activităţilor culturale. Aşadar, sunt cel puțin 5 spații în care locuitorii comunei pot participa la activități de relaxare.

Planuri de viitor

Comuna Pădureni este înfrățită cu o localitate din Franța, cu una din Belgia și cu Asociația Viticultorilor din Elveția, iar aceste asocieri sunt de bun augur pentru că au fost o sursă de inspiraţie şi de motivare pentru investiţiile ce au fost deja finalizate, dar şi pentru cele viitoare întrucât proiectele nu se opresc aici. „Avem o suprafață de 5.000 mp unde vrem să amenajăm un sat de vacanță. Ne-am dori să avem un sat turistic și în această zonă colinară, pentru că și noi avem tradiţii şi avem ce arăta turiștilor. De asemenea, mai lucrăm şi la un proiect de alimentare cu gaz şi planurile de viitor continuă. Existând implicare, mereu este de lucru pentru ca o comunitate să aibă o viaţă mai bună“, a conchis Temistocle Diaconu.

GALERIE FOTO

Loredana Larissa SOFRON

Asociaţia „Cele mai Frumoase Sate din România“ a organizat pentru cel de-al treilea an consecutiv concursul Satul Cultural al României. În competiţie s-au înscris 50 de comune, dintre care 25 au ajuns în finala organizată la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ din Bucureşti, iar 23 au primit titlul de Sat Cultural.

„De la an la an participă tot mai multe comune. Dacă la prima ediție au fost 10 comune participante, în acest an și-au depus candidatura 50, toate prezentând un program diversificat. Din acest motiv am schimbat regulamentul şi au fost desemnate sate culturale comunele care au atins 80 de puncte din totalul de 100“, a declarat Nicolae Marighiol, preşedintele Asociaţiei „Cele mai Frumoase Sate din România“.

Ocupantele podiumului au fost: comuna Drăguş din judeţul Braşov, comuna Sângeorgiu de Mureş şi Ciocăneşti din judeţul Suceava, iar primarii au enumerat câteva dintre evenimentele culturale cu ajutorul cărora au reuşit să convingă juriul că merită titlul de Sat cultural.

Gheorghe Sucaciu, primar Drăguş: „Drăguşul a fost desemnat sat cultural şi datorită evenimentelor organizate în timpul anului. În primul rând aş menţiona Buzduganul, un eveniment consacrat și cunoscut în întreaga ţară, apoi Nunta Tradițională şi evenimentul Drăguș – arc peste timp în cadrul căruia se face comparație între prezent şi perioada în care Dimitrie Gusti a studiat satul. Pentru acest an ne-am propus să avem 1-2 evenimente în fiecare trimestru. Trebuie să înțelegem că astfel de evenimente atrag turiștii în satul românesc.“

Sofalvi Szabolcs, primar Sângiorgiu de Mureş: „Localitatea noastră este bogată în ceea ce privește activitatea culturală pentru că este o comună multiculturală. Festivalul Meșteşugarilor este una dintre cele mai interesante activități; trebuie să menţionez că avem 14 coruri şi din acest motiv organizăm Festivalul Coral Internațional. Există foarte multe activităţi culturale pe care le desfăşurăm pe parcursul anului; aş mai menţiona Festivalul de dans românesc, unguresc și românesc. Cred că această multiculturalitate a creat siguranță în comuna noastră.“

Radu Ciocan, primar Ciocăneşti: „La Ciocănești, activitățile culturale se desfășoară cu regularitate încă de la reînființarea comunei, în anul 2002. Au apărut și unele manifestări noi, însă cele mai cunoscute rămân Festivalul Național al Ouălor Încondeiate, Festivalul Național al Păstrăvului și, mai nou, încercăm să mărim perioada alocată Plutăritului pentru că, deşi activitatea în sine nu mai există ca ocupație, ea încă prezintă interes în rândul localnicilor și mai ales în rândul turiștilor.“

Satele culturale ale anului 2016

  • Comuna Drăguș, județul Brașov
  • Comuna Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș
  • Comuna Ciocănești, județul Suceava
  • Comuna Vorona, județul Botoșani
  • Comuna Miroslava, județul Iași
  • Comuna Sisești, județul Mehedinți
  • Comuna Șiria, județul Arad
  • Comuna Tulgheș, județul Harghita
  • Comuna Vadu Crișului, județul Bihor
  • Comuna Izvoarele, județul Prahova
  • Comuna Jidvei, județul Alba
  • Comuna Cândești, județul Dâmbovița
  • Comuna Bacia, județul Hunedoara
  • Comuna Horia, județul Constanța
  • Comuna Bonțida, județul Cluj
  • Comuna Ruginoasa, județul Iași
  • Comuna Arcani, județul Gorj
  • Comuna Costești, județul Vâlcea
  • Comuna Dudeștii Noi, județul Timiş
  • Comuna Văcăreni, județul Tulcea
  • Comuna Cornești, județul Cluj
  • Comuna Polovragi, județul Gorj
  • Comuna Prundeni, județul Vâlcea

Loredana Larissa SOFRON

Aşezare aflată la intersecţia paralelei 44 grade şi 45 secunde cu meridianul 26 grade şi 7 secunde, în zona nordică a Câmpiei Române, în vecinătatea râurilor Prahova şi Ialomiţa, la aproape jumătatea distanţei dintre Ploieşti şi Bucureşti, zonă care întretaie numai puţin celebrul Drum al Voievozilor, Gorgota de Prahova a marcat vara aceasta 150 de ani de la ridicarea sa la rangul de comună de către însuşi domnitorul Alexandru Ioan Cuza, act pe care acum cei peste 5.500 de localnici din cele cinci sate – Crivina, Fânari, Potigrafu, Poienarii Apostoli şi Gorgota – îi cinstesc memoria. Prin ridicarea unei impunătoare statui, în chiar centrul aşezării, monumentul este vizibil tuturor celor care parcurg azi DN1. Se află chiar în satul centru, şi anume la Potigrafu.

Primarul Dumitru Ionuţ Nicolae, tare bucuros de mulţimea de oaspeţi veniţi la eveniment din Capitală – miniştri, parlamentari, membri ai corpului diplomatic, printre care şi Ambasadorul Republicii Moldova în România, Emil Jacotă, dar şi din Ploieşti, precum şi din comunele vecine, mărturiseşte că are motive de mulţumire pentru că localitatea pe care o păstoreşte –, cunoscută în ţară pentru vechile sale tradiţii în arta lutului şi a împletiturilor, dar şi a grădinăritului – prezintă acum o puternică dezvoltare edilitară – apă la robinet, reţea de gaz metan, edificii moderne, dar şi trotuare noi pe străzile sale, cu case şi curţi chivernisite.

Dragostea oamenilor locului faţă de istoria comunei şi a ţării

„Prezenţa localităţii Gorgota pe Drumul Voivozilor, cale turistică consacrată, pornită de la Ciorani şi parcurgând celebra comună Balta Doamnei şi apoi comuna noastră, până departe, la Filipeştii de Pădure, ne-a determinat să iniţiem o susţinută cercetare istorică în vederea identificării acelor personalităţi istorice care îşi leagă numele simbol de atestarea sa documentară“, ne-a mai declarat edilul localităţii. Şi adaugă: „În urma studiilor făcute şi cu sprijinul istoricilor din Prahova s-a constatat că Domnitorul Unirii, Alexandru Ioan Cuza, este cel care acum 150 de ani, prin Legea comunelor urbane şi rurale, a ridicat loca­litatea noastră la rang de comună în anul 1865.“

Faptul ca atare este menţionat şi de istoricii de la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, prin studiile lor, înmănunchiate acum şi de publicaţia periodică Anotimpuri româneşti, apărută zilele acestea sub coordonarea doamnei Marinela Peneş, directorul general al muzeului.

„Astfel, mai arăta edilul din Gorgota Prahovei, împreună cu Consiliul Local am luat hotărârea să realizăm un monument de cinstire a Domnului Unirii. Locul ales pentru amplasarea acestuia a fost stabilit la intersecţia DN1 cu DJ-101 B, în incinta Şcolii gimnaziale din satul Potigrafu, chiar acolo unde, în timpul călătoriei domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Iaşi la Bucureşti, înaintaşii noştri l-au întâmpinat cu urale şi flori, ca Domnitor al Unirii.“

Iată că în acest an Consiliul Local a alocat suma necesară, iar sponsori locali au întregit cu dărnicia lor valoarea lucrării, o mândreţe de statuie din bronz având înălţimea de 3,2 metri şi cu o greutate de aproximativ două tone, statuie realizată de către sculptorul George Dumitru, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. Acest monument simbol al fondatorului comunei Gorgota va rămâne aşadar un simbol al identităţii locuitorilor acestei comune prahovene, mândri de istoria lor.

Cristea BOCIOACĂ

Situată în nord-vestul judeţului Călăraşi, la 58 km de Bucureşti şi la distanţă egală de Fundulea şi Lehliu, comuna Săruleşti este supranumită azi Mecca pescarilor de crap. Lacul Săruleşti şi iazurile din amenajarea Mostiştea reprezintă, din perspectiva dezvoltării viitoare, poate cea mai importantă resursă a comunităţii, alături, evident, de solul roditor al Bărăganului de Sud. Localitatea se întinde pe 73,86 kmp, are 7 sate (Săruleşti-Gară, sat reşedinţă, Săruleşti, Sănduliţa, Măgureni, Polceşti, Solacolu şi Sătucu) şi o populaţie de 3.174 de locuitori.

Prima atestare documentară a comunei este plasată în anul 1606. Sfârşitul secolului al XIX-lea consemnează existenţa aşezării Pârlita-Săruleşti, cu satele Manciu şi Sulimanu. După mai multe reforme, cu schimbări de graniţe, număr şi denumiri de sate şi unităţi administrative, localitatea trece în anul 1981 din Ilfov în nou-înfiinţatul judeţ Călăraşi. Este interesant să amintim că numele se leagă de drumul de odinioară al negustorilor de sare, iar în anul 1964, din considerente de rezonanţă nepotrivită, satul Pârlita a fost rebotezat Măgureni, Manciu a devenit Sătucu, iar Sulimanu se transformă tot în Săruleşti.

Infrastructura de transport şi utilităţi

Comuna este traversată de Autostrada Soarelui, care nu are însă nicio ieşire, şi de calea ferată Bucureşti – Constanţa, cu staţie la Săruleşti. Artera rutieră cea mai importantă este drumul judeţean DJ 303, cu trecere prin satele Săruleşti, Sănduliţa şi Săruleşti Gară şi conec­tare, la nord, în DN 3 Bucureşti – Călăraşi – Constanţa, iar la sud, în DN 31 Călăraşi – Olteniţa. În interior, reţeaua de drumuri de interes local depăşeşte 40 km, cele mai multe căi de acces fiind doar pietruite.

Cele mai îndepărtate sate de centrul administrativ sunt Solacolu şi Sătucu (aproximativ 15 km) şi Poloceşti (6 m). Comuna nu dispune de sistem de alimentare cu gaze, iar apa în sistem centralizat a fost introdusă doar parţial.

Agricultură, turism de agrement şi pescuit sportiv

Câmpia Mostiştei, subdiviziune a Câmpiei Bărăganului de Sud, pe care sunt amplasate cele şapte sate, asigură poate cea mai de impact resursă pentru locuitori, solul extrem de fertil. Aşadar, agricultura este activitatea de bază în comună şi ea se practică pe aproape 6.000 ha, preponderente fiind culturile de porumb, grâu şi floarea-soarelui. Ca unităţi agricole, s-au consolidat în ultimii ani 6-7 ferme vegetale şi, neaşteptat, la Săruleşti-Gară există o crescătorie de fazani. Patrimoniul public şi privat al statului (Primăria şi Romsilva) este alcătuit şi dintr-o suprafaţă forestieră de 77 ha (inclusiv vestita Pădure a Măcelarului). De departe însă Lacul Săruleşti şi bălţile ori iazurile amenajate pe râul Mostiştea sunt cea mai de preţ avere a comunei, cea care ar putea oferi o altă perspectivă de dezvoltare. Apărut dintr-o eroare hidrotehnică, Lacul Săruleşti, care înglobează şi nişte foste amenajări piscicole, a devenit până la urmă punctul de atracţie şi de întâlnire a pescarilor de crap din toată Europa. Şi nu numai. Aici s-au organizat „Cupa naţiunilor“ şi „Cupa mondială la crap“, cu participanţi din 20 de ţări, şi tot aici au fost stabilite câteva recorduri mondiale, cu capturi omologate de 37,3 kg. Nimic nu face localităţii o publicitate mai bună decât pasiunea comună pentru pescuit a sportivilor şi profesioniştilor din toată lumea. Trebuie doar speculată această oportunitate. În afară de crap, aici mai cresc bibanul, şalăul, ştiuca, somnul, plătica, babuşca şi carasul. Luciul de apă este gestionat de întreprinzători privaţi. Probabil că la aceştia ar sta secretul unui mai clar progres al turismului de agrement şi de pescuit.

Educaţie în 4 şcoli şi 4 grădiniţe

La Săruleşti-Gară a funcţionat până prin anii ’90 un liceu agroindustrial. Astăzi, clădirea respectivă s-a transformat în şcoală cu clase pentru învăţământul preşcolar, primar şi gimnazial, unde studiază 346 de elevi şi 135 de preşcolari. Şi tot la Săruleşti-Gară a fost construită o grădiniţă pentru 70 de copii. În alte două sate, respectiv Sănduliţa şi Săruleşti-Sat (aşa este denumit cel mai des, spre a se face deosebirea de Săruleşti-Gară), există grădiniţe cu program normal şi şcoli cu clasele I-IV, pentru 125 de copii. La Solacolu funcţionează câteva clase primare, pentru 16 elevi. Fără şcoli şi grădiniţe sunt satele Măgureni, Poloceşti şi Sătucu, elevii de aici fiind transportaţi cu microbuzele speciale la cea mai apropiată unitate de învăţământ. Vorbind despre clădiri cu simboluri istorice şi de arhitectură, putem consemna ruinele bisericii din satul Măgureni şi clădirea monument istoric cu rol de sediu al administraţiei locale, ce a aparţinut compozitorului Mihail Andricu (1894-1974), unul dintre ctitorii muzicii simfonice de cameră din România. Printre personalităţile care s-au născut pe teritoriul comunei se numără etnomuzicologul Alexandru Brăiloiu şi poeta Magdalena Brăiloiu.

Care sunt planurile primarului pentru comuna pe care o conduce

La ultima noastră vizită în localitatea de pe Valea Mostiştei am stat de vorbă cu primarul Călin Petre Alexandru, aflat la primul mandat. Acesta ne-a împărtăşit din experienţa sa de trei ani în fruntea administraţiei. Prima dată a renovat şi modernizat sediul Primăriei Săruleşti: „Cădirea este un fost conac boieresc, edificat prin anul 1890. Construcţia a fost preluată de comunişti, retrocedată moştenitorilor compozitorului Andricu şi cumpărată de primărie în 2002. Acest lung pelerinaj nu i-a făcut bine; imobilul arăta foarte rău. Noi am făcut consolidări, am amenajat şi modernizat interiorul şi exteriorul, am înlocuit acoperişul, păstrând în întregime elementele de arhitectură iniţiale. Totul ne-a costat în jur de 300.000 lei.“ Primăria a continuat programul de modernizare a unităţilor de învăţământ, dar important este că localitatea a reuşit să obţină de la Guvernul României două microbuze şcolare pentru transportul elevilor. Pentru infrastructura rutieră, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală desfăşurat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a fost obţinută suma de 10 milioane de lei: „Avem un proiect pentru asfaltarea a 8,5 km de drumuri şi până acum am realizat lucrarea pe mai bine de 4 km în satul Săruleşti-Gară. Aceasta ar fi investiţia de suflet pe care sper să o şi închei până la sfârşitul mandatului.“ Prin GAL „Valea Mostiştei“, administraţia a achiziţionat un buldoexcavator, iar un alt proiect urmează să definitiveze un drum de exploataţie agricolă între Săruleşti-Sat şi Săruleşti-Gară, pentru a evita circulaţia utilajelor pe şoseaua principală, dar şi pentru a scurta distanţa între sate, altfel cu ocolire de 10 km. Pentru următorii ani, printre programele de dezvoltare locală figurează investiţii precum introducerea gazului metan, pietruirea a 3 km de drum, asfaltarea a încă 4,5 km de şosea şi extinderea alimentării cu apă. În opinia primarului, cea mai mare dificultate a comunităţii o reprezintă lipsa locurilor de muncă, aspect asupra căruia îşi propune să se concentreze în perioada imediată.

Maria Bogdan

S-a întâmplat să poposim în Albeşti – Mureş de sărbătoarea comunei, când Grupul vocal-folcloric „Târnava Mare“, din satul Ţopa, a împlinit 36 de ani de activitate locală, naţională şi internaţională. Am folosit acest prilej şi pentru a avea o discuţie cu primarul Nicolae Şovrea, aflat la al doilea mandat, despre localitate şi despre dezvoltarea viitoare a acesteia.

Situată în sud-estul judeţului Mureş, la 6 km de Sighişoara şi la limită cu Harghita, comuna Albeşti, atestată documentar din 1231, are 9 sate (Albeşti-reşedinţă de comună, Bârlibăşoaia, Boiu, Jacu, Şapartoc, Ţopa, Valea Albeştiului, Valea Dăii şi Valea Şapartocului), o populaţie de 5.123 de locuitori, 1.900 de gospodării şi o suprafaţă de 8.270,39 ha. În ierarhia judeţului se clasează pe locul 23, din punctul de vedere al suprafeţei şi pe poziţia a 15-a, ca populaţie. Graţie plasării pe traseul drumului european E 60 (DN 13) şi al magistralei CFR 300, Bucureşti-Oradea, localitatea face parte, teoretic, din culoarul de dezvoltare de rangul I. Un alt atu pentru dezvoltare îl reprezintă poziţionarea proporţională în cadrul a trei unităţi majore de relief, respectiv, Podişul Hârtibaciului (partea sudică), Culoarul Târnavei Mari (partea centrală) şi Dealurile Târnavei Mici (partea nordică).

Economia, în continuare agrară

Principalele produse pe care se bizuie economia localităţii ţin de textile, faianţă, vase emailate, materiale de construcţii (balast), alimente (panificaţie şi brânzeturi), cereale, carne şi produse din carne. Strategia de dezvoltare locală sugerează o dezvoltare viitoare prin promovarea specificului local: mixt-industrial, în satul Albeşti; agrar, în Boiu, Ţopa, Jacu; silvo-pastoral, în Şapartoc şi Valea Dăii. Localitatea are câteva unităţi importante, una de confecţii textile, dar ca o caracteristică generală, ramura principală de activitate este considerată tot agricultura. Comuna dispune de 5.280 ha teren agricol: 103 ha sunt ocupate cu vii şi livezi, 1.336 ha – păşuni, 1.301 ha – fâneţe, 670 ha - grâu, 100 ha – cartofi, 60 ha – legume etc. Zootehnia este poate cea mai reprezentativă, gospodăriile populaţiei deţinând, în ferme de subzistenţă, peste 1.800 capete bovine, 1.700 capete porcine, 7.000 capete ovine şi 17.500 capete păsări. Albeşti are un portofoliu de peste 560 de locuri de muncă în industrie, agricultură, învăţământ, administraţie publică şi sănătate, dar încă există în jur de 300 de şomeri.

Învăţământ, cultură, tradiţie

Ca unităţi de învăţământ şi socio-culturale, în Albeşti sunt 3 şcoli şi 3 grădiniţe, unde învaţă 730 de preşcolari şi elevi, bibliotecă (fond de carte de 17.750 de volume), două dispensare, un cabinet stomatologic, 5 biserici ortodoxe, 3 biserici reformate, 2 biserici unitariene, o biserică romano-catolică, o biserică evanghelică şi o mănăstire de călugări (Jacu). În satul Ţopa se află Castelul Bethlen, cu incintă fortificată, construit în secolul al XVII-lea (cunoscut drept castelul Boiu-Ţopa), iar la Albeşti, Monumentul Petőfi Sándor, important pentru valoarea sa memorială. Definitorie însă rămâne tradiţia populară a zonei sau mai bine zis păstrarea şi conservarea obiceiurilor, a dansurilor şi a cântecului; acest lucru este magistral asigurat de cele trei grupuri folclorice, „Doina“ din Albeşti, „Căluşarii“ din Boiu şi Grupul folcloric „Târnava Mare“ din Ţopa, al căror repertoriu a fost prezentat pe scenele festivalurilor „Cântă strună şi răsună“, „Flori dalbe, flori de măr“ etc.

Infrastructură rutieră şi de servicii

Localitatea dispune de o reţea de drumuri în lungime de 25 km, mare parte dintre acestea încă nemodernizate. La Albeşti există sisteme parţiale de alimentare cu apă, nu şi de colectare a apelor menajere, şi cu gaz metan, însă în ambele cazuri este necesară extinderea. Autorităţile comunale se concentrează deocamdată pe realizarea unor puncte zonale de alimentare cu apă, dar lucrurile merg greu din cauza bugetului redus al localităţii. Primarul Nicolae Şovrea ştie că rezolvarea vine de la proiectele europene, dar... „În 2009 – ne spunea şeful administraţiei – am depus un proiect de Măsura 322. A fost declarat eligibil, dar fără finanţare. Primele fonduri europene, e adevărat, mai mici ca valoare, dar certe, au venit prin intermediul GAL „Dealurile Târnavei“, grup din care şi noi facem parte. Aşa am reuşit să derulăm trei proiecte: renovarea căminelor culturale din satele Boiu (finalizat) şi Ţopa (în curs de execuţie), achiziţionarea unui utilaj pentru întreţinerea drumurilor şi cumpărarea unei maşini pentru situaţii de urgenţă. Investiţiile solicitante financiar, cum ar fi drumurile şi alimentarea cu apă + canalizarea, intră în vederile noastre pentru obţinerea finanţării în exerciţiul bugetar european 2014-2020“.

Proiecte de viitor

Având în vedere apropierea de Sighişoara, perla Transilvaniei, cum este supranumit frumosul oraş medieval, poziţionarea pe traseul uneia dintre cele mai circulate căi rutiere din România (E 60 este o şosea-autostradă care face legătura, pe tronsoane cu denumiri diferite, dintre Brest – Franţa şi Constanţa – România), cadrul natural deosebit şi specificitatea turistică a zonei, comuna Albeşti îşi pune mari speranţe în dezvoltarea industriei turistice. Au fost identificate câteva perimetre care s-ar preta acestei activităţi: Valea Dăii, Valea Dracului (Albeşti), Kokeltal (Albeşti) şi Şapartoc.

Castelul Bethlen

Înregistrat în lista monumentelor istorice din România, castelul a fost construit în anul 1617, de generalul Wolfgang Bethlen, consilier al principelui Gabriel Bethlen, comite suprem al comitatului Târnava şi „arendator“ al dijmelor. Ca arhitectură, construcţia îmbina cerinţele vieţii luxoase şi necesitatea apărării, încadrându-se în tipologia castelelor realizate în plan compact, fără curte interioară, având un corp central dreptunghiular, cu turnuri de colţ poligonale, desfăşurat pe trei nivele, o incintă cu patru turnuri combinate de colţ şi o clădire anexă pe latura de vest. Istoricul de arta Iozefina Postavaru în încadrează în stilul renaşterii târzii, cu contaminări baroce. În anul 1945, castelul a fost scos din proprietatea familiei Bethlen, fiind folosit ca depozit al secţiei de Gospodărie Criş şi mai apoi ca sediu al IAS. Solicitarea din 1969 de scoatere a clădirii din lista monumentelor istorice este respinsă de Ministerul Culturii, dar acest lucru se întâmplă totuşi în 1977. Între anii 1973-1975 este afectat, cu distrugerea laturii de nord, de lucrările de amenajare a bazinului hidrografic Târnava Mare, proiectate după inundaţiile din 1970. În 1977, castelul este propus pentru demolare. A fost salvat cu totul întâmplător, prin faptul că Direcţia Monumente Istorice s-a desfiinţat, documentele rătăcind o vreme printre instituţii. Revine pe lista monumentelor istorice după 1990, iar în 1992 se elaborează un proiect consolidare, nepus niciodată în practică.

Maria BOGDAN

Comuna Bălăceana este una dintre cele mai mici din judeţul Suceava, formată dintr-un sat. Aşezarea a fost menţionată pentru prima dată în 1470, fiind printre cele mai vechi localităţi ale judeţului. Este localitatea în care portul popular este ţinut la loc de cinste, iar numele satului a fost luat de la un dans cunoscut în aproape toată ţara.

Prima atestare a localităţii apare în 1470 într-un hrisov care se găseşte la o biserică din Rădăuţi, prin care satul este trecut în subordinea bisericii ortodoxe de la Rădăuţi. Bălăceana a fost comună până în 1968, apoi satul a intrat în componenţa comunei Ciprian Porumbescu. În 2004, prin referendum, a luat fiinţă comuna Bălăceana, iar din aprilie 2004 Nichita Babor, primar, şi Constantin Todiraş, viceprimar, conduc această comunitate. La fel ca mai toate localităţile din Bucovina, comuna a suferit transformări prin emigrarea populaţiei din Ardeal. „Peste jumătate din populaţia localităţii are rădă­cinile în Ardeal. În perioada în care au fost represaliile maghiare, trecerea la catolicism, oamenii au trecut munţii în Bucovina. Toţi cei care sunt în zona noastră sunt din regiunile Năsăud şi Cluj. Au venit cu tot cu familii, iar cei mai mulţi s-au aşezat la noi şi la Botuşana.

Localitatea are în jur de 700 de gospodării, aproximativ acelaşi număr avându-l şi la 1900, singura diferenţă fiind că atunci locuiau 5.000 de oameni şi acum sunt de 3 ori mai puţin. Cifrele nu sunt reprezentative atunci când se face clasificarea localităţilor în funcţie de numărul de locuitori. Pentru mine este o mare greşeală, numărul de locuitori este o variabilă într-o localitate, constanta fiind numărul de locuinţe. Cifra de 1.500 de locuitori înregistraţi la recensământ nu este corectă pentru că în permanenţă câteva sute lucrează în străinătate, ei vin şi pleacă. Mai avem aproape 1.000 de oameni care locuiesc în comună, dar care au domiciliul în buletin în oraşele apropiate, Suceava şi Gura Humorului. Ei au case, locuiesc aici, dar apar în evidenţele altora“, ne-a spus viceprimarul Constantin Todiraş.

Activităţile principale sunt agricultura şi creşterea animalelor

Conform primarului Nichita Babor, satul este îmbătrânit, majoritatea tinerilor sunt plecaţi la muncă în străinătate, peste 400 de persoane fiind plecate în permanenţă. Majoritatea dintre aceştia şi-au făcut case, cumpără terenuri pentru agricultură, tractoare, utilaje agricole. „Avem două ferme zootehnice, cu 200 de capete şi, respectiv, cu 150 de capete de bovine. Am avut un centru de prelucrare de capacitate mare, 10.000 de litri de lapte zilnic, dar problemele financiare au dus la închidere. Laptele produs în ferme şi în gospodăriile populaţiei este colectat de două firme din Gura Humorului“, ne-a spus primarul Nichita Babor.

Dispensar modern, şcoală spaţioasă şi drumuri bune

Conducerea comunei Bălăceana se mândreşte cu Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi“, construită în perioada 1894-1897, cu casele vechi cu cerdac şi pictate la exterior cu vechi simboluri tradiţionale asemănătoare celor de pe ceramica de Cucuteni, dar şi cu unul din cele mai moderne dispensare din judeţ reabilitat şi dotat în urmă cu patru ani, de Grupul Rompetrol, cu mobilier, aparatură medicală şi truse de teren pentru medici.

În localitate a funcţionat o bibliotecă înainte de război, dar care în anii ’60 a dispărut. Iubitor de carte şi provenind dintr-o familie în care părinţii au împrumutat cărţi, în urmă cu 12 ani viceprimarul Todiraş a redeschis în sat biblioteca ce numără peste 6.000 de volume, la care pot veni copiii, dar şi adulţii să împrumute cărţi sau să folosească serviciile biblionet.

Primarul susţine că autorităţile locale urmăresc şi materializează fiecare posibilitate care se întrevede pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în localitatea pe care o conduce. După ce a fost reabilitat şi renovat Căminul Cultural, prioritate are Şcoala Gimnazială în care învaţă 212 copii. „Condiţiile sunt foarte bune în şcoală, săli mari, spaţioase, cu mobilier modern, însă grupul sanitar este în alt corp de clădire. Avem proiect, am trecut toate fazele de avizare şi derularea a început în această toamnă, astfel încât până anul viitor vom avea lipit de şcoală un nou corp de clădire în care vor fi toalete moderne şi o centrală termică performantă pe lemne. Cu drumurile stăm foarte bine, şoseaua care străbate comuna este asfaltată, iar în interiorul satului toate drumurile sunt pietruite. Avem un proiect pentru 4,2 kilometri de uliţe comunale şi un drum comunal de 4,5 kilometri care face legătura cu Costâna şi Stroieşti şi care va fi asfaltat de Consiliul Judeţean Suceava printr-un program comun cu Consiliul Judeţean Iaşi de reabilitare a infrastructurii rutiere. Mai avem un proiect de apă-canal, dar, având sub 2.000 de locuitori, nu a intrat la finanţare. Aşteptăm noile reglementări şi sperăm ca acum să intrăm şi noi“, a precizat primarul Nichita Babor.

Bălăceana – un dans unic

În ţară comuna Bălăceana este cunoscută prin acel dans popular numit „bălăceana“. Istoria acestuia am aflat-o de la viceprimarul Constantin Todiraş: „În localitatea noastră erau hramuri, tinerii erau foarte mulţi şi erau nevoiţi să facă balurile şi horile în două - trei locuri pentru că nu era o sală în care să încapă atât de mulţi. Venind din Ardeal, au venit şi cu tradiţii pe care le-au combinat cu ce au găsit aici şi a apărut bălăceana, cea rusească, cum se spune la noi. Este un joc unic, care acum este preluat de toată lumea. Este introdus în «pădureţul» pe care îl vedeţi de sărbători la toate localităţile din zonă; toate ansamblurile mai mici sau mai mari îl folosesc, dar originea este aici, în localitatea noastră.“

Împădurirea se află în atenţia autorităţilor

Bălăceana are o pădure o obştii de 316 hectare şi fiecare cetăţean are drepturi asupra ei, putând procura o anumită cantitate de lemne. Primul proiect mai mare al administraţiei locale a fost împădurirea a 11 ha de teren degradat, pădurea de salcâmi de la intrarea în comună. Acolo a fost o pădure plantată în 1930, care după 1989 a fost rasă şi terenul a plecat la vale. „Am plantat prin forţe proprii peste 13.000 de puieţi oferiţi drept sponsorizare de Direcţia Silvică Suceava. Toate lucrările le-am făcut cu cetăţenii comunei. Mai avem 50 ha împădurite în 2010 şi acum mai avem 32 ha de terenuri degradate pe care le vom împăduri printr-un proiect pe care l-am semnat la mijlocul lunii octombrie. Împădurirea este o prioritate pentru că tăierile au fost masive şi terenurile au fost lăsate să se degradeze după tăieri. Ajungem la aproape 100 ha împădurite în ultimii 12 ani“, a spus primarul Nichita Babor.

Silviu Buculei

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti