Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 3 Dec 2021

57,12% din drumurile comunale din România sunt încă din piatră și pământ

Au fost actualizate datele INS privind drumurile din România, cu statistici corespunzătoare anului 2020. Numai bine, putem arunca și noi o privire asupra cifrelor, cu precădere asupra celor din mediul rural. Vom recurge cumva la o comparație cu doi ani etalon, 2007 și 2013, primul fiind cel de aderare la UE și, ca urmare, al alocării fondurilor nerambursabile inclusiv pentru transporturi, iar al doilea, cel al instituirii Programului Național de Dezvoltare Locală, din care aproape jumătate din sumă reprezintă investiții în rețeaua rutieră.

În ceea ce privește fondurile europene, nu putem avea o statistică privitoare la sumele nerambursabile alocate special pentru căile rutiere din mediul rural, existând mai multe măsuri în cadrul diferitelor programe: M 322, respectiv 413, „renovarea și dezvoltarea satelor“, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) și subdiviziuni în cadrul Programului Operațional Regional (POR). Programul Operațional Infrastructură Mare, despre care știm că a fost slab utilizat, nu se referă la drumurile rurale. Cât despre PNDL, știm deja următoarele aspecte:

  • în etapa I au fost depuse 2.408 proiecte de modernizare a drumurilor, în valoare de 10,28 miliarde de lei, și au fost finalizate 1.799 de proiecte (74,70%), suma decontată ridicându-se la 8,71 miliarde de lei (84,72%);
  • în etapa a II-a au fost depuse și contractate 2.138 de proiecte la capitolul „transport“, în valoare de 14,76 miliarde de lei, fiind terminate 254 de investiții (11,88%), suma decontată cifrându-se la 4,67 miliarde lei (31,63%).

Ar mai fi deci disponibile aproape 11,5 miliarde de lei, pe care primăriile de comune să le investească în drumurile de interes local. În afară de cele două programe, se înțelege că au fost efectuate investiții din resurse proprii și din alocări din bugetele județene.

Primăriile din mediul rural au modernizat drumurile cu o viteză de... 689,07 km/an!

Întâi de toate trebuie să remarcăm faptul că, în perioada analizată, lungimea drumurilor din cele 2.861 de comune (cu 12.487 se sate) a crescut cu 4.453 km, de la 29.340 km, în 2007, la 33.793 km, în 2020. Modificarea este pusă pe seama reclasificării, dar și a trasării (mai rar) unor căi rutiere noi. În 2007 procentul de drumuri din pământ era de 32,09%, iar cel de drumuri pietruite, de 51,29%. Cu un total așadar de 84,19% de drumuri nemodernizate, respectiv, 24.466 km, trebuie să recunoaștem că situația era una cât se poate de rea (vezi tabelul de mai jos). Dacă nu chiar foarte rea!

Vezi tabel în text

Cât s-a schimbat această statistică în 14 ani de investiții? Păi să vedem:

  • în 2013, după încheierea primului exercițiu financiar european, s-au asfaltat 1.859 km de drumuri, iar alți 1.796 km au primit îmbrăcăminte asfaltică ușoară. Procentul drumurilor din pământ a scăzut, față de 2007, cu 6,75%, iar cel din piatră, cu 2,31%;
  • în 2020, după ce au funcționat concomitent PNDL, PNDR și Regio, s-au asfaltat 3.960 km de drumuri, iar pe alți 1.999 km s-a așternut îmbrăcăminte rutieră ușoară. Procentul drumurilor din pământ a scăzut cu 18,01%, comparativ cu 2013, iar cel din pietriș, cu 17,66%.

La sfârșitul anului 2020, comunele din România mai aveau 21,30% drumuri din pământ și 35,82% drumuri pietruite, ceea ce înseamnă un total de 19.305 km. Altfel spus, în perioada 2007-2020 s-au modernizat numai 5.819 km (o viteză de 415,64 km/an), plus 3.828 km cu îmbrăcăminte ușoară (273,43 km/an). 

Și totuși, la nivelul anului 2020, să mai existe în satele din România 57,12% drumuri cu caldarâm din piatră sau pământ (noroi) este aproape de neconceput!

Cu excepția județelor Dolj și Constanța, cele mai multe drumuri nemodernizate se găsesc în zonele de munte

Să vedem însă care este situația pe regiuni de dezvoltare. De data aceasta ne vom referi numai la anul 2020, fiindcă orice comparație încetează să-și mai facă efectul. Cel mai mare procent de drumuri din pământ se înregistrează în Sud-Est, Centru și Vest, iar cele mai multe drumuri pietruite se regăsesc în Nord-Est, Sud-Muntenia și Nord Vest. Cumva, zonele corespund fie cu pungile de sărăcie (Nord-Est, Sud-Muntenia), fie cu existența zonelor de deal și de munte, unde satele sunt izolate, situate pe teren accidentat, deci și drumurile sunt mai greu de modernizat. Nu imposibil, dar greu! Veți observa, mai jos, că predomină motivația satelor de munte izolate, cu rețea stradală dificil de întreținut.

Vezi tabel în text!

Pe județe, grupate în regiuni, avem următoarea statistică privind lungimea drumurilor cu piatră și din pământ (vom cita doar județele cu cele mai multe artere nemodernizate):

Regiunea Nord-Vest: Bihor – 622 km drumuri pietruite și 612 km din pământ, Cluj – 339 km pietruiți și 109 din pământ, Sălaj – 265 km pietruiți și 255 km din pământ (Satu Mare are cele mai puține drumuri nemodernizate în mediul rural).

Regiunea Centru: Alba – 330 km drumuri din piatră și 664 km din pământ, Harghita – 341 km din piatră și 267 km din pământ (județul Covasna are cea mai puțină rețea de drumuri comunale din pietriș sau pământ).

Regiunea Nord-Est: Suceava – 731 km de dumuri din pietriș și 114 km din pământ, Botoșani – 564 km de drumuri pietruite și 409 km din pământ, Bacău – 585 km cu pietre și 219 km din pământ, Neamț – 549 km din pietriș și 99 km din pământ (surprinzător, județul Vaslui are cele mai puține drumuri nemodernizate).

Regiunea Sud-Est: Buzău – 601 km drumuri pietruite și 310 km din pământ, Constanța – 265 km pietruiți și 396 km din pământ (Brăila are cele mai mari performanțe în mediul rural, satele de aici având doar 89 km de drumuri pietruite).

Regiunea Sud – Muntenia: Argeș – 957 km drumuri din pietriș și 156 km din pământ, Prahova – 202 km pietriș și 71 km din pământ (în această zonă, exceptând Teleorman și Argeș, toate județele au mai puțin de 100 km drumuri sătești din pământ).

Regiunea Sud-Vest Oltenia: Dolj – 443 km de drumuri din pietre și 273 km din pământ, Gorj – 334 km pietriș și 115 km din pământ (interesant, județul Dolj este cel mai puțin performant din regiune, deși este situat la câmpie).

Regiunea Vest: Hunedoara – 350 km de drumuri din pietriș și 459 km din pământ, Timiș – 182 km de drumuri din piatră și 419 din pământ.

Facem și evaluare: presupunând că 1 km de drum ar costa 4,5 milioane de lei, numai din banii rămași de la PNDL s-ar putea construi de la zero 3.110 km de drumuri comunale, ceea ce nu ar fi chiar de lepădat.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Călătorie rurală prin Delta Dunării (III)

Delta Dunării oferă un peisaj unic. Vizitatorul va savura fiecare priveliște, fiecare zbor de pasăre, fiecare moment al zilei cu o curiozitate crescândă inclusiv în ceea ce privește puținătatea traiului din satele din mijlocul apelor. Și întotdeauna, ca orice român care-și dă cu părerea, vine și concluzia: „Da, oamenii Deltei trăiesc greu.“ Continuăm azi călătoria noastră prin comunele din Delta Dunării, prezentându-vă câteva aspecte din Crișan, Nufăru și Beștepe.

Crișan, locul cunoscut grație legendarului Patzaichin

Crișan, formată din satele Caraorman (canalul Caraorman), Crișan (brațul Sulina) și Mila 23 (Dunărea Veche), se întinde pe o arie administrativă de 380,7 km², având o populație totală de 1.228 de locuitori, cu o densitate așadar de 3,23 loc/ km². Localitatea datorează mare parte din popularitate multiplului campion mondial, olimpic și european, legendarul canoist Ivan Patzaichin, care sprijină, prin asociația care-i poartă numele, dezvoltarea durabilă și protejarea zonei, mai cu seamă a satului Mila 23. În 1894, satul Crișan apare pentru prima dată în documente sub numele de Carmen Sylva, pseudomimul reginei Elisabeta a României, dar probabil că, aidoma Caraormanului și a majorității spațiilor rurale din Deltă, a fost fondat mai timpuriu fie de descendenții cazacilor refugiați în a doua jumătate a sec. al XVIII- lea, fie de lipovenii ce au părăsit Rusia în timpul represiunii religioase țariste. Mila 23 apare mai târziu, la începutul secolului trecut existând aici 2 sau 3 case de pescari. Accesul înspre cele trei sate se face exclusiv pe apă, iar între Crișan, Caraorman și Mila 23 fie pe apă, fie pe un drum pietruit (DC7, 12 km) sau din pământ (DC 8, 7 km). Rețeaua stradală din intravilanul localităților comunei însumează 25,0 km, multe din drumuri fiind în stare foarte rea. Distanța mare dintre sate și transportul dificil (pe timp de iarnă, uneori localitățile rămân complet izolate din cauza sloiurilor de gheață) a făcut ca, într-un fel sau altul, fiecare să aibă propria infrastructură, respectiv câte o școală gimnazială, un dispensar, un cămin cultural, o biserică și sistem de alimentare cu apă. Ocupația de bază a locuitorilor se rezumă la pescuit, creșterea animalelor și cultivarea legumelor strict pentru necesarul gospodăriei. Viitorul, evident, este legat de turism, deja existând, mai cu seamă la Mila 23 și Crișan, peste 35 de capacități de cazare turistică.

Poarta de intrare în Delta Dunării

Cândva s-a numit altfel: Prislava și Prislavăț, până în 1908, Domnița Maria, între 1908 și 1948, Ada Marinescu, între 1948 și 1964. Vorbim depre Nufăru, satul reședință al comunei cu același nume, așezat pe brațul Sf. Gheorghe, cu urme de locuire încă din perioada bizantină (sec. X-XIII d.Hr.). Mărturie stă cetatea Cetatea Prislava, cu rol determinat în comerțul acelor vremuri pe Dunăre, distrusă în urma deselor năvăliri ale cerchezilor și turcilor. Un alt sat, Malcoci, are o istorioară aparte: a fost fondat, la începutul sec. XIX, de o colonie germană venită din Rusia, condusă de Ignatz Hoffart; în timpul războiului ruso-turc din 1855 căpetenia a fost ucisă de turci, dar etnicii germani au rămas încă multă vreme în aceste locuri, ei fiind responsabili de ridicarea bisericii (1883) și a școlii (1891).

Localitatea Nufăru are două sate situate, față în față, pe brațul Sf. Gheorghe, Ilganii de Jos – stânga, Nufăru – dreapta, celelalte, Victoria, respectiv Malcoci, fiind în afara Rezervației Biosfera Delta Dunării fiind poziționate pe uscat. Nufăru este considerat poarta de intrare în Delta Dunării, legătura cu Iglanii de Jos, așezare dominată de peisajul specific – bălți, sălcii, pelicani, bărci pescărești, liniște, mult verde și albastru – fiind posibilă exclusiv pe apă. Conform  recensământului din 2011, populația comunei Nufăru se ridica la 2.273 de locuitori, ocupația de bază fiind agricultura, pescuitul și creșterea animalelor (peste 9.000 de capete de ovine și caprine). Economia locală este susținută de comerț, turism și, se înțelege, de activități agrare. Infrastructura este una bună, cu sistem de alimentare cu apă în toate cele patru sate, canalizare în Nufăru și Malcoci (cu ceva probleme de funcționare) și proiect de extindere a rețelei în Victoria și Iglanii de Jos. De asemenea, rețeaua de drumuri este mai bine întreținută, ca de altfel și infrastructura educațională (cu sală de sport) și de sănătate. Poate pentru a-i atrage spre baștină, autoritățile le-au oferit tinerilor 154 de loturi pentru case, cu titlu gratuit, iar, cel mai recent, primarul s-a angajat să aducă rețeaua de gaze în comună.

Satul de pe... cinci dealuri

Satul de reședință Beștepe este poziționat la o oarecare depărtare de brațul Sf. Gheorghe, dar comuna cu același nume, reorganizată în 2003, prin desprinderea de Mahmudia, are două cătune la stânga și la dreapta Dunării, Băltenii de Jos și Băltenii de Sus. Cunoscut deunăzi vreme sub numele de Islam Beștepe și dezvoltat în zona de confluență a văilor Turia, Lutul Alb și Chior-Culac, Beștepe a fost întemeiat de turci, în sec. XVIII, fiind părăsit de ei după Războiul Ruso-Turc, din anii 1828-1829. Au rămas însă pe loc 78 de familii de ardeleni, iar mai târziu, după 1856, așezarea a fost repopulată cu români și bulgari, cărora li se datorează construirea unei biserici (1860) și a unei școli (1882). Unul din vestigiile care amintesc despre istoria îndelungată a comunei este cetatea getică Piatra lui Sava. Numele este de origine turcă, „beș“ însemnând „cinci“, iar „tepe“– „deal“, având semnificația așadar de „cinci dealuri“, aluzie la forma de relief din proximitate, un inselberg (n.n. – munte rămas izolat dintr-un masiv muntos dispărut) cu cinci cocoașe, cu altitudinea maximă de 242 m. De pe aceste culmi se pot admira Delta și Lacul Razim. Satul mai este denumit Beștepea Turcească, pentru a se deosebi de Beștepea Moldovenească, nume sub care era cunoscut satul Mahmudia. Băltenii de Jos (Carasuhatu de Jos, până în 1964, adică imaș negru, tradus din limba turcă) este un cătun înființat în sec. XVIII-XIX, accesibil numai pe calea apei, aici existând un debarcader pentru navele de călători. Accesul spre centrul comunei se face pe un drum de pământ, după traversarea brațului cu bărcile. Băltenii de Sus (Carasuhatu de Sus, până în 1964) este poziționat pe ambele maluri ale brațului Sf. Gheorghe. În cele două cătune dezvoltarea este minimă. Populația se ocupă cu pescuitul, legumicultura și creșterea animalelor, iar în ultima vreme sunt palide speranțe de dezvoltare turistică, prin apariția unor case de vacanță.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Asociația Comunelor din România devine Promotor al inițiativei de înființare a Unităților de Achiziții Publice Centralizate la nivel local

Asociația Comunelor din România semnează un Protocol de Colaborare cu Agenția Națională pentru Achiziții Publice, care statuează rolul de Promotor al instituției în cadrul Proiectului Sprijin pentru ANAP pentru înființarea Unităților de Achiziții Publice Centralizate la nivel local.

În calitate de PromotorAsociația Comunelor din România va contribui la îndeplinirea obiectivelor Proiectului și a direcțiilor de acțiune din Strategia Națională în domeniul Achizițiilor Publice, aprobată prin HG 901/2015 și relevantă în integralitatea sa, pentru condiționalitățile ex-ante stabilite prin Acordul de Parteneriat pentru perioada de programare 2014-2020.

Una dintre acțiunile din Strategie vizează înființarea și operaționalizarea de Unități de Achiziții Centralizate (UCA) la nivel local (direcția de acțiune 4.2 – E din HG 901/2015).

UCA sunt utilizate frecvent în administrațiile naționale și locale din Uniunea Europeană de peste 15 ani. Acestea s-au dovedit relevante atât pentru reducerea cheltuielilor, riscurilor legale și corupției, cât și pentru creșterea eficacității și eficienței, nivelului de profesionalism și utilizării achizițiilor electronice.

Proiectul, implementat de ANAP, cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI), are drept obiective înființarea de UCA la nivel local. Mai exact, Proiectul urmărește înființarea și operaționalizarea a 3 UCA la nivel local, respectiv realizarea foilor de parcurs pentru alte 8 UCA la nivel local, în scopul implementării ulterioare.

Inițiativa de înființare a UCA locale se bazează pe participarea voluntară a autorităților contractante. Acestea pot îndeplini următoarele roluri:

  • Organizații Partenere, mai ales la nivel local (Consilii Județene, Primării sau alte instituții și autorități publice locale) – înființează UCA cu sprijinul BEI;
  • Beneficiari finali – Autorități Contractante la nivel local care vor apela la serviciile oferite de UCA.

În prezent, Proiectul se află în etapa de identificare și selecție a Organizațiilor Partenere care își vor asuma alături de echipa BEI înființarea UCA la nivel local.

Criteriile avute în vedere la selecția Organizațiilor Partenere includ aspecte precum:

  • Disponibilitatea organizației de a participa la activitățile inițiativei;
  • Sinergia cu alte organizații similare: capacitatea de a mobiliza autorități contractante beneficiare / co-fondatoare ale unității, pentru care să realizeze achiziții în mod centralizat;
  • Capacitatea administrativă: capacitatea de a mobiliza resurse (umane, materiale, financiare) pentru înființarea unității și de a susține funcționarea unității;
  • Capacitatea de a asigura sustenabilitatea.

Proiectul dedică resurse pentru cooptarea și mobilizarea autorităților și instituțiilor publice disponibile să sprijine această inițiativă. Suportul / asistența tehnică directă acordată celor 11 Organizații Partenere vor viza domenii precum:

  • Stabilirea formei juridice și a serviciilor care vor fi oferite de UCA;
  • Organizarea modului de funcționare a UCA;
  • Identificarea listei inițiale a autorităților contractante interesate de a fi beneficiari finali ai UCA locală;
  • Sprijin operațional pentru funcționarea a 3 UCA pe parcursul a aproximativ un an, pentru derularea primelor proceduri centralizate de atribuire;
  • Dezvoltarea competențelor tehnice pentru pregătirea, organizarea și derularea procedurilor centralizate de atribuire prin activități de instruire, inclusiv participare la o vizită de studiu în cadrul unui organism similar dintr-un alt stat membru;
  • Promovarea rezultatelor obținute în timpul proiectului prin intermediul unor conferințe regionale și a unei conferințe naționale. 

La rândul lor, Organizațiile Partenere contribuie în cadrul Proiectului în principal cu:

  • Participarea activă la activitățile de identificare a posibilelor autorități contractante beneficiare (inclusiv co-fondatoare) și la definirea tipurilor de bunuri, servicii sau lucrări care vor face obiectul achizițiilor centralizate;
  • Pregătirea și derularea, cu sprijinul tehnic al echipei Proiectului, a primelor proceduri de achiziții publice centralizate.

Etapa de identificare și selecție a Organizațiilor Partenere se derulează în perioada aprilie-iunie 2021 și include următoarele activități, în ordine cronologică:

  • Lansarea unui chestionar în rândul autorităților contractante în vederea colectării informațiilor calitative și cantitative necesare procesului de evaluare a disponibilității și a capacității organizațiilor interesate să deruleze exercițiul de înființare / funcționare a UCA sau să beneficieze de pregătirea unor foi de parcurs pentru înființarea unităților în viitor;
  • Pregătirea și realizarea unor ateliere de lucru în vederea informării și promovării Proiectului, precum și în scopul identificării și selectării Organizațiilor Partenere;
  • Realizarea unor discuții bilaterale cu potențialele Organizații Partenere Candidate care și-au exprimat intenția de a înființa și operaționaliza UCA sau de a beneficia de foile de parcurs pentru implementarea ulterioară;
  • Realizarea și validarea listei finale de Organizații Partenere candidate și semnarea Protocoalelor de Colaborare între fiecare dintre acestea și ANAP.

În calitate de Promotor al Proiectului, Asociația Comunelor din România invită toate instituțiile și autoritățile publice locale să analizeze oportunitatea de a se implica în rolul de Organizații Partenere în cadrul Proiectului.

Pentru mai multe informații privind inițiativa de înființare a UCA locale, nu ezitați să contactați Asociația Comunelor din România la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau echipa de implementare a Proiectului la adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Doar 36,35% dintre comunele României dispun de rețea de canalizare

În articolul în care am prezentat gradul de alimentare cu apă a localităților spuneam că România și-a luat angajamentul, ca semnatară a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă (2015, Adunarea Generală a ONU, New York), să atingă ținta de 90% în ceea ce privește conectarea gospodăriilor populației la rețeaua de apă potabilă și canalizare. Și atunci am apreciat că, dacă la alimentarea cu apă obiectivul poate fi atins, acest lucru va fi imposibil pentru canalizare. Asta chiar dacă în Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă –orizont 2030, document adoptat în 2018, s-a inserat o sintagmă „salvatoare“, respectiv „orașe, comune și sate compacte“. Nici chiar în zonele compacte, la cum decurg lucrurile la noi, nu se va atinge acest procent. Și asta pentru că, în prezent, procentul de conectare la rețea este foarte slab.

Institutul Național de Statistică arăta că, la sfârșitul anului 2019 – iar în 2020, în pandemie, nu credem să se fi modificat esențial cifrele – din totalul de 3.181 de localități, dispuneau de sistem public de canalizare 1.354 de așezări, din care 314 în mediul urban și 1.040 în mediul rural. Procentul la nivel național este așadar sub 50%, respectiv de 42,56%. Cifra privind populația deservită de sistemul de canalizare nu este mai optimistă: 10.514.924 persoane care beneficiază de această facilitate înseamnă 54,26%, dacă ne raportăm la populația rezidentă din același an (19.375.835 de persoane) și 47,37%, în raport cu populația după domiciliu (22.193.286 de locuitori). În această ecuație contează mult faptul că 314 orașe, din 320 total (98,13%), dispun de canalizare, iar în mediul urban trăiește 52,92% din populația rezidentă a țării. Aglomerările urbane care nu au această facilitate aproape obligatorie provin din Sibiu (1 oraș), Suceava (2), Constanța (1), Dâmbovița (1) și Ialomița (1).

orase canalizare

Sud-Muntenia, la coada clasamentului

În ceea ce privește mediul rural, cu 1.040 de comune conectate la rețea, dintr-un total de 2.861 de așezări, procentul scade la 36,35% grad de acoperire a localităților cu sistemul de colectare și epurare a apelor uzate. Cele mai optimiste cifre se înregistrează în Ilfov – 62,50%, urmat de regiunile Centru – 49,57%, Nord-Vest – 48,13% și Vest – 46,61%. La popul opus se situează Sud-Muntenia – 20,61%, cifră mai rea decât în zonele despre care tradițional spunem că ar exista popul sărăciei, Oltenia și Moldova! Remarcăm că datele cele mai bune, dacă se poate numi „bună“ o cifră totuși atât de scăzută, sunt în Banat, Crișana, Ardeal și Maramureș. Să fie o întâmplare? Nu prea credem!

comune canalizare

Harghita, loc fruntaș la rețeaua de canalizare

În cifre absolute, cele mai multe localități din mediul rural conecate la sistemul de canalizare se regăsesc în județele Cluj – 50 de comune, Bacău – 50, Iași – 45, Caraș-Severin – 41 și Mureș – 41. În procente (numărul de UAT cu canalizare, dIn totalul localităților), pe primul loc se situează Harghita – 67,24%, Cluj – 66,66%, Covasna – 62,50% și Ilfov (62,50%). La subsolul clasamentului, respectiv județe cu cele mai puține comune care dispun de rețea de canalizare, se plasează Giurgiu – 5 localități, Botoșani – 6, Brăila – 7, Ialomița  – 7, Teleorman – 7, Călărași – 9. Regiunea Sud-Muntenia are cele mai multe județe care nu au fost capabile să extindă canalizarea în mai mult de 10 comune! Să vedem însă care era situația pe județe, la sfârșitul anului 2019:

Regiunea Nord-Vest

  • Cluj: 50 de comune cu rețea de canalizare, din totalul de 75 de UAT, 66,66%;
  • Satu Mare: 33 de comune cu rețea, din 59 total, 55,93%;
  • Bistrița-Năsăud: 32 de comune cu rețea, din 58 total, 55,17%;
  • Maramureș: 31 de comune cu rețea, din 63 total, 49,20%;
  • Bihor: 34 de comune cu rețea, din 91 total, 37,36%;
  • Sălaj: 14 comune cu rețea, din 57 total, 24,56%.

Produsul Intern Brut din anul 2019, cel care reflectă puterea economică a fiecărei zone și, prin extensie, volumul veniturilor la bugetele județene și locale, poziționează județele în următoarea ordine: Cluj (50 de miliarde de lei, dublu sau triplu decât al județelor din regiune), Bihor, Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud și Sălaj. Ei bine, în cifre absolute, cu mici excepții, performanțele investiționale în canalizare respectă cumva clasamentul.

Regiunea Centru:

  • Harghita: 39 de comune cu rețea, din 58 total, 67,24%;
  • Covasna: 25 de comune cu rețea, din 40 total, 62,50%;
  • Sibiu: 25 de comune cu rețea, din 53 total, 47,16%;
  • Mureș: 41de comune cu rețea, din 91 total, 45,05%;
  • Brașov: 21 de comune cu rețea, din 48 total, 43,75%;
  • Alba: 26 de comune cu rețea, din 67 total, 38,80%.

În această grupă, județele cu cel mai mic PIB, am numit Covasna și Harghita, au cel mai mare procent al comunelor cu rețea de canalizare. Ca procente, Harghita chiar este primul județ din țară ca acoperire a comunelor cu această utilitate publică. Cel mai puternic județ, Brașov (35,8 miliarde de lei), cu un PIB de cinci ori mai mare decât al Covasnei (7,5 mld. lei), se află pe penultimul loc în regiune.

Regiunea Nord-Est:

  • Bacău: 50 de comune cu rețea, din 85 total, 58,82%;
  • Iași: 45 de comune cu rețea, din 93 total, 48,39%;
  • Suceava: 38 de comune cu rețea, din 98 total, 38,77%;
  • Neamț: 24 de comune cu rețea, din 78 total, 30,77%;
  • Vaslui: 22 de comune cu rețea, din 81 total, 27,16%;
  • Botoșani: 6 comune cu rețea, din 71 total, 8,45%.

Suceava este județul care a primit cele mai mari sume prin Programul Național de Dezvoltare Locală I și II.

Cu toate acestea, n-a ajuns să performeze în materie de asigurare cu utilități publice a așezărilor din mediul rural. Cât despre ultimele două clasate, acestea au și cel mai mic PIB din regiune (Vaslui – 9,7 miliarde lei, Botoșani – 10,2 mld. lei), însă priviți numai ce diferență este între ele ca număr de comune cu sistem de canalizare! Ca putere economică, Iași (32,7 mld. lei) domină nordul Moldovei, dar nu ca și procente sau număr de comune racordate la canalizare.

Regiunea Sud-Est:

  • Tulcea: 23 de comune cu rețea, din 46 total, 50,00%;
  • Constanța: 25 de comune cu rețea, din 59 total, 42,37%;
  • Galați: 24 de comune cu rețea, din 61 total, 39,34%;
  • Buzău: 16 de comune cu rețea, din 82 total, 19,51%;
  • Vrancea: 12 de comune cu rețea, din 68 total, 17,65;
  • Brăila: 7 comune cu rețea, din 40 total, 17,50%.

În această regiune, Tulcea este cel mai sărac județ, cu un PIB de 8,12 miliarde lei și venituri bugetare de 0,9 mld. lei. În aceste condiții, reușește cea mai bună performanță, având jumătate dintre localitățile rurale cu sistem de canalizare. Următorul ca PIB redus, Brăila (10,8 mld. lei), dar cu un buget total de 0,8 mld. lei, în 2019, se poziționează în subsolul clasamentului. Neplăcut este ceea ce se întâmplă la Constanța: cu PIB cât alte patru județe la un loc și un buget general de peste 2 miliarde de lei, a realizat investiții de canalizare doar în 25 de comune!

Regiunea Sud-Muntenia:

  • Prahova: 29 de comune cu rețea, din 90 total, 32,22%;
  • Argeș: 30 de comune cu rețea, din 95 total, 31,58%;
  • Dâmbovița: 20 de comune cu rețea, din 82 total, 24,39%;
  • Călărași: 9 comune cu rețea, din 50 total, 18,00%;
  • Ialomița: 7 comune cu rețea, din 59 total, 11,86%;
  • Giurgiu: 5 comune cu rețea, din 51 total, 9,80%;
  • Teleorman: 7 comune cu rețea, din 92 total, 7,61%.

Regiunea este a doua din țară, după București-Ilfov, ca PIB general. E adevărat, bogăția este concentrată în Prahova (40,8 miliarde lei) și Argeș (29,7 mld. lei), cele două însemnând mai mult decât jumătate din PIB-ul regional. Pe urmă, Teleorman a primit a doua cea mai mare sumă din țară, după Suceava, prin PNDL II. În aceste condiții, să fii totuși ultima zonă din țară la asigurarea mediului rural cu sistem de colectare/epurare a apelor uzate, este aproape inexplicabil. Sau explicabil în măsura în care putem pune totul pe seama lipsei de interes a autorităților județene și locale.

Regiunea București Ilfov:

  • Ilfov: 20 de comune cu rețea, din 32 total, 62,5%.

Regiunea Sud-Vest Oltenia:

  • Vâlcea: 38 de comune cu rețea, din 78 total, 48,71%;
  • Mehedinți: 20 de comune cu rețea, din 61 total, 32,79%;
  • Gorj: 16 de comune cu rețea, din 61 total, 26,23%;
  • Olt: 27 de comune cu rețea, din 104 total, 25,96%;
  • Dolj: 18 de comune cu rețea, din 104 total, 17,31%.

Și în această zonă, județul cu cea mai mare putere economică, am numit Dolj (27 miliarde de lei PIB, cât Olt și Vâlcea la un loc), are cele mai slabe rezultate. Spre comparație, cel mai sărac județ, Mehedinți (7,5 mld. lei), tot a reușit să realizeze mai mult, poziționând-se pe locul secund, după Vâlcea (al treilea, din zona, după valoarea PIB).

Regiunea Vest:

  • Caraș Severin: 41 de comune cu rețea, din 69 total, 59,42%;
  • Hunedoara: 24 de comune cu rețea, din 55 total, 43,64%;
  • Timiș: 38 de comune cu rețea, din 89 total, 42,70%;
  • Arad: 28 de comune cu rețea, din 68 total, 41,18%.

Timiș (49,3 miliarde lei) are un PIB aproape cât celelalte trei județe la un loc și un buget general dublu decât Arad, Hunedoara și Caraș împreună. Se pare însă că nu i-a folosit prea mult această avuție, de vreme ce a fost depășit la investiții în canalizare de cel mai sărac județ din zonă, Caraș-Severin (11,8 mld. lei), care are și cele mai meritorii rezultate din regiune.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Câte dintre comunele României dispun, astăzi, de sistem public de alimentare cu apă

  • Giurgiu, Teleorman, Botoșani și Suceava – județele cu cele mai slabe cifre la nivel național

În Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă – Orizont 2030, document adoptat în 2018 ca urmare a semnării de către România și Uniunea Europeană a Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă (2015, Adunarea Generală a ONU, New York), Guvernul și-a asumat câteva angajamente privind alimentarea cu apă și canalizarea. Cele mai importante sună așa: „conectarea gospodăriilor populației din orașe, comune și sate compacte la rețeaua de apă potabilă și canalizare în proporție de cel puțin 90%“; „creșterea accesului la apă potabilă pentru grupurile vulnerabile și marginalizate“. În articolul de față vom prezenta care era situația la sfârșitul anului 2019, ultimul pentru care Institutul Național de Statistică dispune de cifre, în ceea ce privește alimentarea cu apă. Despre canalizare vom discuta în numărul viitor al revistei noastre, dar putem spune de pe acum că, dacă alimentarea cu apă poate ajunge la dezideratul de 90%, este imposibil să se întâmple același lucru și în privința rețelei de colectare și epurare a apelor menajere.

Așadar, în 2019, din totalul de 3.181 de localități din România, dispuneau de rețea publică de alimentare cu apă 2.586 de unități administrativ-teritoriale, ceea ce corespunde unui procent de 81, 295%. În mediul urban, gradul de acoperire este 98,75% (316 municipii și orașe, din 320), iar în mediul rural procentul este de 79,34% (2.270 de comune, din totalul de 2.861).

Cifrele prezentate sunt oarecum înșelătoare. Institutul Național de Statistică arată că, în decembrie 2019, populația deservită de sistemul public de alimentare cu apă se ridica la 13.728.144 de persoane. Dacă raportăm cifra la populația rezidentă din iulie același an (19.375.835 de persoane), rezultă un procent de 70,85 %, ceea ce înseamnă că nu toată populația din localitățile care dispun de rețea de apă este și conectată la sistem. În cazul populației după domiciliu (22.193.286 de locuitori), procentul e și mai mic, scade la 61,85%. La nivelul regiunilor de dezvoltare, ponderea cea mai mare a populației conectate la sistemul public de alimentare cu apă, din totalul populației rezidente, s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (87,7%), urmată de regiunea Sud-Est (82,3%). Gradul cel mai redus de racordare s-a înregistrat în regiunea Nord-Est (50,1%), urmată de regiunea Sud-Vest Oltenia (59,3%).

Rețeaua de alimentare cu apă în mediul rural, pe regiuni de dezvoltare

Astăzi ne vom referi strict la situația alimentării cu apă în mediul rural, dezavantajat clar din punctul de vedere al asigurării acestei minime utilități. Din păcate, în baza de date a INS nu găsim date privind populația din mediul rural deservită de rețeaua centralizată de apă, ci numai total locuitori (urban+rural) conectați la acest sistem. În schimb, avem numărul de comune care au înființat sistemul de alimentare cu apă, însă nu vom ști în ce măsură toate satele dispun de această facilitate. Din experiența de teren știm că, de regulă, comunele compacte sunt branșate în totalitate la apă. Nu la fel se întâmplă în localitățile cu satele dispersate, situate la 4-10 km de satul de reședință, sau în cele din zona de deal și de munte, unde cătune întregi sau grupuri de case nu au acces la rețea. Pe regiuni de dezvoltare, vedem că situația cea mai bună se întâlnește în Sud-Est (91,54% grad de acoperire) și Nord-Vest (90,81 %), iar cele mai puține comune cu rețea găsim în regiunile Nord-Est (66,79%) și Sud-Vest Oltenia (69,11%).

apa comune

Situația conectării la apă a comunelor, pe județe

Mergem însă mai în profunzime cu analiza noastră și vedem care este situația pe județe, în fiecare regiune de dezvoltare. Și vom observa că în clasamentul județelor cu cele mai multe comune cu rețea de apă se regăsesc trei din cele mai bogate comunități din țară – Constanța – 98,30%, Timiș – 97,75%, Cluj –94,66%, dar și trei care, economic, sunt în subsolul unei ierarhii naționale – Tulcea-97,82%, Brăila – 95,00 și Satu Mare – 94,91%. Județele din sudul țării și din nordul Moldovei dau cele mai slabe performanțe: Giurgiu – 37,25%, Suceava – 46,93%, Teleorman – 48,91% și Botoșani – 56,33%.

Regiunea Nord-Vest:

  • Bihor: 79 de comune cu rețea, din totalul de 91 de UAT din mediul rural, 86,81%;
  • Bistrița-Năsăud: 51 de comune cu rețea, din 58 total, 87,93%;
  • Cluj: 71 de comune cu rețea, din 75 total, 94,66%;
  • Maramureș: 59 de comune cu rețea, din 63 total, 93,65%;
  • Satu Mare: 56 de comune cu rețea, din 59 total, 94,91%;
  • Sălaj: 50 de comune cu rețea, din 57 total, 87,71%.

Exact cum v-am spus mai sus, cele mai mici procente sunt în Bihor, Bistrița-Năsăud și Sălaj, unde predomină zona muntoasă și, deci, probabil, rețeaua nu a putut fi dusă în comunele izolate.

Regiunea Centru:

  • Alba: 62 de comune cu rețea, din 67 total, 92,53%;
  • Brașov: 43 de comune cu rețea, din 48 total, 89,58%;
  • Covasna: 27 de comune cu rețea, din 40 total, 67,50%;
  • Harghita: 51 de comune cu rețea, din 58 total, 87,93%;
  • Mureș: 70 de comune cu rețea, din 91 total, 76,92%;
  • Sibiu: 36 de comune cu rețea, din 53 total, 67,92%.

Foarte curioasă situația din Sibiu, despre care se spune mereu că este model de dezvoltare în România, cu atât de puține comune care au sistem public de alimentare cu apă. La fel de adevărat este însă că județul are multe sate în zona de munte, dar n-ar fi fost un impediment, de vreme ce Harghita, cu relief asemănător, a performat în acest domeniu. Și este de meditat și după ce comparăm județele Covasna și Harghita.

Regiunea Nord-Est:

  • Bacău: 71 de comune cu rețea, din 85 total, 83,52%;
  • Botoșani: 40 de comune cu rețea, din 71 total, 56,33%;
  • Iași: 68 de comune cu rețea, din 93 total, 73,11%;
  • Neamț: 50 de comune cu rețea, din 78 total,64,10%;
  • Suceava: 46 de comune cu rețea, din 98 total, 46,93%
  • Vaslui: 63 de comune cu rețea, din 81 total,77,77%.

În mod surprinzător, unul dintre cele mai sărace județe din România, am numit Vaslui, dispune de sistem de alimentare cu apă în mediul rural superior mai bogatelor Suceava și Neamț. Apoi, așa cum ne așteptam, Botoșani a performat foarte puțin, dar tot se clasează înaintea județului vecin, Suceava. Ultimele două sunt, alături de Giurgiu și Teleorman, pe ultimele locuri în țară ca număr de comune cu rețea de apă potabilă.

Regiunea Sud-Est:

  • Brăila: 38 de comune cu rețea, din 40 total, 95,00%;
  • Buzău: 74 de comune cu rețea, din 82 total, 90,24%;
  • Constanța: 58 de comune cu rețea, din 59 total, 98,30%
  • Galați: 56 de comune cu rețea, din 61 total,91,80%;
  • Tulcea: 45 de comune cu rețea, din 46 total, 97,82%;
  • Vrancea: 54 de comune cu rețea, din 68 total,79,41%.

Vrancea este unicul județ din regiune care coboară procentul la sub 90%. Interesant este că zone mai puțin dezvoltate economic, am numit Tulcea și Brăila, au reușit să asigure apă în procente mai mari decât județe din alte regiuni, cu PIB mult superior, cum ar fi Cluj, Prahova, Brașov sau Sibiu. Poate acestea pot reprezenta modele de bune practici!

Regiunea Sud-Muntenia:

  • Argeș: 88 de comune cu rețea, din 95 total, 92,63%;
  • Călărași: 46 de comune cu rețea, din 50 total, 92,00%;
  • Dâmbovița: 68 de comune cu rețea, din 82 total, 82,92%;
  • Giurgiu: 19 de comune cu rețea, din 51 total, 37,25%;
  • Ialomița: 53 de comune cu rețea, din 59 total, 89,83%;
  • Prahova: 80 de comune cu rețea, din 90 total, 88,88%;
  • Teleorman: 45 de comune cu rețea, din 92 total, 48,91%.

În Muntenia este surprinzător că Prahova, cel mai bogat județ din regiune, se află ca procent de acoperire cu apă a mediului rural sub Călărași, unul dintre cele mai sărace din țară. De asemenea, Muntenia dă și cele mai lipsite de performanțe județe într-un top național, Giurgiu și Teleorman!

Regiunea București-Ilfov:

  • Ilfov: 26 de comune cu rețea, din 32 total, 81,25%.

Regiunea Sud-Vest Oltenia:

În cazul acestei regiuni regula se schimbă și singura explicație ține de managementul județean sau local: județele de munte (Gorj și Vâlcea) au mai multe comune cu rețea de apă decât cele de la câmpie, unde lucrările, teoretic, nu au grad mare de dificultate și ar putea fi executate lejer.

Regiunea Vest:

  • Arad: 60 de comune cu rețea, din 68 total, 88,23%;
  • Caraș-Severin: 57 de comune cu rețea, din 69 total, 82,60%;
  • Hunedoara: 41 de comune cu rețea, din 55 total, 74,54%;
  • Timiș: 87 de comune cu rețea, din 89 total, 97,75%.

În acest caz nu avem nicio surpriză: al treilea cel mai bogat județ din România, după București și Cluj, ne referim la Timiș, a investit puternic în rețeaua de apă în spațiul rural, situându-se pe locul al treilea, la nivel național.

  • Publicat în Sate

Doar 708 comune, din 2.861, sunt racordate la rețeaua de gaze

În următorii 7 ani, autoritățile vor să ducă procentul de acoperire a localităților cu gaze de la 30% la 80%

Anul trecut, Guvernul României a adoptat Programul național de racordare a populației și clienților noncasnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale, utilizând ca sursă de finanțare fondurile europene și naționale (cotele de cofinanțare). Pentru perioada de programare 2014-2020, valoarea apelului de proiecte, derulat prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), se ridica la 968 milioane de lei, cu termen de execuție 2023, iar pentru perioada de programare 2021-2027 fondurile estimate a fi consumate erau aproximate la 3,872 miliarde lei. Valoarea maximă a unui proiect este de 25 milioane de euro, cu condiția să deservească minimum 1.000 de gospodării. La primul apel s-au depus 24 de proiecte, în valoare de 1,16 miliarde lei. Acestea sunt în proces de evaluare, respectiv în etapa de verificare administrativă și a eligibilității.

Programul finanțează următoarele investiții: construirea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale, inclusiv instalațiile, echipamentele și dotările aferente funcționalităților inteligente; construirea stațiilor de reglare, măsurare-predare a gazelor naturale și a racordului la Sistemul de transport existent exclusiv în scopul alimentării unei rețele inteligente de distribuție propusă printr-un proiect; construirea rețelelor interioare de distribuție a gazelor naturale pentru clădirile administrative publice (clădirea primăriei, centre sociale, școli etc.), în cadrul cărora se desfășoară activități non-economice; construirea branșamentelor pentru consumatorii casnici până la limita proprietății publice.

Rețeaua de gaze din România, la nivelul anului 2019, ultimul pentru care există date statistice

dezvoltare tabel 2

În fundamentarea Ordonanței nr. 128 din 31 iulie 2020 care reglementează programul, sumele și condițiile de accesare a banilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene face precizarea că România are un grad de acoperire a localităților cu sisteme de alimentare cu gaze de aproximativ 30%, iar intenția este ca, până în 2027, să se ajungă la aproximativ 80%. Un plan foarte ambițios, trebuie să recunoaștem! Dar să vedem cum stau lucrurile în realitate. La sfârșitul anului 2019, România avea o rețea de gaze în lungime de 42.287,4 km, iar regiunea Centru avea un grad de acoperire triplu față de Oltenia și dublu față de sudul Moldovei (vezi tabel și grafic). Glumind un pic, lungimea rețelei de gaze înseamnă de 13,42 ori hotarele României (3 149,9 km)! La 80% grad de acoperire, pesemne vorbim despre înconjurul de vreo 50 de ori a granițelor țării.

73 de orașe din țară nu dispun de alimentare cu gaze

dezvoltare tabel 23

Firește că mediul urban este cel mai bine acoperit de această facilitate. Dar nu atât de bine cât ar cere timpurile în care trăim, mai cu seamă că România este producător de gaze. Așadar, din 103 municipii și 217 orașe (total 320 de orașe), sunt conectate la rețea doar 247 de localități, în procent de 77,18%. Sută la sută acoperire se înregistrează doar în regiunea București-Ilfov, iar ca procent major urmează regiunile Sud-Muntenia și Centru. Observăm că ar fi serios de lucru în județele din regiunea Sud-Vest Oltenia (Olt, Dolj, Vâlcea, Gorj și Mehedinți) și Sud-Est (Vrancea, Galați, Brăila, Buzău, Tulcea și Constanța), unde 15, respectiv, 13 orașe nu au sistem de alimentare cu gaze.

În mediul rural, doar 24,74% dintre comune dispun de această facilitate

dezvoltare tabel 4

Citim așa pe site-ule Ministerului Economiei și pe cele ale diverselor instituții „agățate“ de companiile de stat care se ocupă de acest domeniu: „Producția medie de gaze naturale în ultimii ani a fost de circa 11 miliarde de metri cubi, calificând România drept cel mai mare producător de gaze naturale din Europa Centrală și de Est.“ Ei bine, cu o asemenea statistică și cu o asemenea laudă, cu o asemenea bogăție la tine acasă, să ai doar 708 comune, din 2.861, racordate la rețeaua de gaze seamănă, cum să spunem, a prostie, indolență, nepricepere, dezinteres, politici slabe la nivel local și național etc. La un procent de acoperire de 24,74% la nivel național nici n-ar merita să mai discutăm despre care regiune e mai bine plasată și care a rămas de căruța... căruțelor! Cert este un singur lucru: guvernul, ministerul de resort, consiliile județene și primăriile au uriaș de lucru în mediul rural sub aspectul introducerii acestei facilități în casele oamenilor. Asta dacă mai vrem să salvăm ceva din pădurile și așa decimate ale țării.

Racordarea gratuită la rețea a consumatorilor casnici, un proiect bun, dar care se aplică foarte greu

dezvoltare tabel 1

Tot anul trecut, Parlamentul a adoptat proiectul de lege (155/2020) înaintat de Guvern care prevede că racordarea la rețeaua de gaze naturale va fi gratuită pentru toți consumatorii casnici. Mai exact, acolo unde există o conductă de gaze, lucrările de branșare, eventual subtraversări, se execută gratuit până la limita de proprietate; în gospodărie, costurile revin proprietarului. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a adoptat în acest sens, prin Ordinul nr. 178 din 9 octombrie 2020, Regulamentul privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale. Dar cum se întâmplă la noi, acesta parcă țese un soi de birocrație imposibil de pătruns de un consumator oarecare, așa că un lucru care trebuia să fie simplu a devenit extrem de complicat. Deci racordarea nu se va desfășura cu viteza cu care cred autoritățile. Bine, acolo unde primarii s-au implicat documentația și fluxul acesteia sunt mai simple, dar unde autoritățile nu vin în sprijinul oamenilor, este greu pentru un consumator să pătrundă prin hățișurile birocratice.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Cu un patrimoniu natural uriaș, Tulcea rămâne al treilea cel mai sărac județ din România

Despre Delta Dunării, inclusă în Lista Patrimoniului Mondial Cultural și Natural Universal UNESCO, se spune deseori așa: „Constituie un adevărat muzeu al biodiversității, o bancă de gene naturală de valoare inestimabilă pentru patrimoniul natural universal.“ Cu o asemenea unicitate pe teritoriul său, județul Tulcea ar trebui să fie printre primele în țară, ca dezvoltare și standard de viață. Sau poate tocmai din cauza limitărilor generate de acest statut a rămas cum îl aflăm astăzi, pe poziția a 39-a între județele României, ca produs intern brut general. În fine, primul impuls e să crezi că turismul, efectuat după toate rigorile statutului de patrimoniu protejat, ar fi (sau ar putea fi) mină de aur pentru toată Dobrogea, nu doar pentru Tulcea. Și n-a fost...

Județul Tulcea se întinde pe 8.499 kmp (3,56% din suprafața țării), fiind al 4-lea cel mai mare din România, după Timiș, Suceava și Caraș-Severin. 3.446 kmp din suprafață (40,54%) reprezintă zone umede – Delta Dunării și Complexul Lagunar Razim-Sinoie. Datele despre populație nu mai sunt certe; în ianuarie 2020 se vorbea despre o populație rezidentă de 192.037 persoane și o populație după domiciliu de 234.243 persoane. Oricum ar fi, densitatea are valori reduse, fiind de 25-50 loc/kmp în jumătatea vestică și sub 25 loc/kmp în est. 53% din populație este concentrată în așezările rurale, unele dintre ele situate în lungul brațelor Dunării. Administrativ, județul este organizat în 46 de comune, 4 orașe și un municipiu.

Economia, dominate de sectorul serviciilor

Din punct de vedere economic, cu o bogăție naturală uriașă (Delta Dunării, Parcul Național Munții Măcinului, Dealul Bujorului, Chilia, Letea, Sulina, Crișan, Murighiol, Perișor-Portița, Sf. Gheorghe, Jurilovca, plajele de pe litoralul marin etc.), Tulcea rămâne una dintre cele mai sărace zone din țară. Deci nici cadrul natural de excepție, nici obiectivele turistice de patrimoniu (mănăstirile Vovidenia și Uspenia, Cocoș, Saon, Celic-Dere, cetățile Troesmis-Turcoaia, Beroe-Ostrov, Arrubium-Macin, Dinogetia-Garvan, Aegyssus-Tulcea etc.) sau multiculturalitatea, nu au reușit să dea strălucire zonei. Cum spuneam, ne-am fi imaginat că turismul ar fi trebuit să fie motorul dezvoltării sau principalul furnizor la alcătuirea PIB. Dar nu este deloc așa. Datele INS pentru 2019 arată astfel: structuri de primire turistică – 298 de unități; capacitate de cazare turistică – 7.522 de locuri; sosiri ale turiștilor în unitățile de cazare – 168.412 de persoane; înnoptări în structurile de cazare – 384.033. E posibil ca numărul vizitatorilor să fie mai mare, dar oricum ar fi, pentru o destinație de-o asemenea unicitate, orice cifră sub milionul de turiști este mică!

Și nici industria (26%) nu are aportul cel mai important în economia județului. Întreprinderile industriale, poziționate în centrele urbane (Tulcea, Babadag, Isaccea, Măcin și Sulina), dar și în unele comune (Niculițel, Topolog, Mihail Kogălniceanu), produc traulere pentru pescuit, vase-dormitor, alumină și feroaliaje, cărămizi refractare, mobilă, cherestea, confecții etc. Cât despre agricultură (9-11% contribuție la valoarea adăugată), în 2019 suprafața cultivată era de 262.833 ha, iar efectivele de animale se cifrau la 29.639 capete. Să nu uităm apoi de podgoriile de la Istria-Babadag și Sarica-Niculițel, de plantațiile de pomi fructiferi, de suprafețele de legume și cartofi. Însă, de departe, vedetele acestui sector sunt pescuitul, piscicultura și industria conexă. În fine, din datele oficiale, cel mai mare aport la PIB-ul județului îl are, cum era de așteptat, sectorul de servicii (44%). Și este explicabil de ce: o mare parte din acesta se bazează pe bugetul de stat.


  • PIB – 8.120 milioane lei ( locul 39 între județele României, depășind Mehedinți și Covasna)
  • PIB/cap locuitor – 8.862 euro (locul 15 la nivel național)
  • Populația civilă ocupată – 77.300 persoane
  • Număr mediu de salariați – 46.400 de persoane
  • Număr de șomeri – 2.900 de persoane
  • Rata șomajului – 3,5% (față de 3.2%, media națională și 4,5%, media pe regiune)
  • Câștigul mediu net salarial – 2.593 lei (față de o medie națională de 2.986 lei)
  • Număr de pensionari – 45.764 pensionari în sistemul public de asigurări sociale de stat și 2.679 de agricultori

Sursa: Comisia Națională de Prognoză și INS, date pentru anul 2019


Infrastructură publică modestă spre mediocră

Ca o consecință a economiei modeste, nici veniturile colectate sau atrase de unitățile administrativ- teritoriale nu sunt extraordinare. În 2019, de exemplu, potrivit datelor Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), venituri bugetare ale județului Tulcea au fost de 964,37 milioane lei (locul 31 între judetețe României), din care: comune – 440,960 mil. lei; orașe – 110,885 mil. lei; municipii – 166,743 mil. lei;

Consiliul Județean – 245,787 mil. lei. Bugetele primăriilor și ale CJ Tulcea se oglindesc, dacă vreți, în infrastructura publică și de utilități. Iar aici nu există o situație tocmai bună. Cel puțin așa ne arată datele INS din 2019: lungimea drumurilor – 1.355 km, din care, din pământ – 249 km, pietruite-199 km, cu îmbrăcăminți ușoare rutiere – 350 km, modernizate – 557 km; lungimea străzilor orășenești – 310 km, din care modernizate – 196 km; numărul localităților cu sistem de alimentare cu apă – 5 orașe (100%) și 45 de comune (97,82%); numărul localităților cu rețea de canalizare – 5 orașe (100%) și 23 de comune (50%); numărul localităților cu rețea de alimentare cu gaze – 3 orașe (60%) și 1 comună (2,1%). Cifrele ne scutesc de orice comentarii. Dar nici acolo unde, teoretic, gradul de acoperire cu servicii este de 100%, adevărul nu este tocmai acela. Tot INS clarifică acest aspect: populația deservită de sistemul public de alimentare cu apă este de 150.788 de persoane, ceea ce înseamnă 64,37-78,52% din populația județului (procentul fluctuează în funcție de indicatorul la care ne raportăm, populație după rezidență sau domiciliu). Asta înseamnă că nu toate satele și nu toate casele sunt racordate la sistem!

Speranța: fondurile europene și publice atrase

Teoretic, lucrurile – și aici ne referim și la economie – ar trebui să se îmbunătățească după ce vor fi terminate proiectele pe care primăriile, firmele și CJ Tulcea le-au obținut. Vorbim despre investiții în infrastructura școlară, sanitară, rutieră și de utilități, dezvoltate fie din fonduri locale, fie guvernamentale, fie europene. Prin PNDL II, de pildă, primăriile dezvoltă 163 de proiecte, în valoare de 760 mil. lei, la care se adaugă alte 25 de lucrări realizate de Compania Națională de Investiții, respectiv 25 de proiecte, în valoare de peste 35 mil. lei. Prin Programul Operațional Regional, Tulcea a avut fonduri rezervate special în cadrul Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării; până în septembrie au fost semnate (mediul privat și autoritățile publice) 374 de contracte de finanțare, în valoare de 2.331 mil. lei. Și prin PNDR, și tot prin ITI Delta Dunării, se află în finanțare 1. 036 de proiecte în mediul privat (838 de active fizice plăți directe; 198 non-agricole și GAL-uri), având o valoare totală eligibilă de 130, 82 milioane euro. Tot prin PNDR, ITI DD, autoritățile publice au contractat 76 de investiții, în valoare de aproximativ 300 mil. lei. Fonduri europene au mai fost atrase prin POIM – 5 proiecte, în valoare de 127 mil. lei, și prin POCU – 7 proiecte, în valoare de 75 mil. lei. Printre proiectele publice care au primit finanțare europeană se numără: podul peste Dunăre între Brăila și Tulcea (1.696.947.366,28 lei), modernizarea Portului Tulcea (159.969.733 lei), modernizarea drumului Niculițel-Sarichioi (76.309.480,46 lei), modernizarea Aeroportului „Delta Dunării“ Tulcea (59.415.601 lei), modernizarea traseului Vișina-Ceamurlia de Sus (40.651.516,9 lei) etc.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Social

Maramureș, un colț de rai al României profunde

Când întrebi ce-ar trebui să vizitezi în Maramureș, răspunsul vine instantaneu: Cimitirul Vesel de la Săpânța. Pe Internet se generează 570.000 de rezultate în 65 de secunde. Sau Bârsana, una dintre cele 8 biserici din patrimoniul UNESCO, cu peste 2 milioane de rezultate în motoarele de căutare. Ori mocănița de pe Valea Vaserului, singura din Europa pe care mai circulă locomotive cu abur. În fine, Maramureșul în sine a fost accesat de vreo 8,5 milioane de ori numai pe cel mai popular brand de Internet din lume. Adevărul este că acest colț de țară este aproape un tezaur spiritual al nației. Dincolo pe peisajele rurale unice, aici regăsim România pură, așa cum o fi fost ea odată, cu o conservare extraordinară a portului și obiceiurilor populare. Poate soarta Maramureșului Istoric, de a fi retezat între două țări, i-a determinat pe locuitori să nu renunțe la nimic din cultura care i-a adus prin veacuri până astăzi, aproape neschimbați.

cimitir vesel

Realitatea este că Maramureșul trebuie luat la pas. Văzut aproape loc cu loc, nicicum din goana mașinii. Este fabulos primăvara, în mai-iunie, când mijește colțul ierbii și misterios toamna, în coloritul fascinant al codrilor (45% din teritoriu înseamnă zonă muntoasă, dar păcat, mare păcat, de defrișările masive!), care parcă răscolește însăși istoria locurilor. Probabil mirajul se trage și din veacurile petrecute de români când sub unguri, când sub cehi, când sub austro-ungari, cu tot efortul lor de a păstra valorile cu care s-au născut; și, până la urmă, au făcut să triumfe cultura străbună, chiar și cei strămutați de aievea considerându-se la fel de maramureșeni.

petreus

O bogăție a naturii fără cusur

Prima și prima dată este de văzut, cum spuneam, natura. Într-un fel parcă neștirbită de om. Mă rog, cândva, fiindcă astăzi avem secvențial și imixtiuni umane nedorite în ceea ce a creat Dumnezeu. Sau Universul. Sau cine o fi creat-o! Și poate o vacanță ar putea începe cu Rezervația Biosferei-Parcul Național Munții Rodnei (împărțită cu Bistrița-Năsăud), cu drumeții care să nu rateze eventual Peștera și Izbucul Izvorul Albastru al Izei sau Rezervația naturală Izvorul Bătrâna. Sau cu Parcul Natural Munții Maramureșului, traversați, la sud, de DN 18 (prin Pasul Prislop), cu oprire în Băile Borșa sau Moisei (loc străvechi, cunoscut mai cu seamă pentru Masacrul din Moisei, din 14 octombrie 1944, printre cele mai violente săvârșite de trupele horthyste în Transilvania de Nord), Vișeu de Sus, Vișeu de Jos, cu o călătoria până la Poienile de Sub Munte. În fine, dacă am vorbi despre locuri rare, un traseu ar trebui să cuprindă Cascada Cailor, Poiana cu Narcise Tomnatec-Sehleanu, Peștera cu Oase de la Poiana Botizii (Munții Lăpușului), Mlaștina Vlășinescu și Iezerul Mare, Creasta Cocoșului, Cheile Tătarului (Desești), Lacul Albastru de la Baia Sprie, Peștera Vălenii Șomcutei, Cheile Babei (Coroieni), Arboretele de Castan de la Baia Mare, Defileul Lăpușului, Platoul Igniș, Tisa Superioară, Valea Izei și Dealul Solovan, Coloanele de la Limpedea (Baia Mare), Pădurea cu Pini Comja, Pădurea de Larice Coștiui, Rozeta de Piatră de la Ilba etc. Dar cum spuneam, oricare sătuc din zona muntoasă sau deluroasă merită în sine văzut, pentru peisajele pline de spectacol. De altfel, ONG-iștii din zonă au schițat un traseu pe bicicletă, care ar porni din Sighetu Marmației și ar continua cu Rona de Jos, Rona de Sus, Vișeu de Jos și Vișeu de Sus, Moisei, Săcel, Săliștea de Sus, Bogdan Vodă, Bârsana, Budești, Târgu Lăpuș, Răzoare, Dealu Corbului, Berchezoaia, Coaș, Copalnic Mănăștur, Plopiș, Baia Mare, Firiza, Săpânța, Câmpulung la Tisa, Valea Hotarului și-napoi la Sighetu Marmației. Ajungând la petrecerea timpului liber, începem cu Mocănița de pe Valea Vaserului, cunoscută în întreaga lume, fiind singura cale ferată forestieră din Europa unde mai funcționează locomotive cu abur. Și am putea continua, pentru iarnă,  cu pârtiile de schi Cavnic, Șuior, Mogoșa, Borșa și Izvoare, iar vara, cu Băile Ocna Șugatag, Coștiui (lac sărat) sau Dragomirești (izvoare minerale sulfuroase), lacurile de agrement Bodi-Mogoșa, Firiza, Nistru etc.

mocanita Maramures

Valori din patrimoniul UNESCO și național

Pe urmă, în Maramureș, e musai să urmărești bogăția spirituală și culturală a zonei. Nu? Ce poți mai bine lega de natură decât arta populară, folclorul, autenticitatea arhitecturii, cultura lemnului, meșteșugurile și tradițiile locale bine conservate? Pur și simplu Maramureșul (alături poate de Bucovina, Alba, Bihor) este leagănul muzicii și creației populare românești! Fără exagerare. Nici nu știm cu care să începem. Poate cu cele 8 biserici de lemn (Budești, Desești, Bârsana, Poienile Izei, Ieud, Surdești, Plopiș și Rogoz) din Țara Maramureșului, Chioarului și Lăpușului, incluse în Lista Patrimoniului Cultural Mondial (UNESCO), toate fiind expresia arhitecturală și a peisajului cultural din zona montană a Maramureșului. Și, în general, nu-s de lepădat toate bisericile din lemn din zonă, vreo 100 cu totul. Lăcașul din Șurdești este considerat cea mai mare construcție sacrală de lemn din lume (72 m înălțime). Ori poate am porni călătoria de la Cimitirul Vesel din Săpânța, cel mai cunoscut obiectiv turistic din Maramureș și poate din lume (cu referire la România), o parte dintre cruci fiind deja incluse în patrimoniul UNESCO. Acesta a fost înființat în anul 1935 de un artist popular local, care a realizat sute de cruci din lemn sculptat, însoțite de scurte poezii, majoritatea cu caracter umoristic. Pe urmă nu am rata meșterii populari în lemn, artă decorativă, dantelă, ceramică, covoare, pălării, măști, păpuși, sculptură, podoabe. Iar aici capătă însemnătate poarta monumentală, specific maramureșeană, fiecare gospodărie care dispune de așa capodoperă spunând o poveste despre vremuri vechi și oameni care au trăit cu simplitate și credință. Ori sunt de urmărit cele patru tipuri de costume femeiești și bărbătești specifice zonelor etnografice Țara Maramureșului, Țara Chioarului, Țara Lăpușului, Țara Codrului. Și să nu uităm de muzica populară a moroșenilor, cu cetera, zongura și doba, însemnând doine și balade, muzica de joc, descântece, țâpurituri, bocete, în general un folclor cu sunete arhaice, provenind probabil din fondul precreștin și înrudindu-se parțial cu muzica din Oaș. Au rămas în arhive melodii ale unor rapsozi de renume, cum ar fi Cioată, din Vadu Izei, Stângău din Borșa, frații Petreuș, din Glod, frații Florea, din Poienile Izei, soții Tudorovici, din Rozavlea, Pop din Săpânța, ceterașul Mițiți Pipaș cu zongurașul Vasalia lui Puțoc, din Iapa, soții Giurgi, din Poienile Izei, Ion Popicu, din Hoteni.

Maria Bogdan

  • Publicat în Social

Cum arată județul din România cu cele mai multe comune bogate

Județul Ilfov a livrat, în 2019, cea mai bogată comună din România – Chiajna, cu un buget total de 79,27 milioane de lei și unul de venituri proprii uriaș, de 66,9 mil. lei. Ultima cifră reflectă puterea economică a localității. Astăzi vă propunem să aflăm cum au devenit satele din cel mai mic județ din țară foarte avute și cum a speculat administrația județeană acest avantaj în beneficiul locuitorilor.

De altfel, în Ilfov, anul trecut, din cele 32 de comune, șapte au avut bugete mai mari de 30 de milioane de lei: Chiajna, Mogoșoaia – 41,98 mil. lei, Afumați – 37,83 mil. lei, Dragomirești – 34,02 mil. lei, Balotești – 33,48 mil. lei, Jilava – 32,96 mil. lei și Snagov – 30,95 mil. lei. O altă serie de opt așezări urbane au înregistrat venituri cuprinse între 20 și 30 mil. lei: Clinceni – 29,82 mil. lei, Brănești – 29,25 mil. lei, Ștefănești – 28, 83 mil. lei, 1 Decembrie – 28,03 mil. lei, Dobroiești – 26, 62 mil. lei, Corbeanca – 26,53 mil. lei, Cernica – 26,52 mil. lei și Tunari – 23,86 mil. lei.  Alte 18 primării au avut bugete în limita 10-20 mil. lei: Vidra – 19,81 mil. lei, Domnești – 19,30 mil. lei, Cornetu – 18,97 mil. lei, Periș – 18,81 mil. lei, Gruiu – 18,29 mil. lei, Berceni – 15,96 mil. lei, Petrăchioaia – 15,84 mil. lei, Glina – 15,26 mil. lei, Găneasa – 15,08 mil. lei, Moara Vlăsiei – 14,53 mil. lei, Ciorogârla – 13,86 mil. lei, Ciolpani – 11,49 mil. lei, Grădiștea – 10,34 mil. lei și Copăceni – 10,17 mil. lei. Cea mai săracă localitate ar fi Dascălu, cu un buget anual de 7,6 mil. lei. Ca o primă concluzie: 29 din cele 32 de așezări rurale, ceea ce înseamnă un procent de 90,62%, au avut la dispoziție pentru dezvoltarea localităților sume mai mari de 10 mil. lei.

53,13 % din comunele ilfovene au venituri proprii constante mai mari de 10 mil. lei

Vorbind despre puterea reală a primăriilor, exprimată în venituri proprii constante, 17 localități (53,12% din totalul comunelor) înregistrează sume anuale mai mari de 10 mil. lei (vezi tabel). Cele mai mici bugete locale sunt obținute în comunele Copăceni – 3,66 milioane lei, Petrăchioaia – 4,84 mil. lei, Nuci – 4,68 mil. lei, Dascălu – 4,29 mil. lei și Dărăști – 4,21 mil. lei. Pesemne din cauza sau mai degrabă grație veniturilor mari, satele din ilfov nu s-au dat peste cap, anul trecut, să obțină fonduri europene. Doar patru comune au executat lucări finanțate de UE: 1 Decembrie – 1,24 mil. lei, Dragomirești – 0,313 mil. lei, Ciolpani – 0,066 mil. lei și Brănești – 0,012 mil. lei. În schimb, o serie de așezări rurale s-au îngrămădit pe fondurile naționale, primind bani pe lucrările efectuate prin programele guvernamentale (PNDL, de exemplu): Clinceni – 6,67 mil. lei, 1 Decembrie – 5,6 mil. lei, Snagov – 4,76 mil. lei, Berceni – 3,24 mil. lei, Cornetu – 3,23 mil. lei, Copăceni – 2,5 mil. lei și Ciorogârla – 2,4 mil. lei.

cum arata judetul tabel

Cum s-a întâmplat ca Ilfov să aibă cele mai multe comune bogate din România?

Explicația ține de un singur lucru: apropierea de Capitală sau situarea altor așezări pe cele mai circulate rute, respectiv, București-Ploiești și București-Pitești. Administrațiile locale au însă meritul de a fi fost foarte deschise spre investiții, înlesnind pesemne dezvoltarea multor afaceri pe teritoriul administrativ. De asemenea, așezările rurale au fost avantajate de explozia sectorului imobiliar din perioada 2005. Cea mai bogată comună din România, de exemplu – am numit Chiajna –, a dat lovitura, printre altele, cu un complex rezidențial care numără 11.000 de locuințe! Din acest motiv, populația s-a dublat din 2000 și până prin anul 2019, crescând de la 7.300 de locuitori la peste 16-17.000 de locuitori. Dar grosul banilor vine din sectorul economic, aici instalându-se un imens parc logistic, dar și depozitele unor mari distribuitori din rețeaua de supermarketuri. Localitatea nu are niciun fel de interes turistic; forțând lucrurile, a devenit un fel de dormitor pentru forța de muncă din Capitală sau chiar pentru firmele mari din comună. A doua cea mai bogată localitate, Mogoșoaia, este situată tot în proximitatea Capitalei, având o densitate de 72,7 firme/1.000 de locuitori, față de o medie națională de 30,9 firme/1.000 de locuitori. În Mogoșoaia activează fabrici de mobilă, de conserve, parcuri logistice, transport, comerț etc. Toate comunele limitrofe (sau apropiate) Bucureștiului (Dragomirești, Dobroiești, Jilava, Glina, Cernica, Afumați, Ștefănești, Clinceni, Vidra) au această caracteristică, a dezvoltării imobiliare și a sectorului economic, ca o expansiune așteptată a Capitalei înspre rural. Aproximativ rural, fiindcă numai a sate tradiționale nu mai seamănă. Oarecum diferit stau lucrurile în localitățile de pe relația București-Ploiești, unde s-au dezvoltat cartiere de lux (Corbeanca, Snagov, Tunari și Balotești), inaccesibile omului de rând.

Agricultura, specifică comunelor de la periferie, nu aduce bani publici prea mulți

cum arata agricultura periferie

Cât despre agricultură, ei da, terenurile necuprinse de râvna imobiliară – soluri de foarte bună calitate – produc în continuare cereale, fructe, nutrețuri și legume. Dar, pentru că aici e un mare dar, comunele care au activitate preponderent agrară se situează, din păcate, la coada clasamentului, sub aspectul veniturilor încasate de autorități: Copăceni, Petrăchioaia, Nuci, Dascălu, Dărăști, Berceni, Ciolpani, Cornetu, Gâneasa, Grădiștea, Gruiu, Moara Vlăsiei, Periș. Asta spune totul de la sine! Și nu doar banii întorși în circuitul public sunt o oglindă a dezvoltării mai slabe, ci și infrastructura publică (străzi, apă, canalizare, școli etc.), și felul în care arată locuințele, acestea fiind mult sub luxul din Corbeanca sau Snagov!

Fără circuit turistic public, ci mai degrabă exclusivist

Județul Ilfov nu face bani din turism, asta chiar dacă are pe teritoriul său Snagov, perimetru devenit arie protejată. Și dacă n-ar fi devenit, tot nu ar fi însemnat mare lucru: ceea ce era odată loc de agrement aproape de răsunet național, acum s-a transformat într-un soi de circuit privat, prin acapararea terenurilor din proximitatea lacului și construirea aici a unor vile aparținând protipendadei de la București (nu doar politice)! Nu face bani nici de la Cernica, acolo unde totuși mânăstirea cu același nume a făcut ca peisajul absolut superb să fie la îndemâna românilor de rând. Resurse turistice mai sunt, unele de-o valoare excepțională (Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia (monument istoric cu valoare internațională), Palatul Știrbei de la Buftea, Palatul familiei Ghica din Căciulați, Conacul Stolnicului Constantin Cantacuzino din Afumați, Mânăstirea Pasărea (Brănești), Mănăstirile Snagov și Căldărușani), dar ele nu au fost așezate într-o strategie turistică. La fel se întâmplă și cu celebrele Therme de la Balotești, Phoenix Aventura Parc Cernica, La Plaja din Chiajna, terenul de golf din Dragomirești Vale, Centrul „Poveste cu Cai“ din Snagov și Riding Club La Cai din comuna Balotești etc. Toate sunt resurse consistente, dar nu poate fi vorba despre un circuit turistic în Ilfov sau, mă rog, Ilfov nu poate fi în niciun caz o destinație turistică în sine, ci mai degrabă este vorba despre capacități de agrement exclusiviste.

Maria Bogdan

  • Publicat în Social

Județul Ilfov concentrează cele mai bogate comune din România

Anul trecut, potrivit Direcției pentru Politici Fiscale și Bugetare Locale din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), veniturile realizate de comunele din România au însumat 21,847 miliarde de lei, mai mult cu 4,28 mld. lei comparativ cu 2018 (17,567 miliarde de lei).  Cele mai multe fonduri provin din venituri proprii (7, 38 mld. lei), sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale (6,33 mld.lei) și subvenții (5,93 mld. lei), ultimele însemnând bani alocați prin programele guvernamentale, de exemplu PNDL. Ei bine, dacă v-ați imaginat că localitățile rurale au dat buzna să acceseze banii europeni, aflați că anul trecut au intrat în contul celor 2.861 de comune doar 900 de milioane de lei!

Cele mai mari venituri au fost realizate de așezările rurale din județele Iași (912,76 milioane de lei), Suceava (811, 33 mil. lei),  Prahova (757,71 mil. lei), Ilfov (754, 55 mil. lei), Timiș (736, 60 mil. lei), Olt (723, 06 mil. lei) și Dolj (718, 12 mil. lei). Cele mai mici venituri au înregistrat comunele din județele Covasna (204, 31 mil. lei), Ialomița (315, 54 mil. lei), Brăila (347,39 mil. lei), Caraș-Severin (352,79 mil. lei), Sălaj (359,38 mil. lei), Sibiu (369,93 mil. lei), Harghita (374, 35 mil. lei), Brașov (377,26 mil. lei) și Hunedoara (381,19 mil. lei).

Top 5 cele mai bogate comune pe județe vs. cele mai sărace localități rurale

Situația de mai sus este însă una înșelătoare. Veniturile totale nu reflectă decât într-o anumită măsură puterea economică reală a comunelor dintr-un județ sau altul. Acestea sunt influențate în fiecare an, de exemplu, de subvențiile acordate prin programele guvernamentale, iar acestea sunt atribuite de regulă pe criterii, să zicem, de ordin politic. Așa că ne vom uita puțin la volumul veniturilor proprii, care ne apropie mai mult de adevăr. Veți vedea că, într-un top 5, dispar din clasament județele Iași, Suceava, Olt sau Dolj și se „califică“, pe bună dreptate, Cluj și Argeș. Și în cazul județelor cu cele mai sărace comune situația se modifică, în sensul că apar în clasament Hunedoara, Mehedinți și Sălaj, județe care nu sunt prezente în cazul veniturilor totale.

Judetul Ilfov tabel 1color

Județul Tulcea, campion la fonduri europene

Un alt merit real al localităților îl reprezintă fondurile europene atrase. De fapt, în această zonă este reflectat interesul autorităților pentru dezvoltarea localităților, mai ales în lipsa unor venituri proprii sau a unui ajutor național care să permită acest lucru. Și veți vedea că avem o surpriză totală, aici regăsindu-se numai trei din județele cu cele mai mari venituri. Așadar, cele mai multe fonduri europene au fost atrase de comunele din județul Tulcea, cu 58, 834 mil. lei, urmat de Dolj – 53,37 mil. lei, Iași – 44,125 mil. lei, Mureș – 42,107 mil. lei, Suceava – 38,270 mil. lei, Cluj – 34, 517 mil. lei, Harghita – 30,89 mil. lei și Bistrița-Năsăud – 30,471 mil. lei. Cei mai puțini bani europeni au mers înspre cel mai bogat județ, respectiv, Ilfov (1,638 mil. lei) și înspre Brăila –2,98 mil. lei, Brașov – 8,44 mil. lei și Giurgiu – 9,67 mil. lei.

Cele mai bogate comune din România

Cea mai bogată comună din România este Chiajna, din județul Ilfov, care a avut în 2019 venituri totale în valoare de 79,24 mil. lei, fiind urmată de comuna Florești, din județul Cluj, cu un buget de venituri de 64,53 mil. lei. Ambele, cum se întâmplă și în cazul celorlalte, au dezvoltat pe teritoriul lor importante capacități economice (inclusiv parcuri industriale), care aduc sume importante la bugetele locale sub formă de impozit pe venitul global, impozit pe terenuri și clădiri etc. De altfel, în toată România există 20 de localități rurale cu venituri anuale mai mari de 30 de milioane de lei. Patru dintre acestea au fost ajutate să ajungă la această performanță prin volume mari de bani virate prin PNDR. Cele mai multe așezări rurale bogate provin din Ilfov, iar motivul este ușor de înțeles, apropierea de București. Dar iată și celelalte centre rurale cu mare putere economică, într-o ordine aleatorie: Mogoșoaia (Ilfov) – 41,98 mil. lei, Afumați (Ilfov) – 37,84 mil. lei, Dragomirești (Ilfov) – 34,23 mil. lei, Balotești (Ilfov) – 33,48 mil. lei, Jilava (Ilfov) – 32,96 mil. lei, Snagov (Ilfov) – 30,95 mil. lei, Ariceștii Rahtivani (Prahova) – 30,74 mil. lei, Dumbrăvița (Timiș) – 45,78 mil. lei, Giroc (Timiș) – 40,023 mil. lei, Ghiroda (Timiș) – 33,88 mil. lei, Cristian (Brașov) – 41,945 mil. lei, Apahida (Cluj) – 37,66 mil. lei, Cumpăna (Constanța) – 34,53 mil. lei (comuna a avut 12,6 mil. lei subvenții de la stat), Sânmartin (Bihor) – 34,34, Mihai Kogălniceanu (Constanța) – 32,95 mil. lei (subvenții de la stat în valoare de 11,22 mil. lei), Valu lui Traian (Constanța) – 34,78 mil. lei (10,5 mil. lei subvenții de la stat), Ciurea (Iași) – 35,65 mil. lei (13,64 mil. lei subvenții de la stat) și Miroslava (Iași) – 39,29 mil. lei.

581 de comune au avut bugete mai mari de 10 milioane de lei

Anul trecut, 581 de comune (20,30% din totalul așezărilor rurale) au avut bugete mai mari de 10 milioane de lei. Cele mai multe sunt din Iași, Ilfov, Prahova și Suceava. Cum spuneam însă, această cifră nu este concludentă. Dacă dăm la o parte subvenția de la stat (PNDL sau alte programe guvernamentale), care un an poate să fie, iar anul următor nu, apoi fondurile europene, eventual și sumele pentru echilibrare, care nu sunt atribuite întotdeauna după formule fixe, ci deseori după interese conjuncturale, puterea reală economică a unei așezări este reflectată de veniturile proprii. Din acest punct de vedere, doar 59 de așezări rurale din România au bugete de venituri proprii de peste 10 milioane de lei anual. Județul Ilfov concentrează cele mai multe localități de acest fel (18), acesta fiind urmat de Prahova, Timiș, Cluj și Constanța.

Judetul Ilfov tabel 2color

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Cum trăiește o comună care nu are resurse turistice

Comuna Mănești (Prahova) avea un singur obiectiv atractiv, aflat nu musai în circuitul muzeal, dar care putea fi totuși vizitat: curtea Văcărescu-Callimachi (1882-1892), ansamblu alcătuit din castelul Văcărescu-Calimachi (1882–1892), beciul din aripa de vest (secolul al XVII-lea), clădirile-anexă (începutul secolului al XX-lea) și parc (sfârșitul secolului al XIX-lea). Spuneam că avea fiindcă, ei bine, nu-l mai are! Moștenitorii au obținut terenul și clădirile și le-au vândut unui om de afaceri care a transformat așa-zisa moșie Callimachi în proprietate privată. Bine, ar mai fi două monumente istorice de arhitectură de interes național – Biserica „Sfântul Nicolae“ (1716) din Băltița și Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ (1892) din Mănești – dar acestea chiar nu fac obiectul vreunui traseu conceput la nivelul Prahovei de autoritățile județene, în ideea de a conferi profil turistic jumătății de sud a zonei, Drumul Voievozilor, Drumul Fructelor, Drumul Sării și Drumul Vinului. Cumva în compensare, autoritățile au înființat Muzeul de Artă Populară, care adăpostește piese specifice gospodăriei rurale (unelte și produse meșteșugărești, mobilier tradițional, obiecte de port popular, țesături, cusături etc.)

centrul cultural Manaiessti Prahova

Doar o simplă așezare...

Una peste alta, comuna se va mulțumi cu statutul simplu de așezare care se bazează pe o dezvoltare specifică mediului rural de câmpie, respectiv agricultură, exploatare pietriș și posibil dezvoltarea unui mic parc industrial. De altfel, ținuta gospodăriilor arată un confort mediu sau un standard de viață modest, în fine, să spunem acceptabil. Administrația publică (primar Constantin Nețoi) s-a străduit însă de-a lungul timpului să facă schimbări semnificative în bine în ceea ce privește infrastructura educațională, rutieră și de utilități. În ultimii 10 ani s-au realizat investiții însemnate: asfaltare drumuri de interes local; modernizare grădinițe și școli; teren de sport sintetic cu instalație nocturnă (sat Mănești); modernizarea bazelor sportive existente (instalație nocturnă, dușuri, camere pentru oaspeți); construire sediu primărie; modernizarea centrului civic; piață de legume-fructe; amenajare scenă în aer liber pentru festivități; stații noi pentru transportul în comun; locuri de joacă pentru copii; amenajarea unei alei cu castani, care să o completeze cumva pe cea veche, ce făcea cândva mândria locuitorilor; modernizare iluminat public; întreținere străzi asfaltate etc.

lucrari alimentare cu apa

În prezent se desfășoară două investiții de anvergură: alimentare cu apă, cu stație de tratare, un proiect de 12, 988 mil. lei, finanțat prin programul Național de Dezvoltare Locală; construire școală P+1 și anexe, amenajări exterioare, branșamente, împrejmuire, utilități, proiect în valoare de 9,9 mil. lei, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.


Date statistice

  • Sate/cartiere: Mănești, Zalhanaua, Coada Izvorului, Băltița, Gura Crivățului.
  • Suprafață: 3.840 hectare.
  • Populație: 4.000 de locuitori.
  • Gospodării: 1.660.
  • Infrastructură: drumuri asfaltate – 100%, gaze – 75%, apă – 8%.
  • Educație: 4 școli, 4 grădinițe, terenuri de sport.
  • Sănătate: 2 cabinete medicale, farmacie.
  • Cultură: 3 cămine culturale, 4 biserici.
  • Oportunități de afaceri: comună traversată de DJ 101 A, la distanță de 6 km de Dn72 Ploiești-Târgoviște și DN1A, București-Cheia-Brașov. Resurse: exploatare agregate (pietriș), agricultură.
  • Agenți economici: 91, din care 5 sunt în topul firmelor prahovene.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Ţigănaşi, judeţul Iaşi: O comună în plin proces de modernizare

În momentul în care Iulian Chirilă a venit la Ţigănaşi primar, în anul 2012, erau multe de făcut, aşa că a adus cu el şi o echipă relativ tânără şi cu mult entuziasm. Tânărul edil şi-a dat seama că, în afară de bugetul comunei, singura soluţie pentru a se realiza investiţii aici era accesarea de fonduri europene şi guvernamentale... şi aşa a început să scrie proiecte.

Investiţii de 30 mil. de lei

„Comuna nu arăta atât de bine în momentul venirii mele, dar nu aveam altă soluţie decât să punem osul la treabă şi să dezvoltăm comunitatea. Bugetul comunei fiind foarte mic, ştiam clar că singura noastră salvare este să luăm bani europeni, să dezvoltăm localitatea cu proiecte europene şi guvernamentale. A trebuit să-mi conving colegii din primărie că trebuie să muncească (...), aşa am ajuns să scriem proiecte; am început cu pietruirea comunei, după care al doilea pas a fost să dăm drumul la iluminatul public; tot cu bani europeni am început să facem canalizare, să extindem reţelele de apă (...) avem undeva la 12 proiecte implementate în cei opt ani de mandat. Am acordat foarte mare atenţie renovării şcolilor; astfel am refăcut de la zero şcoala din satul Mihail Kogălniceanu, după care am extins şcoala din Ţigănaşi – trei săli de clasă, am modernizat şcolile de la Stejarii şi Cârniceni. În afară de bugetul comunei Ţigănaşi, am adus prin fonduri europene şi guvernamentale, în primul mandat, 10 milioane de lei, iar în al doilea mandat 20 milioane de lei“, spune primarul comunei Tigănaşi, Iulian Chirilă.

Aglomerare de 2.000 de locuitori... pentru canalizare

Sunt şi obiective care nu au fost atinse, de exemple canalizarea, dar nu pentru că nu s-a vrut, ci pentru că nu s-a putut, mai adaugă Iulian Chirilă. „Este singurul proiect care nu a fost atins de noi. Am dorit să facem un proiect în acest sens şi aşa am ajuns să realizăm un studiu de fezabilitate pentru aproximativ 24 km de reţea de canalizare. Toţi cred că banii Uniunii Europene stau acolo cu sacii, iar primarii nu au bunul simţ să meargă să-i ia. Nu stau lucrurile chiar aşa; conform ghidului de solicitare la canalizare, ca să luăm bani europeni trebuia să avem o aglomerare de 2.000 de locuitori, iar la momentul acesta niciunul din satele comunei Ţigănaşi nu are 2.000 de locuitori, maximum cel mai mare număr de locuitori îl are satul Cârniceni, undeva la 1.700 de locuitori, dar aici în proporţie de 80% există canalizare. Proiectul nostru era în valoare de 1 milion şi jumătate de euro, dar zace frumos într-un sertar; a fost depus, dar ni l-au respins (…). Avem de finalizat la momentul acesta încă două proiecte, cel mai important este blocul de locuinţe sociale, avem finanţarea şi sunt convins că pe perioada anului 2020, până în decembrie, va fi finalizat deoarece avem multe familii defavorizate care pot beneficia de cele şase apartamente. Totodată, avem de turnat cca. 12 km de asfalt pe uliţele din comuna Ţigănaşi; sunt trei proiecte, două pe calamităţi, prin CNI, şi altul prin PNDL“, a mai adăugat acesta.

Tiganasi Iasi

În curând... o fabrică de produse tradiţionale

Ţigănaşi este o comună preponderent agrară, drept dovadă aici principala ocupaţie a locuitorilor este agricultura, mai adaugă acesta. „În comuna noastră avem un mare investitor, domnul director Aurel Placinschi, de la SC Agricola 96 SA, care face agricultură şi ştie ce face; dar la Ţigănaşi este loc şi de mai mult. Am să vă dau şi un exemplu: am dat o suprafaţă de 3.000 mp pentru înfiinţarea unei fabrici de produse tradiţionale; nu vor fi multe locuri de muncă, dar în decurs de un an de zile comuna noastră va avea o fabrică de produse tradiţionale“, a încheiat Iulian Chirilă, primarul comunei Ţigănaşi, judeţul Iaşi.

...producţia de rapiţă va fi una promiţătoare

Pentru unitatea agrozootehnică SC Agricola 96 din comuna ieşeană Ţigănaşi, coordonată de inginerul Aurel Placinschi, anul acesta a început sub auspicii dintre cele mai bune. „La noi totul este într-un flux continuu, deja anul 2020 este început undeva de prin august 2019, cu pregătitul terenului, însămânţatul de rapiţă şi grâu. Anul acesta a început bine, avem în jur de 400 ha de rapiţă crescută frumos şi avem speranţe pentru anul acesta să recoltăm o producţie bună. De asemenea, toate terenurile sunt lucrate, iar culturile de grâu au evoluat corespunzător, deci din acest punct de vedere 2020 este un an cu debut promiţător“, precizează Aurel Placinschi.

Cel mai mare sistem de irigare din Moldova... 3.500 ha

În sectorul vegetal, începând cu anul 2017, în cadrul societăţii SC Agricola 96 Ţigănaşi, principalul obiectiv de investiţii a fost realizarea sistemului de irigaţii Ţigănaşi-Probota, prin extinderea suprafeţei irigate, iar în această zonă amenajată pentru irigat cele mai mari suprafeţe au fost destinate loturilor de hibridare pentru culturi de primăvară, explică Aurel Placinschi. „În trei ani de zile, începând din 2017, am reuşit să facem investiţii foarte mari în sistemul de irigaţie. În momentul de faţă deţinem 3.500 de ha, cel mai mare sistem de irigare din Moldova; este făcut în întregime cu credite bancare şi am cheltuit în jur de 8.9 milioane de euro pentru această investiţie în care am făcut cinci staţii de pompare de la zero, încă trei staţii le-am reabilitat, iar în momentul de faţă avem speranţe că în Ţigănaşi agricultura se desfăşoară aşa cum dorim. Noi lucrăm în două comune, Ţigănaşi şi Probota, dar mai avem terenuri şi în comunele Trifeşti şi Victoria, (...) terenuri nesemnificative ca suprafaţă. În momentul de faţă mi se pare foarte dificil de accesat fonduri europene, de aceea am cam renunţat (…). În principal suntem axaţi pe producerea de sămânţă cu firme cunoscute, producţii bune de sămânţă şi comerciale. 2020 este un an cu bilanţ pozitiv, foarte necesar în situaţia noastră pentru că rambursara creditelor ne costă foarte mult.“

Producţia vegetală dă plus valoare fermei de vaci

În sectorul zootehnic, la ora actuală, la unitatea ieşeană se produce în jur de 7 tone de lapte/zi. „Ferma de vaci este în momentul de faţă stabilizată, avem în jur de 7 tone de lapte pe zi, probabil că o să abordăm la un moment dat o creştere, dar ne-am extins mai mult în partea de creştere a vacilor de carne“, încheie Aurel Placinschi, director SC Agricola 96 SA.

Beatrice Alexandra MODIGA

  • Publicat în Sate

Prisăcani, o comună care se dezvoltă cu fonduri nerambursabile

Prisăcani, din judeţul Iaşi, în anul 2004 a fost prima comună de pe malul Prutului care avea aducţiune de apă curentă în majoritatea casele oamenilor. Mai târziu, prin fonduri europene s-a extins rețeaua de canalizare și s-au realizat următoarele: o staţie de epurare, o bază sportivă, un parc şi alei pietonale. Ghiorghe Stanciu, primarul comunei, ne spune că aici s-a pus accent şi pe modernizarea şcolilor şi pe atragerea investitorilor în domeniul agriculturii.

Prioritatea numărul unu: aducţiunea de apă

Ghiorghe Stanciu îşi desfăşoară activitatea de ani buni în administraţia publică. Mandatele sale de primar au început din 1999 până în 2008 şi din 2016 până în prezent. În primul an de mandat spune că a fost o mare provocare pentru el deoarece comuna Prisăcani nu beneficia de fonduri şi de utilităţi, de planuri de dezvoltare şi de un viitor care să îi apropie de Uniunea Europeană. „În primele mandate prioritatea numărul unu a fost aducţiunea de apă; drept dovadă în anul 2004 Prisăcani era prima comună de pe malul Prutului care avea aducţiune de apă curentă în casele oamenilor, ce-i drept, nu în toate. Mai târziu, în 2006, s-a ajuns la o distanţă de cca 30 km de extindere a aducţiunii de apă şi majoritatea caselor beneficiau de apă potabilă. Ulterior, în 2008, ca prioritate, tot prin fonduri europene, am implementat acea Măsură 322 – Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale; astfel am marjat pe canalizare şi pe dezvoltarea utilităţilor pentru comunitate. Au urmat 10 km de extindere a canalizării şi cu ape uzate, inclusiv o staţie de epurare, o bază sportivă, un parc lângă primărie şi alei pietonale (...). Din 2016 am reuşit să ducem apă curentă până la ultima casă din comunitate şi să achiziţionăm un buldoexcavator. Totodată, prioritare pentru mine au fost şcolile, iar acum consider că ne apropiem de acele cerinţe la nivel european. Atât copiii cât şi profesorii beneficiază de condiţii optime; de altfel, am reuşit să atragem cadre didactice calificate şi să decontăm transportul acestora. Cu toate că este dificil să mergi pe principiul «să cheltuieşti banii cu folos», din puţinul buget pe care îl avem, aproximativ 1 milion de euro/pe an pentru dezvoltare, am schimbat acoperişuri şi am modernizat sălile de clasă ale şcolilor“, a adăugat primarul comunei.

Tinerii fermieri investesc în agricultura ecologică

Prisăcani este o comună preponderent agrară drept dovadă aici sunt câteva ferme mai mari care sunt conduse de diverşi arendaşi care cultivă între 300 şi 500 ha. Tot aici există câţiva producători de legume mai mici şi o fermă de bovine unde sunt aproximativ 300 de capete vaci de lapte, dar şi tineri fermieri cu entuziasm care demonstrează că se poate face agricultură ecologică în această comună, mai adaugă Ghiorghe Stanciu. „Împreună cu Consiliul Local am pus la dispoziţia fermierilor şi a investitorilor o suprafaţă de 16 ha pentru a dezvolta ferme. Deja avem concesionată o suprafaţă de 8 ha pentru trei investitori; unul vrea să facă o fermă de păsări pentru producţia de ouă, altul vrea să investească într-o seră şi în procesarea produselor aferente, iar un al treilea face acum o îngrăşătorie de tăuraşi cu abatorizare (...); încercăm să atragem investitorii deoarece ştim că atrăgându-i putem să ne dezvoltăm şi noi.

Făbricuţă de procesare a fructelor de pădure

prisacani iasi3

Pentru tânărul Andrei Stanciu totul a pornit de la o mică plantaţie de fructe de pădure dezvoltată în urma accesării de fonduri europene; ulterior s-a gândit să şi proceseze fructele pe care le obţinea. „Producem sucuri şi alte produse adiacente naturale, fără zahăr şi conservanţi. Avem o suprafaţă cultivată de 25 ha, iar fructe de pădure exclusiv în jur de 5 ha, însumând zmeur, mur, cătină şi coacăz. Investiţia iniţială, doar plantaţia de fructe, a fost undeva la 25.000 de euro şi mai departe pentru a dezvolta această făbricuţă am avut nevoie de aproximativ 120.000 de euro, tot fonduri europene. Făbricuţa în sine a costat 30.000 de euro, cu utilajele aferente, respectiv presa care stoarce ce-i mai bun din fructe; din presă avem un tanc în care sucul merge şi mai avem un pasteurizator, unde sucul este ambalat şi pasteurizat la 80 grade pentru a elimina toţi agenţii bacteriologici. 2019 a fost anul de început pentru noi; abia în vară am primit utilajele şi a fost un test pentru a vedea reacţia publicului la produsele noastre deoarece am avut doar câteva sute de litri de suc procesat. Vrem să ne maximizăm capacitarea de producţie şi să investim în facilităţile de stocare şi inventariere. De asemenea, dorim să creăm o cooperativă împreună cu alţi fermieri pentru a integra întreaga producţie sub un brand comun care ne poate duce mai departe pe piaţă“, a mai adăugat Andrei.

Sera cu roşii cherry ecologice

prisacani iasi4

O altă investiţie prin accesarea de fonduri europene a fost sera familiei Mazdrag, ne spune primarul localităţii. „În jurul anilor 2010 s-a început construcţia serei şi a costat 600.000 de euro, iar producţia principală se bazează pe obţinerea de roşii cherry (...) şi se merge pe profit. Pe viitor urmează «să îi prindem», dacă vor fi de acord, într-o cooperativă agricolă la nivel de comunitate, în care să putem maximiza profitul acestor producători pentru a-şi vinde la preţul real produsele“, a specificat Ghiorghe Stanciu.

Ciupercărie în sistem ecologic

În comuna Prisăcani, cu ajutorul fondurilor europene s-a putut construi şi o fermă pentru producţia de ciuperci, care este aproape gata de dat în folosinţă. Această investiţie a costat 2 milioane şi jumătate de euro şi este a firmei Bio Compost SRL, mai menţionează primarul comunei. „Noi în calitate de UAT am pus la dispoziţie acest teren care este concesionat de la primăria Prisăcani şi nu ne interesează obţinerea banilor pentru concesiune, ci investiţia care a fost făcută, producţia care se va obţine pe viitor, precum şi atragerea forţei de muncă pentru comunitatea noastră. Cei care au accesat acest proiect au fost sprijiniţi de comunitate din anul 2004, când au fost făcuţi primii paşi, şi vedem că abia după 16 ani s-a concretizat această investiţie mare care ne face responsabili şi mândri. Sperăm ca în luna august să înceapă producţia de ciuperci Pleurotus şi Champignon. Urmează şi o extindere a acestei ciupercării pentru procesarea acestor produse. Tot firma aceasta îşi va produce singură compostul necesar pentru obținerea ciupercilor, ceea ce este un proiect unic în ţară deoarece la ora actuală toţi producătorii de ciuperci importă acest compost din ţările vecine“, a încheiat Ghiorghe Stanciu, primarul localităţii Prisăcani, judeţul Iaşi.

Beatrice Alexandra MODIGA

  • Publicat în Sate

Cum e să pui carul înaintea cailor... canalizare fără alimentare cu apă

După vreo 25 de ani de jurnalism trag concluzia că 30% dintre primarii României au pierdut legătura cu realitatea. S-au cocoțat într-un glob de sticlă, ca niște mici Dumnezei, și de acolo n-ai voie să-i deranjezi decât eventual pentru a le ridica osanale. Noroc că n-au luat cu ei și localitățile la modul fizic. Acelea au rămas pe pământ și pot fi umblate, ca să zic așa, de oricine dorește să-și bage, scuzați, nasul unde nu îi fierbe oala. Ceea ce face și semnatara rândurilor de față.

Scriu astăzi despre comuna Albești Paleologu, județul Prahova, situată la DN1B Ploiești-Buzău, la intersecția cu DN 1D Constanța-Urziceni-Albești și DJ 102 C Urlați. Așezarea are patru sate – Albești Paleologu, Albești Muru, Vadu Părului, Cioceni – întinse pe aproximativ 5.000 ha, și o populație de 5.789 de locuitori (2.848 de gospodării). Vorbind despre infrastructură și utilități, situația era următoarea, în urmă cu 3 ani: drumuri asfaltate – 100% (acum sunt deteriorate din cauza sistemului de apă și canalizare), gaze – 80%, apă – 30%, canalizare – 30%. Între timp s-a lucrat la două proiecte (încă se mai lucrează): introducerea rețelei de colectare a apelor uzate, inclusiv stație de epurare, în satul Albești Paleologu (10,133 mil. lei, prin PNDL I), înființarea sistemului de alimentare cu apă potabilă (proiect PNDL II, în valoare de 4,428 mil. lei) și sistemul de colectare a apelor uzate (PNDL I, 5,59 mil. lei) în satul Cioceni. Primăria din localitate a mai obținut, tot prin Programul Național de Dezvoltare Locală II, un proiect în valoare de 18,295 milioane de lei (această sumă figurează pe documentele oficiale, dar se pare că ar fi vorba despre cca 16 mil. lei) pentru, cităm, „înființare sistem de canalizare centralizat în satele Albești Muru și Vadu Părului“. Toate bune și frumoase... doar că în aceste două sate nu există aliementare cu apă! Și vine întrebarea: cum să faci canalizare dacă nu ai apă? Nu-i cam o treabă de Păcală, indiferent cine o fi acesta, vreun șef de la Ministerul Dezvoltării Regionale sau chiar cineva din Primăria Albești?

De vorbă cu... ecoul telefonului primarului

Este motivul pentru care l-am sunat pe primarul Marian Panait. A răspuns, dar când a auzit despre ce este vorba a lăsat celularul pe ecou, cât să cred eu că nu a închis intenționat, ci că a intrat într-o arie fără acoperire. Bănuiesc că vă este cunoscută tactica. Bineînțeles că am revenit, dar la capătul celălalt a fost tăcere totală. A apucat totuși să spună că se lucrează la canalizare, șantierul este în toi, după care a mai scăpat următoarea frază:

„Ne-a mai căutat cineva acum două săptămâni pe această temă; oamenii au puțuri forate, deci există apă la nivel de gospodărie și canalizarea nu trebuie neapărat să aibă și apă“. Probabil primarul a vrut să se refere la succesiunea lucrărilor și la apă în sistem centralizat. Că altfel chiar e obligatoriu să ai apă ca să poți utiliza canalizarea! Altfel...

„Am luat banii de teamă să nu-i pierdem. Dar la anul încep lucrările și la alimentarea cu apă“

Am vorbit apoi cu viceprimarul Valentin Voicu și am aflat că, de fapt, tocmai fusese demis din funcție în urmă cu o săptămână (n.n. – convorbirea a avut loc pe data de 18 decembrie). Dar a confirmat că lucrurile stau întocmai, se lucrează la canalizare în cele două sate, s-a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 40% și că, da, nu există sistem de alimentare cu apă, aceasta fiind procurată din surse gospodărești (puțuri proprii). Chiar i-a luat apărarea primarului, apreciind că nu se poate să fi afirmat ceea ce tocmai am reprodus mai sus. Voicu a fost extrem de sincer și a recunoscut că, la vremea aprobării proiectelor PNDL II, nu mai erau bani pentru apă, ci doar pentru canalizare, așa că... „am luat banii de teamă să nu-i pierdem. Nu știam când ne vom mai întâlni cu o asemenea ocazie. Am avut proiecte depuse și pentru apă, dar acelea nu ni s-au aprobat fiindcă nu mai erau bani“. Tot domnia sa a mai declarat că funcționarii compartimentului „fonduri europene“ au bătătorit Bucureștiul și până la urmă s-ar fi obținut bani și pentru înființarea sistemului de alimentare cu apă în cele două sate, „cel mai probabil la anul vor începe lucrările.“

Harta teritoriului GAL

Două sate se apropie de traiul civilizat

Ex-viceprimarul a ținut să ne spună că totuși Primăria Albești Paleologu a făcut lucruri remarcabile (n.n. – nici n-am contestat acest lucru, am dorit doar să aflu cum e să pui carul înaintea cailor. Cât despre „lucrurile remarcabile“, la urma urmei aceasta este și obligația unei administrații publice, să lucreze în interesul comunității. Ba nu, să fie în slujba ei!): „Față de comunele din zona de sud-est a județului noi chiar rămăsesem în urmă cu infrastructura de utilități publice. Și am depus eforturi mari să aducem bunăstare locuitorilor sub aspectul confortului asigurat prin ceea ce noi numim «asfalt-apă-canalizare-gaze-școală-dispensar». În satul reședință de comună, Albești Paleologu, există apă în sistem centralizat și canalizarea se apropie de recepție. La Cioceni a fost realizată rețeaua de apă, au fost montate inclusiv apometrele și s-au forat puțurile de apă; mai e ceva de lucru la rezervoare și apoi vom da drumul apei pe conducte. Gaz metan avem în toate localitățile (n.n.– investiție finalizată în 2014). Așa că, dacă ducem apa și în cele două sate, înseamnă că vom avea cu adevărat toate condițiile la îndemână.“

Maria BOGDAN

  • Publicat în Sate

Sistem integrat de management al gunoiului de grajd pentru nouă comune

Potrivit unui comunicat de presă remis la începutul lunii decembrie 2019 de către  Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN), finanțat de Guvernul României, dintr-un împrumut de la Banca Mondială se vor face investiții în sisteme integrate de management al gunoiului de grajd pe teritoriul a încă nouă comune.

Platformele se vor construi la nivel comunal, urmând să deservească fermierii mici și gospodăriile de subzistență care cresc animale, asigurând colectarea și managementul gunoiului de grajd în comunele respective.

„Din cauza specificului ei, România are peste 3 milioane de ferme mici și gospodării de subzistență, care cresc animale. Mare parte din acestea nu au capacitatea de a gestiona corespunzător dejecțiile de la animale. Acestea ajung să polueze cu nitrați apele de suprafață și, mai grav, apele freatice, respectiv fântânile din curțile oamenilor. Platformele pe care le finanțăm rezolvă problema poluării la nivel de comunitate, asigurând, în plus, și conformarea fermierilor la cerințele de plată ale APIA, legate de capacitățile de stocare a gunoiului de grajd“, a declarat Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Beneficiarii investițiilor făcute în cadrul proiectului sunt exclusiv UAT-uri, care au fost selectate în cadrul unui program competitiv de finanțare. Pe lângă construirea platformelor, MMAP finanțează pentru fiecare din acestea un set de utilaje necesare colectării de la populație și manipulării gunoiului de grajd, constând în: un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o mașină de împrăștiat compostul și o cisternă vidanjă.

Comunele beneficiare ale acestei tranșe de investiții sunt: Vinderei, jud. Vaslui, Coarnele Caprei, jud. Iași, Dumbrăveni și Horodnic de Sus, jud. Suceava, Tiha Bârgăului, jud. Bistrița Năsăud, Slătioara și Fârtățești, jud. Vâlcea, Turburea, jud. Gorj, și Bistreț, jud. Dolj.

Eforturile investiționale sunt suportate în proporție de aproximativ 95% de MMAP, contribuția locală a beneficiarilor de aproximativ 5% constând în contravaloarea proiectării platformelor. După finalizare, investițiile sunt transferate către UAT, urmând să fie exploatate de acestea și monitorizate de MMAP.


Finanțările în infrastructura specifică diminuării poluării cu nitrați, din cadrul Proiectului CIPN vor continua până la finalul proiectului, respectiv 31 martie 2022. Bugetul de investiții alocat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Proiect, pentru perioada 2017-2022, este de 36,32 milioane de euro.
  • Publicat în Mediu

Boală cronică în sistemul medical din satele românești

V-ați pus vreodată întrebarea ce face o persoană bolnavă dintr-un sat situat la câțiva kilometri de reședința comunei sau la 30-40 km de primul oraș? Răspunsul poate fi unul dintre cele fataliste: Dumnezeu cu mila! În Indexul European al Consumatorului de Sănătate pentru 2017 (datele din 2018 nu sunt încă disponibile), România se situa pentru al doilea an consecutiv pe ultimul loc (34, din tot atâtea țări analizate) din punctul de vedere al sistemului medical (drepturile și informarea pacienților, timpii de așteptare pentru tratament, rezultatele tratamentelor, gama de servicii, prevenția etc.), acesta fiind mai slab decât în Bulgaria sau Albania.

Adevărul este că noi, deși există Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, nu avem o analiză extinsă despre sistemul medical din spațiul rural pe care să o găsim „depozitată“ într-un singur loc. Putem doar face compilații din mai multe surse (studii, rapoarte, prognoze): INS, Ministerul Sănătății, strategii naționale, chiar și instituția citată anterior. Plecăm însă de la faptul că România are o populație rurală de 9.027.161 de locuitori, domiciliată în 2.861 de comune, respectiv în 9.626 de sate componente ale comunelor (alte 470 de sate aparțin de orașe/municipii). Și mai plecăm de la faptul că, în mediul rural, anual mor mai mulți oameni decât se nasc copii: 137.446 de decese și 92.793 de născuți vii; sporul natural este de -44,653! Asta ar putea vorbi un pic despre precaritatea asistenței medicale de la sate, nu? Având în vedere că bolile cardiovasculare sunt prima cauză a decesului (aproape jumătate), câți oameni n-ar putea fi salvați de la un infarct sau un accident vascular dacă ar fi medicul ori salvarea lângă ei?!

4,9 cabinete la 10.000 de locuitori

INS ne spune că, în 2017, în comunele românești existau 11 mii de unități sanitare. Bun, veți spune, înseamnă că am avea câte 1,14 unități în fiecare sat, deci ar fi acoperire pentru oricare cătun în parte. Numai că lucrurile nu stau deloc așa fiindcă în această numărătoare intră și farmaciile, și cabinetele stomatologice. Deci e musai să ne referim la felul de asistență acordată. Și avem următoarele statistici: în 2017, în mediul rural existau 4.481 de cabinete independente de medicină de familie (unități). Acest lucru înseamnă că avem 4,9 cabinete de medicină de familie la 10.000 locuitori sau cam un cabinet la două sate. Numărul mediu de locuitori ce revin unui cabinet de medicină de familie este de 2.034 de persoane, față de 1.602 în mediul urban. Numărul de farmacii, drogherii sau puncte farmaceutice este mai mic, 3.701, ceea ce ar însemna aproximativ o farmacie la trei sate sau 4,1 unități farmaceutice la 10.000 de locuitori ori 2.462 de locuitori/farmacie. Tot în 2017, în mediul rural erau 403 de cabinete medicale independente de specialitate, ceea ce ar echivala cu un cabinet la 24 de sate, 0,4 cabinete la 10.000 de locuitori și 22.613 locuitori arondați la un astfel de cabinet. În privința cabinetelor stomatologice, existau 2.142 de cabinete (2,4 cabinete la 10.000 de locuitori, față de 12,3 la oraș și 4.254 de persoane arondate la un cabinet, față de 813 în mediul rural). Despre medici, INS spune doar atât: în mediul rural au revenit de 8 ori mai mulți locuitori unui medic, de 6 ori mai mulți locuitori unui medic dentist și de 4 ori mai mulți locuitori unui farmacist față de mediul urban.

Maria BOGDAN

  • Publicat în Social

Răsplată vie a înfrățirii comunelor Prahovei cu satele basarabene

De aproape douăzeci de ani, fenomenul înfrățirii dintre cele două maluri ale Prutului a cuprins aproape toate satele și orașele prahovene, județul nostru devenind astfel cap de afiș în această salutară acțiune, cu efecte benefice pentru ambele părți, cu deosebire la susținerea UNIRII celor două state românești.

Dintre localitățile Prahovei, se distinge azi comuna Gorgota, înfrățită cu satul Cenac, prin remarcabile reușite în plan edilitar-gospodăresc și cultural, între care și o modernă casă de cultură, socotită de localnici un dar de mare preț al prahovenilor de la Gorgota, fapt pentru care ei se simt îndatorați. Și, pentru a marca cumva aceasta, ei i-au invitat acum să petreacă împreună la o mare serbare românească, cum rar s-a mai văzut aici. Prilejul a fost oferit de marea lor sărbătoare, cea a hramului satului, prea binecunoscut printre cele din sudul Republicii Moldova.

Manifestarea, desfășurată la sfârșitul lunii mai, a prilejuit și o întâlnire frățească cu numeroasa delegație alcătuită din fruntașii comunei Gorgota, în frunte cu primarul Ionuț Dumitru Nicolae și cu viceprimarul Marin Frățilă, maestru în arta lemnului, care a venit împreună cu cei doi nepoți ai săi, ucenici în arta lemnului și dansatori, membri ai Ansamblului artistic al gimnaziului din comună. A mai venit aici și preotul Enache, părintele paroh de la Gorgota, consilieri locali, alți fii ai satului, distinși în diferite activități.

Ziua hramului a fost o mare și originală sărbătoare, care a reunit tot Cenacul și primarii tuturor localităților vecine așezării. Străzile au fost invadate, așijderea instituțiile de cultură ale așezării, precum și gospodăriile sutelor de săteni din zona centrală, gospodării frumoase, chivernisite, încărcate de verdeață, de pomi fructiferi, mai ales nuci și flori. Cel mai mult a impresionat mulțimea localnicilor, extrem de bucuroși de oaspeți. Întocmai ca și la slujba de la Biserica Sf. Nicolae, plină ochi de lume, unde chiar și în curtea sa nu puteai arunca un ac.

Cântul și jocul românesc au răsunat până hăt departe, pe dealurile și văile din preajmă, până la pescarii aflați pe întinderile de pe celebrul lac Ialpug, acum înstrăinat Ucrainei.

Prahova P1110311

Cine a văzut Cenacul, așezare tipic românească, al cărui nume provine din limba turcă, și anume farfurie, strachină, rămâne profund încântat de poziția geografică a localității, cu văi și vâlcele, cu o puzderie de pâraie și izvoare, cu care măsoară între 80 și 180 de metri, dealuri acoperite cu vii și livezi, cu ogoare lucrate ca la carte, cu pășuni întinse, cu iarbă grasă, pline de cârduri de oi și capre.

Aici omul a locuit încă din vechime. Prima așezare cunoscută grație descoperirilor arheologilor a fost cea din vremea cuceririi romane, din anul 106 e.n, Asta chiar dacă atestarea documentară a localității este cunoscută de-abia de pe la 1789, 1811 și 1817, iar biserica satului, din 1853.

Pe timpul migrației popoarelor această zonă a fost loc predilect al hunilor, până prin anii 376. Mai târziu, cete de nomazi au poposit pe aci în atacuri de jaf și cucerire. Între aceștia tătarii, din urma cărora au rămas mai multe movile și movilițe, morminte ale căpeteniilor lor, trei dintre acestea putând fi văzute și astăzi.

Oamenii locului se ocupă azi, deopotrivă, cu agricultura, creșterea vitelor și cu apicultura. Prezența lor era semnalată încă din vechime pe la târguri și iarmaroace cu produse specifice: lână, brânză, cojoace, miere, ceară și cereale.

Revenind la oaspeții din Gorgota și la pomenita mare serbare românească, stăm de vorbă cu primarul din comună, inginerul Ionuț Dumitru Nicolae, un tânăr vioi, de statură mijlocie, cu ochi vii și vorbă dulce, foarte bucuros că se află în mijlocul fraților din Cenac. Așa cum am amintit mai sus, el a venit însoțit de viceprimar, de consilieri, de preotul satului său, de meșteșugari în arta lemnului și a olăritului, a împletiturilor, precum și de ansamblul artistic al celor două școli gimnaziale, cu toții veniți cu gând de serbare comună, cum s-a și întâmplat, cu deplin succes. El ne vorbește de ceea ce a făcut pentru împlinirea protocolului de înfrățire, de noua casă de cultură cu150 locuri, dar și de alte reușite, de căldura cenecenilor, de primarul satului, Oleg Sandu, un om săritor și tare grijuliu cu sătenii și cu oaspeții din Prahova, de preotul Constantin, sufletul satului său.

Întrebat ce are de gând pentru perioada care urmează, acesta ne-a mai declarat că, în ordinea urgenței, va fi realizat Monumentul eroilor care au luptat aici în cel de-al Doilea Război Mondial. Primarul din Cenac are deja lista eroilor din satul său, așa cum o are primarul din Gorgota pentru cei din comuna pe care o conduce. Astfel de monument al eroilor locului a mai fost pe aici, dar a fost distrus, știm de cine, iar din el a rămas doar... un bloc de beton. Ambii primari vor monumentul repede, chiar în centrul satului, în viitorul parc al tinerilor. Și ca treaba să fie încheiată, primarul din Gorgota dorește să amenajeze și zona centrală cu alei pietonale, betonate, care să schimbe fața satului, ca la anul să aibă cu ce se mândri.

Cu speranța că se vor ține de cuvânt, le urăm deplin succes!

Cristea BOCIOACĂ

  • Publicat în Sate

Comuna în care s-au construit 1.200 de case în 26 de ani

Despre Cornu (județul Prahova) s-au scris sute de pagini în presa centrală și locală. Localitatea a fost considerată, mai întâi, prima din regiune care ar fi atins anumite standarde de dezvoltare. Autoritățile le spun „standarde europene“. Noi nu agreăm sintagma pentru simplul motiv că a asigura un confort decent trebuie să fie țelul oricărei comunități, indiferent în care colț al continentului s-ar afla. Comuna și-a căpătat notorietate și pentru alt motiv: a devenit un soi de paradis imobiliar pentru marii demnitari, după ce mai mulți foști premieri și miniștri, generali de armată sau parlamentari și-au ridicat vile de vacanță aici. Probabil că această comună din gura Văii Prahovei este una dintre puținele din România în care s-a construit mult și masiv, la propriu.

Oficial, în 1990 în Cornu erau 1.324 de locuințe. În 2016 numărul acestora a crescut la 2.524 de locuințe, ceea ce înseamnă că, în cele două sate, Cornu de Sus și Cornu de Jos, în acest interval s-au construit 1.200 de case, rezultând o medie anuală de 46 de unități locative.

Vârful imobiliar s-a înregistrat în 2006, când au fost finalizate 79 de construcții. Din punctul de vedere al autorizațiilor de construire, în 2002 au fost eliberate 6.738 de documente (acestea sunt necesare și pentru extindere gospodării, anexe, garduri, reparații capitale, lucrări publice etc.), iar în 2017 numărul a fost de aproape 3 ori mai mic (2.191). Să nu credeți că veniturile obținute din impozitul pe clădiri este uriaș, pe cât de uriașe sunt unele proprietăți: în 2017, de exemplu, suma colectată la bugetul local de la persoanele fizice a fost de 388.512 lei, o medie așadar de 154 lei/clădire... De fapt, impozitul total pe clădiri (persoane fizice și juridice) și terenuri (intravilan și extravilan, inclusiv ale formelor juridice) se ridică la 1,524 milioane de lei, adică în jur de 10% din bugetul total al comunei, de 15,433 mil. lei.

Infrastructură spre 100%

Dacă infrastructura privată este una la superlativ, comuna Cornu are și o infrastructură publică bine pusă la punct. În 2017 autoritățile au dat următoarele cifre: drumuri asfaltate – 90%, gaze – 100%, apă – 100%, canalizare – 72%. E adevărat, în comparație de alte comune, Cornu a beneficiat de foarte mult sprijin guvernamental, din rațiunile deja știute și despre care am vorbit la început. Cât despre dezvoltarea economică, în localitate sunt 340 de firme, de la buticari la societăți comerciale mari și mijlocii, acestea asigurând, împreună cu alte structuri bugetare, o cotă anuală din impozitul pe venit de 2,4 milioane de lei (16% din total buget). Cu toate acestea, o parte din locuitori au plecat în străinătate, în căutarea unor locuri de muncă bine plătite, 15 persoane au trăit din venitul minim garantat, iar 43 au primit ajutor social pentru încălzirea locuinței. Altfel, comuna are o rețea de clădiri publice completă: o școală gimnazială, două grădinițe, o sală de sport, trei terenuri de sport, două dispensare, o farmacie, un cabinet stomatologic, un cămin cultural, o bibliotecă, două biserici, o mănăstire. Iar ambițiile autorităților locale nu se opresc aici; până în 2020 sunt în program o serie de alte investiții, unele de anvergură.

Dintre proiectele importante amintim: construire sediu primărie și grădiniță cu program prelungit în satul Cornu de Jos; extindere și modernizare infrastructură de alimentare cu apă, extindere capacitate de stocare a apei potabile; extindere și reabilitare rețea de colectare apă uzată; modernizare clădire în care funcționează biblioteca și Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Populară; amenajare mini-teren de fotbal, teren de tenis, bazin de înot, amenajare peisagistică centrul sportiv; crearea infrastructurii serviciilor de sănătate și asistență socială – bază de tratament, clinică de recuperare persoane cu handicap. Ca o pată de culoare, aici se află o expoziție permanentă unicat, Muzeul Hărților, secție a Muzeului Național al Hărților și Cărții Vechi din București, cu 160 de piese donate de fostul premier al României și locuitor al comunei, Adrian Năstase.

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate

Comune și orașe prahovene, înfrățite cu sate din Republica Moldova

  • Grație acestei salutare acțiuni, în diferite așezări basarabene sunt construite, în sistem de parteneriat, centre de cultură, muzee, biblioteci școlare, biserici, grădinițe și diferite alte obiective edilitare.

Cu câțiva ani în urmă, la inițiativa Consiliului Județean Prahova, a demarat o lăudabilă acțiune de înfrățire între comune și orașe din Prahova și administrații locale din Republica Moldova, care în prezent a ajuns să cuprindă aproape totalitatea comunelor și a orașelor din județ.

În legătură cu aceasta am avut un dialog, în exclusivitate pentru revista Lumea Satului, cu doamna Ludmila Sfârloagă, vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, coordonatoare a acestei lăudabile și frumoase acțiuni.

– Am început acțiunea noastră la 27 august 2000 cu fostul județ Lăpușna și am continuat apoi cu raioanele formate după reforma administrativă a acelor ani din Basarabia. Acțiunea a fost repede îmbrățișată de ambele părți, astfel că în momentul de față aproape toate cele 86 de comune și cele 14 orașe din Prahova au ajuns să fie înfrățite cu diferite așezări din diferite zone ale Republicii Moldova, ne spune interlocutoarea noastră.

De remarcat că noi, cei de la CJ Prahova, avem astfel de acte de înfrățire cu șapte raioane. Astfel, municipiul Ploiești, cu raionul Hâncești, municipiul Câmpina și orașul Vălenii de Munte au fost înfrățite cu orașul și raionul Cimișlia.

Prahova dsc 1151 import

La rândul lor, acte de înfrățire au și orașele Boldești – Scăeni, Băicoi, Azuga, Bușteni, Sinaia, Breaza și Mizil cu diferite orașe și comune din Basarabia.

Asemenea acte au încheiat și un mare număr de comune din județul nostru. Între acestea menționăm comunele Gorgota, Lipănești, Măgurele, Dumbrăvești, Drajna, Cocorăștii Mislii, Albești Paleologu, Păulești, Ariceștii Rahtivani, Măneciu, Gornet, iar de curând comuna Chiojdeanca s-a înfrățit cu satul Căpriana, așezare apărută din vremea lui Ștefan cel Mare și Sfânt, cel care a și ctitorit aici celebra mănăstire, cu același nume, din spațiul de puternică românitate de peste Prut.

– Practic, în ce stadiu se află acum acțiunea de înfrățire?

– Se poate spune că acum este o veritabilă competiție între comunele și orașele Prahovei, care mai de care vor să încheie astfel de acte de înfrățire cu diferite localități basa­rabene, astfel că județul Prahova se află, în prezent, pe primul loc pe țară între județele României. Dar alături de noi, cei din Prahova, sunt și săteni și orășeni din județele Iași, Arad, Bistrița-Năsăud, Dâmbovița, Cluj și altele. Precizăm, de asemenea, că acțiunea de înfrățire este susținută și coordonată de către Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România.

– Ce efecte imediate au astfel de acte de înfrățire între comunele și orașele prahovene și cele din Basarabia?

– Da, acestea au efecte deosebite asupra vieții fraților din Basarabia. Astfel, prin acțiuni în sistem de parteneriat, au fost și continuă să fie realizate numeroase obiective de cultură și artă, construcții social-culturale. Foarte important este și faptul că acțiunea de înfrățire este susținută atât prin donați, cât și prin colecte de fonduri. La donația de la sfârșitul anului 2017 au fost strânse câteva zeci de mii de lei moldovenești.

prahova dsc 1157 qpr

– Puteți menționa unele dintre reușitele notabile ale prahovenilor?

– Da. Bunăoară, CJ Prahova a realizat în orașul Hâncești Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului raional și Sala de conferințe „Constantin Stere“ din același oraș, iar în orașul Cimișlia au fost realizate: Muzeul de istorie și civilizație românească, precum și insolitul obiectiv edilitar denumit „Scările Prahovei“. Totodată, tot noi, cei de la CJ Prahova, am asigurat și dotarea cu mobilier și cărți a Bibliotecii orășenești din Cimișlia. La rândul său, Primăria Câmpina finanțează construirea unei biserici. În același timp, Primăria comunei Măneciu asigură pentru raionul Cimișlia alimentarea cu apă a unor localități din zonă. Tot grație CJ Prahova asigură cărți și mobilier pentru Biblioteca raională „Antonie Plămădeală“ din raionul Călărași. În curând, tot la Călărași, urmează să fie dezvelite statuia lui Mihai Viteazul și cea a lui Alexandru Ioan Cuza. Iar în comuna Ipoteni din același raion va fi construită și o grădiniță.

– Cum potoliți setea de carte a basarabenilor?

– Prin donații masive de carte românească la fiecare deplasare de a noastră , dar și a delegațiilor comunelor și orașelor înfrățite. La toate acestea se mai alătură și frecvente donații de carte de literatură din partea Bibliotecii județene Nicolae Iorga – Ploiești.

– Există și alte obiective?

– Avem, în vedere acum și alte solicitări de aici în plan cultural, așa cum sunt ridicarea mai multor statui. Pe lângă statuile lui Mihai Viteazul și ale lui Al. I. Cuza, în orașul Călărași vor mai fi realizate, în curând, busturile lui Ion Inculeț și al   lui Pantelimom Halippa.

prahova dsc 1166 qpr

– Ce mai aveți în vedere în perioada următoare?

– Acum, principala noastră preocupare este susținerea acțiunilor de UNIRE a Republicii Moldova cu România.

– Însă mai este ceva timp până atunci...

– Într-adevăr. Noi muncim, pe mai departe, pentru deplina reușită a acțiunilor noastre comune.

– Vă dorim mult succes!

Dialog realizat de Cristea BOCIOACĂ

prahova dsc 1170 qpr

  • Publicat în Sate

Comuna care era să fie El Dorado românesc și n-a mai fost

Comuna Secăria, din Prahova, este situată la o altitudine cuprinsă între 700 m și 1.000 m, la 8 km de orașul Comarnic și 6 km de Valea Doftanei. Terenul este greu accesibil, iar singurul avantaj să zicem că-l reprezintă peisajul fantastic; în rest, în clipa de față, fiind destul de izolată, localitatea nu are perspective de dezvoltare cât să le ofere locuitorilor alte soluții în afară de a se îndeletnici cu agricultura (creșterea oilor și pomicultura) ori a face naveta la Comarnic, pentru un loc de muncă. Dacă mai sunt locuri de muncă!

Comuna are un singur sat, cu 1.230 de locuitori, ceea ce, la o suprafață de 47,26 kmp, înseamnă o densitate de 26 de loc./kmp, cu mult sub media județului, de 150 de loc./kmp. Așezarea este atestată documentar din 1538.

Ca toate localitățile din Subcarpații Prahovei, Secăria a fost parțial întemeiată de ardelenii care, din diferite cauze, își părăseau satele de origine și se stabileau în Țara Românească.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, teritoriul actual era parte integrantă a Comarnicului, situație păstrată și în perioada interbelică. Localitatea s-a separat în 1931, când figurează drept unitate administrativă de sine stătătoare. În 1950 a fost transferată raionului Câmpina, din regiunea Prahova – Ploiești. În 1968 a devenit parte a reînființatului județ Prahova.

Cariera de unde Saligny a luat piatră pentru podul de la Cernavodă

Comuna are, cam tot ceea ce i-ar trebui ca infrastructură socială, respectiv școală, grădiniță, dispensar, farmacie, cămin cultural, bibliotecă, biserică. Ba chiar dispune de o sală de sport. Și, spre surprinderea multora, are sistem de alimentare cu apă și drumuri sătești asfaltate. Ca resurse naturale, în afară de mediul propice pentru oierit și ceva pomicultură, ar mai fi exploatarea pietrișului, prelucrarea lemnului și turismul. Despre turism vom vorbi un pic mai târziu. Revenind la rezerva de pietriș, puțini cunosc faptul că, la câțiva kilometri distanță de centrul localității, în punctul numit Colțul Mare – Gâlma, se află o veche carieră de unde renumitul constructor Anghel Saligny a comandat, în anul 1890, piatră pentru construcția faimosului pod de la Cernavodă. Mărturie în acest sens stă înscrisul păstrat și astăzi pe unul dintre pilonii de susținere a podului peste Dunăre. Piatra a fost  transportată cu carele trase de boi. De aici și denumirea cărării ce unește Secăria de carieră, „Drumul Carului“.

Un megaproiect turistic, eșuat din prea multă fantezie

comuna Secaria PH

Prin anii 2008-2012 exista, la nivelul administrației locale, credința că localitatea va căpăta valențe teribile prin dezvoltarea turismului. La un moment dat a fost concesionată o suprafață de teren unui om de afaceri care promitea că va ridica aici o stațiune cum nu mai era alta în România. Proiectul, unul fabulos pe hârtie și vorbe, prevedea: două lacuri artificiale, teren de golf și heliport pe 100 ha; un sat de vacanță ecologic, cu cartiere de blocuri, vile și hoteluri, pe alte 500 ha; o telegondolă care să lege Secăria de DN1A București-Brașov, cu îmbarcare de la Comarnic; mocăniță și pârtie de schi etc. Ce s-a ales de acest proiect? Bineînțeles, praful! A venit criza, omul de afaceri a pierdut, în instanță, concesiunea pentru că n-a respectat nimic din termenii contractuali, primarul cu planuri mărețe nu a mai fost ales, iar astăzi... Astăzi, toată lumea așteaptă să-și mai ridice o vilă-două oameni importanți, capabili apoi să atragă fonduri publice înspre comună, cum s-a întâmplat la Cornu. De fapt, câteva case de vacanță au fost ridicate, dar altminteri, locuitorii își duc viața ca acum 20 de ani. Sau poate nici măcar atât!

Maria Bogdan

  • Publicat în Sate
Abonează-te la acest feed RSS