Biotehnologiile - soluția viitorului! (I)

Organismele modificate genetic, potrivit criticilor lor, creează neliniște în rândul publicului, lucru exprimat frecvent în sondajele de opinie. Cu toate acestea, oamenii de știință ai vieții au afirmat în mod repetat că nu există nicio bază pentru o astfel de situație. De fapt, soiurile noi unice pot prezenta proprietăți nedorite, independent de procesul utilizat pentru a le crea. Prin urmare, vorbirea despre „contaminare“ și „poluare“ de la culturile ADN recombinat arată o părtinire: convingerea că orice „OMG“ creează o problemă de „coexistență“ și ar trebui să fie separat de-a lungul lanțului alimentar este nefondată.

În consecință, reglementările care impun sarcini și costuri suplimentare fermierilor care cultivă plante cu ADN recombinat ar trebui eliminate. Trebuie gestionată coexistența, iar contaminarea trebuie evitată în apropierea câmpurilor în care sunt cultivate plante pentru uz industrial sau medicinal. Fermierii „ecologici“ pot evita apropierea de aceste câmpuri și amestecul cu produse care nu le plac, alegând în mod liber

O fațetă particulară a dezbaterii despre așa-numitele „organisme modificate genetic“ provine dintr-un corolar al suspiciunii legate de ingineria genetică agroalimentară, adică de presupusa dificultate privind de apropierea dintre culturile de ADN recombinat și cele care sunt mai mult sau mai puțin tradițional „convenționale“; această problemă, conform unei narațiuni frecvente, este și mai gravă acolo unde câmpurile „OMG“ sunt adiacente celor „organice“. Convingerea de bază este că soiurile care derivă din anumite intervenții directe asupra genomului lor sunt esențial diferite de celelalte soiuri, într-un sens oarecum negativ. De aici se pune problema gestionării coexistenței produselor „OMG“ și „non-OMG“ de-a lungul lanțului agricol, de la cultivare la recoltare, depozitare, ambalare, etichetare, vânzare: prudența este imperativă, se spune, pentru a evita „contaminarea“ între cele două categorii presupus incompatibile. Această convingere este greșită, într-un dublu sens.

În primul rând, eroarea este teoretică. Nu a fost publicată vreodată o lucrare convingătoare care să ofere justificări științifice pentru a considera metodele ADN recombinant așa cum sunt utilizate la plante, animale sau microorganisme agroalimentare (ca parte a biotehnologiilor „verzi“) ca fiind în mod inerent periculoase. Biologii și geneticienii au încercat de zeci de ani să explice că a considera „OMG-urile“ ca un grup în sine este o eroare care se bazează în mod fals pe o „concepție greșită genomică“, adică ideea fără temei că anumite procese ar trebui evidențiate ca fiind deosebit de problematice și, prin urmare, împreună cu produsele rezultate, ar trebui supuse reglementărilor sectoriale.

O declarație semnată de peste trei mii de oameni de știință, inclusiv câțiva câștigători ai premiului Nobel, spune că: „De asemenea, îndemnăm factorii de decizie să folosească principii științifice solide în reglementarea produselor fabricate cu ADN recombinat și să bazeze evaluările acestor produse pe caracteristicile lor, mai degrabă decât pe procesele utilizate în dezvoltarea lor.“

Într-adevăr, numeroase societăți științifice și academii au lansat declarații oficiale pentru a explica același concept și au făcut-o foarte devreme; doar un exemplu: „nu există nicio justificare științifică pentru o legislație suplimentară specială care reglementează cercetarea ADN recombinant în sine. Orice regulă sau legislație ar trebui să se aplice siguranței produselor numai în funcție de proprietățile lor, mai degrabă decât în funcție de metodele utilizate pentru a le genera“. (Organizația Europeană de Biologie Moleculară 1988, citat în Cantley 1995, p. 560).

Un bloc impresionant de studii, finanțat de Uniunea Europeană, confirmă această presupunere științifică: „Concluzia principală care trebuie trasă din eforturile a peste 130 de proiecte de cercetare, care acoperă o perioadă de peste 25 de ani de cercetare și care implică mai mult de 500 de grupuri de cercetare independente, este că biotehnologia, și în special OMG-urile, nu sunt în sine mai riscante decât, de exemplu, tehnologii convenționale de ameliorare a plantelor“.

Un studiu autoritar și aprofundat subliniază acest lucru pentru a n-a oară: „Tehnologiile genetice emergente au estompat distincția dintre ingineria genetică și ameliorarea convențională a plantelor până la punctul în care sistemele de reglementare bazate pe proces sunt dificil de apărat din punct de vedere tehnic.“

Acest principiu este afirmat de „oamenii de știință ai vieții“ ca fiind corect nu numai în ceea ce privește evaluarea siguranței „OMG-urilor“; aceeași abordare este recomandată pentru evaluarea posibilelor impacturi asupra mediului: „organismele modificate genetic ar trebui să fie evaluate și reglementate în funcție de proprietățile lor biologice (fenotipuri), mai degrabă decât de tehnicile genetice utilizate pentru a le produce“.

Cu toate acestea, criticii biotehnologiilor agroalimentare cer încă o reglementare strictă, nu numai pentru produsele ADN recombinat, ci și pentru orice tehnică nouă de reproducere: dar argumentele lor sunt greșite din punct de vedere științific.

Deși putem vorbi adesea despre un singur „OMG“ (de exemplu, soiuri transgenice) și să examinăm avantajele și dezavantajele fiecărui produs în situații specifice, nu există nici un „OMG“, adică un numitor comun ipotetic (suspect) pentru un grup divers și eterogen de organisme îmbunătățite.

În al doilea rând, greșeala este faptică: considerarea produselor agricole cu ADN recombinant și a derivaților acestora care sunt pe piață ca fiind dubioase contravine dovezilor ample.

Pentru a fi clar, siguranța confirmată a fiecărui produs care provine din biotehnologii (ADN recombinant sau de altă natură; agricol sau de altă natură), care a fost verificată corespunzător, nu garantează asigurarea că un impact negativ asupra mediului sau sănătății nu poate apărea în alte produse viitoare, chiar dacă sunt foarte asemănătoare. Este corect să spunem că rezultatele manipulărilor biotehnologice („OMG“ sau altfel) nu sunt pe deplin previzibile: dar, deși acest lucru este adevărat, este și irelevant.

Certitudinea preliminară cu privire la siguranța uneia sau alteia dintre metodele de biotehnologie verde este imposibilă: totuși, examinarea precisă a rezultatelor fiecărui experiment individual poate oferi o garanție decentă că introducerea în mediu și/sau în lanțurile alimentare și furajere a rezultatelor noilor tehnologii face ca riscurile să fie minime. Sunt furnizate principii bazate pe știință pentru a evalua siguranța alimentelor, iar liniile directoare privind „OMG-urile“ nu diferă de cele „normale“ (Codex alimentarius 2003-2008 și 2008): comitetul ad-hoc Codex care a fost înființat pentru a scrie orientările pentru evaluarea siguranței alimentelor derivate din biotehnologie au întocmit documentele solicitate, iar apoi au fost desființate. Oricine poate face un experiment simplu: luați ghidurile Codex cu privire la „OMG“ și ștergeți orice referință la metodele ADN recombinat din tot textul: veți ajunge cu o serie de recomandări raționale și bazate pe dovezi care pot fi aplicate la evaluarea oricărui tip de hrană.

De fapt, dacă noul hibrid, sau microorganism sau hormon animal, se dovedește a fi nesatisfăcător, biotehnologii sau agronomii nu pot face altceva decât să-l arunce. Este exact ceea ce s-a făcut în trecut în diferite cazuri, scăpând de soiurile nefaste „OMG“-uri ale: orzului, rapiței, porumbului, cartofului, orezului, grâului etc., precum și ai altor hibrizi din hibridizarea tradițională, de exemplu rezultate nefericite obținute în cazul dovleacului, țelinei și cartofului.

(Va urma)

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU