„Palma“ noastră de pământ

Spunea un profesor studenților săi la una dintre prelegerile sale despre suportul a orice și oricui pe această planetă: „respectați pământul măcar pentru că ne suportă să-l călcăm zilnic de mii de ori!“ Îndemnul acesta, pe care l-am perceput de parcă îmi era și mie adresat, a fost ca o imensă revelație. Nu mă gândisem până atunci decât la a respecta pământul ca pe ceva viu, în măsură să ne ofere șansa de a exista.

Apoi profesorul și-a continuat prelegerea cu prezentarea detaliată a însușirilor și caracteristicilor celui mai important mijloc de producție al unui popor: PĂMÂNTUL. Ei, asta știam, iar subiectul l-am abordat cu diverse prilejuri. Ceea cea ar mai trebui să conștientizăm însă, este faptul că resursele acestuia sunt epuizabile dacă nu știm, ori neglijăm să le folosim rațional.

Nu o să intru în detalii tehnice cu referire la spusele de mai înainte, dar am să readuc în memoria celor care ar trebui să audă, măcar acum, că pământul nu trebuie lăsat la îndemâna oricui, ci doar în grija celor care știu să-i pătrundă tainele, să-i ceară, dar să-i și dea măcar în parte din ceea ce i-a luat. Restul, prin „grija“ miliardelor de vietăți din „sânul“ său și le asigură fără prea multe intervenții exterioare.

Subiectul mi-a readus în minte o mai veche discuție dintre câteva persoane, influente de altfel la nivel de stat, cu privire la pământ și deținătorul lui de drept, la importanța acestuia pentru existența noastră. Care a fost concluzia acesteia?

Fără îndoială, pământul are un singur proprietar: STATUL, iar acesta îl oferă spre folosință cetățenilor săi, individual, ori constituiți în diverse structuri. Cei cărora li s-a atribuit spre folosință o anumită suprafață are obligația de a plăti proprietarului de drept o taxă – ceea ce se întâmplă de fapt.

Așadar, respectivele „Titluri de proprietate“ înmânate celor care folosesc terenuri în diferite scopuri ar fi trebuit să se cheme „Titluri de folosință“. Sunt uzanțe pe care alte state le practică. Împroprietărirea nu are nimic comun cu proprietatea în sine, aceasta dă doar dreptul de folosință pe perioadă nedeterminată.

De altfel, legiuitorul a stabilit ca, în situațiile în care o suprafață de teren atribuită nu este folosită, ori este folosită necorespunzător, statul prin structurile sale, o poate atribui altcuiva. Este un semn al respectului față de pământ și scopul atribuirii lui spre folosință. Acesta trebuie să asigure suportul existenței noastre prin producție necesară hranei și loc de ședere, recreere etc.

Din păcate, respectul față de pământ nu se manifestă întotdeauna și peste tot. Uităm că este limitat, că cea mai mare parte a sa trebuie să producă hrană și nu blocuri, case, complexe comerciale. Uităm, de asemenea, ori nu știm, că un centimentru de sol fertil se formează în 100 de ani.

O statistică dezvăluită de un fost ministru al agriculturii cu ceva vreme în urmă a scos în evidență o cifră de-a dreptul îngrijorătoare: peste 1,7 milioane hectare scoase din circuitul agricol după 1990, iar din suprafețele cu destinațe agricolă, încă mai sunt multe neluate în cultură cu precădere în zonele de deal și munte.

Așa stând lucrurile, n-ar mai trebui să ne mai batem pe așa-zisă palma noastră de pământ, ci să ne gândim ce am putea face să-l menținem sănătos și să producă mai mult, mai eficient. Statul trebuie doar să-și manifeste rolul de proprietar prin politici adecvate menite a crea condiții optime de folosință și exploatare a proprietății sale. Spre binele tuturor!

Ion Banu