Păducelul sau gherghinul, supranumit „doctorul inimii“

Păducelul (Crataegus monogyna) este un arbust din familia Rosaceae, întâlnit pe o arie largă în flora spontană în Europa, Asia și America. Pe glob se cunosc câteva sute de varietăți. Este lesne de introdus în cultură, fie ca plantă decorativă ori garduri vii, fie pentru proprietățile curative ale florilor, frunzelor sau fructelor. Popular se mai numește gherghin, planta inimii, mărăcine alb, doctorul inimii, funigel, merișor țepos, mălaiul cucului, mălăieș etc.

În România, păducelul crește pe tot teritoriul, de la câmpie la munte, până la altitudine de 1.400 m. Se întâlnește la marginea lizierelor, drumurilor, în crânguri, poieni, în zone în general însorite, cu sol calcaros sau slab productiv. Arbustul prezintă o creștere de până la 2-7 m înălțime, are rădăcini viguroase, tulpină ramificată, cu scoarță de culoare gri, pe ramuri dezvoltând spini ascuțiți, de 3-5 cm. Frunzele – verzi închis sau intens, lobate, cu marginile adânc serate – sunt dispuse în spirale pe vlăstarii tineri și în mănunchiuri pe ramurile adulte. Florile sunt albe, simple sau bătute, hermafrodite, dispuse în corimbe cu câte 5-15 flori. Fructele sunt mici, roșii, de tip poamă, rotunde sau ovale, semănând cu un măr în miniatură. Au, cel puțin la speciile prezente la noi, un singur sâmbure. Adus în cultură, pe lângă casă, trebuie știut că înmulțirea sa este greoaie, sâmburele germinând și după 3 ani. De aceea se recomandă utilizarea butașilor. Nu necesită lucrări de îngrijire speciale, păducelul fiind oarecum pretențios doar la lumină, în sensul că nu suportă umbra. Sau, dacă o tolerează, nu va fructifica dens și în fiecare an. Rezistă perfect și la temperaturi ridicate, și la geruri aspre. De la păducelul din flora spontană, florile se culeg în lunile aprilie (câmpie), mai sau iunie (deal și munte). Frunzele se pot recolta fie odată cu florile, fie singure, dar după înflorire. Fructele se adună fără codițe, după ce se coc, perioadă ce coincide cu lunile septembrie-noiembrie. Hibrizii creați în scop decorativ au o înflorire bogată, cu flori bătute dispuse în buchete dense, de culori diferite, alb, roz deschis, roz intens, roșu, simple sau combinate cu alb. Puieții pot fi transformați cu succes în bonsai.

Utilizări ale florilor, frunzelor și fructelor

Produsele recoltate în scop terapeutic conțin acizi, flavonoizi, baze purinice, taninuri, pectine, vitamina C, steroli vegetali, ulei volatil etc. Cele mai importante proprietăți ale păducelului se manifestă în zona afecțiunilor aparatului cardiovascular, în boli precum angina pectorală, tulburări de ritm cardiac, ateroscleroza coronariană, hipertensiune arterială. Nu întâmplător fitoterapeuții numesc produsele „laptele bătrânilor“, dat fiind faptul că rezolvă tulburările circulatorii, dar numai după un consum de durată, de 6 luni pe an. Există și câteva contraindicații: nu se administrează bolnavilor cu cardiopatii valvulare, edem cardiac ori la cei cu afecțiuni cardiace în stadiu avansat. De preferat este să fie consultat medicul înainte de administrarea acestui remediu naturist. Iată și câteva moduri de utilizare:

- infuzie: se prepară dintr-o linguriță de flori sau frunze, la 250 ml de apă. În cazul fructelor, e nevoie de 2 lingurițe. Se dă apa în clocot, se lasă 15 minute, apoi se strecoară și se bea o cană dimineața și una seara, cu înghițituri mici și rare;

- ceai: se prepară prin fieberea fructelor uscate, iar pentru a face gustul plăcut se poate adăuga lămâie sau portocală;

- pulbere: se poate utiliza și pulberea obținută prin zdrobirea fructelor uscate, în acest caz doza fiind un vârf de cuțit, de trei ori pe zi.

În farmacii se găsesc și preparate de păducel sub formă de tinctură, capsule, alte suplimente alimentare. În gospodărie, în anumite zone, din fruct se prepară compot simplu sau cu alte fructe (mere, portocale, lămâie), dulceață cu suc de lămâie, vin, sirop.

Maria BOGDAN