Înainte de existența tehnologiilor de care dispunem acum, oamenii știau să interpreteze semnele vremurilor doar privind cerul, pământul sau comportamentul animalelor. Știau, spre exemplu, dacă un sol este roditor sau nu doar privind cu atenție flora spontană. Chiar dacă acum există o serie de metode științifice prin care pot fi aflate structura și compoziția solului, vă propun să ne întoarcem în timp și să abordăm agricultura dintr-o perspectivă holistică. Pentru cei care sunt preocupați de permacultură, acesta va fi mai mult decât un exercițiu de imaginație. De pe site-ul Institutului de Cercetare în Permacultură din România am aflat ce caracteristici are solul în funcție de flora spontană care crește în anumite regiuni.

Prezența urzicilor, cunoscute științific drept Urtica dioica, anunță faptul că solul este unul fertil, dar că are un exces de azot și o lipsă de cupru.

Busuiocul sălbatic, Galinsoga parviflora în termeni științifici, se dezvoltă pe solurile cu exces de azot și care prezintă o lipsă de cupru.

Rumex obtusifolius, cunoscută popular drept ștevia de unt, preferă solurile argiloase, compacte și umede.

În general, prezența trifoiului (Oxalis oxyptera) pe anumite terenuri semnalează un sol argilos, cu o deficiență de calciu și molibden și un nivel scăzut al PH-ului.

Raphanus raphanistrum sau ridichea sălbatică preferă solurile care au o lipsă de bor și magneziu.

Rogozul (Cyperus rotundus) crește de obicei pe solurile acide, dense, anaerobice și care prezintă o lipsă de magneziu.

Taraxum officinalis, păpădia, este probabil planta cel mai ușor de recunoscut. Însă ce nu știu poate mulți dintre noi este că existența ei pe anumite terenuri este condiționată de solul fertil și care are în compoziția sa bor.

Iarba grasă – Portulaca oleracea – crește pe soluri cu umiditate, fertile, bine structurate, bogate în materie organică.

GALERIE FOTO

Laura ZMARANDA