Cei care stau la casă și beneficiază de o curte generoasă se numără printre persoanele fericite care au posibilitatea de a-și organiza o grădină după bunul plac. Mai mult decât atât, pot renunța la gardul clasic și pot opta pentru formarea unui gard viu, iar paleta de plante pe care o pot alege pentru realizarea lui este una destul amplă. Pentru a afla care sunt cel mai puțin pretențioase plante pentru gard viu am mers la Grădina Botanică a Universității din București, unde am primit trei recomandări: forsiția, Prunus laurocerasus și Hibiscus syriacus.

Forsiția sau ploaie de aur

forsythia 1320514 1920

Știm că a venit cu adevărat primăvara atunci când apar primele flori galbene ale arbuștilor de forsiția, cum este cunoscută planta popular. Mai exact, este vorba despre genul Forsythia, o plantă ce  face parte din familia Oleaceae și are 11 specii.

„Vorbim despre o plantă apreciată atât de mult primăvara pentru că este prima care înflorește și face o multitudine de flori galbene. Astfel avem mai întâi un gard viu plin de flori și abia apoi plin de frunze verzi. Este o specie ce se poate dezvolta foarte bine chiar și în plin soare, dar și la umbră. Nu este pretențioasă la frig și rezistă chiar și la temperaturi de -25°C și nu prea este atacată de dăunători. Ca un sfat, pentru că este o plantă ce înflorește primăvara devreme, este total greșit să o tăiem primăvara pentru că nu vom mai avea parte flori. Dacă trebuie să facem acest lucru, ar fi bine după ofilirea acestora. În funcție de ceea ce ne dorim putem alege pentru formarea gardului fie plante de talie mică, fie plante mai mari, chiar și de peste 1 m. Deci putem avea un rezultat instantaneu ori să avem răbdare să vedem cum crește pentru că prin tăieri ramifică foarte bine și în 3-5 ani putem avea gardul viu pe care ni-l dorim, bineînțeles, și în funcție de înălțimea pe care dorim să o aibă. Poate fi folosită și ca plantă solitară“, a declarat Eugenia Niță, reprezentanta Grădinii Botanice al Universității din București.

Un alt avantaj al forsiției este faptul că se înmulțește foarte ușor, fie prin butași, fie prin marcotare. Pe timpul iernii se recomandă înlăturarea ramurilor uscate sau slabe ori prea dese pentru a favoriza înflorirea din primăvară.

Prunus Laurocerasus

laur vesnic verde etna 269830 1024x1024

Dacă ne dorim să avem un gard viu veșnic verde, atunci alegerea ideală este Prunus Laurocerasus sau laurul englezesc. Este o plantă din familia Rosaceae, originară din sudul Europei și sud-vestul Asiei. Are o creștere rapidă și se remarcă mai ales prin aspectul frunzelor de o nuanță verde specială. Are și flori albe, dispuse în ciorchine ce au un parfum îmbietor, care înfloresc primăvara târziu și chiar la începutul verii.

„De această dată este vorba despre o specie cu frunziș persistent, foarte rezistentă, ce are o ramificare bogată. Rezistă foarte bine și în zone umbrite și în zone însorite și, chiar dacă este un gard viu decorativ prin frunze veșnic verzi, primăvara are și flori mici și albe. Este bine de știut că se poate dezvolta ca un arbust de talie mare care poate ajunge până la 4-8 metri înălțime și diametrul de peste 4 metri. Prin tăieri, putem obține fie un arbust la o anumită înălțime, fie putem realiza un gard viu, conform preferințelor. Ca orice gard viu, pe timpul verii are nevoie de apă constant“, a mai punctat Eugenia Niță.

Hibiscus

HIBISCUS

Hibiscus syriacus sau zamoșița de Siria este o specie rezistentă la ger și puțin pretențioasă față de sol. Este o specie decorativă mai ales prin flori și poate fi condusă sub formă de arbust de 2-4 metri înălțime ori sub formă de gard viu. Pentru o înflorire abundentă pe tot parcursul iernii este nevoie de amplasarea într-o zonă cu mult soare.

„În acest caz este vorba despre o specie cu frunze căzătoare, care rezistă foarte bine și se dezvoltă foarte frumos în soare, în umbră și semiumbră.  Face parte din categoria plantelor pentru gard viu care oferă și plante, și flori. În ceea ce privește florile pot exista o multitudine de nuanțe de la alb, la roz, mov și chiar vișiniu, iar ele pot fi simple ori flori bătute. Trebuie să ținem cont că la această plantă tăierile se fac puțin mai târziu, deci se pot realiza și primăvara. Astfel putem stimula ramificarea, dar și înflorirea. Un aspect foarte important la care trebuie să fim atenți este faptul că, față de alte specii, poate fi atacat de afide și atunci trebuie intervenit cu insecticidul potrivit“, a mai explicat doamna Niță.

Dincolo de aspectul estetic pe care îl oferă unei curți, gardul viu poate deveni și plămânul verde al acesteia, poate opri praful, iar, în funcție de înălțime, poate diminua zgomotul exterior. Cei care doresc să aibă un gard viu trebuie să-și procure și uneltele speciale pentru tăieri, astfel încât să obțină cât mai ușor forma dorită.

Larissa DINU

Dacă vă doriți un gard ecologic, natural și uneori înmiresmat, atunci gardul viu este alegerea potrivită. Mai mult de atât, această alternativă a gardurilor clasice aduce cu sine o serie de avantaje: ne protejează de vânt, furtună, reține praful, noxele și, în același timp, transformă grădina într-un loc minunat. Cu puțină atenție și efort minim putem obține toate aceste beneficii.

„Gardurile vii au rolul de a îndeplini anumite funcțiuni în ansamblul vegetației, precum separarea unor spații, protejarea sau chiar mascarea unor zone neplăcute. Ele sunt, în general, elemente care ordonează spațiul. Deseori le întâlnim sub forma unor  borduri foarte mici până la garduri înalte, folosite ca ziduri verzi. Prin tunderea lor, gardurile vii devin adevărate piese arhitecturale“, ne explică conf. univ. arh. peisagist, Anca Stănescu

Tuia, mesteacănul și mahonia roșie, trio-ul cu care nu dai greș

Despre mahonia roșie nu se știu prea multe. Potrivit specialiștilor, acest arbust este o specie rustică puțin pretențioasă. În iernile foarte reci, dacă nu se asigură protecție, o parte din frunziș degeră, dar se reface fără probleme în sezonul următor. De asemenea, planta suportă bine tunderea. Mahonia roșie se încadrează armonios în majoritatea tipurilor de grădini.

„Mahonia roșie se caracterizează printr-o culoare intensă și o întreținere foarte ușoară. Timp de două săptămâni se evidențiază prin florile sale galbene care oferă un spectacol cromatic. Apoi, după această etapă apar semințele sale decorative sub formă de ciorchine, de culoare albastru spre mov. În România am văzut și exemplare înalte de 2 m, în primii 4-5 ani creșterea mahoniei fiind foarte lentă. De asemenea, aș mai menționa că este o specie rezistentă, nu am făcut niciun tratament sau fertilizări, este o specie destul de rustică“, spune Ionuț Olteanu, ing. horticultor și producător de arbori și arbuști.

Există nenumărate combinații de specii pentru realizarea gardului viu. Spre exemplu, putem utiliza garduri vii compuse din arbori și arbuști. De asemenea, pentru compunerea lor se folosesc  specii rășinoase. În acest caz, tuia este deseori întâlnită.

„Folosirea tuiei pentru un gard viu este recomandată deoarece rămâne verde tot timpul, are o creștere rapidă și este ușor de întreținut. Această specie este foarte iubită și fixată în mintea beneficiarilor datorită culorii sale intense. Noi, cei care realizăm grădini, mai glumim câteodată și spunem că suntem o țară de «tuiști». Ca să mai dispară din monotonia tuiei am mai venit cu varietăți noi în decor, precum tuia aurie, presociparis, juniperus, chamaecyparis, ca să mai alternăm un pic imaginea instalată de clasica tuie“, adaugă Ionuț Olteanu, ing. horticultor și producător de arbori și arbuști.

Folosirea mesteacănului în realizarea unui gard viu a devenit o nouă modă. Coloritului alb strălucitor al scoarței, forma și transparența coroanei, toate aceste caracteristici fac ca această specie să dea un aspect deosebit zonelor verzi. Mesteacănul poate fi folosit în parcuri, grădini, scuaruri, în grupuri de 3-5 bucăți în amestec cu alte foioase sau rășinoase.

„Încurajez formarea gardurilor vii din mesteacăn, este o alegerea mai curajoasă deoarece impactul vizual este foarte puternic. Aceștia când ajung la maturitate oferă un adevărat spectacol. În alte țări mesteacănii se folosesc atât în designul interior cât și în cel exterior“, mai adaugă Ionuț Olteanu.

Cum plantăm gardul viu?

Dacă dorim să plantăm gardul viu în linie dreaptă trebuie să legăm o sfoară între doi ţăruşi şi să plantăm pe lângă aceasta. Groapa de plantare în cazul plantelor cu balot sau ghiveci trebuie să fie de 1,5 ori mai adâncă şi de 2 ori mai lată decât balotul de pământ. În cazul plantelor cu rădăcină nudă se va săpa un şanţ de cca 40-50 cm lăţime. Se vor planta 3-5 plante bine mocirlite/metru liniar. Pământul scos din groapă se va amesteca în proporţie de 3:1 cu compost sau mraniţă macerată. Înaintea plantării, părţile de rădăcini deteriorate se vor îndepărta, iar plantele se vor păstra timp de 12 ore în apă. Când aşezăm plantele în groapă trebuie să avem grijă ca lăstarii să fie orientaţi spre exterior.

Important: După plantare udați zilnic gardul viu, cel puțin două săptămâni.

Bine de știut...

La gardurile vii cea mai importantă lucrare este tunderea, mai ales în primii ani. Dacă nu se taie regulat, vor ajunge la înălţimea dorită mai repede și nu se vor îndesi. Ulterior se vor forma diferite goluri în coroană care sunt extrem de dificil de corectat, uneori imposibil. Creşterea rapidă împiedică îndesirea bazei.

În cazul gardurilor din foioase, cum ar fi carpenul sau lemnul câinesc, ca remediu împotriva chelirii poate ajuta o tăiere de întinerire radicală. Aceasta constă într-o tăiere masivă la 30 cm deasupra solului, primăvara. Gardul viu din foioase se va tunde în repausul vegetativ.

Evitați tunderea coniferelor în primăvară; dacă doriți să-i tundeți atunci o puteți face la începutul verii sau la sfârşitul acesteia.

Ruxandra HĂBEANU

Înființarea unui gard viu sau plantarea unui nou arbust fructifer pot fi cele două motive pentru care puteți alege amelanchierul sau pomul stafidă, cum mai este cunoscut la noi.

Originari din zonele cu climă temperată, amelanchierii fac parte dintr-un grup din familia Rosaceaelor și cuprinde în jur de 30 de specii. Se spune că, în ceea ce privește clasificarea lor, botaniștii au întâmpinat greutăți deoarece au existat de-a lungul timpului numeroase încrucișări, unele intenționate, adică sub supravegherea specialiștilor sau de la natură în flora spontană. Cele mai cunoscute specii sunt Amelanchier Canadensis și Amelanchier Lamarkii, foarte asemănătoare între ele și adesea confundate. La noi în țară, domnul Marin Constantin, producător și distribuitor de material săditor din localitatea Dârza, județul Dâmbovița, este unul dintre promotorii pomului de stafidă și pune chiar la dispoziția doritorilor material săditor.

amelanchier flori

Arbustul poate atinge 4 metri înălțime, frunzele oferă un colorit special, mai ales toamna, florile apar începând cu sfârșitul lunii aprilie, sunt albe și au forma stelată. Fructele, comestibile indiferent de tipul de amelanchier, sunt asemănătoare la aspect cu afinele, iar la gust cu stafidele, de aici și cea de a doua denumire amintită, pomul de stafidă. Coacerea fructelor are loc începând cu luna iunie, iar proprietățile acestora trec dincolo de gustul deosebit, oferind chiar și un aport sănătății deoarece sunt bogate în vitamina C, fier, cupru și magneziu și sunt recunoscute pentru efectul hipotensiv, antiinflamator și antisclerotic. Fruc­tele se pot consuma proaspete, congelate sau uscate, însă pot fi pregătite și sub formă de dulcețuri, siropuri sau lichioruri. Din frunze se poate prepara ceai.

amelanchier planta radacina

Planta este rezistentă la ger și temperaturi înalte și nu este greu de întreținut în ceea ce privește apariția bolilor și a dăunătorilor, însă preferă solurile cu umiditate mai ridicată în locuri însorite. Un aspect important de care ar trebui neapărat să țineți cont este acela al lăstăririi. În cazul în care nu plantați arbustul cu scopul de a crea un gard viu, este recomandat ca în primăvară să-l tăiați astfel încât să îi formați coroana și să beneficiați de un arbust în adevăratul sens al cuvântului.

amelanchier 1

Dacă doriți să formați un gard viu compact, trebuie să plantați pomii la distanța de 20 cm, în două rânduri intercalate. În primăvară, plantele trebuie tunse la 10-15 cm înălţime față de sol, apoi, se va tunde de 2-3 ori pe an, până la atingerea înălţimii dorite, iar planta complet dezvoltată se taie o dată pe an.

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 14, 16-31 iulie 2017 – pag. 22

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti