ipso august 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 20 Sep 2021

Rădașca, cel mai mare coleopter din fauna țării

Primele exemplare de rădașcă, nu foarte multe, le-am văzut în copilărie. Îmi aduc aminte și acum foarte clar sentimentele contradictorii, de teamă și intrigă, pe care acest gândac uriaș cu coarne asemănătoare celor de cerb mi le provoca. Îl vedeam cum stă încremenit între tufele de trandafiri, însă vigilent la orice mișcare ce anima plantele. Apoi a dispărut și nu am mai văzut rădașca până de curând, când am și aflat că este de fapt o insectă protejată prin lege, inclusă în anexele Convenţiei de la Berna ca specie rară şi ameninţată cu dispariţia. Așadar, capturarea sau uciderea lor este pedepsită prin lege. În momentul de față există măsuri de protecție și conservare a pădurilor bătrâne de cvercinee, a arborilor bătrâni din pădurile de foioase și interzicerea colectării speciei de către colecţionarii amatori.

Rădașca (Lucanus cervus) este cel mai mare coleopter din fauna ţării noastre, are o lungime de aproximativ 75 mm, iar existența ei este strâns legată de cea a  arborilor bătrâni și a lemnului mort, căzut la pământ sau rămas în picioare. Potrivit biologilor, larvele de rădașcă depind de acest lemn. Acestea trăiesc în interiorul lui și au nevoie de trei până la cinci ani pentru a se dezvolta complet. Însă viața lor în afara scutului de lemn este destul de scurtă. Rădașcele trăiesc din mai-iunie până în august-septembrie. În scurta lor viață, masculii oferă celor care îi surprind cu privirea un spectacol interesant de forță și încleștare a coarnelor. În speranța că oamenii vor înțelege cât de importantă este existența insectelor, Societatea Lepidopterologică Română și-a propus ca în fiecare an o insectă să fie numită insecta anului. Rădașca a fost numită insecta anului 2017.

(L.Z.)

  • Publicat în Magazin

Specie nouă de pitulice în fauna din România

Este vorba despre pitulicea de munte orientală (Phylloscopus orientalis). Este prima observație documentată pentru țara noastră a acestei specii de pitulice. Descoperirea a fost făcută de un grup de ornitologi de la Societatea Ornitologică Română, Centrala Ornito­logică Română și Facultatea de Biologie a Universității „Alexandru Ioana Cuza“ din Iași, la Agigea.

Specia nouă din fauna României a fost inelată de dr. Emanuel Baltag. „Era ora 09:00 dimineață, pe 7 septembrie, iar drd. Petrișor Galan a fost cel care a scos specia din plase. Eu am inelat-o, am plasat inelul cu seria și numărul de identificare pe piciorul păsării.“ Specia nouă de pitulice din fauna României nu are dimensiuni impresionante. Este o pasăre de talie mică, lungimea corpului ei ajunge la 11-12 centimetri, iar greutatea nu depășește 11 grame. Primele semnalări ale speciei în România au fost făcute de ornitologul Robert Ritter von Dombrowsky în volumul „Păsările României“. Pasărea a fost semnalată încă din 1898, dar niciun cercetător nu a putut prezenta dovada că specia a fost observată și identificată corect în țara noastră.

„Pitulicea aceasta este semnalată ca specie cuibăritoare în Balcani, care iernează în Africa. Cu toate acestea, nu putem afirma că specia cuibărește și la noi. Pitulicile migrează spre Africa, nu iernează la noi, dar unele dintre ele, uneori, pornesc în migrație spre nord, iar apoi își schimbă traseul. Pasărea a fost capturată și inelată în migrație, nu ne putem pronunța, așadar, dacă specia cuibărește și în România“, a mai spus dr. Emanuel Baltag.

Inelările ornitologice sunt cea mai veche metodă de studiere a migrației păsărilor. Cu ajutorul unor plase care nu rănesc păsările, ornitologii le capturează, efectuează apoi identificarea păsărilor, le măsoară, le cântăresc și le aplică un inel ornitologic pe picior. Odată recapturate de alți ornitologi, păsările trec din nou prin același procedeu și se poate afla din bazele de date de unde provin și alte detalii preluate de biologi. Până la această oră, pitulicea de munte orientală nu poate fi văzută în România nici măcar la muzee, aceasta fiind prima observație documentată a speciei.

Societatea Ornitologică Română

  • Publicat în Magazin
Abonează-te la acest feed RSS