Adama Sultan iulie 2020
update 12 Aug 2020

Jabuticaba, copacul ale cărui fructe cresc pe trunchi

Când vine vorba despre natură, capacitatea ei de a ne surprinde pare infinită. Terra are o colecție impresionantă de plante exotice, neobișnuite prin aparența lor. Este și cazul unui copac ale cărui fructe cresc pe trunchiul său. În momentul rodirii, imaginea sa devine foarte excentrică.

Acest copac, cunoscut științific sub denumirea Myrciaria cauliflora și jabuticaba în limbaj popular, este membru al familiei Myrtaceae (din care fac parte mirtul, eucaliptul, cuișoarele) și este nativ în Brazilia, Argentina, Paraguay și Bolivia. Jabuticaba este un copac cu creștere lentă, care poate ajunge și până la 15 metri înălțime. Frunzele sale sunt dispuse una lângă alta, iar florile albe sunt adunate în ciorchini de-a lungul trunchiului și ramurilor. Fructele de culoare violet cresc, de asemenea, pe trunchi și pe ramurile principale. Acestea sunt comestibile, au un gust și savoare similare strugurilor și sunt considerate delicatese în Brazilia. Consumate însă în cantități mari, acestea pot deveni toxice din cauza conținutului ridicat de tanini din coaja lor.

Pentru că sunt fructe foarte perisabile, la trei zile de la recoltare intrând deja în fermentație, jabuticabele sunt comercializate foarte rar pe piețele din afara zonelor de cultivare. În general, fructele sale sunt consumate proaspete, dar sunt adesea folosite pentru a face gemuri, torturi, vinuri tari și lichioruri. Datorită proprietăților conferite de tainurile existente în coaja lor, fructele copacului jabuticaba au intrat și sub lupa cercetării științifice. Astfel s-a stabilit că în compoziția lor există antioxidanţi puternici, dar și compuşi antiinflamatori şi anticancer. Arborele jabuticaba apare și pe stemele din Contagem, Minas Gerais, Brazilia și a devenit o specie utilizată pe scară largă în arta bonsaiului, în special în Taiwan și în anumite părți din Caraibe.

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Magazin

Peste 117.000 ha de pădure afectate de codul roșu de vânt din februarie

Codul roșu de furtună din prima decadă a lunii februarie a lăsat urme în pădurile României. Atunci vântul a suflat cu puterea unui uragan, înregistrând viteze de peste 150 km/oră. Regia Națională a Pădurilor-Romsilva a făcut primele evaluări ale pagubelor pe 19 februarie, iar câteva filmări cu drona, unele din zona Cheia, la limita județelor Prahova și Brașov, arată proporțiile dezastrului.

„La omul sărac, nici boii nu trag“. Bine, proverbul nu prea ar merge la noi, fiindcă săraci în păduri nu suntem, ci mai degrabă crunt de neglijenți. Sau hoți. Sau indolenți. Sau incapabili să punem capăt distrugerilor pădurilor din cauze umane. Așadar: după ce, anual, se defrișează ori se taie ilegal aproximativ 20 de milioane de metri cubi de lemn din toate pădurile țării, fie că sunt ale statului, ale persoanelor fizice sau ale autorităților publice locale, natura ne-a făcut și ea figura, stârnind o furtună atipică pentru această parte a Europei, care a doborât arbori de pe 117.524 ha de pădure. Atenție, aceasta este evaluarea doar de pe suprafețele gestionate de Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, respectiv: 3,13 milioane hectare păduri aflate în proprietatea publică a statului român (48% din totalul pădurilor la nivel național) și 1 milion de hectare păduri aflate în alte forme de proprietate, dar pentru care Romsilva asigură servicii silvice. Altfel spus, nimeni nu știe ce s-a întâmplat pe diferența de 2,799 milioane hectare de pădure, până la 6,929 mil. ha, cât este suprafața totală de pădure a României, aflată în proprietatea primăriilor și a altor persoane juridice și fizice și pentru care Romsilva nu asigură servicii silvice. Așadar, furtuna a afectat 98.000 ha păduri de stat administrate de Romsilva; după o primă evaluare a pagubelor, s-a calculat un volum al arborilor doborâți de vânt de circa 748.000 metri cubi. Pe o suprafață de 1.058 de hectare, se scrie în comunicatul de presă al Romsilva, „s-au înregistrat doborâturi în masă, volumul estimat al pagubelor fiind de circa 290.000 metri cubi”. Cele mai mari pagube s-au înregistrat în Mureș (12.590 ha, cu un volum de masă lemnoasă doborâtă de vânt de 208.000 mc), Argeș (4.057 ha, cu 152.000 mc de doborâturi) și Prahova (10.165 ha, cu 145.000 mc doborâturi).  Pagube însemnate s-au înregistrat și în pădurile de stat din Bacău, Covasna, Harghita, Maramureș, Neamț și Suceava. „De asemenea – mai spune Romsilva – în pădurile aflate în alte forme de proprietate și administrate de Romsilva s-au înregistrat, în total, doborâturi de vânt pe 19.524 hectare, cu un volum total al arborilor de 253.000 mc.“ Dezastrul este unul evident. Dar ne și așteptăm ca, în acest an, masa lemnoasă autorizată de Romsilva spre recoltare să scadă semnificativ, având în vedere că tocmai trebuie să scoată din păduri și să valorifice arborii culcați de vânt la pământ.


Nu se știe care este paguba de pe 2,7 mil. ha din proprietatea primăriilor și a persoanelor fizice și juridice.

Maria Bogdan

  • Publicat în Mediu

Copacii misterioși de pe tărâmul vânturilor

Uimitoare! Natura este cu adevărat uimitoare! Am văzut asta încă o dată pe insula Slope Point din Noua Zeelandă. Cel mai sudic punct al acestei insule se află la 4.800 km de Polul Sud și 5.100 km de Ecuator și este numit Capătul pământului.

Este un colț de lume în care civilizația nu a pătruns. Pe această insulă nu există case sau infrastructură și doar cei care cunosc foarte bine împrejurimile știu de existența ei. Doar ciobanii își aduc aici când și când oile. Altfel niciun indicator nu te îndreaptă către ea.

Fără intervenția omului, natura și-a păstrat autenticitatea și candoarea. Peisajele de aici sunt fabuloase. Stânci, apă și vegetație, toate într-o armonie desăvârșită căreia i se adaugă și un pic de fantezie. Asta pentru că natura, prin înțelepciunea ei ancestrală, s-a lăsat supusă forței vânturilor extrem de puternice de aici.

Pâlcurile de pădure și-au aplecat copacii sub presiunea constantă a vânturilor. Ramurile lor au rămas pentru totdeauna răsucite în direcția impusă de vânt și au creat iluzia unui mister indescifrabil. Natura este uimitoare!

  • Publicat în Magazin

Limbajul extraordinar al copacilor

Știința admite, în sfârșit, ceea ce filozofiile mistice spun demult. Și anume că tot ce ne înconjoară este energie vie. Că peste tot pe acest pământ există conexiuni nevăzute. Și că nu doar omul este capabil să dezvolte relații și să trăiască sentimente de iubire și empatie. Copacii iubesc și empatizează la fel ca și oamenii. Este concluzia unui proiect de cercetare de peste 30 de ani întreprins de profesoara de ecologie Suzanne Simard. Aceasta susține că, prin rădăcinile lor, arborii dezvoltă o rețea socială complexă prin care comunică cu arborii din aceeași specie și din alte specii.

Conversațiile se realizează prin intermediul unei rețele masive de rădăcini de ciuperci (s-a stabilit că rețeaua este atât de densă încât sub un metru de pădure pot fi sute de kilometri de miceliu) cu ajutorul cărora copacii transmit semnale chimice și hormonale. Comunicarea se realizează și prin carbon, nitrogen, fosfor sau apă, fapt confirmat în testările de laborator. S-a demonstrat astfel că o sămânță de pin înmugurită poate transmite carbon către o altă sămânță de pin înmugurită. Într-un experiment propriu Suzanne Simard a plantat într-o pădure canadiană 240 de cireși, brazi și tuia și a injectat un gaz radioactiv în cireș și dioxid de carbon stabil în brad. Ulterior, cu ajutorul unui aparat Geiger, a înregistrat sunetele emise și a constatat că bradul și cireșul comunicau între ei și că, mai mult, împărtășeau carbon între ei.

Cireșul trimitea carbon către brad când acesta se afla în umbră, iar iarna bradul a trimis și mai mult carbon către cireșul desfrunzit. O lecție de empatie și susținere predată de arbori! Datorită acestei rețele subpământene extraordinare, arborii știu exact care dintre confrații lor au nevoie de ajutor și împart cu ei resursele de apă și nutrienții. Pădurea este așadar un întreg unitar și nu o scenă de război în care arborii luptă pentru supraviețuirea proprie și pentru obținerea resurselor de apă, nutrienți și carbon așa cum s-a crezut multă vreme. Capacitatea de înțelegere a omului este limitată, însă asta nu desființează sau nu anulează fenomenele extraordinare care se întâmplă în natură și nici inteligența fantastică pe care aceasta o are.  Suzanne Simard spune că în timpul cercetărilor sale a descoperit că există copaci-mamă la care sunt conectați sute de alți copaci. Incredibil este că, atunci când acești copaci-mamă sunt tăiați, ei trimit prin rețeaua de miceliu toate informațiile pe care le pot preda altor arbori. Data viitoare când vă plimbați prin pădure gândiți-vă la tot ce ați citit acum. Astfel o să vedeți și o să înțelegeți tot mai mult din acest univers extraordinar al arborilor!

(L.Z)

  • Publicat în Magazin

Putem să reciclăm mai mult... dar nu o facem încă

„Pădurile sunt mai mult decât o colecție de copaci, sunt ecosisteme integrate și cămin pentru cele mai diverse specii de plante și animale de pe Pământ. Copacii sunt, de asemenea, actori majori în ciclurile de carbon și de apă care fac viața posibilă. Atunci când pădurile sunt pierdute sau degradate, distrugerea lor declanșează o serie de schimbări care afectează viața atât la nivel local, cât și în întreaga lume.“ – World Wide Fund for Nature

Trăim într-o lume în care consumerismul este o modă. Se mizează din plin pe politici de marketing orchestrate astfel încât să se inoculeze ideea că avem nevoie de mai mult. Rezultatul final este că oferta nu mai este dictată de cerere, ci dimpotrivă, consumatorul final achiziționează tot ce i se pune la dispoziție, uneori fără raționament. De aici încep risipa și mai apoi poluarea planetei. Există în momentul de față statistici care spun că putem recicla 75% din deșeuri. Dar încă nu facem acest lucru. De fapt, reciclăm doar 30%.

Există vreo justificare pentru această situație? Lipsa de informare cu privire la pericolul real pe care îl reprezintă poluarea, „sufocarea“ pieței cu tot felul de produse care creează imaginea unei abundențe – și, dacă avem abundență, atunci de ce să refolosim – interesele financiare care primează asupra oricăror alte reguli, ignoranța și superficialitatea.

Trăim într-o lume care a uitat că în secolul trecut până și oasele erau folosite pentru a obține nasturi sau gelatină. Cu ce ne ajută această lipsă a memoriei?

De ce să iubim copacii? V-ați pus vreodată această întrebare? Cel mai la îndemână răspuns este și cel mai important. Pentru că ne țin în viață. Prin studiile în centrul cărora s-au aflat arborii, oamenii de știință au descoperit că un copac poate filtra din aer 30 kg de poluanți în fiecare an. Din nefericire, se pare că această descoperire nu este un garant absolut al vieții copacilor.

Potrivit Institutului Worldwatch, 1/3 dintre copa­cii tăiaţi ajung hârtie (cca 41% din totalul gunoiului menajer este reprezentat de hârtie), iar o tonă este obținută din aproximativ 3 tone de lemn.

Datele statistice arată că cel mai mare consum de hârtie este înregistrat în Statele Unite ale Americii, unde, în medie, se consumă anual 300 kg (care se obțin din 50.0000 de copaci pe săptămână) pe cap de locuitor. În mod paradoxal, americanii nu se gândesc să recicleze hârtia, pentru că se pare că doar 10% din publicațiile americane ajung în fabricile de reciclare. Restul de 90% ajunge la pubelă. Pe locul doi în topul țărilor cu cel mai mare consum de hârtie este Japonia, unde un locuitor folosește aproximativ 250 kg de hârtie anual. Cifrele sunt cu mult peste datele Institutului Worldwatch, care susține că 40 kg de hârtie anual pe cap de locuitor sunt suficiente. În plus, industria prelucrării hârtiei înregistrează cel mai mare consum de apă.

Dacă vom recicla o tonă de hârtie vom putea salva 17 copaci maturi, aproximativ 21.000 de litri de apă, un spațiu de 3 metri cubi la groapa de gunoi, 2 barili de petrol și 4.000 de kw/h energie electrică (o fabrică va consuma cu 40% mai puțină energie pentru a recicla hârtia decât pentru a o produce). În plus, în procesul de reciclare se folosesc mai puține chimicale.

Potrivit World Wide Fund for Nature, 31% din planeta noastră este acoperită de păduri care reprezintă căminul pentru cele mai multe dintre speciile de animale aflate pe cale de dispariție. Dar nu numai animalele au nevoie de păduri, pentru că statisticile arată că 1,6 miliarde de oameni se bazează pe existența lor. În momentul de față, la nivel mondial îngrijorarea cea mai mare o constituie dispariția pădurilor tropicale care adăpostesc mare parte din biodiversitatea mondială. Datele statistice arată că în ultima jumătate de deceniu în Amazon pădurile tropicale au fost defrișate în proporție de 17%. Motivul acestor defrișări masive a fost descoperirea petrolului și aurului. Pe site-ul instituției se arată „că pădurile tropicale dețin mai mult de 210 gigatoni de carbon, iar defrișările reprezintă aproximativ 15% din emisiile de gaze cu efect de seră. Acestea contribuie la creșterea temperaturilor, la schimbările de vreme, precum și la creșterea frec­venței fenomenelor meteorologice extreme. De exemplu, în Sumatra pădurile tropicale din turbăriile profunde sunt curățate, drenate și transformate în plantații de celuloză, contribuind la emisiile ridicate de gaze cu efect de seră din Indonezia. Schimbările climatice pot afecta creaturile din pădure prin modificarea habitatelor lor și scăderea disponibilității alimentelor și a apei. Unii se vor putea adapta trecând la înălțimi sau latitudini mai mari, dar pot apărea pierderi de specii.“ Și dacă nu ne interesează ce se va întâmpla cu animalele, poate ne interesează totuși ce se va întâmpla cu omenirea. Vom putea supraviețui oare fără păduri?

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Mediu
Abonează-te la acest feed RSS