Știați că……morcovii aveau inițial culoarea mov? ....există un arbore pictat de natură? …unul dintre dușmanii albinelor este prigoria?
Scris de Lumea SatuluiChiar dacă cei mai mulți dintre noi atunci când ne gândim la morcovi ne gândim automat și la culoarea lor portocalie, ei bine, până în secolul al XVII-lea aceste legume aveau doar culoarea mov. În prezent există morcovi multicolori, însă trebuie să știm că la baza obținerii lor au stat cei mov și nu cei portocalii, cum ne-am aștepta. În încercările agricultorilor de a obține morcovi de alte culori, au rezultat mai întâi morcovii galbeni și albi. Astfel, prin combinarea celor trei tulpini – morcov mov, soiurile inițiale, morcov alb și morcov galben – a rezultat morcovul portocaliu, cel mai cunoscut și cel mai consumat în prezent, motiv pentru care celelalte varietăți au devenit astăzi specialități mai rar întâlnite în comerț și al căror preț de valorificare este mult mai mare față de cel al morcovului pe care noi astăzi îl numim clasic.
…există un arbore pictat de natură?
Este vorba despre Eucalyptus Deglupta, eucaliptul curcubeu, arborele cu tulpina multicoloră ce poate fi întâlnit în pădurile tropicale și poate atinge 75 metri înălțime. Specificul acestui arbore este coaja unică, frumos colorată parcă de mâna unui pictor dibaci. Însă nu este vorba despre intervenția omului în crearea acestor arbori, ci despre modul în care se transformă coloritul acestuia o dată cu trecerea timpului. Inițial coaja este verde, apoi capătă nuanțe de albastru, violet, portocaliu, arămiu și maro. De fapt, arborele se cojește vara și așa apar dungi verticale de diferite culori, iar aceste culori se datorează prezenței clorofilei și a anumitor taninuri.
…unul dintre dușmanii albinelor este prigoria?
Albinele sunt numite cele mai importante viețuitoare ale planetei, omenirea fiind strâns legată de sănătatea acestora, motiv pentru care cu toții ar trebui să fim mai atenți în ceea ce le privește. Nu avem tot timpul la îndemână metodele prin care putem face acest lucru pentru că, de exemplu, există păsări care se hrănesc cu albine. Știați că o prigorie, adică acea pasăre mică, frumos colorată, cu ciocul lung și ascuțit, consumă într-o zi între 60 și 80 de albine? Ei bine, prigoria mai este numită în popor și albinărel deoarece vânează albine sau viespi pe care le înghite fără a le îndepărta acul și totuși nu este afectată de veninul acestora. Dacă vremea este ploioasă și nu găsesc hrană, aceste păsări se adună în stoluri și atacă stupii cu albine.
Lasă un comentariu
Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.
Articole recente - Lumea Satului
- Conferința finală a proiectului „Îmbunătățirea accesului și a calității serviciilor pentru cetățeni - o administrație publică transparentă și responsabilă” cod PNP002
- Conferința internațională ”Științele Vieții pentru Dezvoltare Sustenabilă”, cu participarea a peste 250 specialiști în Științele vieții, din 15 țări, la USAMV Cluj-Napoca
- Obligații și responsabilități privind supravegherea și prevenirea bolilor transmisibile la animale și de la animale la om
- Grebla Poettinger Mergento V9220, un echipament care reduce pierderile de la recoltarea furajelor
- Ziua europeană a agriculturii ecologice la Primăria orașului Breaza
- Povestea impresionantă a tânărului care a ales să studieze agricultura „Primul meu ghiozdan a fost o sacoșă de rafie“
- USAMV Cluj-Napoca organizează a doua ediție a Vinea Apoldia Maior Fest, la Apoldu de Sus
- Fermierii campioni la rapiță din județul Timiș
- Care sunt “secretele” unei culturi de rapiță sănătoase și cu producții bune?
- Adaptarea la era digitală