Pando: Pădurea care crește dintr-o singură rădăcină
- Scris de Lumea Satului
- Publicat în Magazin
Unul dintre cele mai mari secrete ale vieții de pe planeta noastră a fost descoperit abia în urmă cu patru decenii. Este vorba despre Pando, un organism cu totul ieșit din comun, informează incredibilia.ro. În ținuturile de munte din statul american Utah se află o pădure cum rar poți vedea. Deși pare să fie formată din zeci de mii de copaci individuali, toți arborii au, de fapt, aceeași rădăcină. Practic, sunt clone care formează un singur organism viu, al doilea ca dimensiune din întreaga lume. Singurul organism care îl întrece este o ciupercă uriașă, care se întinde pe o suprafață de 3.8 kilometri pătrați.
O pădure de clone
Pădurea, supranumită Pando sau „Uriașul care Tremură“, este situată în Pădurea Națională Fishlake, din statul american Utah. Aceasta se întinde pe o suprafață de 43 de hectare și este formată din aproximativ 47.000 de plopi. Plopii care fac parte din „Uriașul care Tremură” sunt „plopi tremurători“, denumiți astfel fiindcă foșnesc la cea mai mică adiere de vânt și produc un sunet aparte. În total, acești arbori au o greutate de 6.000 de tone și împart aceeași rădăcină. Toți copacii au aceeași structură genetică, deci, cu alte cuvinte, sunt niște clone. Așadar, deși pare o diversitate de indivizi, pădurea constituie un singur organism viu. Această caracteristică a fost descoperită în anii ’70 de Burton Barnes, cercetător la Universitatea din Michigan.
Secretul din rădăcină
Ulterior, Paul Rogers, ecolog la Universitatea de Stat din Michigan, a ajuns la concluzia că organismul este de sex masculin. Chiar dacă întreaga pădure este un singur organism, moartea și nașterea arborilor sunt procese independente. Plopii se reproduc asexuat, un proces prin care rădăcinile deja existente dau naștere altor trunchiuri, în condiții de mediu favorabile. De la suprafață, trunchiurile par a fi arbori de sine stătători. Dar în subteran este o cu totul altă poveste: toți copacii sunt conectați la același sistem de rădăcini. Procesul de reproducere se repetă și plopii ajung să se extindă pe suprafețe enorme. Experții au estimat că vârsta organismului este de aproximativ 80.000 de ani. Astfel, „Uriașul care Tremură“ este și una dintre cele mai „bătrâne” forme de viață de pe Pământ, se mai arată pe site-ul incredibilia.
Cu siguranță, pădurea se afla aici înainte de începuturile civilizației umane. Aproximarea vârstei a fost, la rândul ei, mai dificilă decât în cazul arborilor clasici. Dacă la aceștia din urmă vârsta este determinată prin numărarea cercurilor formate de trunchi, în cazul „Uriașului care Tremură“ vârsta a fost determinată prin examinarea rădăcinilor. Pe lângă asta, au fost luați în considerare mulți factori complecși, precum istoricul mediului local, starea solului din zonă, rata de creștere a plopilor și altitudinea.
Uriașul e pe moarte
Din păcate, viitorul uriașului organism nu e deloc bun. Copacii se deteriorează din mai multe cauze: seceta, paraziții și vacile care pasc în exces în această zonă. Rădăcinile sunt, la rândul lor, atacate, iar capacitatea regenerativă este în declin. Astfel, copacii morți nu mai sunt înlocuiți. Iar, dacă această stare de lucruri va continua, există șanse ca pădurea să dispară. (I.B)
Articole înrudite
- Asociațiile din industria lemnului: SUMAL 2.0 amplifică exponențial costurile pentru întregul sector
- În ultimele luni, alți trei pădurari au fost agresați de hoții de lemne!
- Greenpeace, Declic și Agent Green acuză: Bilanț negru pentru autorități în domeniul protecției pădurilor
- Crește suprafața pădurilor cvasi-virgine din România
- Decizie istorică pentru pădurile statului la Curtea Constituțională
- Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite
- Noi modificări ale Codului Silvic
- Mii de controale efectuate de specialiștii Romsilva pe perioada stării de urgență
- Costel Alexe: Pădurea este o resursă regenerabilă, pe care avem datoria să o protejăm printr-un management sustenabil
- Sectorul forestier și industria lemnului sunt esențiale, trebuie să-și continue activitatea!
Articole recente - Lumea Satului
- Ordonanța de Urgență pentru acordarea sprijinului financiar pentru sectorul HoReCa a apărut în Monitorul Oficial nr.186 din 24 februarie 2021
- UNCSV: Este obligatorie actualizarea actelor constitutive ale cooperativelor agricole din România până la 20 aprilie 2021
- Investiție de 30.000 euro într-o crescătorie de struți la Borșa
- Investiție de la zero în județul Prahova: Fermă mixtă de animale în satul Bătrâni
- Măsuri şi recomandări pentru prevenirea îmbolnăvirilor la animale în perioada cu temperaturi scăzute
- „Noi suntem ultimii țărani ai României!“
- Până în 2050 agricultura trebuie să ofere cu 70% mai multă hrană
- Se întâmplă în localitatea Cioranca din județul Buzău. Primele 30 ha cu porumb irigate prin picurare
- Drumul laptelui la Ibănești. O investiție de 7 milioane de euro în plină pandemie
- Amestec de mazăre și făină din fân de lucernă pentru hrana porcilor în creștere-îngrășare