„Supărat sunt, Doamne…“

…auzim adesea pronunţându-se semeni de-ai noştri referindu-se la starea naţiei din vremurile pe care le trăim.

Evident, este vorba despre atmosfera politică la nivel naţional, apoi despre educaţie, sănătate, infrastructură, în fine, despre starea economiei şi nivelul de trai.

De-ar fi să intru în dialog cu vreunul dintre ei nu cred că aş putea avea argumente care să le spulbere, măcar în parte, supărarea afişată, justificată de altfel aproape în totalitate.

Încerc adesea să găsesc o explicaţie pertinentă pentru tot ce se întâmplă în societatea românească, la nenumăratele nemulţumiri generatoare de tensiuni sociale. Este greu să descopăr măcar una care să justifice ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Pentru că, aşa cum spun oamenii, nicio ţară nu-şi vinde pământul, aurul, petrolul, gazele, pădurile, apa, forţa de muncă, diversele servicii aşa cum o face România de aproape 30 de ani.

Apoi şcoala, educaţia, cultura în general, nu oferă nici măcar speranţa unor generaţii viitoare educate pentru muncă, pentru bună convieţuire familială şi socială. Cum ar putea fi altfel, de vreme ce în familie copiii nu mai primesc învăţăturile străbune privind respectul faţă de părinţi şi apropiaţi, faţă de semenii lor în general. Nu întâmplător se face referire la cât contează cei şapte ani de-acasă.

În şcoală s-a ajuns ca elevii să „educe“ profesorii şi nu invers. A devenit periculos pentru orice cadru didactic să atenţioneze abaterile elevilor, iar de îndrăzneşte s-o facă sar părinţii în ajutorul lor, apoi media în general, acuzând nu abaterile de la norme ale celor vinovaţi, ci pe cei care au catadicsit să deranjeze odraslele. Uităm că un om îşi „şlefuieşte“ caracterul în primii ani de viaţă şi şcoală. Să privim doar în stradă, prin diverse instituţii, la generaţiile ce ne vin din urmă şi tragem uşor concluziile privind viitorul naţiei. Fără îndoială, sunt şi excepţii. Multe. Dar cu o floare nu se face primăvară, spune o vorbă din bătrâni.

Să mai spun de sănătate? Se ştie că, dacă nu pui „ceva“ pentru „domn doctor“ eşti lăsat să mori sau, în cel mai bun caz, tratat cu ceva care convine şi farmaciştilor, deşi plăteşti lunar din salariu sume importante pentru sănătate.

La infrastructură nu mă mai refer pentru că se cunosc datele: câţiva kilometri de autostradă pe an. Noroc cu fondurile europene care au contribuit cât de cât la… modernizarea satelor. A unor sate.

Ne lăudăm în schimb cu creştere economică, numai că din datele statistice aceasta se bazează pe consum şi nu pe producţie, ceea ce creează, aproape inevitabil – spun economiştii –, premisele unei crize economice de proporţii.

Aşadar, cum spuneam, nu prea sunt argumente care să-i facă pe oameni mai fericiţi, mai încrezători în viitorul lor şi al ţinuturilor mioritice despre care ne place să spunem că ne aparţin. Încă.

Ion BANU