„Atât timp cât mă vor ține puterile voi planta copaci. Îmi doresc să fac tot ce îmi stă în putere pentru a le face oamenilor viața mai bună.“ – Sadiman

Undeva prin anul 1960 pădurea Gendol din Indonezia avea să fie mistuită complet de un incendiu. Dispariția acestei păduri a determinat o reacție în lanț, iar repercusiunile acestui eveniment s-au resimțit zeci de ani de la întâmplarea tragediei. Natura și-a desfășurat cu furie forțele, iar satul Dali, aflat în apropierea aceste regiuni, a trebuit să îndure toate supliciile ei, secetă sau inundații. Apoi, la fel ca într-un scenariu apocaliptic, peste sat s-a abătut foametea. Părea că nimeni nu înțelegea de ce se întâmplă asta. Mai puțin un om. Un fermier care înțeles că sursa tuturor problemelor este dispariția pădurii Gendol. Zeci de ani mai târziu, teoria lui avea să se confirme. Și pentru că a înțeles problema, Sadiman a găsit și soluția, replantarea pădurii.

Fără a avea la dispoziție mijloace financiare care să îi permită acest lucru, Sadiman a găsit o alternativă. La începutului anului 1990 a început să facă schimb de semințe cu alți fermieri. Pentru semințele de cuișoare pe care le dădea primea semințe de banian, specia de copaci din pădurea Gendol, a cărei principală proprietate era aceea de a reține apa în sol. Credința lui a făcut ca în 20 de ani pe locul mistuit de flăcări să crească o altă pădure de banian. În cele două decenii, Sadiman a plantat semințele și a îngrijit copacii răsăriți. La finalul misiunii sale, au fost reîmpădurite peste 100 de hectare cu aproximativ 11.000 de copaci. Și abundența s-a revărsat din nou asupra satului Dali. În prezența apei dezvoltarea agriculturii a fost posibilă, iar satul a ieșit de sub semnul foametei. Pentru că visul său de a replanta pădurea Gendol s-a împlinit, Sadiman și-a propus să ajute și alte sate prin plantarea a altor 20.000 de copaci.

Laura ZMARANDA