Lumea satului 750x100

update 4 Dec 2020

Agricultura montană și potențialul ei neexploatat în economia României (II)

Un interviu cu profesor dr. Radu Rey, expert în economie montană

Dr. Radu Rey s-a născut la 17 septembrie 1940, în Vatra Dornei, județul Suceava. Și-a început cariera ca medic veterinar, ulterior obținând și titlul de doctor în medicină veterinară. Este membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ din anul 2002.

De numele lui Radu Rey se leagă multe inițiative pentru promovarea muntelui: Comisia Zonei Montane din România (1990), Agenția Națională a Zonei Montane (1994), Institutul de Montalogie – Sibiu (1991), Centrul de Formare și Inovație pentru Dezvoltare din Carpați – CEFIDEC Vatra Dornei (1994) și organizațiile neguvernamentale Forul Montan din România (2002), Asociația Națională pentru Dezvoltare Montană – ROMONTANA (2000), Federația Agricultorilor de Munte – Dorna (1993).

Este autorul principal al Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane și, mai ales, a primei Legi a muntelui din România.

În 2008, la iniţiativa sa a fost creată prima entitate ştiinţifică de cercetare montanologică, ‘Centrul de Economie Montană, CE-MONT, în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“ (INCE).

Rep.: În continuare aș dori să ne explicați ce sunt composesoratele...

Radu Rey: Acestea reprezintă o formă de asociere constituită în perioada 1701-1764, când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic, în care proprietăţile sunt administrate împreună de către persoane desemnate prin votul majorităţii, fiecare membru păstrându-şi dreptul de proprietate asupra terenurilor. Composesoratele au fost înfiinţate ca formă de folosinţă comună a păşunilor, fâneţelor şi pădurilor iniţial de către membrii regimentelor grănicereşti secuieşti de graniţă, create de împărăteasa Maria-Tereza. Populaţia maghiară locuitoare în Ardeal era mult mai mică decât cea română, autohtonă, care, deşi majoritară, era fără drepturi. În perioada iniţială a Imperiului dualist Austro-Ungar, proprietatea asupra terenurilor rămânea statului. Dreptul de folosinţă comună apare 100 de ani mai târziu, după 1848, când au fost înfiinţate noi composesorate, iar proprietatea comună a fost transformată în drept de proprietate individuală. Românii au fost primiţi doar în număr foarte mic în aceste composesorate.

În Transilvania, înainte de 1848, ca şi în Europa, în sistemul feudal numai nobilul putea fi proprietar de bunuri imobile. Pământul îl lucrau iobagii săi, care primeau dreptul să folosească unele parcele din moşie, să aibă loc de casă, acces la lemne de foc şi construcţie, culegerea de ghindă şi dreptul de a păşuna cu vitele pe păşunea destinată de proprietarul moşiei. Raporturile juridice dintre nobili (nemeşi) şi iobagi erau stabilite prin norme urbariale (de aici denumirea dată iobagilor de „urbarişti“).

De-abia după 1848 bunurile folosite de iobagi trec în proprietatea acestora definitiv, proprietarii moşiilor fiind despăgubiţi de către Stat.

Composesoratele de pădure sunt de 2 categorii: urbariale şi nemeşeşti. Administrarea composesoratelor trebuia să se facă sub controlul autorităţilor administrative, după un plan economic şi de amenajare.

Statul încasează impozit de 20%, taxa de pază, administraţie şi împăduriri şi 7% din valoare vânzărilor. În proprietate comună, fiecare coproprietar este proprietarul unei cote-părţi, ideale, din întreg. Legea nr 53/1871 stabileşte acordare de pădure unui iobag de la 2-8 iugăre (1 iugăr = 5.754 m²), corelată cu suprafaţa de teren cultivabil pe care o deţinea iobagul.

Legea nr. 19/1898 cuprinde dispoziţiuni de reglementare a gestiunii pădurilor composesorale, o Comisie administrativă şi Ministerul de Agricultură şi Domenii având atribuţii determinate.

Comisia administrativă, prezidată de subprefectul judeţului, asigura formarea registrului membrilor şi promovarea drepturilor, votarea statutelor şi organizarea asociaţiei agrare, respectiv controlul.

Composesoratele de pădure sunt persoane juridice

Ministerul Agriculturii şi Domeniilor controla numai valorificarea foloaselor realizate „în afara“ planului de exploatare (de amenajament): doborâturi de vânt, apă, lemne putrezite ş.a.

Composesoratele de pădure sunt persoane juridice, cu avizarea statutelor de către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, care pot dobândi drepturi, pot intenta procese, ş.a.

Cele mai multe composesorate nu au fost însă organizate cu personalitate juridică şi asupra acestora nu a existat un control precis.

Legea din 1923, Codul Silvic, a abrogat Legea nr.19 din 1898. Cele mai multe composesorate au avut însă înscrise deja drepturile în cartea funciară.

În Codul Silvic se prevede că judecătorul de ocol are dreptul de a rectifica drepturile composesorilor, dar nu şi ale celor de proprietate. La aşezămintele de moşneni şi răzeşi s-a pus pentru prima oară chestiunea stabilirii drepturilor.

Diferit de composesorate – unde drepturile sunt înscrise în cartea funciară –, cu înscrierea cotelor-părţi din averea întreagă şi intabulare, descendenţii beneficiază de drepturi egale. Composesoratele au existat în fiecare comună, uneori şi 2-3 într-una singură.

Legea pentru organizarea, administrarea şi exploatarea păşunilor din 1928, la stabilirea drepturilor pentru composesoratele de păşune,  preferă posesiunea de fapt.

Drepturile membrilor s-au stabilit ca şi la composesoratele de păduri. Dacă acestea sunt înscrise în cartea funciară, se iau în considerare. Dacă sunt diferențe faţă de posesiunea de fapt atunci aceasta se ia în considerare, dacă proprietatea este continuă, publică şi are titlu de proprietate.

Când dreptul de proprietate este înscris în cartea funciară „în bloc“ şi nu se pot stabili cotele-părţi, atunci toţi coproprietarii vor avea drepturi egale (cazul composesoratelor unde nu s-a făcut proporţionalizarea). Codul Silvic (art. 52) acordă Casei Centrale a băncilor populare drept de control asupra gestiunii economice a composesoratelor. Nu s-a putut aplica în Transilvania unde nu existau băncile săteşti.

În 1938, controlul gestionar trece la Oficiul Naţional al Cooperaţiei Române – slab exercitat şi numai la denunţuri.

Serviciul pădurilor obştilor

Legea din 5.02.1938 trece atribuţiile de control asupra Ministerului Economiei Naţionale. Prin art. 52 din Codul Silvic controlul asupra administrării pădurilor se face de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor – ca şi controlul de gestiune a administraţiilor composesoratelor, deci două atribuţiuni incomparabile date în mâna organelor silvice.

În 1939 apare Serviciul pădurilor obştilor, persoanelor juridice şi morale şi al ameliorării terenurilor degradate. Este o mare deosebire între coproprietatea obişnuită şi cea organizată ca composesorat. La co-proprietatea obişnuită folosinţele dobândite se împart „în natură“, iar dacă nu se poate fiecare membru poate solicita licitaţia, iar valoarea rezultată se împarte între copărtaşi, proporţional.

La composesorate, modul de folosinţă îl hotărăşte adunarea generală. Statul poate cumpăra drepturi indivize de la composesori, cu drept de preemţiune.

Prefectul judeţului poate asista la adunările generale ale composesoratelor de păşuni şi pădure şi are drept de control al gestiunii. Adunarea generală a composesoratului alege un Consiliu de Administraţie format din: preşedinte, vicepreşedinte, secretar, responsabilul tehnic şi casier, fiecare cu atribuţii foarte precise.

Păşunile din interiorul şi din apropierea pădurilor se organizează şi se administrează după legea de organizare, administrare şi exploatare a păşunilor (1928) cu urmarea prevederilor codului silvic care reglementează administrarea pădurilor cu corolarul lor – fâneţe, poieni, arături, care se află în interiorul pădurilor, precum şi golurile de munte destinate obişnuit păşunatului.

La composesoratele unde păşunea este averea cea mai mare Codul silvic operează asupra părţii de pădure, mai mică, cu amenajament silvico-pastoral. Este o stare considerată normală deoarece membrii composesoratului îşi validează drepturile (cote-părţi), raportate la întreaga avere (păşuni şi păduri).

Actualmente (2000-2008) unele composesorate din zona montană se constituie sub prevederile Legii nr.1/2000 pe baza Regulamentelor de funcţionare a vechilor composesorate, având ca bază reforma agrară din 1921.

George Scripcariu

Agricultura montană și potențialul ei neexploatat în economia României (I). Un interviu cu prof. dr. Radu Rey, expert în economie montană

Dr. Radu Rey s-a născut la 17 septembrie 1940 în Vatra Dornei, Județul Suceava. Și-a început cariera ca medic veterinar, ulterior obținând și titlul de doctor în medicină veterinară. Este membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ din anul 2002.

De numele lui Radu Rey se leagă multe inițiative pentru promovarea muntelui: Comisia Zonei Montane din România (1990), Agenția Națională a Zonei Montane (1994), Institutul de Montanologie – Sibiu (1991), Centrul de Formare și Inovație pentru Dezvoltare din Carpați – CEFIDEC Vatra Dornei (1994) și organizațiile neguvernamentale Forul Montan din România (2002), Asociația Națională pentru Dezvoltare Montană – ROMONTANA (2000), Federația Agricultorilor de Munte – Dorna (1993).

Este autorul principal al Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane și mai ales a primei Legi a muntelui din România.

În 2008, la iniţiativa sa a fost creată prima entitate ştiinţifică de cercetare montanologică, Centrul de Economie Montană, CE-MONT, în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“ (INCE). Domnul Radu Rey a fost de acord să ne acorde un interviu pe care îl publicăm în două părți.

Rep: Încep cu întrebarea de bază... Ce este economia montană?

Dr. Radu Rey: Munții sunt, în general, mai puțin preferați pentru locuirea umană decât zonele de câmpie din cauza vremii aspre și a pământului puțin nivelat, dificil pentru agricultură. În timp ce 7% din suprafața terestră a Pământului este la peste 2.500 de metri altitudine, doar 140 de milioane de oameni trăiesc peste această altitudine și doar 20-30 de milioane de oameni peste 3.000 de metri. Aproximativ jumătate din muntenii aceștia locuiesc în Anzi, Asia Centrală și Africa.

Cu acces limitat la infrastructură, doar o mână de comunități umane există la peste 4.000 de metri de altitudine. Multe sunt mici și au economii puternic specializate, bazându-se adesea pe industrii precum agricultură, minerit și turism. Un contraexemplu este El Alto, Bolivia, la 4.150 de metri, care are o economie de servicii și producție extrem de diversificată și o populație de aproape un milion de locuitori.

Societățile tradiționale montane se bazează pe agricultură, cu un risc mai mare de eșec al culturii decât la cote mai mici. Mineralele se găsesc adesea în munți, mineritul fiind o componentă importantă a economiei unor societăți montane. Mai recent, turismul sprijină comunitățile montane, cu o dezvoltare intensă în jurul atracțiilor precum parcurile naționale sau stațiunile de schi. Aproximativ 80% dintre oamenii din munte trăiesc sub pragul sărăciei.

Majoritatea râurilor lumii sunt alimentate din surse montane, zăpada acționând ca un mecanism de stocare pentru utilizatorii din aval. Mai mult de jumătate din umanitate depinde de munți pentru apă.

În geopolitică, munții sunt adesea văzuți ca „granițele naturale“ preferabile între state.

Rep: Ce importanță are economia montană pentru România?

R.R: Marea zonă montană a României, peste 30% din teritoriul naţional, a reprezentat un areal bine populat, cu tradiţii multiseculare, cu constrângeri naturale severe şi forme de activitate economică şi de viaţă umană, mai ales în domeniul de bază, cel agrozootehnic, marcate de specificitate profundă, neasimilabilă zonelor de câmpie şi colinare. Experienţa ultimilor 22 ani a demonstrat clar că o bună guvernanţă pentru munte nu se poate realiza „în amestec“ cu celelalte zone.

Muntele României este prea mare, cu diferenţieri geo-climatice, economice şi tradiţionale prea accentuate. România nu are, istoric, o experienţă proprie de bună guvernanţă pentru munte. Presiunea zonelor nemontane, în domeniul agrozootehnic, ca „motor“ al întregii economii rurale (70%) este prea mare, cu pericolul marginalizării continue a agriculturii montane.

Nivelul de competenţe pentru specificitatea munţilor deosebit de necesar unei bune guvernanţe, echilibrate, este excesiv de precar, la toate nivelele centrale şi chiar judeţene şi locale. Importanţa economică, socială, culturală şi de mediu a zonelor montane este foarte mare, asigurând un echilibru stabil şi durabil la nivel naţional şi o bază de resurse regenerabile, de valoare inestimabilă.

Rep: Cum am putea viza potențialul încă neexploatat al economiei montane?

R.R.: Este o nevoie presantă şi urgentă de o Strategie de dezvoltare durabilă a Zonei Montane, de tip multianual, care să fie acceptată ca proiect de țară, prin acord pluripartinic, ca o problemă de important interes naţional peren. Această strategie nu trebuie să se modifice în funcţie de schimbările din ciclurile politice şi e necesar să fie însoţită de un program concret care să se aplice în mod ferm. Muntele răspunde mai lent şi are nevoie de timp pentru schimbări și consolidare.

Pentru prima dată de la aderarea României la Uniunea Europeană, de la nivelul Comisiei Europene a venit orientarea pentru noul Plan Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), 2014-2020, ca statele membre să poată prezenta Subprograme tematice, care să vizeze condiţii şi nevoi specifice.

A apărut astfel oportunitatea (istorică) pentru ca România să susţină un „Subprogram tematic pentru zona montană“. A fost o ocazie rară de care ar trebui ca România să profite. Filosoful Jean Jaques Rouseau spunea că trenul dezvoltării trece cam o dată la un secol pe lângă naţiuni. Dacă naţiunea va avea înţelepciunea de a prinde acest tren, atunci va urma dezvoltarea sa... Dacă nu... mai aşteaptă 100 de ani…

Nimeni, nicăieri, nu a mai reuşit să readucă la munte, în cifre semnificative, tineretul montan agricol odată plecat şi în cazul muntelui nu există soluţii economice, de înlocuire a fermierilor montani, păstrători de tradiţii și adaptaţi fizico-psihic muncii şi mediului montan. Nici demografic şi nici tehnologic nu se pot face „transferuri“ însemnate dinspre câmpie/deal spre munte şi cu atât mai puţin de populaţii orăşeneşti spre economia agrozootehnică montană.

Rep.: Ce ar trebui făcut în sensul atingerii potențialului agriculturii și economiei montane?

R.R.: Se cer luate un complex de măsuri integrate adaptate specificității montane pe plan economic – cu motivarea mai ales a tinerilor agricultori pe plan educațional – prin adaptarea sistemului de învățământ gimnazial la realitățile muntelui și crearea unor școli profesionale de agricultură montană; pe plan fiscal – printr-o politică de fiscalitate cu reduceri sau ameliorări de taxe și impozite, diferențiate pe grade de dificultate; pe plan legislativ și organizatoric, prin noi acte normative și crearea de noi structuri organizatorice, instituționale, susținerea organizațiilor neguvernamentale reprezentative.

Dar soluția de „salvare“, prin care să se poată realiza un sistem sustenabil autoreproductiv, rămâne cea a creării sistemului asociativ cooperatist, de tip occidental, bazat pe valorificarea „produselor montane“ de înaltă calitate – în folosul direct al producătorilor, al fermelor familiale montane (Regulamentul nr. 1151/2012 al Uniunii Europene (PE+CE) și Regulamentul delegat al Comisiei Europene nr. 665/2014, privind „produsul montan, cu aplicabilitate pe întreg teritoriul UE“).

Formele de asociere care au existat sau există actualmente în munţii României sunt multiple şi diferenţiate, în funcţie de conjuncturile și interesele economico-sociale şi politice caracteristice unor anumite perioade istorice. Vom găsi forme asociative tradiţionale din perioada prefeudală, din perioada statelor feudale, din perioada modernă a statului unitar românesc, perioada postbelică – comunistă şi postrevoluţionară –, după 1990, cu forme nou apărute, unele inspirate din societăţile vest-europene, cu multe adaptări la realităţile timpului.

Zonele de munte mai calde și cele care au tangenţă directă cu zonele premontane – colinare, ca şi zonele apropiate de centre comerciale mai importante sunt natural mai avatajate economic.

Trashumanţa reprezintă o particularitate, cu localizare tradiţională mai concentrată în zona Mărginimii Sibiului sau în comune mari ca Breţcu, Bran, Vaideeni sau Novaci ş.a., fără a depăşi 8-10% din totalul efectivelor de ovine, făcând obiectul unor însemnate mutații după 1990, cu migrare spre câmpie și folosirea incompletă a pajiștilor montane deținute sau chiar cu abandonarea păstoritului la munte și, în consecință, resălbăticirea florei furajere.

Formele asociative mai vechi din Carpaţii României se diferenţiază şi regional în spaţiul românesc (Moldova, Ţara Românească şi Transilvania), unde regăsim noţiunea de „obşte“, ca formă specială de organizare a vechilor sate româneşti.

Rep: În ce fel este obştea o asociaţie?

R.R.: Baza OBŞTEI ca formă de organizare socială o constituie stăpânirea şi folosirea în comun a patrimoniului funciar al satului (păşuni, păduri și mai rareori fânețele și arabilul). În Transilvania obştea de păşuni şi pădure – după 1761-64 – se numea COMPOSESORAT.

O complexă cercetare asupra obştilor a întreprins-o sociologul Henri H. Stahl (Contribuţii la studiul satelor devălmaşe româneşti – 3 vol., 1958-1965).

În cadrul obştei fiecare ins avea dreptul nelimitat de a desţeleni dintr-o pădure câtă parte îşi dorea şi putea să o lucreze cu familia sa (fenomenul de „lăzuire“ din Bucovina).

Locul luat în stăpânire devenea astfel al său şi putea fi moştenit de urmaşi. Deoarece populaţia unui sat era formată de una sau câteva cete de neam, proprietăţile formau un singur trup de moşie cu o structură care urma structura de rudenie a satului.

Membrii unei cete de neam se considerau „scoborâtori“ dintr-un „moş“ sau „bătrân“, întemeietor al satului şi numai acestora li se va recunoaşte dreptul de stăpânire în cadrul obştei.

O obşte avea în frunte „sfatul bătrânilor“, denumiţi şi „oameni buni“, care rezolva disputele economice, de familie, asigura buna cuviinţă ş.a., exercita așadar controlul social în interiorul comunităţii. Juridic, obştea dispunea de un cod nescris al dreptului cutumar („obiceiul pământului“), o regulă fiind dreptul la preemţiune, înainte de cumpărare, a comunităţii asupra individului, care nu avea voie să vândă pământul său unui străin. Scopul principal era limitarea fărâmiţării dreptului de proprietate.

Obştea funcţiona ca sistem relativ închis, având şi privilegiul masculinităţii (transmiterea dreptului pe linie bărbătească) şi căsătoria în interiorul grupului (endogamă).

Presiunea marii proprietăţi feudale nu a permis obştei să reziste. Astfel, la mijlocul secolului al XIX-lea, dispare obştea din Ţara Vrancei, o confederaţie de tip arhaic, unică în Europa.

Obştea a existat nu doar la scara comunităţii, ci şi în uniuni obşteşti, ca formaţiuni pastorale premergătoare statelor feudale româneşti. În Bucovina, în anul 1120, Dorna şi Câmpulungul formau o mică „republică“ românească, un voievodat sau cnezat, care abia în 1352 devine dependentă de statul feudal al Moldovei, constituită sub forma „Ocolului Câmpulungului“. (Va urma.)

George Scripcariu

Radu Rey: „România are nevoie de un ministru delegat pentru zona de munte“

Zona montană din țara noastră are un ambasador de nădejde. Este vorba de domnul Radu Rey, un specialist de calibru mondial, care la cei 77 de ani ai săi încă se preocupă de viitorul muntelui, cu tot ceea ce înseamnă el: gospodărie montană, zootehnie și bogății naturale. Ce spune despre situația actuală, despre perspectivele produsului montan, dar și despre politica ce ar trebui implementată? Cu siguranță foarte multe, iar fiecare opinie este bine argumentată, nici n-ar avea cum să stea altfel după o activitate de peste 45 de ani consacrați muntelui, dintre care 20 de ani în cadrul Ministerului Agriculturii.

Pericolul? Depopularea montană

Născut la Vatra-Dornei, una dintre cele mai cunoscute zone de munte din țara noastră, Radu Rey este președintele Forumului Montan din România și am putea continua prin prezentarea diverselor funcții pe care le-a dobândit de-a lungul vremii datorită pregătirii sale continue. Însă toate aceste funcții și distincții primite denotă iubirea și atașamentul acestuia pentru munte, pentru oamenii din zonă, motiv pentru care a studiat continuu, a scris cărți, unele devenind chiar emblematice pentru continentul european. Un astfel de exemplu este lucrarea intitulată Munții și secolul XXI, care a fost apreciată chiar și de fostul președinte al Comisiei Europene, José Manuel Barroso, care i-a transmis mulțumiri spunându-i că aceasta a stat la baza temeiului produsului montan în Europa. Este doar un exemplu care exemplifică profesionalismul domnului Rey și care demonstrează faptul că este într-adevăr un specialist de calibru mondial, așa cum am specificat încă de la începutul acestui articol.

Însă care este situația actuală în zonele de munte? Care sunt necesitățile agriculturii? Sau, mai bine spus, ce trebuie făcut ca aceste zone din țara noastră să se bucure de prosperitatea de altădată? „Sunt multe de făcut! În ultima vreme se pare că lucrurile s-au mai lămurit. Din ce cauză? Cred că din necesitatea din ce în ce mai stringentă de a înțelege ce înseamnă ruralul montan și aici mă refer mai ales la zootehnie, care este motorul economic al zonei de munte. Sunt numeroase probleme, iar cea mai importantă cred că este îmbătrânirea accelerată a populației, cumulată cu plecarea tineretului mai ales peste hotare, fapte care duc la pericolul depopulării montane. Aceasta din urmă este cea mai îngrijorătoare și asta din mai multe perspective, dar mai ales financiară și culturală. De aceea trebuie să facem eforturi astfel încât în această zonă importantă a țării să continue activitatea. Și este vorba în special de creșterea animalelor“, a declarat prof. univ. dr. Radu Rey.

Fânețele și pășunile, ineficient valorificate

RADU ReyDiscuția cu domnul Rey a avut loc după o întâlnire a agricultorilor din zona Sucevei, iar concluziile prezentate în cadrul acelui forum l-au deznădăjduit: „Nu demult am asistat la o prezentare în care era evidențiat faptul că în județul Suceava, cel care a fost primul județ decenii întregi în zootehnie, are în prezent o oaie/ha. Eu cred că greșeala majoră s-a făcut în 2007, atunci când s-a acordat subvenție doar de la peste 50 de oi. Or în zona de munte nu toată lumea deține atât de multe capete. Iar în 2014 lucrurile s-au schimbat și mai rău, acordându-se banii de la 150 de oi. Tradiția românească era ca majoritatea să dețină câteva capete, 15-20, care să se reunească într-o singură turmă de aproximativ 500 de capete, ce urca pe munte și uite așa se păstra continuitatea îngrășămintelor organice. Iar acestea garantau producția anului viitor și tot așa în fiecare sezon, iar noi ca popor am făcut acest lucru sute de ani, de aceea există în zona de munte flora acesta de o calitate excepțională. Noi trebuie să apreciem și să valorificăm iarba. Aceasta poate fi valorificată în special prin zootehnie, pentru că la munte nu poți face altfel de culturi. Iar pentru ca iarba să fie de calitate, trebuie să existe îngrășăminte organice, iar ca acestea să existe trebuie să vorbim mai întâi de existența fermierului, apoi de cea a animalelor care produc îngrășămintele organice“, a continuat Rey.

Acesta a subliniat faptul că, dacă timp de 7-8 ani nu sunt asigurate îngrășămintele organice, iarba nu va mai avea aceeași valoare și practic este imposibil de recuperat, iar în aceste condiții se impune un program care trebuie să țină cont mai întâi de acest aspect.

Program specific pentru zona montană

Întrebat dacă are sprijin din partea clasei politice din țara noastră, acesta a declarat faptul că bune intenții au existat de-a lungul timpului, însă este conștient de faptul că zona de munte nu este prioritară pentru Ministerul Agriculturii, chiar dacă au existat și miniștrii care s-au implicat în mod deosebit în această problematică. „Nu putem izbuti cu zona de munte decât cu un program clar și diferit față de cel aplicat în celelalte zone agricole. 80% din agricultura țării nu este montană, iar presiunea mare a agriculturii, exersată încă dinainte de ‘89, este atât de intensă asupra zonelor de cultură mare încât, oricât de bine au fost intenționați unii miniștri, au fost copleșiți de problemele numeroase pe care le are zona bazată pe culturi. De aici această marginalizare a zonei de munte. Din acest motiv susțin că singura soluție este separarea problemelor zonei de munte de restul agriculturii. Trebuie un secretariat de stat care să se ocupe de această zonă și să implice toate cele 15 ministere care acționează în zona de munte. Ultima strategie pe care am elaborat-o a ținut cont de aceste aspecte și a influențat în bine actualul program de guvernare care a inclus muntele pentru prima dată în istorie în Planul Național de Dezvoltare Rurală“, a mai declarat domnul Rey.

Mai mult decât atât, acesta susține că în zona de munte ar trebui să existe un ministru delegat pentru zona montană care să aplice o strategie specifică zonei: „Pot spune că am fost inițiatorul acestei idei în Europa, atunci când am fost vicepreședinte 8 ani de zile în EUROMONTANA. E nevoie ca la nivel politic să existe acceptarea unui astfel de plan care să aibă temei legal și susținere financiară. De aceea spun că organizarea la nivel montan este elementară. Trebuie să urmăm ce zice Comisia Europeană și Parlamentul European și pentru următoare etapă să creăm un subprogram tematic pentru zona de munte, având în cadrul Ministerului Agriculturii un secretar de stat care să se ocupe de problemele zonei de munte.“

Comuna și cooperativa

„Punerea în valoare a produsului montan nu se poate realiza decât prin sistem cooperatist, deoarece gospodăriile mici și mijlocii sunt caracteristice muntelui românesc. Și atunci cred că dacă în fiecare comună ar exista o cooperativă, care să scoată din propriul depozit produsul montan, atunci prețul lui ar fi unul corect“. Radu Rey

Ion BANU, Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 8, 16-30 aprilie 2017 – pag. 42-44

Un nou centru ştiinţific pentru economia montană

Economia zonei montane va beneficia, în viitorul apropiat, de aportul cercetării româneşti, în urma dezvoltării infrastructurii a Institutului Naţional de Cercetări Economice (INCE) „Costin C. Kiriţescu“ Bucureşti, a Academiei Române, prin crearea Centrului de Economie Montană (CE-MONT). Noul lăcaş al ştiinţei, al cărui suflet este prof. dr. Radu Rey, va fi realizat graţie unui proiect cofinanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională. Unicitatea CE-MONT rezultă din faptul că nici în România şi nici în ţările carpatice şi balcanice nu există o entitate de cercetare-dezvoltare şi educaţie similară, axată pe specificitatea economico-socială şi de mediu montane. Proiectul dezvoltă un pol de excelenţă montanologică, ca prioritate românească în domeniu. Academia Română a încercat să înfiinţeze CE-MONT, în decembrie 2008, însă lipsa banilor a dus la necesitatea accesării de fonduri europene.

Agricultura montană, mai bine valorificată

„Despre munte se vorbeşte puţin din punctul de vedere al economiei, mai ales că acesta este considerat mai mult o sursă de materie primă. Însă, pentru o dezvoltare durabilă, cred că este nevoie de o altă abordare, astfel încât agricultura montană să poată fi mai bine valorificată, iar muntele să aibă asigurată dăinuirea în timp, fără a fi dus până la epuizare, cum se întâmplă cu exploatările miniere şi forestiere“ – a spus acad. Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.

„Lansarea noului proiect reafirmă vocaţia şi misiunea INCE, ca instituţie academică pentru cercetare fundamentală, institut care îşi propune să-şi asume un rol esenţial în dezvoltarea şi conservarea patrimoniului ştiinţific, a instituţiilor şi identităţii naţionale“ – a afirmat prof. dr. Luminiţa Chivu, director general al INCE.

Creşterea productivităţii exploataţiilor agricole

În ciuda vârstei onorabile, Radu Rey se bucura ca un copil când afirma că CE-MONT vizează domenii ale economiei specifice zonelor de munte, cu predilecţie agricultura/zootehnia din gospodăriile rurale şi alte resurse ale mediului montan.

Prin viitoarele proiecte de cercetare, se va realiza creşterea productivităţii exploataţiilor agricole montane private, cu perspective pentru dezvoltarea unor obiective de valorificare a produselor de calitate, asigurând astfel siguranţa şi securitatea alimentară a celor aproximativ 3 milioane de oameni care trăiesc în munţii României. De asemenea, creşterea productivităţii acestor exploataţii agricole va contribui la aprovizionarea cu hrană de calitate şi beneficii de sănătate a consumatorilor din mediul urban şi va reduce decalajele faţă de alte ţări dezvoltate cu munţi din Uniunea Europeană. Astfel se va ameliora nivelul de civilizaţie, cu diferenţierile date de condiţiile naturale, economice şi tradiţionale ale populaţiei montane.

„Proiectul contribuie la sporirea capacităţii de cercetare într-un domeniu deficitar, la creşterea competitivităţii ştiinţifice pe plan internaţional, prin amplificarea cunoştinţelor privind un areal vast şi marcat de specificitate şi formarea de cercetători tineri, pe domenii mulţi şi interdisciplinare, ca specialităţi montanologice, din Uniunea Europeană. Proiectul face parte din obiectivul principal al programului privind creşterea competitivităţii economice, în condiţiile sporirii importanţei munţilor, sub efectele schimbărilor climatice şi demografice, ca resursă însemnată şi regenerabilă de hrană, energie şi privind absorbţia de carbon.

Prin amplasarea CE-MONT în interiorul spaţiului montan, într-o zonă-pilot, cu mari tradiţii în creşterea animalelor, calitatea produselor lactate şi în turism şi cu acumulări instituţionale şi creative în ultimii 20 ani şi prin calitatea infrastructurii se va asigura un mediu de cercetare şi educaţie de nivel tehnico-ştiinţific înalt şi atractiv pentru cercetătorii tineri din România, dar şi pentru specialişti şi cercetători din străinătate“, a declarat Rey.

Necesitatea înfiinţării CE-MONT

Munţii Carpaţi ai României se numără printre cei mai masivi din Europa, întinşi pe 74.000 km pătraţi, ceea ce reprezintă puţin peste 31% din teritoriul naţional. Aici îşi duce viaţa aproximativ 16% din populaţie, în 825 de localităţi, dintre care 80 de oraşe şi municipii, 3.560 de sate şi 850.000 gospodării tradiţionale, cu 3 milioane ha de terenuri agricole şi 4 milioane ha de păduri. Conform domniei sale, până în 1990, cercetările în domeniile economiei agroalimentare şi sociale montane au fost ignorate, iar un sistem de învăţământ adaptat specificităţii economiei rurale montane nu a existat. Situaţia persista în mare măsură şi la nivelul anului 2012.

Slabele competenţe, limitarea apariţiei factorilor de progres, erori de orientare şi marginalizarea agroeconomiei montane, insuficienţa unor eforturi au generat stagnare şi regres, cu o amplă rămânere în urmă a cercetării ştiinţifice în domeniile economiei rurale, montane.

„Tocmai această regretabilă rămânere în urmă a cercetării ştiinţifice româneşti se doreşte a fi recuperată şi prin proiectul de dezvoltare a Centrului de Economie Montană. Conectarea INCE prin CE-MONT la reţeaua de cercetare ştiinţifică consacrată zonelor de munte din UE şi la nivel mondial va permite o evoluţie mai rapidă în creşterea calităţii cercetării ştiinţifice, transferuri de know-how şi participarea creativă, inovativă a cercetării româneşti la punerea în operă a unor soluţii optimale şi durabile de dezvoltare echilibrată, cu protejarea populaţiei, tradiţiilor şi mediului montan.

Se urmăreşte ca CE-MONT să deţină capacitatea de a previziona schimbări de esenţă, de a programa şi de a contribui la fundamentarea unor noi strategii şi politici destinate valorificării superioare şi durabile a resurselor zonei montane, un colaborator util pentru sfera decizională“ – a menţionat Rey.

Laboratoare de studii şi cercetare

Potrivit proiectului european, CE-MONT va fi dotat cu 12 laboratoare de studii şi cercetare. Acestea vor viza economia exploataţiilor agricole montane; economia resurselor montane neagricole şi energetice, regenerabile, industrii şi servicii; geografie economică, demografie şi sociologie; legislaţie, strategii şi politici montane comparate şi relaţii ştiinţifice internaţionale şi altele.

Proiectul mai include Universitatea montană est-europeană (denumire generică), cu rol aplicativ pentru masteranzi, doctoranzi, cercetători, precum şi „Biblioteca montană“, prevăzută iniţial cu 500 de lucrări consacrate zonelor montane. Difuzarea rezultatelor cercetărilor şi cunoştinţelor specifice şi utile în spaţiul montan se va realiza prin editarea revistei lunare Viaţa munţilor şi a alteia bianuale Muntele, ultima bilingvă (română şi engleză). În plus, va funcţiona Caravana montană mobilă, care va realiza evenimente ştiinţifice şi acţiuni de promovare şi conştientizare în spaţiul montan.

Câteva date tehnice ale proiectului

● Proiectul se înscrie în Programul Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice“ – Investiţii pentru viito­rul dumneavoastră.

● Valoarea totală: 29.581.496 lei.

● Valoarea finanţării nerambursabile: 24.380.218 lei.

● Locul amplasării CE-MONT: Vatra Dornei, judeţul Suceava.

● Data semnării contractului: 21.12.2012.

● Data limită a finalizării: 30.06.2015.

● Personal: 30 de cercetători şi 5 angajaţi administrativi.

Traian Dobre
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013

Abonează-te la acest feed RSS