Despre călătorii se spune că se numără printre puținele lucruri pe care le poți cumpăra și care te îmbogățesc. Pentru că da, a vedea lumea este un privilegiu pe care nu toți oamenii și-l permit, însă chiar și vizitând câteva locuri, nu neapărat dintre cele esențiale, devii mai bogat. Așa m-am simțit și eu după ce am vizitat orașul francez Toulouse, un oraș care nu se afla printre prioritățile mele, dar care m-a îmbogățit sufletește.

Istorie, tradiție și turism

Situat în sud-vestul Franței, Toulouse este cel de-al patrulea oraș ca mărime și unul dintre cele mai importante din țară. La Ville Rose, așa i se mai spune orașului datorită pietrei distinctive folosite pentru construcția clădirilor, multe dintre ele păstrându-și autenticitatea chiar și astăzi, este un oraș pe lista UNESCO. De fapt, centrul vechi este o adevărată comoară a orașului, lunar mii de turiști vizitând principalele atracții turistice din zonă. Turiștii sunt atrași în special de îmbinarea perfectă între cultură, artă, arhitectură și industrie.

Printre principalele atracții turistice se numără Bazilica Saint-Sernin de Toulouse, construită în secolul al XI-lea în stil roman, cu turn înalt, porți mărețe și cripte impresionante, precum și catedrala Saint Etienne ce aparține stilului gotic. Prima dintre ele poartă numele primului episcop martir din Toulouse și reflectă două realități religioase importante – pelerinajele și cultul relicvelor. În schimb, cea de-a doua atracție se remarcă prin durata construcția catedralei ce s-a desfășurat pe parcursul a cinci secole, respectiv XI-XVI, și din acest motiv cuprinde diferite stiluri și curente culturale. Se remarcă aici vitraliile, tapițeriile și tablourile, precum și orga ce se află la 17 metri înălțime. În fața catedralei se remarcă un arbore impresionant, supranumit și arborele celților, ce are în jur de 400 ani. De asemenea, tot în apropierea catedralei se află și una dintre cele mai vechi fântâni publice devenite monument, Griffoul, ce datează din jurul anilor 1546.

La fel de important este și Capitoliul, un monument extraordinar ce astăzi găzduiește primăria, un teatru și un hotel. Este, de fapt, emblema orașului care, de-a lungul timpului, a cuprins diverse clădiri ce au fost construite și folosite după nevoi. Se remarcă prin prezența a opt coloane roz de marmură și prin curtea  Henri IV, martor al asasinatului ducelui de Montmorency, precum și prin sala ilustrată ce are o lungime de 70 de metri și cuprinde numeroase picturi și busturi ale personalităților importante din țară. Nu doar aceste încăperi se pot vizita, ci și alte săli istorice ce vă vor îmbogăți cunoștințele cu privire la specificul zonei și al locuitorilor.

Și pentru că am ajuns aici, nu aveam cum să nu amintesc și Place de la Trinité, ce se află în centrul orașului și impresionează prin prezența fântânii, despre care se spune că inițial era un puț, dar și prin așa-numita Casa Soarelui ori numeroasele terase și cafenele.

Tot în rândul obiectivelor turistice pe care nu ar trebui să le ratați se numără și Muzeul Augustinilor. Este vorba despre o fostă mănăstire ce a devenit muzeu, după Revoluția Franceză, din Ordinul Augustinilor. Este unul dintre cele mai vechi muzee din țară și găzduiește colecții de sculpturi ce datează și din Evul Mediu, colecții de pictură extrem de valoroase, picturi religioase și gotice, dar și colecții impresionante ce te poartă prin pașii importanți ai istoriei artei. Și lista muzeelor poate continua, depinde acum ce domenii vă intereasează și de timpul pe care îl aveți la dispoziție pentru a vizita orașul.

Importanța râului Garonne

Ca multe alte orașe mari cu importanță turistică, și Toulouse este traversat de un râu important. Este vorba de Garonne, ce împarte orașul, iar cele mai atractive puncte turistice se află pe malul drept. Unul dintre cele mai remarcabile locuri din oraș este Canal du Midi, un alt sit UNESCO ce aparține secolului al XVII-lea și este o parte a Canalului des Deux Mers de 430 de kilometri, care leagă Marea Mediterană de Oceanul Atlantic. Revenind la importanța râului Garonne, trebuie amintit faptul că se pot realiza diferite excursii cu bărci mai mari sau mai mici, de unde se pot admira și fotografia unele dintre cele mai importante atracții turistice ale orașului și mai ales Pont Neuf. Este vorba despre cel mai vechi pod din oraș, construit în anii 1500. ce a rezistat provocărilor timpului și impresionează prin grandoarea sa.

Vorbind de momente istorice importante, trebuie menționat faptul că și aici există un Arc de Triumf, dedicat mai mult luptătorilor valoroși ai istoriei și mai puțin celor decedați. Este vorba despre un monument construit în anul 1928 ce domină aleile parcului Grand Rond. Are 8 coloane de piatră unde apar gravate principalele câmpuri de luptă, iar interiorul se remarcă prin sculpturi atent realizate ce înfățișează bucuria victoriei.

Aș putea spune că am vizitat un oraș unde sintagma la vie en rose  este cât se poate de reală, iar iubirea față de tradiții și importanța locurilor se păstrează cu sfințenie. De exemplu, Toulouse mai este supranumit și orașul violetelor. Ce-i drept, fiecare magazin de suveniruri mizează pe această sintagmă și majoritatea obiectelor pe care le poate achiziționează un turist conțin violete ori au înfățișate micile flori. De ce? Pentru că, în secolul al XIX-lea, cultura de violete a devenit emblema orașului, deci una dintre principalele preocupări ale cetățenilor. Agricultura și economia zonei se bazau pe cultura violetelor, însă în prezent doar 3 familii mai au astfel de culturi. Cu toate acestea, aici se desfășoară anual, la început de primăvară, Festivalul Violetelor prin care se dorește păstrarea meșteșugului și expunerea frumoaselor flori violet.

Nu trebuie să uităm că, pe lângă faptul că este un oraș UNESCO, cu o arhitectură și istorie impresionantă, Toulouse are și o vastă istorie în inovație și industria aeronautică. De fapt, este considerat și capitala europeană a industriei aeronautice datorită companiei Airbus şi a companiei aeriene Airbus Group.

În apropierea orașului se află și muzeul Aéroscopia care este de-a dreptul impresionant pentru că și istoria companiei locale este impresionantă. Peste 35.000 m² găzduiesc fel de fel expoziții, printre care și o expoziție de avioane legendare din toate epocile (Concorde, Caravelle, Super Guppy, A300B etc.) și o murală de 58 de metri care urmărește istoria aeronauticii. În apropierea muzeului se află și fabricile Airbus, iar de la Aérscopia se poate pleca cu ghid pentru a vedea cum arată liniile de ambalare a avioanelor, unde nivelul de uimire va atinge cote maxime. Dacă ați obosit de prea multe vizite, vă puteți relaxa la restaurantul de lângă muzeu, unde vă puteți bucura de preparate culinare gătite din ingrediente locale.

Și, chiar dacă pare doar un oraș plin de istorie, cu arhitectură aparte și multe povești frumoase, Toulouse este un oraș tineresc, cu importante cluburi și restaurante, iar acest lucru se întâmplă și datorită faptului că este un important centru universitar, cu peste 100.000 de studenți.

Așadar, călătoriți ori de câte ori aveți ocazia, fie că este vorba despre orașe mai mari sau mai mici, de locuri mai noi sau mai vechi, fiecare călătorie înseamnă încă o nestemată din cufărul propriu cu amintiri bogate.

Larissa DINU

GALERIE FOTO

Cum sunt sprijiniți fermierii, proprietarii de păduri, producătorii de produse alimentare, cum sunt implementate cele peste 170 de proiecte finanțate prin planul alimentar național, cum este organizat sistemul de învățământ agricol în Franța sunt doar câteva dintre întrebările la care a răspuns Marie-Luce Gibe, consilier agricol la Ambasada Franței.

– Care sunt principalele provocări pentru agricultura și industria agroalimentară în Franța?

– Politicile agricole și alimentare ale Uniunii Europene evoluează pentru a promova practici mai durabile în ceea ce privește protejarea mediul și a sănătății, cu sprijinul deplin al Franței. Acesta este obiectivul stabilit prin Pactul Verde European și strategiile specifice din domeniul agricol. Franța este totuși foarte atentă să se asigure că eforturile depuse de fermierii europeni nu sunt afectate de o creștere a importurilor de produse agricole din zone care aplică standarde de mediu și de sănătate mai puțin ambițioase. Prin urmare, Franța dorește să colaboreze cu partenerii săi europeni pentru a introduce măsuri „în oglindă“ oriunde este relevant, adică pentru a se respecta standardele Uniunii Europene referitoare la protejarea mediului și a sănătății și în cazul produselor importate din țări terțe.

De altfel, Franța a început un proces de tranziție agro-ecologică spre practici agricole sustenabile încă din anul 2014, proces care se consolidează și în care există solidaritatea celorlalte țări membre prin: egalitate de tratament prin PAC, dar și măsuri oglindă propuse de Ministerul de Agricultură în cadrul PFUE.

Agricultura se confruntă și cu o scădere a atractivității în rândul noilor generații. Mulți fermieri se vor pensiona fără să fie tineri dornici să le ia locul. Modelul istoric francez al fermei familiale medii (media națională de 63 ha în 2016 ASA) este de asemenea amenințat, dar MAA susține astăzi diversificarea modelelor agricole. Cu toate acestea, spre deosebire de România, creșterea excesivă a dimensiunii este descurajată în Franța (opoziția la o fermă de 1.000 de vaci/reglementări referitoare la accesul terenului agricol). Transmiterea fermelor este o problemă principală pentru Franța și este, de asemenea, în atenția politicilor publice. Pe 7 octombrie 2020, SAFER, FNSEA, JA și APCA și-au reiterat angajamentul față de menținerea reglementării pieței funciare.

În sfârșit, cetățenii și consumatorii au din ce în ce mai multe solicitări cu privire la calitatea alimentelor (creștere puternică a cererii de produse ecologice) și a modului de cultivare (produse fitosanitare și bunăstarea animalelor). Fermierii și IAA-urile trebuie să se adapteze constant acestor solicitări.

– Ce măsuri au fost luate pentru a sprijini fermierii, proprietarii de păduri, producătorii de produse agricole și industriile conexe?

– Franța, ca și România, a beneficiat de măsuri de sprijin pentru a face față pandemiei. În Franța au avut loc închideri mai semnificative ale sectorului HoReCa și, prin urmare, efectele asupra fermierilor, în special în domeniul producătorilor de vin și al produselor cu valoare adăugată ridicată au fost mai accentuate. În acest sens au fost instituite măsuri temporare de sprijin. Reziliența sistemului alimentar a fost, de asemenea, pusă la îndoială, ceea ce a favorizat o consolidare a legăturilor la nivel local dintre fermieri și consumatori prin inițiative cum ar fi: platforma de produse agricole proaspete și locale și PAT – program alimentar teritorial. Bineînțeles că există și PNRR-ul. În Franța, partea agricolă/silvică se concentrează în principal pe hrană, bunăstarea animalelor și reîmpădurire. Este de menționat faptul că Franța beneficiază de 40 de miliarde de euro fonduri europene, la care a adăugat 60 de miliarde susținuți din bugetul național, ceea ce îi oferă o mai mare libertate financiară. Din cele aproximativ peste 100 de miliarde, agricultura și silvicultura reprezintă 1 miliard de euro.

– Ce ne puteți spune despre finanțarea proiectelor din țară? Aveți peste 170 de proiecte, un număr destul de mare. Cum ați reușit această performanță?

– Vorbim despre 170 de proiecte finanțate prin planul alimentar național. Franța este o țară care dispune de o experiență ridicată în gestionarea unor crize prin măsuri de contracarare concretizate în strategii, planuri și obiective revizuite periodic. În acest sens, spre exemplu, lucrăm foarte mult prin apeluri de proiecte în cadrul planului alimentar național. Ceea ce s-a ales din punct de vedere strategic a fost să fie implementate măsuri care funcționează bine și care au prioritate, dar care nu aveau un buget suficient. Prin urmare, s-a extins pachetul bugetar în special prin intermediul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență).

Au existat avansuri de finanțare chiar și atunci când PNRR nu fusese încă adoptat.

– Cum este organizat sistemul educațional agricol în Franța și, respectiv, cum sunt consiliați tinerii să aleagă un eventual parcurs educațional agricol?

– În Franța, spre deosebire de România, disponibilitatea forței de munca nu este o problemă atât de mare. Acest lucru nu înseamnă că agricultura și industria agroalimentară sunt sectoare de activitate în care companiile nu întâmpină dificultăți în a recruta. Când vine vorba de șefi de fermă, care reprezintă un statut cu totul special (nu manageri de fermă, ci chiar oameni care lucrează în mod direct în producția agricolă), există, ca peste tot, o criză vocațională. Munca este grea și veniturile sunt adesea scăzute.

MAA, care este responsabil de educația agricolă, desfășoară campanii de promovare a acestor meserii, „Aventura celor vii“, de exemplu, cu rulote care străbat Franța, sau campanii privind promovarea antreprenorialului în mediul rural. Acest lucru ajută, dar nu este încă suficient.

Liceele agricole din Franța sunt bine susținute de comunitățile locale. Acestea dispun de ferme experimentale. Trebuie subliniat faptul că tinerii sunt în special încurajați să facă stagii de practică în ferme, unde ei chiar lucrează, nefiind limitați doar la a observa. Acest stagiu are un rol important în notele lor, chiar și la nivel de Bac! Aceasta este una dintre diferențele majore față de România. Discutăm mult cu MADR și Ministerul Educației din România despre reforma necesară a programelor de bacalaureat agricol din România. În Franța, rata de succes în cadrul unor astfel de programe (de la nivelul CAP până la certificatul de tehnician superior) este foarte mare – 90,7% în 2021. Copiii și părinții sunt mândri de școala absolvită, iar tinerii absolvenți își găsesc rapid de lucru, ceea ce conferă tuturor multiple satisfacții.

Pentru partea salarială, în perioada pandemiei a fost înființată și o platformă între centrele de angajare și camerele de agricultură/sindicate pentru a facilita legătura dintre fermierii care caută forță de muncă și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă sau studenți (recoltă și cules).

– Pe ce reforme se bazează Franța în Planul Strategic Național (PSN/PAC) și cum pot fi ele implementate?

– În cadrul PSN, nu prea putem vorbi de măsuri de reformă propriu-zise. Reforme sunt propuse la nivelul UE și transpuse în practică la nivel național prin PSN. Putem în acest caz vorbi cel mult de adaptări conform specificului național. PNS a făcut obiectul unor consultări interne complexe cu profesioniști, dar și în egală măsură cu ONG-uri, consumatori și cetățeni. Pentru prima dată a fost mobilizată comisia națională de dezbatere publică CNDP. Trebuie subliniat faptul că Ministerul francez al Agriculturii a trebuit să răspundă la mii de întrebări în care au fost precizate foarte clar cum sunt sau, dimpotrivă, nu sunt luate în considerare diverse măsuri de reformă în următorul CAP.

De exemplu, încă lucrăm la măsurile de ecoscheme care reprezintă una dintre reformele centrale ale noului PAC. În acest moment încercăm să identificăm cele mai pertinente măsuri de sprijin care pot răspunde diversității fermelor noastre fără însă a deveni foarte complexe și care să rămână în același timp corecte.

– Nu în ultimul rând, v-aș întreba... Cum sunt promovate produsele locale în Franța?

– În primul rând trebuie menționat faptul că există o multitudine de sisteme de certificare a produselor locale. Principalele de care suntem foarte atașați în Franța sunt Indicațiile geografice și produsele organice. Prin astfel de scheme de calitate se certifică nu neapărat proveniența locală a produselor alimentare.

Parcurile regionale, departamentele și regiunile pot dispune de astfel de surse de finanțare pentru a susține măsuri de promovare a unor astfel de produse pe teritoriile lor.

O altă pârghie importantă constă în faptul că în Franța (spre deosebire de România) în cazul școlarilor se asigură zilnic mese calde. Părinții plătesc pentru acestea, devenind în acest fel foarte atenți și sensibili la ceea ce mănâncă copiii lor. Sunt volume mari de consum care atrag interesul fermierilor, și în special al fermierilor locali. Cantinele sunt de altfel gestionate de către comunitățile locale care au mai multă putere comparativ cu România (în special la nivel de regiune), iar fermierii știu să le reamintească aleșilor locali de necesitatea promovării produselor locale în meniul școlarilor.

Obiectivul de a face consumul de produse alimentare din astfel de cantine mai orientat spre produse locale și mai durabile a fost consacrat în legea EGALIM. Există în acest fel o serie de obiective clare: „50% din produsele consumate în cantinele destinate școlarilor trebuie să fie certificate prin semne oficiale de calitate și origine (SIQO), organice sau cu Înaltă Valoare Naturală“ până în 2022.

Pe de altă parte, nu intenționăm să spălăm creierul copiilor. Cantinele sunt deschise produselor alimentare din toate culturile. Există în acest sens constituite meniuri tematice pe diferite țări pentru a promova multiculturalitatea. Respectăm și legislația europeană care interzice favorizarea produselor naționale (cantitatea loturilor). Este vorba despre produse certificate/bio care pot proveni din oricare țară membră a UE.

De asemenea, doresc să subliniez faptul că prin educație se creează o legătură strânsă între teritoriul și alimentația sănătoasă și durabilă. Acestea sunt și elemente de justiție socială, unul dintre pilonii strategici ai planului nostru alimentar național. În acest fel s-a propus să se constituie un fond de 50 de milioane de euro pentru comunitățile rurale mici, ca parte a planului de redresare, astfel încât acestea să poată achiziționa echipamente de procesare, în special pentru fructe și legume, dar și pentru a pregăti bucătari.

Simona-Nicole DAVID

Așa cum spuneam în articolele anterioare, Dumnezeu mi-a oferit ocazia să văd întreaga lume în anii în care am lucrat pe vapor ca fotograf, asistent foto manager și mentor pentru noii recruți (colegi aflați la primul lor contract). De fiecare dată când aleg locul despre care vă povestec cu drag în paginile revistei am o mare problemă în selectarea acestuia. În acest număr am ales Marsilia. Deloc întâmplător, poate, pentru că în numărul trecut v-am relatat câte ceva din impresiile pe care mi le-a lăsat orașul în care s-a născut Napoleon Bonaparte, Ajaccio – Corsica. Și ce legătură are...? Ei bine, Marsilia este și orașul care a dat numele imnului Franței. La Marseillaise îndeamnă „copiii Patriei“ de ceva timp, din 1792, când soldații din Marsilia au intrat în Paris. Versurile și muzica fuseseră create într-o singură noapte, prin aprilie, de către Claude Joseph Rouget de Lisle.

Al doilea oraș ca mărime din Franța, dar primul port francez, Marsilia este un amestec interesant de TOT. Personal, îmi place mult mai mult decât Parisul. De altfel, un oraș ce are peste 2.600 de ani vechime, Marseille (sau Marsiglia în italiană) a fost și capitală culturală europeană în 2013.

În Marsilia am fost de nenumărate ori, fiind și oraș de îmbarcare mai bine de 2 ani în timpul charterelor pentru oaspeții francezi. Astfel, fiecare nouă croazieră începea și se sfârșea în Marsilia. Poate pentru că mi-a plăcut atât de mult am avut marea bucurie să stau aproape o lună în Marsilia, mai exact în șantierul naval (Chantier Naval de Marseille), cel mai mare dry dock din Mediterană. Și, pentru că nu aveam oaspeți la bord, nici nu aveam ce face. Drept urmare, fiecare zi era o nouă ocazie de explorare a unui oraș absolut minunat. Încă din primele zile m-am integrat deja în acest amestec de culturi, în acest oraș ce atrage prin fiecare detaliu și m-am întrebat de ce unii spun că este un oraș periculos, un loc în care trebuie avut grijă să nu ți se dea în cap, să nu ți se fure... Ba mai mult chiar, nu înțeleg de ce Marsilia nu este cotat ca oraș turistic important al Franței. Știu că de gustibus et coloribus non discutandum..., dar, după mine, Marsilia este mult peste alte orașe „perle“ ale Mediteranei. Dar asta este o altă discuție, căci îmi propun să-mi spun impresiile și despre Nisa, Villefrance, Saint Tropez etc. Așa să îmi ajute bunul Dumnezeu.

Armonie perfectă sau haos?

Un mix de detalii fascinante, armonia în care se îmbină influențele unor culturi diferite, Marseille este un contrast care fascinează și atrage ca un magnet. Peisaje superbe, forme de relief diverse, istorie, cultură, arhitectură interesantă, clădiri care par să vorbească prin fiecare centimetru al fațadelor. Patina istoriei a fațadelor, lăcașurile de cult, agitația din portul vechi, pescarii cu ale lor povești simpatice, mulțimea de turiști haotici care par să se uite peste tot și niciunde pentru ca, într-un final, să dea buzna într-un fast food..., nunți colorate cu motoare ambalate la maximum și ritmuri de muzică ce te duc cu gândul la Ferentarii din București, Piața Chiliei din Constanța... Străduțe strâmte care amintesc de centrul vechi al Constanței se strecoară printre case vechi cu trei sau patru etaje, cu mici magazine de cartier, cu terase unde sunt doar două sau trei mese...

Apropo, sunt magazine unde iubitorii de vinuri pot cumpăra vinuri franțuzești cu doar 3 sau 4 euro. Unele sunt și la noi, dar la prețuri ce te fac să te întrebi dacă sticla este cu vin sau cu aur de 24 de karate. Și tot aici, pe străduțele marseieze, ne putem întoarce în timp datorită doamnelor rafinate, elegante, ce știu să poarte un „outfit“ perfect chiar și atunci când vând diverse fructe sau legume din coșulețe împletite din lemn. Marsilia este un adevărat colț de rai și pentru iubitorii de pește, căci piața de pește funcționează de sute de ani, iar peștele proaspăt este adus pe tarabe de pescarii iscusiți, unii dintre ei practicând această meserie-hobby din tată în fiu. Aici pot fi văzute specii rare de pești și alte vietăți marine, pe tarabe vechi din fața cărora se poate vedea ancorat câte un iaht de lux care te duce cu gândul la un sofisticat Saint Tropez sau un alt preferat al bogătașilor iubitori de lux și opulență, Monaco. Peștele este proaspăt, la fel și fructele de mare, iar unele vietăți marine sunt comercializate încă vii – garanția prospețimii lor.

Dumas și contele de Monte Cristo...

Bogată în linii de transport comun, Marsilia este locul în care este bine să mergi la pas, altminteri pierzi multe detalii ce merită toată atenția. Se poate alege trenuleț, metrou, autobuz, vaporaș etc., dar nimic nu se compară cu mersul pe jos prin locurile în care, în urmă cu sute de ani, soldații intrau triumfători îndemnând „copiii patriei la luptă“ cântând despre atrocitățile tiranilor care sugrumă copiii și nevestele... Marsilia este și locul în care poți vedea Château d’If..., pour les connaisseurs. Acest loc oarecum înfricoșător este cel din care contele de Monte Cristo a plecat să se răzbune pe toți cei care au trădat, locul în care a fost ținut prizonier și în care a suferit atâtea nedreptăți. Mergând la pas prin acele locuri captivante am călătorit un pic în timpul copilăriei, când îl citeam cu drag pe Dumas. Orașul port este și un loc perfect pentru iubitorii de muzee, artă, istorie. Aici pot fi văzute locuri impresionante precum Palatul Longchamp, absolut încântător. Se pot face plimbări cu barca sau se poate vizita Catedrala Notre Dame de la Garde, de unde se poate admira întreg orașul. Apropo, am vizitat catedrala atât ziua, cât și pe timp de noapte. Noaptea este absolut de poveste! Luminile orașului creează parcă o pictură deosebită, pictată de un artist a cărui pensulă a fost direcționată de Însuși Dumnezeu. Catedrala este așezată sus, în vârf de deal, și este văzută din aproape orice colț al orașului. Este cam primul loc care îți atrage privirea când vii în port. De altfel, „La Bonne Mere“ este protectoarea Marsiliei, acolo unde Fecioara poleită în aur veghează asupra noastră, a tuturor, fie că suntem fii și fiice ale mării, fie că suntem turiști sau localnici, fie că suntem soldați triumfători ce vrem să nimicim trădătorii și regii conspiratori...

Simona Nicole David

Capitala insulei Corsica, Ajaccio, poartă amprenta personalității lui Napoleon Bonaparte, fiind locul unde s-a născut militarul și omul politic ce a trăit între anii 1769 și 1821.

Situat în largul coastei de sud a Franței, Ajaccio este un loc interesant, un oraș elegant ce se caracterizează nu doar prin legătura strânsă cu Napoleon, ci și cu puternicul spirit maritim. Pe vremuri, cu secole în urmă, localnici trăiau din comerțul cu minunatul coral roșu pe care îl aduceau din largul Mediteranei – unul dintre darurile cu care Dumnezeu a înzestrat acest loc binecuvântat.

Istorie, arhitectură, mare și atmosferă mediteraneană, Napoleon, preparate tradiționale cu un gust desăvârșit, suvenituri, peisaje superbe, oameni calzi, energie pozitivă, culoare, lumină sunt doar câteva cuvinte ce pot descrie Ajaccio – Aiacciu în corsicană. I se mai spune și „Orașul imperial“ sau „Orașul coralilor“ pentru că, prin secolul al XVIII-lea, locuitorii își asigurau traiul din comerțul coralului roșu mediteranean. La acea vreme, aproape jumătate din locuitori erau pescari de corali. Iar Corsica mai este denumită și „Insula Frumuseții“ – o insulă cu munți ce ajung și la 2.700 de metri, fiind de altfel un loc interesant și provocator pentru cei pasionați de alpinism.

Fortăreața construită de italieni, cucerită de francezi...

Orașul a fost întemeiat de către genovezi la sfârșitul secolului al XIV-lea, iar cetatea construită pe vremea aceea este și astăzi aproape neschimbată. Prin reconstruirea cetății, genovezii își consolidau poziția dominantă în partea de sus a insulei Corsica. Construcția cetății începuse prin 1492, când vechiul oraș a fost abandonat tocmai din cauză că era extrem de vulnerabil la atacurile barbarilor și ale epidemiilor din acele vremuri. Planurile noile cetăți sunt realizate de arhitectul Cristoforo de Gandino, la început fiind construit doar un castel pe stâncile Capo di Bollo. Câțiva ani mai târziu, prin 1502, genovezii au început să construiască în jurul castelului și ziduri de apărare împotriva atacatorilor.

Există și un cartier genovez, cel mai vechi cartier din oraș, format din puține străduțe. Această zonă cochetă este și cea mai aglomerată și plină de cafenele, magazine, restaurante. Deși aparține Franței, așezarea te duce cu gândul la orașele vechi italiene. Ajaccio înseamnă Napoleon Bonaparte, căci fiecare colț aproape ne amintește de el, dar și arhitectură interesantă, străduțe vechi, muzee, catedrale și biserici, preparate din pește proaspăt, salamuri crud-uscate, brânzeturi, vinuri vechi. Iar lista nu se încheie aici.

Fortăreața construită de italieni a fost însă cucerită de francezi între anii 1553 – 1559, care au continuat lucrările de întărire și extindere a orașului. În urma construirii unor bastioane, cetatea a luat o formă de hexagon. În anul 1768, atunci când a fost cedat de genovezi, Ajaccio a trecut sub jurisdicția francezilor. Despre cetatea cu o istorie cel puțin interesantă se mai spune și că era vizitată adesea de Napoleon care, pe vremea când era tânăr, venea aici pentru a vedea momentul în care se schimbă garda. În prezent, cetatea poate fi admirată doar din exterior, de la distanță, nefiind obiectiv turistic, căci aparține armatei franceze.

Ce putem vizita în Ajaccio

Pasionații de istorie pot vizita casa în care s-a născut Napoleon Bonaparte, un loc interesant ce merită văzut și pentru că aici se află documente unice și obiecte ce au aparținut familiei.

Casa în care s-a născut și a copilărit Napoleon, reședința Bonaparte, se află aproape de port, pe Rue St. Charles 18. În prezent, este muzeu dedicat memoriei împăratului. Imobilul este păstrat impecabil și, pe lângă decorațiuni interioare, mobilă și alte obiecte ce au aparținut familiei Bonaparte, adăpostește și o colecție impresionantă de picturi și portrete din secolul al XVIII-lea. 

Familia Bonaparte s-a mutat într-o parte din clădirea ce mai târziu a luat numele de „Bonaparte“ pe la sfârșitul secolului al XVII-lea, imobilul fiind cel mai impunător și important în acea zonă. Rămasă în proprietatea familiei Bonaparte până în anul 1924, când Victor Napoleon o donează statului, casa devine muzeu în 1967 și este parte din Muzeul Național Mailmaison.

Casa memorială Bonaparte are și un magazin de suveniruri, Boutique Napoleon, de unde se pot cumpăra obiecte interesante ce amintesc de împărat. O altă clădire superbă ce merită văzută este Catedrala Saint Marie, a cărei construcție a început prin anul 1582, pe locul unde era amplasată biserica „Sfânta Cruce“ (Sainte Croix). Cunoscută și sub numele de „Notre Dame de l’Assomption“, Catedrala „Sainte Marie“ din Ajaccio a fost construită în stil renascentist, după planurile arhitectului italian Giacomo della Porta, și are hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Biserica a fost sfințită în 1593, după finalizarea lucrărilor de construcție ce au durat 11 ani.

Ajaccio este un loc ce amintește la fiecare colț de Bonaparte, Catedrala „Saint Marie“ fiind și locul unde a fost botezat Napoleon I într-o zi de vară – 21 iulie 1771. Tot aici se află și capela funerară a familiei Bonaparte până la momentul când s-a construit Capela Imperială de la Palatul Fesch din Ajaccio.

Fațada catedralei este construită în stil baroc, subliniat și de mixul cromatic deosebit – alb și portocaliu. Altarul lăcașului de cult este realizat din marmură de mai multe culori și reprezintă o donație din partea prințesei Elena Baccioch, sora lui Napoleon, în 1811. În catedrală se mai poate admira o orgă veche, construită în 1849 de către Aristide Cavaille-Coll tot în stil baroc, asemenea fațadei. De asemenea, tot în interiorul acestui lăcaș de cult este un tablou realizat de pictorul francez Eugene Delacroix. Tabloul poartă numele – nu întâmplător, firește – „Le Triomphe de la Religion”...

Ajaccio oferă multe alte locuri interesante ce merită văzute, inclusiv împrejurimile orașului fiind absolut superbe. Iar după câteva ore bune de plimbare, un moment de odihnă și un prânz sau o cină la unul dintre restaurantele locului ar fi binevenite. Există și o alternativă la restaurante: produsele tradiționale din piață, acolo unde producătorii locali te îmbie să guști din ce prepară ei. Indiferent dacă vrei să cumperi sau nu, îți poți face o idee despre cultura și tradițiile corsicane și savurând produsele locale. Prețurile sunt ceva mai mari decât la supermarket, dar merită. Iar calitatea este de excepție.

Corsica aparține Franței din 1768, deși corsicanii se consideră oameni liberi, dar mai degrabă italieni prin spirit decât francezi. A treia cea mai mare insulă a Mediteranei de Vest și cea mai puțin populată, Corsica merită vizitată și pentru o întâlnire cu istoria, cu limba și cu civilizația franceză. Totodată, locul de naștere a lui Napoleon Bonaparte, Ajaccio, reprezintă esența spiritului corsican. De altfel, Ajaccio amintește la tot pasul de prezența lui Napoleon aici. Mixul de culturi – franceză și italiană – dă un farmec aparte acestei părți din Corsica, iar capul de maur – simbol al luptătorilor pentru independență și libertate – se găsește și pe Pavilionul Corsicii, în sigla companiei de feriboat-uri, arborat cu mândrie de corsicani.

Corsica a fost ocupată de greci și mai apoi de romani, iar de peste 200 de ani este teritoriu francez. Cultural și geografic, Corsica este mai aproape de Italia decât de Franța. Devenită destul de târziu destinație turistică, adevărata Corsică se află în spatele fațadei costiere, departe de ochii turiștilor. Se poate spune că această insulă se deschide exploratorilor, celor care au răbdare să o cunoască. În Corsica reală, an de an, ciobanii continuă să-și mute turmele de la câmpie către pășunile înalte... De asemenea, festivalurile religioase sunt sărbătorite cu pasiune, așa cum se întâmpla în perioada medievală, cu cântece vechi... În munți, departe de lumea dezlănțuită, se ascunde trecutul furtunos al insulei.

Nikolai și magazinul „cu de toate”

Pe una dintre străduțele înguste, paralele cu țărmul mării, printre restaurante și cafenele, se găsește și un magazin cu tot felul de obiecte din întreaga lume. Aici, în magazinul care este un loc ideal pentru colecționarii de tot felul, se poate spune că se găsește întreg globul pământesc. Am intrat de curiozitate și aproape că m-am pierdut printre binocluri vechi, globuri pământești, diferite obiecte interesante de decor. Se poate spune că este un magazin cu de toate pentru toți, un magazin în care Nikolai a adus câte un colț din fiecare parte a lumii. Am cumpărat câteva cadouri pentru prieteni din magazinul lui Nikolai, iar când am vrut să plătesc Nikolai mi-a spus că nu are POS, deci nu se poate achita cu card, doar cash. Pentru că îmi doream mult să iau acele obiecte, el a venit cu o soluție rapid. Am mers la un restaurant din zonă și am achitat contravaloarea produselor cu cardul, iar proprietarul restaurantului i-a dat bani cash lui Nikolai. Soluția găsită de Nikolai mi s-a părut ingenioasă și chiar m-a făcut să mă întreb dacă la noi ar fi fost posibil așa ceva. Nikolai m-a întrebat de unde sunt și ce fac prin Ajaccio, iar eu i-am spus că mi-ar plăcea să-l las pe el să ghicească. Așa că a început prin a-mi spune că par din estul Europei și a început să enumere: Rusia, Ucraina, Moldova, țările fostei Iugoslavii, Bulgaria etc. Doar România a omis... Nikolai este din Rusia și are un mic magazin cu de toate în orașul construit de italieni, stăpânit de francezi și dominat de personalitatea puternică a lui Napoleon Bonaparte, cel care a ales să ne nască aici, la țărmul Mediteranei... Tot aici a ales și Nikolai să adune părți din întreaga lume și să le vândă trecătorilor, colecționari de colțuri de lume.

Simona Nicole David

Am preluat în titlu expresia specialiştilor de la CORTEVA AGRISCIENCE din Cernay, Franţa, convins fiind că exprimă realitatea a ceea ce am văzut acolo cu prilejul recentei vizite a Fabricii de producţie şi ambalare a unor produse pentru potecţia plantelor de ultimă generaţie.

Aflată în estul ţării, Cernay (Rinul Superior), ca de altfel mai toate localităţile din regiunea Alsacia, impresionează prin ordine, curăţenie, respect pentru tradiţie şi istorie, atribute specifice populaţiei autohtone, majoritatea de etnie sau cu „rădăcini“ germane. Poate nu întâmplător Compania Corteva Agriscience a ales să investească aici într-o fabrică modernă dotată cu echipamente de top.

Investiţia, în valoare de peste 20 milioane de euro, va susţine producţia gamei Inatreq active, acceptată deja pentru utilizare în multe din statele UE, aceasta făcând parte dintr-o nouă clasă de fungicide destinate protecţiei cerealelor în care molecula activă este obţinută din produse de origine naturală prin fermentare.

Producţia în noua fabrică, la a cărei inaugurare au fost prezente importante personalităţi politice şi administrative din regiune, dar şi jurnalişti din presa de specialitate din mai multe ţări europene, a demarat în această lună – octombrie 2019. Prin extinderea investiţiei vor fi create peste 50 de noi locuri de muncă ce se va adăuga celor aproximativ 380 deja existente.

CORTEVA AGRISCIENCE, prin investiţiile inclusiv în liniile de formulare, urmăreşte să vină în întâmpinarea cererii pentru produse organice, oferind agricultorilor soluţii noi în ceea ce priveşte protecţia culturilor, răspunzând astfel provocărilor aflate într-o continuă schimbare. Inatreq active este una dintre acestea, fiind considerat un produs revoluţionar care permite fermierilor obţinerea unor producţii mari şi sigure sub aspect alimentar. „Ingredientele naturale din componenţa produsului reprezintă direcţia dorită de societăţile europene în materie de inovare“, spunea printre altele Susan LEWIS, vicepreşedinte senior şi director operaţiuni Corteva Agriscience.

Cu prilejul dialogului purtat cu principalii reprezentanţi ai fabricii din Cernay am aflat cât de importantă este investiţia de aici pentru viitorul agriculturii europene şi nu numai, pentru sănătatea omenirii.

„Această nouă investiţie demonstrează angajamentul companiei noastre de a oferi soluţii sustenabile, inovatoare, care vor transforma agricultura şi vor ajuta agricultorii să crească productivitate şi să asigure alimentele necesare pentru o populaţie aflată în creştere. Această fabrică reflectă eforturile noastre continue pentru a crea un sistem alimentar sustenabil care să ajute fermierii în producerea de alimente sănătoase, de calitate, răspunzând astfel cererii consumatorilor“, îmi spunea Patrice SWINNEN, director de producţie al centrelor din Cernay şi Uffholtz.1753

„Inatreq active nu este un produs de sinteză, ci un produs natural obţinut prin fermentare, o fază chimică care permite stabilizarea moleculei. Odată ajunsă în plantă aceasta revine la forma sa naturală, formă în care devine dăunătoare agentului patogen pentru care a fost aplicat. Produsul va putea fi utilizat din 2020, după ce va fi înregistrat, acesta fiind deja supus mai multor teste, în mai multe regiuni cu condiţii diferite de climă şi sol. Este un produs obţinut în peste zece ani de cercetare şi care a costat compania două sute de milioane de dolari...“ – spuneau la unison doi dintre cercetătorii de la Cernay, Jean-Pierre Stekcler şi Andy Leader.

Vizita noastră la fabrica din Cernay, organizată impecabil de Corteva Agriscience, ne-a oferit posibilitatea de a vedea „în direct“ preocupările respectivei companii nu doar pentru asigurarea unor seminţe de înaltă performanţă, ci şi preocupările colectivelor de cercetători pentru protecţia plantelor, dar şi a mediului.

Timpul petrecut acolo, programul bine şi eficient organizat ne-au permis şi vizitarea localităţii, a unui sat medieval bine conservat, dar şi a unei crame locale tradiţionale, de fapt o afacere a familiei Schlumberger, prilej cu care am participat la degustarea mai multor sortimente de vinuri obţinute din soiurile de struguri cultivate pe domeniile respective.

Ion BANU

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

• România este trecută la „...și altele“

Spania, urmată de Italia, Franța, Germania și Regatul Unit sunt cele mai căutate destinații turistice din Uniunea Europeană. De altfel, cele cinci țări se află și în top 10 al celor mai vizitate țări din lume. România, trecută în statisticile UE la „și altele“, nu are nicio schimbare de paradigmă: cele mai căutate destinații turistice rămân litoralul Mării Negre, stațiunile montane din Brașov și Valea Prahovei, stațiunile balneoclimaterice și mănăstirile din nordul Moldovei.

Eurostat (oficiul de statistică al Comisiei Europene) arată că, în 2016, ultimul an analizat, la nivelul celor 28 de țări ale Uniunii Europene, au fost active 608.400 de structuri de cazare turistică, cele mai multe aflându-se în Italia (178.449), Marea Britanie (84.580) și Croația (83.233). Ca număr de locuri de cazare (31,319 milioane total UE-28), aproape o treime s-au concentrat în Franța (5,134 milioane de locuri de cazare) și Italia (4,493 mil.), aceste state fiind urmate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (3,944 mil.), Spania (3,516 mil.) și Germania (3,336). La mare distanță se află Olanda (1,370 mil. de locuri de cazare), Grecia (1,241 mil.) și Austria (1,001 mil.). Dintre țările estice, cel mai bine plasate în acest clasament sunt Croația (987.000 de locuri de cazare) și Polonia (749.000).

Spania, cea mai vizitată țară din UE

Spania a fost principala destinație turistică din UE pentru nerezidenți (persoane care călătoresc în afara țării lor), arată Eurostat, cu 295 de milioane de nopți de cazare, ceea ce reprezintă 22,2% din totalul pentru UE-28, principalele regiuni vizitate fiind Insulele Canare, Insulele Baleare și Catalonia. După Spania, cele mai populate și populare destinații pentru nerezidenți au fost Italia (199 de milioane de nopți), Franța (124 milioane de nopți) și Regatul Unit (119 milioane de nopți). Cele patru țări însumează 55,7% din totalul nopților petrecute de nerezidenți în UE-28 (fig. 1). Ca intensitate turistică (numărul de nopți petrecute în raport cu dimensiunea demografică a țării), au fost preferate Malta, Croația, Cipru și Austria.

Peste 60% din populația UE, angrenată în turism

Din totalul populației UE cu vârsta de cel puțin 15 ani, 62,1% au participat la activități de turism, mai exact aceste persoane au efectuat cel puțin o călătorie turistică în interes personal, pe parcursul anului. Rata participării a variat între 23,7% în România și 88,9% în Finlanda (fig. 2). Rezidenții din UE-28 au efectuat 1,2 miliarde de călătorii turistice; dintre acestea, 74,4% au fost către destinații interne și restul în străinătate. Cetățenii din Luxemburg, Malta, Belgia și Slovenia au preferat să viziteze alte țări în procent covârșitor; în schimb românii și spaniolii (10% fiecare) au manifestat un apetit scăzut de a călători peste hotare.

Cei mai mulți turiști, din Germania și Regatul Unit

Eurostat mai spune că rezidenții din UE-28 au petrecut 2,6 miliarde de nopți în vacanță în străinătate. Cei mai mulți turiști, totalizând aproape 51,3% din totalul UE-28, provin din Germania, aceștia petrecând 771 de milioane de nopți în afara granițelor țării, și din Regatul Unit, ai căror cetățeni s-au cazat 564 de milioane de nopți în străinătate (fig. 3). Ca nopți pe cap de locuitor (indicator totuși neconcludent), Luxemburg a fost statul ai cărui rezidenți au petrecut cele mai multe nopți în străinătate (22,3 nopți), urmat de Cipru (18,7 nopți/cap de locuitor) și Irlanda (12,5). La polul opus se află rezidenții din România, Bulgaria și Grecia, care au petrecut, în medie, mai puțin de o noapte în străinătate.

Spania, cele mai mari venituri

Cele mai mari venituri din turismul internațional, în cifre absolute, au fost înregistrate în Spania (54,7 miliarde euro), Franța (38,3 miliarde euro) și Regatul Unit (37,4 miliarde euro), urmate de Italia (36,4 miliarde) și Germania (33,8 miliarde). Ca ponderi în PIB ale veniturilor provenite din turism, pe primele locuri de situează Croația (18,6%), Cipru (13,7%) și Malta (13,2%), țări în care acest sector reprezintă cea mai importantă sursă de dezvoltare. Cel mai mare nivel al cheltuielilor pentru turismul internațional s-a înregistrat în Germania (72,1 miliarde euro), Regatul Unit (58,4 miliarde) și Franța (36,5 miliarde).

Litoralul Mării Negre, Valea Prahovei, Poiana Brașov, în topul preferințelor

Haideți să vedem cam pe unde se află turismul nostru în această ecuație. În 2018, arată ultima statistică a INS, România dispunea de 8.849 de structuri de cazare. Cele mai multe dintre acestea sunt pensiuni agroturistice – 2.821 de structuri de cazare, hoteluri – 1.613 și pensiuni turistice – 1.709. Capacitatea de cazare la nivel național este de 353.308 locuri, cele mai multe dintre acestea găsindu-se în București și celelalte reședințe de județ (91.685 de locuri) și pe litoralul Mării Negre (80.263). (Vezi tabelul 1.)

Numărul de sosiri ale turiștilor în structurile de cazare, calculat însă la nivelul anului 2017, a fost de 12.143.346. Cele mai multe s-au înregistrat în unitățile de cazare din București și orașele reședință de județe (5.992.403 de sosiri), ceea ce poate să ducă la concluzia că prevalează turismul de afaceri, urmat de destinațiile turistice din alte localități decât marile orașe (2.036.151), zona montană (2.019.142), litoral (1.049.970), stațiuni balneoclimaterice (945.257) și Delta Dunării (100.423).

Turiștii români și străini au petrecut 27.092.523 de nopți în vacanță în structurile de cazare. Destinațiile preferate au fost Bucureștiul și celelalte capitale de județ (10.341.681 de înnoptări), litoralul Mării Negre (4.316.379), stațiunile balneoclimaterice (4.204.898), stațiunile montane (4.178.123), alte localități, însemnând zonele unde se practică agroturismul (3.841.108) și Delta Dunării (210.334). (Vezi tabelul 2.)

Cele mai vizitate au fost zonele și obiectivele turistice din Regiunea Centru, Sud-Est și Bucureștiul, respectiv, municipiul Bucureștiul și județele Constanța, Brașov, Prahova, Suceava, Sibiu, Mureș, Cluj, Vâlcea, Bihor (peste un milion de nopți de cazare fiecare). Aceste date ne indică faptul că destinațiile turistice cele mai căutate sunt litoralul Mării Negre, Poiana Brașov, Predeal și Brașov, Valea Prahovei (Sinaia, Bușteni, Azuga), mănăstirile din nordul Moldovei, Clujul și salina Turda, Sibiu, precum și stațiunile balneoclimaterice din Vâlcea, Bihor, Mureș.

Maria BOGDAN

La Salonul Internațional al vinului și băuturilor spirtoase, care se desfășoară în perioada 18-21 iunie la Bordeaux, viticultorii dau dovadă de imaginație pentru a-și salva viile și fac un apel la mobilizare generală pentru a lupta împotriva încălzirii climatice, transmite AFP.

Incendii, precum cele din Australia și Chile, geruri târzii precum cele care au lovit Franța la finele lunii aprilie, aceste pericole climatice ar urma să se accentueze, avertizează John Holdren, președintele Facultății de științe ale mediului de la Harvard, afirmând că în 2040 canicula din 2003 va fi o vară normală, iar în 2060 o vara răcoroasă.

Chiar și o mică creștere a temperaturilor afectează viile nobile. "Viile sunt plante foarte sensibile, sunt ca un termometru", a subliniat Gaia Gaja, coproprietarul domeniului Gaja din Piemont (Italia), unul din cele mai mari nume din industria vinului.

Toți viticultorii sunt preocupați de încălzirea climei, care poate face vinurile mai puternice cu un grad de alcool mai ridicat, care poate atinge ușor 16 și chiar 17 grade, precum și cu o lipsă de aciditate care le afectează echilibrul.

Pentru a se adapta la modificările climatice viticultorii au revenit la soiurile mai târzii, care anterior ajungeau cu dificultate la maturitate. Astfel în Liban, producătorii replantează struguri din soiul Cinsault pentru a face față la o majorare a temperaturilor cu două grade în zece ani.

Este experimentată de asemenea selecția genetică a soiurilor mai rezistente la secetă, dar deocamdată calitate nu este suficientă pentru a permite producția de vinuri de calitate, potrivit mai multor profesioniști din domeniu.

O altă consecință a modificării climatice este schimbarea geografiei viilor. Anumite regiuni viticole ar putea dispărea și altele ar putea să își facă apariție. Deja domeniile viticole încep să se organizeze. Casa Torres, prezentă în Chile, a cumpărat terenuri în sudul țării, în apropiere de lacuri, în timp ce șampania Taittinger a făcut investiții în Anglia unde peste câțiva ani va începe să producă vin spumant.

De asemenea, viticultorii își schimbă metodele de lucru, uneori cu sprijinul oamenilor de șțtiință, pentru a putea cultiva vinuri rezistente. Gaia Gaja a dezvăluit că în trei domenii italiene se cultivă iarbă, măzăriche sau orz între vița de vie pentru a ține sub control umiditatea și a favoriza biodiversitatea.

Pentru a răspunde la acordul de la Paris, care prevede reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, viticultorii au demonstrat că pot acționa individual și au făcut un apel pentru a se uni și af ace presiuni asupra decidenților, aceasta este concluzia conferinței de la salonul mondial al vinurilor Vinexpo, intitulată "sectorul vinului în fața provocărilor și mizelor modificării climatice".

AGERPRES

Inundațiile din ultima vreme au redus producția de grâu a Franței, principalul producător din Uniunea Europeană, la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani, ceea ce a creat o oportunitate pentru exportatorii din regiunea Mării Negre, transmite Bloomberg.

Cea mai mare cooperativă agricolă din Franța, InVivo, estimează o scădere de la 12% până la 7% a cotei ocupată de Franța pe piața mondială și în aceste condiții InVivo va fi nevoită să recurgă la furnizori din alte țări, inclusiv din statele riverane Mării Negre, pentru a face față cererilor clienților.

La rândul său, firma de consultanță Agritel estimează că veniturile realizate de fermierii francezi ar putea să se reducă la jumătate, până la 740 euro pe hectar, ceea ce înseamnă că o recoltă de pe o suprafață de 120 de hectare ar urma să aducă fermierilor pierderi de aproape 60.000 de euro.

"Am mai avut recolte proaste și prețuri proaste dar nu am avut niciodată ambele împreună. Până acum ne-am descurcat dar anul acesta nu o vom scoate la capăt. Va trebui să recurgem la economii", a declarat fermierul francez Stephane Jean.

Inundațiile din Franța, care amenință și țara vecină Germania, al doilea mare producător din UE, precum și țările baltice, vor obliga importatorii să se adreseze cultivatorilor din regiunea Mării Negre pentru a-și acoperi necesitățile. Acest lucru deschide calea pentru statele din regiune să vândă grâu pe piețe precum Maroc sau Algeria.

Compania bulgară Vitagrain BG a avut discuții preliminare pentru a vinde grâu în Franța declară directorul general Martin Roussev și cel puțin un trader francez vrea să cumpere grâu din România, a declarat o sursă din apropierea discuțiilor. Avantajul grâului din Bulgaria și România este că acestea este scutit de la plata taxelor pe import în Franța deoarece fac parte din Uniunea Europeană.

Însă recursul la grâul din Marea Neagră reprezintă un risc pe termen lung pentru cultivatorii francezi deoarece clienții lor pot găsi noi furnizori. "Atunci când ești obișnuit să cumperi fructe de la un magazin și acel magazin se închide pentru reparații, mergi la un alt magazin și constați că fructele sunt la fel de bune", a declarat directorul Agritel, Michel Portier.

AGERPRES

Institutul Naţional al Sănătăţii şi Cercetării Medicale (INSERM) din Franţa a dat publicităţii, încă din 2013, raportul comisiei pluridisciplinare de studiere a efectelor expunerii profesionale la pesticide. Conform cercetătorilor francezi, inhalarea sau ingerarea de pesticide are efecte grave asupra sănătăţii şi poate genera, printre altele, numeroase forme de cancer ale sângelui, maladia Parkinson sau cancer de prostată. În acelaşi timp, studiul a relevat faptul că mai ales agricultorii au risc crescut de a face cancer de prostată.

Potrivit unui decret semnat de ministrul francez al Agriculturii şi publicat în Monitorul Oficial francez, la începutul lunii iunie, Limfomul malign non-Hodgkin (LNH) este recunoscut în prezent, în Franţa, ca boală profesională provocată de pesticide. LHN este o formă de cancer al sângelui. Atunci când limfocitele încep să crească necontrolat din cauza LNH, adesea se acumulează în ganglionii limfatici, producând noduli sau tumori cunoscute sub numele de limfom. Tumorile cauzate de limfomul non-Hodgkin se pot forma aproape oriunde în organism.

49 de fermieri francezi îşi construiesc o centrală de cogenerare pe biogaz pentru a obţine un profit mai bun din activitatea agricolă, dar şi pentru un management optim al deşeurilor.

Proiectul UMAP adună tot mai mulţi parteneri. Unul dintre ei, poate cel mai important, este Asociaţia BIO.M.A.A.S. care a reuşit să-i adune pe cei 49 de fermieri în jurul acestui deziderat. Apoi, pentru ca proiectul de cogenerare să fie eficient, a fost aşezat lângă o uzină pentru uscarea şi granularea lucernei (Luzeal). Compania Impulseo alături de Centrul de Inginerie a Biogazului, care se vor ocupa de punerea în practică a proiectului, întregesc această listă, conform vestitei publicaţii „La France Agricole“.

Sébastien Mahaut, preşedintele asociaţiei BIO.M.A.A.S. din regiunea Ardeni, spune că a durat patru ani şi jumătate. Construcţia centralei de cogene­rare pe biogaz se face în două etape. Începând de anul acesta se va pune în funcţiune un prim grup de 500 KW, urmând ca, în a doua etapă, capacitatea să crească la 2 MW. Energia electrică o vor vinde în reţeaua FEDR, iar energia termică va fi folosită de uzina Luzeal, care o va utiliza în procesul de uscare şi granulare a lucernei. Fiecare din cei 49 de asociaţi a participat la investiţia de opt milioane de euro. Bineînţeles că şi profitul va fi, de asemenea, împărţit. Doar profitul e ţelul final, nu-i aşa?

Nimic nu se pierde

Fermierii vor asigura şi materia primă necesară (paie, pleavă, resturi vegetale, dejecţii de la fermele de vaci, porci sau păsări de pe o regiune cu o rază de circa 25 km faţă de uzina de biogaz). 1.400 de tone au fost deja colectate din ultima campanie de recoltare. Dar materia primă principală va fi porumbul pentru siloz, ceea ce va face posibil ca, pe termen lung, desfacerea producţiei vegetale să devină predictibilă.

Necesarul pentru buna funcţionare a instalaţiei de biogaz este de 11.000 de tone brut/an în prima fază, iar din faza a doua (când puterea instalată va creşte la 2 MW) necesarul va fi de 55.000 tone, precizează Hugues Deshuraud, directorul companiei Impulseo, cea care execută construcţia centralei de cogenerare pe biogaz.

Din activitatea de cogenerare va rezulta şi un îngrăşământ organic extrem de bun care se va întoarce pe terenurile fermierilor. Proiectul asigură un management eficient al deşeurilor organice şi totodată creează locuri de muncă.

Ceea ce fermierii europeni au învăţat în peste o sută de ani – şi anume că asocierea e una dintre soluţiile la îndemână pentru a realiza proiecte importante – ar fi o lecţie bună pentru fermierii mici şi medii români, care încă văd în asociere fantoma CAP-ului. De menţionat este şi faptul că în Franţa suprafaţa medie exploatată de un fermier este de 30 hectare.

Tudor CALOTESCU

Pe parcursul întregii luni februarie, agricultura şi industria alimentară din Uniunea Europeană au fost zguduite de cel mai mare scandal de la criza vacii nebune până în prezent: scandalul cărnii de cal. Lasagna comercializată de gigantul alimentar Findus în supermarketurile britanice şi produsă de Comingel a generat conflicte comerciale puternice, pe alocuri cu accente politice, de-a lungul întregului continent, şi a scos la lumină o fraudă de multe milioane de euro. România, furnizoarea materiei prime, a scăpat cu faţa curată, deşi, ca în multe alte ocazii, risca să devină ţapul ispăşitor.

Vinerea neagră a industriei de carne europene

Asemenea „vinerii negre“ care a precedat marele crah financiar din ’29, şi scandalul cărnii de cal s-a născut tot într-o vineri, pe 8 februarie, dar în anul 2013, când, în urma unui control al autorităţilor sanitare din Marea Britanie, în produsele semipreparate de tip lasagna, care ar fi trebuit să conţină carne de vită, s-a descoperit prezenţa cărnii de cal. Imediat, incidentul a luat amploare internaţională, fiecare firmă acuzându-şi furnizorul de rele practici comerciale. Astfel, după ce Findus şi-a îndreptat arătătorul către Comingel şi Spanghero, ultimii doi au pasat vina către două abatoare din ţara noastră cu care nici măcar nu aveau relaţii comerciale directe.

Peste noapte, România, vinovatul de serviciu al Europei, ca să-l parafrazez pe premierul Ponta, a devenit responsabilă pentru tot haosul creat. Fără să existe o anchetă finalizată, mass-media străine au speculat ipoteze dintre cele mai hollywoodiene, de la „mafia cailor“ la tranşarea ultimelor animale protejate din Letea; brusc, nu mai eram doar imigranţii săraci şi cerşetorii de la metrou, ci şi nişte barbari lipsiţi de scrupule, probabil moştenire de la Dracula. Surpriza a venit abia o săptămână mai târziu, când ancheta oficială a demonstrat că, deşi, într-adevăr, carnea de cal provenea din România, ea a fost exportată perfect legal, mai ales că niciunul dintre furnizori nu exporta carne tocată, aceasta fiind livrată în formă brută, în carcase de 25-30 de kilograme. „Mi se pare normal ca un stat membru care nu are o vină să nu fie acuzat doar pe vorbe sau speculaţii privind un oarecare subiect, doar pentru că acesta are un anumit nume“, a declarat, la finalizarea anchetei din România, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş.

România este, într-adevăr, un exportator important de carne de cal la nivel european, cu o piaţă estimată la aproximativ 13 milioane de euro în 2012, însă Franţa sau Marea Britanie nu se numără printre cumpărătorii noştri fideli. România a produs şi a participat la comerţul intracomunitar cu 6.300 de tone de carne de solipede (cai, catâri, măgari). Un procent de 96,6% din această cantitate a fost trimisă către beneficiari din Bulgaria, Olanda, Italia, Grecia, Polonia, Ungaria, Belgia, Germania, restul fiind utilizată pe piaţa din România.

Efectul de boomerang, hoţul strigă „Hoţii!“

Chiar dacă în ultima perioadă s-au constatat unele probleme de etichetare a cărnii de vită pe piaţa internă, ancheta europeană a demonstrat că ambele abatoare, atât CarmOlimp din Braşov, o firmă cu 20 ani de tradiţie în domeniu, cât şi Doly Com din Botoşani au vândut carnea de cal pe piaţa comunitară respectând toate reglementările în vigoare, România fiind astfel exonerată de orice acuzaţie. Rămâne totuşi întrebarea: care a fost miza şi cine a realizat această fraudă de proporţii?. Pentru început, trebuie spus că, la nivel european, carnea de vită se tranzacţionează cu un preţ mediu de 3,7 euro/kg, în timp ce carnea de cal are un preţ de 2,2 euro, diferenţa de 1,5 euro/kg intrând în buzunarul celui care a falsificat etichetele.

Dacă facem un calcul simplu, pentru fiecare o sută de tone falsificate se obţine un profit de 150.000 de euro, iar o eventuală confuzie între cele două tipuri de carne este imposibilă din cauza caracteristicilor fizice (miros, culoare, consistenţă etc.). Schema de furt se realiza astfel: carnea de cal era cumpărată din România de către o firmă din Cipru, care o revindea către un trader olandez, fără ca produsul să fi ajuns vreodată în insula Afroditei, iar destinaţia finală era Franţa, în spatele întregii operaţiuni aflându-se chiar cei doi operatori care au acuzat ţara noastră, Comingel şi Spanghero. „Pentru România era clar că exporta carne de cal şi nu altceva. A devenit evident că aveam de a face cu o fraudă organizată de către comercianţi", a afirmat Jean-Marc Ayrault, prim-ministrul Franţei. Problema este că acuzele nefondate, formulate de reprezentanţii firmelor engleze şi franceze, ar putea avea efecte importante pe termen lung pentru producătorii de carne din România.

Decredibilizarea României, o lovitură pe termen lung

Dincolo de pierderile suferite de firmele româneşti de profil în urma acestui scandal, săgeţile otrăvite trimise de Comingel şi Spanghero la începutul anchetei spre ţara noastră au urmărit nu doar pasarea responsabilităţii, ci şi încercarea de a elimina un potenţial concurent de pe piaţă. Nu întâmplător scandalul cărnii de cal a venit la scurt timp de la adoptarea şi distribuirea bugetului PAC între ţările membre. România a reuşit într-un timp relativ scurt să îşi modernizeze capacităţile de producţie din industria cărnii, în special cu fonduri europene, crescând de la an la an producţia comercializată pe piaţa europeană la nivelul tuturor sectoarelor, dar mai ales în ceea ce priveşte carnea de cal. De altfel, ambii operatori vizaţi de această anchetă îşi modernizaseră abatoarele în ultimii zece ani.

Obţinerea unei creşteri a bugetului PAC acordat ţării noastre cu 18% faţă de perioada 2007-2013 a fost fără doar şi poate interpretată de unii operatori străini ca un suport suplimentar pentru concurenţii lor români, iar scandalul cărnii venea să stopeze acest avânt prin decredibilizarea industriei autohtone. De asemenea, cantitatea de carne de cal etichetată greşit pe pieţele vestice depăşeşte cu mult livrările făcute de cei doi operatori români. Cel mai probabil, calul românesc nici măcar nu a pus copita în Marea Britanie. O anchetă recentă a Agenţiei pentru Siguranţă Alimentară (FSA) din Regatul Unit a scos la iveală faptul că două abatoare din Aberystywth (Ţara Galilor) şi Todmorden (nordul Angliei) tranşau şi comercializau ilegal cai crescuţi în insulă, nereguli înregistrându-se şi la mai mulţi operatori de carne de vită din Irlanda de Nord; aşa că, dacă voi ajunge într-un restaurant din Londra, voi cere cu siguranţă o porţie de pur sânge englezesc.

Daniel PLĂIAŞU
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013

Francezii tânjesc după viaţa ţărănească distrusă de tăvălugul politicilor agricole comune şi îi apreciază pe agricultorii români pentru cultura şi stilul lor de viaţă apropiat de natură. „Noi, francezii, ne-am rupt fără să ne dăm seama de acest mediu, suntem victime ale Politicii Agrare Comune, iar acum investim multă energie şi mijloace pentru a ne întoarce acolo unde ţăranii români trăiesc în mod normal. Ţăranii sunt viitorul planetei, nu numai al Europei“, a declarat Philippe Catinaud, un mic producător tradiţional francez de grâu, seminţe de legume, flori şi fructe, care ne-a vizitat ţara.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Patricia-Alexandra POP
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.2, 16-31 IANUARIE 2013

Lansarea oficială a Asociaţiei Producătorilor de Porumb din sudul ţării, al cărei preşedinte este Arnaud Perrein, un francez care administrează circa 3.700 ha în judeţul Ialomiţa, a avut loc la Forumul Afacerilor Agricole organizat recent de Carré Promotion. Evenimentul i-a adus la Bucureşti pe Luc Esprit, (Confederaţia Europeană a Producătorilor de Porumb) şi Anna Kolakowska (Federaţia Naţională a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi Sorg din Franţa). Esprit este şi director al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Seminţe de Porumb şi de Sorg din Franţa (FNPSPSF).

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Ioana GUŢE
LUMEA SATULUI, NR.24, 16-31 DECEMBRIE 2012

Câteva sute de agricultori francezi au manifestat, marţi, la volanul tractoarelor, pe străzile din Strasbourg (est), pentru a-i cere guvernului să micşoreze 'constrângerile administrative' şi 'costul mâinii de lucru' în profesia lor, transmite AFP.

'Mizam pe 500 de tractoare, însă suntem între 800 şi 1.000, aceasta arată cât de mobilizaţi suntem', a declarat preşedintele Tinerilor Agricultori din departamentul Bas-Rhin (est), Didier Braun, coorganizator al manifestaţiei împreună cu Federaţia departamentală a sindicatelor exploatatorilor agricoli (FDSEA).

Prefectura a contabilizat circa 800 de tractoare.

Manifestanţii au pus pneuri, fân şi au deversat îngrăşământ natural în faţa unei clădiri administrative din Strasbourg, unde se află Direcţia regională pentru alimentaţie, agricultură şi păduri (DRAAF) şi Direcţia departamentală pentru teritorii (DDT).

Numeroase banderole agăţate de tractoare erau adresate guvernului şi Uniunii Europene: 'Hollande, nu mai avem nici o para chioară', 'Europa, nu uita cine îţi hrăneşte copiii'.

Agricultorii cer guvernului să nu înăsprească reglementarea în vigoare pentru a lupta împotriva poluării apelor cu nitraţi. 'Facem eforturi, însă fiecare nouă directivă ne costă bani', a spus un agricultor, René Stumpf.

'În Franţa sunt multe norme administrative, mai ales în materie de mediu, care merg dincolo de ceea ce fac celelalte ţări europene şi care ne pun în dificultate faţă de concurenţii noştri', a estimat Didier Braun.

Potrivit Tinerilor Agricultori şi FDSEA din departamentul Bas-Rhin, agricultorii alsacieni au de suportat, de asemenea, o mână de lucru cu un cost prea ridicat în raport cu vecinii germani, care îi afectează mai ales în materie de fructe şi legume.

Sursa AGERPRES

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, alături de secretarul de stat Achim Irimescu, a participat la invitația ministrului francez al agriculturii, domnul Stephane Le Foll, la o întâlnire bilaterală de lucru, la Paris, marți, 6 noiembrie 2012.

Cei doi miniștri și-au arătat preocuparea față de propunerile făcute recent, de reducere a bugetului general al UE pentru perioada 2014-2020 și implicit al celui pentru agricultură, cu circa 5%. În opinia celor doi oficiali, propunerea inițială a Comisiei privind bugetul agricol constituie minimul acceptabil.

De semenea, în cadrul întâlnirii s-au subliniat și aspecte din propunerea de reformă a PAC, asupra cărora cele două state membre au o poziție comună, cum ar fi:

• posibilitatea statelor membre de a acorda plăți pe suprafață mai mari pentru primele hectare;
• înverzirea – posibilitatea ca în cadrul obligativității necultivării a 7% din suprafață să se introducă culturi de plante legumicole și plante proteaginoase;
• finanțarea corespunzătoare a programelor de dezvoltare rurală.

În perioada urmatoare vor continua discutiile tehnice cu privire la convergența plăților directe între statele membre, Franța insistând pentru considerarea celor doi piloni ai PAC. Părțile au agreat ca la nivel tehnic să se insiste pentru identificarea unei poziții generale, comune, asupra PAC, mai ales în contextul în care obiectivele politice generale sunt identice atât pentru România, cât și pentru Franța. În acest sens, grupul de lucru româno-francez se va reuni în scurt timp.

La solicitarea Franței privind poziția acesteia asupra prelungirii regimului actual referitor la drepturile de plantare a viței-de-vie, document semnat deja de 14 state membre ale UE, ministrul român a indicat acordul său în susținerea demersului francez.

Ministrul român a vorbit și despre necesitatea restabilirii bunelor relații cu Federația Rusă în domeniul agro-alimentar, în urma întâlnirii recente pe care a avut-o cu omologul rus. Discuția a vut loc și în contextul inspecției veterinarilor ruși în unitățile românești interesate pentru reluarea exporturilor pe piața rusă. În acest context, ministrul francez a propus stabilirea unei trilaterale franco-româno-ruse pentru a facilita dialogul necesar restabilirii schimburilor comerciale cu produse agro-alimentare cât mai curând posibil.

Ministrul român l-a invitat pe omologul francez să efectueze o vizită în România, prin care să continue dialogul deschis și constructiv. Vizita ar urma să aibă loc în prima parte a anului viitor.

Întâlnirea celor doi miniștri s-a desfășurat într-o atmosferă de totală deschidere spre colaborare, inclusiv la nivel tehnic.