Agricultura devine o opțiune pentru tot mai mulți tineri din județul Neamț. Un exemplu vine din comuna Ghindăoani. Leonte Lorențo-Mihai are vârsta de 19 ani și studiază la Facultatea de Agricultură USV Iași, învățământ la distanță, anul I.

În Ghindăoani, județul Neamț, un tânăr de 19 ani aduce inovația în ferma sa cu ajutorul studiilor superioare în domeniul agricol.

Tinerii agricultori și fondurile europene schimbă paradigme

Mulți dintre cei care au pus pe picioare o afacere în județul Neamț au muncit mai întâi în străinătate, în ferme, iar, cu sprijinul oferit de UE, tinerii fermierii români devin tot mai atrași de acest domeniu. Practic, tinerii agricultori și fondurile europene încep să schimbe paradigme, iar tot mai mulți dintre aceștia aduc inovația în ferma de familie.

Un student al Facultății de Agricultură și-a schimbat complet viața după ce a venit din Italia. În prezent, tânărul fermier deține alături de familie o fermă vegetală cu o suprafață de 30 ha și administrează 8.000 mp de solarii, producând diverse legume (tomate, castraveți, ardei, fasole păstăi etc.). În anul 2020, familia Leonte a reușit să acceseze două proiecte prin fonduri europene pentru modernizarea fermei, unul de 93.000 euro, prin Submăsura 19.2 – Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală și celălalt de 25.000 euro, în cadrul Submăsurii 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri.

Perspective de viitor: înființarea unei fabrici de ulei și de procesare fructe și legume

„Totul a început în anul 2016, atunci când împreună cu familia m-am reîntors în țară din Italia, cu scopul de a iniția o mică afacere, pornind de la o suprafață de 1.000 mp de solarii și 6 ha de teren arabil. Motivul care ne-a determinat să pornim un business în agricultură s-a născut din dorința de a câștiga proprii bani, prin munca câmpului. Cea mai mare provocare întâlnită cu care mă confrunt și în momentul actual este inovația, prin descoperirea noutăților la fiecare pas și încercarea de a fi mereu la curent cu tot ce este nou în acest domeniu. În primii ani, toată investiția a fost din fonduri proprii, iar abia în 2020 am accesat fonduri europene. În ceea ce privește flota de utilaje, deținem două tractoare de 95/80 CP și unul de 95 CP. Am ales studiul în acest domeniul pentru a mă specializa și pentru a aduce plus valoare fermei. În următorii ani ne dorim să înființăm atât o mică fabrică de ulei, cât și una de procesare fructe și legume“, specifică Leonte Lorențo-Mihai, tânăr fermier în județul Neamț.

Beatrice Alexandra MODIGA

Smadu Cristina este un producător de carne pasionat de calitate și tradiție, care a înființat o firmă cu numele „Meșteșugari de Gusturi“.

Materia primă utilizată în produse provine de la abatoare din România. De obicei, lucrează cu abatoare mici, unde atenția este îndreptată asupra creșterii corecte și conforme din punctul de vedere al furajării. Efectivele mici de animale ajută firma să analizeze, să anticipeze și să intervină în timp util în cazul diferitelor probleme apărute pe parcursul creșterii și dezvoltării animalelor.

„Suntem autorizați de către Direcția Sanitar-Veterinară, cu implementarea și respectarea procedurilor HACCP. Personalul este foarte atent la carnea care ajunge la noi, la echipamentul de lucru, la igienizarea cu soluții specifice industriei alimentare a spațiilor de lucru, la utilaje, la mesele de lucru și la tot ceea ce intră în contact cu carnea. Urmărim temperaturile frigorifice în întregul flux tehnologic și utilizăm mai multe modalități de pasteurizare, cum ar fi fierberea la 70°C-72°C și afumarea în funcție de procedeele tehnologice ale diferitelor produse, coacerea și afumarea cu fum cald sau rece, după caz“, a spus Smadu Cristina.

Producătorul ne-a detaliat puțin din secretele cu care dorește să cucerească clienții. Salamurile și cârnații se prepară din carne tocată, iar materia primă provine în urma tranșării carcaselor. În ceea ce privește alte produse din carne, cum ar fi specialitățile din carne (pastramă, mușchi țigănesc, kaiser, bacon, ceafă de porc), acestea sunt obținute din carne provenită în urma tranșării pieselor mari (pulpa fasonată, piept de porc, ceafă). Condimentele și combinația de condimente folosite diferă de la un produs la altul, atât datorită specificității produsului, cât și a procedeului prin care s-a obținut. Preferă condimentele primare produse în țară, cum ar fi sarea, cimbrul, usturoiul și multe altele.

Promovarea prin clienți fericiți este cea mai bună reclamă

Meșteșugari de Gusturi este o afacere care se concentrează pe producția de mezeluri tradiționale și artizanale de înaltă calitate. Aceasta își promovează produsele în principal prin intermediul mediului online, prin magazinul online, pagina de Facebook și platformele YouTube, Instagram și Tik Tok. Cu toate acestea, antreprenoarea consideră că cea mai bună reclamă provine de la clienții săi care le-au testat deja produsele.

În ceea ce privește provocările afacerii, producătorul se confruntă cu nevoia de a fi 100% implicat în afacere deoarece nu este un business în care poți fi prezent doar opt ore pe zi. De asemenea, există o lipsă de forță de muncă calificată în piața din România, ceea ce face dificilă găsirea de personal specializat.

Energie ieftină și extindere, planurile de viitor ale Meșteșugarilor de Gusturi

„Ca sfat pentru ceilalți antreprenori, consider că perseverența și consecvența sunt cheia succesului. Planurile de viitor ale afacerii se îndreaptă către energie ieftină, cu instalarea de panouri fotovoltaice, precum și extinderea la nivel național a distribuției produselor prin colaboratori cu flotă și logistică de distribuție“, a precizat producătoarea.

Portofoliul de produse al afacerii Meșteșugari de Gusturi include zece produse atestate tradițional de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cum ar fi Ceafa din Podul bunicii, Drob de casă Meșteșugari de Gusturi și Cârnați țărănești Meșteșugari de Gusturi. De asemenea, afacerea oferă o gamă largă de produse artizanale, cum ar fi Cârnați împletiți și Rulada Meșteșugarului, produse realizate cu măiestrie după rețete tradiționale din întreaga țară. Prețurile sunt între 29 și 85 de lei pe kilogram.

Liliana POSTICA

Vasele din lemn au fost dintotdeauna cele mai folosite utilaje în vinificație, mai ales în cazul vinificatorilor care țin mult la calitatea vinului produs. De aceea, nici producătorii români nu renunță la confecționarea butoaielor din lemn. Spre deosebire de alte materii, lemnul are avantajul de a conferi vinului arome speciale, greu de obținut în alte condiții. De aceea, pentru cei care își doresc un vin de calitate, butoaiele de păstrare sunt o preocupare constantă. Producătorii de butoaie știu că într-o astfel de ramură pot avea succes garantat. Unul dintre ei este Cătălin Bratu din Coșești, județul Argeș.

Rep.: De cât timp activați în acest domeniu?

Cătălin Bratu: Butoaiele din lemn sunt o afacere de familie. Suntem pe piața din România încă din 1993. Ne-am bazat pe confecționarea de butoaie cu o capacitate de la 5 litri până la 500 de litri din esențe de salcâm, stejar și dud.

Rep.: De unde luați materia primă?

Cătălin B.: Materia primă o luăm din anumite cantoane silvice,

Rep.: Mai aveți și alte produse pe care le confecționați?

C.B.: Pentru a avea un adevărat succes în afacerea cu lemnul e necesar să ai diversitate. De aceea, pe lângă butoaie mai producem și putini pentru murături sau brânzeturi, zăcători pentru mere și struguri. De asemenea, și mobilier din butoaie, precum și mese, scaune, fotoliu.

Rep.: Cât durează să faci un butoi din lemn?

C.B.: Un butoi normal durează până la 2 zile. Însă, în mod tradițional, materialul se usucă timp de 4 ani. Toate produsele pe care le facem sunt confecționate într-un mod tradițional românesc

Rep: Unde vă promovați produsele?

C.B.: De-a lungul timpului ne-am format clienții noștri fideli. Însă, mai nou ne promovăm și online, pe Facebook.

Rep.: Ați accesat fonduri europene?

C.B.: Nu. Afacerea a fost susținută dintotdeauna din investiții proprii.

Rep.: Care sunt prețurile?

C.B.: Un butoi de 10 litri din dud poate costa 180 lei, iar un butoi de 30 litri din stejar – 220 lei. Cele de 400 litri sunt de la 400 de lei, iar pentru o masă sub formă de butoi prețurile încep de la 600 lei.

Rep.: Cum trebuie să avem grijă de un butoi din lemn?

C.B.: Un butoi din lemn poate rezista între 50 și peste 100 de ani. Cel mai frecvent utilizat și rezistent lemn folosit în confecționarea butoaielor de vin este cel de stejar. Pentru că sistemele de prindere a elementelor din lemn sunt întotdeauna realizate din metal, este foarte important ca esența lemnoasă să reziste când acestea oxidează. Totodată, trebuie să știm că un butoi din lemn poate fi curățat și scurs cu ușurință. Acesta permite evacuarea sigură și completă a apei și a soluțiilor folosite la spălare și nu se deteriorează din cauza substanțelor. Forma este și ea importantă, de aceea de cele mai multe ori sunt sub formă ovală pentru a permite utilizarea cât mai eficientă a spațiului disponibil din gospodărie. Butoaiele se păstrează pe podvale din lemn sau piatră. Acestea trebuie să aibă o înălțime de cel puțîn 30 de centimetri, astfel încât butoaiele să fie ridicate față de nivelul pardoselii. De asemenea, trebuie să avem grijă ca să existe o distanță și între butoaie pentru a putea fi aerisite cu ușurință. Capetele doagelor și cercurile butoaielor trebuie vopsite la intervale de doi-trei ani, iar corpul trebuie îmbibat cu ulei de in pentru sporirea rezistenței lemnului. Este important ca butoaiele să fie spălate imediat după goliere. În intervalul de timp în care nu sunt umplute trebuie folosite tratamentele cu sulf în fiecare lună pentru a evita substanțele nocive care ar putea rămâne pe lemn.

Liliana POSTICA

O afacere de 48 milioane de euro anual, indiferent din ce punct de vedere ai aborda-o, nu poate fi altceva decât o întreprindere importantă. O astfel de afacere este și „Nutrientul“ din localitatea Palota, de lângă Oradea. La ora aceasta, firma include o fabrică de nutrețuri combinate, trei ferme de pui de carne, trei ferme de îngrășat porci, o fermă de reproducție a porcilor de 4.500 de capete și o fermă nucleu de scroafe. Pentru crearea unei companii de o asemenea amploare a fost nevoie de multă muncă și răbdare. Despre acestea am stat de vorbă cu dl Iosif Pazuric, proprietarul a 97% din capitalul societății.

De la IAS la FNC

„Când am absolvit facultatea, ca inginer mecanic, la Timișoara, am fost repartizat la un IAS, în Oradea. Eram șeful echipei de mecanizare și aveam în subordine 50 de oameni, cu care trebuia să mă descurc. După trei ani am auzit că la Fabrica de Nutrețuri Combinate e liber un post de inginer, la serviciul de Protecția Muncii. M-am transferat și am avut un șoc: după ce trei ani lucrasem zi-lumină, acum m-am pomenit într-un loc în care la ora 15,30 toată lumea pleca acasă. Efectiv, nu știam ce să fac după-amiaza!“, povestește Iosif Pazuric.

După câțiva ani a devenit directorul fabricii. Așa l-a prins și Revoluția. „Când s-a pus problema privatizării, în 1996, am insistat pe lângă oameni să luăm noi fabrica, deși erau destui interesați. Am stat pe capul lor și i-am convins să luăm măcar 51%. Oamenii m-au ascultat, deși nu erau toți foarte convinși. Apoi, încetul cu încetul, am cumpărat acțiunile, cu banii mei. Așa am reușit ca în final să dețin 97% din societate“, mai povestește directorul general.

La momentul privatizării, utilajele erau destul de învechite. Ca, de altfel, și construcția. S-a pus problema retehnologizării. Și, după ce s-au căutat, s-au și găsit soluții. „E adevărat că un spațiu, o clădire veche, te limitează până la un punct în ceea ce privește introducerea unor tehnologii noi. Dar asta nu înseamnă că nu se pot face modernizări, că nu se pot schimba lucruri“, crede dl Pazuric. Și așa s-a ajuns ca vechea construcție de la marginea Oradei să fie dotată cu instalații computerizate, care permit realizarea a numeroase rețete de nutrețuri, cu un conținut divers de microelemente, vitamine și alte ingrediente.

De la nutrețuri la purcei...

Adaptarea la cerințele pieței și adăugarea de plus-valoare produselor societății, par a fi fost secretele succesului. Pe lângă nutrețurile produse din ingredientele clasice – porumb, grâu, floarea-soarelui – grupul s-a dotat și cu o instalație de extrudare, care produce atât de solicitatele rețete pe bază de soia. De asemenea, capacitățile de stocare construite între timp permit procurarea de materie primă pentru nutrețuri la prețuri bune și păstrarea produselor.

Dar investițiile făcute în cadrul firmei nu s-au oprit la sectorul producerii de nutrețuri combinate. „Ne-am gândit că putem să dăm o valoare mai mare produselor noastre dacă le vom folosi pentru hrana unor animale din fermele proprii. Și așa se face că ne-am apucat și de zootehnie“, duce mai departe firul poveștii dl Pazuric.

La început a fost doar o fermă de îngrășat porci. Apoi au urmat și altele, dar și un nucleu de 500 de scroafe care să asigure materialul pentru ferma de reproducție de 4.500 de capete. Acum sunt trei ferme de îngrășat porci, fiecare dintre ele având o capacitate de 50.000 de capete anual. 168.000 de porci au fost vânduți anul trecut, rezultat al acestor ferme. „Din păcate, din cauza pestei porcine am avut probleme mari. Pentru că în perimetrul de protecție, unei femei i-au murit doi porci, iar noi a trebuit să ținem porcii, care erau gata de sacrificare, încă 45 de zile. Când i-am vândut aveau în jur de 150 kg. Asta ne-a costat spre un milion de euro. Pe femeie au despăgubit-o pentru cei doi porci. Pe noi, care am demonstrat că avem un sistem de biosecuritate eficient, nu ne-a întrebat nimeni nimic. Așa că dacă ai biosecuritate bună, plătești!“, glumește amar stăpânul fermelor.

...și apoi la pui

Dincolo de glumă, a mers cu măsurile de biosecuritate până acolo încât a interzis tuturor angajaților grupului, indiferent că lucrează la ferme sau în fabrica de nutrețuri, să mai vină cu pachet de acasă. În pauza de masă mâncarea, trei feluri, este adusă de o firmă de catering. Se consumă preparate din pește, pui, curcan, vită, dar niciodată porc. „Virusul pestei porcine rezistă în preparatele afumate din carne de porc între șase și opt luni, iar în carnea congelată până la trei ani. În asemenea situație am fost obligați să luăm această măsură“.

Acum se află în construcție o nouă fermă de reproducție pentru porci. Proiectul, în valoare de două milioane de euro, realizat cu fonduri AFIR, urmează a fi finalizat în octombrie. „Va fi o construcție modernă, care se va preta introducerii celor mai noi și moderne tehnologii“, mai spune proprietarul ei.

Tehnologii moderne se aplică și în cele trei ferme de pui de carne pe care „Nutrientul“ le are în portofoliu. Acolo temperatura din hale este controlată prin intermediul apei care circulă prin pereți. Astfel se poate face mai cald sau mai rece, după sezon și necesități. Puii sunt crescuți la sol, iar ciclul de creștere variază între 35 și 45 de zile. În total, fermele produc între șase și șapte milioane de pui pe an, iar întreaga producție este exportată în Ungaria.

O altă fermă, producătoare de ouă, se află în curs de vânzare. „Nu era eficient să ținem o fermă care producea 60.000 de ouă. Mai bine să fie preluată de către o companie specializată în livrarea de ouă în rețelele de hipermarket-uri din țară“, consideră Iosif Pazuric.

Regretul de a nu avea cultură mare

În cifre globale, „Nutrientul“ Oradea înseamnă 100.000 de tone de furaje concentrate pe an. Dintre acestea, doar 20% ajung pe piață. Restul sunt utilizate pentru consumul propriu. Întreaga firmă are 430 de angajați. „Am parcurs un drum lung până aici. Am folosit fonduri europene, am fost implicați în tot felul de proiecte. A trebuit să luptăm mult, inclusiv să schimbăm mentalitatea oamenilor, care nu concepeau că nu se poate să nu plece acasă cu câte cinci kilograme de furaj, ca să crească doi porci. Am avut și cazuri de furturi de purcei din ferme. Dar cu sisteme moderne de supraveghere am reușit să le stopăm“, mai povestește directorul general.

În ceea ce privește regretele, are unul singur: că nu s-a implicat și în cultura mare. „La vremea aceea eram ocupați cu fermele de purcei și păsări. Mă gândeam că dacă dincoace de ziduri se fură, atunci cum trebuie să fie în câmp. Când m-am trezit era prea târziu: cam toate terenurile erau cumpărate sau date în arendă!“

Alexandru GRIGORIEV