spus ceva de genul: „Dacă nu ne unim în cooperative, măcar noi, aștia care ne înțelegem, mai devreme sau mai târziu intrăm în faliment.“ Toți cei prezenți, în jur de șapte, au fost de acord... Numai că, în acest moment, niciunul nu este gata... Adică, finalul discuției a fost un foarte sincer „Bine, mai vorbim...“. Și i-am întrebat de ce nu sunt hotărâți în decizia lor de a se uni într-o cooperativă. Unul dintre participanții la discuție, o domnișoară foarte amabilă, a zis: „Sincer, nu știu de ce suntem nehotărâți. Am mai discutat problema și în alte dăți și e ceva care ne face să stăm departe de această idee...“ Curios, am întrebat-o: „Ai auzit de la bunici sau în familie povești despre cooperativizarea forțată de pe vremea comuniștilor?“ „Sincer? Nu, în familie nu am auzit astfel de povești. Știu puține lucruri din filme și documentare.“

Și totuși, ce-i face pe tineri să nu aibă încredere unul în altul sau, chiar dacă au, ce-i reține să se alieze în cadrul unei cooperative? Sigur, răspunsurile de la „specialiști“ pot fi multe și variate...

De exemplu, din 2018 până în prezent, MADR a cheltuit 3,5 milioane de euro în programe specializate pentru ca 10.000 de fermieri să afle cum să se asocieze. După patru ani, au rezultat doar opt cooperative, multe funcționale doar pe hârtie. Cu alte cuvinte, la scara întregii țări efectul e aproape zero.

Și asta în ciuda faptului că, potrivit specialiștilor, asocierea producătorilor este poate singurul mod în care aceștia îşi pot creşte productivitatea şi competitivitatea într-o lume dominată de marii producători şi de marile lanţuri comerciale. Nicio țară din lume nu şi-a dezvoltat o agricultură puternică numai datorită potențialului. Este nevoie, în primul rând, de consecvență şi de stabilitate, iar cooperativele agricole pot asigura acest lucru. Conform dicționarului explicativ al limbii române, termenul de cooperativă are semnificația de „organizație economică formată prin asocierea liber consimțită a unui grup de persoane (producători, meseriași, consumatori) pentru producerea, cumpărarea, desfacerea în comun a unor produse, pentru acordarea de credite sau pentru prestarea unor servicii“.

Problema care se pune acum, la finele anului 2023, este că, ușor-ușor, modernitatea distruge tradiția. Lumea arhaică, cu sau fără cooperative de producție, este distrusă de fluxul dezvoltării din capitalismul global. Lumii rurale românești i s-au arătat în ultimele decenii două alternative: migrația și agricultura micilor ferme de subzistență. Paralel, se creează marile latifundii prin cumpărarea micilor exploatații agricole mai ales de către investitori străini. Și să nu uităm că România este printre puținele țări care a permis vânzarea terenurilor agricole către străini și nu concesionarea lor...

Să ne facem griji de tot acest proces „distrugător“? Din punct de vedere rațional, cu siguranță, da... Pe de altă parte, ceea ce a „funcționat“ cel mai bine pentru țăranul român de-a lungul secolelor, indiferent de amenințări, au fost ochii îndreptați spre cer, mâinile împreunate în rugăciune și vorba „Lasă că știe Ăl de Sus mai bine!“ Fundamental, așa și este!

Ion BOGDAN