Mă uit la lume și nu mai înțeleg nimic… Singurul lucru pe care-I înțeleg cu adevărat acum e ce înseamnă „o lume fără Dumnezeu“… O lume care se bazează pe noul „zeu“ – știința. Sigur, știința e bună și realizările ei remarcabile. Practic, cu ajutorul științei s-a pus actuala civilizație pe picioare. Dar ar fi două probleme… Prima – știința e limitată la oameni, la nivelul lor de gândire și conștiință. A doua problemă – cele mai mari descoperiri științifice au fost făcute prin moduri total neștiințifice – vise, viziuni, intuiții șamd.
De exemplu, înainte de a-l pune pe hârtie, lui Mendeleev i-a apărut în vis Tabelul periodic al elementelor, fapt recunoscut de savant… Cam neștiințific, nu credeți? Iar exemplele pot continua la nesfârșit. Cu alte cuvinte, până în aceste vremuri, chiar și în Occidentul ateu, lumea în care trăim era o „împletitură“ între cele văzute și nevăzute. Ei bine, de vreo 10 ani încoace, societatea, în special clasa politică și anumite ONG-uri, au încercat și încearcă, mai mult sau mai puțin forțat, o păgânizare cu orice preț a tot ce mișcă.
Legile naturale și cele morale sunt date peste cap, se încearcă o rescriere a orice, inclusiv a naturii. De exemplu, s-a relatat – după cum informează mai multe publicații – că o echipă de cercetători a reușit să creeze o „entitate“ umană care nu are nici mamă, nici tată. În fapt, a fost creată „fără a se utiliza spermă, ovul sau uter“... Oamenii de știință au raportat că au creat primele stadii ale unei entități asemănătoare cu un embrion uman fără a utiliza spermă, ovul sau uter. „Modelul embrionar“ secretă chiar și hormoni care declanșează o reacție pozitivă la un test de sarcină. Sigur, ideea pare absurdă și total irațională pentru un om întreg la cap… În schimb, pentru cei care conduc lumea și care se cred „zei“ pare ceva normal. Numai că această dorință de control total al umanității prin orice mod – științific, politic, social numai normal nu e. Iar experimentul de mai sus face parte din acest plan de subjugare totală a omenirii… Teoria conspirației? Nici vorbă! Într-o societate hiper-materialistă nu mai vorbim de teorii, ci doar de fapte concrete, certe, după cum bine s-a văzut în ultimii ani.
Până la urmă, nu e vorba decât de eterna luptă între bine și rău care a marcat întreaga istorie a civilizației actuale. Până la urmă, ce e „bine“ și ce e „rău“? Cam greu de dat un răspuns și mă refer aici la problemele normale, nu la extreme… Un exemplu ar fi că „ce azi e bine mâine poate fi rău“… Și invers. Spre deosebire de Occident, în Orient se spune că binele și răul, prin conflictul pe care-l creează, ajută omul să evolueze, să meargă mai departe. Că, în realitate, nu există bine și rău, ci doar evoluție. Așa o fi…
Un lucru e cert, din punctul meu de vedere: pe zi ce trece, o parte din omenire parcă vrea să se rupă cu totul de Univers. Ego-ul anumitor popoare a ajuns atât de mare încât se cred „alfa și omega“, totul începe și se termină unde vor ele. Din păcate, dacă ne uităm înapoi în istorie, asta nu înseamnă decât un lucru: dispariția. Cu Universul nu te pui… Îi incalci legile, dispari!
Ion BOGDAN
Articole recente - Lumea Satului
- Hibrizii Pioneer - stabilitate și adaptabilitate
- Doi frați și tractoarele lor autonome care lucrează 2.000 ha
- Concurs de „Tradiție și Inovație în Arta gastronomică“ la USV Iași
- Sfânta Muceniță Filofteia, lăstarul ce emană izvor de lumină pură
- Paris, chipul șoaptelor iubirii de basm (II)
- Sfaturi despre cum să depozitați în mod corect îngrășămintele
- Ce știm despre lupi după trei ani de studiu în Carpații Meridionali
- Corteva cultivă viitorul prin soluții inovatoare pentru recolte durabile
- AFIR a publicat condițiile accesării fondurilor europene pentru investiții în sectorul zootehnic și în procesare
- Recomandări pentru protejarea animalelor în perioadele cu temperaturi foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă