...se știe a cui bucurie este. Ce-i drept, și-o doresc toți dacă aceasta, schimbarea, aduce ceva nou. Numai că toate guvernele instalate după 1990, conduse de vreo 20 de prim-miniștri, parcă au fost setate să meargă precum o jucărie defectă, un pas înainte și 2-3 înapoi.

Nu știu dacă toți premierii au fost rău intenționați, cum spun mulți conaționali, ori „împinși“ către deznaționalizare în schimbul unor facilități financiare. Cert este că pentru orice împrumut creditorii au impus condiții dintre cele mai dezastruoase pentru țară. Și cum știm că totul are un scop, aceștia și l-au împlinit, România însă, nu.

Guvernanții începutului democratic – în stil dâmbovițean, cum auzim adesea – pentru a fi credibili în ceea ce au trebuit să întreprindă, au promovat prin toate mijloacele idei precum: „industria românească este un maldăr de fiare vechi“ ori, „mai bine importăm decât să irigăm“, ca să amintesc doar două dintre acestea. Și-au câștigat... Ei... Țara nu...

A fost începutul declinului economic care a împins țara către necesitatea tot mai acută de a se împrumuta pentru a exista. Și mai trist este că a făcut-o și încă o face la cele mai mari dobânzi dintre toate țările europene. Iar, în condițiile în care veniturile bugetare continuă să fie cu mult mai mici decât cheltuielile, balanța comercială negativă, situație care se perpetuează de 33 de ani, este limpede de ce se impune angajarea de împrumuturi care au ajuns, spun analiștii, la peste 150 miliarde de euro.

Și-acum să venim mai aproape de adevărul care a condus în timp la starea economico-financiară la care s-a ajuns.

S-a spus de nenumărate ori că „sacul nu este fără fund“. Un bun gospodar, cu atât mai mult un bun administrator de țară, gândește de două ori când alocă o sumă pentru ceva. În România s-a cheltuit mult, irațional alocându-se sume impresionante, în primul rând pentru acumulare de capital politic, apoi pentru tot felul de compensații, alocații, diverse forme de ajutoare, salarii pentru personalul parlamentar și bugetar supradimensionat – mult prea multe ministere, pe lângă ele ființând numeroase structuri (autorități, agenții etc.), care nu întotdeauna își justifică existența – pentru prea multe partide mărunte, clientela lor politică și multe altele.

Recent s-au schimbat prim-miniștri, o parte dintre miniștri – așa-numita rotire a șefilor despre care s-a vorbit de peste un an și jumătate. Este poate prilej de bucurie pentru cei care speră că le vine rândul la o... bucățică în plus. Din păcate, vor fi dezamăgiți. Oricine va ajunge să ia cuțitul, pâinea va fi prea mică pentru a putea oferi măcar câte-o bucățică fiecăruia. Dar, pentru bună impresie, vor continua eforturile pentru noi împrumuturi până la alegerile din 2024. Cu ce costuri pentru țară? Vom simți în mulți ani după cel care vine.

Așadar, cheltuim. Despre muncă, economie și economii, poate doar aduceri aminte.

„Era odată când lucrurile erau puse cap la cap, când aveam pe ce pune mâna, când aveai ce munci la tine acasă, când totul din jurul tău impunea respect. Erau vremuri în care copiii spuneau sărut-mâna bătrânilor pe stradă, iar dascălii le erau idoli. E, dar asta era odată...“ – povestesc cei mai în vârstă, dezamăgiți de vremurile pe care le trăiesc.

Ion BANU