Nu cred că există ins care să nu aibă măcar o singură „spiţă“ ancorată într-un sat sau altul. „Veşnicia s-a născut la sat“, spunea Lucian Blaga, iar eu aş mai spune că tot acolo s-au născut și libertatea, poate şi timpul, apoi umanitatea, croită după… chipul şi asemănarea sătenilor fiecărui loc.
Oamenii sunt altfel acolo unde mulţi dintre noi ne-am dori să fim măcar din când în când: mai prietenoşi, mai buni, gata oricând să-şi deschidă larg uşile oricui şi-ar dori să le treacă pragul.
Apoi ei, oamenii satelor, ţăranii (nume frumos care înseamnă suveran, stăpân pe ce-i al lui, om liber dar cu credinţă în Dumnezeu) mai mult ca oricare alţii s-au înfrăţit cu locurile de baştină, cu pământul şi ţara căreia-i aparţin, o legătură dintotdeauna şi care va dăinui „cât lume va fi pe pământ“. Însăşi obârşia cuvântului „ţăran“ explică cum nu se poate mai bine acest legământ: ţărână – pământ bun pentru agricultură; ţarină – pământurile cultivate din preajma comunităţilor; ţăran – cei care lucrau pe ţarină, apoi… ţară – totalitatea comunităţilor de ţărani.
Dar satul de azi nu mai seamănă cu cel ştiut de moşii şi strămoşii noştri. Nici măcar cu cel pe care ni-l mai amintim din copilăria noastră. Poate nici nu trebuie să mai fie ca acum o sută, sau cincizeci de ani, cu atât mai mult cu cât peste el vine o lume aflată într-o continuă schimbare, modernizare.
Ce-i rezervă viitorul satului românesc? Cu siguranţă emanciparea locuitorilor lui şi, sigur conservarea a tot ce are mai valoros: obiceiurile moştenite, datinile, folclorul, arta populară. Sunt valori pe care trebuie să le regăsim oricând acolo unde au fost create şi nu între câţiva pereţi ai vreunui muzeu.
Fireşte, satul nu înseamnă numai artă, iar pentru săteni doar munca pe câmp, stupăritul şi creşterea animalelor, aşa cum am învăţat despre îndeletnicirile ţăranilor din vremurile de demult.
Aflate la răspântie de drum, între vechi şi nou, comunităţile trebuie să aleagă şi încă repede, pe ce cărare s-o apuce. Liderii acestora îşi pot juca rolul vieţii lor. Le stau la îndemână banii europeni.
Numai că modernizarea satului cu prioritate prin investiţii în infrastructură, e ca şi când ai „pune carul înaintea boilor“. Logica lucrurilor arată ca mai întâi sau concomitent trebuie investit în activităţi care să creeze plusvaloare: agricultură, turism rural, agroturism, apoi diverse alte activităţi non agricole pentru ca sătenii să-şi poată asigura veniturile necesare cel puţin pentru a-şi permite suportarea costurilor serviciilor oferite prin realizarea unor astfel de investiţii.
Dar câte alte priorităţi nu sunt?! Numai că cele mai multe sunt antamate de inşi ce n-au nimic comun cu vrerile… ţăranilor. Şi nu doar ale lor.
Ion Banu
Articole recente - Lumea Satului
- Fertilizanți 100% organici care „se bat“ cu seceta
- Afacerea unui tânăr horticultor din Neamț. Cheltuielile de producție au explodat, dar florile zâmbesc în continuare
- Îngrășământ din lâna de oaie, o idee de milioane
- Ionuț Matei: „O familie trăiește decent de pe urma unei microferme cu 20 de vaci de lapte“
- Impactul secetei asupra creșterii rumegătoarelor
- A fost aprobată Hotărârea pentru completarea HG nr. 1571/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal și zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027
- Fermierii români și moldoveni își îmbunătățesc cunoștințele despre produsele biologice
- Corteva Agriscience aniversează un an de la achiziția Symborg și Stoller
- Proiectul european VAX4ASF. Noi Tehnologii pentru pesta Porcină Africană (PPA)
- Bivolii din Câmpia Română - studiu de zoogeografie