Adama 04 mai 2020
update 2 Jul 2020

Sărutul pământului

  • Publicat în Editorial

Se vorbeşte adesea, în ultima vreme parcă mai mult ca oricând, despre PĂMÂNT şi APĂ, două elemente naturale fără de care nu poate exista VIAŢĂ. Câţi înţelegem acest lucru? În tumultul acestor vremuri, care ar trebui să îndemne cu atât mai mult la prudenţă şi raţionament, la grijă pentru mediul în care ne desfăşurăm, se pare că nu mai realizăm ce-ar însemna chiar şi o oră fără apă, ori câteva luni fără pământul pe care să-l cultivăm cu ceea ce trebuie să ne hrănească zi de zi.

Am reţinut îndemnul unui profesor universitar adresat studenţilor săi: „Pământul vă sărută în fiecare zi tălpile; respectaţi-l!“. Fără îndoială se referea la modul cum „cel mai important mijloc de producţie“ trebuie lucrat, folosit, astfel încât să nu-i alterăm proprietăţile fizico-chimice, ba mai mult, să-i îmbunătăţim calităţile, fertilitatea. Numai că goana după profit, tendinţa şi îndemnul la utilizarea unor produse, nu întotdeauna prietenoase cu mediul şi sub pretextul… exploatării eficiente a pământului, nu-i mai lăsăm acestuia răgazul necesar revenirii, cel puţin în parte, la forma, structura şi textura iniţială. Aşa se face că importante suprafeţe de teren agricol – arabil, în mod deosebit – se află într-o stare avansată de degradare, în unele zone chiar de deşertificare. Fără îndoială la aceasta contribuie substanţial şi mult mediatizata încălzire globală generată, la rându-i, tot de OM.

Apoi, respect pentru pământ presupune să şi-l păstrezi, aşa cum au făcut-o generaţii întregi. Înstrăinarea lui înseamnă trădarea a ceea ce ne-a ţinut milenii pe aceste meleaguri şi pentru care s-a vărsat mult sânge, lipsă de recunoştinţă pentru cei ai căror urmaşi suntem.

Se vorbeşte mult, ba chiar mai mult decât se face în acest sens, despre modalităţile prin care să fie adusă apa la plantele de cultură pentru a completa ceea ce natura se încăpăţânează să ne ofere parcă din ce în ce mai mult. Este important să diminuăm măcar o parte din efectele uneori dezastruoase generate de lipsa apei în perioadele importante de vegetaţie.

M-am întrebat de multe ori şi cu siguranţă nu sunt singurul, de ce atâta îndărătnicie, ca să nu spun nepricepere şi incompetenţă pentru valorificarea resurselor de apă existente în atâtea bazine hidrografice de care dispune România, exceptând Dunărea?! Câtă economie de energie s-ar obţine utilizând forţa gravitaţională în aducerea apei prin cădere în sistemele de irigaţii şi-a făcut cineva un calcul? Dar cine să mai facă astfel de studii? Cercetare în domeniu nu mai există. Proiectare, nici atât.

Pe de altă parte, să nu uităm că şi APA este, cum spuneam, un element natural important care, ineficient gestionat mai cu seamă în vremurile pe care le trăim, ne-ar putea lipsi în bună parte în viitorul nu prea îndepărtat. Ce-ar însemna pentru omenire o criză a apei? Vă las pe voi măcar să vă imaginaţi.

Aşadar, să respectăm ceea ce ne sărută tălpile şi potoleşte setea. Nouă şi a tot ce există pe pământ.

Câtă legătură existenţială între cele două şi viaţa!

Ion Banu

Mai multe din această categorie: « Pandemia trezirii noastre Dominanta vremii »