Adama 04 mai 2020
update 3 Jun 2020

URARE DE AN NOU

  • Publicat în Editorial

A mai trecut un an. Parcă mai repede decât cei de dinaintea lui, poate şi urmare a atâtor evenimente petrecute într-o succesiune la care greu uneori ne putem conecta.

Dar vremurile trec, cu bunele şi relele lor, altele vin poate la fel. Speranţa fiecăruia însă, cel puţin la început de AN când ne urăm de bine, este de natură a încuraja să mergem mai departe.  Adică pe un drum la capătul căruia să descoperim noi motive pentru a ne putea susţine în a face mai mult decât în anul care a trecut şi, de ce nu, mai puţin decât în următorii.

Fără îndoială, mediul în care ne desfăşurăm - în familie, la locul de muncă, în societate – influenţează calitatea individului sub aspect educaţional, calitatea şi eficienţa activităţii sale şi, nu în ultimul rând, sănătatea la care facem referire de fiecare dată când ne salutăm, ne strângem mâna, ori ne transmitem o urare. Cât de importantă este respectarea regulilor într-o societate!

Suntem până la urmă, părtaşii sau victimele unor stări de lucruri generate la nivel global, a unor tendinţe de ,,înnobilare” a tradiţiilor şi obiceiurilor strămoşeşti care au stat la temelia existenţei durabile a unei naţii pe un teritoriu, cu metehne de tot felul menite a altera tot ce este de calitate construit poate în milenii. Strădaniile unora de a conserva ce au mai valoros – lingvistic, educaţional, religios - pare să pălească sub presiunea acestui rău venit, sau adus, de aiurea. Un rău inteligent cosmetizat cu tehnologii ,,de ultimă generaţie” care poate face şi mai rău vieţii fiecăruia dintre noi, vieţii acestei minunate planete prea îngăduitoare cu neghiobiile noastre. Ferească Cel de Sus de răzbunarea ei.

Să sperăm totuşi că raţiunea va învinge, că omul răului va deveni OMUL binelui prin renunţarea la tendinţele sale secesioniste, de dominare a tot şi toate, a conştiinţei umane. Guvernele trebuie să-şi pună în ordine priorităţile, chiar dacă asta ar presupune intrarea în contradicţie cu forţe oculte. Trebuie să-şi respecte semenii din rândul cărora provin, obiceiurile şi tradiţiile lor, valorile intelectuale şi educaţionale spre binele tuturor şi mai cu seamă a generaţiilor viitoare.

Asta urez eu tuturor, în primul rând alor noştri, acum la început de AN NOU.

Şi, dacă tot am vorbit de obiceiuri, transmit tuturor românilor  tradiţionalul LA MULŢI ANI!                                           

Ion Banu

Mai multe din această categorie: « Lumea Nouă Ziceri, pilde și... întrebări »