cemrom iulie 2018
update 12 Nov 2018

Sub tirul incompetenţei

  • Publicat în Editorial

Ca să ai şansa în zilele noastre să ţi se recunoască meritele, calităţile – evident, dacă dispui de ele – trebuie obligatoriu să ai prin elita politică ori administrativă pe tata, mama sau măcar un unchi, o rudă mai apropiată ori mai îndepărtată. Altfel, eşti sortit eşecului profesional, intelectual şi material.

O simplă trecere în revistă a componenţei celor care ar trebui să slujească ţara de prin structurile politice, administrative şi chiar din unele entităţi economice îţi oferă oglinda clară a calităţii majorităţii acestora, determinată de nivelul de pregătire profesională, educaţie şi, mai ales de experienţa în domeniu atunci când este vorba de funcţii în structurile centrale şi nu numai. Dar cum toate acestea au lăsat de dorit în ultimii 25-26 de ani, mă întreb cum să fi putut deveni un bun profesionist şi să acumulezi experienţă – să nu mai vorbim de educaţie – pentru a servi naţiunii ca un bun funcţionar, muncitor, profesor sau medic?

Fără îndoială, printre cei la care am făcut referire se află şi elite, deveniţi astfel printr-o pregătire personală şi particulară serioasă – învăţământul şi economia nu mai sunt la nivelul la care ar fi putut oferi toate acestea – şi printr-o dorinţă acută de a se autodepăşi.

Din păcate, şi elitele pălesc uneori sub tirul incompetenţei autorităţilor generatoare de programe, proiecte şi măsuri menite parcă a stăvili iniţiativa şi spiritul concurenţei. În instituţii au dispărut motivaţiile pentru lucruri bine şi competent făcute. Iar dacă cineva performează, persoană fizică sau chiar juridică, repede se găsesc soluţii de înăbuşire a acesteia. O degringoladă generală ce conduce la ineficienţă, stare generată de neprofesioniştii despre care vorbeam ajunşi să coordoneze activităţi despre care habar nu au.

Ruşine pentru o societate care-şi abandonează cu atâta uşurinţă aurul cenuşiu de care încă dispune – să nu mai vorbim de cel galben lăsat „în conservare“, poate va veni cineva să-l „pălmuiască“ pe doi bani –, făcând loc incompetenţei în mai toate structurile, sub oblăduirea cârmuitorilor de ţară. De, apartenenţa politică, interesele personale şi de grup primează. Cui să-i ceri socoteală? De îndrăzneşti, eşti cel puţin marginalizat. Iar dacă insişti, intri sub tirul celor care, vezi Doamne, au menirea de a… institui şi apăra ordinea publică.

Mă îmbărbătează totuşi un gând – auzeam pe cineva spunând. „Nici-o dictatură n-a durat o veşnicie“. Aşa că sper ca, nu peste mult timp, să intrăm într-o firească normalitate.

Ştiu şi eu?

De fapt, nu cred că putem vorbi de o dictatură – ar fi culmea –, ci mai degrabă, cum spuneam, de incompetenţă prin anumite structuri.

Ion BANU

Mai multe din această categorie: « Vremuri grele... Gangsterii câmpurilor »