Chiar nu mai înțeleg nimic... Anul ăsta se fac 29 de ani de la Revoluție. La anul se fac 30... Și la un moment dat vom „face“, 50, 100 și tot așa... Ce le vom spune copiilor noștri atunci? Această întrebare mi-a venit zilele astea tot uitându-mă prin presă și văzând circul făcut de povestea cu gazele din Marea Neagră. Îmi aduc aminte de o știre de acum mai mulți ani care spunea că – potrivit unor cercetători –, în adâncul Mării Negre există un rezervor uriaș de hidrogen sulfurat care formează bule foarte periculoase, inflamabile și toxice. Astfel, din când în când acumulări de gaze ies la suprafață și ard cu un foc ciudat. Iar consemnări ale „apei care arde“ sunt făcute de sute de ani. Cu alte cuvinte, Marea Neagră este una destul de periculoasă și, după cum spunea un expert geolog, orice exploatare de resurse trebuie făcută cu mare, mare grijă.
Revenind la întrebarea „Ce le vom spune copiilor noștri atunci?“ – peste 50-100 de ani și în cazul scandalului legat de resursele din Marea Neagră, dar și a „celorlalte“, răspunsul ar fi „Nu (prea) știu...“ Probabil că voi recita din memorie câteva versuri din poezia lui Marin Sorescu „Trebuiau să poarte un nume“, care sună cam așa: „Eminescu n-a existat./A existat numai o ţară frumoasă/La o margine de mare/Unde valurile fac noduri albe,/Ca o barbă nepieptănată de crai/ Şi nişte ape ca nişte copaci curgători/În care luna îşi avea cuibar rotit./Şi, mai ales, au existat nişte oameni simpli/Pe care-i chema: Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare,/Sau mai simplu: ciobani şi plugari,/Cărora le plăcea să spună,/Seara, în jurul focului poezii – «Mioriţa» şi «Luceafărul» şi «Scrisoarea III»./Dar fiindcă auzeau mereu/Lătrând la stâna lor câinii,/Plecau să se bată cu tătarii/Şi cu avarii şi cu hunii şi cu leşii/Şi cu turcii (...)“. Și cam atât... Pentru că, la următoarea năvălire, de după 1989, România n-a mai „rezistat“. Pentru că a urmat o serie de alegeri pe care oamenii au trebuit să le facă...
Primii care au ales au fost guvernanții care, începând cu 1990, au dezmembrat economia românească și au aruncat-o la coș ca pe „un morman de fier vechi“. Apoi, a urmat agricultura care a fost „dezmembrată“ și ea mai ales prin distrugerea sistemului de irigații. Apoi au urmat oamenii care au ales drumul străinătății ca să se îndestuleze acolo. Cei care au rămas s-au înstrăinat de școală, de părinți, de valorile morale, de credință... Au primit în schimb Mall-uri, telefoane mobile, obiecte de tot felul, vacanțe prin străinătate și o senzație de libertate pe care numai un jug de aur ți-o poate da. Și da, „Eminescu n-a existat“... Pentru că a fost uitat...
Ion Bogdan
