Privesc adesea deznădăjduit şi neputincios la felul în care sunt prezentate prognozele meteo în mai toată media.

Când abia cad câţiva fulgi deja suntem sub nămeţi, când sunt 2-3 grade sub 0 este ger de „crapă pietrele“, iar când îi peste 30 de grade, se anunţă caniculă, disconfort termic şi suntem îndemnaţi să căutăm umbra şi măcar câţiva stropi de apă să ne răcorim.

Dar când plouă? Când se anunţă ploaie, bietele fătuci ce-şi etalează graţios genunchii şi coapsele pe micile ecrane, ori îşi piţigăie glasurile pe nu ştiu ce post de radio, prezintă cu aer grav cum că ne aşteaptă cele mai triste zile. Nu tu munte, ori plaje însorite şi nici măcar o ieşire în parc cu micile patrupede sau în cel mai bun caz cu pruncii de-o şchioapă.

Păi, măi, fătucilor, nu ştiţi voi că şi câteva picături de ploaie pot face diferenţa între a fi şi a nu mai fi? Că ploaia căzută, graţie Celui de Sus până una alta, face să aveţi ce îngurgita de cel puţin trei ori pe zi, că fără mana câmpului nu puteţi fi ceea ce sunteţi?

Şi-apoi ar trebui să ştiţi că nici măcar în parc sau la munte, ce să mai vorbim de mănoasele câmpii, nu vă puteţi bucura de verdele crud, sănătos, de aerul curat, decât dacă ni se oferă ploaie chiar și câţiva litri.

Ei bine, ar trebui să învăţăm că ploaia este „mană cerească“, cum spun cei care ştiu a aprecia pământul făcându-l să rodească cât mai mult şi mai sănătos, că pământul însuşi este viaţă ce oferă viaţă doar dacă are APĂ.

Aş că, „măi fătucilor“, bucuraţi-vă când plouă, nu fiţi triste şi mai ales nu întristaţi.

Pe de altă parte, nu uitaţi că prin ceea ce faceţi sunteţi… formatori de opinie. Ce-ar fi să luaţi în calcul ideea mult vehiculată privind educaţia consumatorului care nu trebuie să însemne doar a-i învăţa pe aceştia ce şi cum să cumpere şi să consume, ci să şi respecte obârşia a ceea ce pun pe masă, adică pământul şi pe cei care trudesc, adesea prin ploaie şi vânt, prin colbul câmpului, pentru a exista şi a face ca la rându-ne să existăm.

Să nu-i uităm pe fermierii mici sau mari ce ne oferă din belşug pâine, lapte şi carne, dar nici pe bătrânele femei cu palmele bătătorite de muncă ce ne întâmpină prin pieţe ori colţuri de stradă oferindu-ne din bruma lor de recoltă în schimbul a câţiva bănuţi. Sunt categorii socio-profesionale în faţa cărora, pentru ceea ce fac, ar trebui să ne plecăm cu evlavie. În faţa lor înaintea tuturor. Nu trebuie să uităm că un popor bine şi sănătos hrănit este puternic, cu minte sănătoasă, dornic de cunoaştere şi cu mai puţină nevoie de spitale şi farmacii.

Aşadar, să-i dăm cezarului ce-i al cezarului.

Ion Banu

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 5