Editorial

  • Septembrie 01 2021

Adevăr sau dezinformare

După un an cu secetă pedologică și atmosferică fără precedent, urmat de un altul aproape la fel în multe din zonele țării, fenomene care au generat dificultăți financiare și organizatorice multor fermieri, iată că vine o bună parte dintre autorități care susțin o Românie cu producții record la cereale și…
Este jale mare pentru agricultura românească. Sigur, nu pentru toată lumea anul acesta, cel puțin din punctul de vedere al vremii, a fost dezastruos. În special zonele din sud și din centrul țării au fost cele mai lovite da valuri succesive de secetă sau inundații. Așadar, toată lumea suferă, de…
  • August 01 2021

Prețul mirajului

Am citit recent un studiu european care vine cu o informație ce nu mai surprinde pe nimeni. Concluzia studiului este că România se află printre ţările UE cu cel mai mare declin al populaţiei urbane şi rurale prognozat până în 2050. Astfel, potrivit celor de la Eurostat, populaţia urbană va…
Asistăm de mai mulți ani la dezbateri interminabile cu referire la organizarea, reorganizarea agriculturii și agricultorilor sub motivația, de altfel pertinentă, a eficientizării activităților agricole. Bag seama însă că se vrea să nu se facă ordine în... dezordine de vreme ce nu se pot pune lucrurile cap la cap. Din…
Surprinzătoarea întrebare era adresată, mai în glumă, mai în serios, celor care refuzau să înțeleagă rosturile vremurilor și trăirilor de dinainte și de după momentul unor evenimente ce au scris ori aveau să scrie istorie. Există, cum de altfel este firesc, opinii diferite ale istoricilor, filozofilor, politicienilor față de diversele…
Cu ceva vreme în urmă, pe un post de televiziune era prezentat un animal sălbatic, o căprioară, care în urma unui accident a rămas fără un picior. Prin grija unui om de bine și a unui veterinar a fost salvată din gura jivinelor sau poate chiar a unor... jinduitori de…
Se spune că, atunci când ne dorim chiar și imposibilul, speranța moare ultima. Este până la urmă un mod de viață, uneori un fel de a ne întreține psihic idealurile cel puțin până să descoperim cărarea împlinirii lor. De cele mai multe ori însă, când suntem încercați de diverse greutăți…
Țin minte că, în urmă cu 10-20 de ani, tot vedeam cu diferite ocazii fie în presă, fie pe viu, străini care se minunau de România... „Ce frumoasă este țara dumneavoastră, ce rustică este, o minunăție!“, exclamau străinii din acele vremuri, aproape gâtuiți de emoție. Și, sincer, nu prea înțelegeam…
  • Mai 02 2021

Banii viitorului

Dintotdeauna a existat o monedă de schimb, iar când aceasta lipsea fizic schimbul se făcea direct în produse, cunoscut sub denumirea de troc sau, mai nou, barter. Țăranii, precum negustorii, știau mereu valoarea a ceea ce aveau de vânzare, astfel că schimbul era echitabil sau devenea astfel după o prealabilă…
  • Aprilie 16 2021

Calea globalizării

Ne mâhnim de fiecare dată la primirea unei vești care ne tulbură viața sau care îi schimbă sensul. Este în firea omului să se simtă trișat, deranjat când ceva, ori cineva intervine în locul în care se simte confortabil. Fără îndoială, regulile impuse în ultima vreme, persistența lor ce face…
  • Aprilie 01 2021

Pe ulițele Satului

Încercam într-una din zile să mă strecor pe uliţa unui sat vrâncean în căutarea unui crescător de animale. Îi aflasem rosturile de la unul dintre… tovarăşii lui de suferinţă, după cum îi plăcea să spună. Mergeam şi parcă paşii îmi erau tot mai mici după ce frământasem vreo doi kilometri…
Pentru prima dată în acest an am ajuns la țară. Străbat agale potecile copilăriei admirând peisajul încă amorțit de o iarnă care ninge cu ultimele ei puteri… În față, în susul ulicioarei, își face apariția un personaj pe care-l știu de-o viață: Nea Ionel. I-am admirat întotdeauna tăria de caracter…
Nostalgia vremurilor copilăriei petrecute în lumea mirifică a satului în care, asemeni multora, m-am născut, crescut şi unde am prins gustul muncii câmpului şi creşterii animalelor deodată cu cel al cărţii şi scrisului în limbajul neaoş românesc s-a înrădăcinat atât de adânc în mintea mea încât a ajuns să-mi fie…
  • Februarie 16 2021

IGNORANŢA POLITICĂ

Păi, să vezi că te îngropi şi să-ţi mai tragi şi tu pământ pe creştet este de-acum nu doar neștiință sau lipsă de previziune, ci și o mare neghiobie. Încerc, în mintea mea mai puțin inițiată în ale economiei, să privesc lucrurile precum orice bun gospodar în propria ogradă. Dacă-ți…
Se întreabă lumea ce va fi peste o zi, o lună, un an sau cum va fi viaţa fiecăruia dintre noi de-acum încolo. Este greu de estimat într-o lume bulversată de-atâtea probleme, tensiuni economice, sociale, pandemii pentru care, se pare, greu se găsesc soluţii. După un an în care cea…
  • Ianuarie 20 2021

LEGENDELE NEAMULUI

„Cât timp va exista, undeva în lume, un singur exemplar din poeziile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvată“ – spunea Mircea Eliade. Mare adevăr pentru cei care se identifică cu scrierile poetului, în versuri sau în proză, în articole de ziar, ori zisele la vremea sa cu diverse prilejuri.…
  • Ianuarie 05 2021

UN NOU ÎNCEPUT

I-am ales, s-au ales, acum zice-se, au pornit la treabă. Nu știu de unde să înceapă sau dacă se impune a continua de unde-au rămas. Așadar, Un NOU AN, un nou ciclu parlamentar. La ora la care scriu aceste rânduri încă nu sunt terminate… jocurile. Cine și pe ce locuri…
  • Decembrie 16 2020

NICIO SPERANȚĂ...

Ca de obicei, pentru noul an ne urăm de bine, sperând ca acesta să fie mai bun și mai bogat decât precedentul. Optimiștii strâng baierele grijilor și laolaltă strigă: „Cele rele să se spele, cele bune să se-adune“. Scepticii își spun trist în barbă: „Nicio speranță!“ Anul 2020 a fost…
Unii i-ar deschide, alţii poate nu. Şi asta pentru că în ultima vreme mai toată lumea vorbește speriată despre ce va fi să fie după atâtea stări de urgență și alertă care au bulversat economia, au generat șomaj, aruncând societatea într-un marasm mai cu seamă psihic și spiritual. Scriam în…
Ce lume ar fi aceea fără ziare pe care să le citești la o terasă, în parc, tramvai ori seara înainte de culcare? Tradițional, nimeni nu cumpără ziarele pentru știri, ci pentru analize, reportaje și opinii. Presa scrisă este expresia grafică a gândurilor celui care le așterne pe hârtie. Citindu-le,…
  • Noiembrie 01 2020

PLANETA FIERBE

Abundența de informații care mai de care mai stufoase și alarmiste, inductoare ale neîncrederii și temerii pentru ziua de mâine, pentru viitorul personal și colectiv, ne trimite într-o zonă, i-aș spune, apocaliptică. Realitatea pe care o trăim, acceptată sau nu de mulți dintre noi, interpretată de fiecare după mintea și…
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti