Ce înseamnă, într-un an, o medie de 11 cărți/utilizator activ? Pesemne că s-ar citi o carte la o lună și câteva zile, 10 file/zi! Institutul Național de Statistică spune așa: în 2016, în România au funcționat 9.832 de biblioteci județene, municipale, orășenești, comunale și școlare și 103 filiale, acestea punând la dispoziția publicului 164 de milioane de cărți. Teoretic, raportat la numărul de locuitori, la o bibliotecă publică ar reveni, în medie, 8.600 de locuitori, iar unui locuitor îi sunt puse la dispoziție 2,4 volume! În practică, nu toată populația matură a României s-a îndeletnicit cu cititul, ci doar 3,4 milioane de utilizatori.

În mediul urban (103 municipii și 217 orașe), au funcționat 3.581 de biblioteci și 97 de filiale ale acestora (36,43%), cu un fond de carte de 125,3 milioane volume. În mediul rural (2.861 de comune), sunt deschise 6.251 de biblioteci și 6 filiale, cu un fond de carte de 38,7 milioane de volume. Altfel spus, deși dispune de 63,57% din rețeaua de biblioteci, mediul rural pune la dispoziție de 3 ori mai puține cărți decât mediul urban (23,59% în comune, diferența de cărți fiind la orașe). Câte persoane credeți că au trecut, în 2016, pragul bibliotecilor? Cam 3,4 milioane de cititori, adică 9.315 utilizatori pe zi, dar raportat la numărul total de colecții de carte (9.935, cu tot cu filiale), rezultă că nici măcar o persoană/zi (0,94) n-a călcat într-o bibliotecă. Noroc cu elevii, ei reprezentând 49,2% din totalul cititorilor din România. Numărul volumelor eliberate a fost de 38,2 milioane volume, revenind, în medie, 11 volume pe un utilizator. Ar mai fi de spus că, în bibliotecile românești, inclusiv cele școlare, sunt angajați 10.844 de salariați. Forțând nota, ar veni că avem câte un salariat la un cititor/zi!

Muzeele și teatrul, preferatele iubitorilor de frumos

Să spunem că situația privind setea de cultură a românilor ar fi salvată de cele peste 400 de muzee din țară, care pun la dispoziție vizitatorilor peste 15,58 milioane de bunuri culturale și naturale: 14,6 milioane de bunuri culturale și piese de muzeu și 983.000 de plante și animale din grădinile botanice, zoologice, acvarii și rezervații naturale. Numărul vizitatorilor, în 2016, a fost de 14,2 milioane (38.904 de vizitatori/zi și 97 de vizitatori/zi în fiecare muzeu sau colecție publică). În aceste unități sunt angajate 6.915 persoane, ceea ce înseamnă că unui angajat i-ar reveni, zilnic, 5,62 de vizitatori (vezi schema a).

biblioteca scheme aVorbind despre concerte și spectacole, cele 227 de instituții (11.595 de angajați, din care 60% aveau funcții artistice de specialitate) au susținut 22.400 de reprezentații, urmărite de 5,7 milioane de spectatori, o medie așadar de 254 de spectatori/reprezentație. Vestea bună este că iubitorii de frumos au preferat întâi de toate teatrul (41,7%) și abia după aceea divertismentul (30,4%). Pesemne statistica nu a reținut și serbările sătești unde, e drept, numai cultură nu se face; altfel muzica populară n-ar fi fost ascultată de doar 6,3% dintre spectatori (vezi schema b).

biblioteca scheme b

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2017 – pag. 46-47

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti