reclama youtube lumeasatuluitv
update 16 Oct 2019

Despre patriotism și iubirea de glie

Prof. Niculina Merceanu, președinte-fondator al Asociației Culturale „La noi, la români“

Despre patriotism și iubirea de glie

„În acest context al Europei unite – și așa este firesc și trebuie să fie – eu vreau să fiu român. Să fiu recunoscută cu tradiția mea, cultura mea, cu obiceiurile mele, cu felul meu de a mânca, cu felul meu de a mă îmbrăca. Mai ales de a mă îmbrăca! Fiindcă este atât de valoros costumul nostru românesc, poate că nu ne dăm suficient seama cât de valoros este; l-au purtat reginele noastre și l-au dus cu dragoste peste tot în lume! Iar mai presus de toate este limba noastră română!“ – Prof. Niculina Merceanu

S-a scris (și se scrie) o întreagă literatură despre patriotism. Dincolo de cuvinte, pământul nostru e plin de mărturii de sânge; eroi știuți și neștiuți au scris patriotismul cu jertfa lor de viață pentru a ne lăsa nouă România în dar. Un dar pe care nici măcar nu știm dacă l-am prețuit cum se cuvine, dacă l-am apărat, dacă l-am iubit sau dacă l-am onorat. Chintesența dragostei de neam s-ar traduce poate prin formula aceea simplă: „Țării să-i dai, nu să-i iei!“ Adevărul este că timpul pe care-l străbatem astăzi este sufocat în declarații despre „mândria de a fi român“ și patriotism; aproape, văzând uneori ce se întâmplă în jurul nostru și cine clamează iubirea de neam, nu mai știm în cine să ne încredem și în cine nu, cine pronunță cuvintele din vârful buzelor și cine din inimă. Un răspuns vi-l putem da noi astăzi: prof. Niculina Merceanu, fost realizator și producător la TVR, sigur vorbește cu și din inimă! Fiindcă, nu?, cum altfel s-ar putea numi decât drag de țară, limbă și glie gestul de a aduna elite la un loc spre a le vorbi noilor generații despre identitate, istorie, românism, valori, sacrificiu, cultură națională, tradiții etc. Și face acest lucru din 2004 și poate mai mult din 2009, de când s-a retras din activitate, prin Asociația Culturală „La noi, la români“, din Corabia – Olt.

– Cum s-a născut, doamna Niculina Merceanu, această asociație, de ce acest nume și ce face în mod practic? Este o continuare a activității pe care interpreta de muzică populară, apoi realizatorul și producătorul de emisiuni folclorice a desfășurat-o, la TVR, aproape două decenii?

– În 2004, fiul meu care s-a stabilit în SUA s-a gândit că va veni și pentru mine o vreme când va trebui să mă odihnesc. Nu-mi place termenul „pensionare”. Dar, cunoscându-mă cum sunt și vorbind cu celălalt fiu al meu, a intuit că nu voi avea astâmpăr, așa că mi-a făcut cadou această asociație. Și denumirea este tot ideea lui și vine de la declarația mea totală de dragoste față de fiecare firicel de pământ, de iarbă, de amintiri de la casa părintească din Corabia. Iar pe părinții mei i-am idolatrizat! Poate am împrumutat de la ei – tata a lucrat în Armată – sentimentul acesta de apartenență la neam. Și-așa cum locul acesta sunt eu, reprezintă aer, viață, plămâni, inimă, așa simt pentru toată țara mea. Am vorbit despre... patriotism. Așa știu eu să fiu patriot. Nu e un cuvânt, e o întreagă stare. Ei bine, uneori sunt foarte derutată de ceea ce se întâmplă și am simțit nevoia aproape organică să transmit și altora acest sentiment românesc. Nu, asociația nu are în preocupările sale cântecul popular ca atare – mai ales al aceluia din zilele noastre, mult deprofesionalizat, acesta nu e folclor, cântecul popular este total denaturat –, ci activitățile sunt mult mai profunde de-atât, vorbim despre identitate națională, dar o fac împreună cu invitați de valoare, buni cunoscători ai istoriei, ai tradiției.

– Vorbind despre patriotism astăzi, nu vă temeți de comparații riscante?

– Nu, pentru că eu ofer, nu primesc. N-am interese, n-am ce interes să am, fac totul voluntar, necondiționat, iar alături îmi sunt oameni de mare calitate. Și-apoi noi ne adresăm românilor sinceri și ei recunosc din prima sinceritatea noastră. Despre patriotism, ei da, sunt o visătoare incurabilă, o idealistă de modă veche, dar îmi place teribil să fiu așa. N-aș schimba nici măcar pentru o secundă asta.

– Asociația Culturală „La noi, la români“ creează evenimente. Dar bănuiesc că aveți și colaboratori constanți.

– Eu îi numesc parteneri permanenți. Sper să nu uit pe nimeni, am avut și am parteneriate cu Inspectoratul Școlar Județean Olt, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza“ din Corabia, Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Asociația Ofițerilor în Rezervă, Asociația Pro-Bucovina și Basarabia, Primăria și Poliția Locală Sector 2, Centrul Cultural „Mihai Eminescu“ București. M-am bizuit, apoi, pe colaborarea cu solista Ana Almășana Ciontea, scriitorul Radu Theodoru, general-lt. (r) Florian Pință, academician Sabina Ispas, prof. univ. Doina Ișfănoni, dr. Alba Catrinel Popescu, arh. Crișan Victor Popescu, plecat, din nefericire, dintre noi.

– V-ați situat așadar cu asociația în lumea elitelor, iar mesajul nu se poate să nu ajungă astfel la țintă.

– România are nevoie de elite, ele trebuie să fie vocale. Din păcate, la noi bat cumva în retragere, iar acest semn nu e bun deloc. O țară are nevoie ca marile valori să stea în față și sper să trăim și aceste vremuri.

– Vorbiți-ne despre evenimentele pe care le-ați organizat și ale căror ecouri nu s-au stins fie și măcar în memoria dvs. și a participanților.

– Anul trecut am organizat, pe 9 și pe 10 mai, în colaborare cu Prefectura Harghita, la Miercurea Ciuc și Odorheiu Secuiesc, un eveniment extraordinar cultural și artistic, „Mândria de a fi român – Uniți sub tricolor“. El s-a subsumat Centenarului și celor trei mari sărbători cu semnificații aparte pentru poporul român: Ziua Independenței României, Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Europei. Ei bine, evenimentul a avut un impact uriaș (mărturie stau articolele din presa locală și națională), am fost uluită de reacția oamenilor! Ungurii, romii și românii s-au unit sub drapelul românesc, am defilat împreună sub tricolor prin oraș, secuii și oltenii mei au purtat împreună steagurile românești, au intrat toți în biserica ortodoxă la slujba în memoria eroilor. A fost ceva fabulos, o unitate fantastică între oameni. Apoi, pe 1 Decembrie, împreună cu Asociația „Strada Mare“ și Primăria Fălticeni, am dezvelit complexul statuar „Altarul Eroilor“, proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, busturile fiind realizate de arhitectul Crișan Victor Popescu, cel plecat dintre noi cu câteva zile înainte de evenimentul la care a muncit. La București, sub același moto, „Mândria de a fi român – Uniți sub tricolor“, am organizat mai multe evenimente de omagiere a eroilor neamului, cu lectori unul și unul, iar de Dragobete, nici nu se putea altfel, au vorbit de originile sărbătorii, de tradiție, de obiceiuri, oameni cu o rafinată cultură, cum ar fi acad. Sabina Ispas ori prof. univ. Doina Ișfănoni.

– În orașul inimii dvs., Corabia, ați inventat, ca să zic așa, la fel de multe evenimente culturale.

– Mă voi rezuma la a aminti întâlnirea scriitorului și generalului de flotilă aeriană Radu Theodoru cu elevii de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza“. Domnia sa a făcut o incursiune în patru pași prin istorie, începând cu perioada interbelică, al Doilea Război Mondial, perioada comunistă și capitalismul de astăzi, iar copiii au pus întrebări. Discuția a fost liberă. Cu același colegiu și Inspectoratul Școlar Județean Olt avem un proiect cu lansări de carte ale unor scriitoare din Chișinău, am făcut o donație de 1.500 de cărți pentru biblioteca colegiului, am dus medicamente la un centru social și am în plan să nu ratez redeschiderea Casei de Cultură din Corabia etc. În general vreau să le transmit copiilor această noțiune de identitate națională, de țară, neam. Știți, pe undeva, atât de rău îmi pare că multă vreme nu am remarcat cât de frumoasă este țara aceasta! Multă vreme eu n-am văzut-o decât prin obiectivul camerei de luat vederi; dar știu măcar că în arhiva Televiziunii Române au rămas atâtea imagini filmate de mine, ilustrând frumusețea României, tradițiile, portul, cântecul românesc, jocul popular. Acum privesc România față în față și mi-este foarte drag ceea ce văd. Și doresc într-un fel să transmit asta prin viu grai, prin evenimentele pe care le organizez sau la care sunt invitată.

Maria Bogdan

  • Publicat în Cultura

Niculina Merceanu, un nume de referință în folclorul românesc

Chiar dacă termenul n-a fost tocmai bine asumat de tatăl său, nici măcar domnia sa nu-l folosește, NICULINA MERCEANU exact așa ceva a fost și este, un artist. Unul complet. Exigent în creație și profesie. Când a cântat muzică ușoară, a făcut-o bine. O dovedesc premiile de la festivalurile studențești. Muzica populară i-a adus nenumărate distincții, dar mai mult decât atât, este exprimată cu rigoarea muzicologului. Ascultați-i doar repertoriul! Ca profesor, a șlefuit generații întregi și a câștigat o mulțime de concursuri naționale. La TVR, acolo unde a realizat emisiuni folclorice, a lăsat amintirea unui profesionist de marcă. Astăzi scrie poezie și face ce a știut mai bine toată viața, promovează, în cadrul unei asociații culturale, România profundă, valorile tradiționale, câte mai sunt. Și cântă. Aduce în atenția publicului sufletul Romanaților.

– Sunteți născută, dna Niculina Merceanu, în orașul Corabia, pe malul Dunării, în vechiul Romanați. Vorbiți-ne, vă rog, despre familia dvs., cum v-a fost copilăria, despre împrejurările care v-au apropiat de muzică.

– Îmi faceți o mare plăcere că mă purtați spre timpuri și amintiri foarte dragi, pagini de viață pe care putem să le răsfoim împreună. Vă mulțumesc! N-o luați ca pe o exagerare în idealizare, dar chiar mi s-a întâmplat să mă nasc într-o familie frumoasă: doi părinți care s-au iubit foarte mult, un copil crescut în multă dragoste și ocrotire, un cămin cald și armonios, o dăruire rară în a fi atent educată. Să mă apropii însă de întrebarea dvs., mama mea provenea dintr-o familie avută; a învățat de la bunica multe din obiceiurile de la țară, cântece, descântece, meșteșuguri. A devenit ea însăși o creatoare populară, își prepara singură, într-o făbricuță, firul de borangic din gogoșile viermilor de mătase, îl „trăgea la dulap“, așa era expresia, confecționa pânză pentru cămăși, lucra costume populare, ștergare, vestitele noastre marame. M-a fascinat întotdeauna această latură de artist a mamei și am îndrăgit, la rându-mi, tot ceea ce era legat de tradiția adusă de la bunici, purtată în timp de ea și preluată, sub altă formă, de mine.

– Deci nu muzica este cea care v-a stârnit interesul prima dată. Înțeleg totuși că aveați nouă ani când ați urcat pe o scenă. V-a descoperit, încurajat cineva?

– La făbricuță veneau femei să prelucreze gogoșile, stăteau la rând din zori până-n noapte. De la ele am auzit tot felul de basme, povestiri, poezii populare, glume și cântece. Dar și mama avea o voce fermecătoare. Fire curioasă și avidă de cunoaștere, am ascultat, am învățat și-am început să reproduc tot ceea ce reținusem. Intuind un talent nativ, mama a visat de pe atunci o carieră muzicală pentru mine. Tata, în schimb, mi-a dezvoltat cealaltă latură, a pasiunii de a citi, de a studia. El a deținut poziții sociale importante în oraș și mi-a dăruit multe din capodoperele literaturii române și universale. Am fost interesată nu doar de beletristică, m-au preocupat deopotrivă matematicile, am fost într-o clasă de real în liceu, muzica sub toate aspectele ei, etnografia, istoria, iar toate la un loc m-au făcut să înțeleg rădăcinile și particularitățile neamului nostru.

Revenind la muzică, da, învățătoarea Ligia Săndulescu este, într-un fel, cea care m-a descoperit, aveam nouă ani când am cântat prima dată în public, cu prilejul unor alegeri locale, cred. Mai târziu, un rol esențial l-a jucat profesorul Gheorghe Ciucu, dânsul m-a dus la un prim concurs, la Casa de Cultură din Corabia. După ce am obținut premiul de autenticitate la Festivalul „Maria Tănase“ lucrurile au curs de la sine, devenisem o mică vedetă.

– Ce v-a făcut, în clasa a XI-a, să vreți să mergeți la „Steaua fără nume“, abordând un alt gen muzical?

– Cântam orice atunci. Chiar am fost la Festivalul „Spicul de aur“ din Slatina, unde am luat premiul I la muzică ușoară. A fost o preselecție pentru „Steaua fără nume“, m-am înscris și, din 800 de concurenți, am fost printre cei patru aleși din regiune. În etapa următoare, cu un juriu din care făceau parte marele bariton Octav Enigărescu și exigenta compozitoare Camelia Dăscălescu, care ulterior mi-a devenit profesoară de canto, am primit nota maximă, ca și în etapa a II-a, de altfel, pe urmă am întrerupt, fiindcă devenisem studentă. Atunci a fost prima mea întâlnire cu televiziunea și cu micul ecran, am cunoscut-o pe Simona Patraulea, pe care o prețuiesc tare mult. Și tot atunci am fost difuzată la Radio Craiova.

– Ați intrat la Facultatea de Muzică din Timișoara a 4-a pe listă și ați absolvit ca șef de promoție.

– A fost un mic complot cu mama. Tata nu accepta ideea de a avea în casă o artistă (mai târziu s-a consolat), în consecință a insistat să urmez magistratura. În loc să mă prezint la admitere la Drept, m-am dus la Facultatea de Muzică Timișoara și, mai apoi, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ din București.

– În studenție, se înțelege, ați și cântat, nu?

– M-au luat imediat la Casa de Cultură a Studen­ților, am reprezentat facultatea la toate edițiile Festivalului Artei și Creației Studențești și de fiecare dată am fost laureata secțiunilor de muzică ușoară și populară. Atunci i-am cunoscut pe Achim Nica, Dumitru Fărcaș, Gheorghe Turda și am fost în cele mai lungi turnee în țară și străinătate, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Germania Federală. Peste ani, ca realizator TVR, am fost invitată în SUA, Costa Rica, Mexic etc.

– După toate aceste evoluții de succes pe scenă, la absolvire ați ales o carieră didactică. De ce?

– Am făcut mai mult de-atât. Profesoara mea de canto clasic mă vedea solistă la operă. Am primit chiar ofertă de la Filarmonica de Stat din Timișoara. Spre stupefacția tuturor, deși ca șef de promoție puteam primi, la repartiția națională, orice post, eu am ales Corabia. Am venit împreună cu soțul meu, ca profesori de muzică. Mi-a plăcut să fiu la catedră. Din 1974 și până în 1980 am ajuns să dirijez șapte coruri, cu toate am obținut locul I la faza națională a concursului „Cântarea României“, cum s-a întâmplat și ulterior, la București, la Palatul Pionierilor (1980-1989). În liceu, în studenție și în primii ani de profesorat am avut o perioadă muzicală plină, cu alte distincții primite la festivalurile „Corabia de aur“ – muzică ușoară, „Crizantema de aur“ – Târgoviște, „Cântarea României“, TVR a realizat un film cu mine, am înregistrat mai multe discuri cu Orchestra Radio.

– La un moment dat ați renunțat la a cânta. Curioasă alegere!

– Am renunțat la scenă, dar nu cu totul, poate pentru că așa-mi sugerase soțul meu, iar pe de altă parte, mă dăruisem întru totul meseriei de dascăl, formării, promovării și consacrării de talente, deslușirii folclorului în toate tainele lui.

– La TVR ați venit, prin concurs, în vara anului 1989. Despre ce ați realizat acolo timp de două decenii au vorbit la superlativ prestigioși interpreți de muzică populară. V-a plăcut mai mult să serviți folclorul în acest fel decât a-l cânta?

– Vă răspund altfel: nu mi-ar fi plăcut să cânt tot timpul. Am fost bucuroasă să descopăr talente, să le girez numele, am păstrat o exigență de la care nu am abdicat niciodată. Și Grigore Vieru m-a întrebat, în 2008, de ce nu cânt... La a doua întâlnire, mi-a spus: „Doamnă, vă invit la Chișinău să înregistrați“. Așa am și făcut, am lucrat 14 piese, un material excelent.

– Și, în plus, continuați acțiunea de promovare a cântecului și portului popular.

– Fiul meu cel mic, stabilit în SUA – cel mare a rămas în țară – mi-a făcut cadou Asociația Culturală „La noi, la români“. Am o colecție de costume populare din toate zonele țării, le-am prezentat în expoziții în Cipru și alte orașe din țară. Dar, la pensionare, am căpătat alte două pasiuni, cea a călătoriei – am vizitat Austria, Olanda, Franța, Grecia, SUA și cea a scrisului – am publicat o plachetă de versuri, „Melancolii de toamnă“, sper să urmeze și alte volume.

Maria Bogdan

Abonează-te la acest feed RSS