Gura Teghii, pe cărări de munte neumblate

Gura Teghii este o invitație la drumeții pe cărări de munte, spre locuri mai puțin umblate sau nu la fel de cunoscute de turistul român. De oricare turist... Fiindcă adevărații iubitori de călătorii caută aceste zone liniștite, cu natura încă la locul ei, nerăscolită de pofte imobiliare. Reținem: localitatea este cea mai mare, ca suprafață, din Buzău și a treia, ca întindere, din România; este situată la granița cu județele Vrancea și Covasna; cea mai mare parte a localității se desfășoară în Masivul Penteleu.

Comuna, cu o populație de 3.800 de locuitori, se desfășoară pe o suprafață de 465 kmp, pe valea râului Bâsca Roziliei, care adună apele din Bâsca Mare și Bâsca Mică, Tainița și Tega, acolo unde sunt dispuse și satele Păltiniș, Furtunești, Nemertea, Gura Teghii, Varlaam, Vadu Oii și Secuiu. Ultimele două, puțin populate, se află în inima munților.

Între trecutul...

Destinul așezării este legat de mocanii transilvăneni, maghiari și români deopotrivă, fondatori ai satelor Nemertea (secui) și Vadu Oii (români), de moșnenii sibiceni, care s-au reunit astăzi într-o asociație pentru a-și gestiona pădurile, și de boierii Persescu, Sibiceanu, Borănescu și Maican. Cei din urmă au făcut încercări de transformare turistică a zonei încă din secolul al XIX-lea. De fapt, Gura Teghii era chiar stațiune. În 1856, Perescu ridică primul han, pomenit și în literatură, care l-ar fi găzduit, la un moment dat, pe renumitul pictor Gheorghe Tăttărescu. În 1870, Ștefan Borănescu, moștenitor prin căsătorie al averilor Sibiceanu, a construit un hotel cu 28 de camere și o sală de mese cu capacitate de 80 de locuri. Acesta îi găzduia pe cei veniți să caute vindecare în apa izvoarelor de la Tainița, Fulgeriș și Tega, ultimul fiind considerat, în perioada antebelică, unul cu cea mai sulfuroasă apă din România. Colonelul Dumitru Dumitrescu-Maican a cumpărat, mai târziu, moșiile Persescu și Borănescu, încercând să dezvolte turismul în jurul aceluiași hotel. De la acesta se păstrează și azi pădurea de brazi de pe Dealul Tega, plantată pentru a atenua viiturile care riscau să amenințe micuța stațiune. În Primul Război Mondial, armata germană a construit un sanatoriu cu 20 de locuri pentru tratarea răniților de pe front. După instalarea comunismului, toate aceste construcții au fost naționalizate și distruse. Se mai păstrează doar conacul Maican, înscris în lista monumentelor de arhitectură. Ceaușescu a avut aici o cabană de vânătoare, denumită Gura Milii, transformată mai apoi în tabără pentru elevi; clădirile au ars într-un incendiu imediat după 1990.

...și prezentul turistic

Inițiativa privată de după 1990 a mișcat cumva lucrurile în sensul redobândirii statutului de stațiune turistică, construindu-se câteva pensiuni incluse în circuitul Antrec, mai ales în satul Varlaam, acolo unde încă se păstrează un frumos obicei, cel al „terapiei cu zer“, moștenire, se pare, de la boierul Persescu (n.n. – îmbăierea în zer, se spune, face pielea catifelată și alungă stresul. Dacă în baie se adaugă mierea și lapte, rezultatele sunt excelente). Și tot în Varlaam, unde se organizează, anul, și sărbătoarea „Înțărcarea meilor“, ciobanii prepară brânza după metode clasice, iar gospodinele sunt neîntrecute în bulzul de Varlaam – bulgări de mămăliguță umpluți cu brânză de oaie, trași prin jar. Bineînțeles, localnicii povestesc și astăzi despre haiducii Năchită și Gheorghelaș, cu faptele lor de vitejie, multe cu iz de legendă. Se mai spune că regele Carol I a dorit să-și construiască reședința de vară într-o poiană din Varlaam, dar într-una dintre vizite a căzut de pe cal, iar el a considerat incidentul semn rău; așa ar fi ajuns Castelul Peleș la Sinaia... Dar peste toate, mândria cea mai mare a localnicilor o constituie serbarea folclorică „Pe urme de baladă“, menținută fără nicio întrerupere din 1970 și până astăzi, iar ca un fel de imn al sărbătorii este, nici nu se putea altfel, balada haiducului Gheorghelaș.

Pe cărări de munte

Gura Teghii în sine este spectaculoasă, poate și pentru că șerpuiește printr-o natură frumoasă, cot la cot cu Bâsca Roziliei și apoi cu Bâsca Mare și Bâsca Mică. Ce să fie mai liniștitor decât o apă de munte? Confluența râurilor Bâsca Mare și Bâsca Mică este străjuită de Piatra lui Vișan, prima apariție curioasă și minunată a naturii, asta dacă nu socotim Piatra Corbului, un colț de stânci răsărite printre arbori... Penteleu, supranumit „Ultimul refugiu al Vulturului Ilie“, a fost declarat sit de importanță comunitară printr-un proiect european încheiat anii trecuți. Muntele este generos în natură și drumeții. Consacrate sunt însă două trasee turistice: Traseul Vulturului Ilie, Varlaam – Gura Cernatului (650 m) – stâna Cernatului – Vf. Penteleu (1.772 m) – Vf. Crucea Fetei – Vf. Bălescu Mare – Vf. Bălescuțu – Mușa (1.070 m) și Traseul Drumul Căprioarelor, Gura Cernatului (650 m) – Valea Milea – Rezervația Viforâta – pârâul Cășeria – Culmea Caprei – Șaua Căprioarei (1. 410 m) – Șaua Miclăuș – Șapte Izvoare – Secuiu (760 m). Tot în Penteleu sunt și două rezervații, cea forestieră de la Viforâta, cu o pădure de conifere alcătuită din brazi și molizi seculari, cu arbori care au diametrul până la 0,8-1 m, și cea de pe lacurile Sec și Roșu, cu exemplare rare de roua cerului (Drosera rotundifolia) sau vuietoare (Empetrum myrum).

Maria Bogdan