Noua platformă de investiții și parteneriate va accelera inovațiile în domeniul agro-tehnologiei pentru următoarea generație

Corteva a anunțat lansarea Corteva Catalyst, o nouă platformă de investiții și parteneriate concentrată pe accesarea și aducerea pe piață a inovațiilor agricole care avansează prioritățile de cercetare și dezvoltare ale companiei și aduce plus valoare. Corteva Catalyst va colabora cu antreprenorii și inovatorii pentru a accelera dezvoltarea tehnologiilor disruptive la stadiul incipient, care permit fermierilor să producă mai multă hrană și furaje în mod sustenabil.

„Corteva are o lungă tradiție în abordarea provocărilor critice cu care se confruntă fermierii din întreaga lume, avansând inovația în parteneriat cu comunitatea științifică globală,” a declarat Sam Eathington, Vicepreședinte Executiv și Director Tehnologie și Digitalizare la Corteva. „Prin intermediul Corteva Catalyst, vom construi pe această cale prin asocierea experienței și resurselor noastre considerabile cu agilitatea start-up-urilor și universităților pentru a oferi noi soluții pentru fermieri la nivel global. Această inițiativă va extinde portofoliul nostru și va accelera progresul.”

Valorificând expertiza Corteva, capacitățile recunoscute de cercetare și dezvoltare, prezența globală și infrastructura de piață, Corteva Catalyst este poziționată în mod unic pentru a susține dezvoltarea și comercializarea tehnologiilor revoluționare și pentru a le oferi fermierilor.

Corteva Catalyst va avea inițial focus pe identificarea oportunităților în patru linii strategice aliniate pe verticală cu prioritățile de cercetare și dezvoltare ale companiei: editarea genomului; biologice și produse naturale; platforme tehnologice și știința deciziei.

În contextul schimbărilor climatice, emisiile de gaze cu efect de seră (GES) reprezintă o preocupare majoră, cu azotul jucând un rol semnificativ în condițiile de mediu. În timp ce este esențial pentru creșterea plantelor, gestionarea ineficientă a acestuia contribuie la creșterea emisiilor de GES, subliniind necesitatea unor soluții inovatoare pentru a atenua impactul său asupra mediului.

Legea europeană privind clima1 stabilește obiectivul UE de a atinge o economie neutra din punct de vedere al carbonului până în 2050, alături de un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030. Date recente de la Eurostat2, furnizate la sfârșitul anului 2023, dezvăluie o scădere cu 7,1% a emisiilor de GES în comparație cu 2022, semnalând un progres promițător. Prin valorificarea tehnologiilor agricole disponibile, emisiile de GES ar putea fi potențial reduse la aproximativ o cincime din nivelurile actuale până în 20503.

În România, la sfârșitul anului 2023, Guvernul a adoptat Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de GES4, având ca scop o Românie neutră din punct de vedere al climei până în 2050. Conform Raportului privind Clima și Dezvoltarea României (CCDR)5 publicat de Banca Mondială anul trecut, profilul țării demonstrează o cale pentru a atinge obiectivele din 2050, evidențiind necesitatea reducerii semnificative a emisiilor de GES în trei domenii - generarea de energie, agricultura și transportul. Prin urmare, pentru agricultura românească este importantă implementarea practicilor durabile și a soluțiilor inovatoare pe piață pentru a sprijini scăderea nivelului de emisii de GES.

Ca soluție pentru reducerea emisiilor de GES în țările UE, unele studii6,7 susțin îmbunătățirea eficienței utilizării azotului. Din acest motiv, Corteva Agriscience se angajează să sprijine fermierii români cu soluții care facilitează gestionarea strategică a pierderilor de azot din sol.

De exemplu, stabilizatorul de azot Instinct™ din portofoliul de produse protecția culturilor al Corteva Agriscience este folosit pentru a întârzia pierderea resurselor de azot din sol prin inhibarea procesului de nitrificare. În mod specific, atunci când este aplicat, acesta reduce pierderile de azot din sol prin scurgere sau denitrificare, asigurând utilizarea eficientă a azotului în culturile de cereale, rapiță și porumb, rezultând într-o productivitate mai mare pentru fermierii români. Astfel, prin alegerea stabilizatorului, impactul asupra mediului este minimizat prin reducerea nitraților și nitriților, iar această formă de azot rămâne disponibilă în sol pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, crescând potențialul de producție pentru fermieri.

„Suntem deja familiarizați cu anii de secetă ca urmare a schimbărilor climatice, iar amprenta pe care o lăsăm asupra mediului poate exacerba aceste schimbări, totul începând cu noi dacă vrem o schimbare. Încerc să gestionez cât mai eficient posibil managementul azotului în culturile mele pentru că știu cât de important este pentru fermieri să se alinieze cu necesitatea unor practici mai prietenoase cu mediul. Prin urmare, portofoliul Corteva Agriscience pentru produsele de protecția culturilor se aliniază cu obiectivul meu pentru o agricultură durabilă. Am încercat Instinct™ la ferma mea. Rezultatele au fost excelente în ceea ce privește productivitatea în 2023, cu reducerea nivelului de probleme legate de pierderea azotului în sol în comparație cu anii precedenți", a spus Cosmin Iancu, fermier și manager la SC PICMAR PROD.

Abordarea provocărilor generate de gestionarea azotului în contextul schimbărilor climatice este crucială pentru atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și asigurarea practicilor agricole durabile. Prin sporirea conștientizării și implementarea măsurilor strategice la nivel local și global, Corteva Agriscience lucrează în direcția unui viitor mai durabil în care agricultura joacă un rol cheie în combaterea schimbărilor climatice, asigurând în același timp securitatea alimentară și conservarea mediului înconjurător.

Autor: Adrian Ionescu, Category Marketing Manager Fungicide, Insecticide și Produse Biologice pentru România și Republica Moldova la Corteva Agriscience

1 European climate law: Council and Parliament reach provisional agreement - Consilium (europa.eu)

2 Quarterly greenhouse gas emissions in the EU - Statistics Explained (europa.eu)

3 Member States' greenhouse gas (GHG) emission projections, 2023 — European Environment Agency (europa.eu)

4 STRATEGIE 29/11/2023 - Portal Legislativ (just.ro)

5 Country Climate and Development Report for Romania (worldbank.org)

6 Greenhouse gas emissions from agriculture in Europe (europa.eu)

7 Greenhouse gas emissions from nitrogen fertilizers could be reduced by up to one-fifth of current levels by 2050 with combined interventions | Nature Food

Comisia Europeană a aprobat o schemă a României de aproximativ 164 de milioane euro (815,5 milioane RON) pentru sprijinirea sectorului producției agricole primare în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de criză și de tranziție pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 și modificat la 20 noiembrie 2023, în vederea sprijinirii unor măsuri în sectoare care sunt esențiale pentru accelerarea tranziției verzi și pentru reducerea dependenței de combustibili.

Ajutoarele din cadrul schemei vor aveao valoare limitată și vor fi sub forma unor subvenții pentru dobânzile la împrumuturi. Măsura va fi deschisă producătorilor agricoli care riscă să piardă lichiditate financiară din cauza dificultăților de pe piața agricolă provocate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.

În special, în cadrul schemei României ajutorul nu va depăși 280.000 euro/beneficiar și se va acorda cel târziu până la 30 iunie 2024. Comisia a concluzionat că schema este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile stabilite în Cadrul temporar de criză și de tranziție. Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

Aici sunt disponibile mai multe informații privind Cadrul temporar de criză și de tranziție, precum și alte măsuri luate de Comisie pentru a aborda impactul economic al războiului Rusiei împotriva Ucrainei și pentru a promova tranziția către o economie cu zero emisii nete. După ce vor fi soluționate eventualele aspecte legate de confidențialitate, versiunea neconfidențială a deciziei va fi pusă la dispoziție cu numărul SA.111915 în Registrul ajutoarelor de stat de pe site-ul web al Comisiei dedicat concurenței.

Corteva Agriscience, compania internațională de cercetare și dezvoltare în domeniul agriculturii, angajată în transformarea peisajului agricol, a acordat un grant în bani proiectului care își propune să sprijine fermierii cu dizabilități. Inițiativa „Punem Agricultura pe Picioare", lansată de Alexandra Buliga, femeie fermier și antreprenor în cadrul societății Baiagro din județul Neamț, a obținut sprijinul Corteva în cadrul programului de granturi educaționale TalentA în 2023, destinat să susțină activitățile femeile în agricultură.

Alexandra și-a setat ca obiectiv sprijinirea fermierilor cu dizabilități după accidentul suferit de tatăl său în 2021, în urma căruia acesta și-a pierdut mobilitatea. Timp de trei ani, echipa sa a dezvoltat adaptări inovatoare pentru utilajele agricole, implementându-le cu succes la ferma Baiagro, specializată în cereale și semințe oleaginoase pe o suprafață de 250 de hectare. Testate pe tractoare precum U650 și combine de recoltat cum ar fi Laverda 296 LCS, aceste adaptări oferă o soluție revoluționară pentru fermierii cu dificultăți de mobilitate din România. Prin urmare, Alexandra își imaginează un viitor cu utilaje complet automatizate, simplificând sarcinile și îmbunătățind accesibilitatea în realizarea activităților din agricultură.

În 2023, Alexandra Buliga a investit în dezvoltarea și extinderea inițiativei cu ajutorul grantului educațional de la Corteva Agriscience, câștigat după participarea la programul TalentA. Acest sprijin financiar a permis echipei să-și extindă serviciile de reparare și întreținere pentru utilajele agricole și să continue cercetările pentru îmbunătățirea soluției lor.

We Are Putting Agriculture on its Feets Corteva Agriscience TalentA 3

„Programul TalentA mi-a adus două elemente extrem de utile prin crearea unei rețele de formatori în agricultură și informații extrem de utile despre promovarea unei afaceri. Implicarea Cortevei în acest program a fost deosebit de semnificativă, autonomizând femei precum mine în sectorul agricol prin această inițiativă care a schițat deja viitorul fermierelor din România încă de la prima ediție acum 4 ani. În plus, prin discuții și prelegeri, am subliniat importanța prezentării unor exemple de transformare fizică și financiară, care contestă preconcepțiile și demonstrează potențialul persoanelor cu dizabilități de a reuși în agricultură", a adăugat Alexandra.

Implementarea soluției ergonomice în agricultură în zona județului Neamț a adus o nouă perspectivă și o viziune optimistă asupra viitorului agriculturii și integrării persoanelor cu dizabilități în acest domeniu. Mai mult, echipa a reușit să schimbe percepțiile oamenilor care lucrează în agricultură, demonstrând că persoanele cu dizabilități pot avea un rol semnificativ și activ în acest sector. Planurile de viitor includ construirea unei hale de producție pentru adaptarea utilajelor și extinderea serviciilor de reparații cu scopul de a crea o sursă secundară de câștiguri financiare pentru a investi în dezvoltarea proiectului.

„La Corteva Agriscience, încurajăm femeile din agricultură precum Alexandra Buliga să inoveze și să îmbunătățească viața comunităților lor. Introducerea soluțiilor ergonomice în agricultură și promovarea incluziunii sociale în acest sector pivotal sprijină bunăstarea generală a lucrătorilor agricoli și asigură dezvoltarea durabilă în zonele rurale. Credem că inițiativele precum „Punem Agricultura pe Picioarele” aduc schimbări pozitive și de durată, reflectând viziunea noastră de întărire a comunităților rurale și îmbogățirea vieților celor care produc și a celor care consumă. Suntem încântați să fim parteneri în acest drum și suntem convinși că împreună putem face o diferență semnificativă în industria agricolă și dincolo de aceasta, promovând o lume incluzivă și diversificată", a declarat Maria Cîrjă, Marketing Director pentru România, Republica Moldova și Ungaria la Corteva Agriscience.

Într-o fermă din Costești, județul Vaslui, culturile se stropesc cu drone și tot cu drone se cartografiază parcelele și se observă cu precizie la centimetru cât de roditor e solul. Toate sunt rezultatul viziunii unui tânăr fermier care a intrat în agricultură cu mapa, laptopul și imaginile spectrale de la înălțime. Prin tot ce face în compania familiei, Alin Luculeasa e fermierul high-tech, căruia digitalizarea fermei i-a adus un premiu special la Bruxelles.

Are 30 de ani și face business în cel mai sărac județ al țării. Dar o face cu atâta pasiune, pricepere și viziune ancorată în viitor, încât, în doar câțiva ani, munca lui a devenit un adevărat model de excelență și bune practici, iar afacerea, o extraordinară poveste de succes.

Alin împreună cu tatăl și unchiul său gestionează o fermă de înaltă performanță în județul Vaslui, EVEL-H COMPANY Costești, în cadrul căreia este responsabil pentru coordonarea operațională a întregii activități agricole și implementarea de tehnologii noi. Absolvent al Facultății de Management şi Dezvoltare Rurală din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, promoția 2013, încă de la început, tânărul vasluian și-a luat rolul în serios și, una câte una, a început să introducă în fermă tehnologii digitale, idei și practici durabile, cu ajutorul cărora a reușit să diminueze cheltuielile fermei, dar și să implementeze o agricultură prietenoasă cu mediul. Efortul lui și al echipei de sprijin, toți colegi din Programul „Tineri Lideri pentru Agricultura“ derulat de Clubul Fermierilor Români, a fost recunoscut și recompensat la sfârșitul anului trecut, când a câștigat premiul pentru Cel mai bun proiect digital în cadrul Congresului European al Tinerilor Fermieri de la Bruxelles. Este prima dată când România primește o astfel de recunoaștere.

Motiv incredibil de pierdere a banilor UE: „a creat condiții artificiale“

Alin Luculeasa pierde finanțarea europeană la ultima tranșă de plată din proiect. Acesta ne spune că i s-au cerut banii înapoi pentru că ar fi creat „condiții artificiale“. Mai exact, acestuia i s-a reproșat că a lucrat la firma tatălui și la cea a unchiului, dar și că a avut relații comerciale cu ei.

„Da, am avut câteva relații comerciale cu aceștia, perfect legale și normale, pentru că un fermier niciodată nu lucrează singur, dar firma mi-am condus-o singur așa cum am știut mai bine“, a precizat vasluianul.

Ba mai mult, tânărul fermier a mai spus că toate aceste lucruri erau cunoscute de reprezentanții Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rural (AFIR) încă din ziua în care a depus proiectul. Aflat în pragul falimentului, acesta a contestat în instanță decizia dată de AFIR.

„E singura șansă pe care o mai am, cea a judecății, șansă pe care am accesat-o deja, urmează un drum lung pe calea instanțelor. Cazul meu este unul particular, dar nu unicul, și mi-ar plăcea să fie ultimul astfel încât fermierii să fie lăsați sa facă agricultură, nu interpretare și analiză de text, pe ghiduri. Firma mea e în pragul falimentului, dar trebuie sa vedem ce facem în viitor astfel încât mecanismele să funcționeze“, a mai specificat Alin Luculeasa.

Alin Luculeasa și-a început activitatea în cadrul fermei familiei sale, Evel-H Company Costești, unde se ocupa de managementul operațional al activității agricole, dar și de optimizarea activității prin implementarea noilor tehnologii. Acesta este secretar regional al Clubului Fermierilor Români pentru regiunea Moldova Centru, iar la finalul anului 2022 a câștigat premiul pentru „Cel mai bun proiect digital“ acordat în cadrul Congresului European al Tinerilor Fermieri de la Bruxelles. Alin Luculeasa și-a creat, în urmă cu câțiva ani, o fermă și a aplicat pentru o finanțare europeană, însă lucrurile s-au complicat mai mult decât se aștepta.

„Am depus în 2021 proiectul acesta de modernizare a fermei mele, o fermă la început de drum, vegetală, pe o suprafață de 70 ha. Am fost declarat inițial eligibil, dar fără finanțare, nu m-am descurajat, mi-am continuat activitatea contractând prestări de servicii pentru că încă nu aveam utilajele necesare. După aproape 15 luni, fără să mă aștept la asta absolut deloc, am primit o notificare, cum că am devenit finanțabil. Bucurie mare, reiau discuțiile cu furnizorii de echipamente și constat că au intervenit majorări de prețuri semnificative (30-40%), dar îmi zic în continuare că ăsta e businessul, dacă ar fi simplu ar face toată lumea. Contractez (pe următorii 6 ani) un leasing financiar pentru întreaga sumă (cheltuieli eligibile + neeligibile + majorări de preț), cumpăr utilajele, îmi ajung în fermă, fac cerere de plată pentru >95% din suma eligibilă, primesc banii, după câteva luni fac cerere pentru ultima tranșă de plată. Înainte de a mi se acorda și ultima tranșă, mi se face un control în teren, unde totul a fost conform și am primit raport de control favorabil“, a mai declarat Alin Luculeasa.

Lucrurile au luat, apoi, o altă întorsătură, tânărul fermier povestind că i s-a reproșat că ar fi creat condiții artificiale.

„A doua zi după control, mi se cer niște clarificări la care răspund, ca mai apoi, după o lună de zile, să fiu notificat că s-a creat un proiect de proces verbal în care se constată că am creat condiții artificiale. Îmi expun punctul de vedere cu documente justificative, cum că sunt angajat într-o fermă, a unchiului meu, și asta nu este ilegal, cum că nu dețin utilaje sau hale de stocare și am contractat prestări de servicii ca să pot să fac agricultură, și nici asta nu este ilegal atât timp cât am plătit toate contractele prin bancă, transparent. Mai mult decât atât, toate aceste aspecte erau vizibile în proiectul depus de mine încă din prima zi, din 2021. Am depus toate facturile de vânzare a mărfii și tot ce ține de modul cum mi-am desfășurat activitatea, degeaba, nu a contat! Mi s-a motivat că în 2015 am fost angajat la firma tatălui meu și din 2019 lucrez la firma unchiului meu și că am avut relații comerciale cu aceștia. Da, am avut câteva relații comerciale cu aceștia, perfect legale și normale, pentru că un fermier niciodată nu lucrează singur, dar firma mi-am condus-o singur așa cum am știut mai bine. Am mizat pe agricultură conservativă, digitală și eficientă din punct de vedere economic, principii pe care le promovez eu cu fiecare ocazie, și am lucrat pentru visul meu asumându-mi riscuri, fiind prezent zi de zi în fermă sau, dacă nu eram în fermă, eram la Clubul Fermierilor Români tot pentru a mă alinia cu cele mai noi tendințe din agricultură. Nimic din toate acestea nu au contat. Astăzi sunt dator statului român cu banii pe care mi i-a dat din bugetul european pentru a aduce plus-valoare în satul românesc, lucru pe care eu l-am făcut“, a povestit tânărul fermier.

Beatrice Alexandra MODIGA

Corteva Agriscience a lansat seria de video „Drumul Seminței”, care descrie întregul proces de producție al acesteia, de la semănatul formelor parentale în câmp până la ambalarea și livrarea semințelor către clienți. Proiectul, compus din 8 episoade tematice și un episod sinteză, își propune să sprijine fermierii români în asimilarea și înțelegerea producției de semințe, combinând mai multe tehnici în diferite etape și abordând agricultura într-un mod sustenabil și inovator.

Seria acoperă fazele integrate de producție pe parcursul sezoanelor agricole, concentrându-se pe hibrizii de porumb. Fiecare episod surprinde etapele în ordine: semănatul formelor parentale în câmp, castrarea, recepția, sortarea, uscarea, batozarea, condiționarea și tratarea, ambalarea și livrarea către clienții finali - fermierii.

„Corteva Agriscience este pionier al inovației agricole, o confirmare a angajamentului nostru de a susține fermierii din întreaga lume. Prin seria video Drumul Seminței ne-am propus să detaliem procesul complex al producției de sămânță. Prin explorarea fazelor integrate ale sezoanelor agricole și folosirea metodologiilor durabile, ne propunem nu doar să oferim informații complete, ci să inspirăm fermierii români. La Corteva, credem ferm că furnizând fermierilor cunoștințe fundamentale și abordări inovatoare, deschidem calea către un viitor mai sustenabil și prosper al agriculturii,” a declarat Marian Pascariu, Plant Operations Manager la Corteva Agriscience.

Angajamentul Corteva față de inovație motivează compania să sprijine continuu fermierii în obținerea unor culturi prospere și reziliente, asimilând și înțelegând întregul proces în producția de semințe, de la semănare până la livrare. Fiecare etapă este gestionată meticulos și optimizată pentru a asigura rezultate la cele mai înalte standarde, fiecare fază a procesului necesitând un echilibru între timpul potrivit și calitatea hibrizilor.

Aceste etape esențiale în procesul de producție al seminței reprezintă doar o componentă din complexitatea tehnicilor implicate în asigurarea unei producții agricole de succes: „Înțeleg importanța muncii și dedicării noastre ca fermieri pentru obținerea fiecărui sac de semințe. Seria video Drumul Seminței oferă o perspectivă clară asupra etapelor din producția de semințe, arătându-ne esența procesului. Am apreciat povestea fiecărei semințe, o poveste construită cu pasiune, răbdare și promisiunea unui viitor prosper, special adaptat pentru noi, fermierii,” a spus Cosmin Iancu, fermier și Director General la SC PICMAR PROD COM SRL.

Seria de videoclipuri poate fi accesată pe canalele de social media ale Corteva Agriscience: YouTube și Facebook.


Despre Corteva 

Corteva, Inc. (NYSE: CTVA) este o companie globală dedicată exclusiv agriculturii, care combină inovația de vârf în industrie, implicarea directă cu clienții și execuția operativă pentru a furniza soluții profitabile pentru cele mai urgente provocări ale agriculturii la nivel mondial. Corteva obține o preferință de piață avantajoasă prin strategia sa unică de distribuție, împreună cu mixul echilibrat și global diversificat de semințe, produse și servicii pentru protecția plantelor și produse digitale. Cu unele dintre cele mai recunoscute mărci din agricultură și o linie tehnologică bine poziționată pentru a stimula creșterea, compania este angajată să maximizeze productivitatea pentru fermieri, colaborând cu părțile interesate din întregul sistem alimentar pentru a-și îndeplini promisiunea de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă, asigurând progresul pentru generațiile viitoare. Mai multe informații pot fi găsite la www.corteva.com.

Urmăriți Corteva pe FacebookInstagramLinkedInTwitter și  YouTube

Doamna Ursula VON DER LEYEN - Președinte al Comisiei Europene

Domnul Alexander De Croo - Prim-ministru al Belgiei Președinția Consiliului Copiere șefi de stat ai UE Bruxelles, 23 februarie 2024

Subiect: Pentru ca UE să abordeze eficient protestele agricole istorice, trebuie să readucă agricultura în centrul strategiei sale

Dragă Doamnă Președinte,

Dragă Domnule Prim-ministru,

Agricultura și silvicultura au servit tradițional drept piatra de temelie a proiectului european datorită importanței lor strategice. Sectoarele noastre produc o gamă largă de bunuri esențiale pentru toți și sunt actori-cheie în asigurarea securității alimentare pentru cei 450 de milioane de consumatori din UE, fiind cei mai mari exportatori de produse alimentare și agricole din lume. Fermierii sunt primii care simt consecințele evenimentelor meteorologice extreme, contribuind în același timp la tranziția verde prin reducerea emisiilor și stocarea carbonului, fiind custozii zonelor rurale și a biodiversității. În plus, ne implicăm activ în inițiativele de agricultură și silvicultură inteligente din punct de vedere climatic și durabile în regiunile noastre. În ultimii ani, vocile fermierilor europeni și ale cooperativelor agricole au devenit din ce în ce mai vitale, însă îngrijorările noastre au fost în mare măsură ignorate. În schimb, mulți factori de decizie par să perceapă sectorul nostru doar ca pe o problemă, ignorând sutele de mii de inițiative de sustenabilitate virtuoase și neglijând importanța strategică a agriculturii și silviculturii în cadrul proiectului european. Acest paradigmă trebuie să se schimbe acum! Când abordăm probleme reale, ne pierdem timpul valoros permițând polarizării să domine în elaborarea politicilor în loc să ne bazăm pe știință și feedback practic. Fermierii și cooperativele agricole europene fac parte din soluție!

Ne confruntăm cu o convergență fără precedent a provocărilor economice, climatice și sociale și cu alte obstacole care pun în pericol mijloacele de trai și competitivitatea numeroșilor fermieri. Mulți dintre noi ne găsim prinși între costurile în creștere și presiunile de pe piață exercitate de câțiva retaileri concentrați și alianțe de achiziții care activează în statele membre. În plus, anumite aspecte ale politicii comerciale a UE pun o presiune nesustenabilă asupra unora dintre produsele noastre esențiale, împiedicându-ne să adoptăm pe deplin tranzițiile necesare. Din toate părțile Europei, efectele evenimentelor climatice extreme și ale tensiunilor geopolitice au consecințe imediate asupra comunităților noastre rurale și a capacității sectorului nostru de a continua să furnizeze societății bunuri accesibile. Cum putem să ne pregătim eficient pentru înnoirea generațională în astfel de circumstanțe?

Aceste provocări au fost exacerbate de constrângerile și reglementările suplimentare din partea Uniunii Europene. Pactul Verde pentru agricultură a fost un tsunami reglementar, cu prea multe consultări grăbite, ținte de sus în jos lipsite de evaluare și propuneri adoptate fără studii de fezabilitate. Numărul tot mai mare de proteste agricole legitime din ultimele săptămâni și luni subliniază necesitatea urgentă ca Uniunea Europeană să-și îndrepte atenția înapoi către zonele rurale, agricultură și silvicultură în cadrul politicilor sale. Membrii noștri susțin demonstrațiile pașnice. Acest lucru nu poate fi subliniat suficient. Nu vom încuraja nicio acțiune care contravine regulilor stabilite de societatea noastră democratică.

Cu toate acestea, fermierii noștri, proprietarii de păduri și cooperativelor agricole au nevoie de stabilitate, vizibilitate și previzibilitate pentru a putea privi cu încredere spre viitor. Un model cooperativ competitiv menit să îmbunătățească puterea de negociere a fermierilor în lanțul de aprovizionare alimentară, să faciliteze investiții comune pentru a permite fermierilor să obțină mai multă valoare adăugată pentru produsele lor și să încurajeze sustenabilitatea economică, socială și ambientală a fermierilor trebuie promovat. Autonomia noastră productivă și tranziția către o Europă neutruă din punct de vedere climatic trebuie să fie busola strategică a UE. Astăzi, în calitate de membri ai Copiei și Cogecă, subliniem necesitatea urgentă de a aborda preocupările ridicate de mii de fermieri protestatari și de a oferi o perspectivă pe termen lung pentru sector.

Pe termen scurt, accentul trebuie să fie îndreptat către următoarele aspecte:

1. Implementarea unor măsuri urgente pentru simplificarea muncii și vieții fermierilor și introducerea unor măsuri de stimulare care fac diferența. Acest lucru implică eliminarea oricăror povârnișuri administrative excesive incompatibile cu condițiile agronomice, precum și legislația de sus în jos care nu se potrivește tuturor. Prin urmare, salutăm un pachet de simplificare destinat să abordeze preocupările fermierilor. În acest sens, solicităm Comisiei Europene să acorde derogări de la cerințele de condiționalitate (de exemplu, GAEC 1, GAEC 6, GAEC 7), scheme ecologice și angajamente agro-mediu și climat construite pe acestea. De asemenea, trebuie să se acorde o atenție specifică și GAEC 2 pentru a evita orice impact economic negativ asociat cu implementarea acestuia. Un pas preliminar (chiar dacă parțial și insuficient) a fost deja făcut pentru 2024 în ceea ce privește GAEC 8.

2. Consolidarea propunerii Comisiei privind reînnoirea Măsurilor de Comerț Autonom pentru Ucraina (ATM), prin includerea cerealelor, semințelor oleaginoase și a mierii în sistemul de măsuri de salvagardare automate propuse pentru carne de pasăre, ouă și zahăr. Am solicita, de asemenea, modificarea perioadei de referință pentru acest sistem de la volumul mediu al anilor 2022/2023 la cel al anilor 2021/2022. Trebuie garantat un sprijin specific pentru serviciile vamale la frontierele cu Ucraina.

3. Asigurarea reciprocității în standardele de producție agricolă și un teren de joc echitabil în comerțul nostru. Trimiteți un mesaj puternic și opriți acordul UE-Mercosur în forma sa actuală.

4. Asigurarea unei remunerații corecte pentru fermele europene în lanțul alimentar, cu implementarea urgentă și eficientă a Directivei privind Practicile Comerciale Incorecte în fiecare stat membru, distribuție mai echitabilă a prețurilor în lanț împreună cu o interdicție eficientă a vânzării sub cost.

5. Susținerea unei avansări în cazul plantelor NGT de categorie 1 pentru a transmite un mesaj orientat spre viitor pentru sectorul nostru în ceea ce privește inovația și soluțiile practice.

6. Reglementări suplimentare cum ar fi Directiva privind Emisiile Industriale (IED), Legea privind Restaurarea Naturii (NRL) și Ambalajele și Deșeurile de Ambalaje, care încă se află în discuție de către legislatorii UE, reprezintă "abordări impuse țintite de sus în jos" lipsite de mijloace, tranziții și finanțare adecvate. Acest lucru ar trebui corectat și să reflecte, acolo unde este necesar, mandatele Parlamentului European. Implementarea acestor piese de legislație pe teren în forma în care sunt finalizate în prezent este probabil să ducă la o pierdere de competitivitate, costuri crescute și povară administrativă pentru membrii noștri, precum și la neînțelegeri și respingere.

7. Căutăm sprijin pentru o decizie pozitivă urgentă în ceea ce privește propunerea Comisiei de a modifica anexele Convenției de la Bern pentru a permite gestionarea populației de lupi, ceea ce ar fi benefic pentru fermieri și comunitățile rurale din întreaga UE. În săptămânile și lunile următoare, va fi necesar să evaluăm impactul Pactului Verde asupra sectorului agricol și să învățăm din el. Pentru mandatul 2024-2029, pledăm pentru o reglementare redusă de o calitate superioară. Ca prim pas, va fi crucial să elaborăm un inventar general al impactului legislației adoptate, permițând în același timp timp pentru consultări și discuții tehnice privind orice inițiativă nouă. În aceste timpuri provocatoare, apreciem mâna întinsă și dorința de a participa la discuții facilitate de dialogul strategic lansat de Președinta Comisiei Europene von der Leyen. Suntem dedicați și implicati activ în asigurarea succesului acestui dialog strategic pentru a restabili perspectivele fermierilor și cooperativelor agricole într-un mod constructiv.

Pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă sectorul agricol, pentru a beneficia de oportunitățile oferite de cercetare, inovație și tehnologii noi și pentru a ajuta agricultura și silvicultura să revină pe drumul cel bun, mandatul viitoarei Comisii trebuie să se concentreze pe 4 imperativi:

1. Următorul buget al UE trebuie să reflecte numeroasele provocări cu care se confruntă fermierii.

2. Agenda politicii comerciale trebuie să fie consistentă cu ambiția stabilită în cadrul pieței interne, garantând în același timp măsuri de reciprocitate robuste și asigurând atenție producțiilor UE sensibile.

3. Orice noi propuneri legate de agricultură trebuie să fie însoțite de un studiu de fezabilitate, discutat cu părțile interesate.

4. Este necesar un Comisar pentru Agricultură și Zone Rurale cu un rol cheie ca Vicepreședinte al Comisiei Europene. Pe măsură ce numărătoarea inversă se apropie de alegerile pivoviale care au loc acum doar câteva luni, cei care sunt la inima primei politici europene comune și care cred în viitorul Europei așteaptă cu nerăbdare răspunsul dumneavoastră.

Cu stimă,

Membri Copa Cogeca

Prin soluții durabile, inovația determină creșterea semnificativă a producției agricole - a declarat liderul Corteva Agriscience în cadrul Romanian Agri Trade Summit desfășurat pe 22 februarie în București.

Jean Ionescu, Country Leader pentru România și Republica Moldova la Corteva, a prezentat cele mai importante soluții pentru agricultura sustenabilă, inovativă, la conferința internațională, în fața a peste 1000 de experți din 18 țări: „Prin genetică avansată, produse pentru protecția plantelor, produse biologice și agricultură digitală, putem construi un mediu agricol durabil. La Corteva Agriscience, ne propunem să aducem în prim-plan discuțiile esențiale ale momentului, prin evidențierea preocupărilor și nevoilor fermierilor și partenerilor din industrie, descoperind valoarea reală pentru comunitatea agricolă, contribuind la creșterea productivității și creând un viitor prosper prin îmbogățirea vieții celor care produc și a celor care consumă".

În cadrul Romanian Agri Trade Summit, expertul Corteva a subliniat importanța pilonilor inovație și sustenabilitate în peisajul dinamic al agriculturii, fermierii locali confruntându-se cu o serie de provocări de mediu care necesită asimilarea practicilor și tehnologiilor adaptate la aceste condiții. Astfel, portofoliul de semințe Pioneer®, parte integrantă din Corteva Agriscience, oferă fermierilor soluțiile cu cea mai ridicată toleranță la secetă și arșiță, asigurând o creștere semnificativă a productivității, indiferent de impactul climatic, prin valorificarea eficientă a resurselor limitate de apă. În acest context, alegerea numărul unu în rândul fermierilor români sunt hibrizii de porumb Optimum® AQUAmax®, recunoscuți pentru toleranța excepțională la condiții extreme de mediu.

„Mă bazez exclusiv pe genetica companiei Corteva Agriscience, în special în cazul porumbului, dar și pentru culturile de rapiță și floarea-soarelui. Hibrizii de porumb Optimum® AQUAmax® sunt o dovadă a progresului tehnologic și o opțiune viabilă pentru fermieri în lupta lor pentru adaptarea la schimbările climatice. Cu alte cuvinte, acești hibrizi se remarcă în ani buni și rămân un sprijin de încredere în cei dificili,” a declarat Cosmin Iancu, fermier și director general la SC PICMAR PROD COM SRL despre portofoliul de semințe al companiei.

O mențiune importantă a companiei Corteva a fost și modul în care fermierii răspund provocării de combatere a dăunătorilor, rezistența culturilor fiind una dintre cele mai importante preocupări ale acestora. Corteva Agriscience sprijină fermierii în această luptă cu soluții inovatoare, iar o practică sustenabilă este utilizarea produsului Qalcova™ bazat pe molecula spinosad, ca parte a unei strategii de management al rezilienței culturilor. Această moleculă unică are o origine complet naturală, derivată din bacterii existente în natură, care acționează eficient împotriva unei game diverse de dăunători, oferind un avantaj semnificativ în protejarea culturilor.

„Produsul Laser™ 240 SC bazat pe Qalcova™ este insecticidul pe care mă bazez în planul de control al dăunătorilor pentru vița-de-vie. Capacitatea sa de a oferi protecție eficientă împotriva principalului dăunător, Lobesia botrana, în orice fenofază, chiar și pentru a treia generație, îmi permite să recoltez struguri sănătoși, fără reziduuri în must sau vin, datorită naturii sale biologice,” a declarat inginerul Cornel Baniță de la Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa despre molecula activă spinosad și beneficiile sale.

Mai mult, un alt punct prezentat de Jean Ionescu în timpul panelurilor de discuții a fost adoptarea inovațiilor biologice, oferind fermierilor oportunitatea de a deschide calea către un sector agricol rezilient, productiv și sustenabil în România. Astfel, introducerea unei noi categorii de produse biologice în portofoliul companiei reprezintă o abordare orientată spre viitor, oferind o soluție viabilă pentru o varietate de provocări întâlnite în agricultură. În centrul acestei transformări se află Utrisha™ N, o soluție revoluționară ce redefinește nutriția culturilor, un produs biologic care îmbunătățește natural vitalitatea culturilor, fixând azotul din atmosferă sub forma de amoniu disponibil imediat plantei de cultură. De asemenea, dintre produse, au fost amintitite și diferite tipuri de biostimulanți cu moduri unice de acțiune, cum ar fi îmbunătățirea utilizării nutrienților, creșterea rezistenței plantelor la factorii de stres abiotic, cum ar fi seceta sau temperaturile extreme, și îmbunătățirea proceselor metabolice ale plantelor.

„În cadrul dinamic al industriei de Agribusiness, Corteva Agriscience este un partener dedicat și implicat, călăuzindu-se de angajamentul ferm față de fermieri și de alinierea la principiile fundamentale promovate de Romanian Agri Trade Summit. Prezența companiei în cadrul evenimentului nostru aflat la cea de-a doua ediție este o confirmare a importanței relațiilor de colaborare în cadrul industriei agricole, Corteva Agriscience contribuind astfel la creșterea standardelor și la facilitarea dezvoltării sustenabile a sectorului agricol,” a declarat Cezar Gheorghe, analist expert și consultant, AGRIColumn.

Corteva Agriscience, compania internațională de cercetare și dezvoltare în agricultură, raportează o creștere organică a afacerilor de 23% în România și Republica Moldova în 2023, comparativ cu anul precedent. Rezultatele continue sunt atribuite angajamentului Corteva de a ajuta fermierii să-și crească productivitatea și profitabilitatea, furnizând un portofoliu puternic de produse și servicii care integrează genetica avansată, soluții inovatoare de protecție a culturilor și agricultura digitală.

Datele privind vânzările nete de produse de protecție a culturilor demonstrează o creștere organică puternică de aproape 35% în cele două țări, susținută de un portofoliu extins de soluții inovatoare pentru fermierii români și moldoveni. În categoria erbicidelor, vânzările au crescut organic cu 39%, datorită cererii fermierilor pentru soluții eficiente în controlul buruienilor. Cele mai populare erbicide în 2023 în România au fost Korvetto™ și Pallas™ 75 WG, iar în Republica Moldova Cordus® Forte și HelianthexTM. Vânzările de fungicide au înregistrat o creștere organică excepțională de 34% în ambele țări, confirmând eficacitatea soluțiilor inovatoare ale Corteva în combaterea bolilor plantelor, în special cu produsul de top Verben™. În plus, segmentul Tehnologiilor Aplicate Semințelor (SAT) a înregistrat o creștere organică cumulativă de 28% în România și Republica Moldova.

Pe categoria de semințe, Corteva Agriscience raportează o creștere organică de aproape 15% în vânzări în ambele țări, alimentată de cererea crescută de hibrizi de porumb din portofoliul Pioneer® Optimum® AQUAmax® care asigură randamente ridicate chiar și în condiții de secetă. Aceste progrese întăresc angajamentul continuu al Corteva de a furniza fermierilor tehnologii de vârf, contribuind la îmbunătățirea performanței și durabilității în sectorul agricol prin lansarea de noi hibrizi cu performanțe genetice impresionante.

„Anul trecut a fost remarcabil pentru Corteva Agriscience, cu performanțe excelente pe toate segmentele de produse, atât în România, cât și în Republica Moldova. Compania se poziționează ferm în fruntea industriei, recunoscută ca lider în furnizarea de soluții integrate pentru fermieri, oferind un portofoliu diversificat de semințe și produse de protecția culturilor, susținut de o echipă dedicată și extrem de motivată. Această creștere a afacerilor reflectă angajamentul nostru profund față de inovație și dezvoltarea tehnologiilor agricole de vârf, care vor continua în 2024, urmând viziunea Corteva pentru un viitor prosper și sustenabil pentru fermieri," a declarat Jean Ionescu, Country Leader pentru România și Republica Moldova la Corteva Agriscience.

Factori precum schimbările climatice, creșterea populației și preocupările legate de securitatea alimentară conduc industria agricolă să caute abordări inovatoare pentru a proteja și îmbunătăți productivitatea culturilor. Datorită acestor condiții actuale, agricultura modernă câștigă teren prin integrarea sinergiei dintre inteligența artificială (IA) și sectorul agricol.

Inteligența artificială, definită ca sisteme capabile să efectueze sarcini care în mod tipic necesită inteligență umană, găsește o aplicație semnificativă în agricultură. Prin urmare, pentru o agricultură de vârf în România, integrarea IA în operațiunile agricole reprezintă un salt transformator în exploatarea celor mai recente tehnologii care pot oferi suport inestimabil fermierilor, în plus față de soluții inovatoare de protecție a culturilor și hibrizi avansați. Tehnologia facilitează procesele decizionale care depășesc capacitățile umane în ceea ce privește viteză, precizie, analiză și multitasking.

Conexiunea dintre IA și agricultură este fundamentală, aducând soluții cu rol transformator pentru a aborda provocările, a îmbunătăți eficiența și a promova agricultura de precizie. De exemplu, automatizarea, ghidată de IA, optimizează diverse sarcini precum semănatul precis, aplicarea de produse biologice sau de protecție a culturilor și recoltarea. Mai mult, capacitățile de analiză predictivă ale IA ajută în prognozele meteorologice și predicțiile de productivitate.

Semnificația viitoare a IA în agricultură constă în rolul său de promovare a practicilor durabile și reziliente. Pe măsură ce populația globală crește și schimbările climatice aduc provocări, IA maximizează productivitatea, reduce deșeurile și alimentează inovația în practicile agricole. Corteva Agriscience, compania internațională de cercetare și dezvoltare agricolă, se angajează să valorifice potențialul transformator al IA în agricultură, aliniindu-se dedicării sale de a susține fermierii. Compania se concentrează pe furnizarea de instrumente accesibile și eficiente pentru luarea deciziilor bazate pe date, revoluționând gestionarea culturilor, irigația și alocarea resurselor prin agricultură de precizie.

Angajamentul companiei față de agricultura de precizie și luarea deciziilor bazate pe date este subliniat de lansarea Granular Link, consolidând poziția Corteva Agriscience în fruntea valorificării IA pentru a susține fermierii și a asigura practici agricole durabile. Implementarea Granular Link de către Corteva în România a marcat un moment semnificativ pentru agricultura românească. Platforma digitală îmbină în mod fluid expertiza agronomică cu tehnologia de vârf. Alimentată de IA, Granular Link gestionează datele agronomice, oferind informații inteligente, recomandări privind culturile, alerte privind dăunătorii și bolile, și hărți de aplicare a ratei variabile. Platforma, echipată cu imagini de satelit de înaltă rezoluție, stabilește un nou standard pentru monitorizarea culturilor, permițând fermierilor să ia decizii informate și să optimizeze gestionarea terenului.

Granular Link, disponibil în România, oferă o soluție completă pentru fermieri. Caracteristicile platformei includ hărți de semănat cu viteză variabilă, imagini de satelit de înaltă rezoluție zilnică, aplicații de fertilizare și fungicide, și o previziune unică a datei de recoltare a porumbului. Aplicația simplifică sarcinile zilnice pentru fermieri, oferind instrumente pentru prioritizarea sarcinilor, informații meteorologice locale, recomandări personalizate privind irigația și management operațional cuprinzător.

Dorința fermierilor de a fi mai productivi și eficienți, împreună cu necesitatea tehnologiilor moderne de a aborda schimbările majore, va susține viitoarea val de inovație: „Granular Link a fost și va fi o aplicație indispensabilă pentru ferma noastră. Cu ajutorul celor mai puternice sateliți și funcționalități avansate, am reușit să creăm hărți pentru semănatul și fertilizarea variabilă a culturilor noastre în creștere, porumb, floarea-soarelui și grâu. Această aplicație puternică și ușor de utilizat a adăugat valoare fermelor noastre și ne-a ajutat să monitorizăm și să optimizăm producția de culturi. Suntem recunoscători Corteva Agriscience pentru această oportunitate,” spune Rus Cosmin, Managerul Fermei la Emiliana West Rom SRL din comuna Dudeștii Vechi, județul Timiș.

Hegedűs Krisztián, Inginer Agricol și fermier la SC Terracult SRL, satul Horia, județul Arad, împărtășește aceeași opinie: „Granular Link a devenit un partener esențial pentru succesul nostru în agricultură. Testarea și utilizarea sa pe parcela noastră de grâu anul trecut au condus la un randament ridicat și satisfacție garantată. Anul acesta, prin aplicarea principiului de semănat variabil la cultura noastră de orz cu Granular Link, am reușit să menținem standardele noastre ridicate și să monitorizăm eficient culturile noastre. Cu acces la cele mai puternice indicatoare vegetative și previziuni precise privind irigația, această unealtă ne-a dat încrederea să optimizăm operațiunile noastre agricole și să obținem rezultate remarcabile. Corteva Agriscience livrează tehnologii cu adevărat inovatoare pentru a susține operațiunile noastre agricole”.

Solul este viață pentru Andrei-Cristi Poncu, un tânăr inginer agronom de 24 de ani, a ales să treacă la o agricultură cu prelucrare minimă a terenurilor, respectiv minimum-till, în ferma sa din localitatea Luceni, comuna Victoria, județul Iași, pentru că își dorește să facă o agricultură durabilă și sustenabilă.

De la prestări servicii la propria fermă

„În anul 2003, tatăl meu a cumpărat un tractor U650 cu care, inițial, făcea mai mult prestări servicii. Însă, în timp, a început să ia în arendă teren agricol. În anul 2008 a accesat un proiect cu fonduri europene, prin care a mai achiziționat un tractor. În prezent, avem în fermă toate utilajele ce ne sunt necesare. Cultivăm o suprafață de 180 de hectare cu culturile de grâu, porumb și floarea-soarelui“, declară tânărul fermierul.

Pentru Andrei, motivația de a alege acest domeniu a venit din faptul că a fost înconjurat de agricultură de mic. Dincolo de faptul că e o profesie, este și o mare pasiune, poate chiar un stil de viață, spune tânărul. Ieșeanul este preocupat de practicarea unei agriculturi durabile, cu atenție pentru sol și tot ce ține de mediu, inclusiv pentru creșterea gradului de fertilitatea a solurilor și menținerea gradului de umiditate în sol.

Agricultura are nevoie de oameni ambițioși…

„În timp am adunat toate utilajele de care avem nevoie pentru a ne ușura munca, având în vedere că doar eu și tatăl meu ne ocupăm de toate lucrările. Principalul obiectiv e utilizarea tehnologiilor care conservă cât mai multă apă în sol, seceta afectând foarte mult producțiile de câțiva ani încoace. Recomand acest domeniu persoanelor care au suficientă determinare să se dedice atât prin studiu, cât și prin practică. Agricultura e un sector al economiei indispensabil vieții, aș putea spune, reprezentând principala sursă de hrană. Din acest motiv este nevoie de oameni ambițiosi și muncitori care să producă hrană și să aibă grijă de sol“, adaugă Andrei-Cristi Poncu.

Minimum-till, o agricultură prietenoasă cu mediul

Lucrarea minimă a solului (minimum-till) sau lucrarea redusă a solului se referă la prelucrarea sau afânarea întregii suprafeţe a solului, dar scăzând intensitatea şi frecvenţa de lucrare, în principal prin eliminarea unor lucrări mecanice practicate în sistemul convenţional. În categoria lucrărilor reduse ale solului sunt încadrate trei tipuri majore de practici de afânare redusă a solului, şi anume: discuirea solului urmată de semănat, afânarea cu plugul cizel sau cu paraplugul, urmată de semănat și lucrarea cu freza sau alte maşini rotative, urmată de semănat, ne dă o definiție tânărul fermier, dar ne și spune cum aplică el această tehnologie în fermă.

„Pentru suprafețele însămânțate cu grâu, pregătirea solului constă doar într-o trecere cu discul după recoltarea florii-soarelui, dar asta facem dintotdeauna. Anul trecut, dar și anul acesta, pentru porumb și floarea-soarelui am renunțat la arătură, am folosit un disc care are talerele cu un unghi mai agresiv“, încheie fermierul din județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ana Roxana Apostoae din Oglinzi, județul Neamț, absolventă a Facultății de Agricultură, a întocmit un plan de afaceri bun și a accesat prin Programul Educație și Profit suma de 40.000 euro nerambursabili, pe care i-a investit într-un restaurant în mediul rural, dedicat în special elevilor din localitate.

Innotech Student: 40.000 euro pentru ideea ta de afaceri

Antreprenorii români începători și experimentați au avut la dispoziție, în anul 2022, cel puțin 7 linii de finanțare a micilor afaceri: fonduri europene, fonduri nerambursabile de la stat, credite bancare cu garanții de stat și fonduri de capital de risc. Astfel, prin Programul Educație și Profit, o serie întreagă de studenți, masteranzi și doctoranzi s-au putut înscrie în proiecte europene derulate de universități și alți administratori de granturi pentru a putea obține fonduri europene cu valori maxime de 40.000 de euro, până la 100.000 euro. Un astfel de proiect a fost și șansa reală a Ana Roxana Apostoae, pe atunci studentă la specializarea Inginerie economică în agricultură (ID), după cum ne spune chiar antreprenoarea.

Planul de afaceri câștigător, în domeniul HoReCa

„Programul Educație și Profit a fost șansa vieții mele și, prin urmare, am încercat să fac tot ce ține de mine pentru a avea un plan de afaceri cu care să pot obține finanțare, dar bineînțeles că nu aș fi reușit fără ajutorul primit pe tot parcursul acestor doi ani și mă refer încă din faza de înscriere la curs, în perioada cursului, la întocmirea planului de afaceri și apoi în tot ceea ce privește perioada de implementare, fiecare din colaboratorii acestui proiect având un rol esențial în tot acest parcurs. Afacerea mea este în domeniul HoReCa, mai exact un restaurant în mediul rural. Acest restaurant a fost gândit în special pentru elevi și cadrele didactice (școala situându-se vizavi), iar în prezent începem atragerea de alți potențiali clienți prin adăugarea mai multor produse de patiserie“, specifică antreprenoarea din județul Neamț.

Dorința de a fi antreprenor încă de pe băncile facultății

Pentru Ana Roxana, domeniul HoReCa are farmecul lui, mai ales când ai o pasiune pentru gătit, dar ne spune că este și foarte greu, deoarece munca în acest domeniu implică responsabilitate pentru produsele pe care le prepari, efort fizic și psihic.

„Ideea acestui business o aveam înainte de a începe facultatea, dar cu siguranță pe parcursul celor 4 ani am reușit să-mi lărgesc cunoștințele despre ce înseamnă a avea o activitate, ce responsabilități sunt și, bineînțeles, ce caracteristici trebuie să aibă un administrator de firmă. Și un lucru esențial pe care l-am învățat în facultate: cum să întocmești un plan de afaceri, ceea ce, la timpul respectiv, mă întrebam la ce o să îmi folosească mie să știu să întocmesc unul. Ei bine, am primit răspunsul mult mai devreme decât mă așteptam și nu pot să fiu decât recunoscătoare tuturor profesorilor care «m-au chinuit» cu aceste lucrări de semestru, pentru că datorită lor, am reușit să întocmesc un plan de afaceri de 40.000 euro“, mai adaugă aceasta.

Ajutor pentru comunitatea locală

Un restaurant în mediul rural este o adevărată provocare, încheie Ana Roxana Apostoae, absolventă a Facultății de Agricultură USV Iași.

„Spre deosebire de oraș, la sat încă se mai conservă stilul de viață de odinioară, gătit acasă. Când am dezvoltat ideea aceasta de business am mizat efectiv pe elevi și până în prezent s-a dovedit o alegere bună. În ceea ce privește clientul adult, am încredere că lucrurile se vor schimba și în privința lui, doar că trebuie mai multă răbdare și o abordare diferită, iar acesta este proiectul meu pentru viitorul apropiat. În prezent, ajutorul meu pentru comunitate constă în a oferi produse de calitate și crearea, deocamdată, a trei locuri de muncă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

  • Proiectul, ce cuprinde 55.000 hectare, se va desfășura pe cea mai mare suprafață totală arabilă din EU, operată de Al Dahra și deținută de Agricost.
  • Această suprafață este, în același timp, cea mai mare înscrisă în programul de agricultura carbonului al Agreena, ce acoperă în prezent peste 2 milioane de hectare de teren agricol în 17 țări din Europa.

Compania de agribusiness din UAE, Al Dahra, și compania daneză de tehnologie agricolă Agreena au semnat un parteneriat prin care se înregistrează cea mai mare suprafață totală de teren arabil din UE ce va face tranziția către agricultura regenerativă. Peste 55.000 de hectare de teren agricol cultivat de Al Dahra și deținut de Agricost, situat pe Insula Mare a Brăilei, vor intra în programul de agricultura carbonului al Agreena.

Cei doi jucători de talie mondială au semnat un Memorandum de înțelegere la COP28, moment ce marchează un parteneriat de referință între Al Dahra și Agreena, ce va reuni capabilitățile și expertizele celor două companii la nivel global.

Industria agricolă ocupă o poziție aparte, ce îi conferă un rol vital în sechestrarea dioxidului de carbon (CO2) din atmosferă. Sistemul agroalimentar este răspunzător pentru aproximativ o treime din emisiile de gaze cu efect de seră, însă industria agricolă poate oferi o oportunitate cheie de a fi parte din soluția pentru combaterea schimbărilor climatice. Prin motivarea fermierilor să facă tranziția de la agricultura convențională către practicile agronomice regenerative, Agreena susține fermierii în demersul lor de a transforma terenurile lor în rezervoare de carbon, stocând în sol și împiedicând astfel eliminarea dioxidului de carbon în atmosferă.

„Sustenabilitatea este o valoare de bază și un factor esențial din punct de vedere comercial al Al Dahra, iar acest proiect reprezintă un pas major în parcursul nostru. Tranziția fermei noastre de la Brăila, lucrând cu parteneri ca Agreena, vine cu beneficii de ordin financiar și de mediu ale agriculturii regenerative. Acestea vor permite contribuția noastră la furnizarea sustenabilă a hranei pentru o populație în creștere, în timp ce ne vor oferi posibilitatea de a crește atât nivelul de reziliență, cât și profitabilitatea afacerii noastre. Vedem acest pas ca pe un moment de referință și ne asumăm angajamentul de a extinde suprafața ce face tranziția către agricultura regenerativă cu fiecare ocazie“, spune Arnoud van den Berg, Al Dahra Group CEO.

Ca parte din program, în ferma din România vor fi aplicate o serie de practici de agricultură regenerativă, precum utilizarea optimă a culturilor de acoperire verzi și reducerea practicilor care afectează solul, eliminând practicile agricole convenționale care sunt asociate în mod tradițional cu culturile vegetale. Programul Agreena, acreditat la nivel internațional și validat de terțe părți, cuantifică reducerea cantităților de gaze cu efect de seră și carbonul eliminat utilizând metodologie științifică calibrată IPCC și un protocol riguros de măsurare, verificare și raportare, bazat pe tehnologie de vârf. Rezultatul este emiterea de credite de carbon cu un nivel înalt de credibilitate sub standardul celei mai mari piețe voluntare de carbon din lume, ce poate susține tranziția către agricultura regenerativă.

„Agreena este onorată să lucreze cu Al Dahra pentru a realiza tranziția celei mai mari suprafețe compacte de teren agricol către agricultura regenerativă. Soluțiile inspirate din natură, inclusiv agricultura regenerativă, sunt printre cele mai eficiente în diminuarea schimbărilor climatice până în 2030, iar acest proiect demonstrează că sectorul privat lucrează la crearea unui impact pozitiv la scară mare“, a declarat Simon Haldrup, CEO Agreena. „Prin programul nostru de agricultura carbonului, semănăm semințele pentru schimbarea sustenabilă din agricultură în toată Europa.“

Acest parteneriat reprezintă cel mai mare proiect al Agreena până la această dată, consolidând și mai mult poziția de top a companiei pe piața de carbon din Europa și survine după ce s-a anunțat luna trecută atingerea pragului de 2 milioane de hectare înscrise în programul AgreenaCarbon.

(I.B.)

Sigma CVM România, filială a Grupului de Companii Saracakis și un jucător de frunte în sectorul utilajelor agricole, anunță cu mândrie parteneriatul cu Amazone, o companie de familie cu o existență de 140 de ani și o tradiție de excelență în producerea de echipamente agricole. Această colaborare reprezintă un nou prag pentru ambele companii.

Fondată în 1883 de către domnul Heinrich Dreyer în Gaste, Germania, Amazone și-a menținut în mod constant principiile fondatoare adaptându-se provocărilor în evoluție ale peisajului agricol. Astăzi, cu patru generații la conducerea companiei, Amazone se afirmă ca un exemplu de inovație, durabilitate și succes internațional. Călătoria companiei a început cu viziunea fondatorului său: "Trebuie să ieșim în lume!" - o deviză care răsună și astăzi în operațiunile sale.

Angajamentul neobosit al Amazone pentru progres se reflectă în creșterea sa continua, în ciuda provocărilor precum schimbările climatice, responsabilitatea socială și transformarea practicilor agricole. Peste 80% din producția companiei este exportată la nivel global printr-o rețea de peste 70 de importatori, consolidându-și astfel amprenta și influența globală. Numai în 2021, Amazone a raportat o cifră de afaceri remarcabilă de 655 de milioane de euro, o mărturie a devotamentului său pentru excelență.

Parteneriatul dintre Sigma CVM România și Amazone combină expertiza și valorile lor pentru a aduce schimbări pozitive în peisajul pieței utilajelor agricole, vizând zona de vest si sud vest a României. Sigma CVM România, filială a prestigiosului Grup de Companii Saracakis, împărtășește aceleași obiective pentru calitate, inovație și satisfacția clientului. Această colaborare deschide noi posibilități și soluții care vor aborda nevoile în continuă evoluție ale fermierilor și vor contribui la progresul agriculturii durabile.

Artemios Kotsiras, Director General al Sigma CVM România, și-a exprimat entuziasmul în legătură cu acest parteneriat, declarând: "Suntem încântați să ne asociem cu Amazone, un pionier în industria agricolă. Această colaborare se aliniază perfect cu valorile noastre fundamentale și cu angajamentul nostru de a oferi soluții de ultimă generație clienților noștri. Ne propunem să creăm un viitor mai productiv pentru fermierii din România, respectând deviza noastră "Susținem fermierii români"."

Gama cuprinzătoare de produse oferite de Amazone, care include echipamente de lucrări ale solului, semănători, distribuitoare de îngrășăminte și echipamente de protecție a culturilor, va fi integrată cu abordarea centrată pe client și cunoștințele extinse din industrie ale Sigma CVM România. Această integrare va rezulta într-o ofertă de produse care aduce împreună tehnologia de vârf și soluții practice pentru a îmbunătăți productivitatea agricolă și sustenabilitatea mediului.

Valorile Amazone, inovația și impactul său global, combinate cu dedicarea Sigma CVM România pentru excelență, pregătesc terenul pentru o colaborare care va ajuta fermierii să depășească provocările și să prospere într-o lume în continuă schimbare.

Despre Sigma CVM România

Sigma CVM România este lider în furnizarea de soluții agricole dedicat să ajute fermierii să-și mărească productivitatea și eficiența utilizând produse și servicii inovatoare pe piața românească.

De la înființarea sa în București, Sigma CVM România - unicul importator al mărcilor Massey Ferguson, Siloking, Irriland în întreaga țară - are 150 de angajați în 11 locații și a atins o cifră de afaceri de 45 de milioane de euro în 2022, după doar un an și jumătate de prezență pe piață.

Pentru mai multe informații, vizitați www.saracakis.ro

Persoană de contact: Carmen Dumitrascu - Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Despre Grupul de Companii Saracakis

Lider în ecosistemul de afaceri grecesc de aproape un secol, Grupul de Companii Saracakis este distribuitor exclusiv al unei game foarte largi de produse auto și de utilaje ale brandurilor de renume mondial.

Fondată în 1922 și încă condusă de familia fondatoare, este o organizație energică ce își propune să continue să susțină clienții privați, corporativi și guvernamentali. Grupul este prezent atât în țara de origine, Grecia, cât și în România, Bulgaria și Cipru.

Grupul reprezintă toate mărcile cu profesionalism și entuziasm, respectând valorile lor în avantajul reciproc. Grupul are responsabilitatea de a adapta și aplica standardele internaționale ale acestora în piețele în care este prezent, atât prin operațiunile de vânzare cu amănuntul, cât și prin dealerii independenți, constant supervizați. Compania este organizată în entități distincte de afaceri, respectând întotdeauna și promovând individualitatea fiecărei mărci.

Grupul îsi propune să depășească așteptările clienților, oferind soluții și îngrijire post-vânzare necesare pe tot parcursul ciclului de viață al produsului, oferind clienților o experiență deosebită și de înaltă calitate.

Punând oamenii în centrul atenției, grupul investește în dezvoltarea personală și profesională constantă a angajaților și recompensează inițiativele și eforturile acestora, în timp ce indicatorii cheie măsoară performanța în toate aspectele activității.

Principalele cifre de performanță: Cifra de afaceri anuală >330 milioane de euro, Numărul de angajați >820, Locații pentru vânzarea cu amănuntul >350 de locații (proprietate și terți), Mărci internaționale gestionate >23 (Volvo, Honda, Mitsubishi, Komatsu, Massey Ferguson și altele).

Pentru mai multe informații, vizitați www.saracakis.gr.

Despre AMAZONE

AMAZONEN-WERKE H. DREYER SE & Co. KG are sediul în Hasbergen-Gaste, Germania, și produce utilaje agricole și de pregătire a solului, înființarea și întreținerea culturilor agricole.

Compania gestionată de familia deținătoare are peste 2000 de angajați, în cele nouă locații de producție diferite. Gama de utilaje agricole include echipamente de lucrări ale solului, semănători, distribuitoare de îngrășăminte și echipamente de protecție a culturilor.

SCHMOTZER Hacktechnik face parte din Grupul AMAZONE din 2019. Bazându-se pe aceste competențe de bază, AMAZONE este acum specialistul în producția inteligentă de culturi în agricultură.

Pentru mai multe informații, vizitați www.amazone.net  

Corteva Agriscience, compania internațională de cercetare și dezvoltare în agricultură, a fost onorată cu Premiul de Excelență la Gala Premiilor Business Press Agricol 2023, un eveniment anual dedicat valorilor în agricultură și recunoașterii realizărilor remarcabile în industria din România. Gala reprezintă un moment semnificativ, evidențiind eforturile susținute ale companiilor din agribusiness, asociațiilor agricole și fermierilor care contribuie la dezvoltarea agriculturii moderne.

Corteva Agriscience a fost distinsă cu acest premiu pentru angajamentul și contribuția semnificativă aduse agriculturii românești într-un an marcat de provocări pentru fermieri. Prin urmare, compania și-a consolidat reputația ca jucător-cheie în furnizarea de soluții agricole inovatoare și durabile, adaptate nevoilor fermierilor români.

În 2023, compania internațională de agricultură a fost un pilon al excelenței în industria agricolă din România, susținând agricultura durabilă prin furnizarea de soluții tehnologice de înaltă performanță și genetici avansate. În acest context, compania și-a consolidat poziția promovând utilizarea semințelor de calitate și a produselor de protecția plantelor pentru optimizarea producției agricole.

„Suntem cu adevărat onorați să primim acest premiu, o dovadă a eforturilor echipei noastre și a colaborării de succes cu clienții noștri finali, fermierii. Gala a reprezentat un moment emoționant, iar recunoașterea și șansa de a consolida parteneriatele noastre valoroase ne bucură. Pe măsură ce avansăm, Corteva Agriscience rămâne un partener de încredere pentru fermieri și o forță dinamică ce propulsează sectorul agricol spre o eficiență și sustenabilitate sporite. Acest premiu confirmă determinarea noastră de a continua să fim pionieri în soluții inovatoare care contribuie la progresul agriculturii în România. Vă mulțumim pentru aprecierea eforturilor noastre în modelarea viitorului agriculturii”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader pentru România și Republica Moldova la Corteva Agriscience.

„În acest moment, Corteva Agriscience este lider în furnizarea de inputuri integrate, incluzând semințe și produse de protecția plantelor. Compania continuă să dezvolte tehnologii, inovații și capacități de cercetare care o poziționează în mod unic pentru a transforma sistemul alimentar, ajutând fermierii să producă mai mult și mai sănătos, utilizând o cantitate mai redusă de resurse naturale. Prin urmare, Premiul de Excelență Business Press Agricol pentru susținerea agriculturii durabile cu genetică avansată, produse, soluții integrate și tehnologii digitale de ultimă oră este acordat companiei Corteva Agriscience. Felicitări echipei Corteva Agriscience și mult succes în continuare!”, a declarat Geo Beldiman, Directorul Grupului Business Press, la Gala Premiilor.

Evenimentul a oferit oportunitatea de a aduce împreună peste 100 de jucători-cheie din agricultură, oferindu-le recunoaștere bine meritată și, în același timp, consolidând parteneriatele existente.

Premiul de Excelență primit la Gala Business Press Agricol 2023 întărește contribuția esențială la progresul și sustenabilitatea agriculturii din România a companiei Corteva Agriscience. Compania continuă să fie un partener de încredere pentru fermieri și este angajată în aducerea de soluții inovatoare care duc la o agricultură mai eficientă și sustenabilă.

Este obișnuit astăzi, în toate discursurile despre descreșterea economică sau despre schimbări climatice, să dai vina pe agricultură, fără a înțelege pe deplin ce înseamnă aceasta și care ar putea fi consecințele pentru societate, în ansamblu. În special, acest tip de argument neglijează relația strânsă dintre energie și agricultură și faptul că „rațional sau nu, fără energie nu va exista agricultură...“.

Datorită utilizării energiei abundente și ieftine, țările OCDE au cunoscut o transformare radicală a calității vieții, inclusiv a sănătății umane, după cel de-al Doilea Război Mondial. Combustibilii fosili – prea des subestimați sau denigrați – care au făcut posibilă această revoluție au crescut și speranța de viață. Ca urmare, populația acestor țări a crescut substanțial. Prin urmare, a fost necesar ca aprovizionarea cu alimente să țină pasul cu această creștere.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea, oamenii de știință preocupați de riscul penuriei de alimente au căutat modalități de a crește randamentul producției. Geneticistul american Norman Borlaug, de exemplu, a dezvoltat noi soiuri de cereale hibride care pot crește recoltele la hectar și pot facilita recoltarea mecanică.

Pentru contribuția sa la eradicarea riscului de foamete, Borlaug a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1970. Acest progres, împreună cu utilizarea pesticidelor și îngrășămintelor, a fost exportat în întreaga lume, cu excepția Africii, care rămâne încă mult în urmă, parțial din cauza guvernării și a lipsei de energie abundentă și ieftină.

Datorită metodelor științifice (de exemplu, selecția semințelor, inclusiv OMG-urile) și a utilizării inputurilor în agricultură, în anii 1960 și 1990, productivitatea agricolă a crescut atât de puternic încât foametea este acum o amintire îndepărtată.

Cu toate acestea, această revoluție verde nu ar fi fost posibilă dacă ar fi fost necesară continuarea lucrării pământului ca înainte. Fermierii se confruntă din ce în ce mai mult cu lipsa forței de muncă, cu venituri scăzute și costuri mari ale inputurilor care au adesea un impact negativ asupra profitabilității producției. Recoltarea mecanizată, în care intervenția umană este redusă la minimum, ajută la susținerea agriculturii europene și nu numai.

De îndată ce motorul cu ardere internă a devenit disponibil, agricultura a fost mecanizată, tocmai pentru a evita munca manuală grea; petrolul a stat la baza acestei revoluții. Primele tractoare industriale au fost construite în Statele Unite în 1892, dar nu erau foarte manevrabile. În 1917, Henry Ford a construit faimosul Fordson, tractorul care a dus la mecanizarea globală a agriculturii. Ford a dominat rapid piața datorită costurilor reduse de producție, care a fost succesul mașinii Ford T. Lamborghini – mașina sport de lux, dar își datorează succesul faptului că a început prin a inova motoarele diesel pentru tractoare.

Un simplu calcul va fi suficient pentru a măsura ridicolul propunerii de abandonare a tractoarelor, așa cum au cerut ecologiștii naivi. Conform celor mai recente date ale Băncii Mondiale pe care le-am găsit, în 2002 erau 24 de milioane de tractoare agricole utilizate în întreaga lume. Douăzeci de ani mai târziu, este rezonabil să se estimeze că acum există 30 de milioane. Puterea tractoarelor variază de la câțiva cai putere (CP) până la 600 CP pentru cele folosite în fermele gigantice (cum ar fi în Statele Unite). Dacă presupunem, în mare parte implicit, o putere medie de 100 CP per tractor, ajungem la peste 22 de miliarde de echivalent putere umană. Puterea tractoarelor din lume  este echivalentă cu aproape de trei ori populația totală a lumii, inclusiv bătrânii și copiii.

Eliminarea muncii grele – adică puterea musculară! – a contribuit în mare măsură la îmbunătățirea sănătății și a speranței de viață a lucrătorilor agricoli. Hotărârea unor ecologiști de a reveni la energia musculară nu poate fi explicată decât prin viziunea lor malthusiană, întrucât este evident că abandonarea energiei hidrocarburilor în agricultură nu poate duce decât la malnutriție fatală.

În ciuda acestui succes incontestabil, unii ecologiști europeni pretind că le spun fermierilor cum să-și conducă fermele. Le spun chiar africanilor să nu ne copieze. Ei se opun progreselor tehnologice în agricultură, ajungând chiar atât de departe încât să descurajeze folosirea tractoarelor în favoarea „forței musculare“ – un neologism ecologic pentru transpirație și biciuirea animalelor.

De fapt, la fel cum multinaționalele au fost denigrate în Africa, ONG-urile de mediu, bisericile, guvernele și agențiile ONU s-au opus adevăratei revoluții verde. Rezultatul, din păcate, este că „agro-ecologia“ se dezvoltă în Africa subsahariană, mai degrabă decât agricultura verde care a permis Europei să aibă suficiente produse materii prime. Așa cum se întâmplă adesea, atunci când credem că facem ceea ce trebuie, rezultatul este invers. În iulie 2020, revista Nature Food a publicat un studiu intitulat „Limits of agroecology to overcome low crop yields in Sub-Saharan Africa“, care, pe baza a 933 de observații din 16 țări, a concluzionat că „deși agroecologia poate aduce beneficii în ceea ce privește solul, aceasta nu permite micilor fermieri africani să depășească productivitatea scăzută a culturilor și insecuritatea alimentară pe termen scurt“.

Organizațiile de caritate au o mare responsabilitate. De fapt, agroecologia nu va elimina deficitele și penuria alimentară. Avem nevoie de un studiu pentru a demonstra acest lucru? De ce am abandonat agroecologia în Europa și Statele Unite? Să mulțumesc companiilor petroliere cumpărând motorină de la ei? Nu există nicio comparație între agricultura mecanizată și fertilizată și micile creșteri ale randamentului noilor tehnologii promovate de constelația ONG-urilor de mediu și presupus umanitare însă îndestulându-se cu banii contribuabililor europeni.

Din 2020, UE trăiește într-o frenezie energetică a hidrogenului. Pentru a limita emisiile de CO2, Comisia Europeană a acordat o prioritate financiară ridicată producției de hidrogen. Cu toate acestea, progresele nu ar fi fost posibile fără intervenția a peste 150 de ani de chimie în agricultură. Plantele au nevoie de trei elemente principale pentru a se dezvolta pe deplin: azot, fosfor și potasiu. Plantele obțin acești nutrienți din surse organice prezente în mod natural în sol, dar cu fiecare recoltă solul se epuizează și recoltele sunt reduse. Oamenii au trăit astfel de mii de ani. Strămoșii noștri au descoperit că gunoiul de grajd și compostul au îmbunătățit productivitatea pământului. Chimiștii de la începutul secolului al XIX-lea, precum Marcelin Berthelot, au descoperit în cele din urmă că îngrășămintele azotate (nitrat de sodiu, azotat de amoniu, sulfat de amoniu, clorură de amoniu...) „fertilizează“ solul.

Potrivit FAO, între 2002 și 2019, producția de îngrășăminte a crescut de la 87 de milioane de tone (Mt) la 123 Mt. Principalul producător este China cu 32 Mt, sau un sfert din producția mondială. Acest lucru nu este surprinzător, având în vedere că China are 1,4 miliarde de oameni de hrănit. Potrivit unui studiu, va dura până în 2065 pentru ca populația Chinei să scadă la 1,2 miliarde. China va rămâne gigant în ceea ce privește cererea de alimente, îngrășăminte și energie. Potrivit Comisiei Europene, consumul de îngrășăminte pe bază de azot în UE este estimat la 59 kg la hectar, cu variații mari în funcție de tipul de agricultură și producție. Creșterea prețurilor la gaze, care reprezintă 90% din costurile lor de producție, este de așa natură încât în 2022, comparativ cu 2021, livrările de îngrășăminte către fermieri au scăzut cu 10% într-un an. Acest lucru are impact asupra randamentelor.

De fapt, amoniacul este necesar pentru a face îngrășământ, iar amoniacul este obținut din azot din aer și hidrogen, care, la rândul său, este făcut din hidrocarburi sau cărbune, folosind procesul Haber-Bosch. În cartea sa din 1922 despre chimia industrială – veche de un secol! – Paul Baud afirmă că în 1912 un metru cub de hidrogen produs prin electroliza apei costa între 0,55 și 0,95 franci francezi, iar din cărbune între 0,15 și 0,19 franci. Deoarece chimia nu s-a schimbat, acest lucru explică de ce hidrogenul, baza îngrășămintelor, nu este încă produs prin electroliza apei folosind energie electrică, fie din surse nucleare sau regenerabile. Această realitate chimică va rămâne pentru totdeauna.

Pe de altă parte, turbinele eoliene și panourile solare pot produce electricitate verde pentru rețea sau hidrogen verde pentru transport curat (deoarece Comisia Europeană își propune să facă sectorul transporturilor mai ecologic). Nu este posibil să le faci pe amândouă în același timp. Acesta este motivul pentru care ecologiștii cărora nu le place energia cu hidrogen au denunțat politica hidrogenului care spun ei „canibalizează“ frumoasa producție de electricitate verde.

Având în vedere că 130 de milioane de tone de hidrogen sunt produse în fiecare an pentru industria chimică și că pe o piață globalizată nu poate exista decât un singur preț, orice gram de hidrogen care este produs ipotetic prin electroliza apei cu energie regenerabilă va merge pe piața indispensabilă pentru producție și nu pe piața de lux a energiei electrice verzi. Cu excepția cazului în care acest import este subvenționat cu noi taxe justificate de EnergieWende, Germania nu va importa hidrogen din Maghreb sau Angola pentru a-l arde ca energie primară banală. Belgia va trebui să cheltuiască o mulțime de bani publici pentru a importa posibilul hidrogen produs în Namibia. Ar fi, de asemenea, ecocolonialism, deoarece această țară din sud-vestul Africii își importă toată energia electrică din țările învecinate, iar Eskom, compania de energie din Africa de Sud, este nevoită să taie electricitatea în propria țară pentru a-și îndeplini obligațiile de furnizare către Namibia. Arderea hidrogenului este ca și cum ai arde o geantă Louis Vuitton pentru a produce căldură și a pune în pericol producția agricolă.

Rusia are cele mai mari rezerve de gaze naturale din lume, cu costuri de producție scăzute și este un producător major de îngrășăminte pe bază de azot atât de necesar. Potrivit FAO, între 2002 și 2019, exporturile de îngrășăminte vor crește de la 24 de milioane de tone (Mt) la 46 Mt. Rusia este principalul exportator, reprezentând 12% din comerțul mondial.

De la vârful din 2013, fermierii și-au redus utilizarea de îngrășăminte. UE trebuie să fie preocupată de producția de îngrășăminte chimice și să revină la bunul simț, evitând îngrășămintele scumpe. Acestea evident că nu pot fi produse de turbine eoliene și panouri fotovoltaice.

Datorită hidrocarburilor, generațiile anterioare au construit o lume a prosperității care a eradicat foamea, a abolit sclavia și a crescut speranța de viață. Revoluția verde – cea adevărată – a fost unul dintre instrumentele cheie. A fost posibilă doar prin petrol. Fără hidrocarburi abundente și ieftine, progresul ar fi fost rezervat bogaților și privilegiaților. Petrolul, în ciuda tuturor dezavantajelor sale, va rămâne indispensabil pentru progresul continuu în agricultură și în toate celelalte activități ale noastre. Fără hidrocarburi fosile ieftine și abundente, foamea mondială va reveni și agricultura europeană va dispărea pentru că restul lumii nu visează la tranziție energetică.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Într-o țară în care agricultura este polarizată între ferme mari și exploatații mici, de câteva hectare, o nouă generație de fermieri se luptă să își facă loc în peisajul agrozootehnic, tineri care își dedică timpul cu pasiune cultivării pământului sau creșterii animalelor. Unul dintre acești tineri este Darius-Ionuț Micu, din comuna Ruginoasa, județul Iași, în vârstă de 19 ani, student la Facultatea de Agricultură USV Iași, anul I.

Când zootehnia face casă bună cu agricultura

Tânărul s-a apucat de agricultură pentru că părinții săi sunt fermieri. În prezent, administrează o fermă mixtă de familie, vorbim de aproximativ 350 de hectare și un efectiv considerabil de animale. L-am găsit, într-una din zile, în fermă, iar într-un moment de răgaz ne-a spus cât de important este pentru el acest domeniu. „Cultivăm porumb, floarea-soarelui, grâu, lucernă și orz. Transportul cerealelor este asigurat de către camioanele proprii. Pentru o activitate continuă, pe timpul iernii achiziționăm un număr de 35-40 de tauri din rasa Albastru Belgian și Bălțata Românească, iar pe timpul verii un număr de 250 de miei din rasa Karakul și Carabaș“, specifică tânărul fermier din județul Iași.

Unul dintre cei mai tineri fermieri din județ

Ferma familiei Micu s-a dezvoltat treptat cu terenul agricol și animalele, implicându-l pe Darius, de la o vârstă fragedă, în administrarea acestui business. „De mic copil am fost înconjurat de tot ce înseamnă agricultură și am prins drag de aceasta. Ca urmare, am ales să urmez studiile acestei facultăți. Vreau să accesez submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri. Nu mă văd făcând altceva, vreau să dezvolt afacerea și să implementez tehnologii moderne, care ne-ar ajuta să obținem recolte cantitative și calitative. Îmi place să mă informez și să pun în practică echipamentele de ultimă generație, să încerc diferite metode pentru pregătirea terenului, însămânțarea și erbicidarea culturilor. Agricultura este o artă pe care o recomand cu încredere tinerilor de vârsta mea, este o afacere de viitor, deoarece nu o să dispară niciodată, pentru că din asta ne hrănim“, încheie Darius-Ionuț Micu, student la Facultatea de Agricultură USV Iași, anul I.

Noi îi urăm mult succes în demersurile lui și dorim ca munca să-i fie răsplătită pe măsură.

Beatrice Alexandra MODIGA

În Ședința de Guvern din 8 decembrie 2023 a fost aprobată Hotărârea pentru prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor HG nr. 1.174/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură.

Prezentul act normativ vizează prelungirea termenului de aplicare a prevederilor HG nr.1174/2014, de la data de 31 decembrie 2023 până la data de 31 decembrie 2026, având în vedere prorogarea termenului de aplicare a prevederilor Regulamentului (UE) nr.651/2014, care reprezintă temei legal pentru HG nr.1174/2014.

Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat pot fi:

  • Producătorii agricoli, respectiv: persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale și/sau persoane juridice, indiferent de forma de organizare și/sau organizațiile de îmbunătățiri funciare și federațiile de organizații de îmbunătățiri funciare și/sau organismele/organizațiile de testare a soiurilor, de cercetare, respectiv universitățile, institutele și stațiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanțare.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care depun la autoritatea competentă o cerere de acord prealabil pentru finanțare, iar aceasta confirmă în scris, sub rezerva verificărilor ulterioare, acordul prealabil pentru solicitarea finanțării.

Schema se aplică până la data de 31 decembrie 2026, iar măsura propusă prin această hotărâre nu are impact asupra bugetului de stat.

Sursa: madr.ro

ADAMA Agricultural Solutions, unul dintre cei mai importanți furnizori globali de soluții pentru protecția plantelor care combat buruienile, insectele dăunătoare și bolile din culturile agricole, anunță lansarea în România a unei noi campanii de comunicare adresate fermierilor, care pune în dezbatere raportul dintre inovație și tradiție în agricultură și modalitatea în care cele două abordări, aparent opuse, pot fi aduse în echilibru pentru a maximiza rentabilitatea afacerilor agricole.

Construită în jurul misiunii ADAMA de a oferi fermierilor soluții concrete și clare pentru a-și crește profitabilitatea și a-și îndeplini obiectivele până la finalul sezonului agricol, campania propune o alăturare a celor doi termeni, o armonizare și o integrare a celor mai potrivite soluții, fie ele clasice sau inovatoare, în funcție de specificul fiecărei ferme.

Noua campanie este în linie cu angajamentul global al ADAMA – Listen, Learn, Deliver – prin care compania caută în mod proactiv oportunități de a asculta opiniile fermierilor, experților și ale echipei cu scopul de a transpune cunoștințele acumulate în strategia de furnizare de soluții și produse personalizate pe nevoile fiecărui client.

“Suntem alături de fermieri de peste 30 de ani, perioadă în care multe din inovațiile ADAMA au ajuns să devină tradiție în agricultura din România. La ADAMA știm că ambele abordări sunt la fel de importante, atâta timp cât soluțiile, fie cele inovatoare, fie cele tradiționale, reușesc să își atingă obiectivul – acela de a aduce beneficii reale și un impact pozitiv în activitatea fermierului.”, declară Gabriela Vila, Director General ADAMA România și Republica Moldova.

Campania “Inovație sau tradiție? Ambele!” este dezvoltată în parteneriat cu WOPA Advertising și va demara la începutul lunii decembrie.

„În centrul noului concept de comunicare ADAMA stă înțelegerea profundă a fermierilor și a mentalității lor. Fermierii români, muncitori, pasionați de ceea ce fac, nu gândesc în termeni de tradiție sau inovație pură. Ei sunt pragmatici, orientați spre soluții care să le protejeze plantele și să le aducă o recoltă profitabilă. Această mentalitate deschisă îi face să fie receptivi la soluțiile care își demonstrează eficiența și impactul pozitiv asupra culturilor lor. Așadar, întrebarea nu este ce să alegem între tradiție și inovație, ci cum să le facem pe ambele să lucreze împreună pentru profitul fermierilor”, spune Dragoș Ometiță – Creative Director, WOPA.

Cu o istorie de 80 de ani pe piața globală și cu vânzări de peste 5,6 mld $ în 2022, ADAMA se situează pe locul 7 în topul global al companiilor furnizoare de soluții pentru protecția plantelor. Ambiția companiei în România este de a fi prima alegere a partenerilor săi, fermieri și distribuitori, și de a furniza acestora în mod constant produse inovatoare de protecție a plantelor, oferind totodată flexibilitate și simplitate în desfășurarea afacerilor.

Echipele implicate în dezvoltarea noii campanii de comunicare ADAMA:

Echipa ADAMA: Gabriela Vila - Director General România & Republica Moldova; Adrian Cosor - Director Marketing; Mircea Bustea - Specialist Marketing; Suzana Popescu - Specialist Comunicare.

Echipa WOPA: Dragoș Ometiță - Creative Director; Daniel Hărmănescu - Group Creative Director; Miruna Ștefănescu - Graphic Designer; Ștefania Butnaru - Copywriter; Vlad Lipovanu - Head of Digital; Andra Țivichi - Client Service Director; Carolina Vasile - Growth & New Business Director.

La mijlocul lunii noiembrie, în Poiana Brașov a avut loc un eveniment – Biosfera 2023, dedicat profesioniștilor fitofarmaciști. În cadrul evenimentul Biosfera, la care au participat peste 500 de fitofarmaciști, au fost prezentate o gamă largă de produse, semințe pentru cultură mare, culturi speciale, dar și pentru casă și grădină de la cei mai renumiți producători din domeniu.

Programul Biosfera, aflat la început și conceput de Agrii România în colaborare cu Syngenta, Corteva, Summit Agro, BASF, Bayer, Ameropa, Patria Bank, Lidea, Nufarm, Belchim, KWS, își propune să aducă față în față fitofarmaciștii și distribuitorii tocmai pentru a crea o conexiune autentică într-un cadru care să îmbine responsabilitatea pentru natură cu expertiza fitofarmaciștilor și angajamentul companiilor către o agricultură cu adevărat sustenabilă. În continuare vă prezentăm opiniile a câtorva dintre participanții la eveniment.

Monalisa Ungureanu, Agrii: „Noi suntem distribuitori și e clar că acest business nu poate fi făcut decât cu producătorii și, evident, rolul nostru este să servim clientul cu cele mai bune produse și servicii posibile. Deci tot acest concept de Biosfera ne duce cu gândul la sustenabilitate, la protecția mediului, la împărtășirea unor valori în a face lucrurile responsabil și cu dragoste pentru natură, dar și în selectarea unor parteneri care pot veni cu produse și servicii compatibile. Practic, prin Biosfera, AGRII este un liant între companiile producătoare și fitofarmaciști. Realitatea este că sectorul de fitofarmacii a crescut constant în ultimii ani în România. Interesant este faptul că au crescut în interacțiunea cu fermierii mici, mai ales pe segmentul de amenajări, partea de hobby. Noi am sesizat aceste lucruri și de aceea am venit în întâmpinarea nevoilor unui astfel de segment, extinzând portofoliul de produse... Tot pentru acest segment avem partea de irigații și tot ce înseamnă semințe, produse pentru îngrijirea florilor, îngrășăminte speciale pentru astfel de culturi care cu siguranță pot face diferența legat de tot ce înseamnă fitofarmacii și parteneri.“

Ionuț Nae, Syngenta: „Reprezint Syngenta Professional Solutions, o divizie nou-creată adusă pe piața din România și care este dedicată legumiculturii. Se adresează și oamenilor care au acasă o grădină și au nevoie de soluții de protecție a plantelor pe care să le folosească în îngrijirea culturilor pe care le au în gospodărie. Acesta este unul dintre segmentele pe care divizia Syngenta Professional Solutions le-a adus în România. Al doilea segment pe care această divizie îl are în portofoliu este cea de Fast Management care cuprinde biocidele, produsele pentru sănătate și igienă publică și, nu în ultimul rând, produsele pentru protecția gazonului. Este un segment în care Syngenta este lider mondial, iar foarte curând vom aduce aceste produse și în România. În privința programului Biosfera, suntem parte a unui parteneriat frumos început cu multă vreme în urmă de către Syngenta cu compania Agrii pe absolut toate segmentele pe care compania noastră le are la ora actuală pe piața din România. Și mă refer aici nu numai la marii fermieri, ci și la micii producători, la micii grădinari, la cei care au nevoie de produse de sănătate și igienă publică. Iar acest eveniment, dedicat fitofarmaciștilor, este foarte important deoarece aceștia reprezintă interfața dintre producători, distribuitori și consumatorul final, cel care cumpără produsele de protecție a plantelor în vederea tratării produselor pe care le au în gospodărie. Pot să spun că Syngenta și Agrii împărtășesc aceleași valori, ceea ce este foarte important, iar faptul că ne-am reunit sub cupola conceptului Biosfera spune foarte mult despre colaborarea noastră.“

Adrian Ionescu, Corteva: „Ne bucurăm că suntem la acest eveniment cu fitofarmaciștii pentru că agricultura nu înseamnă numai cultură mare. Toată lumea vrea să mănânce curat, toată lumea vrea să fie informată, iar fitofarmaciștii sunt poarta de acces către această zonă. După cum constatăm, în prezent multe din recomandări se fac pe rețelele de socializare, de oameni care nu cunosc toate detaliile... De aceea, cred că singurii care pot oferi un ajutor real sunt fitofarmaciștii, care reprezintă liantul dintre distribuitori și fermieri. Numai astfel putem mânca corect și ne asigurăm că avem ce ne pune pe masă. Indiferent că vorbim de agricultura ecologică sau de agricultura convențională, fitofarmaciile încep să aibă un cuvânt important de spus. Mai ales în ultimul timp, fitofarmaciștii s-au implicat tot mai mult în agricultura bio. De aceea și noi Corteva ne implicăm și aducem un portofoliu bogat de produse în segmentul bio, segment care devine tot mai complex.“

Dorin Jurcă, Bayer: „Noi ca și companie ne focusăm pentru a aduce, întotdeauna, serviciile cele mai potrivite pentru nevoile fermierilor. De aceea, principalul nostru obiectiv este să oferim soluții care să se potrivească pentru nevoile fermierilor. Dacă privim în trecutul recent, observăm că tot ce înseamnă piață și activitate cu produse active a fost marcat de o mare schimbare. Și asta datorită faptului că se pune presiune din partea Uniunii Europene pentru a elimina anumite substanțe active din piață. De aceea, obiectivul nostru este acela de a cerceta, de a inova, de a veni cu soluții inovative. Unul dintre obiectivele Bayer este de a dezvolta și acest departament de produse biologice. Ca o mențiune, avem mai multe produse biologice pe care le-am lansat în România și aș menționa, în special, produsele inovative pe partea de capcane. De exemplu, în cultura cireșului avem o capcană care folosește feromonii de hrănire cu care se hrănește insecta, iar în interiorul capcanei există un insecticid. Avantajul este că produsul final care este consumat nu intră în contact cu insecticidul, de aceea această formulă este folostă în special în culturile bio. Pe viitor, această formulă o vom dezvolta pentru mai multe soiuri, având în vedere avantajele sale de necontestat, în acord cu politicile privind produsele bio și nu numai.“

Bogdan PANȚURU

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti