• Două ferme-pilot în România și Republica Moldova.

• Laboratoare moderne de cercetare pentru monitorizarea producțiilor în România, Republica Moldova și Ucraina.

• 2,621 milioane de euro din bani europeni.

Colaborarea transfrontalieră în partea de est a Uniunii Europene s-a materializat și prin finalizarea proiectului Promovarea producției sustenabile și implementarea bunelor practici în fermele de bovine din zona frontalieră România – Republica Moldova – Ucraina.

La conferința de încheiere, care a avut loc la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași, beneficiarul proiectului, au participat partenerii de proiect, reprezentanți ai Asociației Generale a Crescătorilor de Taurine din România, ai Universității Agrare de Stat din Chișinău, Universității Agrare de Stat din Odessa-Ucraina, cadre didactice, cercetători, reprezentanți ai unor societăți comerciale de profil, fermieri.

Prof. univ. dr. Vasile Vântu, rectorul universității gazdă, a prezentat obiectivele proiectului care au vizat îmbunătățirea performanțelor economice ale zonei de frontieră prin facilitarea și modernizarea durabilă a agriculturii, crearea unei rețele comune de centre de monitorizare a producției bovine din punct de vedere cantitativ și calitativ în cele trei țări partenere. De asemenea, derularea unei campanii de formare/informare și diseminare a informațiilor specifice pentru factorii interesați în domeniu din cele trei regiuni.

„Vrem, a subliniat dl rector Vasile Vântu, ca ceea ce realizează cele trei universități partenere să aibă rezonanță în activitatea micilor și marilor fermieri, în lumea afacerilor.“

În perioada de implementare de 26 de luni, bugetul proiectului s-a cifrat la valoarea eligibilă de 2.621.122 euro, din care finanțare de la UE 2.359.009 euro, iar 262.112 euro cofinanțare parteneri.

Prin materializarea acestui proiect pe care conf. univ. Vasile Vrâncean, prorectorul Universității Agrare de Stat din Chișinău, l-a caracterizat ca fiind „benefic și deosebit de important“ s-au înființat două ferme-pilot pentru determinări cantitative și calitative în România și Republica Moldova. Ferma din România, amplasată la Rediu – județul Iași, are un efectiv matcă de 50 de vaci din rasa Fleckvieh Simmental și dispune de peste 15 tipuri de echipamente agrozootehnice, achiziționate în cadrul proiectului, pentru deservirea fermei.

Valorificarea producției de lapte se face prin vânzare cu amănuntul în campusul USAMV și prin livrare către procesatori regionali.

Tot aici au fost angajate șase persoane pentru managementul firmei și pentru asigurarea sustenabilității proiectului prin furnizarea de exemple de bune practici și acordarea de servicii de instruire și consultanță grupului țintă.

La ferma din Republica Moldova efectivul matcă este format din 30 de vaci din aceeași rasă, iar valorificarea producției se face prin livrare la procesatori și vânzare cu amănuntul.

Pentru monitorizarea producțiilor bovine din punct de vedere cantitativ și calitativ în țările partenere s-au înființat trei centre. Centrul din România dispune de două laboratoare pentru analize fizico-chimice, microbiologice și senzoriale dotate cu 60 de echipamente moderne și infrastructură IT, valoarea investiției fiind de 300 mii de euro. Aici își desfășoară activitatea trei persoane pentru operarea centrului și asigurarea sustenabilității proiectului prin prestarea de servicii de specialitate pentru membrii grupului țintă și utilizarea infrastructurii de cercetare-dezvoltare ca și pentru accesarea și a altor procese de cercetare și investiții.

Investiții de peste 350 mii de euro au fost alocate și centrului din Odessa – Ucraina, iar la Chișinău valoarea investiției, unde au fost înființate două laboratoare și o minilinie de pasteurizare și ambalare a laptelui obținut din fermă, se ridică la peste 250 mii de euro.

Dezbaterile ce au avut loc la sediul USAMV Iași, dar și la ferma-pilot de la Rediu au evidențiat – din spusele celor prezenți – care vor fi beneficiarii acestui proiect: fermierii din zonele de vecinătate ale partenerilor, studenții din ciclurile de licență, masterat, doctorat de la cele trei universități, cercetători și cadre didactice, procesatori din industria alimentară din cele trei regiuni și, nu în ultimul rând, consumatorii de produse de origine animală sigure din punctul de vedere al inocuității din cele trei țări.

S-au avansat și cifre: conform proiectului, din grupul-țintă imediat vor fi 150 de crescători de taurine, 15 reprezentanți ai procesatorilor – cinci din fiecare țară parteneră – reprezentanți ai asociaților profesio­nale din domeniu, 15 cadre didactice și, nu în ultimul rând, personalul angajat la fermele-pilot și la laboratoare.

„Finalizarea acestui proiect, a declarat prof. univ. dr. Serge Kachiuk, rectorul Universității din Odessa, este o ilustrare a bunelor relații și a colaborării între cele trei universități, o punte de legătură între cele trei țări și, în același timp, un sâmbure al viitoarelor colaborări în acest vital domeniu al creșterii animalelor. Dorim ca ceea ce vom realiza în aceste ferme-pilot la dumneavoastră și în laboratoarele existente în cele trei țări partenere să aibă rezonanță în economia reală, valorificându-se astfel potențialul agricol de care dispunem“.

Stelian CIOCOIU

În cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova, la Iași a avut loc Conferința Internațională în cadrul proiectului Centrul Transfrontalier de Susținere pentru Dezvoltarea Asistată a Zootehniei.

Manifestarea, găzduită de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Bovinelor Dancu Iași, a reunit reprezentanți ai partenerilor din cadrul proiectului, autorități publice locale, servicii de specialitate, fermieri, reprezentanți ai unor societăți agricole, cadre didactice și studenți din cadrul Facultății de Zootehnie a USAMV „Ion Ionescu de la Brad“. Participanților le-a fost prezentată starea zootehniei din Regiunea Transfrontalieră, respectiv zona nord-est a României, raionul Herța-Ucraina, Republica Moldova, precum și stadiul activităților derulate în cadrul proiectului de către cei trei parteneri.

Proiectul se derulează până la finele anului 2016 și este implementat de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Dancu Iași în calitate de lider de proiect și are ca obiectiv general popularizarea și diseminarea materialului genetic taurin la standarde europene de către crescătorii de taurine din zona transfrontalieră cu scopul de a îmbunătăți situația economică, socială și de mediu din zonele rurale.

Gazdele – SCDB Dancu – au prezentat celor prezenți realizările obținute în direcția ameliorării raselor de bovine existente prin încrucișarea cu rase pentru carne de mare productivitate, ceea ce ar asigura micilor crescători venituri sporite întrucât, au subliniat mulți dintre participanți, creșterea în sistem gospodăresc a unui număr mic de vaci cu lapte, așa cum se practică încă în această zonă, este nerentabilă, în condițiile în care creșterea taurinelor pentru carne este cu mult mai rentabilă. Să nu se uite că, au subliniat unii vorbitori, creșterea taurinelor pentru lapte în condițiile impuse de Uniunea Europeană este din punct de vedere financiar deosebit de costisitoare. Noile rase pentru carne ar da, de asemenea, reale posibilități de export în țările Uniunii Europene și venituri sporite.

(S.C.)

Originară din America de Nord, facelia a fost introdusă în ţara noastră ca plantă meliferă, însă în acelaşi timp poate fi şi un bun nutreţ pentru animale, dar şi îngrăşământ verde. Cum se poate înfiinţa şi întreţine o astfel de cultură la noi în ţară ne-a detaliat domnul inginer silvic Ruben Budău, unul dintre cultivatorii din vestul ţării.

Specific

Phacelia tanacetifolia L. este o specie anuală ce face parte din familia Hydrophylaceae, iar în popor este cunoscută sub denumirea facelia. Puţin pretenţioasă la condiţiile de climă şi sol, rezistând brumelor târzii de primăvară şi celor timpurii de toamnă, facelia are o perioadă vastă în care poate fi cultivată. Cei care aleg să înfiinţeze acest tip de cultură nu o fac tot timpul pentru aceleaşi motive. Unii fermieri înfiinţează cultura datorită calităţilor meliferice pe care le are planta. Facelia secretă nectar pe tot parcursul zilei. Cantitatea de nectar este de 1,0-4,5 mg/floare, cu o concentraţie medie de 28% zahăr. Florile de facelia sunt cercetate intens de albine pe toată durata înfloritului. Alţii înfiinţează culturile în scop furajer, această plantă fiind bogată în proteine. Facelia face parte din grupa plantelor furajere secundare, care produc într-un ritm rapid masă verde. Cel de-al treilea motiv, dar nu şi cel mai neînsemnat, pentru care se înfiinţează astfel de culturi este dat de faptul că planta poate fi folosită ca îngrăşământ verde deoarece lasă multe elemente nutritive în sol.

Pregătirea terenului şi înfiinţarea culturii

Condiţia necesară obţinerii unei bogate culturi de facelia este pregătirea corespunzătoarea a patului germinativ. Seminţele de facelia au o dimensiune mică, motiv pentru care planta are nevoie de anumite condiţii pentru a putea rezulta o răsărire uniformă. Din acest motiv solul trebuie să fie tasat la suprafaţă şi afânat în profunzime. Lucrările trebuie să vizeze mărunţirea şi nivelarea suprafeţei pe adâncimea de semănat tocmai pentru a se crea un contact cât mai bun între seminţe şi sol, iar ultimul proces se recomandă a fi executat cu cultivatorul de plante tehnice urmat de croskileti perpendicular pe direcţia de semănat, pentru a realiza o încorporare uniformă a seminţelor.

Chiar dacă aparent această plantă nu este pretenţioasă faţă de tipul de sol, totuşi, pentru a obţine rezultatele dorite, ar fi de luat în calcul anumite recomandări ale specialiştilor. S-a constatat faptul că facelia a avut o mai bună evoluţie pe solurile care au o bună capacitate de aeraţie şi de reţinere a apei, iar din acest motiv nu sunt recomandate solurile sărăturoase. Alegerea locului în asolament este un alt aspect care, luat în considerare, confirmă aşteptările scontate. Cele mai reuşite culturi s-au înregistrat pe suprafeţele unde culturile premergătoare au fost cerealele păioase de toamnă, atât pentru semănatul în primăvară cât şi în vară, precum şi plantele furajere care părăsesc devreme terenul.

Semănatul se poate realiza manual sau cu utilajele performate precum cele folosite la înfiinţarea culturilor de lucernă. Pentru înfiinţarea unei culturi pe un hectar este nevoie de 10 kg de sămânţă, dacă semănatul se face manual, iar dacă se realizează cu mașina, 6-8 kg. Preţul/kg variază între 25 şi 30 de lei şi sămânța poate fi achiziţionată şi de la producătorii din ţară. Cu toate acestea, mai mereu există şi căi de mijloc, fapt demonstrat şi de Ruben Budău care ne-a explicat cum a realizat semănatul pentru propria cultură. Acesta a folosit o vioară de semănat – o improvizaţie, ne spune, după un vechi model austro-ungar, dar care funcţionează foarte bine, reduce costurile de semănat şi nu risipeşte sămânţa. Pentru o răsărire rapidă este de preferat ca, în perioada imediat următoare după semănat, cultura să primească apă.

Întreținerea culturii și perioada de vegetație

Pe întreaga perioadă de vegetație a culturii trebuie avută în vedere curățarea buruienilor, lucru care se poate realiza prin prășire, erbicidare sau plivire repetată. În cazul în care este aleasă varianta erbicidării trebuie avute în vedere cel puțin două astfel de manopere. În cel mult 2 săptămâni după semănat, plantele de facelia răsar, iar perioada de vegetație este redusă în comparație cu cea întâlnită la culturi, 45-50 zile. Planta poate ajunge la o înălțime cuprinsă între 40 și 60 cm, tulpina este rami­ficată, purtând mai multe inflorescențe în formă de evantai. Înflorirea începe de la bază plantei, iar durata înfloritului variază între 30 și 50 de zile, în funcție de zona în care este ampla­sată cultura și de factorii climatici aferenți. În zonele în care nu se înregistrează temperaturi foarte ridicate, iar umiditatea este mai mare, perioada de înflorire este mai îndelungată, fapt care îi avantajează mai ales pe apicultori, în timp ce în zonele de câmpie, unde arșița este mai des întâlnită, durata de înflorire este cuprinsă între 25 și 30 de zile.

Recoltare și condiționare

Facelia poate fi recoltată în două etape. În prima fază lucrarea se poate realiza cu vindrovarul, astfel plantele pot fi lăsate pe sol pentru a se usca. A doua etapă presupune folosirea unei combine echipate cu picapuri pentru ridicarea plantelor din brazdă, atunci când seminţele au o umiditate de 10%. Momentul recoltatului în două faze se stabileşte când seminţele de la baza inflorescenţei au seminţele brunificate.

Recoltarea în două etape nu reprezintă unica soluție, ci se poate realiza și într-o singură fază prin folosirea unui desicant, atunci când seminţele de la bază au început să se brunifice. Apoi, în momentul în care cultura este complet uscată, se face recoltarea direct din lan la umiditatea de păstrare a seminţei.

În ceea ce privește condiționarea, facelia necesită o atenție sporită. După ce au fost recoltate, semințele trec prin procesul de curățire prin care se elimină resturile vegetale. Procesul de selecție a semințelor se realizează cu utilaje speciale dotate cu site ce pot păstra și semințele mici.

Loredana Larissa SOFRON

Exploatarea pământului în stil minerit, când doar extragem din sol elemente nutritive cu fiecare recoltă, iar înapoi nu dăm decât cantităţi reduse, a dus la scăderea drastică a fertilităţii solului.

Este cunoscut, cu fiecare tonă de cereale se extrag din sol cca 300-400 kg NPK/ha, la o producție medie de 4.000-5.000 kg/ha. În schimb, în ultimii ani, s-au aplicat doar 30-40 kg NPK/ha.

Așa se face că, din cele 9,4 mil. ha teren arabil, au conținut redus și foarte redus în humus 7,5 mil. ha, au asigurare slabă și mijlocie cu azot 5 mil. ha și au asigurare slabă și foarte slabă cu fosfor 6 mil. ha.

Sunt necesare aceste animale producătoare de bălegar deoarece cu fiecare tonă de gunoi de grajd (substanță uscată) se asigură în sol 200 kg de humus.

Numai prezența culturilor furajere în asolament, alături de aplicarea îngrășămintelor organice, asigură îmbunătățirea fertilității solului, în felul următor:

- Se previne epuizarea substanțelor fertilizante din sol prin aplicarea gunoiului de grajd care este un îngrășământ complet, ce conține majoritatea macro și microelementelor fertilizante și, totodată, înviorează activitatea microbiologică din sol.

Prezența plantelor leguminoase în asolament asigură îmbogățirea solului în azot, iar prin rădăcinile profunde și cu capacitate mare de solubilizare aduc la suprafață elementele nutritive levigate, precum și pe cele rezultate din compușii mai greu solubili, printre care și calciul.

- Atât îngrășămintele organice, cât și plantele furajere contribuie la îmbogățirea solului în humus, componentul care furnizează elementele nutritive pentru plante fiind totodată, alături de argilă, liantul care unește particulele de sol în glomerule stabile. La această acțiune un rol important îl au și gramineele perene care, prin sistemul radicular, participă la fragmentarea solului în particule structurale.

- Solul cu structură stabilă și bogat în materie organică devine mai elastic și atenuează acțiunea de tasare și compactare a mașinilor grele, în special când se lucrează la un grad de umiditate mai ridicat.

- Solul afânat și cu structură glomerulară stabilă, ca urmare a aplicării îngrășămintelor organice și în prezența plantelor furajere, asigură condiții pentru acumularea și păstrarea în sol a majorității apei provenite din precipitații pe care o pune la dispoziția plantelor pe parcursul perioadei de vegetație. Se știe că humusul reține de 6 ori mai multă apă decât substanța uscată și întârzie cu 2 săptămâni efectul secetei.

- Fertilizarea organică, realizată în condițiile menționate, diminuează necesarul de îngrășăminte chimice care, în majoritate, provoacă acidifierea solului. Totodată, calciul nu mai este legat de radicalii acizi și solul își păstrează capacitatea de tamponare, prevenind scăderea pH-ului sub limitele favorabile creșterii și dezvoltării plantelor. Experimentul a dovedit că, de exemplu, grâul care se dezvoltă bine la pH 6-7,5, atunci când pH-ul este 5,8 se reduce producția cu 5%, iar la pH 5,2 producția a scăzut cu 20%.

- Într-un sol cu regim aerohidric favorabil ca urmare a structurii glomerulare și bogăției în materie organică au loc atât procese microbiologice de nitrificare, cât și o intensă activitate a faunei din sol și în primul rând a râmelor. Se apreciază că prin corpul râmelor trec anual 300-400 sol/h și că râmele într-o zi transformă în humus o cantitate de materie organică egală cu jumătate din greutatea corpului lor.

Iată de ce dezvoltarea sectorului zootehniei și în mod necesar extinderea culturilor furajere, pe lângă efectele economice favorabile, asigură menținerea și sporirea fertilității solului.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Absolvent de Agronomie, Necula Samoilă creşte vaci. O îndeletnicire teoretic profitabilă, onorabilă şi veche de sute de ani în aşezările rurale. Numai că dlui Samoilă i se cam „brânzeşte“ laptele când vine vorba de distribuţia acestuia şi de preţul scăzut pe litru. Cu trei parale subvenţie de la stat şi cu alte trei parale, cât oferă procesatorii, fermierul se simte personajul cel mai neînsemnat în această „Operă de trei parale“, care se joacă, din ’90 încoace, la nivel naţional, pe marea scenă a ţării.

A urmat cursurile Institutului Agronomic „Nicolae Bălcescu“ din Bucureşti, cu specializarea zootehnie, în urmă cu trei decenii. Tânăr, dinamic şi dornic de muncă (nu era puţin lucru să fii inginer zootehnist în acea vreme!), a primit repartiţie în Ardeal, în comuna Hălchiu, judeţul Braşov, o zonă recunoscută pentru creşterea animalelor, cu mare potenţial de dezvoltare. Se trezea dimineaţa la ora 4 şi se întorcea de la câmp la ora 21, dar nu acuza efortul, fiindcă satisfacţia lucrului bine făcut şi mândria că „păstoreşte“ 1.000 de capete de animale ştergeau orice urmă de oboseală. „Pe vremea răposatului, în această zonă, zootehnia reprezenta 60-70% din ponderea agricolă a judeţului. Aici au fost IAS-uri, CAP-uri, carmangerii, ferme întregi de porci, de vaci… IAS Prejmer avea mii de capete de vaci de lapte. La vârsta aceea conduceam un efectiv de 1.000 de capete de animale, dintre care 400 matcă. Singurele probleme se raportau la îngrijitorii care nu erau prea bine pregătiţi. Se creşteau vacile româneşti: bălţată, brună şi metişii din acestea. Dacă le dădeai şi mâncare, chiar erau rase bune! Au fost aduse animale şi din alte ţări, din Olanda, Austria, Germania, însă unele nu se adaptau bine la condiţiile din ţara noastră, au apărut bolile, care nu au fost tratate la timp, şi au murit multe dintre ele“, îşi aminteşte Samoilă.

De 80 de bani speranţă

După 1989, într-un timp, a lucrat în Germania la o fermă. Acolo a înţeles ce înseamnă să faci agricultură de performanţă şi cum să dezvolţi la modul cel mai înalt sectorul zootehnic. Numai că socoteala din Germania nu s-a potrivit cu cea de acasă. Momentan se plânge de faptul că lipsa specialiştilor din zonă, lipsa ajutorului dat prin ANARZ, lipsa direcţiilor agricole, care nu se mai implică în sector, au dus la o degenerare a efectivului matcă. Însă, pe de altă parte, recunoaşte că au apărut tractoare sofisticate, combine de recoltat siloz, utilaje pentru pregătirea unui amestec unic şi, de cele mai multe ori, totul se face exact ca în ţările occidentale. Un singur lucru nu se regăseşte, în lanţul de producţie de la noi comparativ cu cel din ţara lui Goethe: preţul scăzut oferit producătorului de lapte. „Din punctul de vedere al utilajelor, al tehnicii, ce era în Germania acum 8 ani a apărut azi şi-n România. Numai problema distribuţiei laptelui, în loc să fie rezolvată ca acolo, la noi se adânceşte pe zi ce trece. A apărut aici, chiar în comuna noastră, o firmă de procesare a laptelui. Dar cum să-l dai la 80 de bani litrul, atât cât oferă ei? Acesta e preţul de achiziţie, dar şi preţul de cost al laptelui. Că tot cam atât, 80-90 de bani, te costă furajele, produsele de care animalul are nevoie pentru a produce laptele respectiv. Păi ce speranţă mai am eu să-mi cresc vitele, să investesc, când speranţele mele sunt la 80 de bani speranţa?“, spune cu obidă fermierul.

Cu un dozator nu se face primăvară

Cu banii câştigaţi în Occident, cu alţi bani proveniţi din alte afaceri (tot din agricultură) a reuşit să-şi cumpere un dozator. Necesitatea înfiinţării unei firme de procesare a laptelui pare evidentă pentru el. A încercat să-şi convingă consătenii, la rându-le crescători de vaci, să-şi unească forţele şi banii în vederea construirii unei asemenea firme. Deocamdată totul a rămas la nivel de discuţii. „În urmă cu 6-7 ani mi-am cumpărat primul dozator de lapte. Însă să ştiţi că 10.000 de euro, cât m-a costat investiţia, sunt foarte mulţi bani pentru un ţăran. Ce e drept, în funcţie de piaţa de desfacere şi de calitatea laptelui, banii se pot amortiza într-un an, un an şi jumătate. La dozator vând laptele cu 3 lei litrul. E o diferenţă între 0,8 lei, cât îmi oferă procesatorul, şi preţul la dozatorul meu, nu? Dar procesatorul, dintr-un litru de lapte de 3,5-4% grăsime, face 3 litri de lapte de 1,5% grăsime. Faceţi socoteala care este câştigul lui la 3 litri de lapte procesat de 1,5% grăsime şi vândut în magazine cu 4,5 lei litrul! El îmi cumpără mie laptele cu 0,8 lei litrul şi câştigă, la final, pe litrul meu de lapte 13,5 lei! Atât câştigă un procesator faţă de un ţăran. Şi atunci cum credeţi că acel ţăran poate să mai crească animale şi să se mai şi trezească dimineaţa cu gândul să mai investească ceva?Am încercat să discut şi cu alţi crescători pentru a înfiinţa o firmă de procesare. Dar ne trebuie bani pentru această investiţie. Poate în viitor, pe baza GAL-urilor, pe baza fondurilor euro­pene, să reuşim să facem o mică firmă de procesare.“

Caşcaval cu-n strop de lapte

A încercat el, Samoilă, să dea plus valoare materiei prime, laptele, şi să dea spre vânzare brânză, caş sau caşcaval, însă cum nu are nici forţă de producţie mare, nici volum mare de produse şi nicio constanţă „nemţească“ a fabricării produselor, nu poate să-şi desfacă marfa în marile magazine, cu toate că ar garanta pentru autenticitatea produselor sale, mai ales că este aproape sigur că, de pildă, caşcavalul din comerţ are în compo­ziţie numai 7% lapte. „Dacă aş face brânză, ar fi mult mai valoroasă decât laptele pe care-l vând la dozator. Mai ales că majoritatea brânzeturilor, a caş­cavalului acela frumos ambalat, ceruit, pe care îl găseşti în magazine, are în compoziţie numai 7% lapte. Este clar că inspectorii de la Protecţia Consumatorului de la Direcţia Agricolă nu-şi fac temeinic treaba. Că, dacă şi-o făceau, mai dispăreau din aceste produse sintetice de pe piaţa braşoveană şi nu numai! Că nu sunt naturale 100%, cât e hăul! Aşa cum sunt E-uri în pâine, aşa sunt şi-n brânzeturi!“, mai adaugă acuzator fermierul. Cu trei parale subvenţie de la stat, cu alte trei parale de la procesatori, Necula Samoilă vede cum i se „subţiază“ afacerea. Şi să mai zică cineva că laptele apă nu se face!

Patricia POP
Paul ROGOJINARU

Anul 2014 s-a încheiat, pentru agricultura românească, cu bune și cu rele. „Relele“ au fost mai ales în zootehnie, unde boala „limbii albastre“ a făcut numeroase „victime“ printre fermierii care-și vindeau animalele la export. Numeroase „victime“ în rândul crescătorilor autohtoni au făcut și importurile de carne din Occident redirecționate către România pe motiv de embargo impus Rusiei. Și asta în condițiile în care industria cărnii de la noi era deja amenințată de faliment, motivul fiind prețurile mai mari ca în Vest. Ce face statul? Mai nimic. Cel puțin așa cred trei crescători de oi și de capre care nu prevăd nimic bun nici pentru anul 2015.

„Iluzia“ abundenței

Până recent, presa din România spunea că fermele care au ca domeniu creșterea ovinelor și caprinelor sunt un real „succes“, în condițiile în care cererea de produse lactate este în creștere. Peste tot, în toate magazinele vedem tot felul de produse din lapte de oaie și capră. Numai că Marian Cîrnu, care deține o fermă de capre în județul Constanța, spune că această „avalanșă“ de produse ascunde ceva necurat. „Am tot văzut și eu în presă opinii de genul că afacerea cu capre este una de viitor, este ceva extraordinar. Nimic mai fals... Eu cred că lumea fabulează. În lumea «reală» este cu totul altfel. Caprele sunt, de fapt, o afacere medie. Dar atât timp cât ne confruntăm cu probleme grave din producția de brânzeturi și lactate – și aici mă refer la laptele praf care vine de la bulgari și care este folosit de anumiți procesatori în amestec cu lapte de vacă și scot așa-zisa brânză de capră la 13 lei kg – situația se agravează pe zi ce trece. Asta spune totul... Sărăcia ne îndeamnă să cumpărăm orice, oricum – adică ieftin, prost și toxic. De exemplu, eu am 40 de capre care dau în medie 120 de litri de lapte pe zi. Practic, în ceea ce mă privește, asta e cererea. Dacă ar fi fost mai mare aș fi avut mai multe capre! Și observ că încep să mă descurc din ce în ce mai prost“, explică Marian Cârnu. „În privința subvențiilor de la stat... e o formă a mea de a nu mă mai înscrie pe liste pentru acea subvenție... Pentru că este o bătaie de joc. Să dai câteva zeci de lei pe an ca să ții un animal este josnic... Și asta pentru că politicienii noștri negociază mult și prost la Bruxelles, de aceea nu sunt în stare să ne scoată o subvenție bună. Uitați-vă la situația cu fermele de porci. Ce mai poți să zici?“, conchide Cîrnu.

Pășunile, la marile companii

Iulian Vizoiu este antreprenor în sectorul ovin, din județul Argeș. „Pentru noi oieritul e o plăcere. În privința rasei de mioare am considerat că țurcanele s-ar potrivi cel mai bine cu nevoile noastre de produse – lapte, brânză, carne, iar în acest moment avem în stână cu totul 1.400 de bucăți. Marea noastră problemă e că statul nu prea ne ajută. De exemplu, de când cu povestea bolii «limbii albastre»“, statul a sistat toate exporturile și am rămas cu berbecuții nevânduți – o mare pagubă pentru noi. Și din această cauză a trebuit să să-i dăm cu prețuri foarte mici, aproape de pomană. Or, cred că statul ar fi trebuit să facă ceva ca noi, oierii, să nu ajungem în situația asta. Să acorde ajutoare așa cum s-a întâmplat prin alte țări, doar am văzut la televizor. Nu e posibil ca, de la 10 lei în viu, prețul berbecuților să scadă la jumătate și poate și mai mult... Pe noi boala nu ne-a afectat. Berbecuții sunt vioi, dar ne-a afectat prețul... Asta e... Iar în condițiile acestea nu o să-i mai putem ține. E trist... Mai mult decât atât și subvenția ne-a scăzut-o statul de la 38 de lei pe oaie la vreo 20 de lei. Deci autoritățile nu fac aproape nimic, mai ales în sectorul nostru, ovin. Dacă se continuă așa ne îndreptăm toți spre faliment, iar în 2015, dacă mai rămân jumătate din stâne, e mare lucru. Toți colegii cu care am stat de vorbă mi-au zis că în scurt timp li se vor înjumătăți efectivele pentru că nu mai fac față“, ne-a declarat Iulian Vizoiu. În opinia acestuia, „o altă mare problemă pe care o avem e cea cu pășunile. Pentru că aproape toate pășunile au fost luate de firmele mari și stăm mai mult la mâna lor. Toate islazurile sunt la ei și, dacă vor să ni le închirieze și nouă pentru pășunat e bine, dacă nu, ne chinuim prin alte părți. Toate aceste probleme au făcut ca afacerile să ne scadă cu circa 30%, ceea ce pentru noi e destul de mult.“

Frica de bani „străini“

Burlacu Costel, cioban la o stână al cărei patron este membru al Asociația Crescătorilor de Ovine „Plaiurile Bucovinei“, ne-a spus că banii de investiții sunt din ce în ce mai puțini. „Lucrez în domeniu de 7 ani ca cioban. Acum lucrez la un patron care se ocupă de rasa Bucălaie. Noi, în Suceava, avem o pășune de vreo 70 ha care este însămânțată cu iarbă ecologică, cum e moda acum, care ajunge la cele 1.800 de mioare, câte avem cu totul. În privința fondurilor europene... Da, cum să nu... Sunt mulți bani în aceste fonduri... Dar pentru cei care deja au bani... Nu sunt pentru noi, dragă domnule... Noi nu am reușit decât să «accesăm» propriile noastre fonduri. Nimeni nu ne-a ajutat cu nimic... Iar din cauza «limbii albastre», acum e rău cu afacerea asta...“. În privința lui Marian Cîrnu, acesta a destăinuit că nu crede că vreodată va fi „ajutat“ financiar de vreo instituție. „Nici măcar nu am încercat să accesez fondurile europene. Deși activez într-o zonă defavorizată, nu le-am accesat. De ce? Trebuie să spun un adevăr pe care nu îl spune nimeni. Legea spune că plătim consultanța și acea întocmire de plan de afaceri după ce primim banii din Fondurile Europene. Or, nicio firmă de consultanță nu muncește gratis, vrea banii înainte. Trebuie să ai 1.300 de euro pentru firma de consultanță, care se apucă să facă proiectul, în condițiile în care nimeni nu garantează că vei obține și finanțarea acelui proiect. Așa că nu-mi permit să arunc 1.300 de euro... În privința creditelor bancare, nici nu s-a pus problema, din motivele pe care le știe toată lumea.“

Concluzia?

O trage Iulian Vizoiu, cioban: „De unde să facem rost de bani pentru afacere, nu știu... Am încercat să accesăm inclusiv fonduri europene, dar sunt atâtea piedici, că ne-am lăsat păgubași. Cu creditele la bancă, la fel. Ne e frică să le luăm... Practic, nu am făcut decât să ne autofinanțăm. Noi ne-am ajutat pe noi. Atât...“

Bogdan PANȚURU

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe eliberarea adeverinţelor pentru beneficiarii de ajutoarele naţionale tranzitorii (ANT) în sectorul zootehnic din sectorul bovine – caprine care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente, de la băncile care au încheiat convenţii cu Agenţia. În urma solicitării scrise a fermierului, APIA eliberează o adeverinţă de înregistrare a fermierului prin care confirmă că beneficiarul a depus cererea de plată pentru ANT, sectorul zootehnic la specia ovine – caprine, pentru anul 2014, că s-au efectuat verificările privind datele din cererea de solicitare a ANT până la data emiterii adeverinţei, conform reglementărilor în vigoare, precum şi numărul de animale solicitate pentru prima pe cap de animal.  În acelaşi timp, în adeverinţă trebuie precizat că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată la data emiterii adeverinţei şi că beneficiarul a ataşat cererii toate documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.

Ne aflăm la cumpăna dintre două exerciţii financiare ale Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, 2007 – 2013 şi 2014 - 2020. Un moment potrivit pentru a vedea dacă fondurile europene i-au ajutat sau, dimpotrivă, i-au împiedicat pe fermierii din zootehnie să se menţină pe piaţă, să se dezvolte ori să dispară. Dialogând cu fermierii, le aflăm opiniile, dar poate cea mai dinamică zonă în care aceştia se manifestă şi lasă să se vadă deciziile pe care le iau este Internetul. O scurtă vizită pe site-urile cu profil agricol, pe paginile cu anunţuri de profil sau chiar pe cele de socializare a unor afaceri ar da de gândit oricui. Mesajele triste de „adio, ies din branşă“, textele unor fermieri revoltaţi de preaplinul problemelor cu care se confruntă lasă o undă de regret, dacă nu furie, că şi acest sector va ajunge „pe butuci“ dacă autorităţile nu iau măsuri.

Alo? 112? Ajutați-mă, am înnebunit!

Am constatat că, de câțiva ani, dar în special în 2013 și 2014 s-au înmulțit anunțurile de faliment sau de vânzare a fermelor din zootehnia românească.

Oamenii s-au bucurat la începutul afacerilor de banii europeni, și-au construit sau modernizat fermele, după care au început să apară cheltuielile „neprevăzute“, fapt ce le-a dat calculele peste cap şi a făcut în multe cazuri ca afacerea să „cadă“. Iată un exemplu în acest sens.

„Bună ziua, din păcate această fermă și-a încheiat activitatea. Mulțumim pentru mesaje, like-uri și celor care au fost mulțumiți de produsele noastre. Pentru cei care au avut și mai au întrebări, răspunsul ar fi că este destul de greu să răzbești pe o piață ca cea din România. În cazul în care sunteți destul de curajoși, îndelung răbdători și nebuni ca să reușiți, sfatul meu ar fi să urmăriți să dispuneți de bani, relații, cunoştinţe în domeniu, pământuri proprii, pășune, un om de bază, multă răbdare și muncă. În cazul nostru, evident a lipsit ceva. Numai bine și succes.“ Semnat: Ferma de Capre Bistrița.

Acesta este numai unul dintre zecile și sutele de cazuri din anunțurile de „încheiere a activității“, adică de faliment, din zootehnia românească. Și cum să nu dai faliment când, dacă citești printre rânduri mesajul de mai sus, vezi că pentru a avea succes cu o astfel de fermă trebuie să fi „îndelung răbdător și nebun“. Și chiar așa și e... Se știe că în perioada 2007-2013 au fost alocați 300 milioane de euro pentru 22.000 de cereri de finanțare pe Măsura 112. Și toate proiectele au fost finanțate. Dar au fost și deziluzii pe măsură. În primul rând guvernanții i-au încurajat pe tineri să se facă fermieri, adică elegant, să repopuleze satele. Și tinerii au crezut că vor primi bani mulți și... gata! Fac ferma și se mută la țară! Dar nu a fost chiar așa simplu. „Am înnebunit căutând pe undeva ceva despre cele aproape 3.000 de proiecte eligibile și nefinanțate pe Măsura 112. Și eu sunt pe lista aceasta, proiect eligibil, 50 de puncte, dar fără finanțare. Ca să fac proiectul acesta am irosit bani, timp, muncă și multă speranță. Mi-am organizat o mică fermă și speram să mă mut cu familia la țară, să devenim adevărați fermieri. Aveam mare speranță în acești bani, erau o gură de aer pentru mine. Însă acum sunt în situația în care va trebui să vând animalele, să reziliez contractele de arendă, să termin totul, pentru a putea să-mi plătesc datoriile. Aveau posibilitatea să suplimenteze fondurile, dar n-au făcut-o. Și uite așa nu știm decât să ne plângem că nu absorbim fonduri europene, dar când sunt cerute nu se dau. Am ajuns la concluzia că nu se vrea să absorbim aceste fonduri (...).“ Mesajul aparține unui tânăr „fost“ fermier, Cătălin, postat pe un site de socializare.

Cheltuieli „neprevăzute“

În general, fie că e vorba de Măsura 112 fie de Măsura 121 – Modernizarea fermelor, un adevăr e general valabil: pentru a face ferma să „meargă“ trebuie să vii cu bani de acasă. Pentru că altfel este imposibil să faci ceva. Din acest motiv și sutele de anunțuri din ziare sau de pe Internet cu același leitmotiv: „Vând fermă de vaci, fermă de capre, fermă de oi ș.a.m.d.“ „Sunt nenumărate anunțurile de vânzare de tot felul de ferme: de struți, de oi, de vite. Și toate din simplul motiv că nu sunt condiții pentru a desfășura o activitate normală. De exemplu, pentru a începe o asemenea afacere îți trebuie foarte multe autorizații, iar asta afectează mult activitățile în ferme. Apoi sunt foarte multe cheltuieli. La o fermă de vaci îți trebuie 10.000 de euro numai ca să ai un spațiu să depozitezi laptele. Aceasta e una dintre cheltuielile suplimentare și, dacă nu ai banii, închizi afacerea“, ne-a declarat Maria Pop, consultant pe piața agricolă.

Alt exemplu. La fermele de pui există condiția impusă de autorități ca fiecare fermă să aibă propriul abator. Oamenii primesc banii, își fac ferma, iar apoi află că trebuie să ducă puii la abator. Și, ori construiesc un abator, ori trebuie să-i transporte uneori sute de km până la primul abator. Mulți nu-și permit și normal că intră în faliment. Și exemplele pot continua“, conchide Maria Pop.

Senzații tari

La rândul său, Roland Katona, fermier în zona Clujului, ne-a declarat că într-adevăr e o adevărată „nebunie“ să ai o fermă în ziua de azi în România. Roland spune că are 29 de ani și a primit prin Măsura 112 bani pentru a finanța o fermă de ovine. „Am zis să fac și eu o afacere. Dar, în cele din urmă, nu am făcut niciuna, pentru că a trebuit să scot bani din buzunar. Am noroc că am o sursă de finanțare din altă parte și așa am putut să-mi susțin ferma. Cu APDRP am avut mari probleme. Una era pe hârtie și alta trebuia să semnăm. Practic, aproape mă obligau să intru în ilegalitate la ciclurile de miei. Apoi, o mare problemă sunt pășunile. Primăriile țin pășunile în subordinea lor, dar prin diferite asociații fictive. Anii trecuți chiria pe pășune a fost de 38 milioane de lei. Știți cât mi-au cerut în 2013? 160 de milioane de lei...“, ni s-a destăinuit Roland. Și asta în condițiile în care tânărul curăță și fertilizează terenul, în timp ce adevărații proprietari nu fac nimic. „O altă problemă este că te obligă să cumperi utilaje noi pentru fermă. Nu poți lua la mâna a doua. Adică, dacă eu am nevoie de un tractor, niciunul nu e sub 30.000 de euro. La care adaugi TVA-ul de 8.000 de euro. Și eu ce fac, în condițiile în care am primit o finanțare de 40.000 euro pe fonduri europene? Cum să țin ferma cu doar 2.000 de euro? Și așa până acum am dat din banii mei 3.600 euro. Și asta în condițiile în care am făcut cheltuieli suplimentare de care nimeni nu mi-a vorbit inițial. Cu alte cuvinte, dacă nu te autosusții nu poți să faci nimic“, ne-a mărturisit tânărul fermier. Și încă ceva... Roland spune că a primit banii foarte târziu, chiar înainte de expirarea termenului maxim de un an și opt luni. Să ne mai mirăm că multe ferme sunt în situație de faliment? Nu...

Patricia Alexandra POP,
Bogdan PANȚURU

Cu un efectiv de 1.000 de vaci, dintre care 460 de vaci mulgătoare, compania Teletext din Slobozia este nu doar unul dintre cei mai mari crescători la nivel local, ci şi unul dintre cei mai performanţi. Producţia proprie de lapte nu asigură însă decât o treime din capacitatea fabricii de lactate, motiv pentru care proprietarii fermei vor să dubleze efectivul de vaci de muls în perioada imediat următoare.

Spre deosebire de alţi procesatori care funcţionează în sistem integrat, în cazul lui Mitru Crişan, fost director al combinatului de porci Combil din Slobozia în urmă cu aproape două decenii, evoluţia a fost exact invers. Mai precis, s-a început de la o făbricuţă de lactate, achiziţionată în 1994, materia primă provenind de la fermierii din regiune. Abia apoi Crişan şi-a pus problema înfiinţării unei ferme proprii de vaci care să acopere necesarul pentru prelucrare. Lanţul a fost completat de ferma vegetală (300 ha), un pas înainte în rentabilizarea activităţii, pentru că dacă n-ai o afacere „legată“ nu poţi să rezişti pe piaţă, după cum povesteşte Crişan. El este de părere că în general este bine să te întinzi cât îţi este plapuma şi să nu încerci să faci pe specialistul în mai multe domenii, pentru că „eficienţa“ muncii scade. Nu-l interesează şi alte domenii şi în niciun caz industria cărnii.

La început, laptele era achiziţionat în totalitate de la fermele din zonă, după care, încet-încet, a devenit tot mai necesară asigurarea materiei prime din resurse proprii. Prin 1998-1999 Mitru Crişan a cumpărat o fermă a unui fost IAS, care, după un proces amplu de modernizare, inclusiv cu bani europeni, a devenit una dintre cele mai moderne unităţi de profil din România şi chiar din Europa. Şi nu este deloc o exagerare. Acum vreo doi ani, de exemplu, când a fost instalată sala nouă de muls, doar câteva unităţi se mai puteau lăuda la nivel european cu aşa ceva, spune Liviu Chiş, ginerele lui Mitru Crişan, cel care se ocupă de administrarea afacerii.

Nu este însă singura noutate. În locul grajdurilor vechi de altădată, în prezent se ridică altele noi, construite după model american, totul fiind automatizat. Un singur muncitor se ocupă de 800 de animale, iar cu trei oameni se mulg o singură dată circa 50 de vaci.

Grajduri pe model american

După ce Liviu Chiş a bătut Europa în lung şi-n lat în căutarea celor mai bune soluţii pentru ferma de la Slobozia, a ales modelul american de grajd, din mai multe considerente, inclusiv de ordin financiar.

„Am umblat mult în Germania, Ungaria şi Anglia. Ce am găsit în Europa erau un fel de improvizaţii, de compromis, erau grajduri vechi de tehnologie veche, modificate şi adaptate la tehnologia americană, pe care am ales-o noi“, povesteşte Chiş.

Dacă pe modelul vechi vaca era legată cu lanţul în grajd, acum fiecare animal are locul lui, vacile nu intră una peste alta, iar controlul este mult mai bun. Aşternutul nu mai este pe paie, animalele stau pe o saltea de cauciuc, care este curăţată de un plug cu lanţ, programat din calculator. Practic, niciun angajat nu mai trebuie să cureţe dejecţiile animale, care sunt conduse într-un bazin mai mare, de unde sunt pompate într-un alt bazin la separator. Partea solidă este depozitată pe platforme, iar cea lichida este dirijată spre lagune, practic este pregătită infrastructura pentru biogaz, după cum spune Chiş.

Un alt atu este şi ventilaţia mai bună datorită înălţimii grajdului. Într-un astfel de adăpost pot sta multe animale, chiar şi 348 de capete, cum se întâmplă la Slobozia. Dacă la modelul european animalele sunt mai înghesuite, pe 2 rânduri, la Teletext, de exemplu, există trei. Iarna, pereţii se coboară. În plus, şi preţul este mult mai avantajos, iar grajdul se gestionează mult mai uşor, susţine administratorul fermei.

Cele două grajduri noi au fiecare un efectiv de 380-384 de capete, la dispoziţia animalelor aflându-se şi o sală de muls modernă. Vorbim de un proiect ambiţios, realizat cu banii investitorului, dar şi cu ajutorul fondurilor europene, unitatea beneficiind inclusiv de fonduri SAPARD.

Lapte achiziţionat de la fermieri

Odată cu modernizarea fermei, s-a mărit şi numărul de animale. Numai în 2013 au fost cumpărate 170 de vaci, în acest an – 35, urmând ca numărul lor să se dubleze până în 2015. Efectivul actual de vaci de lapte nu asigură decât o treime din capacitatea unităţii de procesare, la care se adaugă laptele achiziţionat de la alte ferme. După dublarea numărului de vaci de lapte în anul viitor, după cum spune Mitru Crişan, producţia va ajunge până la circa 25 de tone de lapte pe zi, faţă de circa 12 tone în prezent, ceea ce va schimba cu totul datele problemei. Pentru procesare este colectat lapte şi de la fermierii din zonă, cantităţi între 20 şi 25 de tone zilnic.

Vacile sunt din rasa Holstein, care s-a adaptat destul de bine la condiţiile zonei şi de care patronii sunt mulţumiţi, în contextul în care cantitatea medie de lapte pe cap de vacă mulsă ajunge la 30 litri, existând şi un record de 65 litri pe zi. Vacile care dau peste 20 de litri pe zi sunt mulse de trei ori, în timp ce sub acest nivel se mulg de două ori.

„Am folosit genetică americană şi elveţiană. Iniţial am avut o talie mică şi am mers pe genetica americană pentru a mări talia şi productivitatea. De câţiva ani am introdus şi genetică germană“, povesteşte Chiş.

Pentru hrănirea animalelor se foloseşte un furaj unic pe tot parcursul anului – siloz de porumb, concentrate, iar raţia variază în funcţie de lot.

Preţuri instabile

Una dintre problemele cele mai mari cu care se confruntă crescătorii de vaci este instabilitatea preţurilor, după cum afirmă Mitru Crişan. În plus, presiunea firmelor mari străine este deosebit de puternică.

„Noi nu avem o stabilitate de preţuri. În vara trecută litrul de lapte era în jur de 1,7-1,8 lei, în timp ce acum firmele mari venite de afară au început să nu mai ia laptele şi să cumpere cu 1-1,1 lei. Fluctuaţia este atât de mare încât nu poţi să rezişti dacă nu ai o afacere integrată, acesta este motivul pentru care noi am legat afacerea. Aveam fabrică, am luat ferma şi pământ.

Într-un an este profit mai mare pe vegetal, în altul pe animal. În august preţul începe să crească şi o să vedem unde se opreşte în octombrie – noiembrie, poate la 1,7-1,8 lei pe litru, nu ştiu“, declară Crişan.

În ceea ce-l priveşte, la modul cum sunt organizate fermele şi la tehnologia folosită, litrul de lapte se produce cu 1,2 lei.

Dispariţia în anul viitor a cotelor de lapte va constitui un moment dificil pentru mulţi fermieri români, care vor fi nevoiţi să dispară de pe piaţă, este de părere Mitru Crişan. De altfel, numai în ultimii şase ani au dispărut aproape 350 de fabrici, rămânând în funcţiune în prezent doar vreo 110 unităţi. Cât despre profituri, antreprenorul spune că acestea sunt tot mai mici, procentele încep să se „ducă“ între 5 şi 8%, pe o piaţă concurată tot mai puternic de mărfurile de import.

Teletext are o cifră de afaceri de circa 12 mil. de euro. Oferta de lactate include produse proaspete, iaurturi, smântâni (circa 30% din producţie este vândută către retail-eri sub marcă proprie).

Ioana GUŢE

Materialul genetic pentru zootehnie şi sectorul avicol este importat în totalitate în condiţiile în care nu mai există în România institute sau companii care să dezvolte material genetic autohton.

„Noi suntem importatori de material biologic. În România nu se mai produce material seminal. Peste 80% din materialul genetic pentru bovine provine din import, iar la porc şi pasăre procentul este de 100%“, a declarat Valeriu Tabără, vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS).

Importatorii de material biologic susţin că nu ar fi fezabil din punct de vedere economic ca acesta să fie produs în România, în condiţiile în care preţurile de import sunt foarte reduse.

Importator: „De fapt, importăm tot materialul biologic“

Situaţia este chiar mai „clară“ decât atât, sunt de părere companiile care importă material seminal.

„De fapt, importurile sunt de 100%, fie că-l aducem în container, fie că materialul e recoltat de aici. Practic, nu mai e nimic românesc, chiar dacă se recoltează în Mureş, Bistriţa etc. Cred că mai sunt doar vreo zece ţărani în întreaga ţară care mai recoltează material genetic vechi. N-avem cum să avem programe de ameliorare ca în Occident, baze de date ca ale lor şi nici nu are rost să cheltuim mulţi bani din fonduri publice pentru asta“, susţine Emiluţ Găină, administrator al importatorului Biagen Select din Bistriţa.

Reprezentantul importatorului consideră că s-a ajuns în această situaţie în urma unei evoluţii naturale a pieţei.

„De ce nu mai sunt Dacii produse de noi în România? Pentru că nu suntem în stare să facem Mercedes şi Volkswagen. La fel este şi aici. Dacă înainte fermierul lua la o mulgere 20 de litri de lapte, acum, cu noile rase, ia 50-60 de litri. La fel şi la carne. Dacă înainte avea un spor de greutate de 800-900 de grame, acum are unul de 1,6-2 kilograme. Degeaba îi spunem fermierului de patriotism local. El şi familia lui trăiesc din această activitate şi nu-l interesează cine produce Mercedesul atât timp cât are producţie“, a continuat Găină.

Tendinţă de uniformizare a materialului genetic

Mai mult, potrivit importatorilor, tendinţa de uniformizare a materialului genetic la nivel mondial este una firească în condiţiile în care există o mare concentrare a centrelor de producţie de material seminal.

„Este o treabă mondială. Există câteva centre de producţie în Germania, Elveţia, Belgia, Cehia, Ungaria, Slovacia care folosesc doar câţiva genitori pentru întreaga producţie. Noi importăm mult din Elveţia, rasa Simmental, iar Holstein din Germania şi Belgia. Există o mare cerere la noi pentru aceste rase“, a conchis Găină.

Potrivit importatorilor, materialul genetic pentru bovine are un preţ cuprins între 8 lei şi 250 de lei doza, preţul mediu fiind de 10-12 lei, iar cel pentru porcine între 20 şi 25 de lei/doza.

Marius ŞERBAN

 Cea de-a treia ediție a Expo-Conferinței Internaționale Meat &Milk 2014, care se va desfășura în zilele de 11 și 12 iunie la Hotel Hilton din Sibiu sub genericul ”Finanțare, Optimizare, Parteneriat - Factori care pot genera plus-valoare într-o piață globalizată”, va pune sub lupă cele mai stringente aspecte ale activității din domeniile producției și procesării cărnii și laptelui.
 
Parteneri oficiali: MADR, ANSVSA, APRIL, Romalimenta, ARC, APCPR.
Partener Principal Finanțare: Banca Comercială Carpatica.
Organizații internaționale: Parlamentul European, UECBV, DGAgri, Wageningen University-Olanda etc.
 
Invitați speciali: Daniel Constantin-Viceprim-ministru și Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daciana Sârbu-Europarlamentar, Viorica Dăncilă-Europarlamentar, Vladimir Mânăstireanu-Președinte al ANSVSA, Liviu Harbuz-Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură și Industrie Alimentară din Camera Deputaților, Gheorghe Turtoi-Secretar de Stat MADR, Daniel Biro-Comisar Șef IGPR, Petruț Stancu-Comisar Șef IGPR, Jean-Luc Meriaux-Secretar General UECVB, Wim Zaalmink-Wageningen University-Olanda etc..
Având ca argument succesul edițiilor precedente, estimam un numar de peste 250-300 de participanti: fermieri, top-manageri, investitori, procesatori, furnizori, specialisti din cele trei sectoare ale agroindustriei, reprezentanți ai confederațiilor și asociațiilor de profil, oficiali MADR, ANPC, ANSVSA și ai altor ministere, dealeri de echipamente și utilaje, firme de consultanța, case de avocatură, bănci, fonduri de garantare,  reprezentanți ai ambasadelor.
 
Participanților le vor fi prezentate produse inovatoare, noutăți tehnologice, legislative sau din sectorul bancar destinat investițiilor în zootehnie și procesare, echipamente și dotări pentru ferme și fabrici de procesare, trasabilitate și siguranța alimentară, sănătate, laborator, logistică etc.

Lucrările conferinței vor fi organizate după următoarea structură:

Sedință comună, în fiecare dimineață
Workshop-uri tematice, în prima parte a fiecărei zile
Standuri de prezentare B2B, B2C
infoTRIP - în ziua de 11 iunie:
Masă rotundă în ziua de 12 iunie 2014 - dezbatere televizată
Networking 

La această ediție, secțiunea EXPO va beneficia de două zone de expunere, B2B (Business to Business) și B2C (Business to Consumer), acesta din urmă fiind  organizată în premieră.
Expo-Conferința Internațională Meat & Milk 2014 va marca debutul campaniei inițiată de infoALIMENT, destinată în egală măsură procesatorilor și consumatorilor, intitulată ”Hrănește-te cuMINTE, alege CALITATEA”. 
Va asteptam la Sibiu!
Informații suplimentare la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., www.meat-milk.ro, tel: +40 21 223 25 21.                                                                                                                                                                                  
 
 
 
 
 
 

Cu fâneţe şi păşuni naturale întinse, Bazinul Dornelor reprezintă o zonă generoasă pentru creşterea animalelor, iar astăzi această îndeletnicire este valorificată şi din punct de vedere turistic. Stânele din zona staţiunii Vatra Dornei atrag turiştii români şi străini, asigură ecologizarea zonelor în care sunt amplasate şi sunt principala sursă de venit pentru fermieri.

Mihai Voloşeniuc este unul dintre fermierii din Vatra Dornei care îmbină zootehnia cu agroturismul. Deţine o fermă de bovine, cu un efectiv de 40 de capete de lactaţie în localitatea Poiana Stampei, şi o exploataţie de ovine în parteneriat cu Iliuţă Boncheş, cu 700 de capete, specializate pe producţie de lapte – carne. Ferma de vaci este populată cu animale din rasele Brună de Austria şi Bălţată Românească, cantitatea medie de lapte dată de o vacă într-un an fiind de aproximativ 6.000 de litri. Pe lângă vacile de lapte sunt şi câteva exemplare de rase de carne. Fermierul susţine că pentru vacile de carne nu avem piaţă de desfacere.

„Nu se caută această carne pe piaţa internă. Dacă vindem taurul de rasă de carne la acelaşi preţ cu rasa nespecializată nu este rentabil“, a precizat Voloşeniuc.

Zilnic sunt mulse peste 550 de oi, laptele obţinut fiind transformat în brânzeturi la stâna turistică din Vatra Dornei, care sunt vândute pe piaţa locală. Păşunatul este  făcut pe terenuri proprii, la care se adaugă 150 ha de păşune închiriată. Păşunile sunt fertilizate numai cu gunoi de grajd şi prin târlire, mutarea ocoalelor oilor dintr-un loc în altul fiind realizată săptămânal pentru a nu distruge covorul vegetal.

La stâna turistică se ajunge cu telescaunul

„Ideea de a investi în zootehnie a apărut în urmă 5 ani. Când am ajuns la capătul telescaunului şi am văzut că vegetaţia sălbăticise pe o păşune foarte întinsă, cu o compoziţiei floristică excepţională, un adevărat tezaur pentru această zonă şi foarte mulţi oameni urcă până acolo pentru a admira oraşul staţiune, mi-am propus să fac ceva. Întâi am început cu stâna, apoi am făcut un saivan astfel încât o parte din animale să le putem ţine acolo şi pe timp de iarnă. Avem toate rasele de oi, am achiziţionat şi 100 de capre rasa Saanen din Austria pentru a diversifica producţia de lapte proaspăt, mai ales că sunt cereri pe piaţă, produsele din lapte de capră fiind mai sănătoase şi dietetice. Avem şi 10 cai pentru muncă şi agrement, caii fiind un hobby al meu, vom achiziţiona şi câţiva ponei pentru copiii. Avem şi 10 cai pentru muncă şi agrement, caii fiind un hobby al meu, vom achiziţiona şi câţiva ponei pentru copiii. Dacă vine un turist îl servim cu caş, urdă, jintiţă, slănină şi cu un păhărel de palincă sau afinată.

La cerere, putem face pentru turişti balmoş, miel jintuit sau miel la proţap, dar este nevoie de o comandă prealabilă pentru a le putea pregăti. Vara, în sezon, sunt cereri destul de multe, am avut grupuri de polonezi, cehi, nemţi, americani, care s-au arătat încântaţi de tot ceea ce au văzut la stână şi de produsele pregătite.

Am avut printre oaspeţi şi un reporter de la New York Times, care ne-a rămas prieten şi cu care păstrăm legătura. Pe lângă priveliştea superbă şi panorama oraşului staţiune, turiştii pot să vadă cum baciul frământă caşul, ciobanii mulg oile şi multe alte îndeletniciri“, ne-a spus Mihai Voloşeniuc. La stâna turistică se poate ajunge cu telescaunul, fiind situată la aproximativ 300 de metri de capătul acestuia, accesul auto fiind realizat prin localitatea Şaru Dornei şi numai cu maşini 4X4.

Investiţie din fonduri proprii

Toată investiţia a fost făcută din fonduri proprii, în construcţii şi dotări fiind investiţi peste 100.000 de euro, la care se adaugă alţi bani pentru animale. Fiind o stână turistică, au fost angajaţi oameni specializaţi în creşterea animalelor dar şi în agroturism, care au făcut cursuri de formare profesională. Ei pot asigura un echilibru între turism, natură şi cultură, îi învaţă pe turişti ce se poate face la stână, povestesc cu aceştia, astfel încât cei care ajung pentru prima dată aici să revină cu plăcere de fiecare dată când trec prin Vatra Dornei.

Din banii adunaţi din valorificarea produselor, Mihai Voloşeniuc doreşte să facă o stână mai mare în care să poată amenajă un spaţiu mai generos pentru turişti. Spune că în fiecare an a crescut numărul de efective, iar acum a ajuns în faza în care face selecţie astfel încât în fermă să rămână numai ce este bun.

„Adunate, bune şi rele, greutăţi şi bucurii, nu este chiar rău. Fiind zonă de munte nu mai poţi face decât turism şi zootehnie. Adunate, preţul laptelui, subvenţia pe cap de vacă sau de oaie şi cea pentru zonă defavorizată, se acoperă cheltuielile şi ai un mic profit. La ora actuală, cine doreşte să fie fermier trebuie să ştie că nu ai duminică, nu ai sărbători şi depinzi de un factor important, cel uman. Găsim foarte greu oameni care să aibă grijă de animale, să stea pe munte. Avem un nucleu de 10 oameni care stau permanent pe munte, dar avem nevoie şi de oameni sezonieri, care sunt dificil de găsit“, ne-a spus Mihai Voloşeniuc.

„Nu există turism fără agricultură“

Fermierul dornean aşteptă cu interes noul PNDR pentru a şti cum poate obţine finanţarea pentru un proiect de procesare a cărnii. El a precizat că a vinde un animal fără valoare adăugată nu este rentabil. Şi o decizie a Ministerului Agriculturii pentru marcarea produselor fabricate în zona de munte folosind materii prime tot din această zonă ar fi benefică fermierilor montani.

„Noi ne asemănăm foarte mult cu Austria şi ar trebui să adoptăm modelul lor. Cei care produc ecologic, în munte, au alte facilităţi, inclusiv produsele au un sigiliu specific. Am un prieten fermier în Austria, tot ca noi la altitudine de 1.200 de metri, care într-un an de zile mai mult încasează din subvenţie şi ajutoare decât pe producţie. Dacă produci pe munte ai un ajutor mai mare prin subvenţie. Şi clopot dacă pui la animal, pe fiecare clopot ai 15 euro subvenţie. Nu există turism fără agricultură. Ca să fii turist trebuie să existe fermierii care să întreţină pajiştile şi păşunile. Un turist care vine pe munte doreşte să vadă şi animale pe păşune, să mănânce ce se produce pe munte. Acesta este şi motivul pentru care am făcut ferma sus pe munte, chiar dacă este destul de dificil. Avem probleme cu transportul furajelor, pe care nu le putem produce aici şi le cumpărăm. Trebuie să le transportăm vara, iar căile de acces nu sunt dintre cele mai bune pentru vehicule. Apoi este greu de ţinut animale pe munte. Dacă în alte zone oile stau o lună, două pe stabulaţie noi le ţinem cinci, până la şase luni pe stabulaţie, din octombrie, noiembrie până în mai“, ne-a spus Mihai Voloşeniuc. 

Silviu Buculei

Interviu cu prof. Horia Grosu, director general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti – Ilfov

– Dle profesor, deunăzi vreme discutam despre experienţa altor ţări în domeniul cercetării zootehnice şi despre transferul acesteia în unitatea dvs. În ce fel aţi reuşit să faceţi acest lucru? Vorbind aplicat, ce anume aveţi în ferma experimentală a unităţii?

– În cadrul biobazei zootehnice experimentale întreţinem trei specii de mare interes: taurine, porcine şi păsări. La taurine avem trei rase, Bălţata românească alb cu negru, de tip Holstein, Brună şi Montbéliarde. Pentru rasa franceză, din care am importat un lot de 30 de capete în 2011, am mers personal să alegem exemplarele şi, după aproape trei ani, suntem foarte mulţumiţi de rezultate, de modul în care animalele s-au adaptat condiţiilor de mediu din biobaza noastră. De exemplu, primiparele au încheiat prima lactaţie cu o medie de 6.500 lapte/cap/an, ceea ce înseamnă o producţie excelentă, având în vedere că media naţională se situează la 3.300 l lapte/cap/an.

– O paranteză: vârful de producţie când se realizează?

– Cu variabile de la o rasă la alta: a doua – a treia lactaţie la rasele perfecţionate şi a treia – a patra lactaţie la cele ameliorate şi locale. Revenind la Montbéliarde, rasa este apreciată din ce în ce mai mult pe plan internaţional, fiind, ca extindere, a doua după Holstein. Ca şi caracteristici generale, are o longevitate foarte bună, tradusă printr-o creştere cu 20% ca rată de trecere de la o lactaţie la alta, o fertilitate cu 10% mai mare decât Holstein, produce un lapte cu o frecvenţă ridicată a genei pentru fracţiunea K-cazeină (n.n. – o proteină care are funcţia de stabilizare a complexului fosfocazeinic şi asigură solubilitatea acestuia, formând soluţia coloidală), cu o calitate proteică foarte bună, pretabil pentru producţia de brânzeturi. Suntem aşadar mai mult decât mulţumiţi de această rasă, dar vom limita efectivul, fiind institut de cercetare, la 50 de capete.

– Vorbind despre rasa Brună, creată şi consolidată genetic în România, pierde cumva teren?

– Bruna este foarte bună în mediul ei natural şi nu trebuie nicicum să renunţăm la creaţiile naţionale. Şi aici, la genetica internă, includ şi Bălţata românească. Bruna este specifică şi creşte încă, potrivit zonării, de la Mehedinţi, tot perimetrul montan, până la Sighetul Marmaţiei.

– Ca unitate de cercetare în nutriţia animală, ce ne puteţi spune în acest sens, mai ales după vizita de lucru în Israel, care a avut şi o asemenea tematică?

– Pe lângă biobaza experimentală, dispunem şi de o staţie-pilot pentru producerea de nutreţuri combinate, concentrate proteino-vitamino-minerale şi premixuri. Întâi testăm reţetele în institut şi cele care contribuie la producţia calitativă şi cantitativă vor fi multiplicate şi puse la dispoziţia beneficiarilor. Referindu-mă la vizita din Israel, am văzut, printre altele, că ei pun un accent extraordinar pe respectarea cu stricteţe a tehnologiilor şi, foarte important, apelează la ştiinţă în fundamentarea deciziilor. Nimic nu este întâmplător. La urma urmei, totul se măsoară în bani. În linii mari, la taurine, de pildă, ei aplică un sistem de exploatare cu întreţinere liberă, iar furajarea se realizează pe bază de nutreţ unic, un furaj în care intră 50% concentrate şi 50% nutreţuri de volum, respectiv fân tocat şi siloz de porumb sau grâu. La un nivel de producţie de 35 l/zi de lapte predomină concentratele. În unele cazuri, doza de concentrate merge şi la 60% din compoziţia raţiei. În ceea ce ne priveşte, păstrându-ne tot în zona nutriţiei, şi noi testăm nişte reţete de nutreţuri pentru a obţine un lapte îmbogăţit în Omega 3, foarte bună pentru sănătatea umană. Acest lucru este posibil prin includerea în structura de nutreţuri a anumitor materii prime, ele însele cu un conţinut ridicat de Omega 3, care se transferă, apoi, în lapte. Institutul are o bază vegetală de 235 ha, dar colaborăm cu ICDC Fundulea cu privire la soiurile (de lucernă sau porumb) care pot asigura gama completă de principii nutritive.

– Apropo de colaborare. Sunteţi şi cadru didactic la USAMV Bucureşti. Cât reuşiţi să le împărtăşiţi studenţilor din experienţa dvs.?

– Există o colaborare, mă rog, este la început, dar sper să reuşească, în sensul că studenţii Facultăţii de Zootehnie să-şi poate efectua practica experimentală în cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală Baloteşti. Lucrurile vor decurge probabil mai uşor întrucât, de la 1 mai 2013, INCDBNA a trecut sub autoritatea Ministerului Educaţiei Naţionale, deci ambele instituţii se află sub aceeaşi umbrelă, lucru care va facilita colaborarea instituţională dintre unitatea noastră şi toate universităţile agricole din ţară. Bine, colaborarea era la fel de bună şi când aparţineam de Ministerul Agriculturii, dar mă gândesc că lucrurile sunt întotdeauna perfectibile. Indiferent cum ar fi, scopul nostru este să atingem finalitatea – fermierii. Noi derulăm experienţe, contracte de cercetare şi punem la dispoziţia fermierilor rezultatele, indiferent de forul tutelar.

– Colaborarea cu fermierii este, din câte ştim, una bună.

– Avem o colaborare foarte bună cu asociaţiile crescătorilor de animale. De exemplu, Asociaţia Crescătorilor de Tauri din România are sediul chiar în cadrul institutului nostru. Pe urmă, la noi se fac analizele chimice pentru ceea ce înseamnă controlul oficial al producţiei de lapte şi evaluarea genetică a animalelor din cadrul unei asociaţii. Dorim să reluăm întâlnirile cu fermierii (unităţi de creştere a porcinelor, caprinelor şi păsărilor) chiar din luna aprilie, să le punem la dispoziţie cele mai recente rezultate ale cercetării atât din institutul nostru cât şi din cele existente pe plan internaţional. Este foarte important ca practicienii să utilizeze rezultatul muncii de cercetare. Performanţa se face cu inovaţie permanentă şi cu oameni foarte bine pregătiţi. Este ceea ce dorim noi să transmitem şi, de altfel, le punem fermierilor la dispoziţie întreaga noastră muncă.

I. BANU, Maria BOGDAN

Dragostea pentru animale este un element important în ecuaţia unei afaceri în zootehnie, dar nu suficient atunci când pleci la drum fără experienţă şi alte informaţii despre acest domeniu. În primii patru ani a mers din greşeală în greşeală, aşa s-au acumulat şi pierderile. Doar când informaţia profesionistă a înlocuit deciziile luate „după ureche“ ferma a început să se contureze, iar afacerea să intre pe linia de plutire. Experienţa de viaţă a domnului Lucian Micu, patronul fermei Caprina din judeţul Giurgiu, ar putea fi pentru mulţi o lecţie despre ce trebuie şi ce nu trebuie făcut în zootehnie.

Un drum început cu „stângul“

La 65 km de Bucureşti, în judeţul Giurgiu, comuna Toporu, se află astăzi adăposturile fermei Caprina în care cresc 250 de capre din rasa Albă de Banat şi Carpatina Românească. Aici l-am întâlnit şi pe cel care a înfiinţat această fermă în urmă cu 8 ani. Lucian Micu, proprietarul fermei, ne-a destăinuit cum şi-a făcut apariţia în domeniul zootehnic, prin ce a trecut, cum vede astăzi afacerea şi ce planuri are pentru viitor.

Povestea începe în 2006. Pe atunci lucrător în telecomunicaţii, Lucian Micu a hotărât să se asocieze cu un prieten, din păcate la fel de neexperimentat în zootehnie, şi a gândit că, dacă va închiria nişte grajduri şi va cumpăra animale, lucrurile vor decurge de la sine, rămânând doar să încaseze profitul. Lucrurile au stat exact pe dos. Nici începutul nu a fost prea sigur, cei doi parteneri oscilând între struţi şi capre. „Când am hotărât să devin crescător de animale am vrut să înfiinţez o fermă de struţi. Mă documentasem, citisem că este o afacere rentabilă. Dar asociatul meu, care considera că este mult mai rentabil să creştem oi şi capre, a reuşit să-mi schimbe planurile.“

Au plecat la drum cu hotărâre, dar călcând cu stângul, cum se spune. „Am cumpărat 400 de oi şi 400 de capre, neştiind ce ne aşteaptă. Bineînţeles că am avut pierderi mari, pentru că am achiziţionat animalele de la localnici, care au speculat lipsa noastră de cunoaştere şi ne-au dat animale bolnave, bătrâne, sterpe, tot ce nu le-a mai trebuit“, declară Micu. Aşa s-au scurs 40.000 euro din buzunarele proaspeţilor investitori doar pe animale. Au urmat apoi alţi bani pentru amenajarea adăposturilor, furaje. În concluzie, „în primul an nu am reuşit să realizăm nimic, animalele mureau pe capete, a fost doar pagubă“, spune fermierul.

Au urmat 4 ani pe pierdere

Ba mai mult, partenerul de afaceri a renunţat la zootehnie după doar 6 luni, „nu a mai rezistat“, după cum spune Lucian Micu, pentru că „era foarte greu, pentru că niciunul dintre noi nu ştia absolut nimic despre creşterea animalelor“, recunoaşte proprietarul fermei Caprina. Aşa că asociatul şi-a luat partea lui şi a plecat, iar pentru Lucian Micu a urmat o perioadă grea. „Nu ştiam să mulg caprele, nu ştiam nici despre hrănire, tratamente, plecasem efectiv în necunoscut.“ Fiecare zi era o luptă pentru supravieţuirea fermei şi pentru a acumula cât mai multă informaţie. „Am început să mă documentez din cărţi despre creşterea animalelor, medicină veterinară, pentru că mi-am dat seama că trebuie să ştiu să acord primul ajutor animalului până soseşte medicul veterinar. Dacă aştepţi doar să vină medicul poate fi prea târziu. Am început să învăţ şi în 2-3 ani m-am pus la punct. Când am început să intru pe producţie m-am lovit de o altă problemă. M-am trezit că produc lapte şi nu am unde să-l valorific“, povesteşte Micu.

Pentru un timp, apariţia unui procesator dispus să ridice laptele de la fermă a fost o soluţie, însă nu una profitabilă, pentru că preţul oferit pe litrul de lapte nu depăşea 0,80 lei. „Banii obţinuţi pe lapte nu acopereau nici costurile de întreţinere, dar am mers aşa alţi 2 ani. Aşadar, 4 ani am mers pe pierdere“, concluzionează fermierul.

Procesare şi distribuţie proprie

Astăzi, în al optulea an de activitate, ferma are un număr mai mic de capre, doar 250, pentru că lipsa forţei de muncă a determinat scăderea efectivului. „Şi acest lucru a fost un impediment în dezvoltarea afacerii. Am avut perioade în care nu aveam niciun lucrător. Dacă aduceam pe cineva, noaptea fugea, iar dimineaţa mă trezeam că trebuie să le fac singur pe toate. Aşa că acum am 250 de capre mulgătoare şi 50 tineret, dar intenţia este să măresc din nou efectivele“, declară Micu. Experienţa de zi cu zi în fermă l-a ajutat pe fermier să treacă la un nou nivel de cunoaştere a zootehniei.

De 2 ani crescătorul de animale a început să facă ameliorare între caprele din rasele autohtone – Albă de Banat şi Carpatina Românească şi rasa Zană. Motivaţia e simplă. „Vreau să obţin o rasă mai productivă, dar să păstreze caracteristicile celei autohtone, rezistenţă la boli şi intemperii, pentru că rasele superioare de lapte sunt foarte sensibile, se îmbolnăvesc repede. Aşa că doresc să creez rasa mea, şi productivă şi rezistentă“, îşi propune Micu.

Perioada grea de început l-a „călit“, cum se spune, pe fermier şi l-a determinat să-şi găsească propriile soluţii, adaptate posibilităţilor lui. „Pentru a rezolva problema laptelui am hotărât împreună cu fiul meu să procesăm o parte din lapte şi să vindem singuri produsele. Iniţial vindeam doar lapte integral, apoi am început să facem brânză telemea. Am împărţit fluturaşi cu reclame pe la blocurile din Bucureşti şi aşa am început să avem clienţi. Am plecat cu preţuri foarte mici, ca să putem vinde, iar pe parcurs ne-am aliniat la valoarea reală de piaţă“, explică Lucian Micu.

În prezent, de la cele 250 de capre se obţine o producţie de 500 litri lapte crud integral pe zi, care este procesat în propria unitate de procesare înfiinţată în urmă cu 2 ani cu ajutorul unor credite bancare în valoare de 150.000 euro. Banii au fost investiţi într-o maşină de ambalat lapte la pungă, două tancuri de răcire şi stocare a laptelui cu capacitate de 800 şi 1.000 litri, recipiente pentru pasteurizarea laptelui, un separator de smântână, o cameră frigorifică, o cameră de maturare şi una de termostatare pentru produsele acidofile. Această investiţie l-a ajutat pe întreprinzător să-şi diversifice gama de produse. Pe lângă lapte, ferma oferă acum clienţilor săi din Bucureşti diverse sortimente de brânză (telemea proaspătă, maturată, dulce – similară celei dulci de vaci, o brânză realizată după reţetă proprie – specialitatea casei, iaurturi, smântână şi chiar unt. Pentru valorificarea produselor s-a optat pentru un sistem propriu, modern, bazat pe conceptul casă de comenzi. „Facem distribuţie la domiciliul clientului, produsele ajung direct la uşa consumatorului. Avem un site de prezentare, unde se poate face comandă on-line. Livrăm în Bucureşti în toate sectoarele; alocăm o zi pe săptămână livrărilor în fiecare sector.“ Vorbind despre calitatea produselor, proprietarul fermei susţine că „produsele noastre nu au gust şi nici miros de capră, pentru că laptele este muls în condiţii foarte igienice. Laptele are proprietatea de a absorbi orice miros, de aceea contează mult igiena şi furajarea. Noi le dăm fân de lucernă şi un amestec de cereale pe care le facem uruială.

După 15 martie începe sezonul fătărilor şi implicit producţia de lapte. Din acest an o parte din femele vor fi oprite în fermă pentru mărirea efectivului, iar ceilalţi iezi vor fi comercializaţi pentru a spori veniturile fermei.

După tot acest parcurs anevoios fermierul se pregăteşte să aducă pe piaţă caşcavalul de capră, un motiv în plus să spun că doar oamenii ambiţioşi reuşesc în viaţă.

Patricia Alexandra POP

• Interviu cu Marcel Andrei, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine din Mărginimea Sibiului şi vicepreşedintele AGROSTAR

Reprezentantul unei asociaţii cu un număr impresionant de animale din judeţul Sibiu trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă în sectorul creşterii ovinelor, arătând cu degetul spre autorităţile indiferente care permit, tolerează sau uneori chiar concertează acţiuni aflate în afara legalităţii.

– Domnule Marcel Andrei, reprezentaţi o organizaţie profesională importantă a crescătorilor de ovine. Câţi membri aveţi?

– Reprezint Asociaţia judeţeană a crescătorilor de ovine din Mărginimea Sibiului, iar la ora actuală avem în jur de 260 de membri şi 180.000 de capete, pentru că în zona noastră mai există 3 asociaţii.

– Mă surprinde neplăcut faptul că asociaţiile profesionale sunt din ce în ce mai fărâmiţate, mai dispersate, cu responsabilităţi mai mult sau mai puţin importante faţă de crescătorii de animale. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru?

– În primul rând din orgoliu, caracteristic românilor, apoi sunt persoane care au înfiinţat asociaţii doar pentru a percepe 1 leu/oaie cotizaţie în momentul depunerii actelor pentru CNDP la specia ovine. În rest ei nu fac nimic. Mai mult decât atât (lucru pentru care m-am bătut mult la MADR pentru modificarea Legii pajiştilor), aceste persoane au încheiat contracte pentru preluarea păşunilor, deşi normele europene prevăd clar că beneficiarul subvenţiei pe suprafaţă este utilizatorul. O asociaţie nu poate fi „utilizatorul“, atât timp cât ea nu deţine animale, ci doar membri. Aceste asociaţii sunt de regulă făcute de către primari sau de rude ale primarului pentru beneficiul lor, pentru că ei deţin şi contractele de închiriere a păşunilor, iar crescătorii trebuie să le plătească şi lor o sumă de bani. Aşadar, aceşti „băieţi deştepţi“ primesc subvenţiile de la stat, de fapt de la UE şi mai încasează şi de la crescători, în vreme ce crescătorii autentici, care chiar au animale, stau la mâna lor.

Am făcut şi plângeri penale şi pe la DNA, însă mare lucru nu s-a rezolvat. Dar cum la noi APIA a ajuns să fie stat în stat, fac ce vor şi dau subvenţii cui nu trebuie. APIA nu ne dă niciun concurs.

Dacă vorbim de CNDP, pentru că sunt bani de la bugetul naţional, orice cetăţean contribuabil are dreptul să ştie unde se duc banii lui. De aceea am cerut ca listele pentru CNDP să fie făcute publice. Bineînţeles că APIA nu a fost de acord.

– Orice reprezentant al unei forme asociative are o serie de responsabilităţi, inclusiv în relaţia dintre membri şi autorităţi. În ce măsură acestea satisfac crescătorii?

– În majoritatea cazurilor nevoile şi cerinţele fermierilor nu sunt satisfăcute. Sunt primari care i-au obligat să facă parte din acele asociaţii, pentru că altfel nu le dădea păşunea, ceea ce este anormal şi anticonstituţional, dar la noi în România se poate practica. Acest gen de lucruri, alături de altele, fac ca doleanţele crescătorilor de animale, mai ales ale celor adevăraţi, să nu poată fi satisfăcute.

– De ce nu reuşiţi totuşi să constituiţi la nivel naţional o federaţie, o structură care să reprezinte toate asociaţiile şi respectiv toţi membrii?

– Pentru că, pe lângă orgolii, sunt şi interese financiare.

– Ce ar trebui făcut ca să eliminăm acest mod de a privi lucrurile?

– Ar trebui ca şi noi, crescătorii, să conştientizăm importanţa acestui lucru, dar v-am spus că intervin primarii care îi orientează către aceste asociaţii.

– Ce perspective daţi acestor forme asociative la care facem referire?

– Perspective imediate nu sunt pentru că inclusiv lumea politică actuală şi viitoare are tot interesul ca noi să fim dezbinaţi, să nu fim o forţă, să nu fim uniţi.

– Şi vă lăsaţi pradă acestor tentative, când ar trebui să urmăriţi interesele crescătorilor, care nu sunt puţine şi deloc de neglijat?

– Este foarte adevărat ce spuneţi dar, atât timp cât intervine factorul politic, sigur că trebuie să admitem situaţia. Dar nu ştiu până când. Să ştiţi că întâmplător colegi ai mei de breaslă spun uneori că interesele politice sunt ca o frână de mână pentru zootehnie. Câtă vreme primarul îl forţează pe crescător să plece într-o anumită direcţie, crescătorului îi este teamă că rămâne fără păşune şi nu are curaj să iasă în faţă şi să spună de frica repercusiunilor, sigur că se va întâmpla aşa, până vom reuşi să avem o cultură a unităţii. Ar exista o perspectivă dacă ar veni tineretul să se ocupe de această îndeletnicire, dar cum acesta nu mai vrea să se ocupe de creşterea animalelor, iar cei mai vârstnici au rămas cu mentalitatea de dinainte de ’89 va fi foarte greu.

– Aţi amintit de tineri, credeţi că există sau va exista la un moment dat măcar o motivaţie serioasă pentru ca aceştia să crească animale?

– La ceea ce se întâmplă astăzi nu văd nicio motivaţie serioasă. Eu lucrez din 1968 în sectorul zootehnic şi o fac din pasiune, dar încă nu îi văd pe tineri muncind fără o zi liberă, fără sărbătoare, pentru că asta e, animalul trebuie hrănit.

– Reprezentaţi o asociaţie importantă, dar nu v-am întrebat câte animale aveţi dumneavoastră?

– La ora actuală am 1.100 de ovine, am avut şi 160 de bovine, dar am diminuat efectivul şi probabil că voi face acelaşi lucru şi la ovine din cauza lipsei de forţă de muncă. Nu mai avem cu cine lucra, iar eu nu pot să văd un animal chinuit sau batjocorit, prefer să ţin atâtea animale cât pot îngriji în condiţii optime.

Ion BANU

Recent, la Vălenii de Munte, un ONG din Prahova, cu mai multe obiective asumate, printre care şi „programe de dezvoltare comunitară având ca scop valorificarea potenţialului comunităţilor locale“, a organizat o conferinţă pe teme de agricultură. Subiectele abordate au fost „Asigurarea securităţii alimentare prin dezvoltarea zootehniei“ şi „Perspectiva noului PAC (Politica Agricolă Comună) cu privire la reconversia plantaţiilor de pomi fructiferi.“

La eveniment au participat Achim Irimescu – secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; George Turtoi – director general Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit; Vasile Băcilă – director general Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; Dorel Benu – director general Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; Mircea Cosma – preşedintele Consiliului Judeţean Prahova; Laurenţiu Rebega – vicepreşedinte al CJ Prahova, care a fost şi moderatorul dezbaterilor; primari şi fermieri din 18 localităţi de pe Valea Teleajenului şi Valea Slănicului.

Reconversia în pomicultură, aşteptată cu optimism

Pentru că printre invitaţi s-a aflat preşedintele Tymbark Maspex România, Krzysztof Grabowski, iar manifestarea a debutat cu o vizită la fabrica grupului din Vălenii de Munte, o parte a întâlnirii a fost dedicată prezentării modelului de bune practici agricole din Polonia. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat, plecând de la o oarecare nemulţumire în legătură cu restanţele pe care România le înregistrează în domeniul agrar, dar cu speranţa ca programul viitor de reconversie în pomicultură să-şi atingă scopul: „Pornim cu fondurile europene pentru perioada 2014-2020 cu ceva timp înainte, avem experienţa din spate şi poate am învăţat din erorile trecute, deci eu cred că fondurile pentru reconversia plantaţiilor pomicole le vom termina în doi ani. Dacă marea funcţionărime din Bucureşti va înţelege că pomicultura nu se face pe asfalt, ci pe dealurile de la Drajna sau Starchiojd, agricultura se va descentraliza, programele acestea europene vor deveni regionale, finanţările se vor face pe specificul şi necesităţile fiecărei regiuni şi atunci vom avea şi noi gradul de absorbţie ca în Polonia. Eu vin recent din această ţară: am văzut ce a însemnat reconversia acolo şi m-am mirat că o ţară pe paralela 52° produce mai multe fructe decât România, o ţară pe paralela 45°. Dar am înţeles de ce: pentru pragmatism, hotărâre şi utilizarea judicioasă a fondurilor europene.“

Vorbind despre implicarea autorităţii judeţene în agricultura Prahovei, Cosma a mai spus: „Noi, la judeţ, avem trei programe pe zona rurală: primul a fost Drumul Vinului. Toată lumea ne povestea cum am pierdut capacitatea noastră vitivinicolă, că nu ne mai cere nimeni vinurile. Iată că astăzi, cu plantaţii noi în podgorie, cu 28 de unităţi de producere şi îmbuteliere a vinului modernizate cu fonduri europene, erau şase înainte, acum sunt 28, vinurile iau medalii după medalii, se deschid pieţe noi, un milion de sticle de vin din Prahova pleacă în China, se recâştigă pieţe precum Polonia, Estonia, Letonia, Lituania etc. Ne-a trecut avântul că vom vinde în Italia şi Franţa, pentru că nu se poate, ei au şcolile lor de elită de vinuri. Al doilea program, Drumul fructelor (valoare 967.993 lei, 18 localităţi incluse), după ce CJ a epuizat etapa de promovare turistică, va prinde contur prin programul de reconversie. În fine, urmărim programul de dezvoltare a infrastructurii rurale, iar în Prahova mai aveam 8 localităţi de alimentat cu apă, din 90, iar până în 2015 ducem alimentarea cu gaze în alte 18 localităţi. Fiindcă, dacă nu avem apă, gaze, canalizare, asfalt, trotuare, internet, cablu TV, telefonie ne pleacă şi oamenii din sate şi nici investitorii nu vin, iar spaţiul rural va rămâne de izbelişte.“

Soluţii pentru dezvoltarea zootehniei

Despre asigurarea securităţii alimentare prin dezvoltarea zootehniei, dr. Livia David, de la UASMV Bucureşti, a comentat: „Dacă ne întoarcem cu 20-25 de ani în urmă, România avea 7 milioane de capete de bovine; în prezent mai sunt 2-2.300.000, deşi potenţialul natural ne permite creşterea a 7 milioane capete. Potenţialul de producţie pe cap de locuitor este de 770 litri de lapte, dar noi realizăm 200-250 litri; pentru carne este de 150 kg, dar noi producem, la bovine, 9 kg carne/cap de locuitor. În clipa de faţă producţia pe cap de vacă furajată la nivel de ţară este de 3.500 l, faţă de potenţialul productiv al raselor, de 5.000 litri. Această diferenţă trebuie acoperită în următoarea etapă. Un alt exemplu: România, la începutul anilor ’90, era singura ţară din Europa care avea bivoli, 230.000 capete; în prezent, numărul a scăzut la 18.000 de exemplare. Avem potenţial, un patrimoniu genetic care are legătură cu siguranţa alimentară, pe care nu am ştiut să-l păstrăm. Având în vedere aceste câteva elemente, ar trebui să gândim ce trebuie să facem, iar soluţiile ar fi: creşterea efectivelor de animale (singura specie la care am crescut sunt ovinele, unde am ajuns la 11 milioane de capete); diferenţierea şi creşterea producţiei, separat pentru carne sau lapte, prin creşterea raselor specializate; introducerea tehnologiei inovative în fermele mici şi mijlocii; asocierea micilor producători pentru procesarea şi comercializarea produselor; dezvoltarea fermelor şi unităţilor axate pe produsele tradiţionale; îmbunătăţirea pajiştilor şi a tehnologiilor de obţinere a furajelor.“

Asocierea, unica şansă pentru micii pomicultori

Mai mulţi fermieri prezenţi la dezbatere s-au plâns nu de muncă, nu de preţul mare al inputurilor din pomicultură, ci de faptul că n-au unde-şi desface producţia, deşi există o unitate de procesare în zonă, că nu pot vinde la supermaket-uri, dar şi de furturile de fructe, de sisteme de susţinere şi garduri de împrejmuire, fără o implicare pe măsură a instituţiilor abilitate de a curma fenomenul, dincolo de măsurile pe care şi le ia fiecare pomicultor. Răspunsul pentru a doua problemă n-a existat, iar pentru prima soluţia unică indicată este asocierea şi construirea depozitelor de păstrare a fructelor. Consiliul Judeţean Prahova a hotărât că se va implica şi în această problemă: „Asocierea e o soluţie prin care încercăm să îndreptăm erorile din ’90-’96, când, dintr-o miopie economică, am fărâmiţat agricultura, iar ca unităţi de prelucrare, în locul ILF-urilor de altădată, care preluau producţia de la sate, n-am pus nimic. Această dezordine ne face să nu ne vindem mărfurile în marile magazine. Ca să venim cu puterea exemplului, vom alege o comună de pe traseul drumului fructelor, în care vom investi şi vom realiza un depozit de colectare şi vom arăta cum se depozitează şi comercializează organizat producţia.“

Maria BOGDAN

Încheiem parcursul nostru prin ferma de la Seini, judeţul Maramureş, un exemplu de fermă zootehnică modernă, dotată după toate standardele care stau la baza performanţei productive şi a calităţii laptelui, aducând alte câteva detalii interesante, spunând totodată că cine vrea să crească vaci de lapte are de unde să se inspire şi să se informeze. Modele sunt, rămâne ca cei cu dorinţă şi putinţă de a dezvolta ferme de bovine să se implice într-un domeniu atât de greu şi să le pună pe picioare.

Vă reamintesc că ne-am început vizita la ferma condusă de Claudiu Frânc cu grajdul modernizat şi dotările inovative aduse de acesta după lungi analize, vizite făcute prin străinătate pentru alegerea modelului adecvat al fiecărui element constructiv care a stat la ridicarea adăpostului. Adăpătorile americane, saltelele pe care stau animalele, plugurile cu tambur pe cablu care fac evacuarea dejecţiilor şi prelatele aduse din Germania au fost doar o parte din investiţiile care contribuie la bunăstarea animalelor, dar care au ajutat şi la eficientizarea muncii în fermă. De fapt, acest deziderat este aplicat şi se regăseşte în fiecare colţ al fermei, fiecare detaliu având o motivaţie foarte clară în economia ansamblului zootehnic. Vorbeam în episodul anterior despre sala de muls şi importanţa alegerii unui anumit tip de sală în funcţie de persoana care acţionează în această zonă. Am învăţat de la Claudiu Frânc că, în cazul în care fermierul se ocupă şi de mulsul vacilor, atunci acesta trebuie să aibă la îndemână şi toată aparatura electronică, iar dacă ferma dispune pentru această operaţiune de lucrători ar fi mai bine ca de butoane să se ocupe o persoană specializată.

Subsolul tehnologic protejează echipamentele scumpe

O altă zonă în care s-au investit bani mulţi, dar care a fost necesar a fi realizată a fost subsolul tehnologic. Aflat sub sala de muls, acesta găzduieşte toate agregatele care fac zgomot: compresorul de aer, pompa de vacuum, maşinile de separat aerul de lapte, contoarele, amplificatorii, conductele de vacuum şi alte echipamente electronice. În multe ferme ele sunt montate tot în sala de muls, undeva jos, la picioarele lucrătorilor, însă Claudiu Frânc consideră acest lucru „de nedorit, pentru că intră în contact cu gunoi, cu apă, ceea ce duce la înjumătăţirea perioadei lor de viaţă. Nu este ieftin să creezi acest spaţiu, însă este o investiţie iniţială care protejează echipamentele foarte scumpe“. În această sală există şi contoarele de lapte, prevăzute cu un bec roşu care indică apariţia unor probleme în compoziţia laptelui. Orice problemă apărută în sănătatea vacilor schimbă implicit şi calitatea laptelui, iar pentru un fermier acest lucru trebuie semnalat cât mai repede cu putinţă, pentru a nu altera întreaga producţie. În cazul fermei de la Seini contoarele de lapte semnalează imediat orice problemă apărută în compoziţia laptelui. „Spre exemplu, mamitele subclinice nu se pot depista uşor, atunci când laptele normal trece spre patologic se schimbă conductibilitatea electrică a laptelui, aparatele sesizează acest lucru şi mulsul este oprit automat, se face separat, iar laptele este aruncat. În felul acesta nu se mai periclitează conformitatea laptelui“, explică Claudiu Frânc, nu doar fermier, ci şi medic veterinar.

În România sunt doar 4 ferme care au acest subsol tehnologic, la Tulcea, Craiova, Alba şi Maramureş.

Automatizarea, secretul succesului

După cum spune chiar patronul fermei, „într-o fermă cu vaci de lapte este important ca nimic să nu rămână la latitudinea omului“, totul să fie cât mai automatizat. Şi aşa se întâmplă chiar şi în cazul sistemului de spălare. Nici măcar aici nu intervine prea mult mâna omului, în sarcina lucrătorului rămânând doar să asigure maşinăriilor detergentul de care au nevoie şi să apese un buton. Sistemul ştie ce are de făcut, îşi face treaba, iar muncitorul pleacă acasă. În acest moment apa caldă este asigurată de un boiler electric de 700 litri, o soluţie ce va fi în viitor înlocuită de o staţie de biogaz care va asigura şi agentul termic.

Laptele este dirijat spre tancul de răcire care coboară temperatura acestuia până la 4 grade C. Nici aici lucrurile nu au fost lăsate la voia întâmplării. „Pentru a face economie la energie la instalaţiile de răcire a fost ales un tanc de formă eliptică, care asigură o suprafaţă mai mare de contact a laptelui cu pereţii tancului“, a motivat Frânc. Poziţionarea acestuia a fost şi ea realizată în mod strategic, astfel încât să se reducă cât mai mult timpii de aşteptare a maşinii care transportă laptele spre procesator. Cisterna procesatorului opreşte pe o rampă aproape de sala în care se află tancul de răcire, este conectată printr-un furtun la tancul de răcire şi laptele este lăsat să umple recipientul.

Afacere în context economic nefavorabil

Din punctul de vedere al profitabilităţii afacerii, privind în urmă la momentul de început al fermei, la realizarea primelor investiţii şi ridicarea noilor construcţii, Claudiu Frânc realizează că nu a prins cea mai propice perioadă. „Am făcut aceste investiţii în 2007-2008, pe vremea aceea în luna iunie-iulie primeam pe lapte 2,2 lei/litru, motorina era 3 lei/litru, furajele erau 0,25-0,30 lei/kg. Dar iată că am ajuns acum ca, la cantităţi de lapte de 4 ori mai mari decât livram atunci, să iau 1,2-1,3 lei pe litrul de lapte, motorina să o cumpăr precum taximetriştii cu 6 lei litrul, iar pe concentrate să dau 1 leu/kg. Şi se pune problema cum ajungi să amortizezi asemenea investiţie şi cum să mai atragi alţi fer­mieri să facă investiţii de acest fel.“

Chiar dacă contextul economic nu se dovedeşte foarte prielnic, fermierul merge mai departe, motivat de resorturi afective. „Am pornit această fermă din dorinţa de a face ceva pentru copiii mei, în special pentru fiul meu mai mic, pe care dacă vreau să-l pedepsesc nu îl las să vină în fermă. Nimeni care realizează asemenea investiţie să nu se gândească că va reuşi să o amortizeze în viaţa lui şi o va pune pe 0. Aceste investiţii nu se amortizează în 10 sau 15 ani, sunt afaceri de familie care trebuie să aibă continuitate“, explică Frânc.

Furajele atârnă cel mai greu în bugetul fermei

Pentru curajoşii care doresc să se implice în sectorul zootehnic sau deja au făcut-o, dar vor să se extindă, ar trebui să ştie care sunt costurile de funcţionare, dar şi faptul că se aventurează într-un domeniu cu mulţi parametri imprevizibili.

Se ştie că într-o fermă zootehnică ponderea cea mai mare la nivelul cheltuielilor o au furajele. În mod normal hrana animalelor reprezintă 60-70% din totalul cheltuielilor, dar din toamna anului trecut şi până în prezent piaţa furajelor parcă a luat-o razna. Planul de afaceri frumos întocmit de mulţi fermieri este astăzi spulberat în multe cazuri. Acum furajele au ajuns şi la 110% din totalul cheltuielilor, pentru că de la 20 de bani/kg s-a ajuns la 1 leu/kg. Energia reprezintă 6-7% din cheltuieli, se ridică la 6.000-7.000 lei lunar în lunile de vară şi la 10.000 lei iarna. Se mai adaugă 5.000-6.000 lei/lună costul detergenţilor pentru a asigura conformitatea laptelui şi costurile legate de personal care trebuie plătit bine, pentru a fi motivat să rămână în fermă. 

Chiar şi în aceste condiţii fermierul gândeşte spre viitor. „În momentul în care vom reuşi să mai amortizăm din investiţii, să mai plătim din credite, intenţionăm să extindem modernizarea şi în zona maternităţii, a grajdului pentru tineret, până când vom reuşi să modernizăm întreaga platformă.“ Şi încheie cu optimism tot dumnealui: „dacă tot ceea ce e din dragoste, pasiune şi mai ai şi un pic de satisfacţie… mergi mai departe. Eu îi sfătuiesc pe cei care deja s-au implicat în astfel de afaceri şi sunt la început să aibă răbdare 7-8 ani, să persevereze pentru că abia atunci vor culege roadele muncii lor.“

Patricia Alexandra POP

Dacă în prima parte a acestui serial detaliam zonele cele mai costisitoare, cele care au cheltuit cei mai mulţi bani din fondurile europene accesate de Claudiu Frânc pentru modernizarea fermei, vă propun de această dată să aflăm cum este dotată zona care aduce bani – sala de muls şi toate celelalte detalii care pot influenţa producţia laptelui.

Dejecţiile sunt evacuate din 3 în 3 ore

Înainte de a ajunge la sala de muls trebuie să vă spun ce am mai descoperit interesant în grajdul fermei. Sistemul de evacuare a dejecţiilor a fost bine gândit. Alegerea acestuia a avut în vedere specificul animalelor care vor popula ferma. „Vacile de lapte au o balegă foarte moale, pentru că sistemul de furajare este mult mai suculent decât al vacilor de carne, motiv pentru care nu am avut nevoie de echipamente foarte robuste. Am ales pluguri cu tambur pe cablu care funcţionează automat, pornesc din 3 în 3 ore şi lucrează sinergic. Este un sistem ieftin, uşor de întreţinut şi foarte util“, spune proprietarul fermei, Claudiu Frânc. Totuşi ar fi şi un minus pentru acest sistem: în iernile mai grele, cu temperaturi de – 24-25°C, nu s-a putut evacua gunoiul.

Plugurile sunt acţionate de două motoare al căror consum este de 1,3 KW, ceea ce înseamnă un consum mic de energie la nivelul fermei. În schimb, gestionarea deşeurilor a înghiţit 120.000 de euro, adică 10% din valoarea proiectului de modernizare a fermei. Banii s-au dus pe pompe de mare putere, care transportă gunoiul dinspre sala de muls şi grajd spre cele două bazine de colectare care au o capacitate de 50 şi respectiv 70 mc. „Rezolvarea problemelor de mediu într-o fermă cu vaci de lapte costă foarte mult.

Cele 70 kg de dejecţii pe care le produce o vacă pe zi ajung într-un depozit exterior căptuşit cu o folie foarte groasă, cu o capacitate de 10.000 mc, care se umple în decursul unui an“, a declarat Claudiu Frânc. Partea bună este că aceste dejecţii ajung pe câmp pentru a fertiliza terenul înainte de însămânţare, făcând totodată o economie importantă la îngrăşăminte. În acest sens a fost achiziţionat un tractor cu o capacitate de 170 CP, o vidanjă de 25.000 litri şi un agitator. Gândurile fermierului legate de dezvoltare nu se opresc aici. „În viitor mi-am propus să fac o staţie de separare a dejecţiilor, să separăm solidul de lichid, iar în această staţie să aducem 2 autoclave şi să facem pământ de flori. Am văzut o fermă de vaci care face mai mulţi bani din gunoi decât din lapte“, comentează Frânc.

Traseul vacilor este atent monitorizat

Să nu credeţi că parcursul animalelor spre sala de muls se face oricum. Şi aici lucrurile au fost atent studiate. Vacile nu sunt mânate de angajaţi, ci dirijate printr-un mecanism automatizat. Atunci când este timpul pentru muls, vacile sunt dirijate mai întâi spre aleile tehnologice de circulaţie. Acestea sunt prevăzute cu separatoare care duc la sala de aşteptare, unde animalele rămân circa 40 de minute. Aici un sistem de ghidare în formă de pâlnie îşi face treaba şi împinge uşor fiecare animal spre sala de muls, atunci când îi vine rândul. Poate vă întrebaţi de ce şi-a investit fermierul banii în astfel de mecanisme de ghidare. Nu sunt mofturi, ci doar detalii care ajută la reducerea cheltuielilor de exploatare. Iată şi explicaţia: „Sala de muls este o zonă energofagă şi de aceea fluxul de animale trebuie să fie continuu şi rapid. De aceea am instalat un sistem prevăzut cu două bare care funcţionează automat şi împinge încet animalele spre sala de muls, astfel încât să nu existe timpi morţi, animalele să nu aştepte mult, iar sala să fie încărcată şi descărcată rapid de animale“, argumentează Frânc. Un alt detaliu care aparent este lipsit de valoare ţine de igiena şi sănătatea animalelor.

După ce au ieşit din sala de muls, cel puţin de două ori pe lună vacile trec prin nişte bazine cu soluţii speciale care previn dermatitele, afecţiuni ce apar pe picioarele vacilor în cele mai multe ferme de vaci Holstein. Acidozele sunt favorizate de conţinutul mare de concentrate care intră în hrana zilnică a animalelor. Tocmai pentru a preveni eventuale probleme de sănătate care s-ar răsfrânge asupra calităţii şi producţiei de lapte, bovinele sunt monitorizate printr-un cip montat la gât.

Cu ajutorul acestuia, la intrarea în sala de muls un calculator înregistrează numărul de identificare a animalului care este apoi afişat pe panoul fiecărui post, unde apare şi cantitatea de lapte furnizată. Sistemul de identificare şi urmărire a producţiei zilnice a fiecărui animal oferă două beneficii pentru fermier: vede dacă un animal are variaţii bruşte de producţie, ceea ce înseamnă o problemă, şi poate urmări cantitatea de lapte pe întreaga lactaţie. Dacă apar probleme pe parcursul mulsului, computerul sesizează, iar în momentul evacuării animalele sunt sortate. Cele care au trecut prin faţa unui scanner instalat într-o poartă de ieşire şi sunt bolnave sunt automat direcţionate spre sala de tratament, unde cineva se ocupă de ele.

Sala de muls, condiţii de 5 stele atât pentru vaci, cât şi pentru angajaţi

Toate investiţiile de până acum conduc spre sala de muls, zona în care se produc banii, prin valorificarea laptelui şi care asigură profitabilitatea fermei. Reprezintă piesa cea mai importantă din angrenajul fermei. Acum, după câţiva ani de funcţionare, Claudiu Frânc poate face şi recomandări. „Sfătuiesc fermierii să aibă mare grijă când îşi aleg sala de muls. Aceasta se alege în funcţie de cine munceşte în ea. O sală în care lucrător este fermierul trebuie să aibă reglajele şi panoul de comandă la îndemâna lui, chiar în sală. Într-o sală în care se foloseşte personal specializat, angajaţi care să mulgă, trebuie să îl degrevezi de sarcina de a regla el anumiţi parametri, pentru că pot apărea necazuri mari în momentul în care el începe să butoneze sala. Musai sala de muls trebuie să aibă cel puţin 2,8 mp/cap de animal, pentru ca acesta să nu se simtă înghesuit, stresat, pentru că altfel nu mai dă lapte“, spune Claudiu Frânc.

La ferma din Seini sala de muls este de tip BouMatic, este foarte aerisită, spaţiile sunt largi, funcţionale atât pentru animale cât şi pentru lucrători. Pardoseala din canalul mul­gătorului este încălzită, oferind condiţii optime de lucru mai ales pe timp de iarnă. Angajaţii dispun de apă caldă, iar fiecare post este prevăzut cu afişaj electronic. Restul utilajelor care ar putea face zgomot şi care ar perturba animalele sunt adăpostite în subsolul tehnologic. Dar despre această încăpere vom vorbi în episodul următor. Vă mai spun doar atât: animalele nu doar că sunt ferite de zgomotele puternice, dar pe timpul iernii în sala de muls se aud colinde.

Patricia Alexandra POP

Cu o contribuţie importantă la ameliorarea efectivelor din partea de sud-est a Moldovei, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Dancu din judeţul Iaşi este cunoscută prin rezultatele cercetărilor care de-a lungul anilor au vizat deopotrivă ameliorarea şi selecţia vacilor de lapte, precum şi perfecţionarea tehnologiilor de creştere şi exploatare a acestei specii.

Totodată, implicându-se în Programul Naţional de Conservare a Raselor de Taurine, staţiunea ieşeană păstrează un valoros nucleu de vaci din rasa Sura de stepă, conservarea acestui efectiv fiind necesară în vederea păstrării şi utilizării fondului genetic pentru perpetuarea acestei rase.

Ca toate unităţile din cercetarea românească, şi SCDCB Dancu a cunoscut o perioadă de declin, în strânsă legătură cu subfinanţarea cercetării, situaţie care a început să se îmbunătăţească în ultimii ani, când unitatea a derulat importante proiecte de cercetare cu finanţare asigurată de la bugetul de stat, dar mai cu seamă din fonduri europene.

Centru de excelenţă în creşterea bovinelor

– Cum aţi reuşit să obţineţi fondurile necesare în condiţiile subfinanţării cercetării, mai ales că, în ceea ce priveşte banii europeni, mulţi dintre directori, colegi de ai dumneavoastră, se plâng că accesarea proiectelor este extrem de dificilă, drept pentru care unii renunţă?

– Nu este un secret. Şi noi am luptat foarte mult, am insistat, dar am avut colaboratori de nădejde, între aceştia Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“, care ne-a fost alături. Am reuşit, ne spune domnul prof. univ. dr. Teofil Creangă, directorul unităţii, să accesăm proiecte care ne-au permis să ne dezvoltăm atât baza de cercetare cât şi ferma. Cu banii primiţi am reuşit să finalizăm unele investiţii care vizează modernizarea la nivelul standardelor europene a biobazei experimentale prin dotarea cu aparatură de cercetare şi determinare de înaltă performanţă în realizarea proiectelor care se vor desfăşura în următorii ani în activitatea noastră. Pentru toate acestea SCDCB Dancu a primit titlul de Centrul de Cercetări de Excelenţă în Domeniul Creşterii Bovinelor.

Asigurăm astfel şi o extensie către crescătorii de bovine din zona Moldovei, având posibilitatea să-i informăm operativ cu noutăţile în domeniu, astfel încât tot mai multe ferme să tindă la un nivel de performanţă.

Laboratoare performante pentru tinerii specialişti

– Câţi specialişti lucrează în cercetare?

– Acum lucrăm cu şapte specialişti. Nu cu multă vreme în urmă am avut în cadrul staţiunii tineri talentaţi, şefi de promoţie, care ne-au părăsit însă din cauza salariilor mici şi a condiţiilor improprii de lucru, plecând unii tot în cercetare, în afara hotarelor ţării.

Şi aş mai vrea să subliniez un fapt: pentru toţi cei care lucrează în cercetarea agricolă – şi nu sunt mulţi,  4-500 la nivelul ţării – retribuţia lor este mult prea mică. De aceea cred că intervenţia statului este necesară, astfel încât să se asigure de la buget 50 la sută din salariu, iar cealaltă jumătate din producţiile obţinute şi din rezultatele cercetărilor realizate în aceste unităţi. Este imperios necesară o asemenea măsură pentru că, aşa cum arată statisticile în România – în comparaţie cu alte ţări –, seminţele (grâu, porumb, orz etc.) se vând la cel mai ridicat preţ. Situaţia se va agrava şi arată încă o dată degradarea cercetării prin lipsa investiţiilor. Consecinţa? Producţii mai mici şi mereu mai scumpe.

Sunt bucuros să vă spun că finalizăm o investiţie deosebit de importantă pentru îmbogăţirea bazei materiale la nivel european. În clădirea modernă pe care aţi vizitat-o sunt laboratoare în care tinerii cercetători îşi vor desfăşura activitatea. Vor fi circa 15 – am început să angajăm, deocamdată pe timp limitat, cât ne permite legislaţia. Aici se pot asigura segmentele creşterii bovinelor: putem crea embrioni cu fecundaţia in vitro, astfel încât fermele să beneficieze de aportul genetic creat în acest sens. Într-un alt laborator se va putea determina calitatea furajelor, a raţiilor furajere la nivele productive sau analize bacteoriologice pe care unii fermieri le fac acum doar la Viena.

Avem posibilitatea, de asemenea, de a determina toţi parametrii calitativi ai laptelui, astfel încât reprezentanţii unei cunoscute fabrici de procesare de la Vatra Dornei, văzând care este nivelul de dotare, şi-au exprimat interesul de a face aici o serie de determinări.

Să mai amintesc că laboratorul de genetică dispune de o electroforeză performantă, microscop electronic etc., într-un cuvânt de tot ce este la vârf în materie de dotare la nivel european.

Un viitor Institut Naţional de Cercetare

– Rezultatele de până acum obţinute în cercetare, dar şi în producţie au găsit un ecou...

– Aşa este. Forul nostru tutelar, Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, a făcut propunerea ca SCDCB Dancu să fie transformată în institut naţional de cercetare în creşterea bovinelor. Ar fi primul institut naţional de cercetare din Moldova într-o ramură din domeniul agricol. Ne bucură această iniţiativă şi e, cred eu, o recunoaştere a ceea ce s-a realizat până acum în staţiunea noastră.

– Sigur, aplicarea în practică a rezultatelor cercetării sunt evidente în fermă.

– Cu toate greutăţile pe care le-am avut, am reuşit de-a lungul anilor să păstrăm relativ constant efectivele de animale. Acum ferma are 850 de capete, dintre care matcă 455, şi ne vom menţine la acest nivel, în condiţiile în care am reuşit să păstrăm intacte cele 560 ha teren de care dispune staţiunea. Animalele sunt performante la nivelul zonei de influenţă, adaptate la condiţii, create în cadrul unităţii prin material seminal congelat „importat“ de la taurii cei mai performanţi.

Pe viitor vrem să finalizăm bucătăria furajeră şi silozurile pentru cereale, să realizăm un modern management al dejecţiilor şi să modernizăm un adăpost pentru tineretul bovin.

Anul viitor, cu banii pe care îi vom primi de la Uniunea Europeană, vom construi un adăpost experimental pentru taurine, numit şi Zootron, în care fiecare animal, pus în condiţii specifice – hrănire, presiune etc. – va beneficia de un control complet.

Stelian Ciocoiu

Ne-am obişnuit ca pe Claudiu Frânc să-l găsim în negocieri cu autorităţile, în diverse colţuri ale ţării, acolo unde, în calitate de preşedinte al Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine din România, militează pentru drepturile fermierilor. De data aceasta am mers în inima Maramureşului, pentru a-i vedea ferma şi pentru a-l surprinde şi în postura de fermier, nu doar de lider. Întâlnirea s-a transformat într-o adevărată lecţie de zootehnie, extrem de preţioasă pentru orice fermier care vânează succesul în acest domeniu. Densitatea informaţiilor şi importanţa lor au determinat ca acest articol să fie realizat în două episoade, special pentru a vă bucura pe deplin de cunoştinţele şi experienţa doctorului veterinar Claudiu Frânc.

Primul job, devenit business

Cu exact o lună înainte de Revoluţie, în 22 noiembrie 1989, a păşit în câmpul muncii la IAS Baia Mare, o fermă aflată la Seini, judeţul Maramureş. A fost primul loc de muncă. În ianuarie 1990 a devenit şef de fermă, iar în 1999 IAS-ul a fost divizat în alte 5 societăţi. „Din cele 5 unităţi au rămas în funcţiune doar două, Agrozootehnica Seini, pe care am preluat-o în calitate de director, şi Pomicola Şoncuta, o fermă de pomi din Şoncuta Mare“, îşi aminteşte Claudiu Frânc. După Revoluţie unitatea a trecut printr-o peri­oadă agitată, însă împreună cu angajaţii fermei a avut grijă ca patrimoniul să nu se dis­trugă. „Fiecare grajd vechi încă are geamuri, apă, curent, toate instalaţiile, pentru că am spus: nu cumva să le furaţi, că vreau să le cumpăr. Nu vă spun că societatea la un moment dat era împărţită între toţi interesaţii locali, însă eu, cel care gestionasem 11 ani societatea, nu am fost întrebat de nimeni dacă vreau un grajd. Noroc că m-a ajutat Dumnezeu să o cumpăr toată şi să o aduc în faza în care este astăzi“, povesteşte Claudiu Frânc.

Cinci dintre aceşti angajaţi cu care lucra la vremea respectivă îşi continuă activitatea în fermă şi astăzi. „Suntem legaţi mai mult decât sufleteşte, ne cunoaştem ca nişte membri ai familiei. Această legătură îmi permite să mă mişc în teritoriu. Dacă nu aş avea acest sprijin ar fi mari probleme“, apreciază Frânc.

În 2008, la Seini au început transformările. Platforma fostului IAS primea investiţiile care să-i asigure capitalul material cu care să lupte în sectorul zootehnic, ca nou business. Pe cele 7 ha, cât are curtea interioară, s-a început un program de modernizare cu fonduri SAPARD, care a inclus două clădiri: o sală de muls şi un grajd nou. Cele două clădiri noi au înlocuit 4 grajduri de tip vechi ale fostului IAS. Mai târziu, în 2010, ferma a fost populată cu 300 de vaci cu lapte aduse din Germania şi Olanda. „Animalele s-au adaptat foarte greu. Am păţit cum păţesc toţi fermierii care aduc animale din alte ţări. O fermă care este populată cu animale de colectură ajunge să intre în maximum de producţie după 8 ani. Abia în momentul în care a treia generaţie de viţele începe să producă, ferma res­pectivă scapă de toate necazurile“, a spus Claudiu Frânc.

Astăzi ferma deţine 400 de animale şi 400 ha de teren, iar de ele îngrijesc doar 7 oameni, dar prin tehnologizare ferma face faţă fără a suprasolicita personalul şi fără a crea lacune în procesul de producţie.

Amestec de tehnologie europeană şi americană

Deşi are o experienţă de 28 de ani ca medic veterinar şi a lucrat toată viaţa în ferme mari, în momentul în care a început investiţia pentru noul grajd şi sala de muls a ţinut să se asigure că totul va funcţiona cu maximum de eficienţă şi productivitate. „Înainte de a începe modernizarea am umblat prin Europa şi am văzut vreo 60-70 de ferme modernizate în Ungaria, Germania, Olanda. De asemenea, am fost în SUA pentru a vedea cum gândesc şi cum se organizează fermierii de acolo. Am participat personal la trening-uri cu specialişti în construcţii zootehnice, pentru că tot ceea ce am învăţat pe vremea cât eram medic, tot ce am avut la dispoziţie în România nu mai semăna cu tehnologia de astăzi“, a spus Claudiu Frânc.

Aceasta deoarece nu vorbim de simple grajduri, ci de nişte construcţii speciale care trebuie să aibă în vedere bunăstarea animalelor şi nu a omului, pentru că doar aşa vor ajunge să producă la capacitatea lor de producţie. Din păcate, există încă fermieri care nu gândesc astfel. „Mă doare când văd că încă se mai autorizează la plată proiecte de grajduri de vaci cu geam termopan. Există în Bistriţa un proiect de 2,9 mil. euro al unui tânăr care vrea să dezvolte o fermă de vaci şi care a fost aprobat, deşi are geamuri termopan“, a declarat Claudiu Frânc.

Dimensiunea grajdului asigură ventilaţia naturală

La ora actuală ferma de la Seini „este una dintre cele mai mari entităţi din sectorul creşterii vacilor cu lapte, având o capacitate tehnologică de 400 de capete, cu 436 locuri în cuşete“, apreciază administratorul fermei. Pentru realizarea acestui grajd s-a ţinut cont de toate exigenţele construcţiilor zootehnice. Înălţimea este de 12 m în coamă, o cerinţă tehnologică care asigură ventilaţia naturală. Înălţimea acoperişului în părţile laterale este la fel de importantă. „Dacă la streaşină, acolo unde acoperişul este cel mai aproape de animal, nu este o înălţime de minimum 3,7-4 m apare efectul radiant al acoperişului. Vara este foarte cald pe 1,5 m şi atunci niciun animal nu ar sta acolo, ci ar veni spre centrul grajdului, iar pe timp de iarnă ar fi foarte frig“, este explicaţia proprietarului. În situaţia aceasta ar fi 2 soluţii: fie izolarea acoperişului, dar atunci costurile se triplează, fie ridicarea stâlpilor cu 1-1,5 m. Apoi, distanţa care rămâne de la ultima riglă între cele două părţi trebuie să fie perfect egală cu distanţa pe care o avem pe mijlocul grajdului. În mod normal trebuie să se vadă cerul, iar tabla chiar să fie îndoită la 90 de grade, creând posibilitatea ca vântul care bate la nivelul acoperişului să aspire din adăpost aerul viciat, însă în acest caz a fost realizată o cupolină. Noul grajd nu are pereţi din beton. Trecutul a fost o lecţie bună. „Îmi aduc aminte când lucram în fostele grajduri. Nu îmi era frică dacă erau -40°C, dar dacă aveam 10 zile temperatură de -10°C, -15°C era o problemă, pentru că peretele joacă rolul frigiderului. Frigul pătrundea în betoane şi implicit ajungea la conductele de apă. Oricât ne străduiam să le încălzim nu reuşeam să eliminăm acest efect de frigider“, explică Claudiu Frânc. De aceea pereţii de beton au fost înlocuiţi cu prelate, care funcţionează automat, fiind prevăzute cu senzori de ploaie, de vânt sau de temperatură.

Chiar şi când se înregistrează -20°C animalele nu au probleme, pentru că această temperatură se resimte doar în intervalul orar 4.00-7.30, apoi temperatura creşte şi devine optimă pentru animale. „Şi să mai învăţăm ceva, animalul când se culcă îşi autoacoperă 60% din suprafaţa corporală, de aceea nu îi este frig, iar vaca nu moare de frig, ci de cald!“, este sfatul fermierului.

Dotările vizează bunăstarea animalelor

Se tot vorbeşte despre bunăstare pentru că este unul dintre indicatorii de care depinde nivelul de producţie. Fiecare cuşetă este prevăzută cu saltele speciale, concepute dintr-un fel de mochetă, procurate din Germania. „Am ales varianta aceasta pentru că cele de cauciuc se mişcă, oricât de bine ar fi fixate. Cele pe care le avem le spălăm şi le dezinfectăm de două ori pe an, astfel încât animalul să stea în permanenţă pe un aşternut curat“, motivează Frânc.

Toate părţile metalice sunt foarte robuste, realizate din ţevi cu o grosime în carne de 3 mm, îmbinate astfel încât să reducă cât mai mult eventuale răniri. Separatoarele de cuşete sunt gândite după anatomia vacii, păstrând distanţa necesară aşezării sau ridicării animalului.

Aleea principală a grajdului este realizată dintr-un beton foarte bine finisat şi acoperit cu o vopsea epoxidică, care împiedică distrugerea lui. Explicaţia proprietarului este următoarea: „Vaca are nişte papile pe limbă cu care prinde iarba, iar dacă betonul nu este extraordinar de bine finisat face gaură şi tot betonul îl scoate afară, iar în 3 ani ai numai gropi în frontul de furajare. Rămâne ca o farfurie nespălată în care se tot adună mizerii.“

Adăpătoare pe sistem american

Sistemul de adăpare a vacilor a fost importat de peste Ocean. Este mândria fermei, pentru că îşi dovedeşte eficienţa în orice anotimp, fără consum de energie. Iată cum funcţionează: „Noi scoatem apa dintr-un puţ, de la 9 m adâncime, şi ajunge în turnul de apă, care este proprietatea noastră, la o temperatură de 13°C. În sala de muls laptele care iese din vacă are 39°C, dar avem un schimbător de căldură unde laptele muls este răcit de apă până la 10°C, în timp ce apa se încălzeşte la 20°C. Toată apa caldă o stochez într-un bazin îngropat de 50 mc. În plus, adăpătoarea este prevăzută cu o pompă de recirculare a apei, astfel încât apa se mişcă tot timpul prin adăpătoare şi nu îngheaţă. De aceea nu am nevoie de sistemele acelea antiîngheţ. A fost sistemul care mie mi-a plăcut foarte mult şi am ţinut să-l pun în aplicare şi în ferma mea, pentru că facem două economii. Pe de o parte ţinem animalul în activitate ruminală, iar pe de altă parte iarna nu am nevoie de sisteme antiîngheţ“, spune Frânc. Trebuie spus că temperatura apei este foarte importantă în asigurarea producţiei de lapte. Dacă aceasta nu ar fi caldă sau ar avea sub 20°C, toate organismele de la nivel ruminal ar fi inactivate, iar organismul ar trebui să consume energie pentru a aduce apa la temperatura optimă pentru a produce lapte.

(Va urma)

Patricia Alexandra POP

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti