Artificializarea excesivă a sistemelor de creştere practicate în fermele de vaci de lapte şi, în special, tehnologiile de creştere a viţeilor în perioada de alăptare pot conduce la instalarea unor comportamente anormale precum suptul încrucișat (nenutritiv), fenomen întâlnit la viţei, şi viciul suptului (galactofagia), întâlnit la vacile adulte.

Vițeii care manifestă o activitate intensă de supt încrucişat înainte de înțărcare, de regulă, vor continua manifestarea acestor stereotipii şi în viaţa de adult.

Alăptarea la găleată, fără tetină, la viţeii sugari crește riscul de supt nenutritiv, acest fenomen fiind favorizat de administrarea unor cantităţi reduse de lapte şi/sau de nesatisfacerea instinctului pentru supt al viţeilor. În cazul viţeilor, suptul încrucişat vizează zone ale congenerilor precum: urechi, bot, cordon ombilical (cu predilecţie), regiunea ugerului, regiunea scrotului etc.

Există o serie de factori favorizanţi pentru apariţia acestui comportament anormal la taurinele adulte, precum: deficienţele nutriționale, calitatea precară a furajelor (de exemplu furaje mucegăite), tipul de hrănire (ad libitum sau restricţionat), dimensiunea frontului de furajare, densitatea în energie a raţiei, sistemul de întreţinere şi rasa vacilor. În ceea ce priveşte sistemul de întreţinere, incidenţa animalelor care prezintă această tulburare de comportament este mai ridicată în cazul întreţinerii libere decât în cazul întreţinerii legate, gradul de interacţiune dintre animale fiind mai mare în cazul întreţinerii libere.

În ceea ce privește diferențele de rasă, viciul suptului este mai frecvent la rasele mixte şi hibrizii raselor de carne (de exemplu rasa Simmental şi hibrizii Angus x Holstein având cea mai mare incidenţă raportată) şi mai puțin frecvent întâlnit la rasele specializate pentru producţia de lapte (de exemplu Jersey şi Holstein-Friză).

Implicaţii

În fermele de vaci de lapte, viciul suptului poate duce la pierderi economice considerabile din cauza reducerii producţiei de lapte muls și a instalării mastitelor la vacile supte. Vacile care prezintă acest comportament anormal pot consuma până la 40-60 kg de lapte/zi. Conform Milk Market Observatory (2021), preţul unui kilogram de lapte în România este 0,3 euro (1,49 lei), aşadar se poate înregistra o pierdere de la 12 euro (59,60 lei)/zi până la 18 euro (89,40 lei)/zi.

Mai mult, s-a dovedit faptul că viciul suptului la juninci şi viţele poate provoaca mastita datorită deschiderii canalului mamelonar, astfel bacteriile pot pătrunde până în părţile superioare ale ugerului, saliva vacilor reprezentând un mediu propice pentru multiplicarea bacteriilor. Prin viciul suptului, poate avea loc iniţierea unei secreţii lactate timpurii la juninci şi vacile aflate în repaus mamar, fapt ce compromite calitatea colostrului în momentul fătării.

Cercetări derulate în Olanda şi Germania sugerează existenţa unui determinism genetic transmis pe cale paternă în ceea ce privește viciul suptului, precum şi o influenţă mai redusă a vacii mame asupra dezvoltării acestei stereotipii la viţei.

Nu este elucidat de ce vaca suptă nu se îndepărtează și nu loveşte cu piciorul. O posibilă cauză o constituie eliberarea de oxitocină care are loc în timpul suptului, hormon care la rândul său modulează comportamentul și tabloul hormonal al vacii (de exemplu un nivel plasmatic mai redus al hormonilor de stres, precum cortizolul).

Fenomenul de galactofagie are o incidenţă de 1-5% în fermele de vaci de lapte, în funcţie de tehnica de creştere şi exploatare aplicată.

Tratament

Pentru a reduce galactofagia au fost dezvoltate mai multe metode, care au cel mai adesea scopul de a provoca un comportament de evitare la animalul care este supt.

Cea mai frecvent utilizată metodă este reprezentată de aplicarea unor inele nazale cu striaţii, aşa-numitele inele anti-supt. Aceste inele produc disconfort vacii supte, determinând-o să lovească cu piciorul și astfel va evita activ să fie suptă. Eficacitatea acestei metode este de cca 50-60%.

Viciul suptului poate fi descurajat şi prin utilizarea de substanțe cu gust amar, care se aplică pe ugerul vacilor, acest lucru nefiind recomandat deoarece îngreunează efectuarea igienei ugerului la muls.

În special la vacile care se autosug se recomandă utilizarea unor suspensoare ale glandei mamare, astfel încât animalului să nu îşi poată consuma producţia de lapte.

Au fost testate diferite proceduri chirurgicale ale limbii vacilor pentru a stopa galactofagia, intervențiile chirurgicale având în special menirea să reducă lățimea limbii sau să formeze o crestatură, care împiedică animalele să-și rostogolească limba pentru a apuca mamelonul (practică întâlnită în special la bubaline). Cu toate că aceste tehnici au o eficacitate de 100%, au fost raportate complicații precum infecții la nivelul limbii, probleme în consumul hranei şi scăderea semnificativă a producţiei de lapte, acest tip de intervenții fiind condamnabile din punct de vedere etic.

O soluţie radicală este reprezentată de reformarea animalelor care cauzează astfel de probleme în efectiv.

Măsuri pentru prevenirea viciului suptului:

• Alăptarea viţeilor sugari la găleţi prevăzute cu tetină;
• Cazarea viţeilor în cuşti individuale pentru primele 21 de zile de la fătare;
• Asigurarea spaţiului necesar pentru mişcarea viţeilor în aer liber (minimum 4-5 m2/cap);
• Accesul vițeilor la hrană diversificată încă din perioada alăptării (fânuri, concentrate, paie, turbă, blocuri minerale);
• Evitarea înţărcării timpurii a viţelelor de înlocuire (minimum 90 zile);
• Asigurarea în raţie a unui nivel de energie care să acopere necesarul pentru funcţiile vitale şi susţinerea producţiei de lapte, precum şi a unui procent de celuloză în raţie de minimum 20%;
• Relotizarea poate constitui o modalitate eficientă de a reduce prevalenţa viciului de supt pe termen scurt.

Mădălina MINCU

Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti

În luna octombrie, în satul Deutsch-Weißkirch / Viscri din județul Brașov, Transilvania este liniște. Câteva grupuri de turiști vizitează încă biserica fortificată. Unii cumpără șosetele de lână specifice locului, tricotate de către femeile rrome și expuse la tarabele de la marginea drumului; alții iau cu ei pâinile mari de casă, care se coc într-un cuptor imens cu lemne, chiar sub ochii lor. Și chiar la sfârșitul toamnei apare inevitabil întrebarea: „Unde este casa prințului Charles?“

Martin Teuch este încă uimit astăzi că satul său natal a devenit o destinație de călătorie atât de populară. În trecut, când își arăta buletinul sau menționa locul de reședință, era întrebat iară și iară: „Și unde este locul acesta?“. Desigur, sasul transilvănean este încântat de schimbare. „Arată bine acum. Cred că este în regulă“, spune el.

„Suntem doar câțiva oameni – dar foarte activi. Toată lumea contează. Trebuie să participi“, spune Martin Teuch, care este și membru al parohiei protestante. Își amintește cu drag de marea întâlnire saxonă din vara anului 2017 la Hermannstadt / Sibiu, unde a participat la paradă în costumul său frumos. De atunci a continuat tradiția, în prima sâmbătă din august, având loc întâlnirea la domiciliu a sașilor germani-Weißkircher în vechea patrie.

Cu această ocazie întâlnește cunoscuți și prieteni. Majoritatea și-au păstrat casele din România și încep să le renoveze. Mai ales cei din generația sa vin acum în sat mai des. Cu câțiva ani în urmă probabil că nu au avut timp să vină „acasă“. Aveau alte priorități, erau ocupați cu copiii lor care erau mici și doreau să se stabilească în Germania.

Emigrația nu era o variantă

El însuși ar fi putut aparține repatriaților. Dar emigrarea nu a fost niciodată o opțiune, ne povestește Martin Teuch. După căderea Zidului Berlinului în 1989, cel mai evident lucru de făcut era să meargă mai departe. În cazul său, „asta a însemna să continue în propria casă părintească, refăcându-și toată viața. Părinții lui erau fermieri de „cooperativă de producție agricolă“, forma în care agricultura colectivă trebuia să se desfășoare pe terenurile expropriate sub regimul comunist. Rudele lui Martin și-au făcut bagajele și au emigrat. Și, imaginați-vă, a rămas într-o astfel de curte, un han vechi, cu ce a mai rămas acolo: animalele din grajd, lemnul din magazie, cerealele din pod. Au lăsat totul acolo.

Martin nu-și putea imagina că lucrează într-o fabrică. A fi lucrător independent înseamnă mult pentru el. Și apoi, recunoaște deschis, o mulțime de lucruri care ar fi putut fi încă folosite i-au fost lăsate. „Nu toată lumea are o astfel de oportunitate cu lucrurile.“

Începutul nu a fost însă ușor. În anul 1991, când Legea nr. 18 privind restituirea terenurilor urma să fie aplicată, Martin era prea neexperimentat pentru a lua măsurile necesare. Mama sa a fost, de asemenea, copleșită de acest lucru – la fel și un frate grav bolnav. Dar când cererile de restituire a terenurilor au putut fi depuse din nou în anul 2005, tânărul fermier a profitat de ocazie. „Am avut din nou un avantaj“, își amintește Martin, pentru că a putut să solicite și proprietățile rudelor sale, proprietăți pe care le-a primit în cele din urmă.

Livrează lapte și vinde viței

Astăzi deține 16 vite, rasa Bălțată Românească. Livrează lapte și vinde viței, așa își rezumă munca. În sat există un punct de colectare a laptelui condus de asociația Agro-Eco Viscri-Weisskirch. Sigur, prețul lasă mult de dorit, punctează Martin, dar cel puțin este plătit la timp. Desigur, Martin nu poate stăpâni totul singur, așa că trebuie să se bazeze pe ajutorul a trei zilieri din sat.

A fost util faptul că o organizație de ajutor din Germania i-a oferit primul său tractor. Au fost adăugate și alte echipamente necesare, pe care asociația agricolă de atunci le primise de la Fundația Saxonia. Între timp, Martin a achiziționat și ferma vecină, unde muncitorii făceau reparații. Mai sunt multe de renovat la cele două case vechi, pas cu pas.

Animalele sunt prioritatea numărul unu pentru Martin. Așa se întâmplă că nici măcar nu se gândește la amenajarea unei camere de oaspeți, cum au făcut majoritatea vecinilor săi. Nu poate face planuri mari de vacanță nici pentru el însuși pentru că este „legat de animale“. Are aproximativ 37 de hectare pentru care primește și subvenții de la APIA. Terenul este destinat producției de fân. Situat nu tocmai aproape de sat, din păcate, nu e potrivit pentru cultivarea lucernei. Din cauza cererilor de returnare târzie proprietățile mai bine cotate au fost deja luate. Producția internă de fân este de obicei suficientă în lunile de iarnă, când vacile și vițeii lui sunt în grajduri și nu duse la pășunat cu turma comunității, așa cum se întâmplă de obicei în cursul anului. În afară de fân, le mai dă animalelor și cereale măcinate, cumpărate de la dealeri. Atunci când cantitățile solicitate sunt mai mari, aceștia livrează cereale la domiciliul clientului. Fiind unul dintre puținii sași transilvăneni rămași în patria lor și care, la fel ca strămoșii lor, activează astăzi în agricultură, el nu regretă că nu a plecat de aici.

Este chiar mândru de asta.

Anca LĂPUȘNEANU

Complexul bolilor respiratorii (CBR) înglobează totalitatea afecţiunilor aparatului respirator care afectează cel mai adesea țesutul pulmonar, fiind cunoscut sub denumirea de pneumonie.

Agenții patogeni care cauzează această afecțiune sunt fie de natură virală (virusul respirator sincitial bovin – BRSV, parainfluenza 3 – PI3, adeno-virusul, virusul diareei virale bovine – BVDV, rinotraheita infecțioasă bovină – IBR), bacteriană (Pasteurella multocida, Mannheimia haemolytica, Histophilus somni, Mycoplasma bovis), parazitară (ex. Dictyocaulus viviparus) sau fungică (Aspergillus spp.).

Condițiile neadecvate de microclimat din adăposturi, precum umiditatea crescută (>80%), conţinutul ridicat în dioxid de carbon, gaze toxice, curenţi de aer și temperatura scăzută cresc vulnerabilitatea viţeilor la agenții patogeni CBR. O influenţă semnificativă asupra debutului acestei afecţiuni este reprezentată de stres, stresorii principali precum ecornarea, înțărcarea viţeilor, schimbarea bruscă a raţiei, transportul, vaccinările şi variația temperaturii.

Întrucât în primele săptămâni de viaţă imunitatea viţeilor este dobândită prin consumul de imunoglobuline colostrale, susceptibilitatea cea mai ridicată pentru CBR o au viţeii la vârsta de 4-6 săptămâni. Boala este adesea nedetectată în fazele incipiente, dispersându-se rapid în efectiv până la momentul diagnosticării.

Prevalența pneumoniei este cuprinsă între 3% și 24% la vițeii din categoria 0-3 luni, mortalitatea la această categorie fiind cuprinsă între 20% şi 95%, cu o influență semnificativă a sezonului fătării asupra incidenței CBR.

Semnele inițiale de boală sunt hipertermie (>39,5°C), pierderea apetitului, apatie, urechi căzute și tuse. Simptomele ulterioare sunt reprezentate de secreție nazală, insuficienţă respiratorie (respirație rapidă și superficială), pierderea în greutate, iar uneori survine moartea vițeilor. La fiecare viţel cu semne evidente de boală se estimează o rată de contagiozitate în cadrul aceluiaşi grup de 400-500%.

Diagnosticul se pune pe baza semnelor clinice ale animalelor și statusul epidemiologic al fermei, dar, deseori, sunt necesare examinări suplimentare (de exemplu lavaj traheal, badijonări nazofaringiene, analize de sânge, examinări anatomo-patologice).

Cel mai eficient tratament împotriva pneumoniei constă în administrarea promptă de antiinflamatoare și antibiotice adecvate. Pentru a reduce riscul de răspândire a bolii, vițeii bolnavi trebuie izolați de restul efectivului imediat ce sunt observate primele semne de boală. Vițeii care au suferit de diaree neonatală sunt mai predispuși să dezvolte pneumonie.

În combaterea infecțiilor bacteriene sunt recomandate antibioticele cu spectru larg (oxitetraciclină, ceftiofur clorhidrat etc.). Terapia adjuvantă cu bronhosecretolitice (bromhexin) și antiinflamatoare nesteroidiene (flumixină) are următoarele scopuri: scăderea temperaturii, diminuarea tusei și a congestiei pulmonare, prevenirea recidivelor, prevenirea leziunilor pulmonare și combaterea efectelor toxice bacteriene. Indiferent de protocolul terapeutic adoptat, întotdeauna trebuie consultat medicul veterinar.

Pentru profilaxia CBR la viţei se recomandă:

• respectarea măsurilor de igienă în compartimentul de maternitate şi la cazarea individuală a viţeilor;
• asigurarea cantităţii adecvate de colostru după naștere și o nutriție corespunzătoare a viţeilor;
• verificarea deficiențelor nutriționale (de exemplu vitamina E și Seleniu), care slăbesc sistemul imunitar al animalului;
• asigurarea unor spaţii de cazare adecvate pentru viței, bine ventilate, cu evitarea formării curenților de aer și acces la o zonă uscată de odihnă;
• minimizarea factorilor stresanţi prin evitarea suprapunerii acestora (de exemplu ecornare şi vaccinare sau înţărcare şi lotizare în aceeaşi zi);
• constituirea unor grupuri omogene ca vârstă şi dezvoltarea corporală, în cazul creșterii vițeilor în boxe colective;
• vaccinarea preventivă la nivel de fermă, vițeii putând fi vaccinați de la vârsta de două săptămâni (de exemplu IBRIN, BoviBio Respi 4 și Bovilis Bovipast RSP). Programul de vaccinare presupune două administrări la distanță de patru săptămâni. Doza de rapel trebuie administrată înainte de următoarea perioadă de stres (lotizare, transport, înţărcare, ecornare etc.).

Elena IRIMIA,

Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti

Sistemul intensiv de creștere a tineretului taurin apelează frecvent la produse cu acțiune stimulantă în vederea îmbunătățirii capacității de valorificare a resurselor furajere şi a stării de sănătate. Dacă în trecut o practică des întâlnită a fost reprezentată de administrarea antibioticelor în doze de prevenție, cu rol de promotor în creșterea tineretului taurin, începând cu anul 2006 administrarea antibioticelor ca aditivi furajeri în zootehnie a fost restricționată în Uniunea Europeană. Ca alternativă, Comisia Europeană a elaborat recomandări privind utilizarea probioticelor în creșterea animalelor (Regulamentul CE nr. 767/2009). Probioticele sunt microorganisme vii, cu efecte potenţial benefice asupra organismului animal, administrate în cantități suficiente, într-un interval specific de timp.

Utilizarea probioticelor în alimentația viţeilor poate avea următoarele efecte:

• Administrarea în primele 3 săptămâni de viață poate reduce incidența și severitatea diareei cu 25-30% și crește sporul mediu zilnic cu până la 10-15% în perioada de alăptare;
• În perioada de creștere poate contribui la reducerea nivelului de stres, stimularea dezvoltării ruminale, limitând acidoza ruminală prin popularea tractului digestiv cu bacterii specifice;
• Favorizează absorbția nutrienților, contribuind activ la reducerea incidenței și a severității afecțiunilor gastrointestinale până la statutul de tineret taurin la îngrăşat;
• Contribuie la creșterea greutății carcasei și la o pondere mai mare a cărnii în carcasă, datorită efectului pozitiv exercitat asupra ratelor de creștere şi îmbunătăţirii ratelor de conversie a furajelor.

Posibilitățile de administrare diferă în funcție de formularea produsului bio-terapeutic, după cum urmează: lichid, pulbere, capsule și microcapsule.

Recomandările de administrare a produsului probiotic animalelor de fermă derivă din forma de prezentare a produsului, respectiv pe cale bucală: per os (administrare directă), în apă sau în rețetă (solidă sau lichidă). Rezultatele cele mai importante se observă, de regulă, în primele 14 zile de la debutul administrării probioticelor.

Recomandări în administrarea probioticelor:

• Rațiile furajere administrate să fie echilibrate energo-proteic, în funcție de necesarul fiecărei categorii de animale;
• Administrarea de probiotice pentru atenuarea perioadelor de stres, precum înțărcarea, transportul animalelor, vaccinarea, ecornarea, relotizări, schimbări ale rațiilor furajere;
• Evitarea suprapunerii mai multor factori de stres în același timp, ca de exemplu ecornarea şi vaccinarea;
• Asocierea probioticelor cu vitamine (A, B, C, D3, E), prebiotice (inulina) şi săruri minerale rehidratante (clorura de sodiu, citrat de sodiu și clorura de potasiu);
• Păstrarea în condiții optime de temperatură şi umiditate a produselor probiotice, evitând expunerea directă la soare a acestora;
• Administrarea corectă a produselor probiotice, respectând dozajul și timpul de administrare.

Exemple de produse probiotice introduse în hrana vițeilor și dozarea recomandată:

Daniela GRIGORE,
Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creştere a Bovinelor Baloteşti

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – Balotești

Întreținerea tineretului taurin femel și mai târziu dirijarea reproducției în fermele de producție a laptelui au implicații economice ulterioare deosebite. În ultimele decenii selecția unidirecționată pentru producția de lapte a avut un impact nedorit asupra stării de sănătate și mai ales asupra desfășurării activității de reproducere a animalelor. De exemplu, declinul constant al fertilității la rasele de vaci de lapte este asociat cu îmbunătățirea valorii genetice pentru producția de lapte. De altfel, în studiile din anii anteriori se atrăgea atenția asupra faptului că performanțele actuale de reproducție ale vacilor au scăzut într-o asemenea măsură încât până în anul 2020 acest sistem de exploatare poate deveni nesustenabil (Gilmore și col., 2011). În acest context, materialul de față prezintă o serie de aspecte practice legate de probleme de infertilitate la vacile de lapte, general valabile, posibile cauze, dar și sugestii prin care acestea pot fi prevenite.

Infecțiile tractului reproducător

Cauze posibile:

• nutriție necorespunzătoare în perioada de înțărcare;
• contaminarea în timpul parturiției cu organisme virulente din cauza unor condiții igienico-sanitare improprii existente în zona de fătare;
• distocii și retenții placentare;
• examen transrectal și însămânțare neigienice;
• nivelul scăzut de calciu din rație poate duce la retenții placentare care se pot dezvolta în infecții uterine;
• deficiențe în seleniu, vitaminele A și E;
• însămânțarea vacilor care nu se află în călduri;
• afectarea tractului datorită fătărilor/însămânțărilor dificile;
• calitatea scăzută a apei de băut sau apa contaminată.

Sugestii:

• hrănirea corespunzătoare a vacilor în perioada de înțărcare;
• asigurarea în maternitate a unui mediu curat și sanitar;
• nu utilizați boxele din maternitate pentru alte acțiuni sanitar-veterinare;
• tratarea medicamentoasă a vacilor depistate cu infecții;
• igienizarea echipamentului pentru efectuarea însămânțărilor, toaletarea vulvei înainte de însămânțare și igiena personală;
• monitorizarea atentă a vacilor după fătare cel puțin 3-4 săptămâni și efectuarea tratamentelor doar dacă este necesar;
• nu este recomandată însămânțarea vacilor dacă acestea prezintă scurgeri anormale;
• testați calitatea apei de băut.

Anestru după fătare sau montă: vacile nu prezintă ciclu estral sau acesta nu este observat.

Cauze posibile:

• deficit de energie, pierderi în greutate din cauza bilanțului energetic negativ ce apare imediat după fătare, producție mare de lapte și/sau subalimentare și consum scăzut de substanță uscată;
• anemie, adesea ca urmare a deficitului de proteină sau carențelor de fier, seleniu și vitamina E;
• exces/deficit de fosfor (în special la vițelele pentru montă);
• piometru și infecții uterine severe (vacile pot/nu pot prezenta scurgeri și în general nu ovulează);
• instalarea gestației;
• prezența chiștilor ovarieni (70% din vacile cu anestru au chiști ovarieni);
• la vacile care au ciclu normal și sunt sănătoase, nedepistarea căldurilor se poate datora: înregistrării incorecte a datelor în registrul de monte și fătări, necunoașterii simptomelor asociate comportamentului vacilor în timpul perioadei estrale, efectivelor mari de animale (vacile deja diagnosticate gestante sau cele aflate la jumătatea ciclului sexual nu încalecă vacile aflate în călduri sau în apropierea acestora), afecțiunilor podale (de exemplu laminita, dermatita interdigitală/digitală, cangrena călcâielor), călduri șterse (ovulație normală, fără semne ale estrului).

Sugestii:

• examinarea de către medicul veterinar a vacilor suspecte pentru a stabili dacă acestea prezintă sau nu anestru;
• înregistrarea corectă a datelor în registrul de montă și fătări, utilizarea diagramelor de călduri, determinarea nivelului de progesteron din lapte;
• o atentă monitorizare a vacilor după fătare (cel puțin 20 de minute de fiecare dată), mai ales seara și dimineața devreme;
• utilizarea echipamentelor care să vă ajute în depistarea vacilor în călduri (de exemplu detector electronic de estru);
• determinarea profilului hematologic și biochimic sanguin (inclusiv la vacile înțărcate);
• efectuarea analizelor standard la materiile prime utilizate în hrana animalelor, verificarea echilibrului energoproteic al rației, conținutului acesteia în minerale și vitamine;
• prevenirea retențiilor placentare, infecțiilor tractului reproducător și apariției afecțiunilor specifice perioadei peripartale (de exemplu cetoza).

Însămânțări repetate: incidență crescută a vacilor ce necesită 3 sau mai multe însămânțări/montă fecundă.

Cauze posibile:

• însămânțări efectuate necorespunzător – prea devreme sau prea târziu față de momentul ovulației;
• însămânțări frecvente bazate pe semnele secundare ale estrului;
• tehnică improprie de însămânțare sau utilizarea de material seminal deteriorat în timpul depozitării/utilizării;
• mortalitate embrionară sau fetală datorată: pierderii excesive în greutate, condiției corporale scăzute, tehnicii necorespunzătoare de palpare în timpul controlului de depistare a gestației, deficitului de proteină brută din rații sau consumului în exces de proteină degradabilă la nivel ruminal, condițiilor de mediu (de exemplu vremea caniculară);
• stările de boală (de exemplu incidență crescută a infecțiilor uterine, mai ales a celor subclinice);
• toxicitatea (de exemplu corpi cetonici, micotoxine, nivel crescut de azot ureic în sânge – BUN, endotoxine);
• dezechilibru al balanței Ca:P, vitaminelor A, D, E și caroten;
• dezechilibru hormonal (de ex. consumul de furaje cu conținut ridicat de estrogen);
• utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor sau a produselor hormonale care influențează funcția de reproducere;
• utilizarea de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare scăzută.

Sugestii:

• ținerea unei evidențe corecte a vacilor ce urmează să intre în călduri și depistarea momentului optim de însămânțare;
• determinarea nivelului de progesteron din lapte pentru a detecta cu acura­tețe apariția căldurilor;
• analiza parametrilor biochimici din sânge și/sau examinarea bacteriologică a secrețiilor genitale;
• examinarea de către medicul veterinar a vacilor cu însămânțări repetate și efectuarea de tratament medicamentos dacă sunt depistate infecții;
• verificarea condițiilor de stocare a materialului seminal și a tehnicilor de însămânțare (cursuri de perfecționare a operatorilor însămânțători);
• analiza azotului ureic din lapte (MUN);
• analiza materiilor prime ce alcătuiesc rația de hrană (de exemplu, schema Weende, conținutul în minerale sau, dacă există suspiciuni, determinări de micotoxine);
• evitați administrarea la animale a furajelor mucegăite sau a celor cu conținut ridicat de estrogen;
• evitați hrănirea cu cereale în cantități mari (așa-numita supraîncărcare cu cereale);
• verificarea echilibrului nutrienților din rații, mai ales atunci când se schimbă una sau mai multe materii prime și/sau furnizorii acestora;
• achiziția de material seminal provenit de la tauri cu valoare de ameliorare mare;
• respectarea practicilor și protocoalelor de vaccinare și biosecuritate.

Avorturi

Cauze posibile, avorturi timpurii (6-7 luni sau mai devreme):

• infecții sau alte boli care cauzează febră mare;
• consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic;
• infecții micotice;
• deficiență de seleniu și vitamina E.

Cauze posibile, avorturi târzii (7-8 luni):

• bruceloză și salmoneloză;
• carențe de vitamină A, E, seleniu și iod;
• consumul de plante toxice, intoxicație cu nitrați sau cu acid prusic, infecții micotice;
• leziuni, răni, accidente;
• agenți infecțioși răspândiți de animalele de companie (în special de câini, de exemplu Neospora caninum).

Sugestii:

• analize de sânge;
• prelevarea de secreții genitale la nivel vaginal în vederea testării pentru diferite infecții;
• analiza materiilor prime pentru conținutul în nitrați, micotoxine;
• analize la apa de băut;
• evaluarea rațiilor pentru conținutul în seleniu, iod, vitaminele A și E;
• carantina animalelor nou intrate în efectiv.

Retențiile placentare

Cauze posibile:

• fătări anormale (de exemplu distocii, fătări premature, făt excesiv dezvoltat, fătarea unui produs mort, avort);
• hipocalcemie (febra laptelui), deficiență de seleniu, vitamina A, E sau caroten;
• administrarea de fân în cantități ridicate sau a unor furaje de slabă calitate;
• infecții specifice, contagioase;
• infecții nespecifice, necontagioase (salmonella, fungi și Actinomyces pyogenes);
• vaci excesiv dezvoltate, excesul de porumb însilozat administrat în perioada de înțărcare (peste 50% din consumul de substanță uscată), supraalimentația;
• deficiențe de calciu și fosfor, excesul de vitamină D.

Sugestii:

• minimizarea condițiilor stresante în perioada de înțărcare și în apro­pierea momentului parturiției;
• prevenirea hipocalcemiei, evaluarea rațiilor specifice perioadei de înțăr­care;
• suplimentarea rațiilor în perioada de înțărcare cu seleniu și vitamină E;
• asigurați 300-350 mg caroten/animal/zi sau echivalentul acestuia în vitamină A (1 mg caroten = 400 unități vitamină A);
• analize de sânge pentru depistarea infecțiilor specifice și nespecifice;
• preveniți îngrășarea animalelor în ultima parte a gestației.

Probleme de reproducere la vițele

• întârzierea maturității sexuale ca urmare a unei hrăniri necorespunzătoare (deficit de energie sau proteină);
• călduri șterse;
• ineficiență în depistarea la timp a vițelelor în călduri;
• anemie (din cauza unor carențe de seleniu, vitamină E sau fier din rații);
• deficit de vitamină A, caroten sau fosfor;
• anomalii genitale (de exemplu sindromul freemartin – femele cu comportament masculinizat și ovare nefuncționale, cervix închis, trompe uterine blocate, tract reproductiv infantil/ subdezvoltat).

Dr. ing. Andreea VASILACHI

Comerțul cu vite a reprezentat, încă din cele mai vechi timpuri, una dintre ocupațiile de bază ale românilor. În special în zonele de munte, vițeii erau crescuți, apoi vânduți atât în estul, cât și în sudul României. În timpul regimului comunist, complexele de îngrășare a vitelor se înmulțiseră și se întinseseră în toată țara. Vițeii din România plecau cu vapoarele în lumea arabă, în schimbul petrolului, al portocalelor sau pentru produse textile. După 1989, lucrurile s-au schimbat brusc. Exportul s-a prăbușit, efectiv. Fermele au început să se închidă, una câte una. Cei care lucrau în ele au trebuit să se reprofileze. Ocupația lor, aceea de a crește viței pe care să îi vândă mai apoi marilor ferme ori abatoarelor, s-a transferat către gospodăriile țărănești, care mai îngrașă încă unu-doi viței pe lângă casă, ori către firmele străine, din vestul Europei. Există însă și excepții de la această regulă. Una dintre ele este Gheorghe Șarlea, din Blaj.

O fermă cu parteneri tradiționali din Grecia și Slovenia

Undeva, la marginea orașului Blaj, am văzut o vilă cochetă, în fața căreia se afla o grădină cu fel și fel de flori, atent îngrijită. Nimic nu te-ar face să te gândești că în curtea din spate se află o fermă zootehnică. Nici măcar o umbră de miros specific pentru astfel de locuri. Totuși, în curtea în care tocmai am intrat se află mai multe grajduri moderne, care adăpostesc momentan aproximativ 200 de viței, cu greutăți cuprinse între 100-150 kg și 300 kg. Aceasta este ocupația de bază a lui Gheorghe Șarlea: cumpără viței de la populație, îi îngrașă, apoi îi vinde unor ferme mari, de regulă din străinătate.

„Am parteneri tradiționali, din Grecia, Slovenia, firme din Constanța și din Oradea. Ei sunt cei care mă caută să îmi ceară viței. E o relație care s-a creat în 20 de ani de activitate. Oamenii știu că la mine găsesc marfă bună“, spune fermierul. Și, într-adevăr, așa este: vițeii sunt cu toții viguroși, bine îngrijiți și plini de blândețe. Cei mai mulți dintre ei sunt din rasa Bălțată Românească. „E o rasă care se face mai bine. Vițeii sunt mai spornici“, consideră dl Șarlea. Cu toate acestea, ici-colo se mai vede câte un Albastru belgian ori un Simenthal.

Utilaje mai ieftine în Polonia decât în România

Cam 200 de viței pe lună vin și pleacă din ferma de la marginea Blajului. Unii dintre ei rămân câte cinci – șase luni aici. Greutatea la care sunt cumpărați este de cca 100-150 kg. Când părăsesc grajdurile au deja peste 300 kg. „Am vândut și viței de un an, care aveau peste 500 kg“, spune fermierul.

Hrana pentru animale este preparată în fermă. Se folosesc mai multe rețete, în funcție de sezon și de greutatea vițeilor. Baza tuturor amestecurilor o constituie porumbul și șroturile de soia. Amestecurile se prepară într-un amestecător prevăzut cu un cântar electronic, care dozează ingredientele conform rețetelor selectate.

În ziua când am ajuns la fermă era o atmosferă de sărbătoare. Motivul îl constituia faptul că o nouă moară pentru cereale trebuia să sosească.

„Am vrut să iau una românească. După ce am tot căutat, am găsit ceea ce mă interesa la Salonta. Dar când am auzit prețul, m-am speriat! Până la urmă am ajuns în Polonia, unde am găsit o moară mai mare și mai modernă. Cu tot cu transport, e mai ieftină decât cea de la Salonta. Nu înțeleg cum se poate asta“, povestește Gheorghe Șarlea, în timp ce ne arată hala pregătită pentru instalarea noului utilaj.

Un alt motiv de bucurie îl constituia faptul că reușise să achiziționeze un camion pentru transportul vitelor. Mașina a fost cumpărată din străinătate, la mâna a doua. Dar este o mare realizare, căci înseamnă economii însemnate la cheltuielile de transport.

„Cerealele nu mai merită“

Pe lângă grajduri și hala pentru moară, în fermă se mai află și un șopron uriaș, care adăpostește utilajele agricole. Toate sunt orânduite așa cum numai în Ardeal sau în Germania se mai poate vedea. Parcă au fost aliniate cu rigla. Unul dintre utilajele de care este cel mai mândru este mașina care înfoliază baloții de lucernă, astfel încât să poată fi mai bine păstrați.

„Acum mai lucrăm cam 70 de hectare, în arendă“, spune fermierul. „Au fost ani în care lucram și câte 400 de hectare, tot numai porumb. La prețul actual al cerealelor însă, fără subvenție, nici nu mai merită să te apuci să cultivi cereale în zona asta.

Și cum încă nimeni n-a luat un leu subvenție...“

Totuși, pe pământul pe care îl are în arendă a cultivat 15 ha cu lucernă, 10 cu rapiță, alte 15 cu orz și a mai pus și ceva porumb, cât să fie asigurat cu un stoc minim pentru hrana animalelor.

„Cel mai important e să fii corect!“

Gheorghe Șarlea a început afacerea în 1994. Din 1996 lucrează pe spațiul actual. Inițial nu a avut decât un grajd și o hală. Încet-încet, de la an la an, a adăugat câte o construcție sau câte un utilaj. Tot așa au venit și clienții: unul după altul. Pentru că au fost mulțumiți, au păstrat relația. La fel și cei care îi vând vițeii mici. Oamenii știu că lucrează cu un partener corect.

„Cel mai important este să fi corect, că atunci lucrurile merg cum trebuie“, repetă fermierul.

Altfel, lucrurile nu sunt deloc chiar atât de simple cum ar putea părea atunci când le auzi povestite la un pahar de vin. A avea furnizori de viței mici și cumpărători pentru cei mari nu reprezintă decât capetele lanțului. Dar la mijloc se mai află o grămadă de verigi. De exemplu, mâna de lucru din fermă. În Blaj mâna de lucru reprezintă o problemă destul de mare. Mai multe firme mari, precum Bosch și altele asemenea, și-au deschis fabrici în oraș. Salariile oferite sunt motivante, așa că oamenii au dat năvală. Nici Gheorghe Șarlea nu-și plătește prost angajații, dar e mai comod să muncești în fabrică decât în grajd. Mai ales iarna...

O altă problemă – nu atât complicată, cât cronofagă – este obținerea actelor necesare pentru transportul și vânzarea animalelor. Sunt necesare certificate sanitar-veterinare pentru fiecare animal în parte. Apoi mai trebuie certificat că în regiune nu se înregistrează vreo epizootie. Toate acestea înseamnă timp și taxe.

Cea mai mare grijă, permanentă, este asigurarea stocului de hrană pentru animale. Permanent ochii fermierului stau ațintiți spre hambare, cântărind timpul pentru care mai ajunge hrana.

„Vedeți dumneavoastră, țăranii ar putea să crească și ei vite și ar fi bine de toată lumea. Numai că Guvernul – și ăsta, și alea de dinaintea lui – își fac batjocură de țărani. De exemplu, cu subvențiile. Suntem la jumătatea anului și încă n-au primit nici măcar un leu din subvențiile care li se cuvin“, crede Gheorghe Șarlea.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2016 – pag. 32-34

Durata gestaţiei la vaci este, în medie, de 285 zile, cu variaţii cuprinse între 270-300 de zile. Gestaţia este mai scurtă cu 1-3 zile la primipare şi la vacile care fată doi viţei.

Primele semne ale apropierii fătării se evidenţiază cu 8-10 zile înainte de fătare, când abdomenul vacii se lasă mai jos, mai ales în partea dreaptă, flancurile se adâncesc, de o parte şi alta a cozii se formează două adâncituri, ugerul se congestionează, iar sfârcurile devin turgescente datorită apariţiei colostrului.

În ziua fătării, cu 2-3 ore înainte, apar durerile determinate de contracțiile uterine, vaca este neliniștită, se culcă și se scoală mereu, urinează frecvent și nu mai consumă hrană. La apariția acestor semne, îngrijitorul spală și dezinfectează cu o soluție de permanganat de potasiu 1‰ trenul posterior, în special vulva, schimbă așternutul cu un strat gros de paie uscate și curate și dezleagă vaca de la stand, pentru ca aceasta să-și găsească o poziție comodă pentru fătare. Pentru a nu produce o infecție vițelului în timpul intervenției la fătare, îngrijitorul își va spăla mâinile cu apă caldă și săpun și le va dezinfecta cu alcool. El va aștepta expulzarea normală a uterului și nu va interveni decât atunci când fătarea decurge greu.

Fătarea este un act fiziologic care se desfășoară stadial, deosebindu-se la toate mamiferele trei stadii: stadiul de deschidere a cervixului, de expulzare a fătului și de eliminare a placentei.

Stadiul de expulzare a fătului durează, la vacă, în medie, 1-4 ore. Expulzarea spontană a vițelului este facilitată de lubrifierea conductului pelvin de lichidele („apele“) alantoidian și amniotic. Atunci când aceste lichide s-au eliminat de mai mult timp, este necesară lubrifierea manuală a conductului vaginal și a corpului vițelului cu vaselină neutră sau ulei comestibil. Supravegherea atentă a vacilor la care se apropie fătarea și în timpul fătării, atât ziua cât și noaptea, este foarte importantă.

După fătare, vacii trebuie să i se asigure o îngrijire deosebită. Din cauza eforturilor depuse, vaca transpiră și trebuie bușumată cu un șomoiog de paie.

Dacă fătarea a avut loc în grajd în timpul iernii, după igienizarea trenului posterior și a organelor genitale externe, vaca trebuie acoperită cu o pătură sau cu saci de pânză.

Pentru restabilirea funcțiilor vitale, la circa o oră de la fătare, vacii i se administrează o găleată de apă la temperatura de 36-37°C, în care se adaugă 1 kg de tărâțe de grâu și 50-60 g sare de bucătărie. Trebuie să avem în vedere că după fătare pofta de mâncare este redusă și revine treptat după circa 3 zile. Dacă acest lucru nu se întâmplă, vaca poate fi suspicionată de infecția uterului.

Înainte de primul supt (sau muls) ugerul se spală bine, se șterge cu un prosop curat, iar primele jeturi de colostru nu vor fi supte de vițel, ci se vor mulge separat într-un vas deoarece conțin un număr foarte mare de microbi adunați la intrarea în canalul mameloanelor. Colostrul colectat va fi tratat cu o substanță antiseptică sau va fi ars.

O problemă importantă ce trebuie avută în vedere este urmărirea de către îngrijitor a eliminării placentei, care în mod normal are loc după circa 6 ore de la fătare. Dacă eliminarea acesteia nu se produce după 24 de ore, este necesară intervenţia medicului veterinar. Intervenţia pentru eliminarea manuală a placentei înainte de o zi nu se recomandă deoarece este o manoperă aseptică care de cele mai multe ori produce inflamaţii ce supurează, iar netratarea corespunzătoare duce la sterilitate. Pe timp răcoros remedierea retenţiei placentare poate fi amânată cu o zi, dar o amânare mai lungă nu se recomandă deoarece încep procesele de putrefacţie anaerobă.

Laptele vacilor cu retenţie placentară conţine timp de 2-3 zile toxine ce pot produce gastroenterite viţeilor nou-născuţi.

Cauzele retenţiilor plancentare sunt multiple, printre care unele boli – fătările premature, gemelare sau distocice (greoaie), dar şi lipsa de mişcare a vacilor gestante în perioada de stabulaţie.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Sporirea efectivelor de taurine şi a calităţii lor nu se poate realiza dacă nu se acordă o atenţie deosebită creşterii tineretului taurin. De modul cum se face hrănirea şi îngrijirea viţeilor de la fătare şi până la înţărcare depinde, în mod deosebit, starea de sănătate a acestora şi, implicit, procentul de morbiditate din efectiv.

Perioada de la naştere până la înţărcare, în care primul furaj folosit în hrana viţelului este colostrul, iar apoi laptele este denumită perioada de alăptare şi poate fi naturală, artificială sau mixtă.

Alăptarea naturală, metodă prin care viţeii sug singuri la vacă, se practică în gospodăriile familiare, însă este neeconomică deoarece nu se poate cunoaşte cantitatea de lapte consumată de viţel. Viţeii alăptaţi natural pot consuma prea mult lapte, ceea ce produce tulburări digestive, sau cantităţi mai mici, în cazul vacilor cu producţii scăzute, nepermiţând dezvoltarea normală a acestora. Un alt inconvenient al alăptării naturale îl reprezintă faptul că viţeii se înţarcă mult mai greu, vaca dă mai puţin lapte pe lactaţie, iar mulsul mecanic nu se poate aplica.

Alăptarea artificială este metoda cea mai economică de creştere a viţeilor, fiind folosit laptele integral sau substituenţii de lapte. În condiţiile de exploatare intensivă din fermele specializate în creşterea şi exploatarea vacilor de lapte, precum şi în complexele de tip intensiv, abandonarea sistemului tradiţional de alăptare naturală a viţeilor şi trecerea la hrănirea cu substituenţi de lapte, nutreţuri combinate şi fânuri de bună calitate reprezintă o necesitate obiectivă. Acest sistem este superior din punct de vedere economic şi practic oricărui alt sistem de creştere a viţeilor şi duce atât la obţinerea unui tineret femel apt de montă la vârsta de 15-18 luni, cât şi la realizarea unor sporuri mari în greutate în cazul tineretului specializat în producţia de carne. Pe lângă avantajele economice, alăptarea artificială este o metodă raţională, ştiinţifică şi se poate face la biberon sau la găleată. Aplicarea acestui sistem presupune respectarea normelor de zooigienă şi a programului de alăptare. Astfel, vasele sau găleţile şi biberoanele folosite trebuie spălate după fiecare tain, mai întâi cu apă rece, apoi cu apă caldă şi sodă sau leşie, iar la urmă cu apă fierbinte, după care se aşează pe raft cu gura în jos. O altă măsură este aceea potrivit căreia laptele muls, în cazul alăptării la biberon, să fie administrat imediat după muls, pentru a nu se răci, iar substituentul se va pregăti la 39-40°C, astfel încât până la momentul administrării să aibă 37-38°C, aceeaşi temperatură cu a laptelui matern în momentul mulgerii.

Alăptarea mixtă este sistemul prin care viţeii sunt lăsaţi lângă vacă 6 zile, cât consumă colostrul, după care sunt izolaţi în boxe de creştere, unde se continuă alăptarea artificială cu substituent şi lapte integral până la înţărcare. Metoda se recomandă în exploataţiile familiale unde se practică mulsul mecanizat al vacilor, cu menţiunea că obişnuirea viţeilor cu acest sistem de alăptare să se facă treptat, de preferinţă la biberon sau la găleată.

Indiferent de sistemul de alăptare, în prima săptămână de viaţă viţelul trebuie hrănit numai cu colostru, ceea ce este foarte important pentru sănătatea şi dezvoltarea sa ulterioară. Avantajul hrănirii cu colostru rezidă, în primul rând, în calitatea deosebită pe care acesta o are. Valoarea nutritivă a colostrului este mai mare decât a laptelui obişnuit, fiind de 2-4 ori mai bogat în proteine şi grăsime şi cu un conţinut mai mare de săruri minerale şi vitamine, în special vitamina A. Colostrul mai conţine cantităţi importante de imunoglobuline (anticorpi), care trec uşor din intestin în corpul viţelului, conferind imunitate nou-născutului faţă de anumite boli, până la instalarea sistemului propriu de apărare. Prin sărurile de magneziu pe care le conţine, colostrul este şi un uşor laxativ, ajutând la eliminarea meconiului, amestec format din fire de păr, mucus şi resturi celulare ce se depozitează în intestinul gros al fătului de la vârsta de 7 luni a perioadei intrauterine.

Deoarece valoarea colostrului se reduce cu fiecare oră, prima alăptare nu trebuie să întârzie mai mult de 40-60 de minute de la naştere.

Înaintea primului supt (sau muls) ugerul vacii se va spăla bine, iar primele jeturi, care conţin un număr mare de microbi, se vor mulge într-un vas separat şi se vor trata cu o substanţă bactericidă sau se vor distruge prin ardere. Colostrul se va verifica sub aspectul caracterelor organoleptice (aspect, miros, culoare), pentru depistarea eventualelor afecţiuni ale ugerului (mamite). În prima săptămână de viaţă viţelul trebuie alăptat de 5-6 ori pe zi, la fiecare tain administrându-se 500-750 ml, astfel încât cantitatea totală de colostru să ajungă la 3-5 kg/zi în funcţie de greutatea corporală a viţelului. În cazul alăptării naturale, crescătorul va avea grijă ca suptul să se facă şi între cele două mulsori.

După vârsta de 6 zile, dacă starea de sănătate şi dezvoltare a viţelului este normală, se trece la alăptarea cu lapte integral sau substituent de lapte şi la obişnuirea în paralel, de la vârsta de 2 săptămâni, cu consumul de nutreţuri combinate sau concentrate uruite foarte mărunt, fân de leguminoase şi apă la discreţie.

În gospodăriile personale înţărcarea viţeilor se face, de obicei, la vârsta de 6 luni dar, în sistemul modern de creştere, se poate face la 4 luni, conform schemei de alăptare prezentate.

Bogdan MACOVSCHI
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013

CBR şi pierderile economice

Este un sindrom respirator polifactorial caracterizat prin inflamaţia acută, subacută sau cronică a căilor aerofore şi, în caz extrem, a parenchimului pulmonar. Afecţiunile respiratorii ale viţeilor au caracter enzootic, fiind întâlnite frecvent în sistemul intensiv de creştere. Alături de diareea neonatală, CBR reprezintă una dintre cauzele majore ale pierderilor economice.

Cine este de vină?

Factorii implicaţi în apariţia CBR sunt abiotici: temperatura (normală: 10-15°C), umiditatea (normală: 60-75%), curenţii de aer (viteza maximă: 0,3 m/s), lumina, aeroionii, zgomotele, pulberile şi microorganismele din aer, stresul (lotizări, cântăriri, transport, ca­renţa hidrică şi alimentară); cât şi biotici: virusuri, bacterii şi miceţi.

.... articolul complet pe baza de abonament, detalii ....

Dr. Gabriela LOTREA
SC ROMVAC COMPANY SA
LUMEA SATULUI NR.23, 1-15 DECEMBRIE 2012