Adama 04 mai 2020
update 4 Jun 2020

IBNA - utilizarea șroturilor de rapiţă în hrana păsărilor

Şrotul de rapiţă provine din două specii de plante, ambele aparţinând genului Brassica spp. În Europa Centrală şi de Nord se cultivă hibrizi din varietatea Brassica napus, iar în Canada şi Asia sunt cultivate ambele varietăţi (Brassica napus şi Brassica campestris sau Brassica rapa). Potrivit rapoartelor US Department of Agriculture/Foreign Agricultural Service (USDA/ FAS, 2018/19), şrotul de rapiţă este al doilea, ca producţie mondială, dintre şroturile proteice produse în lume, după cel de soia.

Utilizarea şroturilor de rapiţă ca sursă proteică pentru hrana păsărilor a fost limitată mult timp de prezenţa unor concentraţii ridicate de glucozinolaţi şi acid erucic prezente în varietăţile tradiţionale de rapiţă. Atunci când seminţele de rapiţă sunt încălzite, mirozinaza, enzimă prezentă în seminţele crude, descompune glucozinolaţii în mai multe grupe de compuşi toxici şi amari. Toxicitatea seminţelor de rapiţă afectează, în principal, funcţionarea tiroidei şi, în consecinţă, întârzierea creşterii (la tineretul aviar) şi scăderea procentului de ouat (în cazul păsărilor ouătoare). Factorii care produc gustul amar (de exemplu, izotiocianat) sunt puţin activi la păsări, care sunt sub acest aspect mai puţin sensibile decât mamiferele. Niciun tratament tehnologic nu poate, la ora actuală, în afară de cele care se practică pentru boabele de soia (toastare, extrudare etc.), să facă produsul perfect din punct de vedere nutriţional. Doar selecţia vegetală a permis scăderea considerabilă a nivelului de glucozinolaţi.

În ultimii 20-30 de ani cultivatorii canadieni, printr-un program de selecţie şi hibridare, au dezvoltat noi varietăţi de rapiţă care combină atât nivelurile reduse de acid erucic ( 2%), cât şi de glucozinolaţi (15-30 µM tioglucozide la 1 gram substanţă uscată), varietăţi cunoscute sub denumirea comercială de Canola, forma abreviată de la „Can. O., L-A“ (Canadian Oilseed, Low-Acid). Canola este o plantă oleaginoasă importantă atât pentru conținutul de proteine (16-24%), dar mai ales pentru ulei (38-50%). Şrotul provenit din seminţe de Canola este galben la culoare comparativ cu cel de rapiţă (varietatea Brassica napus), care are o culoare mai închisă (maro). Şrotul de rapiţă și/sau Canola obţinut din boabe întregi conţine circa 40% proteine brute (în raport cu SU). Comparând principalele surse proteice vegetale, din punctul de vedere al profilului în aminoacizi, constatăm că şrotul de rapiţă este deficitar în lizină, dar are un conţinut ridicat în aminoacizi cu sulf (metionină şi cistină).

Recomandăm ca formularea reţetelor de nutreţuri pentru păsări, care au în componență șroturi de rapiță, să se facă ţinând cont atât de concentraţia în aminoacizi a acestui ingredient, dar mai ales de coeficienţii de digestibilitate ai acestora.

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală (IBNA), Baloteşti, ca urmare a unor serii de experimente, recomandă următoarele niveluri de includere ale şrotului de rapiţă în hrana păsărilor:

Niveluri de includere

Găini ouă consum:

15% (se înlocuieşte 50% din şrotul de soia; totodată, se reduc costurile cu furajarea cu 5-7%, în funcţie de preţul de achiziţie a şrotului de rapiţă).

Pui de carne:

  • Start – 5%
  • Creștere-dezvoltare – 8%
  • Finisare – 11%

IBNA Balotești produce o gamă largă de nutrețuri combinate și de concentrate proteino-vitamino-minerale (CPVM) pentru toate categoriile de păsări (găini ouătoare, pui de carne, curci, prepelițe, fazani, iar la cerere și pentru rațe și gâște). Toate produsele se pot cumpăra în pungi de 10 kg sau saci de 30 kg și sunt disponibile atât în varianta măcinată, cât și granulată.

Pentru întrebări sau comenzi vă rugăm să ne contactați la Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau prin intermediul paginii noastre: http://www.magazin.ibna.ro

Dr. ing. Georgeta CIURESCU

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Șrotul de camelină și șrotul de in, surse alternative în hrana rumegătoarelor, efecte la nivelul metabolismului ruminal

Utilizarea în hrana animalelor a subproduselor de la obținerea uleiurilor reprezintă o bază pentru strategii alternative de furajare, având un rol important în reducerea deficitului de nutreţuri, permițând în același timp reducerea poluării mediului înconjurător și reducerea competiţiei cu consumul uman sau industrial.

Camelina (Camelina sativa) este o plantă care creşte bine pe terenuri marginale, cu input-uri agricole mai mici comparativ cu alte culturi (low-cost), adaptată la umiditatea scăzută a terenului, care preferă clima mai rece, creşte repede şi se pretează bine la rotaţia culturilor. Camelina este din ce în ce mai utilizată pentru obţinerea uleiului de calitate pentru combustibili şi alte utilizări industriale, precum şi pentru industria alimentară (sursă de acizi graşi polinesaturați, cu un raport optim între acizii grași ω-3 și ω-6), care are toate şansele să se dezvolte în viitor.

Inul (Linum usitatissimum) este originar din India, fiind cultivat printre primele plante și utilizat inițial pentru conținutul în fibre, dar și pentru proprietățile alimentare și medicinale. Inul pentru ulei poate suporta mai ușor perioadele de secetă, fiind o plantă care se adaptează relativ bine la capriciile vremii. Acesta se folosește din ce în ce mai mult în industria alimentară atât datorită gustului său plăcut, cât și datorită conținutului ridicat în acizi graşi polinesaturați ω-3 (α-linolenic), cu efecte benefice multiple asupra sănătății omului.

Șroturile de camelină și de in, ca subproduse obținute în urma extracției uleiului din semințe prin presare la rece, reprezintă surse importante de proteină (între 30-40% raportat la substanța uscată) și grăsime (între 10-15%), cu un conținut ridicat de acizi grași polinesaturați, cu precădere ω-3, care permit îmbunătățirea conținutului în acizi grași ω-3 din produsele animaliere, și pot avea efecte benefice și asupra activității de reproducție a animalelor. De asemenea, există studii care relevă faptul că șrotul de in determină și o reducere a emisiilor de metan, cu efecte benefice asupra mediului. În plus, datorită conținutului ridicat în antioxidanți naturali, cresc stabilitatea grăsimilor împotriva oxidării.

Există relativ puține referințe bibliografice, precum și date incerte și insuficiente în ceea ce privește degradabilitatea ruminală, efectele asupra metabolismului ruminal etc. a șroturilor de camelină și de in. În acest context, în cadrul INCDBNA – IBNA Baloteşti a fost derulat un experiment pe batali fistulizați, în cadrul proiectului ADER 622, finanțat de MADR, care a vizat estimarea efectelor asupra mediului ruminal a șroturilor de camelină, respectiv de in, obținute prin presare la rece, ca surse vegetale alternative, cu un conținut favorabil în acizi grași polinesaturați, cu precădere ω-3, care au înlocuit în totalitate șrotul de floarea-soarelui, utilizat în mod obișnuit în structura nutrețului combinat al animalelor. La o participare de 11,5% din totalul rațiilor (echivalent substanță uscată), cu o rație de bază alcătuită din fân de borceag de primăvară, utilizarea șrotului de camelină, respectiv de in în hrana batalilor fistulizați, nu a determinat diferențe notabile în ceea ce privește parametrii ruminali (pH, concentrația de amoniac, concentrația în acizi grași volatili), ceea ce indică faptul că atât șrotul de camelină cât și cel de in pot înlocui șrotul de floarea soarelui fără efecte negative la nivelul metabolismului ruminal. Raportul între AGV individuali, precum și evaluarea semicantitativă a bacteriilor din rumen și a dinamicii acestora, prin tehnica PCR, sugerează faptul că înlocuirea șrotului de floarea-soarelui cu șrotul de camelină, respectiv de in, a influențat mediul ruminal (structura populațiilor bacteriene), dar această influență nu s-a regăsit, în mod vizibil, în efecte notabile asupra nivelului parametrilor ruminali principali.

Lipsa efectelor asupra parametrilor ruminali indică faptul că la o participare de 11-12% în rațiile rumegătoarelor, șroturile de camelină, respectiv de in pot înlocui șrotul de floarea-soarelui, fără a avea efecte negative asupra performanțelor productive.

Smaranda Toma, Cătălin Dragomir, Ana Cișmileanu, Cătălina Voaideș, Ancuța Nedelcu

Valoarea nutritivă a tărâţelor

Conţinutul de proteină al şroturilor este destul de ridicat, oscilând între 30 şi 55%. Variaţia conţinutului de proteină este în funcţie de felul seminţei din care s-a făcut extracţia şi de procesul tehnologic aplicat, respectiv cum s-a făcut decorticarea înainte de extracţie. De asemenea, conţinutul de celuloză este condiţionat de aceiaşi factori. Şroturile sunt bogate în săruri minerale şi mai ales în fosfor.

Digestibilitatea proteinei este influenţată de conţinutul în celuloză şi de temperatura la care a avut loc procesul tehnologic.

Şroturile admise pentru hrana animalelor nu trebuie să conţină resturi de solvenţi care sunt toxici.

În hrana vacilor din ţara noastră se utilizează în primul rând şroturile de floarea-soarelui şi în mai mică măsură cele de soia şi de in şi foarte rar alte şroturi cum sunt cele de cânepă, seminţe de dovleac, rapiţă, bumbac, arahide şi altele.

Şroturile de floarea-soarelui se obţin în urma extragerii uleiului din seminţele de floarea-soarelui. Fluxul tehnologic cuprinde decorticarea, măcinarea, prăjirea, extracţia şi desolvizarea. Pentru calitatea şroturilor decorticarea este de cea mai mare importanţă, căci de ea depinde procentul de celuloză şi de proteină, precum şi digestibilitatea.

Şroturile de floarea-soarelui sunt bogate în aminoacizi cu sulf, respectiv metionină şi cistină. Acestea, pe lângă faptul că stimulează dezvoltarea unor microsimbionţi ruminali, pun la dispoziţie sulful necesar resintezei acestui tip de aminoacizi care, pe lângă rolul esenţial în metabolismul general, sunt constituenţi indispensabili ai proteinei laptelui şi în mod deosebit ai cazeinei.

Valoarea nutritivă a şrotului de floarea-soarelui variază în funcţie de cele arătate anterior şi este cuprinsă între 0,48 şi 1,01 UNL şi 187-274 g PDIN, respectiv 70-118 g PDIE la un kg.

În hrana vacilor de lapte poate să aibă o contribuţie importantă în echilibrarea raţiilor sub aspect energo-proteic mai ales când în raţii participă mult porumb însilozat sau sfeclă furajeră. De asemenea, se completează bine cu fânul de lucernă în ceea ce priveşte echilibrul fosfo-calcic, şrotul fiind bogat în fosfor, iar lucerna în calciu.

Se recomandă să participe în raţii la vacile de lapte şi tineretul de prăsilă în proporţie de 20-30% din amestecul de nutreţuri concentrate, cantităţi la care de obicei se realizează echilibrul energo-proteic.

Şroturile de soia sunt mai rar folosite în hrana taurinelor din cauza unui preţ mai ridicat. Fiind foarte bogate în proteină, peste 40%, cu valoare biologică mare datorită conţinutului în aminoacizi esenţiali şi în special de lizină, sunt mai solicitate de alte specii de animale (porci, păsări) care le valorifică mai eficient.

Abonează-te la acest feed RSS