Ferma de creștere și exploatare a bovinelor Rediu, din județul Iași, a fost construită cu fonduri europene accesate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră „România-Ucraina-Republica Moldova“. Are o capacitate de 50 de capete, vaci lapte și tineretul aferent, rasa exploatată în cadrul fermei fiind Fleckvieh, cu specializare mixtă lapte-carne. În furajarea vacilor, cei de la Stațiunea Didactică Rediu folosesc același sistem de furajare bazat pe porumb însilozat, fân de lucenă și nutrețuri concentrate, pe tot parcursul anului, din lipsa suprafețelor de pășunat și a utilajelor aferente.

Tehnica hrănirii vacilor pe timp de iarnă

Cu privire la tehnica hrănirii vacilor pe timp de iarnă, inginerul zootehnist Mihai Andrici, de la Stațiunea Didactică Rediu Iași, ne vorbește despre importanța furajelor utilizate în perioada de iarnă în alimentația vacilor pentru lapte: „O caracteristică principală a hrănirii în perioada de iarnă este utilizarea de nutrețuri conservate. Acest tip de hrănire este impus de succesiunea anotimpurilor, respectiv de imposibilitatea de a se mai utiliza nutrețul verde. Pentru ca producția de lapte să nu se diminueze în această perioadă, este necesar ca nutrețurile de volum folosite să fie de cea mai bună calitate și cu consumabilitate mare. Astfel, fânurile, în special cele de leguminoase (lucernă, trifoi roșu sau amestec de graminee și leguminoase) sunt indispensabile hrănirii normale a vacilor de lapte. Ele acoperă cea mai mare parte a proteinei necesare, a sărurilor minerale și a vitaminelor. Totodată, stimulează dezvol­tarea microflorei și microfaunei ruminale, îndreptând-o spre producerea precursorilor laptelui. Cantitatea de fân administrată vacilor în lactație este de cel puțin 1 kg pentru fiecare 100 kg masă corporală vie. Fânul, pentru a avea consumabilitate mare, trebuie să fie de calitate, respectiv să aibă un conținut scăzut de fibră brută (sub 25%) și să nu fie mucegăit.

Pe de altă parte, porumbul însilozat este cel mai răspândit furaj cu valoare energetică pentru hrănirea vacilor pentru lapte prin faptul că dă producții mari la hectar și producerea lui se poate mecaniza aproape complet. Consumabilitatea porumbului însilozat este în funcție de aciditatea acestuia care, la rândul său, este condiționată de S.U. pe care a avut-o plantele la însilozare. Conținutul de S.U. cel mai adecvat este de 30-35%, care de obicei determină un pH de 4,2-4,5, format pe baza acidului lactic. Pentru aceasta, porumbul trebuie recoltat în faza de ceară, către bob sticlos. Totodată, boabele trebuie să reprezinte 30% din masa însilozată și să asigure circa 50% din valoarea energetică a acesteia. Cantitatea recomandată este de circa 3 kg/zi (sau 1 kg S.U.) pentru 100 kg de masă corporală vie.

În alcătuirea rațiilor trebuie să se țină seama ca furajele de volum să fie utilizate în cantități maxime și, pentru aceasta, ele trebuie să fie de cea mai bună calitate. Cu cât se acoperă prin nutrețurile de volum o cantitate mai mare de substanțe nutritive necesare, cu atât rația este mai economică și este nevoie de o cantitate mai mică de nutrețuri concentrate.

Totodată, este esențial ca aceste concentrate să fie formate dintr-un amestec complex prin care să se completeze ceea ce nu s-a putut realiza prin nutrețurile de volum. Cantitatea de nutrețuri concentrate este condiționată de calitatea furajelor de volum și de producția de lapte a vacilor, putând ajunge, în unele cazuri, până la 10-12 kg/zi, ce reprezintă până la 60% din valoarea nutritivă a rației. Dacă este nevoie, să fie administrate în mai multe tainuri. Se recomandă ca un tain de concentrate să nu depășească 2,5 kg.

Nu trebuie omis faptul că administrarea furajelor la vaci se face într-o anumită ordine legată de o bună digestie și de imprimarea unui anumit sens activității microsimbioților ruminali. Astfel, primul furaj administrat vacilor, dimineața, trebuie să fie fânul, după care urmează primul tain de nutrețuri concentrate, apoi suculente, respectiv sfeclă, porumbul însilozat și semifânul. Pentru vacile care primesc concentratele în mai multe tainuri, acestea se intercalează între nutrețurile de volum la intervale de timp aproximativ egale.“

Aceeași rație pe tot parcursul anului

„În acest moment, în primul rând, noi ne confruntăm cu o lipsă a pășunilor din jurul fermei și, în al doilea rând, cu lipsa unei baze materiale necesare pentru furajarea cu masă verde deoarece este nevoie de niște mașini și instalații care să poată prepara hrana. Totodată, amintesc că trebuie să beneficiezi permanent de suprafețele respective cu pajiști pentru că, după cum este cazul lucernei, într-o săptămână sau două «îi trece timpul» și trebuie să o faci fân. Pe de altă parte, trebuie făcut un conveier în care trebuie să ai pentru fiecare decadă, din 10 în 10 zile, o altă solă; aici nu dispunem de acest sistem, iar singura soluție pentru acest moment este porumbul siloz. Astfel, pentru o rație folosim 1.000 de tone porumb siloz în stoc, plus fân și concentrate.

La Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași, rația unei vaci/zi constă în: porumbul siloz (20 kg/cap/zi), fân de lucernă (8 kg/cap/zi), concentrate, din care: porumb boabe (4 kg/cap/zi), șrot de floarea-soarelui (3 kg/cap/zi) și premixuri vitamino-minerale (700 g/cap/zi).

Ca sfaturi utile aș recomanda să păstrăm proporția, la 3 kg de concentrat de porumb siloz să administrăm 1 kg de fân și cantitatea de concentrate pe litrul de lapte; la vacile cu o producție de peste 10 litri să le dăm 300 g concentrat pe litru de lapte, dar și bolovani de sare la discreție, iar premixurile vitamino-minerale trebuie administrate obligatoriu pe toată perioada vieții productive a animalului“, a precizat Mihai Andrici, inginerul zootehnist de la Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași.

Hrănirea stoc

Cu privire la acest aspect, specialistul Mihai Andrici ne spune că hrănirea stoc „se bazează pe alimentația cu nutrețuri conservate în tot timpul anului. Deși prin conservare se produc pierderi de nutrienți, în cazul în care unele plante furajere dau producții foarte mari la hectar, aceste pierderi sunt compensate prin plusurile de producție. Dintre culturile furajere care justifică prin producțiile obținute organizarea hrănirii din stoc sunt în special porumbul siloz, pentru asigurarea energiei, și lucerna, pentru asigurarea proteinei. Avantajele în cazul hrănirii din stoc sunt: realizarea unei constante a rației, o bună organizare și posibilități de mecanizare aproape completă a furajării. Sistemul este criticat deoarece are tendințe de hrănire unilaterală, cu consecințe asupra producției și sănătății vacilor“.

La Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași producția medie de lapte este de 20 l/zi. Fătările sunt eșalonate pe toată perioada anului, iar sistemul de întreținere a bovinelor este cel liber.

Beatrice Alexandra MODIGA

• Bea apă din izvorul din care beau apă caii. Calul nu va bea niciodată apă rea.
• Așterne-ți acolo unde pisica își face culcușul.
• Mănâncă fructul care a fost atins de vierme.
• Culege cu îndrăzneală ciuperca pe care se așază gâzele.
• Sădește pomul acolo unde sapă cârtița. Casa clădește-o acolo unde se încălzește șarpele.
• Privește cât mai des cerul și gândurile tale vor deveni limpezi și ușoare.
• Fântâna sap-o acolo unde se adăpostesc păsările de arșiță.
• Culcă-te și trezește-te odată cu găinile, astfel vei culege toate grăunțele de aur ale zilei.
• Mănâncă mult verde, astfel vei avea picioare puternice și inimă puter­nică precum viețuitoarele codrului.
• Înoată des și te vei simți pe pământ precum peștele în apă.
• Taci mult, vorbește puțin și în sufletul tău va poposi tăcerea, iar duhul îți va fi liniștit și plin de pace.

În rândurile următoare prezentăm câteva sfaturi pentru cei care intenționează să înființeze o crescătorie de chinchila. Materialul de față este un extras din Ghidul de bune practici în creșterea chinchilei întocmit de Mircea Vieroșanu, crescător de chinchila și vicepreședinte al Asociației Române a Blănurilor.

La construirea unor adăposturi noi sau la amena­jarea unor spaţii existente trebuie ţinut cont de toate condiţiile necesare creşterii animalelor în condiţii de sănătate. De asemenea, la alegerea viitorului adăpost trebuie ţinut cont de factorii de mediu din exterior: zgomote, poluarea zonei, clima zonei etc.

Nu există scheme standardizate pentru organizarea adăposturilor. Adăpostul însă trebuie să asigure posibilitatea de întreţinere a curăţeniei (tavanul, pereţii şi pardoseala trebuie acoperite cu materiale uşor lavabile şi care să ofere posibilitatea dezinfectării periodice), iluminării naturale (cel puţin parţial), aerisiri permanente fără crearea de curenţi de aer şi menţinerea unei temperaturi de maximum 27°C, cu o umiditate cât mai scăzută (de preferinţă sub 70%). Amplasarea rastelelor în adăpost trebuie făcută de aşa manieră încât să permită accesul  personalului de îngrijire pentru a se efectua inspecţia zilnică a animalelor.

Amplasarea adăposturilor să nu fie în preajma unor surse de zgomote stridente, puternice, bruşte, chiar dacă sunt de mică intensitate. Spre exemplu, zgomote exterioare adăpostului: lovituri de ciocan, echipamente electrice care în timpul funcţionării produc zgomote de intensitate mare (maşini de prelucrat lemnul sau metalul, picamere etc.) sau zgomote din interiorul adăpostului: tonalitatea şi intensitatea vocilor îngrijitorului sau a vizitatorilor, soneria telefonului mobil etc.

În adăposturile destinate creşterii animalelor (ferme) nu se permite organizarea de spectacole sau demonstraţii, care pot induce o stare de stres animalelor.

Cuştile de creştere trebuie să aibă dimensiuni adaptate modului de viaţă a chinchilei. Construcţia şi întreţinerea cuştilor destinate chinchilelor trebuie să le asigure spaţiu suficient desfăşurării atitudinii locomotoare normale, să aibă posibilitatea de a-şi face toaleta fără a întâmpina greutăţi şi să se întindă, să se odihnească şi să adopte poziţii de somn diferite, să aibă loc suficient pentru a-şi întinde membrele şi să se ridice.

Condiţiile minime pe care trebuie să le îndeplinească adăpostul şi cuştile de creştere:

• Suprafaţa cuştii – minimum 0,2 mp/animal.
• Volumul cuştii – minim 0,08 mc/animal.
• Existenţa în cuşcă a unui obiect de ros (lemn, BCA etc.)
• Existenţa unei băiţe pentru îmbăiere în nisip special.
• Existenţa unui hrănitor pentru hrana concentrată.
• Existenţa unui locaş pentru fân.
• Existenţa unui adăpător.
• Asigurarea unui aşternut absorbant corespunzător plasat fie în cuşcă, fie imediat sub aceasta.
• Volumul de aer pentru un animal – minimum 0,5 mc.
• Iluminat natural şi artificial.
• Sistem de ventilaţie natural şi artificial.
• Sistem de încălzire care să nu producă monoxid de carbon în incintă.
• Sistem de răcire a aerului amplasat astfel încât să nu producă curenţi de aer cu o viteză mai mare de 0,2 m/s.
• Aparate de măsurare a temperaturii şi a umidităţii din atmosferă.

Limite pentru condiţiile de microclimat

• Temperatură – optim 16-17°C. Nu mai mică de 14°C în zonele de maternitate şi nu mai mare de 27°C în toate zonele.
• Umiditatea, sub 70%
• Luminozitate – lumina naturală sau similar.
• Concentraţia de dioxid de carbon, între 1-6 mg/l.
• Concentraţia de amoniac, sub 0,02 mg/l.

Condiţiile de personal

Îngrijirea chinchilelor va fi asigurată de un personal suficient din punct de vedere numeric şi care să deţină cunoştinţe adecvate despre specia de animal de blană aflat în îngrijirea acestuia, precum şi despre sistemul de creştere şi echipamentul de sacrificare utilizat. Crescătorul trebuie să fie în măsură să observe în special următoarele:

(a) să recunoască starea de sănătate a animalelor; 

(b) să înţeleagă semnificaţia modificărilor compor­tamentale;

(c) să aprecieze dacă mediul în care trăiesc chinchilele este sau nu corespunzător pentru sănătatea şi bunăstarea acestora.

În activitatea sa zilnică cu chinchilele de care se ocupă, crescătorul trebuie să fie conştient de rolul bunăstării animalelor şi să fie în măsură să recunoască dacă mediul general al acestora este sau nu adecvat pentru asigurarea sănătăţii acestora, îndeplinindu-le totodată şi nevoile biologice, inclusiv ale speciilor cu modele comportamentale mai aparte. În vederea conştientizării nivelului de competenţă al crescătorului, ar trebui să se considere oportunitatea eliberării unui certificat de competenţă.

În vederea dezvoltării unei legături pozitive între om şi animal, manipularea atentă a animalelor, precum şi contactele de altă natură cu acestea trebuie să fie potrivite de la bun început.

Laura ZMARANDA

Orhideea: transplantarea se face în perioada de repaus a înfloritului, într-un vas transparent: se pune un sfert de substrat (amestec special, în care predomină scoarța de copac; în lipsa acestuia, puteți improviza substratul, din turbă sau mraniță și dop de plută fărâmițat), se fixează floarea, cu tot cu calupul de amestec din vechiul ghiveci, se completează cu pământ până la umplerea vasului, se administrează un îngrășământ special pentru orhidee și se udă. Iarna, perioada de udare este de 10 zile, iar vara, de 7 zile. Indiciul perfect că planta are nevoie de apă ține de culoarea rădăcinii, vizibilă prin vasul transparent: dacă este verde înseamnă că are umiditate îndeajuns, dacă devine gri-sidefie, trebuie udată. În anotimpul rece orhideea poate fi păstrată la lumină intensă, pe pervazul ferestrei, de exemplu, iar vara condiția esențială este să nu fie expusă timp îndelungat la soare. Alte sfaturi: niciodată tija, după epuizarea florilor, nu se retează de la bază, ci se lasă câteva noduri din care vor apărea alte plăntuțe; tija trebuie tăiată numai dacă a început să se usuce de la vârf; dacă s-a uscat până la jumătate, se taie la 1-1,5 cm deasupra ultimului nod viabil; dacă, din exces de umiditate, frunzele intră în putrefacție, floarea nu mai poate fi salvată.

Mușcata: planta nu se introduce în interior oricum, ci trebuie pregătită cum se cuvine pentru iernare. Așadar, mușcata se taie la 10 cm deasupra ghiveciului ori la 4 noduri (puncte de inserție a frun­zelor). În ano­timpul rece nu se administrează nicicum îngrășământ, iar dacă temperatura ambientală este de 12-15°C se udă o dată la trei săptămâni, chiar la o lună. Planta are nevoie de multă lumină, altminteri frunzele îngălbenesc ori se dezvoltă neuniform (dau senzația a ceea ce popular se numește chelire).

Apa: pentru udare cea mai bună este apa de ploaie pentru faptul că nu este dură și nu conține clor, urmată fiind de apa plată. Dacă folosim apa de la chiuvetă, trebuie s-o lăsăm 48 de ore la decantat, la temperatura mediului în care este păstrată planta, pentru a se depune calcarul și a se evapora clorul. Cojile de ouă: o linguriță de pudră de coji de ouă, obținută prin măcinarea cojilor uscate, poate completa aportul de calciu, dar nu va înlocui niciodată îngrășământul profesional, singurul care asigură nevoia de micro și macroelemente a plantei. Îngrășământul se aplică la planta tânără la două săptămâni, din martie până în octombrie, nu și iarna. Praful de coji de ou se împrăștie la suprafața pământului din ghiveci. Zațul uscat de cafea: o linguriță la un vas cu diametrul de 12 cm nu modifică, așa cum se crede, pH-ul substratului, însă îmbogățește solul cu azot. El joacă rol de adjuvant și nu înlocuiește îngrășământul, cel care asigură dezvoltarea rapidă și armonioasă a plantei.

Plante aromatice și de condiment crescute în casă

Nu ne referim la fermierii pentru care plantarea verdețurilor și a plantelor aromatice în spații protejate (sere, solarii) reprezintă o afacere în sine, ci la oricine altcineva care dorește să aibă un pătrunjel, mărar, busuioc etc. proaspăt și pe timpul iernii, crescut în casă. Pentru aceasta sunt suficiente un spațiu cu multă lumină naturală, expunere la soare și o temperatură de 20-30°C. Se poate ca lumina naturală să fie suplinită/înlocuită cu una artificială, dar în acest caz planta nu se dezvoltă la fel de armonios. Mai este nevoie de un anumit număr de ghivece mari și diferite amestecuri de pământ. Pentru că vom folosi aromaticele pentru consumul propriu vom evita îngrășămintele chimice ori alți fertilizanți de creștere.

Pătrunjel: într-un ghiveci mare, umplut cu pământ de flori, amestecat cu nisip, substrat care asigură scurgerea lejeră a apei, putem însămânța direct pătrunjelul. Putem folosi și fire cu rădăcini cu tot aduse din grădină, la sfârșitul sezonului. În afară de a-i asigura apa și microclimatul general descris mai sus nu trebuie nicio lucrare de îngrijire, poate doar o afânare a pământului.

Mărar: dimensiunea vasului poate să fie mai mică, dar sămânța de mărar are nevoie de un sol bine drenat și de mult soare până la și imediat după răsărire. Înainte de a o pune în substrat, sămânța se spală în două-trei ape, pentru a se alege doar cea cu greutate, și se umectează timp de 72 de ore, pentru a grăbi încolțirea. Planta răsare după 8-12 zile de la semănat. Ca întreținere sumară amintim udarea (numai dimineața), rărirea la 1 cm și eliminarea eventualelor buruieni, dacă este cazul.

Busuioc: se spune că planta reușește cel mai bine într-un vas din ceramică pentru că menține mai bine umiditatea de care busuiocul are nevoie. Substratul este de preferat să fie asigurat dintr-un pământ de flori fin (nu cel mai ieftin, fiindcă este sărac în micro și macroelemente și conține bulgări). Semințele se împrăștie în ghiveci și apoi se acoperă cu un strat de 3-6 mm de pământ. Nu se tasează. Perioada de germinare este de 8-14 zile, iar cea de maturare, de 60 de zile. Țineți cont că planta iubește soarele, căldura, apa, însă nu suportă crusta formată la suprafață, astfel că e nevoie de o afânare periodică.

Cimbrul: ideal este să fie semănat înainte de lunile de iarnă, atunci când ziua nu este atât de scurtă. Preferă un sol ușor, un spațiu luminat intens și mult soare. În ghiveci reușește și rădăcina/plăntuța recuperată din grădină și replantată în vase cu diametrul de 9 cm. Leuștean: nu iubește foarte mult soarele și rezistă și la temperaturi mai mici de 20 de grade Celsius. Planta are nevoie de umiditate, dar nu în exces. Se înmulțește prin semințe, dar cel mai sigur se va dezvolta din rădăcina luată din grădină.

Menta: se dezvoltă la semiumbră, nu suportă căldura excesivă și are nevoie de pământ umed. În ghiveci se plantează rădăcinile (rizomii) cumpărate fie din magazinele de specialitate, fie recuperate din grădină. Ghiveciul trebuie să fie unul de dimensiuni mai mari, dat fiind faptul că sistemul radicular este profund.

Dafin: pentru că este mai dificil de obținut, este de preferat să cumpărați un astfel de arbust la ghiveci, iar planta o puteți întreține pentru foarte mulți ani. În condiții de apartament se dezvoltă până la o înălțime de 1-2 metri. Preferă spații călduroase, aerisite și bine luminate, cu soare direct. Iarna temperatura nu trebuie să scadă sub 10°C, timp în care se udă mai rar. Vara udarea se face la intervale de timp astfel încât să fie asigurată o umiditate de 75-80%. Are nevoie de un substrat fertil, foarte bine drenat, cu pH neutru sau ușor alcalin.

Maria BOGDAN

Mărul, fructul tradițional, dar și preferat al românilor reprezintă o bogăție de vitamine de care ne putem bucura o lungă perioadă de timp din an dacă știm să îl depozităm cum se cuvine. Practic prin condițiile de depozitare trebuie să oprim maturarea fructelor care are loc la temperaturi ridicate și care favorizează schimburile gazoase, formarea zahărului sau colorarea epidermei. Tocmai de aceea merele, perele trebuie păstrate în locuri răcoroase, întunecoase și cu multă umiditate. Pivnițele bine aerisite dotate cu rafturi, lădițe sau cutii sunt locul ideal pentru menținerea fructelor proaspete. Înainte de a pune fructele în rafturi sortați-le dând deoparte merele cu viermi, prea coapte, bătute sau prea mari și păstrați doar fructele foarte sănătoase. În caz contrar fructele stricate le vor altera și pe cele sănătoase din cauza emisiei de etilen. Pentru a evita această situație mențineți în spațiul de depozitare o temperatură între 0-5°C, o umiditate de 90% (puteți plasa recipiente cu apă în pivniță) la începutul depozitării și 80-85% în ultimele luni de păstrare pentru prevenirea deshidratării. Nu exagerați cu umiditatea, pentru că apa condensată pe fructe și pe pereții camerei favorizează dezvoltarea bolilor și a mucegaiului. Țineți fructele la întuneric, asigurați-vă că fructele se aerisesc și întoarceți-le din când în când de pe o parte pe alta.