Marius Iulian Mihai, un tânăr fermier de 20 de ani, student la Facultatea de Inginerie și Agronomie din Brăila, specializarea Agronomie, folosește lâna ca îngrășământ organic. Ferma zootehnică de familie a tânărului are un efectiv de 400 capete, rasa de ovine Merinos de Palas, și se află în comuna Tufești, județul Brăila.

Merinos de Palas, oaia cu multă lână

„Povestea acestei ferme începe în urmă cu 20 ani, mai exact prin anii 2003-2004, când tatăl meu, din pasiune pentru animale, a început să crească oi. A început de la un efectiv de 10-15 capete și am ajuns acum la un efectiv de 400 capete. Rasa de oi pe care o creștem în fermă este Merinos de Palas. Am ales această rasă de oi pentru că sunt foarte rezistente la temperaturile ridicate din timpul verii, noi aflându-ne în sud-estul țării, în județul Brăila, unde vara se înregistrează temperaturi chiar de peste 40 grade Celsius. În al doilea rând, am ales această rasă datorită randamentului cărnii și pentru producția foarte mare de lână. În fermă producem brânză, urdă, pastramă și cârnați de oaie, pe care le comercializăm în diferite piețe. Oile dau și o producție destul de mulțumitoare de lapte, iar după perioada de lactație a mieilor le mai mulgem undeva la două luni“, ne spune tânărul fermier.

cresterea oilor

Țările arabe apreciază carnea de miel românesc

Crescătorul se află în plină campanie a fătărilor, un moment care necesită o maximă atenție, mai adaugă tânărul. „Mieii de la noi din fermă ajung la vânzare undeva la vârsta de 4 luni și au în medie 30-35 kg, cu un spor zilnic de creștere experimentat de 300 g/zi. Ei ajung la export în țările arabe pentru că locuitorii acestora apreciază foarte mult carnea de miel românesc.“

Rețetă: lână amestecată cu gunoi de grajd

În România se valorifică un procent foarte scăzut de lână. De exemplu, în anul 2021, Mihai a vândut 2.000 kg de lână cu 250 lei și de atunci a hotărât să o folosească ca îngrășământ organic. „Despre lână pot să vă spun că o oaie are undeva la 5-6 kg de lână, un berbec poate să ajungă și la 10-11 kg, iar calitatea este una superioară, având o lână fină de 20-24 microni. De exemplu, într-un an am vândut 2.000 kg de lână cu 250 lei și de atunci am hotărât să o folosim ca îngrășământ organic. Aceasta este amestecată cu gunoiul de grajd rezultat de la oi și lăsat să fermenteze 6-8 luni, după care îl aplicăm pe teren.“

Seceta a mărit costurile din fermă

Brăileanul încearcă pe cât posibil să facă o furajare ca la carte, deși seceta din ultimii ani i-a crescut costul de producție al furajelor destul de mult.

„Ca furaje principale avem lucernă și porumb, iar ca furaje secundare avem șroturi de floarea-soarelui și siloz de porumb. O astfel de investiție, pe lângă bani, costă foarte mult timp, multă muncă și pasiune. Am investit în utilaje, teren, grajduri, animale și tehnologii care ne ajută să reducem munca și numărul de angajați.“

Pentru cei care doresc să investească într-o astfel de fermă, fermierul spune că trebuie să se gândească de două ori înainte să înceapă.

„Într-adevăr, este o meserie grea, dar și frumoasă, cu satisfacții enorme. Pe viitor îmi doresc terminarea studiilor, după care dezvoltarea fermei ce constă în creșterea efectivului de animale, mecanizarea fermei, astfel încât toată treaba să fie făcută doar cu utilaje noi“, încheie tânărul fermier Marius Iulian Mihai.

Beatrice Alexandra MODIGA

România ocupă locul patru în Europa ca număr al efectivelor de ovine. Din țara noastră pleacă spre export multe exemplare și asta înseamnă că avem animale de calitate. Cu această idee, începem o serie de prezentări ale raselor de animale locale. Dr ing. Gheorghe Neață ne-a vorbit pe scurt despre standardul raselor de oi din România și istoria formării lor.

„De la Cap Negru de Teleorman se obțin și 120 de litri pe lactație“

Prima rasă descrisă este Oaia Cap Negru de Teleorman. „Aceasta provine din județul care îi poartă numele și este crescută de la malul stâng al Oltului până la Vedea. Ea este specifică județului Teleorman, este un tip morfologic specializat pentru producția de lapte-carne, are performanță deosebită în ceea ce privește producția de lapte și prelucrare pentru brânzeturi. Bineînțeles, datorită laptelui și mielul crește foarte bine, deci este o populație care aduce un spor genetic extraordinar în populațiile de oi din România. Înainte de 1989 era sortită pierii pentru că era supusă unui program de metisare cu rasele de oi Crossbread pentru lână și totuși crescătorii au dorit-o și au păstrat-o. După 1989, populațiile din această rasă s-au înmulțit considerabil și oamenii au putut să o crească în toată splendoarea ei și eu am reușit în 2010 ca denumirea ei populară, Carabașă, să o transform în Oaia Cap Negru de Teleorman. Eu i-am dat certificatul de omologare ca rasă. Această rasă are o vigoare genetică extraordinară și nu lipsește această oaie de la niciun crescător din Teleorman. Are o performanță în direcția de producției de lapte de peste 120 de litri/lactație, asta înseamnă foarte mult. Mielul la vârsta de trei luni are 30-35 kg, iar la fătare cântărește 4-5 kg. Oaia Cap Negru de Telorman are performanțe extraordinare. Ea se înrudește cu alte populații de oi de peste Dunăre, cu Oaia de Ploviv sau Oaia Sârbească de Novisad. Aceasta este o rasă foarte rustică care valorifică foarte bine pășunile aride ale județului Teleorman. România are în momentul de față înscrise in Registrul Genealogic 60.000 de capete din rasa Oaia Cap Negru de Teleorman.“

„Doar din pășunat, varietatea Brează dă 1,8 litri de lapte pe zi“

Rasa oi turcana breaza

O altă rasă specializată pe producția de lapte, specifică zonei de munte este Țurcana, varietatea Brează.

„Țurcana, varietatea Brează, este pentru mine și crescătorii din România o adevărată revelație. Este cea mai productivă și specifică rasă românească pentru producția de lapte. Există exemplare care produc trei litri de lapte pe zi, dar producția medie este de 1,5-1,8 litri pe zi. Această producție este obținută doar prin pășunat, fără administrarea de concentrate. Berbecii ajung la peste 120 de kilograme. Varietatea Țurcană are o formă a corpului longilină. Are o formă de pară, un trapez cu baza mare pe linia coapselor. Este tipică pentru producția de lapte. Să nu mai plângem că nu avem animale de lapte în România. Țurcana, varietatea Brează, se poate bate cu orice rasă de lapte de pe continent pentru că are această mare capacitate de a produce lapte. Din punct de vedere genetic are un determinism care îi conferă prolificitate, poate să fete și doi sau trei miei. O caracteristică a acestei rase este că are o mare dificultate în creștere cauzată de faptul că în primele zile de viață mielul nu poate suge suficient lapte. Suge foarte greu pentru că sfârcurile ugerului sunt foarte mari. De aceea cei care cresc această varietate trebuie să asigure forță de muncă pentru a adapta suptul la condițiile fiecărie ferme. Este totuși de o rezistență fenomenală. Am văzut într-o fermă cu muls mecanizat o oaie care a fătat trei miei. La fătare au avut împreună aproape 14 kilograme, deci închipuiți-vă ce greutate a putut căra această oaie. Are o rezistență fizică fantastică, o puteți vedea pe vârfurile munților. Momârlanii o duc în vârful muntelui să pășuneze în golurile alpine și acolo am văzut turme întregi cu performanțele despre care v-am spus, respectiv cu producții de peste 2 litri de lapte la mulsul de probă. Această rasă are un areal circumscris de creștere și se întâlnește în Valea Jiului, de la Petrila la Livezeni și până la Baru Mare spre Hațeg. Aceasta este singura zonă în care se crește, dar crescătorii interesați au adus-o și în alte regiuni. Astăzi există populații importante în județele Cluj și Maramureș și, în special, în județele Moldovei. Seamănă destul de mult cu varietatea Oacheșă, dar Breaza are fața neagră cu un triunghi care pornește de la nivelul coarnelor până la nivelul botului, în formă de V. Varietatea Breaza a apărut ca o mutație genetică.“

Laura ZMARANDA

Cine spune că doar bărbații sunt pasionați de creșterea oilor, că a fi cioban este o ocupație exclusiv masculină? Ciobănița pe care v-o prezentăm contrazice această paradigmă. Frumoasă, ieșită din tiparul vechi, tânăra Alina Voiniciuc are 20 de ani, locuiește în satul Burlești, comuna Unțeni, județul Botoșani, a terminat Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi“ din Botoșani, iar apoi s-a dedicat în totalitate acestei pasiuni pentru oi pe care a moștenit-o de la părinții ei, mari iubitori de animale. Păstorește o turmă de peste 500 de oi, reușind astfel să ducă mai departe tradiția familiei sale, moștenită din moși-strămoși.

Cu toate că satele românești duc lipsă de tineri agricultori și crescători, Alina mărturisește că este mândră de afacerea familiei și vrea să o dezvolte. Nu se simte obligată să facă asta și oricând ar putea alege o meserie mult mai bine văzută de opinia publică, însă îi plac foarte mult animalele și a decis să se dedice păstoritului din pasiune pentru agricultură.

„Deținem o rasă de oi Karakul de Botoșani, o rasă de carne, lapte și pielicele, și am pornit de la un efectiv de 50 de capete, iar în prezent am ajuns la un efectiv de 500 de animale. Pot spune că am crescut printre ele împreună cu bunicii. Părinți au adus această rasă de la părinții lor, deoarece pe atunci se căutau pielicele și lâna. Sunt mândră că m-am născut la țară și de părinții mei care m-au educat frumos. Anul trecut, fiind secetos, am cumpărat foarte multă hrană pentru animale, iar acum prețul la miel va fi de 35-40 lei/kg, iar cașul costă 32 lei/kg. Produsele le vindem la rulotă. Sperăm ca anul acesta să fie mai bun. Anul trecut nu a fost tocmai productiv pentru crescători deoarece nu era iarbă suficientă. A fost greu cu resursa de apă, dar când iubești ceea ce faci, nimic nu te va doborî. Vom continua cu zootehnia. Cu tot dragul merg la stână. Îmi doresc să continui ceea ce părinții au construit de-a lungul anilor. Să fii fermier nu este ușor, dar, dacă iubești din toată inima ceea ce faci, nimic nu ți se va părea greu“, specifică tânăra crescătoare din comuna Unțeni.

De ce mizează în continuare crescătorii din județul Botoșani pe rasa Karakul?

Karakul de Botoşani este rasa de oi care l-a impresionat pe Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist, atât de mult încât a promovat-o pentru a confecționa vestitele sale căciuli.

Karakul este vedetă și în bucătărie deoarece carnea acestor oi are o savoare deosebită. Mai mult, specialiștii în zootehnie susțin că lâna și carnea sunt marfă prețioasă de export în țările arabe, unde sunt extrem de apreciate. Tot specialiștii în zootehnie susțin că laptele oferit de oile din rasa karakul are cel mai mare conținut de proteine și grăsimi. Asta dă brânzeturilor un gust special, mai ales dacă sunt păstrate în cheag natural de miel.

Karakulul românesc sau de Botoșani este o rasă creată în perioada 1948-1988 la stațiunea Popăuți din județul Botoșani, prin încrucișarea dintre Țurcana neagră și brumărie cu berbecuți de Karakul aduși din Germania și URSS. În 1998, rasa a fost omologată și este răspândită în rândul crescătorilor de oi din Botoșani, Iași și Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Concepția generală în ceea ce-i privește pe tineri spune că aceștia fug de zootehnie... Dar, odată cu criza locurilor de muncă lucrurile s-au schimbat. Mulți tineri au realizat faptul că o afacere bună în acest domeniu le poate asigura un trai liniștit. De la această idee au plecat și cei pe care vi-i prezentăm în rândurile de mai jos.

Ferma transformată dintr-un fost CAP

Gabriel Vlăduț Tăbăcaru din comuna Roșiești, județul Vaslui, împreună cu tatăl său deține o fermă de ovine cu un efectiv de 1.400 capete, alta de bovine și o fermă vegetală. Ferma a fost înființată în anul 2010, cu un efectiv de 300 de ovine și de atunci până în prezent a avut o dezvoltare continuă.

„Din dragoste de animale am ales să rămân alături de tatăl meu. Deținem și o fermă vegetală la care sunt administrator cu o suprafață de 250 ha, din care 100 ha arabil, iar restul pășune. De mic am avut un vis și o dragoste mai aparte pentru animale. Aveam în proprietate un grajd de la fostul CAP care fusese lăsat în paragină, iar în anul 2021 i-am găsit o nouă destinație, jumătate din el a fost reparat și consolidat, devenind ulterior o magazie pentru depozitarea cerealelor. M-am gândit să populez cealaltă jumătate cu vaci din rasa Bălțata românească de tip Simmental, unde urma ca în decembrie 2021 să apară primele 10 vițele.

cresterea vacilor

În septembrie 2022 am mai achiziționat încă 7 juninci gestante. În prezent, la ovine avem două rase,  Merinos de Palas și Suffolk. La rasa Suffolk am ajuns prin metisarea Merinosului și am adus berbeci din rasa Suffolk, iar pe partea de vaci, Bălțată românească. Pe partea de furajare la ovine nu mergem pe o anumită rețetă, oaia nu este pretențioasă. În schimb, pentru vaci am achiziționat o remorcă tehnologică și urmăresc o anumită rețetă, iar la vacile cu lapte avem o producție medie pe zi/cap animal de 25 de litri“, specifică crescătorul vasluian.

La vârsta de 25 de ani să activezi în acest domeniu nu este chiar roz, iar cel mai important lucru este timpul pentru că ești legat de animale, adaugă tânărul crescător vasluian.

„Dar eu nu mă plâng. Dacă stai chiar și 10 minute în fermă te încarci cu energie, este ceva de nedescris. Pe partea de desfacere a produselor e puțin mai greu. Nu ai piață și nici preț. Mieii produși îi vindem la arabi, dar prețul nu ne este favorabil. Pe timpul verii ducem brânza la piață, iar laptele produs de la văcuțe îl distribuim pe plan local. Dacă nu ai dragoste față de animale, pasiune pentru ceea ce faci să nu te apuci pentru că după primul hop renunți, iar câștigul nu vine după o zi sau două“, încheie Gabriel Vlăduț Tăbăcaru.

Oile Texel, rasa de carne nepretențioasă...

Un alt bun exemplu este un tânăr crescător care face încrucișări cu rasa de ovine de carne Texel, în microferma sa din apropierea orașului Pașcani.

crescator de oi

Eduard Daniel Cășăriu, un tânăr curajos, şi-a transformat gospodăria într-o microfermă. Este practic o afacere prin care aduce mai aproape de consumator produsele sănătoase din carne și lapte.

În contextul unei cereri tot mai mari de carne de oaie, în special din partea țărilor arabe, tinerii crescători români de ovine se văd nevoiți să se adapteze noilor cerințe ale pieței. Una dintre rasele căutate și de Eduard Daniel Cășăriu este Texel-ul olandez, recunoscută pentru calitatea foarte bună a carcasei, precum și pentru faptul că exemplarele nu sunt deloc pretențioase când vine vorba de hrană.

„Din copilărie mi-a plăcut viața la țară, să fiu înconjurat de animale și să am propria fermă. Întotdeauna am crescut animale în gospodărie alături de familie. Creșterea animalelor și mai ales a ovinelor o practic din pasiune. În anul 2020 aveam 10 oi, iar în prezent am ajuns la aproape 100 ovine și caprine și la un efectiv redus de vaci din rasa Bălțată românească. În acest moment merg pe baza metisului rasei de ovine Țurcană cu rasa de carne Texel. Femelele le țin pentru reproducere și doar masculii ajung către abatorizare. Îmi doresc să ajung la un număr mai mare de animale. Ca tânăr e destul de greu, dar și frumos. Dacă nu investești iubire și pasiune, nu realizezi nimic“, încheie Eduard Daniel Cășăriu.

Inflația de tineri a transformat zootehnia din cenușăreasă în zână, crescătorii noii generații aducând în fermele zootehnice pasiunea pentru lucrul bine făcut și oferind afacerii mai multă siguranță și potențial de dezvoltare.

cresterea oilor

Beatrice Alexandra MODIGA

Ciobanii din regiunea Moldovei renunţă la alte rase de oi în favoarea Karakului. Despre această rasă de oi știm că este crescută, în special, pentru lână, dar și pentru lapte. Oile Karakul se pretează doar pentru creșterea în stepa moldovenească, fiind răspândite în judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui.

Caracteristici

Istoria rasei spune că a fost creată în perioada 1948-1988 la stațiunea de cercetare de la Popăuți din județul Botoşani, prin încrucișarea dintre Ţurcana neagră și brumărie (rasă autohtonă cu lână grosieră, bine adaptată la condiţiile specifice din nord-estul Moldovei, dar slab performantă sub aspect calitativ) cu berbeci de Karakul negru și brumăriu, proveniţi din bazinul Buhara – Turkmenistan, Kazahstan, Germania, Austria, Basarabia. Rasa de ovine Karakul de Botoşani, varietățile neagră şi brumărie, a fost omologată în anul 1987. Oile Karakul sunt apreciate, în special, de crescători din zona de nord-est a Moldovei. Producţia de lapte este crescută, se obțin cca 80 și 90 de litri de lapte pe cap de oaie. La mare căutare sunt şi pielicelele de Karakul din care se fac căciuli, mănuși și haine pentru doamne. Înainte de începerea războiului dintre Rusia și Ucraina, cea mai mare parte din producție pleca spre Ucraina.

„Este un animal care solicită foarte multă muncă“

Datorită frumuseții rasei și a pielicelelor a ales Petrică Velentin Chelariu, din comuna Santa Mare, județul Botoșani, să crească oi Karakul. „Mă ocup cu creșterea oilor de când eram copil, de la vârsta de 4 ani. În prezent, am un efectiv de circa 300 de capete, rasa Karakul de Botoșani. Am ales această rasă pentru pielicele, dar mai ales pentru frumusețea ei. Este un animal care solicită, într-adevăr, foarte multă muncă. Noi facem montă dirijată, fătările au început pe data de 12 februarie și s-au finalizat la sfârșitul lui aprilie. Până în prezent, anul acesta pare a fi promițător. Nu e greu să lucrezi în zootehnie dacă iubești animalele și dacă le îngrijești. Din păcate, tinerii noștri cam fug de creșterea oilor“, susține crescătorul botoșănean.

„Suntem partenerii stațiunii de la Popăuţi“

Tot din comuna Santa Mare, județul Botoșani, este și Viorel Chelariu, un alt crescător care a optat fără să stea pe gânduri pentru această rasă. „Suntem partenerii stațiunii de la Popăuţi și avem un efectiv de 300 capete de oi, rasa Karakul. Mi-a fost dragă această rasă. De mic copil am crescut printre oi, nu am învățat carte din cauza oilor pentru că am vrut mai degrabă să îmi petrec timpul printre ele. Perioada fătărilor a început pe 27 februarie, iar la începutul lunii mai le-am finalizat. Anul acesta carcasa de miel am vândut-o pe piața locală și a fost 35 lei/kg“, susține crescătorul.

„Toți mieii din ferma noastră au ajuns pe piața locală“

Se pare că pentru această rasă optează și generația tânără. Giani Mugurel Iordăchescu, din satul Dacia, comuna Nicșeni, județul Botoșani, este un tânăr în vârstă de 21 de ani care a ales să se ocupe de creșterea rasei Karakul fără să stea pe gânduri. „Am un efectiv de 500 de capete și am ales această rasă pentru că este una dintre cele mai productive. În plus, este frumoasă și oferă pielicele de calitate. Dragostea pentru oi s-a trasmis de la părinții mei care se ocupă și ei cu această activitate. Este practic o moștenire de familie. Anul acesta, prețul mielului în viu a fost 20 lei/kg și al carcasei, 40 lei/kg. Toți mieii din ferma noastră au ajuns pe piața locală. Din propria experiență, pot să spun celor cărora le este drag de animale să nu renunțe la zootehnie deoarece astfel de meserii sunt pe cale de dispariție. Pe viitor îmi doresc să păstrez această rasă pentru că îmi este dragă.“

Beatrice Alexandra MODIGA

GALERIE FOTO

Ilie Airinei, fermier în comuna Plugari, județul Iași, la Agro Fruct Plugari SA, societate cu profil agricol și cu creșterea ovinelor, se ocupă de acest domeniu imediat după absolvirea facultății, practic de o viață de om. La cei 70 de ani, ieșeanul spune că agricultura nu se poate face stând la oraș, trebuie să urmărești fiecare activitate din fermă.

Agro Fruct Plugari Iasi

Karakul de Botoșani – o rasă autentică

În acest moment, la ferma de ovine de la Plugari fermierul ieșean are 2.000 de capete de ovine din rasa Karakul de Botoșani. „Am pornit cu această rasă din anul 1992 pentru că este autentică, creată aici în zonă și este rezistentă la intemperiile naturii. Am pornit cu un efectiv mai mic de vreo 200 de capete, în prezent avem 1.400 de oi mame, cam toți atâția miei; anul acesta am valorificat în jur de 1.000 de capete la Sărbătorile Pascale, mieii au rămas în țară, am și livrat la intermediari, probabil că au ajuns și la export.“

Producția de lapte la această rasă pe lactație este între 60 și 80 de litri, iar producția de lână variază între 4 și 4,5 kilograme; prolificitatea este între 105-108% miei, greutatea corporală a femelei poate ajunge între 60 și 80 kg, iar la masculi între 80 și 100 kg, mai adaugă Ilie Airinei.

„M-am ocupat de la terminarea facultății mai mult de horticultură pentru că aici au fost două ferme IAS, și, la ora actuală, pentru sectorul acesta de ovine nu este rentabilitate. Am făcut o selecție de fenotipare a animalelor, dar nu merită la ora actuală să le menținem la acest nivel, deși avem diferite varietăți, începând de la negru, brumăriu, maro, sur, alb, roz; nu avem o rentabilitate la aceste animale. Produsele noastre ajung pe piața internă, iar livrarea mieilor în carcasă în perioada Paștelui am făcut-o la un abator din Botoșani, iar anul acesta prețul a fost de 25 lei/kg; 2020 a fost un an greu, 2021 este mai acceptabil, să nu ne cerem osândă“, a specificat crescătorul ieșean.

100 hectare livadă

Agro Fruct Plugari

Pe lângă sectorul zootehnic, fermierul ieșean are și o suprafață totală de 100 ha de pomi fructiferi, din care 80 măr și 20 ha prun, dar și un depozit de 400 tone. „Eu sunt din anul ’79 aici, a fost livadă dintotdeauna și s-a continuat; când am venit eu era tot sistemul acesta de cultură intensivă și superintensivă, acele livezi au îmbătrânit, s-au defrișat, am plantat altele în același sistem. Anul trecut producția a fost potrivită, în jur de 20-25 tone/ha; valorificarea a fost bună anul trecut, dar față de ceilalți ani producția la hectar a fost mai mică din cauza secetei. Avem un depozit de 400 tone în care sortăm fructele cele mai arătoase, în funcție de cerințele pieței, plus ce mai vindem pentru consum direct în perioada recoltatului; în jur de 500 tone vindem pentru consum, iar restul cantității o livrăm la sucuri. Anul acesta sperăm să avem un preț pe măsură, precum și o rentabilitate la pomi. Anul trecut prunul s-a vândut bine, respectiv 2 lei/kg, la măr între 1,5-2 lei/kg pentru consum în stare proaspătă, iar pentru industrializare, în jur de 60-70 bani/kg. De câțiva ani nu mai folosim erbicide, ci o rotosapă pe rând și între rânduri menținem ogor negru. Plantație este pe 4 x 3,5 metri, 714 pomi la hectar. Pe viitor nu ne dorim să extindem suprafața, dar o să întinerim plantația“, a specificat Ilie Airinei, fermier în comuna Plugari, județul Iași, la Agro Fruct Plugari SA.

Beatrice Alexandra MODIGA

Fermele de familie reprezintă peste 90% din toate fermele la nivel global și produc 80% din produsele alimentare din lume. Acestea sunt factorii-cheie ai dezvoltării durabile, inclusiv ai eradicării foametei și a tuturor formelor de malnutriție. Pe aceasta mizăm și noi și încurajăm astfel de ferme. Povestea următoarei ferme de familie vine de data aceasta din satul Sârbi, județul Maramureș.

Petru Rednic, sufletul unei ferme de animale de familie din satul Sârbi, județul Maramureș, a dorit să își exprime, din propria experiență, viziunea asupra fermelor mici de animale: „Nu ai nicio șansă, în acest domeniu dacă nu există pasiune. Dețin o fermă de 130 de oi, o afacere de familie la care lucrăm toți, dar este foarte greu să ne menținem pe linia de plutire din mai multe motive.“

Cu toate că în majoritatea timpului crescătorul maramureșean este plecat din țară, poate spune că nu a renunțat la micuța sa fermă din satul natal. „Din păcate, nu sunt tot timpul acasă, dar ne descurcăm așa cum putem; pot spune că rezistăm doar din dragoste pentru animale. Investiția a fost destul de costisitoare și cu siguranță nu este un business bun momentan. De mic copil am crescut printre animale, îmi aduc aminte că aveam tot timpul în jur de 10 oi, așa cum este și tradiția pe la noi. Dar mi-am zis că ar trebui să măresc efectivul, practic de vreo 7 ani am început să cumpăr oi, iar în prezent am ajuns la un număr de 130 de capete, rasa Țurcana Breaza, din punctul meu de vedere cele mai frumoase și productive oi“, mai adaugă crescătorul.

Vara oile familiei Rednic sunt duse la munte la pășunat, iar pe timp de iarnă le țin pe stabulație cu porumb, otavă și fân, iar producția de lapte este una satisfăcătoare, zice acesta. „Până încep să fete le dau 700 g/cap oaie de porumb, iar după, câte 1 kg/cap de animal. Oile sunt vaccinate la fiecare început de an, și de 2-3 ori/an le administrăm tratamente. Eu folosesc: Gardal, Vermitan, Douvistome și Bimectin. La noi în zonă cel mai mult valorificăm cașul, urda și laptele acru, în perioada mai - august, când acestea îmi dau în jur de 500-800 ml/cap de animal“, încheie Petru Rednic, crescătorul de oi din satul Sârbi, județul Maramureș.

Beatrice Alexandra MODIGA

Daniel Lică, un tânăr de 33 de ani din satul Merii Petchii, comuna Nuci, judeţul Ilfov, a investit aproximativ 20.000 euro într-o fermă de ovine, rasa Merinos de Palas, datorită faptului că este cea mai căutată rasă în ţările arabe și chiar se gândește să exporte acolo.

„Provin dintr-o familie cu patru fraţi, iar trei dintre ei locuiesc şi lucrează în Bucureşti. Eu din dragoste pentru animale am rămas la ţară, mai ales pentru că în familie am avut tot timpul animale, printre care şi câteva oi. Dar abia în urmă cu 5 ani am decis să cumpăr mai multe oi, axându-mă pe rasa Merinos de Palas. Am început de la un efectiv de 10 bucăţi, iar acum am 200, înscrise în Registrul Genealogic la Asociaţia Crescătorilor de Ovine din Dobrogea, Constanţa. Ferma este construită la marginea satului din resurse proprii, ajutându-mă şi fraţii. Cât ar costa o astfel de invesiţie? Sincer, a fost construită pe etape, dar aproximativ 20.000 euro am cheltuit. Am ales rasa Merinos de Palas, datorită randamentului cărnii de miel, dar mai ales că are mai puţin «miros de oaie» decât alte rase. Suntem în zona de şes şi se pretează mai bine la temperaturile ridicate din timpul verii. Această rasă este cea mai căutată în ţările arabe, dar până acum nu am livrat pentru export. Furajarea constă în păşunat vara pe islazul comunal, iar iarna constă în fân şi nelipsitele boabe de porumb şi mazăre“, adaugă crescătorul.

Daniel mai adaugă faptul că pentru a putea beneficia de subvenţie a fost nevoit să cumpere berbeci cu certificate de origine din rasa Merinos de Palas. „5 bucăţi m-au costat 2.500 lei fiecare, iar ca Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) să accepte oile pentru subvenţie a trebuit să înscriem tot efectivul la asociaţie şi, totodată, în Registrul Genealogic. Pe viitor îmi doresc să pot ajunge la un număr de peste 500 capete de ovine. Este greu să fii tânăr fermier şi îmi este foarte greu să aplic la programul pentru Instalarea tânărului fermier“, încheie Daniel Lică.


„Valorificăm mieii şi brânza, vara. Lâna de Merinos este cea ma fină lână, iar ca să o ducem la un centru costă mai mult transportul, de aceea o aruncăm.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Mihai Ienea, un tânăr de 22 de ani, are o mică fermă de oi, din pasiune; rasa este una veche din comuna Teregova, judeţul Caraş-Severin, deoarece spune că iubește aceste animale de mic copil.

„Cu oile am crescut de mic copil, dar în urmă cu cca 11 ani ai mei au decis să le vândă și să se ocupe de vaci; prinzând drag de ele, în urmă cu 6 ani am început iar să cumpăr câteva exemplare, rasă pură de Teregova, și pot spune că de atunci tot am mărit efectivul. Așa am crescut generații noi și am ajuns la un număr de 60 de capete. Sunt mai multe rase adunate, unele dintre ele le-am adus din Hunedoara, altele din Alba, dar cum este rasa de Teregova nu sunt niciunele deoarece nu sunt foarte pretențioase, dar dacă nu le scoatem la munte, nu le merge bine. Mai am și alte ocupații și alte surse de venit, doar cu ele nu putem, murim de foame, dacă vrem performanță. Împreună cu familia mea am avut animale din moși-strămoși, dar în zilele noastre este cam greu să supraviețuiești. De exemplu, mieii au mers destul de bine anul acesta, 13 lei/kg. În schimb, în această perioadă brânză n-am vândut nici măcar un kilogram, nu o cumpără nimeni“, se plânge tânărul.


„Sistemul de furajare constă iarna în otavă, fân și ceva grăunțe cu tărâțe (nu au o porție exactă, în jur la 6 mese pe zi), iar primăvara, după ce ies la păscut, au și lucernă, apoi vara la munte doar iarbă, aer curat și apă; toamna pasc pe pășuni.“


„Celor care doresc să investescă într-o astfel de fermă le spun să iubească animalele, să nu le țină doar pentru crotalii. În al doilea rând trebuie să știe că timp liber nu prea există și este mult de muncă. Sunt puțini tineri care mai apreciază oaia, dar fără muncă nu poți face bani cinstit.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Petru Guia, un tânăr de 28 de ani pasionat de creşterea animalelor, în special a oilor, fiind strâns legat de locurile natale, a luat decizia de a-şi face propria fermă de oi în satul Lămăşeni, judeţul Suceava, de la poalele Pădurii Prodana.

Primele oi Breze de Valea Jiului

„Mica mea fermă este situată în apropierea satului meu natal Lămăşeni, chiar sub poala Pădurii Prodana, fiind şi locul copilăriei mele. Nu moştenesc oieritul, dar moştenesc ciobănitul de la tatăl şi bunicul meu care s-au ocupat cu această meserie. Astfel împreună cu tatăl meu am hotărât să ne facem propria fermă, chiar dacă aveam un efectiv redus de oi. Am vrut ceva de calitate, aşa că am vândut o parte din animale şi cu ceva economii am mers pe Valea Jiului şi am cumpărat primele 20 de oi Breze de Valea Jiului. Noi considerăm că ţurcanele varietatea Breaza de Valea Jiului sunt superioare celorlalte varietăţi din rasa Ţurcană. Apoi, încet-încet, cu mari sacrificii, am reuşit să ajungem la un efectiv de 200 de oi, dar în paralel creştem şi câteva vaci. Furajele le pregătim mecanizat, avem terenuri pregătite pentru cosit, dar avem şi suplimente cum ar fi porumbul şi orzul“, ne spune tânărul.

Suceveanul precizează că a cumpărat oi sau berbeci cu o valoare genetică ridicată pe care a plătit mult peste preţul pieţei; cu toate acestea, afacerea este în creştere, mai ales că livrările la domiciliu sau cele din fermă compensează munca depusă. „Multă lume întreabă cât costă o astfel de investiţie, dar sincer să fiu nu am făcut un calcul per total din cauza mai multor factori, uneori am cumpărat oi sau berbeci cu o valoare genetică ridicată, pe care am plătit cu mult peste preţul pieţei, dar cel mai important este faptul că noi suntem mereu pe plus, de aceea dorim să ne dezvoltăm. În ultimii 5 ani nu am vândut absolut deloc produsele noastre în pieţele alimentare din zonă (brânză, telemea, caş, urdă dulce, unt şi la cerere caşcaval) deoarece le vindem direct din fermă, uneori livrăm şi la domiciliu; avem livrări şi la câteva cabane şi pensiuni turistice din judeţul Suceava. Nu putem spune că avem un profit considerabil, dar sper că peste 5-10 ani vom fi dezvoltaţi îndeajuns“, adaugă Petru Guia.

Îngropăm sau ardem sute de kilograme de lână

În schimb, regretul cel mai mare al crescătorului rămâne valorificarea lânii. „Este trist să vezi cum suntem nevoiţi să îngropăm sau să ardem sute de kilograme de lână în fiecare primăvară deoarece nu există cerere pentru acest produs şi, chiar dacă ar fi, preţul oferit de samsari este mult sub costul tunsului. Vă dau un exemplu: mi s-au oferit 200 lei pentru lâna de pe 200 de oi, iar dacă aş fi plătit oamenii să tund oile ar fi trebuit să plătesc 5 lei pentru fiecare oaie tunsă“, mai adaugă Petru.


„Un alt regret este că văd foarte puţini tineri de vârsta mea ducând mai departe această frumoasă îndeletnicire moştenită de sute de ani, care ne face mândri că trăim şi avem şansa să ciobănim pe meleagurile ţării noastre.“


Beatrice Alexandra MODIGA

În ultima perioadă, crescătorii români de animale au început să apeleze tot mai des la rasele străine pentru a se adapta mai ușor cerințelor pieței de aici. Un exemplu în acest sens îl reprezintă Gheorghe Adam din Târnăveni, județul Mureș, care crește de 13 ani un efectiv de 400 de oi Sarda, o rasă din Sardinia recunoscută pentru producția de lapte, după cum ne mărturisește crescătorul.

Sarda, o rasă de oi nepretențioasă

„Ferma mea este una de familie, înfiinţată acum aproximativ 13 ani. Fiind şofer la propria firmă şi având la origini bunici care se ocupau de ovine, am decis să fac ceva în ţară, ca să nu mai fiu nevoit să plec săptămânal de lângă familie. Aşa am ajuns la un efectiv destul de numeros, care pot spune că îmi sunt suficiente. Am ajuns să cresc oi din rasa Sarda în urma vizitelor mele la mai multe ferme din Italia, mai exact din zona Sardiniei. Inițial, am pornit de la un efectiv de 20 mieluţe şi 12 oi reformă, aduse din Italia, iar în acest moment deţin un număr de 400 capete oi şi 15 berbeci, rasă specializată doar pe producţia de lapte, fiind foarte prolifică, cu fătări gemelare în 70% din cazuri, dar şi cu tripleţi.“

Mieii din rasa Sarda de la Târnăveni sunt hrăniți în mare parte cu concentrate, iar pe timp de vară crescătorul ne spune că oile valorifică foarte bine orice pășune. „În schimb, nu este o rasă pretenţioasă la clima noastră şi se pretează la orice fel de păşune. Pe timpul iernii, oile mame sunt ţinute pe stabulaţie şi furajate cu lucernă şi cereale, până la 1 kg/animal. Exemplarelor care nu fată și berbecilor le dau și fân; în schimb, doar celor care vor făta le dau doar lucernă deoarece are un raport caloric mult mai ridicat“, explică crescătorul.

Contract cu o fabrică de lapte din Brașov

Din punctul de vedere al valorificării, crescătorul are un contract cu o fabrică de lapte din Brașov care îi preia întreaga producție, lucru care îi prinde foarte bine. „O medie ar fi de 1,8 litri de lapte pe zi, pe animal, pe timp de vară, fără niciun aport de cereale sau alte concentrate. Totodată, perioada de lactație este foarte lungă, începând din luna ianuarie, când încep fătările, și inclusiv până la începutul lunii noiembrie. Despre distribuția produselor, este foarte simplu: predau laptele la o fabrică din Brașov, am răcitor și a doua zi vine și ridică laptele. Prețul pe care îl primesc este 3 lei pe litru. Inițial, acum 2 ani aveam 2,20 lei la început de producție. Totodată, pot spune că și grăsimea laptelui este una bună. În lunile din primăvară se menține la 5,6% grăsimea, iar pe final de lactație poate ajunge la circa 9% grăsime“, ne-a mai spus tânărul crescător.

Pentru cei care doresc să achiziționeze exemplare din rasa Sarda de la crescătorul din Târnăveni, acesta vinde în plin sezon mieluțele de prăsilă, la 2 luni, cu 150 euro bucata, iar berbecuții cu 200 euro, dar prețurile variază în funcţie de capetele achiziționate de cumpărător. „Crescătorii sunt mai reticenți la rasele străine, însă pot spune că în ultimii ani sunt destul de căutați berbecii de Sarda, mai ales pentru cei care vor să facă metisări“, a mai adăugat acesta.


„Probleme există, în special lipsa forţei de muncă; tocmai din acest motiv sfătuiesc pe oricare vrea să se apuce de oierit că trebuie să se înarmeze cu multă răbdare şi să uite de timpul liber.“

Oile din rasa Sarda sunt originare din regiunea italiană Sardinia. Cele mai mari efective de oi de acest fel se găsesc în Italia, dar exemplare destul de numeroase ale acestei rase se pot găsi și în alte țări mediteraneene, mai ales în Tunisia.

În acest moment, numărul total de exemplare Sarda ajunge să fie în jur de 5 milioane. Din punctul de vedere al greutății, o oaie ajunge să cântărească în jur de 50 kg, un berbec pe la 70 kg, iar mieii gemelari au la 4 săptămâni o greutate constantă  de 15 kg.


Beatrice Alexandra MODIGA

Tânărul Claudiu Benchea din comuna Cergău, satul Lupu, judeţul Alba, împreună cu tatăl şi bunicul său se ocupă de un efectiv de 400 de capete din rasele Ţurcană, Breaza şi Oacheşă. Tânărul spune că anul acesta a fost unul bun în ceea ce priveşte producţia de lapte, iar acesta este şi motivul pentru care vrea să mărească turma în următorii ani la un efectiv de 650 de capete.

70% din turmă cu rasele Breaza şi Oacheşă

Claudiu Benchea oier

Lui Claudiu oile i-au plăcut de mic copil, iar ferma a moştenit-o de la tatăl său, care după Revoluţie, mai exact prin anii ’92, şi-a cumpărat o turmă de oi, spune tânărul crescător. „Acum avem împreună o turmă de oi cu peste 400 de capete rasa Ţurcană, cu toate că mai mult îmi plac rasele Breaza şi Oacheşă, iar de câţiva ani de când mă implic în ale oieritului, cu multă trudă şi muncă am reuşit să schimb turma în proporţie de 70%. Cu toate că tatăl meu nu pune preţ pe rasă, eu sunt mult mai pretenţios şi amprenta mea asupra turmei deja începe să se vadă. Îmi place în mod special Breaza deoarece este o rasă de oi foarte bună în ceea ce priveşte lâna şi laptele şi mai ales pentru că sunt nişte oi mari. Totodată, îmi mai plac şi oile Bale şi Bucălai, dar să le văd la altcineva pentru că nu-mi prea place să le corcesc. La un astfel de efectiv nu avem ciolan de mult timp şi nici nu am avea nevoie deoarece eu împreună cu tatăl şi bunicul meu, care are 80 de ani, ne ocupăm de aceste animale“, mărturiseşte tânărul.

Lâna se aruncă…

În ceea ce priveşte hrana animalelor, tânărul crescător ne spune că nutreţul îl produc ei, iar porumbul îl cumpără pentru că în zona lor nu prea se scoate o recoltă bună la această cultură, dar cu toate acestea a fost un an bun cu privire la producţia de lapte. „În prima şi a doua lună după ce vindem mieii laptele îl vindem, iar în cea de-a doua parte a sezonului din lapte facem caş pentru a-l vinde clienţilor pe care îi avem de mulţi ani. Din punctul de vedere al producţiei de lapte anul acesta a fost un an bun, astfel producţia obţinută m-a motivat să vreau să măresc turma; chiar m-am gândit că aş vrea să ajung undeva la circa 600-650 de capete în următorii ani, dacă treaba va merge cel puţin ca anul acesta. În schimb, în ceea ce priveşte lâna, după cum ştiţi la noi în ţară a ajuns o mizerie deoarece toată se aruncă pentru că nu o mai adună nimeni“, specifică Claudiu.


Crescătorul are şi un sfat pentru cei care vor să se apuce de o astfel de fermă. „Dacă nu îţi place ceea ce faci mai bine stai deoparte deoarece în acest moment sunt mulţi cei care se apucă sau s-au apucat de oi doar pentru subvenţie şi după un an sau doi nu răzbeau să le vândă; toată treaba este să îţi placă şi atunci treci cu brio peste tot greul întâmpinat“, spune Claudiu Benchea.

Beatrice Alexandra MODIGA

Oile Ile de France sunt originare din Franța și au fost obținute prin încrucișarea dintre rasele Leicester engleză și Rambouillet. Principala caracteristică a acestor oi crescute pentru producția de carne este viteza rapidă de creștere, dar și motivul pentru care Ile de France a fost adoptată în programele de ameliorare din aproape toată lumea. 

În România rasa este de asemenea cunoscută, însă discuția cu Valentin Marian, specialistul zootehnist al Asociației Crescătorilor de Ovine Dobrogea, pune într-o nouă lumină potențialul acestor oi. Potrivit domniei sale, Ile de France nu este o rasă pretențioasă, dar nici nu poate fi considerată rasă rustică. Se pretează pentru creșterea în orice regiune a țării, pentru că poate fi ținută și pe pășune, dar și în regim de stabulație. Este o rasă cu o prolificitate destul de bună și este policiclică, adică oile au trei fătări în doi ani. Atât timp cât mieii sunt alăptați și li se administrează furaje de calitate, au un spor de creștere foarte rapid și iau în greutate între 300 și 500 de grame. În 100 de zile ajung la o greutate de 35-40 kg.

Deși poate fi crescută în rasă pură, dl Valentin spune că, din postura sa de specialist zootehnist, recomandă ca în România rasa Ile de France să fie folosită pentru hibridare. Argumentele sunt că astfel se obțin metiși foarte buni, mai ales din prima generație, pentru că atunci se valorifică cel mai eficient caracteristica genetică numită heterozis. Cu alte cuvinte, primei generații de miei i se transmite foarte pregnant viteza de creștere. În plus, încrucișarea berbecilor Ile de France cu rase autohtone determină modificări benefice și în calitatea cărnii. Metișii obținuți astfel au carnea perselată, adică împănată cu grăsime, iar mirosul de amoniac este mai estompat.

„Nu recomand oricui creșterea în rasă pură a oilor Ile de France. În schimb, susțin creșterea berbecilor de reproducție din această rasă într-un cadru asociat al fermierilor. Prin încrucișarea berbecilor Ile de France cu rasele autohtone se dublează sporul de creștere. La Țurcană, spre exemplu, de la un spor de creștere de 170 de grame se poate ajunge la 240 de grame. Ce spun aceste date? Că, dacă analizăm apoi prețul pe kilogram și sporul zilnic de creștere, o să vedem că raportul este favorabil. Concret, asta înseamnă bani în buzunarul crescătorilor. Asta este părerea mea ca specialist. Că Ile de France poate fi folosită cu succes pentru hibridare în vederea unei producții mai mari de carne. La producția de lapte este altceva, pentru că acest caracter genetic se transmite mai greu“, declară Valentin Marian.

Laura ZMARANDA

Fermierii români încearcă să convingă lumea arabă că pot onora cerințele impuse atunci când vine vorba despre calitatea producției de carne de oaie. Și iată că încep să apară și semnale pozitive. Cine ar putea deveni partenerul ciobanilor români? Cea mai bogată țară a lumii, Qatar. Oficialii qatarezi au venit în România pentru a testa piața produselor și a materiilor prime, iar pe lista de priorități a delegației a fost și o vizită la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi.

Primul pas

„Am putea face afaceri bune cu lumea arabă“. Aceasta a fost concluzia directorului SCDCCO Popăuți, Ștefan Atanasiu, după ce primit delegația oficială a Qatarului la unitatea din Botoșani la jumătatea lunii iulie. În pofida faptului că vizita a fost anunțată relativ târziu și că pregătirile au fost destul de restrânse – a fost organizată o mică expoziție cu oi ale stațiunii și ale câtorva crescători locali – directorul stațiunii spune că oficialii arabi s-au declarat impresionați de exemplarele văzute aici. Așa că, deși nu s-a stabilit nimic concret, există speranțe mari ca România să încheie un parteneriat de comercializare a ovinelor cu cea mai bogată țară a lumii, Qatar. Din cunoștințele dlui Atanasiu, oficialii qatarazii au avansat o cifră a producției pe care și-ar dori să o importe. Este vorba despre 10.000 de exemplare care ar trebui livrate până la sfârșitul anului, cantitate care poate fi acoperită de crescătorii de Karakul din Botoșani, Iași, Vaslui, Neamț și Suceava, spune directorul. Cât despre stațiune, aceasta ar putea livra anul acesta aproximativ 1.000 de capete, la care se adaugă animalele reformate (care nu mai pot fi folosite la reproducție, bătrâne etc.). Practic, acum se așteaptă undă verde și firește un preț acceptabil de valorificare

Oaie rasa Karakul

Ce se întâmplă mai departe

Colaborarea cu țările arabe este complexă prin condițiile impuse, de aceea directorul stațiunii de la Popăuți speră ca parteneriatul acesta să debuteze cu seriozitate din partea crescătorilor români pentru a putea crea o legătură de viitor.

„Stațiunea își poate achita toate îndatoririle în acest parteneriat – dacă se va concretiza –, dar nu depinde totul de noi. Practic, noi vom livra spre abator, iar de aici producția va pleca spre țările arabe în container frigorific. Doar în perioada Ramadanului au solicitat ca animalele să fie trimise în viu. Aceasta este o condiție ca producția de carne să nu fie congelată, ci refrigerată. Pentru că există această verigă intermediară – abatorizarea – nu putem ști cu certitudine dacă vor apărea sau nu probleme independente de noi. În vizita pe care ne-au făcut-o le-am arătat niște animale deosebite, însă este probabil ca până la momentul livrării exemplarele să mai slăbească, iar gradul de încărcare cu seu să fie mai mic. Sunt niște particularități de care trebuie să ținem seama dacă îi vrem ca parteneri pe arabi. Livrările constante sunt, spre exemplu, o altă provocare. Noi putem respecta acest lucru, dar vor face la fel toți ciobanii? Ca lucrurile să meargă bine ar trebui ca acest parteneriat să se deruleze fie printr-o structură de stat, fie printr-o cooperativă. Astfel am reuși să stabilim niște reguli. Nu mai avem un institut, o agenție care să facă o planificare, iar la nivel de țară ar fi nevoie de așa ceva.“

Oi rasa Karakul

Românii produc, dar nu știu când vând

Discuția avută cu Ștefan Atanasiu a prilejuit și atingerea altor subiecte decât cele legate de posibilul parteneriat cu lumea arabă. Directorul de la Popăuți ne-a semnalat că, deși teoretic piața reglează activi­tatea economică a fiecărui sector de activitate, nu este de fiecare dată așa. „În țări precum Noua Zeelandă sau Australia prețul pe bursă se face pentru doi ani. În condițiile acestea, în funcție de preț, producătorul știe ce are de făcut. Pe bursă nu se negociază doar prețul, ci și cantitățile, deci revenim cumva la efective. În România nimeni nu știe nimic. Noi producem și apoi așteptăm să vindem.“

Tot domnia sa a menționat că parteneriatul cu Qatar ar ajuta foarte mult stațiunea de la Popăuți pentru că există în prezent un efectiv relativ mare de animale și acest lucru impune costuri suplimentare.

Ovine oi rasa Karakul

„Stațiunea are 2.470 de ovine, 300 de caprine și 1.163 ha în administrare. Având un efectiv relativ mare, este nevoie de mai mulți oameni care să muncească aici. În curând va veni iarna și va trebui să igienizăm toate adăposturile. Pe partea de hrană, am făcut ceva stocuri cu furaje, dar inputurile vegetale sunt foarte scumpe și aproape că nu le acoperim din producție. Așadar avem nevoie să vindem pentru a acoperi din cheltuieli. Un preț echitabil pentru valorificare producției ar fi de măcar 10 lei kilogramul în viu la tineret, dar din nefericire în țară se dă kg cu 6-7 lei.“   – Ștefan Atanasiu

Laura ZMARANDA

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 30-31

În urmă cu mai bine de două secole, prin încrucișarea raselor de oi Norfolk Horn și Southdown, a rezultat rasa Suffolk. În prezent este una dintre cele mai apreciate rase de carne din întreaga lume, iar în țara noastră tot mai mulți fermieri aleg să crească aceste oi, pure sau metiși. A devenit repede apreciată pentru că este rasa cu cea mai rapidă creștere dintre toate rasele de carne, dar și pentru că, conform celor mai mulți dintre crescătorii de ovine, carnea este mai gustoasă și nu are mirosul atât de pregnant.

Recunoscută oficial ca rasă pură în anul 1810, Suffolk este rezistentă la paraziți, iar datorită picioarelor cu construcție puternică rezistă chiar și la temperaturi scăzute. Din acest motiv poate fi crescută pe pășuni sau stabulație, mizând pe aceleași rezultate. Față de alte oi, acestea au capul și picioarele negre, nu au coarne, iar lâna este scurtă și deasă. Deși poate părea că lâna nu este folositoare, datorită elasticității este folosită în realizarea păturilor. Un alt avantaj pe care îl au față de alte rase este prolificitatea reproducerii. Oile au construcția osoasă masivă în zona bazinului și astfel asigură fătări mai ușoare. De la împerechere și până la fătare trec în medie 150 de zile și nu de puține ori, la o singură naștere, rezultă 2-3 miei. Greutatea acestora este cuprinsă între 4,5 și 5,4 kg, iar la maturitate greutatea berbecilor poate ajunge și la 130 kg, iar a oilor până la 84 kg.

oaie din rasa Suffolk

Metisarea cu berbeci Suffolk

Dacă de-a lungul vremii Suffolk a devenit una dintre rasele de bază din fermele de peste hotare, în țara noastră agricultorii aleg berbecii din această rasă pentru a realiza încrucișări între rase. Cel mai adesea, hibridarea se realizează cu oi din rasele Țigaie sau Țurcană Românească. Motivul pentru care se optează pentru realizarea acestor încrucișări este faptul că mieii se maturizează rapid și pot fi vânduți și neînțărcați. În condițiile în care Paștele se sărbătorește mai în iarnă și sunt mai puțini miei de vânzare în piață, fermierii care cresc Suffolk pot fi avantajați. Conformația mieilor ce provin din încrucișarea berbecilor Suffolk cu oi din alte rase este mai robustă, iar în anumite cazuri s-a constatat chiar și îmbunătățirea calității laptelui. Carnea are un conținut mai scăzut de grăsime și colesterol, iar dacă este vorba de rasă pură berbecuții au conținutul de carne cu 30% mai mult față de cei din rasele românești.

Loredana Larissa SOFRON

Sursă: Suffolk Sheep Society Ltd

Revista Lumea Satului nr. 18, 16-30 septembrie 2016 – pag. 32

Despre oile roz s-a mai scris în presă. Și nu doar în cea agricolă, ci și în cea generalistă. Pentru că, dintre toate realizările cercetării zootehnice, care nu sunt puține chiar și în condițiile improprii de acum, aceasta a fost cea mai excentrică. Cel puțin așa este văzută de către cei care nu cunosc în intimitate complexitatea procesului de selecție și ameliorare genetică. Cum a apărut această varietate de culoare și ce mai fac oile roz am aflat de la directorul Staţiunii de Cercetare a Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi, dl Traian Atanasie.

– Dle director, una dintre varietățile de culoare obținute de cercetătorii de la Popăuți este Karakulul roz. Care este istoria acestei varietăți?

– Varietatea Karakul roz, cu un efectiv mai numeros, a fost evidențiată începând cu anul 2010. Culoarea roz a apărut în urma încrucișărilor dintre Karakul brumariu și Karakul maro. În cadrul procesului de potrivire a împerecherilor s-a ținut cont de caracteristicile oilor și berbecilor folosiți la montă – culoarea robei, ascendență, descendență etc.

– Ce caracteristici au exemplarele din Karakul roz?

– Particularitatea acestei varietăți constă în coloritul fibrelor ce alcătuiesc roba astfel încât, sub acțiunea razelor de lumină, reflexiile să fie roz, bineînțeles la această particularitate se adaugă luciul, buclajul etc. Modificarea culorii robei este prezentă și la celelalte varietăți de culoare ale rasei Karakul și nu numai ca urmare a factorilor de mediu externi (alimentație, temperaturi exterioare, inten­sitatea luminii etc.), dar și a determinismului genetic. Procesul de ameliorare genetică va continua pentru această varietate de culoare. Prima etapă presupune mărirea efectivelor, urmând apoi consolidarea caracterelor, adică nuanțe de culoare, tip buclaj, luciu etc.

– Câte exemplare din această varietate de culoare aveți?

– Staţiunea de Cercetare a Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi are astăzi aproximativ 50 de capete. Deocamdată această varietate există doar la stațiunea noastră și la un singur fermier din Iași

– Aveți în vedere omologarea acestei varietăți de culoare? Când va fi posibil acest lucru?

– Bineînțeles, colectivul din cadrul SCDCOC are ca obiectiv omologarea și acestei varietăți de culoare, dar cel mai probabil acest lucru se va realiza după omologarea varietății sur și alb. Karakulul roz va fi, cel mai probabil, omologat ultimul. Omologarea unei rase/varietăți este supusă anumitor criterii, iar unul dintre acestea este numărul de indivizi dintr-o populație (efectiv), care în cazul varietății roz, dar și alb este deocamdată prea mic.

– Care este prețul unor astfel de pielicele? Ați trimis spre export sau aveți în vedere acest lucru?

– Prețul pielicelelor în general este foarte mic și variază între 20 și 100 lei la pielicica crudă, neprelucrată. Nici în cazul varietății de culoare roz lucrurile nu stau astfel. Din nefericire, vânzarea acestora nu aduce eficiență economică, așa că în strategia noastră de management de anul acesta pielicelele au o pondere foarte mică în veniturile estimate. Principalii cumpărători de până acum au fost intermediarii din piața estică (Ucraina, Rusia, Moldova), care oricum ofereau prețuri extrem de mici. Mai mult, ca urmare a blocajului impus Rusiei, previziunile pentru anul curent sunt extrem de rezervate.

Materialul de față este încă o demonstrație a cercetătorilor români care, prin realizările obținute, au arătat că fără cercetare nu există evoluție. Sau cel puțin nu una rapidă. De aceea este crucial ca acest sector să fie susținut printr-o finanțare adecvată.

„Practic, din 2009 și până în prezent cercetarea agricolă românească nu a mai fost finanțată. Ca urmare, sectorul de cercetare a suferit grav. Tehnologiile folosite, aparatura și tehnica de laborator, mijloacele fixe (imobile) sunt vechi și o mare parte dintre ele are nevoie urgentă de reparații. Din cauza legislației în ceea ce privește salarizarea personalul este demotivat. Plus că tinerii nu se mai îndreaptă spre acest domeniu. În ceea ce privește perfecționarea profesională, ca urmare a nivelului de salarizare scăzut, dar și a lipsei de perspectivă majoritatea personalului este neinteresată. Astfel scad foarte mult atât nivelul de pregătire, cât și productivitatea. În prezent stațiunea realizează venituri din exploatarea terenurilor agricole pe care le are în administrare, din sectorul zootehnic, din două proiecte de cercetare finanțate de MADR și din subvențiile pe care le încasează ca orice fermier.“

Laura ZMARANDA

GALERIE FOTO

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti