Vasile Grusea, un tânăr gospodar fără pereche de doar 28 de ani din satul Noiștat, comuna Iacobeni, județul Sibiu, are 1.000 de oi împreună cu frații săi. Vă spunem doar atât: este pasionat de tot ce înseamnă gospodărie de când avea 13 ani și apreciază tot ce-l înconjoară̆.

Țurcane și Țigaie, după preferințe…

Ferma de la Iacobeni este una de familie şi este compusă din 1.000 de oi, 6 bivoli, 2 vaci, 5 cai, măgari, capre, porci, păsări, câini, ne spune tânărul crescător. „Este o fermă de familie, suntem trei frați, plus părinții. Povestea acestei ferme începe de pe vremea când tatăl meu, la vârsta de 7 ani a văzut «cu ce se mănâncă ciobănitul». Astfel, timp de 45 de ani, el a ţinut de oi până când am crescut noi, de am apucat să îl ajutăm la animale, iar, când a văzut că ne place ceea ce facem, a început să mărească efectivul de animale. Fraţii mei au vrut Ţurcane pentru că sunt frumoase şi mai ales pentru producţia de lapte, iar eu am mers pe oile din rasa Ţigaie pentru producţia de carne. În legătură cu furajarea, noi cultivăm fân, lucernă şi porumb şi pot spune că ne descurcăm cu utilajele pe care le avem aici, la gospodărie, pentru adunarea furajelor pentru animale. Dar, în viitorul apropiat dorim să accesăm şi fonduri europene pentru achiziţionarea de utilaje agricole noi“, adaugă sibianul.

În ceea ce privește produsele, primăvara membrii familiei Grusea face caş şi îl vând pe unde pot, ne spune tânărul. „După ce vindem mieii avem acasă răcitor, iar în perioada de toamnă facem caş, telemea şi tot aşa le vindem pe unde putem. «Lăptăria» pe care o avem acasă pot spune că este un centru de colectare a laptelui de oaie, pe care îl preia o fabrică din Braşov.“

Despre valorificarea lânii, la fel ca și în cazul altor crescători, și acesta ne mărturisește că este un dezastru. „O avem de doi ani în sat la un vecin într-un grajd, îmi este şi teamă să dau ochii cu el, să nu îmi dea de lucru şi să o scot de acolo. Practic, e un dezastru; în urmă cu trei ani am dat în jur de 500 kg pe o sticlă de suc. I-am zis tatălui meu să o aruncăm, dar a zis că îi este milă, cred că a şi plâns când i-am zis; el ştia că se căuta pe vremea lui Ceauşescu.“

Casetă

„Mergem înainte, aşa cum merg treburile. Noi de animale nu ne lăsăm că ne sunt dragi, noi le ţinem pe ele şi ele pe noi!“

Beatrice Alexandra MODIGA

Despre Dumitriţa Şoiman şi Ionel Şandor, din localitatea Socodor, judeţul Arad, putem spune că se ocupă de o viaţă de om de creşterea oilor. Fac asta cu drag, iar pentru ei este un mod de viaţă, chiar dacă sunt probleme mari în acest sector, precum distribuţia produselor şi lipsa forţei de muncă.

Este o afacere proprie care a luat viaţă de vreo 30 de ani, ne spune Dumitriţa. „Proprietarul acestei ferme este soţul meu, care de mic copil, chiar de pe la vârsta de 14 ani, a început cu câteva oiţe. Pot spune că aceasta ne este ocupaţia, suntem permanent la ele şi ne sunt foarte dragi. De la 50 de oi şi un berbec, acum am ajuns la un efectiv de 700, rasa Ţigaie. Este o rasă de oi foarte bună de lapte şi carne, plus că sunt foarte blânde şi se pretează bine pentru creştere atât la munte, cât şi la câmp. Comparativ cu alte rase, randamentul de creştere a mieilor este mult mai ridicat. Plus că are şi o constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă mare la boli şi un grad mare de adaptabilitate la condiţiile diferite de exploatare.“

Situație grea…

În acest moment, în ferma de la Socodor situaţia nu este deloc pe linia de plutire, ne mai spune crescătoarea. „La fermă suntem numai noi doi şi copiii, o fată de 14 ani şi băiatul de 9 ani, dar ne descurcăm cum putem, chiar dacă pe noi, crescătorii de animale, nu ne bagă nimeni în seamă. Pot spune că vindem mieii pe nimic, brânză nu facem că nu avem unde să o dăm, iar lâna o ardem pentru că nu avem ce face cu ea. În legătură cu laptele, o bună perioadă l-am dat la lăptărie, dar de vreo 2 ani nu l-am mai putut da pentru că nu avem personal. De aceea lăsăm mieii să sugă la oi până toamna şi apoi îi înţărcăm.“

În legătură cu hrana pentru animale, crescătorii lucrează în jur de 4 hectare de lucernă, iar restul se cumpără. „Trifoi, tocătură, paie şi porumb, totul din banii pe care îi producem de pe urma oilor. Avem păşune, dar nu este iarbă şi în momentul de faţă noi hrănim oile şi mieii de două ori pe zi, plus că sunt multe animale în zonă“, ne mai mărturiseşte Dumitriţa Şoiman.

Beatrice Alexandra MODIGA