Dezvoltarea rațională a sectorului de creștere a animalelor și, implicit, a sectorului alimentar are loc prin implementarea unor acţiuni sanitare veterinare menite să ridice nivelul de sănătate a animalelor crescute în scop economic sau de companie și care să garanteze sănătatea populației umane împotriva maladiilor și infecțiilor, direct sau indirect transmisibile între animale şi de la animale la om.

În lumea globalizată de acum bolile transmisibile sunt tot mai imprevizibile din cauza, în special, a unor tulpini noi de microorganisme sau a bolilor care pot afecta animalele crescute în scop comercial, animalele de companie, cele din zona silvatică, dar și populația umană (cu referire la zoonoze), precum și zona lanțului alimentar cu influență economică semnificativă. 

Zoonozele sunt boli produse de numeroşi agenţi patogeni ai animalelor ce se pot transmite de la animale la om, dar şi invers.

În funcţie de agentul patogen care le produce zoonozele pot fi clasificate în următoarele categorii:

• zoonoze virale – (gripa, rabia, variola);
• zoonoze bacteriene – (antrax, tuberculoză, salmoneloze, stafilococi, clostridii, infecţii colibacilare, bruceloză, campilobacterioză, rujetul, leptospiroza, pasteureloza, morva);
• zoonoze produse de prioni – (encefalopatiile spongiforme transmisibile);
• zoonoze produse de ricketsii şi clamidii – (febra butonoasă, febra Q);
• zoonoze micotice – (dermatofitoze);
• zoonoze parazitare – (giardioza, ascaridioza, teniaza, trichineloza, cisticercoza, hidatidoza, toxoplasma, toxocaroza, fascioloza, sarcocistoza, cenurozele).

Riscul de contaminare a omului este posibil prin:

• contactul direct cu animalele bolnave sau purtătoare de germeni;
• manipularea inadecvată a produselor sau subproduselor provenite de la animale bolnave (carcasele, sângele, pieile, cadavrele, lâna etc);
• contactul cu obiecte contaminate de către animalele bolnave;
• alimentele provenite de la animale bolnave;
• consumul alimentelor de origine animală, neexaminate de medicul veterinar sau incorect preparate termic;
• nerespectarea normelor generale de igienă şi profilactice.

În cadrul strategiilor şi al programelor autorităţilor sanitare veterinare centrale şi judeţene, stabilite pe diferite perioade, pentru asigurarea statusului de sănătate a animalelor domestice şi sălbatice, a corelaţiei dintre bolile animalelor şi transmiterea acestora la om, precum şi pentru asigurarea sănătăţii publice se urmărește menținerea unui sistem eficient de control al bolilor. Astfel se urmărește frecvenţa, aria de răspândire şi evoluţia lor în rândul populaţiilor de animale şi al oamenilor, implicarea în calitatea hranei animalelor şi a oamenilor, dar și posibilile consecinţele pe plan social şi economic.

Pentru implementarea acestor strategii şi programe medicii veterinari care activează în sectorul de stat şi cei cu liberă practică asigură o gamă largă de servicii de specialitate, conform legislaţiei europene şi naţionale, care să garanteze sănătatea animalelor și a populației umane prin:

• efectuarea operaţiunilor de supraveghere, prevenirea şi combaterea bolilor transmisibile între animale şi de la animale la om, prin monitorizarea clinică a bolilor, vaccinări imunoprofilactice, tratamente de necesitate, profilactice şi curative antiparazitare, prelevarea de probe pentru supravegherea bolilor prin analize şi examene de laborator;
• aplicarea criteriilor de calificare a statusului de sănătate a efectivelor de animale în relaţie cu tuberculoza, leucoza enzootică, bruceloza, encefalitele spongiforme la bovine şi scrapia la ovine, prin operaţiuni specifice, prelevări de probe şi examene de laborator;
• implementarea normelor sanitare veterinare privind biosecuritatea, protecţia şi bunăstarea animalelor de fermă şi din exploataţiile individuale prin evaluări şi controale programate;
• monitorizarea circulaţiei animalelor, a produselor şi subproduselor de origine animală, notificarea şi certificarea internă şi internaţională, în condiţiile legii;
• monitorizarea focarelor de boală declarate, eliminarea operativă a animalelor bolnave, executarea dezinfecţiilor şi a altor acţiuni specifice în vederea stingerii focarelor respective;
• monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei privind utilizarea medicamentelor, cu prioritate a antibioticelor și a produselor antiparazitare, a furajelor medicamentate, precum şi a circulaţiei acestora;
• îmbunătăţirea sistemului de inspecţii şi control în domeniul creşterii animalelor şi a siguranţei lanţului alimentar prin promovarea unui sistem de informare, educare şi consultanţă de specialitate a operatorilor economici care să genereze creşterea calităţii activităţilor şi a serviciilor acestora;
• supravegherea prin analize de laborator a calităţii şi salubrităţii materiilor prime, produse culinare, produse finite din probe afluite pentru examene fizico-chimice, microbiologice, pentru determinarea aditivilor, contaminanţilor şi pesticidelor, monitorizarea alimentelor care conţin organisme modificate genetic şi teste de sanitaţie pentru supravegherea stării de igienă a unităţilor;
• implementarea unei abordări eficiente în privinţa comunicării directe sau în mass-media locală şi centrală prin punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor de interes general, a actelor normative componente a legislaţiei specifice, a programelor şi strategiilor propuse de autoritatea veterinară;
• comunicare şi colaborare cu autoritățile centrale și locale implicate, cu asociaţii profesionale şi alte organizaţii civice, având drept scop integrarea activităţii sanitare veterinare în ansamblul protejarea sănătății animalelor și a populației în contextul dezvoltării economice şi sociale.

Un rol important pentru prevenirea și combaterea zoonozelor revine autorităţilor locale, crescătorilor de animale, operatorilor din domeniul alimentar şi, nu în ultimul rând, populaţiei în ansamblu ei, toți aceștia având obligații în implementarea acţiunilor de protejarea a sănătăţii animalelor și a omului prin măsuri de profilaxie generală, de profilaxie specifică, de proceduri şi mecanisme tehnologice specifice care să asigure că riscul contaminării este redus la minimum. Aceste responsabilități se referă la:

• modernizarea creşterii animalelor în exploataţii comerciale (ferme) care să asigure cerinţelor optime de biosecuritate, igienă, protecţie şi bunăstare;
• să colaboreze și să permită medicului veterinar monitorizarea stării de sănătate a animalelor din proprietate şi să anunţe cazurile de îmbolnăviri sau mortalităţi la speciile pe care le au în proprietate;
• să respecte dispoziţiile autorităţii veterinare privind izolarea şi eliminarea din efectiv a animalelor diagnosticate cu boli transmisibile;
• să respecte legislaţia privind gestionarea animalelor de companie (câini, pisici, dihori etc.), care constituie un real pericol prin transmiterea unor boli grave la alte animale şi la oameni, precum şi prin agresarea fizică a populaţiei;
• să respecte normele legale pentru autorizarea activităților de producere și procesare a produselor alimentare rezultate pentru consum public și valorificarea acestora numai în locuri sau spaţii autorizate sanitar veterinar;
• educaţia sanitară a populaţiei, a personalului care lucrează cu animalele şi consumă produsele obţinute de la acestea prin:
• achiziționarea alimentelor, în special a cărnii, a laptelui, a peştelui şi a ouălor numai din spații sau unități înregistrate sanitar veterinar, evitând comerțul „stradal“;
• evitarea consumului de produse şi subproduse de origine animală necontrolate sanitar veterinar sau nepreparate termic;
• asigurarea igienei corporale a animalelor şi a mediului în care habitează acestea.

Medicii veterinari, în colaborare cu autoritățile locale, cu crescătorii de animale, cu operatorii din domeniul alimentar își propun să acționeze cu competență, profesionalism și fermitate pentru a impune respectarea legii, intervenind prin mijloace profilactice sau de combatere în toate cazurile de apariție a unor boli transmisibile. Astfel se asigură protejarea sănătății animalelor, prevenirea transmiterii bolilor de la animale la om, contribuind implicit la apărarea sănătății publice, la protejarea mediului, dar și la îndeplinirea altor priorități economice și sociale.

Dr. Ioan Viorel Penţea

Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Artificializarea excesivă a sistemelor de creştere practicate în fermele de vaci de lapte şi, în special, tehnologiile de creştere a viţeilor în perioada de alăptare pot conduce la instalarea unor comportamente anormale precum suptul încrucișat (nenutritiv), fenomen întâlnit la viţei, şi viciul suptului (galactofagia), întâlnit la vacile adulte.

Vițeii care manifestă o activitate intensă de supt încrucişat înainte de înțărcare, de regulă, vor continua manifestarea acestor stereotipii şi în viaţa de adult.

Alăptarea la găleată, fără tetină, la viţeii sugari crește riscul de supt nenutritiv, acest fenomen fiind favorizat de administrarea unor cantităţi reduse de lapte şi/sau de nesatisfacerea instinctului pentru supt al viţeilor. În cazul viţeilor, suptul încrucişat vizează zone ale congenerilor precum: urechi, bot, cordon ombilical (cu predilecţie), regiunea ugerului, regiunea scrotului etc.

Există o serie de factori favorizanţi pentru apariţia acestui comportament anormal la taurinele adulte, precum: deficienţele nutriționale, calitatea precară a furajelor (de exemplu furaje mucegăite), tipul de hrănire (ad libitum sau restricţionat), dimensiunea frontului de furajare, densitatea în energie a raţiei, sistemul de întreţinere şi rasa vacilor. În ceea ce priveşte sistemul de întreţinere, incidenţa animalelor care prezintă această tulburare de comportament este mai ridicată în cazul întreţinerii libere decât în cazul întreţinerii legate, gradul de interacţiune dintre animale fiind mai mare în cazul întreţinerii libere.

În ceea ce privește diferențele de rasă, viciul suptului este mai frecvent la rasele mixte şi hibrizii raselor de carne (de exemplu rasa Simmental şi hibrizii Angus x Holstein având cea mai mare incidenţă raportată) şi mai puțin frecvent întâlnit la rasele specializate pentru producţia de lapte (de exemplu Jersey şi Holstein-Friză).

Implicaţii

În fermele de vaci de lapte, viciul suptului poate duce la pierderi economice considerabile din cauza reducerii producţiei de lapte muls și a instalării mastitelor la vacile supte. Vacile care prezintă acest comportament anormal pot consuma până la 40-60 kg de lapte/zi. Conform Milk Market Observatory (2021), preţul unui kilogram de lapte în România este 0,3 euro (1,49 lei), aşadar se poate înregistra o pierdere de la 12 euro (59,60 lei)/zi până la 18 euro (89,40 lei)/zi.

Mai mult, s-a dovedit faptul că viciul suptului la juninci şi viţele poate provoaca mastita datorită deschiderii canalului mamelonar, astfel bacteriile pot pătrunde până în părţile superioare ale ugerului, saliva vacilor reprezentând un mediu propice pentru multiplicarea bacteriilor. Prin viciul suptului, poate avea loc iniţierea unei secreţii lactate timpurii la juninci şi vacile aflate în repaus mamar, fapt ce compromite calitatea colostrului în momentul fătării.

Cercetări derulate în Olanda şi Germania sugerează existenţa unui determinism genetic transmis pe cale paternă în ceea ce privește viciul suptului, precum şi o influenţă mai redusă a vacii mame asupra dezvoltării acestei stereotipii la viţei.

Nu este elucidat de ce vaca suptă nu se îndepărtează și nu loveşte cu piciorul. O posibilă cauză o constituie eliberarea de oxitocină care are loc în timpul suptului, hormon care la rândul său modulează comportamentul și tabloul hormonal al vacii (de exemplu un nivel plasmatic mai redus al hormonilor de stres, precum cortizolul).

Fenomenul de galactofagie are o incidenţă de 1-5% în fermele de vaci de lapte, în funcţie de tehnica de creştere şi exploatare aplicată.

Tratament

Pentru a reduce galactofagia au fost dezvoltate mai multe metode, care au cel mai adesea scopul de a provoca un comportament de evitare la animalul care este supt.

Cea mai frecvent utilizată metodă este reprezentată de aplicarea unor inele nazale cu striaţii, aşa-numitele inele anti-supt. Aceste inele produc disconfort vacii supte, determinând-o să lovească cu piciorul și astfel va evita activ să fie suptă. Eficacitatea acestei metode este de cca 50-60%.

Viciul suptului poate fi descurajat şi prin utilizarea de substanțe cu gust amar, care se aplică pe ugerul vacilor, acest lucru nefiind recomandat deoarece îngreunează efectuarea igienei ugerului la muls.

În special la vacile care se autosug se recomandă utilizarea unor suspensoare ale glandei mamare, astfel încât animalului să nu îşi poată consuma producţia de lapte.

Au fost testate diferite proceduri chirurgicale ale limbii vacilor pentru a stopa galactofagia, intervențiile chirurgicale având în special menirea să reducă lățimea limbii sau să formeze o crestatură, care împiedică animalele să-și rostogolească limba pentru a apuca mamelonul (practică întâlnită în special la bubaline). Cu toate că aceste tehnici au o eficacitate de 100%, au fost raportate complicații precum infecții la nivelul limbii, probleme în consumul hranei şi scăderea semnificativă a producţiei de lapte, acest tip de intervenții fiind condamnabile din punct de vedere etic.

O soluţie radicală este reprezentată de reformarea animalelor care cauzează astfel de probleme în efectiv.

Măsuri pentru prevenirea viciului suptului:

• Alăptarea viţeilor sugari la găleţi prevăzute cu tetină;
• Cazarea viţeilor în cuşti individuale pentru primele 21 de zile de la fătare;
• Asigurarea spaţiului necesar pentru mişcarea viţeilor în aer liber (minimum 4-5 m2/cap);
• Accesul vițeilor la hrană diversificată încă din perioada alăptării (fânuri, concentrate, paie, turbă, blocuri minerale);
• Evitarea înţărcării timpurii a viţelelor de înlocuire (minimum 90 zile);
• Asigurarea în raţie a unui nivel de energie care să acopere necesarul pentru funcţiile vitale şi susţinerea producţiei de lapte, precum şi a unui procent de celuloză în raţie de minimum 20%;
• Relotizarea poate constitui o modalitate eficientă de a reduce prevalenţa viciului de supt pe termen scurt.

Mădălina MINCU

Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Bovinelor Baloteşti

Ţânţarii fac parte din categoria de insecte considerate de departe cele mai periculoase, constituind o mare problemă la nivel global deoarece au un areal de răspândire foarte vast. Sunt întâlniţi aproape peste tot, mai ales acolo unde există bălţi, lacuri, etc., fiind specii care trăiesc din suptul sângelui oricărei vietăți care mişcă în jurul lor, inclusiv oamenii.

Pe plan global există mai mult de 3.000 de specii de ţânţari, fiecare având particularităţile sale, respectiv sunt specii care nu consumă sânge deloc, alţii nu preferă sânge uman, unele specii preferă să se hrănească seara, iar altele ziua.

Având sânge rece, ţânţarilor în general le este greu să trăiască la temperaturi scăzute; dacă iarna este blândă, unele femele reuşesc să o petreacă fără probleme, însă activitatea cea mai intensă o desfăşoară în perioada călduroasă a anului.

Un ţânţar cântăreşte în medie 2,5 miligrame, lungimea corpului este între 3,5-5 mm, corpul are o constituţie fragilă de culoare gri maronie, în torace sunt inserate trei perechi de picioare subţiri, acoperite de peri fini, o pereche de aripi înguste şi lungi, precum şi o pereche de aripi posterioare, mai reduse ca dimensiune, care servesc la stabilizarea acestuia.

Masculii prezintă nişte antene lungi, acoperite de peri aspri, trompa lor nu este făcută pentru a înţepa, iar femelele au antene mai scurte şi o trompă folosită la înţepat.

Femela ţânţar, după ce se hrăneşte cu sânge, depune 150-300 de ouă înfăşurate într-un înveliş special, lipicios, pe suprafaţa apei, cu predilecţie apă stătătoare: băltoace, mocirle, iazuri sau jgheaburile acoperişurilor.

Întregul ciclu evolutiv, cu durată de 2-3 săptămâni, de la faza embrionară, faza larvară până la pupă se desfăşoară exclusiv în apă, ţânţarii adulţi eclozează la suprafaţa apei şi încep imediat să zboare. În condiţii favorabile, această specie tinde către o înmulţire în masă, populaţia lor cuprinzând un număr deosebit de mare de indivizi.

Ţânţarii nu provoacă pagube alimentelor sau materialelor, sunt supărători din cauza zgomotului pe care îl fac în timpul zborului, însă se regăsesc în categoria agenţilor dăunători pentru igienă. De asemenea, sunt agenţi importanţi în transmiterea unor boli, unele extrem de grave.

Femelele se hrănesc cu sânge o dată la 2-3 zile, înţepăturile lor având efecte neplăcute, prin apariţia în zona de contact de eriteme, pustii roşii şi urticarie.

Intensitatea înţepăturilor la om depinde de genele fiecăruia, de faptul că îmbrăcămintea mai închisă la culoare, temperatura corpului şi mişcarea sunt lucruri care atrag ţânţarii. De asemenea, există o mulţime de compuşi emanaţi de corpul uman, din care unii au capacitatea de a respinge ţânţarii, alţii atrăgându-i, în funcţie de secreţiile şi mirosul fiecărei persoane în parte, ţânţarii având preferinţe diferite, de la specie la specie.

În general, înţepăturile de ţânţar nu pun sănătatea în pericol, însă sunt extrem de deranjante, în unele cazuri se poate ajunge la situaţii delicate prin provocarea de alergii, prin iritarea zonei înţepate care devine dureroasă.

Cu toate acestea, ţânţarii sunt responsabili pentru un număr însemnat de decese înregistrate anual în întreaga lume din cauza bolilor răspândite de ei, cu predilecţie în zona tropicală, cum este malaria, encefalita sau febra galbenă şi virusul West Nile (pe care îl iau de la păsări şi îl transmit oamenilor, scăzând dramatic eficienţa sistemului imunitar).

Există însă pericolul ca urmare a încălzirii globale a climei ca speciile care transmit aceste boli să se răspândească tot mai mult din zona tropicală spre nord.

La animale anumite specii de ţânţari sunt vectori pentru transmiterea, la rumegătoare, a Bolii limbii albastre sau a Dermatozei nodulare contagioase, la căine Dirofilarioza, dar şi alte boli care produc morbiditate şi mortalitate ridicată la animale, precum şi însemnate pierderi economice.

Pentru limitarea acţiunii nocive a acestor insecte asupra stării de sănătate a populaţiei umane şi animale se impune aplicarea unor măsuri de prevenire şi combatere de ordin general şi specifice prin care să se limiteze posibilitatea de dezvoltare şi răspândire a ţânţarilor, precum şi lichidarea lor în zonele în care habitează.

Recomandările în acest context se referă la:

• identificarea zonelor favorabile dezvoltării şi înmulţirii speciilor de ţânţari;
• responsabilitatea autorităţilor locale şi a unităţilor specializate privind efectuarea lucrărilor de amenajare şi întreţinere a râurilor, lacurilor şi a zonelor limitrofe acestora pentru a împiedica băltirea apelor;
• efectuarea lucrărilor de defrişare a resturilor vegetale excesive din parcuri, zone de agrement cu luciu de apă, grădinile din spaţiile intravilane, de pe suprafeţele de pajişti naturale etc.
• solicitarea de către autorităţiile locale implicate sau de către populaţia interesată a efectuării dezinsecţiilor în zone şi spaţii unde prezenţa ţânţarilor este evidentă, prin unităţi cu activitate în domeniu, dar și pentru asigurarea asistenţei de specialitate prin ingineri agronomi, medici umani, medici veterinari.

Respectarea procedurilor de dezinsecţie prin:

• Folosirea de substanţe omologate din grupa de toxicitate II şi IV, care nu sunt dăunătoare omului şi animalelor şi care sunt verificate ca eficienţă.
• Efectuarea dezinsecţiei în două etape; în prima etapă se urmăreşte exterminarea insectelor vii, urmărind ca la 18-21 de zile să fie exterminate ouăle şi larvele de insecte.
• Colaborarea cu medicii veterinari pentru efectuarea acţiunilor sanitare veterinare, în special a tratamentelor antipartazitare şi a dezinfecţiilor, dezinsecţiilor şi a deratizăriilor, în situaţii în care aceste acţiuni se impun.
• Protejarea spaţiilor prin plase de protecţie şi, după caz, folosirea unor aparate care emit ultrasunete pentru alungarea ţânţarilor.
• Populaţia să se protejeze purtând îmbrăcăminte adecvată, să evite zonele cu băltiri, împădurite sau cu vegetaţie înaltă în special în perioada caldă a anului.
• Colaborarea permanentă cu alte autorităţi judeţene, responsabile, prin informări reciproce şi acţiuni comune pentru realizarea măsurilor de prevenire şi combatere a dăunătorilor.
• În situaţii deosebite de infestaţie masivă, de înţepături cu reacţii locale evidente, în special în zona globului ocular, în stări alergice, se recomandă apelarea la medici pentru intervenţii de specialitate.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Indiscutabil, starea de necesitate este rezultat al unui moment când o anumită situație poate avea consecințe grave asupra oamenilor și cetățenilor, dacă nu se iau măsurile care se impun.

Starea de necesitate impune măsuri excepționale într-un anumit domeniu sau în mai multe domenii conexe.

În cazul de față, stare de necesitate a fost declarată pe teritoriul României ca un răspuns la pandemia de Coronavirus. Pentru a putea contracara această pandemie, starea de necesitate impune măsuri care pot avea efecte negative dacă  nu sunt conexate cu altele, cu influență decisivă asupra reușitei măsurilor luate de către decidenții politici și administrativi.

Este de la sine înțeles, că în primul rând, trebuie elaborate și promovate elementele care să reglementeze bazele stării de necesitate în domeniul pentru care aceasta a fost promovată. În cazul de față, sănătatea umană, care are în vedere:

• asigurarea infrastructurii și dotărilor tehnice pentru determinarea prezenței sau absenței agentului patogen;
• amenajarea, organizarea și dotarea tehnică a centrelor de tratament a persoanelor afectate;
• dotarea unităților spitalicești cu infrastructura – aparatura și echipamentele necesare, inclusiv cele pentru protecția personalului sanitar;
• asigurarea setului de medicamente specifice regimului de tratament pentru cei detectați ca fiind infectați cu Coronavirus;
• asigurarea resursei umane de specialitate medicală și protecția acesteia;
• asigurarea materialelor pentru dezinfecție

Cele de mai sus sunt doar câteva din problemele de maximă atenție în acțiunile de prevenire a extinderii pandemiei de Coronavirus. Mai sunt și alte probleme importante de rezolvat în acest domeniu, care sunt de datoria altor instituții ale statului.

În calitatea mea de președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești‟, mă văd obligat să amintesc tuturor decidenților din conducerea statului român că s-au scăpat din vedere câteva probleme FUNDAMENTALE PENTRU CA, COMPLEXUL DE MĂSURI ANTIPANDEMIE SĂ FUNCȚIONEZE EFICIENT.

Cea mai mare scăpare de atenție este SITUAȚIA SISTEMULUI DE ASIGURARE RITMICĂ A TUTUROR CETĂȚENILOR ROMÂNIEI CU ALIMENTE. ȘI CU ECHIPAMENTELE DE PROTECȚIE MĂCAR LA NIVEL MINIMAL.

Indiferent ce s-ar spune, indiferent ce măsuri s-ar lua, dacă aprovizionarea cu alimente nu este garantată, toate celelalte măsuri sunt caduce. Există o zicere: de medicamente poți avea nevoie o dată în viață, de alimente este nevoie de trei ori pe zi. Acest adevăr nu poate fi contestat.

Iată de ce în toată pleiada de măsuri luate și aduse în prima linie, două domenii de importanță capitală sunt lăsate în plan secundar: AGRICULTURA ȘI ALIMENTAȚIA, domenii fundamentale pentru asigurarea macro și micro-echilibrelor socio-economice în orice situație.

Se impun în procedură de urgență următoarele:

          1. Evaluarea rapidă și precisă a stocurilor de produse cu utilizare alimentară din rezervele de stat. Mă refer aici la câteva produse de maximă importanță pentru securitatea alimentară a populației.

A. În principal:

• grâu – panificabil;
• porumb – alimentar și furajer;
• orz furajer; - ouă;
• orez; - lapte praf;
• cartofi; - produse lactate;
• zahăr;
• ulei rafinat;
• ulei brut;
• altele.

B. Materii prime agricole cu utilizare alimentară directă sau indirectă, precum:

• Floarea soarelui;
• Rapiță pentru ulei;
• Legume și fructe;
• Produse lactate și lapte praf;
• Carne congelată;
• Produse de carmangerie;

C. Situația „stocurilor‟ de carne în efectivele de animale „în viu‟ din fermele de creștere ale acestora, indiferent de mărimea lor. De evaluat cu precizie maximă cantitățile potențiale de carne din speciile crescute în țară:

• suine;
• taurine;
• avicultură;
• ovine și caprine;
• alte specii.

Referitor la sistemul de asigurare a populației cu bunuri absolut necesare consumului alimentar zilnic, trebuie clarificate proveniența surselor de alimente:

• producția internă – cât ?
• din import – cât și de unde ?

Obligatoriu trebuie să se facă o analiză severă a situației pentru ca populația României, indiferent de clasa socială în care se află, să fie la curent cu gradul de aprovizionare cu bunuri de consum. Este nevoie de o acțiune rapidă de evaluarea situației surselor alimentare chiar dacă, pe moment, ele sunt asigurate. Se impune acest lucru datorită faptului că:

          1. Nu avem o situație clară a ceea ce s-a produs în România, în agricultura și industria alimentară în ultimii ani.Cât din producția agro-alimentară realizată în țară mai este la dispoziția consumului autohtonși dacă ceea ce avem la dispoziție face față cerințelor de consum ale populației și pentru ce interval de timp ?

          2. Dependența puternică a României (în ce privește asigurarea cu alimente pentru concetățenii noștri) de import (a se vedea nivelul deficitului Balanței comerciale a României cu produse agro-alimentare).

Ori, posibilitățile de importuri pot fi grav afectate de:

• închiderea frontierelor României.Crearea culoarelor verzi de transport nu este o garanție a unor fluxuri de produse alimentare la nivel de necesitate. Și mai ales pe termen lung
• situația producției și a stocurilor de alimente în țările de unde România face importuri. Aici pot interveni măsuri restrictive și din partea statelor respective, în privința comerțului cu produse agro-alimentare. Depinde de modul cum va evolua pandemia de Coronavirus.

          Referitor la situația în care ne găsim astăzi, trebuie să avem în vedere riscurile uriașe la care este expusă România: datorită dependenței semnificative de sursele de produse alimentare din import. Este o greșeală uriașă făcută de România în domeniul producției agro-alimentare în ce privește neasigurarea necesarului de produse agro-alimentare din producția internă.

Se impune:

Analiza fondului de produse agro-alimentare din SUPERMARKETURI, în perspectiva închiderii frontierelor și blocării importurilor de produse agro-alimentare, dacă această măsură se va lua.

Se știe că cea mai mare parte a fondului de marfă care se valorifică în rețelele marilor magazine, provine din import, în special din țările de origine ale acelor rețele de magazine. Până acum, nici un lanț de mari magazine nu a prezentat o situație de siguranță în acest sens.

• Se impune a se urmări cu mare atenție evoluția prețurilor la principalele produse agro-alimentare.Dacă se constată anomalii în evoluția acestora, este obligatoriu de luat măsuri severe de plafonare a prețurilor cu amănuntul la toate bunurile de consum alimentar, mai ales a celor de strictă necesitate.
• De eliminat orice restricție în domeniul producției agro-alimentare indiferent de tipul de exploatație agricolă sau agro-alimentară în care se realizează aceasta, cu respectarea condițiilor de calitate și a măsurilor de biosecuritate.
• De eliminat cauzele care au contribuit și contribuie la extinderea pestei porcine africane, în primul rând reducerea numărului de mistreți. Trebuie reluată creșterea porcilor în gospodăriile populației, cu respectarea normelor sanitar-veterinare. A fost și este o mare greșeală blocarea creșterii suinelor în aceste gospodării.
• Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Securitate Alimentară să-și revadă măsurile luate până acum.Este nevoie să elaboreze norme care să ducă la reluarea producției animaliere în fermele mici și mijlocii. Trebuie avut în vedere că, fermele familiale sunt și trebuie să fie o verigă importantă în producția de alimente și în susținerea durabilă a Securității Alimentare în România. Este dovedit că astfel de exploatații agricole pot contribui sustenabil la securitatea alimentară cu o cotă importantă de produse de foarte bună calitate.
• Crearea unui sistem de facilități fiscale care să stimuleze producția agro-alimentară în țară în sectoare precum:
• producția vegetală;
• producția animalieră;
• sectorul de prelucrare și transformare a produselor agricole în produse alimentare semifinite și finite.

Trebuie avut în vedere, că siguranța alimentară a unei țări, indiferent de momentul în care se găsește aceasta, nu poate fi asigurată la nivel de necesitate și nu poate reveni la normal decât prin producerea întregului necesar de produse agro-alimentare în producția internă. Momentul actual trebuie să fie și unul care să deschidă noi viziuni asupra agriculturii și producției naționale de produse agro-alimentare.

• Se impune, ca în procedură de urgență, să se facă evaluarea rapidă a stocurilor de carne în viu la principalele specii de animale. (Acțiunea este extrem de importantă atât pentru momentul actual cât mai ales pentru perspectivă). Funcție de rezultat, se va stabili strategia de urmat în:
• sectorul suin, creșterea porcilor și asigurarea necesarului de carne de porc din producția internă;
• avicultura (specii de carne și ouă), de produse la nivel necesar și peste;
• ovine și caprine;
• Evaluarea cu precizie a stocurilor, dar mai ales a surselor din care se susțin stocurile de siguranță, ca interval de timp.
• De avut în vedere și situația la produsele semifinite, precum:
• morărit-panificație: capacități de producție, stocuri și materii prime;
• industria uleiurilor: ulei alimentar, grăsimi alimentare și materii prime;
• Evaluarea rapidă a resurselor de pescuit și acvacultură:
• situația cantitativă și calitativă existentă în stocuri de pește, produse de acvacultură, altele;
• sursa de proveniență;
• producția internă și sustenabilitatea acesteia;

 b. cantitățile provenite din import (cât de sigure sunt sursele din import pentru a susține necesarul de consum de pește și produse de acvacultură în România ?).

• riscurile care privesc importul de pește, produsele piscicole și de acvacultură;
• măsuri urgente de stimulare a producției interne de produse piscicole și de acvacultură printr-un program de dezvoltare a acestui domeniu, pentru care există resurse.
• Evaluarea rapidă a situațieii capacităților de prelucrare și producția internă de produse agro-alimentare, care să satisfacă în totalitate necesarul populației.

Se impun urgent atribuții urgente și ferme pentru:

• Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, care trebuie să preia întreaga răspundere pentru producția în țară de bunuri alimentare.

Luarea urgentă în subordinea MADR a ANSVSA (nu este suficientă coordonarea) pentru a-i mări eficiența în domeniul securității sanitar-veterinare și a securității alimentare.În statutul actual, ANSVSA nu poate gestiona securitatea alimentară a României.A se vedea modul cum a fost si este gestionată pesta porcină africană, așa cum, cu ani în urmă,s-a gestionat extrem de ineficient gripa aviară.

În cazul pestei porcine africane (PPA), dar și în alte domenii domenii de tip sanitar-veterinar, ANSVSA, ca structură, poartă o mare responsabilitate pentru nereușite (vorbesc aici ca structură, nu ca profesie). Este nevoie de o refacere a întregului ansamblu de măsuri strategice sanitar-veterinare care să stimuleze creșterea producției animaliere în România. La nivelul de astăzi, zootehnia românească nu poate oferi elemente de siguranță alimentară.

• Care sunt sursele de aprovizionare ale rețelelor de magazine (supermarketuri) cu produse agro-alimentare ? Cât de sustenabile sunt sursele de aprovizionare ritmică cu produse agro-alimentare a rețelelor de supermagazine ? De unde provin majoritatea sortimentelor de produse agro-alimentare puse la dispoziția consumatorilor români ? Cât din produsele comerciale puse la dispoziția consumatorilor români de către rețelele de magazine provin din:
• import – de unde ?
• producția internă. Această sursă trebuie cunoscută cu precizie și consolidată prin măsuri de susținere eficiente.
• Care sunt categoriile de produse agro-alimentare riscante sub aspect cantitativ, într-o perspectivă imediată ?
• Măsuri pentru transparentizarea obligatorie a activității și potențialului productiv al fermelor care activează în domeniul agro-alimentar, indiferent de STATUTUL PROPRIETĂȚII LOR, INDIFERENT DE PROVENIENȚA PROPRIETARILOR. TOȚI TREBUIE SĂ RĂSPUNDĂ REGULILOR ȘI NECESITĂȚILOR STABILITE ÎN DOMENIU, REGLEMENTATE DE CĂTRE AUTORITATEA STATULUI ROMÂN.

- Funcție de nivelul stocurilor de produse agro-alimentare, se poate merge până la sistarea exporturilor unor produse.

De văzut statutul celor care dețin capacitățile de export în portul Constanța.Care este nivelul de control al statului român în această zonă ? Dar al marilor producători de produse agro-alimentare autohtoni ? Cât dețin ei din capacitățile de export produse agro-alimentare în Portul Constanța ?

• Analiză și decizie fermă privind exportul de:
• produse agricole și agro-alimentareCe se poate exporta și ce trebuie restricționat la export din producția internă, precum:
• carne;
• produse din carne;
• lapte și produse lactate;
• legume și fructe;
• ulei brut și ulei rafinat;
• furaje, nutrețuri;
• altele

Materii prime agricole, precum:

• cereale panificabile;
• porumb;
• floarea soarelui semințe;
• rapiță semințe;
• De analizat dacă nu se impune și suspendarea exportului de animale vii. Se poate impune o decizie funcție de nivelul stocurilor de siguranță ce trebuie asigurate în funcție de evoluția situației în țară și din afara țării.
• Se impune reactivarea cu responsabilități sporite a Institutului Național de Statistică.

Trebuie să se prezinte urgent situația cantitativă și calitativă din:

• agricultură;
• industria alimentară;
• capacități de producție în funcțiune.

Ce trebuie făcut pentru maximalizarea produselor agro-alimentare ?

 FOARTE, FOARTE IMPORTANT ! Trebuie luate toate măsurile posibile pentru a ține în funcțiune unitățile de producție agro-alimentară.  La aceste unități de producție nu trebuie redusă activitatea și cu atât mai mult să fie suspendată sau oprită.

• Problema sistemului de comerț cu produse agro-alimentare:
• sistemul de comerț din supermarketuri, de analizat. Este bun, este rău? Este riscant pentru cetățeni / clienți în momente precum este cel prin care trece România acum, în număr mare, fără o protecție sigură împotriva infestării cu agenți patogeni ?

Se pretează tipul de magazin cu spațiul mare în care se adună mulți oameni care sunt supuși infectării cu agenți patogeni,precum Coronavirusul, ca mod de comercializare a produselor agro-alimentare pe care omul este obligat să le cumpere zilnic, fiind silit să se expună riscurilor ?

Nu cumva trebuie să revenim la un sistem de comerț cu magazine mai mici, de oportunitate, care sunt mai aproape de consumator și cu aglomerații mai mici ?

Și în acest caz va trebui să medităm pentru ceea ce trebuie să facem în viitor.

- În condițiile în care se iau măsuri de blocare a exporturilor unor produse de strictă necesitate, aceasta trebuie să se facă indiferent cine este producătorul:

• antreprenori autohtoni;
• antreprenori străini cu sediul și producția pe teritoriul României.

          Trebuie ținut seama și de faptul, că:

• Sistarea exportului de produse agricole și agro-alimentare are și efecte negative, în timp. Se pot întrerupe legăturile comerciale cu partenerii tradiționali, locul nostru în lumea comercială fiind luat de alți producători, ceea ce nu ar fi bine pentru economia României. Trebuie ca soluția aleasă să fie tratată cu multă atenție și responsabilitate.
• Atitudinea față de marile companii străine care activează în producția agricolă și agro-alimentară din România. Nu este o problemă oarecare și nu este simplu de rezolvat.Trebuie luate toate măsurile care se impun pentru ca sistemul să funcționeze într-un tot unitarși să răspundă total la deciziile luate de autoritățile române în momente precum cel pe care-l trece România acum.
• Blocarea liberalizării pieții funciare până la clarificarea crizei.

          Sigur, este nevoie de o analiză de fond a acestei probleme, care a fost prost gândită încă din anul 1993, în raport cu interesul nostru național. Problema trebuie indisolubil legată de securitatea alimentară a țării.

• Măsuri de stimulare a producției agricole în anul 2020, un an deosebit de greu și important din punct de vedere agricol, ca urmare a unor condiții climatice profund defavorabile agriculturii: deficit major de umiditate în sol, secetă pedologică, temperaturi anormale, acum, la început de primăvară, oscilații mari de temperatură, cu consecințe negative asupra producțiilor unor specii pomicole, dar și asupra unor specii din culturile de câmp. Activitatea în agricultura și producția agro-alimentară trebuie să fie susținută pentru ca aceasta să se desfășoare î parametri normali

          Extrem de important de avut în vedere Programul Național Agro-alimentar al României, care trebuie urgent elaborat, cu obiective pe termen mediu și lung. Acest program trebuie să fie gestionat în totalitatea lui de către Primul Ministru și Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

          Măsuri de luat

• Scutirea de impozite și taxe a producției agricole și a veniturilor provenite din activități de producție agricolă și agro-alimentară, dacă valorificarea acestora s-a făcut în țară.
• Asigurarea sebvențiilor și a surselor financiare la timp, pentru a se putea susține activitățile de producție agricolă și alimentară în toate domeniile.
• Măsuri de stimulare a valorificării produselor agro-alimentare în magazine de proximitate.Deschiderea unor astfel de unități de valorificare a producției agro-alimentare românești.
• Susținerea, pe cât posibil, a lanțului alimentar, fără marii intermediari, indiferent cine sunt aceștia.
• Măsuri urgente și dure de blocare a speculei cu produse agro-alimentare și amplificarea măsurilor de monitorizare exigentă a domeniului.
• Măsuri de reducere și chiar de stopare a risipei de produse agro-alimentare;
• Asigurarea condițiilor optime pentru o valorificare corespunzătoare a producției agro-alimentare în totalitatea ei: consum, prelucrare, conservare.
• Creșterea cantitativă a rezervelor de stat.La unele produse, până la nivelul asigurării consumului intern pe durata unui an.
• Dezvoltarea rețelei de depozitare și păstrare pentru principalele grupe de produse agricole (cereale, plante tehnice, leguminoase, cartofi, legume și fructe, produse finite etc.).
• Elaborarea unui plan strategic pentru creșterea producției agricole în toate domeniile, a celui agro-alimentar cu prioritate. ROMÂNIA TREBUIE SĂ AJUNGĂ SĂ-ȘI PRODUCĂ ÎN ORICE CONDIȚII ÎNTREGUL NECESAR DE PRODUSE AGRO-ALIMENTARE. NU ESTE PERMIS CA ROMÂNIA SĂ FIE DEPENDENTĂ ÎN FOARTE MARE MĂSURĂ DE PRODUSE ALIMENTARE DE STRICTĂ NECESITATE ADUSE DIN IMPORT

TREBUIE ELIMINATE CU PRIORITATE RISCURILE CA ROMÂNIA SĂ FIE PUSĂ ÎN PERICOL SUB ASPECTUL SECURITĂȚII AGRO-ALIMENTARE, AȘA CUM NE GĂSIM ÎN SITUAȚIA DE ACUM.

ATENȚIE ! Securitatea  alimentară,  asigurarea  hranei  în  orice condiții ne-am găsi ca țară, este cel puțin la fel de importantă precum măsurile luateîn sistemul de sănătate sau de siguranță  individuală sau colectivă. Fără garanția asigurării cu produse alimentare în mod durabil și sigur se pun în pericol toate celelalte măsuri, oricare ar fi ele.

Este surprinzător faptul, că în setul de măsuri luate ca urmare a momentului de criză majoră în care ne găsim, agricultura, industria alimentară, sistemulde producție și asigurarea necesarului de alimente nu se găsesc printre măsurile de primă importanță (excepție libertatea de deplasare spre activitățile agricole). Se reglementează doar modul de a se aborda magazinele și piețele în care se comercializează produse agro-alimentare, nu și activitatea celor care produc și trebuie să producă bunuri agro-alimentare (declanșarea și susținerea completă a campaniei agricole de primăvară și de susținere a culturilor realizate în toamnă; absolută nevoie de măsuri vizibile și palpabile).

• Cercetarea științifică, chiar dacă nu pare, prezintă importanță și pentru momentele prin care trecem. În domeniu se impune:
• producerea de sămânță și material săditor în țară (sunt produse de importanță strategică). Agricultura României nu trebuie să fie dependentă de importul de material biologic vegetal și animal din afara țării. Situația din prezent nu poate continua ca până acum. Actuala situație în domeniu, generează riscuri crescute pentru întregul sistem de agricultură și producția agro-alimentară din România.
• Perfecționarea și dezvoltarea tehnologiilor de cultivare a plantelor și de creștere a animalelor în toată diversitatea de sisteme agricole pe care le avem.
• Stimularea dezvoltării de unități care să prelucreze producția agricolă primară la nivel zonal:
• abatoare de capacitate mică;
• puncte de sacrificare
• fabrici de prelucrare a laptelui și realizare a produselor lactate;
• carmangerii; de mică capacitate;
• conserve;
• alte produse cu utilizare alimentară.
• O mare parte dintre acestea se pot realiza în sistem integrat, care trebuie stimulat, indiferent de mărimea exploatației și tipul ei..
• Constituirea de sisteme de prelucrare a produselor alimentare în zonele sau în apropierea zonelor de producere a materiilor prime vegetale, animale sau din alte surse.
• Crearea cadrului de dezvoltare (stimularea) unor unități de producție agro-alimentare, integrate indiferent de mărimea lor (reglementări sanitar-veterinare clare. De ce sunt blocate abatoarele mici, punctele de sacrificare, unitățile de prelucrare a laptelui și producere de derivate din lapte atât de necesare în sistemul de securitate alimentară de la nivel național ?). Reducerea birocrației în acest domeniu (astăzi, birocrația în domeniu este un cadru de blocare a unui sistem întreg, cu consecințe negative asupra producției de produse alimentare din producția internă).
• Sprijin pentru unitățile de cercetare științifică și de învățământ în domeniul agro-alimentar pentru a-și dezvolta capacitatea de cercetare științifică în domenii de vârf, pentru a se da răspunsuri clare la problemele complexe cu care se confruntă domeniul - sistemul agro-alimentar sub multe alte aspecte (a se vedea standardele naționale și internaționale de calitate).

De sprijinit unitățile de cercetare și învățământ agronomic pentru a-și dezvolta capacități de prelucrare și transformare a materiilor prime agricole din producție proprie în produse agro-alimentare de înaltă calitate și noutate. Trebuie avut în vedere, că unitățile de cercetare și învățământ agricol trebuie să devină locuri de pregătire profesională continuă și modele pentru producători de bunuri  agro-alimentare.

• Dezvoltarea în Planul Național Strategic pentru perioada 2021 -2027 a unor măsuri speciale pentru sprijinirea unităților de cercetare științifică agricolă și de învățământ agricol, inclusiv liceele și sediile profesionale, pentru a putea beneficia de fonduri europene necesare unei dotări tehnice care să le permită atingerea obiectivelor pentru care ele au fost înființate.
• Dezvoltarea în Planul Național Strategic a unor măsuri de stimulare și susținere eficientă a producției agro-alimentare în fermele mici, mijlocii (ferme familiale) cu un anumit grad de integrare, care este mai important din punct de vedere economic decât cel de asociere.
• Planul Național Strategic pentru perioada 2021-2027 este OBLIGATORIU să fie elaborat în România și să fie gestionat în totalitatea lui de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.În Planul Național Strategic 2021 – 2027 trebuie să se regăsească realitățile României.
• Dezvoltarea sistemului de piețe locale și regionale, o cale de creștere a valorificării produselor agro-alimentare.
• Dezvoltarea și modernizarea sistemelor de preluare, depozitare, păstrare, prelucrare a producției agricole, indiferent de mărimea exploatațiilor agricole sau alimentelor de producție agro-alimentară.
• Continuarea lucrărilor de reabilitare și dezvoltare a sistemelor de irigații, care constituie unul din factorii care garantează durabilitatea și stabilitatea producției agro-alimentare a României. (Atenție aici la sursele de apă pentru a susține sistemele de irigații în cadru de rentabilitate).
• Se impune  individualizarea unei suprafețe de teren (Lunca Dunării, Terasa I a Dunării, Insula Mare a Brăilei, porțiuni din Câmpia de Vest, Câmpia și Podișul Transilvaniei, suprafețe din Sudul  și Nord-Estul Moldovei) care să însumeze cca. 2,0 - 3,0 mil. ha și care să se constituie ca bază de siguranță pentru producția agricolă esențială și sigură pentru securitatea alimentară a României. Pe aceste suprafețe nu se amplasează nici un alt tip de investiții, exceptând cele legate de producția agricolă si agro-alimentară(fără gaze de șist, fără alte activități care afectează calitatea solului).

Se impune o analiză severă a stadiului de îndeplinire – realizare a PNDR 2014 -2020. Măsurile care privesc sectoarele importante (printre care reconversia în viticultură, altele) trebuie implementate în totalitatea lor.

Prof. univ. dr. ing. dr. h. c. Valeriu TABĂRĂ

PREȘEDINTE al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești‟

Atenție la răspândirea bolii!

Boala Carré, numită popular „jigodie“, este o afecțiune foarte contagioasă a câinilor, vulpilor și nurcilor. Aceasta este de natură virală, fiind răspândită în toată lumea.

Cauza bolii este un paramixovirus înrudit cu virusul rujeolic. Calea principală de infecție este prin intermediul secrețiilor, sub formă de particule de aerosoli, de la animalele infectate. Unii câini infectați pot excreta virusul câteva luni.

Virusul se multiplică inițial în țesutul limfatic al tractului respirator. Viremia determină infecția tuturor țesuturilor limfatice și este urmată de infecția epiteliului respirator, gastrointestinal, urogenital, a nervilor optici, precum și a sistemului nervos central.

Cum recunoaștem boala?

Jigodia poate fi suspectată ȋn cazul oricărei stări febrile la cățeii nevaccinați cu manifestări multisistemice.

Cățeii infectați prezintă stare febrilă tranzitorie, la 3-6 zile după infectare și, posibil, leucopenie, adică scăderea numărului de globule albe din sânge. Aceste semne pot trece neobservate sau pot fi însoțite de lipsa poftei de mâncare. Febra dispare pentru câteva zile, înaintea apariției unui puseu secundar de febră care durează mai puțin de o săptămână.

De asemenea, pot apărea secreții nazale seroase, secreții oculare mucopurulente, letargie și anorexie, precum și semne gastrointestinale și respiratorii complicate cu infecții bacteriene secundare.

Mai rar, se poate observa o dermatită pustuloasă. În urma encefalitei apar manifestări nervoase grave. Câinii care supraviețuiesc fazei acute pot prezenta hipercheratoza pernuțelor și a epiteliului nazal, dar și hipoplazia smalțului dinților erupți incomplet.

În general, evoluția îndelungată a bolii se asociază cu prezența semnelor neurologice (mișcări de manej, înclinarea capului, mișcări oscilatorii ritmice ale globilor oculari în toate direcțiile, pareza, paralizie și convulsii locale și generalizate). Spasmele musculare involuntare care implică un mușchi sau un grup de mușchi, convulsiile caracterizate prin masticație în gol și salivație sunt considerate semne neurologice clasice.

Infecția poate fi ușoară sau severă și asociată cu majoritatea semnelor menționate mai sus. Durata bolii sistemice poate fi scurtă, de numai 10 zile, dar semnele neurologice pot apărea după câteva săptămâni sau luni.

Cum prevenim apariția bolii

Se recomandă preventiv vaccinarea cu DISTEROM-C și/sau TETRAVALENT LCHP conform instrucțiunilor, de la vârsta de 6 săptămâni.

În cazul apariției bolii…

Tratamentul este simptomatic și se recomandă aplicarea cât mai precoce a acestuia. Astfel, se va administra ser hiperimun SALVACAN-D asociat cu PERFUZOL (rehidratant cu electroliți, vitamine și tonice generale), VITAMINA K3 (antihemoragică), VITAMINA C, DROTAVET (antispastic) și ALERGOTRAT (antivomitiv).

În cazul în care cățelul nu mai vomită, se mai pot administra oral CASTANROM, ENTEROGUARD, ENTEROTRAT, BIOENTEROM (probiotic pentru stabilizarea florei intestinale la toate speciile de animale) și ROMENTEROPROTECT (pastă orală, adjuvant în enteropatiile animalelor tinere).

Pentru problemele respiratorii și oculare se mai recomandă PNEUMOGUARD și OCULOFORTE.

Laboratorul de Diagnostic Romvac

Planul de prevenire a neregulilor în implementarea proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), iniţiat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a avut în perioada 28 – 31 august o nouă serie de acțiuni în sprijinul beneficiarilor şi personalului instituţiei, la nivelul Centrului Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 2 - Sud Est Constanța (CRFIR).

Echipa AFIR, condusă de Daniel-Eugeniu CRUNȚEANU, Director General Adjunct AFIR, a fost la CRFIR 2 Constanța, unde au avut loc sesiuni de lucru cu personalul centrului regional şi ai oficiilor județene Constanța și Tulcea, dar şi întâlniri cu beneficiari ai proiectelor finanţate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020.

Printre beneficiarii publici și privați prezenți la întâlniri s-au numărat reprezentanții primăriilor comunelor Cumpăna, Poarta Albă și Vadul lui Traian, echipa de implementare a GAL „Canal Dunăre-Marea Neagra 2016” și reprezentanți ai societăților Avi Babadag și Ecopesc.

”Acțiunile de prevenție se fac atât pentru beneficiari, cât și pentru angajații AFIR. Scopul principal a fost, pe de o parte, analizarea riscului de apariție a neregulilor și fraudelor în implementarea proiectelor, iar pe de altă parte creșterea gradului de conștientizare a personalului AFIR și al beneficiarilor cu privire la modul de verificare a proiectelor și respectiv, de respectare a obligațiilor contractuale, cu atât mai mult cu cât aceste obligații trebuie respectate pe toată perioada de execuție și monitorizare a unui proiect. Feedback-ul primit a fost unul pozitiv, și prin faptul că acțiunea a fost corect percepută ca nefiind o activitate de control, ci ca o acțiune de sprijin, având la bază noua abordare a relației dintre Agenție și beneficiari” a declarat Daniel-Eugeniu CRUNȚEANU, Director General Adjunct Active Fizice și Plăți Directe.

Tematica întâlnirilor a avut ca obiectiv prevenirea și diminuarea riscului de apariție a neregulilor și fraudelor, inclusiv prin corecta identificare a factorilor care semnalează posibile nereguli în accesarea şi utilizarea fondurilor nerambursabile, în etapele de evaluare şi implementare a investiţiilor susţinute prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR).

În cadrul evenimentelor au fost susținute prezentări având ca obiect tematica acțiunii – prevenirea neregulilor și a fraudelor și a unor studii de caz din activitatea de control a Direcției Control și Antifraudă și a direcțiilor de specialitate participante, la care au fost prezenți reprezentanții CRFIR și OJFIR, precum și în deplasări la amplasamentele proiectelor beneficiarilor AFIR anterior menționați.

Sursa: afir.info

La animale există boli infecțioase foarte grave, unele cu mare difuzibilitate atât în focar, cât și în afara lui, cuprinzând efective mari de animale, cu morbiditate și mortalități crescute. Unele dintre aceste boli sunt zoonozele, adică boli care se transmit la om, așa cum sunt antraxul și rabia. Profilaxia în asemenea boli nu se poate obține decât prin coordonarea măsurilor generale nespecifice (respectarea tehnologiilor de creștere și a condițiilor de microclimat, o alimentație corespunzătoare, dezinfecții, dezinsecții și deratizări periodice etc.) cu cele de imunoprofilaxie specifice, respectiv prin vaccinarea animalelor.

Vaccinarea reprezintă un mijloc economic și eficient în multe boli infecțioase. Aceasta constă în inocularea, într-un organism, a unei cantități mici de virusuri sau bacterii atenuate sau inactivate. În urma acestor inoculări, organismul respectiv răspunde prin producere de anticorpi care îl vor apăra în cazul expunerii la agentul patogen față de care s-a făcut vaccinarea.

Astfel, prin vaccinare, în efectivele de animale expuse infecției este prevenită îmbolnăvirea clinică sau se imprimă bolii o evoluție benignă, fără perturbarea activității de producție. Trebuie să se știe că vaccinarea eficientă este condiționată de o stare perfectă de sănătate a animalului. Orice boală sistemică, deficiența de nutriție sau prezența paraziților interni sau externi pot afecta răspunsul imunitar în urma administrării vaccinului. De aceea, înainte de vaccinare trebuie să deparazităm animalele. Deparazitările tuturor animalelor din gospodărie se fac și toamna înainte de intrarea animalelor în stabulație.

Vaccinările obligatorii

Vaccinările obligatorii, cuprinse în Programul strategic, care se fac toamna sunt vaccinul contra pseudopestei aviare la galinacee și vaccinul contra rabiei la câini și pisici. Primăvara se face vaccinarea contra antraxului (cărbune) cu vaccinul CARBOROMVAC la bovine, ovine caprine și cabaline.

Pseudopesta aviară (boala de Newcastle) este o boală infecțioasă și contagioasă a galinaceelor, fiind deosebit de păgubitoare din punct de vedere economic, prin morbiditatea accentuată și mortalitatea ridicată, afectând producția de carne și ouă. De asemenea, fiind o boală declarabilă și carantinabilă, antrenează mari cheltuieli prin restricțiile impuse de această situație. Pseudopesta aviară este considerată o zoonoză deoarece omul este receptiv la infecția cu virusul pseudopestei, reacționând fie prin conjunctivite, fie prin sindrom gripal însoțit uneori de afecțiuni pulmonare. La copii apar uneori tulburări nervoase (sindromul Newcastle).

Rabia (turbarea) este o boală infecțioasă întâlnită la toate speciile de animale homeoterme, caracterizată prin tulburări nervoase, exprimate prin hiperexcitabilitate și agresivitate, urmate de paralizie și moarte. Rabia se transmite la om prin mușcătura sau zgârietura unui animal infectat, în general câine, fiind o zoonoză gravă.

În afara acestor vaccinări obligatorii, în funcție de situația epizootologică din zonă, se mai pot face și alte vaccinări la cererea crescătorului de animale. Astfel la găini, în perioada de toamnă, se face vaccinul contra holerei aviare, PESTIHOLVAC FORTE (vaccin mixt contra pseudopestei și holerei aviare), iar la palmipede (gâște, rațe), HOLEPAL. La porcine se recomandă vaccinarea contra rujetului cu ERYROMVAC. La ovine și caprine se face vaccinarea contra agalaxiei contagioase a oilor și caprelor și contra mamitei gangrenoase, cu AGALAXIN FORTE. La iepuri vaccinarea contra mixomatozei și a bolii hemoragice a iepurelui se realizează cu vaccinul MIXOHEMOVI­ROVAC. La câine, în afara vaccinării antirabice, se mai face vaccinarea contra parvovirozei canine cu CANIPAR­VOVAC, iar contra bolii Carré, hepatitei, parvovirozei și leptospirozei canine, cu vaccinul TETRAVALENT LCHP.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Dezinsecția este definită ca fiind ansamblul mijloacelor și metodelor de combatere a insectelor și acarienilor, ce au rol de vectori în transmiterea unor boli infecțioase și parazitare la animale și om. De aceea dezinsecția reprezintă o componentă de bază a igienei atât la animale cât și la om.

Unele insecte trăiesc pe corpul animalelor ca paraziți permanenți (purici, păduchi) ale căror ouă se răspândesc pe sol sau în adăposturi. Altele se întâlnesc în adăposturile animalelor, magazii, lăptării, grupuri sociale etc. Acestea pot fi fie vectori pasivi (musca domestică, insecte din speciile Caliphora, Lucillia, Tabanidae, Culicidae etc) care vehiculează agenți patogeni ai unor boli, fie vectori activi, conservând sau multiplicând în organismul lor diferiți microbi sau paraziți, pe care îi transmit, prin înțepătură, la animale și om.

De exemplu, unele specii de culicoide transmit animalelor diferite virusuri (virusul bolii limbii albastre la rumegătoare) sau paraziți (dirofilarioza la câine și cal). Căpușele transmit prin înțepătură agenții diferitelor boli (febra de căpușe, babesioza, borelioza etc.). Unele insecte din familia muscidae transmit paraziți de la un animal la altul (telasioza la bovine – o boală parazitară a ochiului). Insectele acționează mecanic și iritativ, producând leziuni pe pielea ani­malelor, fapt ce are ca efect un stres continuu.

În plus, insectele, hrănindu-se cu sânge, au efect spoliator (sărăcesc organismul în anumite elemente), perturbându-se astfel metabolismul glucidic, protidic și mineral. Stresul permanent pe care-l provoacă animalelor aceste insecte, sub toate aspectele, duce la pierderi economice importante.

Omul este supus acelorași efecte negative din partea insectelor care transmit o multitudine de boli (bacteriene, virale, parazitare) pe diferite căi: prin înțepătură, prin contaminarea alimentelor și, uneori, chiar prin ingerarea accidentală a acestora, odată cu alimentele.

De aceea combaterea insectelor și acarienilor prin dezinsecție este o necesitate igienică și economică, iar aceasta trebuie făcută permanent sau periodic, în funcție de intensitatea invaziei de insecte. Dezinsecția poate fi locală, atunci când se face pe o suprafață restrânsă dintr-o gospodărie sau unitate zootehnică, sau generală, când se aplică în toate adăposturile sau în toată unitatea.

Dezinsecția poate fi profilactică și cuprinde un complex de măsuri și mijloace necesare pentru prevenirea înmulțirii insectelor în adăposturi, în incinta unei gospodării sau a fermelor. În sistemul gospodăresc acest tip de dezinsecție se aplică de cel puțin două ori pe an, iar în sistemul intensiv și semiintensiv aceasta este prevăzută ca acțiune tehnologică, printr-un program bine stabilit.

Dezinsecția de necesitate constă în distrugerea permanentă a insectelor în toate punctele din unitate, de pe corpul animalelor și de pe pășune. Mijloacele de dezinsecție cel mai des folosite sunt cele mecanice (montarea plaselor de țânțari la ușile și ferestrele adăposturilor, capcane sau a benzii adezive) și cele chimice reprezentate de substanțe insecticide, mai ales pe bază de cipermetrin, permetrin sau deltametrin, cum sunt ROMPARA­SECT-ul 5% și TETRACIP-ul.

Combaterea gândacilor de bucătărie și a insectelor târâtoare se realizează cu rezultate bune cu GÂNDĂCID. Toate aceste insecticide îndeplinesc cerințele Comunității Europene, adică au electivitate ridicată, acțiune rapidă în doze mici și o toxicitate redusă pentru om și animal.

În acest context este foarte importantă menținerea igienei corporale a animalelor și deparazitarea externă și internă a lor (PARAKILL, ROMIVERMECTIN etc.).

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar

Doctor în Știinţe medicale