Este bine-cunoscut faptul că performanţele productive ale animalelor de fermă, cum ar fi sporul în greutate, cantitatea de lapte sau de lână, sunt dependente de structura raţiilor, de conţinutul acestora în elemente nutritive şi de potenţialul genetic al animalelor. Dacă ne referim în mod expres la animalele rumegătoare, cele care pot valorifica cu destul de mare eficienţă nutreţurile cu un conţinut apreciabil de celuloză (grosiere, fibroase), va trebui să ţinem cont neapărat de raportul sau proporţia dintre nutrețurile de volum şi concentrate. Sunt situaţii, pentru multe categorii de rumegătoare, când, din diferite motive, concentratele sunt asigurate în raţii, în proporţii destul de reduse sau chiar lipsesc. Se întâmplă în general când animalele se află în diferite etape fiziologice și acestora li se pot administra raţii numite de întreţinere, cum de altfel se practică la ovine, când marea majoritate a fermierilor nu asigură niciun fel de nutreţuri concentrate, cum ar fi toamna în prima parte a gestaţiei, dar şi pe timpul verii, când păşunile nu pot asigura cea mai mare parte din nutrienţii necesari. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi la vaci, în situaţia în care acestea beneficiază de nutreţuri de volum (fânuri, suculente, masă verde) de bună calitate, fără concentrate, însă în acest caz nici producţia de lapte nu poate depăşi 15 litri la animalele din populaţii neameliorate şi 20 litri la animale cu un potenţial genetic mai valoros.

De preferat şi fiziologic normal pentru rumegătoarele de fermă ar fi asigurarea unui anumit adaos de nutreţuri concentrate energetice sau proteice, cereale, respectiv şroturi sau seminţe de leguminoase măcinate, într-o măsură impusă de anumite criterii stabilite în mod ştiințific. Problematica raportului dintre cantitatea de nutreţuri de volum şi concentrate a fost şi rămâne o chestiune foarte discutată în mediul nutriţioniştilor, însă în primul rând în cel al fermierilor care, de cele mai multe ori, fac această chestiune la voia întâmplării, ivindu-se frecvent situații cu mari neajunsuri în plan economic şi nu numai.

Se pune astfel întrebarea, destul de justificată, privitoare la raportul ideal sau optim dintre cele două clase de nutreţuri față de categoriile fiziologice sau de producţie şi speciile de animale care se supun acestor reguli.

La prima vedere, răspunsul pentru o astfel de întrebare este destul de complicat, însă, pentru a ne încadra într-un spaţiu cât se poate de restrâns, ne vom rezuma la câteva precizări. Marea majoritate a fermierilor cu mai puţină experienţă sunt tentaţi să creadă că o participare considerabilă a concentratelor în raţii cu siguranţă va aduce automat și mari avantaje fără să ia în calcul reversul, care înseamnă ori încărcarea costului raţiei, ori afectarea sănătăţii animalelor (acidoze). S-a încercat, mai ales la animalele la îngrăşat (tăurași, berbecuţi), creşterea cantităţii de concentrate din raţii până la aproximativ 80% sau chiar mai mult, obţinându-se performanţe superioare, numai că aceste tipuri de raţii s-au dovedit foarte scumpe, implicând un cost de producție exagerat.

În situaţii inverse, când se încearcă atingerea unor performanţe de vârf, fără adăugarea unor surse proteice cu un conţinut bogat în aminoacizi esenţiali sau cu ingrediente cu aport energetic insuficient, deci un aport scăzut de nutreţuri concentrate, se înregistrează performanţe nesatisfăcătoare, în multe cazuri deprecierea stării de sănătate a animalelor şi, în final, descurajarea fermierului. Soluţia trebuie să vină în acest caz din partea nutriţioniştilor, a inginerilor zootehnişti sau a medicilor veterinari. INCDBNA – IBNA Baloteşti, prin specialiştii săi, poate oferi consultanţă nutriţională în această direcţie fermierilor care solicită sprijin şi, totodată, poate pune la dispoziţia acestora cantităţile necesare de nutreţuri con­centrate realizate la cerere, luând în calcul stocul şi calitatea nutreţurilor de volum deţinute de fermierul respectiv. Se va înţelege că numai o alcătuire judicioasă a raţiilor, specifică fiecărei categorii şi stări fiziologice a animalelor, va putea asigura în cea mai mare măsură starea de sănătate a animalelor şi aşteptările fermierilor în raport cu potențialul animalelor.

Dr. ing. Ilie Voicu – INCDBNA - IBNA Baloteşti

În condiţiile actuale din ţara noastră, extrem de capricioase din punct de vedere meteorologic, stresul provocat plantelor de temperaturile ridicate din timpul verii, adesea asociate cu seceta prelungită, poate compromite substanţial producţia agricolă de pe arii extinse. Pentru a evita acest lucru fermierii crescători de animale, în special, sunt nevoiţi să găsească soluţii eficiente din mai multe puncte de vedere pentru folosirea în raţiile de hrană destinate animalelor de fermă şi a altor surse de cereale energetice cum ar fi sorgul boabe în locul celor clasice ca porumbul, orzul, grâul etc.

Pe lângă acest neajuns se mai adaugă şi faptul că, în ultimul timp, folosirea cerealelor clasice în hrana oamenilor sau a animalelor a căpătat noi concurenţi, cum ar fi industria alcoolului şi cea a biocombustibililor. Astfel, porumbul este folosit tot mai mult pentru obţinerea alcoolului şi a biogazului, iar grâul, care era folosit în cea mai mare parte în panificaţie, acum este şi materie primă la obţinerea biogazului, pe când orzul este în continuare preluat cu succes la fabricarea berii, dar şi la creşterea producţiei de biogaz. În această situaţie, cea mai la îndemână soluţie ar fi extinderea culturilor de sorg, dată fiind planta cu cerinţe diferite faţă de climă şi sol, rezistentă la secetă, cunoscută cu pretenţii moderate în general pentru procesul de creştere.

În condiţiile de climă şi sol considerate optime pentru sorg, porumbul nu se dezvoltă, fiind prac­tic slab productiv. De aceea cultura sorgului nu o concurează pe cea a porumbului, din contră, contribuie la sporirea producţiei totale de concentrate energetice prin ocuparea regiunilor climatice şi a solurilor neprielnice pentru culturile clasice. Calităţile nutriţionale ale sorgului boabe au fost demonstrate prin cercetări experimentale care au pus în evidenţă un conţinut energo-proteic apropiat de cel al cerealelor clasice. Pe aceste considerente în INCDBNA Baloteşti s-au alcătuit raţii de hrană într-o primă etapă la tineretul taurin la îngrăşat, unde s-au folosit ca nutreţ de volum cu preponderenţă silozul de porumb şi un amestec de nutreţuri concentrate în care porumbul şi orzul din nutreţul concentrat au fost substituite cu sorg în proporţie de până la 30%, respectiv 20%. S-au înregistrat în acest fel performanţe productive la Bălţata românească, în jur de 1.350 g/cap/zi, comparabile cu ale altor loturi de animale care au primit în amestecul concentrat cereale obişnuite. Astfel de experimentări sunt vizate şi pe alte categorii de rumegătoare, berbecuţii la îngrăşat şi chiar vaca de lapte, ale căror rezultate le vom prezenta într-un articol viitor, iar pentru fermierii care au ca activitate creşterea şi îngrăşarea taurinelor INCDBNA Baloteşti poate produce la cerere nutreţ combinat pe bază de sorg boabe.

Dr. Ing. Dorica VOICU