Berbec pitic rex

Țara de origine a berbecului pitic rex este Franța. Aici, la începutul anilor 2000, crescătorul Pierre Periquet creează și ameliorează această frumoasă rasă. În anul 2005 se reușește recunoașterea ei în standardul francez. Cu toate că întâlnim rasa și în alte țări precum SUA, Anglia sau Canada, nu am găsit în standardele țărilor respective [ARBA, BRC] recunoașterea și standardizarea ei. De altfel, nici în standardul european nu este momentan recunoscută. Începând cu anul 2012, ideea de a standardiza această rasă începe să se cristalizeze în mai multe țări, în principal în Germania. În acest moment, cea mai întâlnită varietate de culoare este albastru, însă odată acceptat în standardul european, vom asista probabil la o explozie de varietăți de culoare. Rasa Berbec pitic rex trebuie să facă parte din grupa raselor rex, nu din cea a raselor pitice! Cu o greutate ideală de 1,5-2,1 kg, urechi de 22-28 cm, o blană deosebită specifică raselor rex, aceste frumoase animale vor putea fi admirate din ce în ce mai des în expoziții în anii următori.

Berbec pitic satin

iepuri berbec satin a

Istoria acestei rase începe probabil în jurul anului 2010, când mai mulți crescători entuziaști se hotărăsc să combine caracteristicile iepurilor pitici cu cele ale iepurilor satin. În sens strict genetic, la fel ca și la rasa berbec pitic rex, berbecul pitic satin este o rasă mică și nu pitică deoarece le lipsește factorul recesiv pitic! În consecință, rasa ar trebui să fie mai productivă și cu creșterea mai rapidă decât rasele pitice. Paleta de varietăți de culoare se vrea una largă, cuprinzând toate culorile standardizate la iepurii satin. Însă, procedura de recunoaștere în Germania a unei rase sau varietăți de culoare este destul de riguroasă, necesitând timp. În consecință, abia în anul 2013 se acceptă demararea procedurilor pentru culorile sălbatice. Deși exista interes și pentru alte culori la crescătorii germani, acestea vor căpăta aprobarea de prestandardizare mult mai târziu: thuringer [2015], alb-fildeș [2016], havana și siamez [2019], salander și lux [2020]. Ca urmare a eforturilor făcute de crescătorii germani, în anul 2019 sunt standardizați de ZDRK primii berbeci pitici satin în culorile sălbatice și thuringer. Putem spera ca în noul standard european din 2022 această rasă va apărea la grupa raselor de structură fină a părului. De altfel, această grupă este încadrată în standardul german, având o greutate cuprinsă între 1,5-2,0 kg, cu o dimensiune a urechilor cuprinsă între 22-28 cm.

Închei aici această prezentare a fascinantelor rase berbec, în speranța că am adus un plus de cunoaștere în ceea ce ne pasionează.

Valentin Filip

Berbec englezesc

Istoria acestei rase este fascinantă și plină de evenimente, chiar dacă originile sale sunt încă subiectul multor controverse. Există păreri care susțin că Berbecul englezesc ar fi prima rasă cu urechi atârnânde, restul  fiind „lucrate“ din aceasta. O altă ipoteză este că rasa s-a dezvoltat odată cu Berbecul francez, obiectivele crescătorilor fiind diferite: pe continent se dorea creșterea masivității și a calității blănii, versus un corp mult mai fin și urechi supradimensionate dincolo de Canalul Mânecii. Fapt este că, în jurul anului 1850, existau animale având caracteristici de Berbec, așa cum le înțelegem astăzi, în ambele țări. Între anii 1880-1890 au fost importate primele animale în Germania, întâmpinate de crescători cu mare entuziasm. Multă vreme a fost supranumită „regina“ raselor de iepuri, în 1893 fiind recunoscută oficial în standard. A fost creat un sistem de clasificare în funcție de lungimea urechilor [50cm], abandonat mai târziu din cauza stabilirii altor obiective în reproducere, cum ar fi forma corpului, calitatea și culoarea blănii. În 1914, la expoziția din Leipzig au fost expuși un număr de 49 de Berbeci englezi. Până în 1938, când are loc unificarea celor trei standarde existente pe teritoriul Germaniei, rasa cunoaște o continuă răspândire, deși sunt crescute în mod special exemplare care au culoarea thuringer.

Ca mai toate rasele de iepuri, Berbecul englez suferă o reducere drastică a efectivului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, până aproape de extincție. Friedrich Joppich este cel care a militat după 1945 pentru salvarea și ameliorarea rasei. Având material genetic redus și apelând la importuri, s-a încercat revigorarea rasei, deși într-un ritm scăzut. Problemele inerente cauzate de consangvinizare, pierderea vitalității de dinainte de război i-au făcut pe mulți crescători să se îndepărteze de această rasă. Doar entuziasmul câtorva idealiști a făcut ca rasa să nu se piardă, fiind prezentat  la expoziția din Leipzig din 1971 un efectiv de 11 animale, în culorile negru și thuringer (Madagascar), care de altfel predomină și astăzi. În 1987, la Stuttgart s-au întâlnit crescători ai acestei rase din mai multe țări, scopul fiind relansarea reproducerii Berbecului englezesc la o scară largă, dezvoltând și păstrând pentru generațiile viitoare această rasă istorică.

Rasa face parte din grupa raselor mijlocii, cu o greutate între 4,5-5,5 kg, urechi cu o lungime de 55-61 cm, la care se măsoară și lățimea lor-12-15 cm. Sunt standardizate culorile negru, albastru, havana, galben, gri și combinația lor cu alb (mantulat), precum și alb cu ochii roșii sau albaștri. Din păcate, unele culori sunt regăsite la unul, maximum doi crescători. Ținând cont de efectivele reduse, vârsta unor crescători, precum și distanțele mari între ei, nu ne putem aștepta în viitorul apropiat la salturi mari în reproducerea rasei.

Berbec mic

iepuri berbec mic

Berbecul mic este probabil singura rasă care ar putea, pe drept, purta numele de german deoarece aceasta este în totalitate creația crescătorilor germani. Reproducerea rasei începe în jurul anului 1954, iar cel ce este creditat cu apariția ei este Erhard Diener, din Saarbrucken. După ani de încrucișări și selecții, el prezintă pentru prima dată exemplare de Berbec mic la o expoziție din 1957. Urmează o perioadă plină de entuziasm în rândul crescătorilor care trec la reproducerea noilor berbeci în mai multe varietăți de culoare. Ca urmare, în anul 1968 are loc includerea rasei în standardul Germaniei federale. În Germania de Est recunoașterea rasei vine abia în 1980. Cu o greutate de 3,0-3,5 kg, Berbecul mic este inclus în grupa raselor mici. Cu un corp lat, cilindric și musculos, cu un cap berbecat, cu frunte largă, urechi de 30-36 cm și o blană excelentă este o încântare să-l vezi în expoziții. Sunt standardizate toate nuanțele de gri, culorile monocromatice, thuringer și cu insigne de tip thuringer, culorile menționate cu desen (mantulat), precum și culorile rhon și weissgranen.

Berbec pitic

iepuri berbec pitic a

Istoria rasei începe în Olanda în 1952, aproape în același timp cu demararea reproducerii pentru Bebec mic în Germania, iar Adrian de Cock din Tilburg este cel ce-și propune ca obiectiv crearea unei rase de Berbeci pitici. Pentru aceasta el a folosit pitici colorați și iepuri Berbec. Au urmat 12 ani de reproducere prin care s-a încercat combinarea tipului berbecat cu factorul de nanism. În 1964 au fost expuși primii Berbeci Pitici la o expoziție olandeză din Den Bosch. Însă, rasa era încă departe de ceea ce știm astăzi. Au urmat alți ani de muncă și răspândire a rasei în țări din Europa, în special în Elveția și Germania. În Germania, cel care s-a ocupat foarte mult de reproducerea acestei rase a fost dr. Wener Wein din Ludwigsburg, în special pe varietatea alb. În anul 1973 rasa este recunoscută și standardizată în Germania. Berbecul pitic face parte din grupa raselor pitice, având o greutate ideală între 1,50-2,00 kg și urechi cu o lungime de 22-28 cm. Succesul acestei rase este relevat și de numărul mare de varietăți de culoare standardizate. În standardul european sunt acceptate 44 de varietăți de culoare, inclusiv desenul mantulat. Exceptate sunt desenele tip punct (fluture, englezesc, renan), desenul olandez și Jamora. Numărul crescătorilor de Berbec pitic este în creștere, mulți crescători optând pentru această rasă.

Valentin FILIP

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti