Bednar SWIFTERDISC octombrie 2021    reclama youtube lumeasatuluitv
update 2 Dec 2021

Sfaturi utile pentru furajarea vacilor iarna

Ferma de creștere și exploatare a bovinelor Rediu, din județul Iași, a fost construită cu fonduri europene accesate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră „România-Ucraina-Republica Moldova“. Are o capacitate de 50 de capete, vaci lapte și tineretul aferent, rasa exploatată în cadrul fermei fiind Fleckvieh, cu specializare mixtă lapte-carne. În furajarea vacilor, cei de la Stațiunea Didactică Rediu folosesc același sistem de furajare bazat pe porumb însilozat, fân de lucenă și nutrețuri concentrate, pe tot parcursul anului, din lipsa suprafețelor de pășunat și a utilajelor aferente.

Tehnica hrănirii vacilor pe timp de iarnă

Cu privire la tehnica hrănirii vacilor pe timp de iarnă, inginerul zootehnist Mihai Andrici, de la Stațiunea Didactică Rediu Iași, ne vorbește despre importanța furajelor utilizate în perioada de iarnă în alimentația vacilor pentru lapte: „O caracteristică principală a hrănirii în perioada de iarnă este utilizarea de nutrețuri conservate. Acest tip de hrănire este impus de succesiunea anotimpurilor, respectiv de imposibilitatea de a se mai utiliza nutrețul verde. Pentru ca producția de lapte să nu se diminueze în această perioadă, este necesar ca nutrețurile de volum folosite să fie de cea mai bună calitate și cu consumabilitate mare. Astfel, fânurile, în special cele de leguminoase (lucernă, trifoi roșu sau amestec de graminee și leguminoase) sunt indispensabile hrănirii normale a vacilor de lapte. Ele acoperă cea mai mare parte a proteinei necesare, a sărurilor minerale și a vitaminelor. Totodată, stimulează dezvol­tarea microflorei și microfaunei ruminale, îndreptând-o spre producerea precursorilor laptelui. Cantitatea de fân administrată vacilor în lactație este de cel puțin 1 kg pentru fiecare 100 kg masă corporală vie. Fânul, pentru a avea consumabilitate mare, trebuie să fie de calitate, respectiv să aibă un conținut scăzut de fibră brută (sub 25%) și să nu fie mucegăit.

furajarea vacilor 4

Pe de altă parte, porumbul însilozat este cel mai răspândit furaj cu valoare energetică pentru hrănirea vacilor pentru lapte prin faptul că dă producții mari la hectar și producerea lui se poate mecaniza aproape complet. Consumabilitatea porumbului însilozat este în funcție de aciditatea acestuia care, la rândul său, este condiționată de S.U. pe care a avut-o plantele la însilozare. Conținutul de S.U. cel mai adecvat este de 30-35%, care de obicei determină un pH de 4,2-4,5, format pe baza acidului lactic. Pentru aceasta, porumbul trebuie recoltat în faza de ceară, către bob sticlos. Totodată, boabele trebuie să reprezinte 30% din masa însilozată și să asigure circa 50% din valoarea energetică a acesteia. Cantitatea recomandată este de circa 3 kg/zi (sau 1 kg S.U.) pentru 100 kg de masă corporală vie.

În alcătuirea rațiilor trebuie să se țină seama ca furajele de volum să fie utilizate în cantități maxime și, pentru aceasta, ele trebuie să fie de cea mai bună calitate. Cu cât se acoperă prin nutrețurile de volum o cantitate mai mare de substanțe nutritive necesare, cu atât rația este mai economică și este nevoie de o cantitate mai mică de nutrețuri concentrate.

Totodată, este esențial ca aceste concentrate să fie formate dintr-un amestec complex prin care să se completeze ceea ce nu s-a putut realiza prin nutrețurile de volum. Cantitatea de nutrețuri concentrate este condiționată de calitatea furajelor de volum și de producția de lapte a vacilor, putând ajunge, în unele cazuri, până la 10-12 kg/zi, ce reprezintă până la 60% din valoarea nutritivă a rației. Dacă este nevoie, să fie administrate în mai multe tainuri. Se recomandă ca un tain de concentrate să nu depășească 2,5 kg.

furajarea vacilor 2

Nu trebuie omis faptul că administrarea furajelor la vaci se face într-o anumită ordine legată de o bună digestie și de imprimarea unui anumit sens activității microsimbioților ruminali. Astfel, primul furaj administrat vacilor, dimineața, trebuie să fie fânul, după care urmează primul tain de nutrețuri concentrate, apoi suculente, respectiv sfeclă, porumbul însilozat și semifânul. Pentru vacile care primesc concentratele în mai multe tainuri, acestea se intercalează între nutrețurile de volum la intervale de timp aproximativ egale.“

Aceeași rație pe tot parcursul anului

„În acest moment, în primul rând, noi ne confruntăm cu o lipsă a pășunilor din jurul fermei și, în al doilea rând, cu lipsa unei baze materiale necesare pentru furajarea cu masă verde deoarece este nevoie de niște mașini și instalații care să poată prepara hrana. Totodată, amintesc că trebuie să beneficiezi permanent de suprafețele respective cu pajiști pentru că, după cum este cazul lucernei, într-o săptămână sau două «îi trece timpul» și trebuie să o faci fân. Pe de altă parte, trebuie făcut un conveier în care trebuie să ai pentru fiecare decadă, din 10 în 10 zile, o altă solă; aici nu dispunem de acest sistem, iar singura soluție pentru acest moment este porumbul siloz. Astfel, pentru o rație folosim 1.000 de tone porumb siloz în stoc, plus fân și concentrate.

La Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași, rația unei vaci/zi constă în: porumbul siloz (20 kg/cap/zi), fân de lucernă (8 kg/cap/zi), concentrate, din care: porumb boabe (4 kg/cap/zi), șrot de floarea-soarelui (3 kg/cap/zi) și premixuri vitamino-minerale (700 g/cap/zi).

Ca sfaturi utile aș recomanda să păstrăm proporția, la 3 kg de concentrat de porumb siloz să administrăm 1 kg de fân și cantitatea de concentrate pe litrul de lapte; la vacile cu o producție de peste 10 litri să le dăm 300 g concentrat pe litru de lapte, dar și bolovani de sare la discreție, iar premixurile vitamino-minerale trebuie administrate obligatoriu pe toată perioada vieții productive a animalului“, a precizat Mihai Andrici, inginerul zootehnist de la Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași.

Hrănirea stoc

furajarea vacilor 1

Cu privire la acest aspect, specialistul Mihai Andrici ne spune că hrănirea stoc „se bazează pe alimentația cu nutrețuri conservate în tot timpul anului. Deși prin conservare se produc pierderi de nutrienți, în cazul în care unele plante furajere dau producții foarte mari la hectar, aceste pierderi sunt compensate prin plusurile de producție. Dintre culturile furajere care justifică prin producțiile obținute organizarea hrănirii din stoc sunt în special porumbul siloz, pentru asigurarea energiei, și lucerna, pentru asigurarea proteinei. Avantajele în cazul hrănirii din stoc sunt: realizarea unei constante a rației, o bună organizare și posibilități de mecanizare aproape completă a furajării. Sistemul este criticat deoarece are tendințe de hrănire unilaterală, cu consecințe asupra producției și sănătății vacilor“.

La Stațiunea Didactică Rediu a USAMV Iași producția medie de lapte este de 20 l/zi. Fătările sunt eșalonate pe toată perioada anului, iar sistemul de întreținere a bovinelor este cel liber.

Beatrice Alexandra MODIGA

Păstrarea legumelor pe timp de iarnă

Legumele sunt clasificate în trei categorii, în funcție de rezistența lor la păstrare: puțin rezistente (verdețurile, ridichile de lună și castraveții), cu durată de păstrare de câteva zile; mijlociu rezistente (tomate, vinete, fasole păstăi), care se păstrează 15-20 de zile; rezistente (cartofi, rădăcinoase, ceapă, usturoi, sfeclă), care pot fi depozitate și păstrate peste iarnă cu lejeritate.

Capacitatea de păstrare este influențată însă de o serie de factori, cum ar fi conținutul în apă și substanța uscată. De exemplu, irigarea ori precipitațiile abundente, precum și fertilizarea excesivă cu azot determină formarea unor țesuturi afânate, cu conținut ridicat de apă, cu efect negativ la păstrare. Gradul de maturare influențează, de asemenea, timpul de păstrare; o legumă care nu a ajuns, la recoltare, la maturitatea deplină (ardei) rezistă doar trei zile, în timp ce, culeasă la maturare completă, poate fi păstrată până la 12 zile. Pentru rădăcinoase este important ca ele să nu prezinte traumatisme sau urme ale atacurilor de boli și dăunători. Vorbind despre condițiile de depozitare, cei mai importanți factori de păstrare sunt  temperatura, umiditatea relativă a aerului și compoziția atmosferică. Iată și câteva exemple: ardeiul gras se păstrează 1-14 zile la 7-10°C și 85-90% umiditate; castraveții, 10-14 zile, la 8-10°C și 85-90% umiditate; cartofii, 4-9 luni, la 4-5°C și 80-85% umiditate; ceapă, 5-8 luni, la 0°C și 70-75% umiditate; ciuperci, 3-7 zile, la 0-1°C și 85-90% umiditate; fasole păstăi, 7-10 zile, la 7-10°C și 85-90% umiditate; morcov, 4-6 luni, la -1...1°C, la 90-95% umiditate; usturoi, 6-7 luni,  la 0°C și 60-75% umiditate; vinete, 7-0 zile, la 8-10°C și 85-90% umiditate etc.

Maria BOGDAN

Lucrările solului în ferestrele iernii

Reușita culturilor de primăvară este condiționată, în primul rând, de modul cum a fost pregătit terenul. Primăverile, cel puțin în sudul țării sunt, de regulă, secetoase și cu vânturi uscate care evaporă foarte repede apa din stratul arabil al solului, cu atât mai mult dacă se lucrează cu utilaje care răscolesc acest strat (de exemplu, grapa cu discuri).

Din aceste motive este indicat ca la desprimăvărare terenul să se găsească mărunțit și nivelat, operațiuni efectuate încă din toamnă sau cel târziu, în ferestrele iernii. Cel puțin culturile din urgența I trebuie socotite drept culturi de toamnă din punctul de vedere al pregătirii terenului.

Terenul astfel pregătit se zvântă cu 7-10 zile mai devreme, fiind esențial pentru însămânțarea culturilor din urgența I în epoca optimă.

Culturile din urgența I sunt: mazărea, lucerna, ovăzul, inul pentru fibră, muștarul care germinează la 1-2°C, sfecla de zahăr și inul de ulei care germinează la 4-5°C. Aceste culturi pentru germinare au nevoie de multă apă și mai puțină căldură, de aceea trebuie semănate cât mai timpuriu, în mustul zăpezii.

În situația când terenul se prezintă nivelat, mărun­țit, nebătătorit și fără crustă și buruieni, semănatul se poate executa direct, fără nicio pregătire prealabilă a patului germinativ deoarece brăzdarele semănătorilor pot pătrunde ușor la 1-2 cm, cât necesită semințele mici. Dacă s-a format crustă sau au început să apară buruieni anuale, se va executa o lucrare cu grapa cu colți reglabilă, după care se intră la semănat. Pentru mazăre și sfecla de zahăr patul germinativ se va pregăti cu combinatorul printr-o singură trecere.

Calitatea patului germinativ asigură calitatea semănatului, germinarea și răsărirea uniformă a semințelor, asigurarea densității, o bună creștere și dezvoltare a plantelor finalizate cu recolte bogate.

Patul germinativ necorespunzător, denivelat, provoacă mari pierderi de apă, sămânța ajunge la diferite adâncimi, germinarea și răsărirea eșalonată, densitatea necorespunzătoare, cu goluri, cu plante debilitate ușor atacate de boli și dăunători și învinse în lupta cu buruienile, iar recolta este slabă.

Umiditatea în stratul lucrat cu combinatorul a fost 26%, iar la grape cu discuri 6-12%.

Arătura nivelată la desprimăvărare avea în stratul de 0-10 cm 23% umiditate, iar arătura denivelată avea 17% umiditate, iar pe coamele brazdelor 7,74% umiditate.

Sfecla de zahăr este o cultură foarte pretențioasă la pregătirea terenului și semănat în epoca optimă. Întârzierile aduc scăderi importante de producție, astfel:

Pregătirea patului       Semănat în epoca      Cu 7 zile   Cu 14 zile

     germinativ optimă mai târziu        mai târziu

Cu combinatorul         producție 100%         94%            82%

Cu grapa cu discuri     83%                       73%              51%

La intrarea în iarna 2017/2018 situația terenurilor era următoarea:

  1. Suprafețe arate corect, la umiditate optimă, mărunțite și nivelate. Acestea sunt recomandate pentru culturile din urgența I.
  2. Suprafețe arate când solul era uscat, bolovănoase și denivelate.
  3. Suprafețe arate când solul era umed, cu brazde „curele“.
  4. Suprafețe care nu au fost lucrate.

Suprafețele de la punctele b, c și d nu trebuie lăsate așa până la desprimăvărare, ci lucrate în ferestrele iernii. Trebuie urmărit momentul când apar aceste ferestre, când nu mai este zăpadă, iar solul, în urma mai multor reprize de îngheț-dezgheț, se poate sfărâma ușor.

Când s-a zvântat la suprafață se trece cu grapa cu discuri prevăzută cu tăvălugi care mărunțește și nivelează atât bolovanii, cât și brazdele „curele“.

Ulterior vor mai cădea precipitații care vor completa apa pierdută la nivelare și vor mai fi reprize de îngheț-dezgheț care vor afâna stratul superficial prelucrat.

O problemă mai grea este cu suprafețele nelucrate, fie că se intenționează arătura sau lucrarea cu cizelul sau cu grapa cu discuri, acestea trebuie executate tot în ferestrele iernii. Arătura de primăvară este, așa cum apreciază unii specialiști, o crimă agrotehnică.

O arătură cât de puțin corespunzătoare efectuată în ferestrele iernii este totuși mai bună decât arătura de primăvară care duce la diminuări de producție de peste 50%. Terenul arat în ferestrele iernii a acumulat 21,9% din precipitațiile care au mai căzut până în primăvară pe când cel nelucrat, doar 10,2%.

Experiențe de la INCDA Fundulea arată că producția de porumb a fost de 100% când s-a arat în toamnă, 55% când s-a discuit în primăvară, și de 24% când s-a arat în primăvară.

O altă experiență cu porumb arată că sporurile de producție realizate au fost de 2.500-3.500 kg/ha în arătura de vară, 1.500-2.500 kg/ha în arătura de toamnă, 800-1.500 kg/ha în arătura din ferestrele iernii față de arătura de primăvară.

Intenția de a lăsa totul pentru primăvară este neindicată deoarece duce la mari întârzieri până se poate intra pe teren la pregătit patul germinativ și semănat, cu mari repercusiuni în scăderea producției.

Astfel: la mazăre, întârzierea cu 10 zile scade producție cu 30%, cu 30 de zile, cu 50%; la sfecla de zahăr, întârzierea cu 20 zile scade producție cu 35%, cu 30 de zile, cu 60%.

Nu este recomandată folosirea grapei cu discuri în primăvară deoarece răscolește solul cu mari pierderi de apă și pentru semințele mici care se însămânțează la 2-3 cm cu adâncime, este total necorespunzătoare. Stratul pe care se încorporează sămânța să fie așezat, cu Da 1,3 g/cm³ pentru a favoriza ascensiunea capilară a apei, iar stratul de deasupra seminței să fie afânat, cu Da 1,1 g/cm³ pentru a ușura pătrunderea aerului și căldurii necesare germinării seminței.

S-a demonstrat că un singur discuit duce la pierderi de apă de 15 l/m². O singură trecere cu grapa cu discuri în primăvară pe terenul destinat însămânțării sfeclei de zahăr duce la pierderi de apă de până la 28% și scade densitatea culturii cu 30%.

Credem că sunt suficiente argumente pentru a ne strădui să încheiem finisarea lucrărilor solului în ferestrele iernii.

Prof. dr. ing. Vasile POPESCU

Ce nu știm despre fulgii de zăpadă

Suntem înconjurați de miracole. Atât de multe, ascunse în fiecare clipă scursă pe acest pământ. Nimic nu pare a fi haotic sau fără un scop. De fapt, toate lucrurile puse în lumina noilor descoperiri făcute de știință conduc spre același deznodământ: că în spatele tuturor lucrurilor văzute și nevăzute există un arhitect. Un inginer care pune în scenă mare piesă a vieții. De la primul până la ultimul act. Ce argumente pot fi invocate spre a susține această teorie? Este suficient, spre exemplu, să ne oprim asupra celor mai neînsemnate evenimente din natură. 

Câți dintre noi privesc umilul fulg de nea ca fiind fascinant? Ei bine, oamenii de știință l-au studiat în scurta sa viață și au descoperit lucruri incredibile despre el. Spre exemplu, că fiecare fulg are o arhitectură unică. Și gândiți-vă că într-o iarnă poate cădea din cer un septilion (1 urmat de 24 de zerouri) de fulgi. Nu-i așa că este extraordinar?

Fulgul de zăpadă, spune profesorul de fizică de la California Institute of Technology Kenneth Libbrecht, are o arhitectură mai complexă dacă se formează atunci când există mai multă umiditate în aer. În schimb, fulgii care se formează atunci când umiditatea este scăzută au forme mult mai simple.

Potrivit aceluiași profesor, „steluţele şi scuturile se formează la -2 şi -15 grade Celsius, în vreme ce coloanele şi acele apar pe la -5 grade Celsius, iar combinaţia de scuturi şi coloane apare la -30 de grade Celsius. Aşadar, şi temperatura joacă un rol important în aspectul fulgilor de zăpadă. De ce se întâmplă așa este un mister pe care știința încearcă să-l descopere de aproape un secol.“ Ce rămâne invariabil este faptul că de fiecare dată fulgii au doar șase laturi. Tot știința spune că, pentru a se forma, un fulg de zăpadă are nevoie de aproximativ 180 miliarde de molecule de apă. În interiorul norilor vaporii de apă, în centrul căror se află de cele mai multe ori o particulă de praf de foarte mici dimensiuni, se transformă în gheaţă.

Și apoi se dezlănțuie magia!

Cine orchestrează oare acest spectacol?

  • Cel mai mare fulg căzut vreodată pe pământ a avut un diametru de peste 30 de centimetri și 20 de centimetri grosime. Recordul acesta, înscris și în Cartea Recordurilor, a fost atins în Fort Keogh Montana, în anul 1887.
  • Misterele fulgilor de zăpadă au intrigat și oamenii de știință englezi. De fapt, în Marea Britanie a fost constituită și „o bancă de zăpadă“. Scopul a fost acela de a surprinde cu ajutorul unui microscop electronic imagini macro ale fulgilor de zăpadă care au fost îngheţați până la -170 de grade Celsius.
  • În căderea lui din nori, fulgul de zăpadă, care are o greutate de aproximativ 3 miligrame, poate atinge viteza de 1,7 metri pe secundă.

Laura ZMARANDA

  • Publicat în Magazin

Cum arată recoltele după „iarna“ din primăvară

Reghin, Mureș – la minus 7°C e totul praf! Băicoi, Prahova – pierderi certe. Sudul țării – salvat

Zăpada căzută în a doua jumătate a lunii aprilie nu a afectat în sine culturile agricole. Poate doar în livezi acolo unde, sub greutatea omătului, mai mulți pomi s-au frânt. Culturile și plantațiile de pomi sau de viță-de-vie au avut însă de suferit acolo unde episodul târziu de iarnă a fost însoțit de temperaturi negative (brume sau îngheț). Totul a depins de durata gerului și de fenofaza în care s-au aflat elementele de rodire. Iar temperaturi negative s-au înregistrat în Transilvania, nordul Moldovei și în zonele subcarpatice din restul țării.

Rezistența la îngheț a speciilor

Pentru a înțelege dacă și cât au fost afectate livezile/culturile de ger, să vedem ce rezistență au diverse specii la temperaturi scăzute (sunt specificate pragurile dincolo de care producția este compromisă):

– cais, piersic (nectarine): fenofaza de umflare a mugurilor – minus 12°C; florile deschise – minus 2-3°C (după minus 6°C pierderile sunt de 80-90%); după scuturarea petalelor – minus 1-2°C (pierderi minime) până la minus 2,3-3,3°C (pierderi majore);

– măr, păr: dezmugurit – minus 12°C (pierderi de 10-20% la 12°C, maxime la minus 19°C); înflorire – minus 1,5°C/ 2,8°C (pierderi minime) și 5,9°C (pierderi maxime); scuturarea petalelor – minus 1,9°C (pierderi minime), minus 3°C (pierderi majore);

– cireș, vișin: dezmugurit – minus 11°C (pierderi minime), minus 17°C (pierderi maxime); buton alb – minus 2,7°C (pierderi minime) și minus 4,8°C (pierderi maxime); înflorire – minus 2,4°C (pierderi minime) și minus 3,9% (pierderi maxime); scuturarea petalelor – minus 2,2°C (pierderi minime) și minus 3,5% (pierderi maxime);

– prun: dezmugurire – 11,1°C (pierderi de 10%), minus 17,2% (pierderi de 80-90%); înflorire – minus 3,1°C (pierderi minime) și minus 6°C (pierderi maxime); scuturarea petalelor – minus 2,6°C (pierderi minime) și minus 4,3°C (pierderi minime);

– vița-de-vie: perioada de iarnă – minus 18/20°C; dezmugurire – minus 1°C (pierderi minime), minus 2°C (pierderi semnificative); înflorire – minus 1,2°C.

Ce spun fermierii

De regulă, fermierii care au plantații industriale și-au luat măsuri de precauție, în sensul că au protejat livezile prin crearea păturii de fum care să mențină o oarecare temperatură la nivelul coroanei (foc cu materiale umede sau cauciucuri ce nu au ars cu flacără).

Constantin Popa, comuna Mănăstirea, sat Sultana, județul Călărași, plantație ecologică, 8 ha cu cais, cireș, prun, piersic, nectarine, măr, păr, prune: „Noi n-am avut probleme cu frigul, am avut zăpadă, dar temperaturile au rămas pozitive, minima fiind de plus 1°C. Pe urmă, am reușit chiar înainte să aplicăm și un tratament cu Cropmax, care a fortificat un pic pomii și, mulțumim lui Dumnezeu, cred că suntem bine.“

Gheorghe Lungu, fermier Văleni, județul Dâmbovița (livadă de măr, păr, prun): „Nu putem spune nimic, încă nu ne dăm seama dacă a murit totul sau dacă a mai rămas ceva. Multă lume spune că e rău, dar eu nu mă pronunț. Știți cum se spune, «toamna se numără bobocii». Riscul este într-adevăr mare ca la cireș să nu mai fie nimic, la fel la prun... Sper ca la măr să obținem ceva recoltă. Am avut temperaturi care au ajuns la minus 4-5°C, plus că a bătut vântul, dar cel mai tare a afectat, dacă vorbim despre așa ceva, bruma. Eu zic că am avut noroc că merii au fost în faza de buton roșu, mai rar au fost flori, că vegetația este un pic mai întârziată la noi, localitatea este la altitudine și înflorirea este tardivă. Dacă ar rămâne 20% din floare... Repet, n-aș putea spune că e așa sau așa. La prun s-ar putea să fie compromisă recolta, dar iar nu vreau să mă pronunț de acum.“

Marilena Ioniță, Băicoi, județul Prahova (20 ha livadă de măr): „Nu-mi pot da seama exact. Bun, am cireși în curtea fermei, florile și fructele s-au înnegrit deja, la vișin nu mi se pare a mai fi verdele acela sănătos, iar la măr... nu mă pronunț. Pe unii i-a prins înghețul înfloriți total, alții aveau doar inflorescența centrală. Oricum, la ora două noaptea am avut minus 2,5°C, iar spre patru dimineața temperatura a coborât la minus 3°C. Înghețul s-a înregistrat într-o seară, iar în a doua a fost o pojghiță de gheață. Este o ciudățenie de vreme, acum este cald, în ora următoare este rece, plus că sunt alternanțe de la o zi la alta, cu diferențe de temperatură de 10-15°C, poate chiar mai mult. Noi suntem în a doua săptămână de când merii sunt în floare. Am stropit pentru buton roz cu o săptămână înainte de Sf. Paști, plus alt tratament înainte de valul de frig... Peste câteva zile pot să trag o concluzie, acum nu-mi dau seama. Florile s-au făcut un pic maro, dar trebuie să aștept să văd câte s-au salvat sau dacă au rămas fructe. Pierderi vor fi cert, dar nu sunt sigură de procent.“

Dumitru Mursa, director tehnic la SC Vinicola Averești 2000 SA, județul Vaslui (plantație de viță-de-vie): „Am avut zăpadă, am avut temperaturi negative, dar cred că nu vom fi afectați. Șansa a fost că timpul a întârziat vegetația, soiurile (Busuioaca de Bohotin, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon) se aflau în faza de dezmugurire, fără frunzulițe etalate. Din ce-am văzut eu în plantații, s-ar părea că nu avem probleme. Bine, nu deloc-deloc, dar mai mult de 1% nu cred că a avut impact înghețul.“

Vasile Băianu, organizația de producători Cerasus Grup Cotnari, județul Iași (cireș, măr): „Perioada cea mai grea a fost azi-noapte (n.n. 24 spre 25 aprilie), am stat până dimineață cu muncitorii în livadă, să facem foc, am rămas și fără materiale, am cumpărat paie, le-am udat, numai și numai să salvăm recolta. Este a patra oară când protejăm livada (18 și 19 aprilie, 23 și 24 aprilie) și săptămâna viitoare ne pregătim din nou, fiindcă iar se anunță ger. Nu pot să vă spun acum câte din flori sunt afectate. Concluzia o pot trage săptămâna viitoare. Pierderi vor fi, dar sperăm să nu fie mari, după intervențiile despre care vă vorbeam.“

Ioan Ormenișan, SC Grupul de producători agricoli Hortipomicola Reghin, județul Mureș (cireș, măr, prun, vișin): „Azi-noapte (n.n. 24 spre 25 aprilie) au fost minus 7°C. La această temperatură cred că e totul praf. Merii sunt în floare, rezistă la minus 1,5°C, au mai fost trei nopți cu minus 3°C, dar la minus 7 e totul distrus. A fost îngheț la sol, brumă să te dai cu sania! Sunt fenomene naturale pe care nu le putem stăpâni. Și eu cred că în situația aceasta trebuie să intervină cineva, ca să mergi mai departe; dacă nu se dorește, asta e! Eu am încheiat asigurări în fiecare an, dar asiguratorul despăgubește valoarea lucrărilor executate până la producerea calamității. Or eu ce lucrări am făcut până acum? Tăieri, fertilizare și 2 tratamente, ceea ce înseamnă 10% din volumul tehnologiei, dar eu trebuie să fac 16 stropiri, plus lucrările solului, pomul trebuie întreținut tot anul, că are sau nu are fructe pe el, cu cheltuieli mari. Că primesc asigurări pentru cheltuielile de până acum nu mă ajută cu absolut nimic, de-aia spun că trebuie alte mecanisme de intervenție, dacă mai vrea cineva să avem pomicultură în România.“

Maria Bogdan

Revista Lumea Satului nr. 9, 1-15 mai 2017 – pag. 6-7

Iarna la stână

Moto: „Într-un întreg an oile sunt mulse doar timp de cinci luni. În celelalte șapte, oile îi mulg pe ciobani de bani şi de munca lor grea!“

De cum treci calea-ferată din vecinătatea gării Săliştei Mărginimii Sibiului, o coteşti la dreapta pe drumul lung şi cunoscut al căruţelor şi săniilor de altădată. Nu însă mai-nainte de a te „furişa“ printre pilonii masivi de susţinere a noii autostrăzi, ca apoi să te îndrepţi către legendarul ţinut voievodal al Amnaşului. Curând ne abatem din drum, obligând hărnicuţul nostru Logan să se opintească peste povârnişul abrupt şi alunecos al unei întinse păşuni, acoperită de albul zăpezilor.

Era într-una dintre nopţile geroase şi înstelate ale săptămânii, dinaintea începerii postului mare al Crăciunului. Departe, spre liziera pădurii de salcâmi şi mesteceni pitici, rotocoalele albicioase ale caierilor de fum „dansau“ peste stânele şi saivanele de pe deal, în vreme ce stăpânii oilor reuşesc, dintr-o singură răstire, să „amuţească“ lătratul răguşit al câinilor flocoşi şi plini de scaieţi, cu ochi iscoditori şi întrebători, înroşiţi de frigul pătrunzător şi de veghea prelungită a nopţilor fără pic de odihnă şi somn. În preajma stânelor, un lung şir de căpiţe şi fânare pline până în vârf. Alăturat: o grădinuţă de pomi fructiferi îngrădită cu un gard din nuiele de alun împletite. Maga­ziile de cereale, şoproanele pentru lemne şi coteţele pentru porcii puşi la îngrăşat şi găinile la ouat. Nicăieri însă măcar o singură cuşcă pentru adăpostul vreunuia dintre acei câini cuminţi, prietenoşi şi ascultători cu stăpânii lor, furioşi şi agresivi cu lupii şi cu urşii mereu flămânzi şi puşi pe harţă.

Intrăm în primitoarea „cameră-bucătărie“ a stânei soţilor tilişcani Maria şi Nicolae Bunea. Vrednica gospodină ne arată, în ceaunul negru din tuci de pe plita încinsă a sobei, tocăniţa piperată şi usturoiată din carne de berbecuţ, „dreasă“ cu multă ceapă călită şi „lungită“ cu câteva cupe din jintiţa pusă în putini la păstrat, peste iarnă, în vreme ce dintr-o imensă oală smălţuită cirul mămăligii stă să dea în foc.

După ce ne omenim ca lumea, ieşim să ne răcorim în tinda casei. Unii, doar la poveşti, iar alţii, la o cană cu vin fiert şi la o ţigară. Numai eu, vechea lor cunoştinţă, încerc să nu o încurc pe gospodină când o ajut să pună la cuptor o cratiţă mare plină cu felii de mămăligă, printre care presărase straturi, straturi de brânză frământată şi burduf, „unse“ cu tochitura untului gălbui din laptele de oaie gras pus la prins, târziu în toamnă. Alăturat, un blid plin cu felii oţetite de ceapă roşie, precum şi o cupă mare plină cu moare de varză. Curând, cei de afară aveau să se convingă că sub cerul luminat de o mare şi rotundă lună e într-atât de frig încât zăpada scârţâie armonios sub greaua povară a paşilor ritmaţi ai stăpânului-oier, omul de care băciţa-soţie e tare mândră. La fel şi de cei doi frumoşi şi deştepţi copii ai lor: Cristina, absolventă universitară la Sibiu, iar Niculiţă, elev de liceu la oraş. Şi cu toate că copiilor le place ciobănitul, părinţilor nici prin gând nu le-a trecut vreodată să-i facă stăpâni-poruncitori peste stâne cu sute şi sute de oi şi cu doi-trei ciobani-zilieri. Stă dovadă mărturisirea lor precum că atunci când ei nu vor mai fi în putere, ca să îşi biruie singuri bătrâneţile, răcelile şi reumatismele dureroase, vor pune „lăcat“ pe uşa stânei, vânzând, de-or avea cui, oile, câinii, acareturile, pământurile de arat şi pajiştile de păşunat, de târlit şi de cosit, retrăgându-se în frumoasa şi bine-rânduita lor casă şi gospodărie din Tilişca. Iar de-o fi să fie precum gândesc şi spun ei acum, atunci musai că vor înstrăina întreaga lor avere tot unei familii de români vrednici şi mărgineni sibieni! „Pentru că de prea multă vreme nimic nu mai merge ca lumea în ţara asta…“. Aflăm (ceea ce ştiam şi noi, gazetarii) că nu se mai vând uşor şi cu mare folos nici oile şi nici mieii; nici cârlanii şi nici lâna şi pieile; nici berbecii de prăsilă şi nici telemeaua şi brânza frământată; nici caşul şi nici urda dulce... „Cu toate că mâncarea-i tot mai scumpă. Iar pensionarii, şomerii şi salariaţii oraşelor o duc tot mai greu cu traiul zilnic, sărăcia punând stăpânire pe tot mai multe familii. Numai «descurcăreţii» vremii şi vremurilor n-au habar de nimic, îmbogăţindu-se tot mai mult, pe măsură ce ţara sărăceşte tot mai tare. Dările şi taxele sunt multe şi grele, iar «pretenţiile» pieţei europene, numeroase şi aberante. Cu toate că «păpica» oamenilor şi a animalelor îi tot mai puţină şi tot mai greu de făcut ca să fie şi multă, şi ieftină, şi naturală, şi ecologică, şi sănătoasă! Vor vedea ei, «domnii», când nu vom mai fi nici noi, ciobanii români ardeleni! Acum, dacă nu ai bani, n-ai nici apă curentă în stână, nici faianţă, nici gresie şi nici inox-uri. Însă ceea ce este sigur e că am tot mai mulţi ani şi tot mai puţini bani...!“

Aşa se face că cei doi soţi de mult au hotărât să îşi facă copiii „domni la oraş“. „Cu toate că nici acolo nu-i mare scofală!“ Este şi momentul când vrednicul oier îşi aminteşte că a deprins meşteşugul de la bunicii şi părinţii săi cu care a copilărit şi feciorit la stână. Mereu pe drumurile ţării, în transhumanţă. Este convins că în familia lor la ei se va opri greaua, frumoasa, plăcuta şi sănătoasa îndeletnicire a oieritului! Un pesimism tot mai des simţit printre oierii mărgineni, cu toate că continuă să fie consideraţi printre cei mai pricepuţi din lume în creşterea raselor de oi ţurcane, ca şi în prepararea vestitei brânzei telemea de Sibiu.

Risipiţi pe pământurile transilvane, bănăţene, ialomiţene şi dobrogene („de atâta amar de vreme nemuncite ca lumea şi în mare parte înstrăinate de ţară şi de neam…“), familiile de oieri şi de ciobani mărgineni încă mai stăpânesc mari şi numeroase turme. Chiar de mii şi zeci de mii de oi. Şi-au făcut şi pe acolo, pe unde au mers şi au zăbovit, „case-palate“ precum bogătanii din Poiana Sibiului, din Jina, din Tilişca, din Orlat, din Gura Râului şi din Răşinari. Cei care au cumpărat întinse păşuni şi câmpuri de arat şi de semănat. Ce vor face în viitor cu averile lor, nici ei nu ştiu încă! Cert este însă că, oriunde s-ar afla şi oricât de bine le-ar merge printre „străini“, tot la locurile natale le stă gândul şi fapta! Ca urmare, de marile sărbători creştine de peste an sunt nelipsiţi din bisericile în care au fost botezaţi şi cununaţi. Vin, de asemenea, la nunţi şi botezuri, ca şi la tristele îngropăciuni şi parastasuri de pomenire a celor apropiaţi şi dragi lor, urcaţi la Domnu’. Tot nelipsiţi sunt şi de la petrecerile tradiţionale. Cele mai vechi şi îndrăgite de ei, din fiecare iarnă, fiind cea de la Sălişte, din a patra zi a Crăciunului, denumită „Întâlnirea Junilor din Mărginimea Sibiului“ , precum şi „Udatul Ionilor de la Tălmăcel“, din 7 ianuarie, de Soborul Sf. Proroc Ioan Botezătorul.

Ioan Vulcan-Agniţeanul

Revista Lumea Satului nr. 3, 1-15 februarie 2017 – pag. 44-45

Iubiți zăpada!

Zăpada, farmecul iernii și pudra miraculoasă de steluțe argintii care protejează culturile agricole, aduce omului și beneficii, nu doar necazuri, atunci când cade din abundență și ne blochează drumurile. Cu atâtea avertizări și comentarii negative în jurul nostru am fost învățați să o disprețuim, să ne ferim de ea și să nu ne-o dorim la picioarele noastre.

Totuși, natura nu creează niciodată rebuturi, nu face risipă de materie fără folos și dacă înțelegem acest lucru putem găsi în orice element al naturii un aliat. Trebuie doar să știm cum să dozăm și cum să folosim creația naturii. Sunt oameni care nu doar că au înțeles acest principiu, dar îl și aplică în viața lor. Din păcate, aceștia sunt puțini la număr și îi vedem doar la știri, înotând în ape reci sau mergând pe zăpadă, pentru că ies din clișeul numit normalitate. Expunerea controlată la frig și zăpadă poate fi un beneficiu pentru sănătate, călirea organismului ducând la întărirea sistemului imunitar, iar rușii sunt campioni la a demonstra acest lucru.

Neînvățați cu un stil de viață care să includă băi reci sau expunere la temperaturi extreme, românii sunt mai degrabă reticenți la astfel de lucruri. Însă trebuie să știți că zăpada are un efect antiinflamator, vasoconstrictor și tonic, calmând usturimea și mâncărimea de la nivelul pielii. Folosirea ei în anumite proceduri are efect revigorant, îmbunătățind funcțiile vitale ale organismului. De aceea, mișcarea prin zăpadă reglează circulația periferică și ritmul cardiac, iar alternanța între cald și rece, aplicată de multe popoare, tonifică foarte bine pielea. De altfel, terapia cu zăpadă este o ramură a hidroterapiei, metodă naturistă care ajută la prevenirea și chiar tratarea unor boli.

Iată așadar suficiente argumente pentru a considera zăpada un beneficiu pentru organism. Cum am putea să o folosim cu efecte imediate? Ei bine, am aflat că topirea zăpezii, care este de fapt apă de ploaie, este indicată pentru întreținerea pielii și a părului.

Pentru a obține efectul de tonifiere a tenului puneți într-un vas 2-3 pumni de zăpadă curată, afânată, dintr-o zonă nepoluată. Luați cu degetele puțină zăpadă și folosiți-o ca pe o cremă, întinzând-o pe toată fața, masând ușor. Apoi, realizați un bulgăre și frecați pielea feței cu el folosind mișcări circulare. O procedură cosmetică aplicată de adulți, pe care copiii o numesc „bulgăreală“. În final, întindeți pe ten un strat generos de cremă hidratantă și repetați procedeul câteva săptămâni. Veți constata că tenul are aspect întinerit, pentru că zăpada contribuie și la reducerea ridurilor.

Revista Lumea Satului nr. 2, 16-31 ianuarie 2017 – pag. 58

  • Publicat în Magazin

Cum trebuie adăpostite păsările pe timpul iernii

Umiditatea și temperatura

Având în vedere că temperatura corporală a păsărilor este de 41-42°C și ținând cont de faptul că acestea nu dispun de mecanisme de termoreglare la fel de eficiente precum acelea ale mamiferelor, păsările se adaptează mai greu la factorii de temperatură și umiditate din timpul iernii. De aceea trebuie să le asigurăm un anumit confort de adăpostire.

Desigur, se face referire la situația din gospodăriile populației unde nu există posibilități de realizare a unor fluxuri sau programe tehnologice așa cum sunt în fermele industriale, specializate pentru creșterea păsărilor. În perioada de iarnă, reducându-se durata de lumină, asociată cu scăderea temperaturii și creșterea umidității, se ajunge la scăderea ouatului chiar până la dispariție și inclusiv, la năpârlirea păsărilor.

Năpârlirea este un fenomen fiziologic normal, de refacere a organismului, și se manifestă prin căderea penelor și încetarea ouatului. Apariția acestor fenomene pe timpul iernii are drept cauză anumiți factori: lumina, temperatura, umiditatea și furajarea necorespunzătoare. Păsările revin în limitele fiziologice odată cu restabilirea lor.

În gospodăriile populației, din cauza faptului că nu se respectă acești parametri tehnologici, păsările nu mai intră la ouat după faza de năpârlire.

Importanța respectării parametrilor

Astfel, dacă ne referim la temperatură în sezonul de iarnă, este bine de știut că păsările nu au voie să fie lăsate libere prin curte, ci trebuie să stea în adăposturi bine izolate termic. De asemenea, nu trebuie să fie multe păsări în adăpost, ci în jur de 5-6 găini/m2. În general, datorită căldurii biologice degajate de păsări, se poate menține o anumită temperatură acceptabilă în adăposturi, dar dacă zilele sunt prea geroase, așa cum au fost în ultima perioadă, se recomandă, pe cât posibil, instalarea unor surse de încălzire.

Dacă ne referim la umiditatea din adăposturi, trebuie spus că o umiditate mare (80%), asociată cu o temperatură scăzută, duce la o umezeală excesivă a aerului din adăposturi și, implicit, la apariția unor boli afrigore sau sunt factori favorizanți pentru apariția unor boli infecțioase precum micoplasmoza, bronșita infecțioasă, LTI etc. De aceea, în adăposturile de păsări este recomandat să punem așternut uscat de paie, care trebuie împrospătat.

De asemenea, foarte importantă este alimentația pe timp de iarnă, sezon în care lipsesc furajele verzi, iar substanțele nutritive din alimentație se reduc semnificativ. Drept urmare, pentru întreținerea păsărilor și pentru menținerea ouatului este necesară introducerea în alimentația acestora a suplimentelor proteino-vitamino-minerale: Complex Polivitaminic Buvabil, Ovoplus (special creat pentru găinile ouătoare), Romstarter 9 + 1 A, Vita B Complex și Romzeofort.

Ovo Plus Romvac

Dr. Viorica CHIURCIU

Medic veterinar, doctor în științe medicale

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 26

Poveşti de iarnă...

...şi nicidecum în ambianţa unei centrale termice electronice sau a unui împopoţonat șemineu! Pentru că povestea povestită şi-ar pierde tot presupusul ei farmec. Iar vechile şi frumoasele amintiri ale povestitorului ar fi cu greu reamintite.

Ca urmare, vă propun plăcuta tovărăşie a lemnelor arzânde, cu jăratecul trosnind în gura fierbinte a unei vechi sobe de tuci. Avându-şi negricioasa plită „vieneză şi imperială“, zidită meşteşugit în peretele dintre bucătăria de gătit şi camera de dormit a celor mai mici, zgomotoşi, certăreţi, pofticioşi, mâncăcioşi şi neastâmpăraţi copii ai bătrânei case a regretaţilor lor bunici şi părinţi. Şi era tare spaţioasă acea cameră! Cu tavanul din grinzi joase, desprinse din trunchiuri groase de brazi bătrâni, îndreptate la capete cu fierăstrăul de mână, cioplite cu barda şi despicate cu securea. Alăturat, o imensă şură, mereu încărcată cu fân, paie, pleavă şi otavă. În tinda ei un hambar din scânduri, având despărţitoarele pline cu bucate şi făinuri de tot felul, peste care stăpâna casei presăra mici săculeţe de pânză cu frunze de nuc şi cu rămurele de busuioc, levănţică, salvie, mentă şi cimbrişor sălbatic. Pe pereţi, de jur-împrejur, stăteau atârnate câteva sfinte icoane şi chindeie frumos brodate. Deasupra ferestrei mari, dinspre uliţă, prinsă în cui, o mică candelă cu feştila mereu aprinsă, celor mici revenindu-le sarcina să-i poarte de grijă. Pe măsuţa de sub chipul înseninat al Maicii Domnului cu Pruncul în braţe erau aşezate cărţile de rugăciuni şi de înţelepciuni populare.

În fiecare seară de iarnă acelaşi strict ceremonial de familie pentru cei mici. După rugăciunea „Tatăl Nostru care eşti în Ceruri…“ urmau cina şi pregătirea trăistuţelor pentru şcoală, dezbrăcatul hăinuţelor şi îmbrăcatul cămăşuţelor de noapte, cu poalele lungi până în pământ. Totul ordonat. După care venea plăcuta culcare în patul adâncit în cea mai mare „laiţă“ a casei. Iarna, cu „strijacul“ plin cu otavă, ca să ţină de cald, iar vara, cu paiele răcoroase de ovăz. Şi, Doamne, ce mireasmă îmbietoare mai aveau! Astfel că acei copilaşi dormeau purtaţi de visele lor frumoase, din care cu greu se puteau trezi la timp, să nu întârzie la şcoala lor primară de patru clase. Era acel anotimp al nopţilor lungi, întunecoase şi friguroase ale iernilor. Iar aici este locul nimerit să mai spunem cititorului că în timp ce „strijacul“ era croit şi cusut numai din ţesătura firelor de in şi cânepă, „lipideile“ aveau urzeala din in, iar băteala din bumbac. Dar şi că toate erau albe, albe. Precum spuma laptelui. Schimbate în fiecare seară de sâmbătă a săptămânii, atunci când toţi ai acelei case făceau baie, rând pe rând, „scufundându-se“ în apa puţin fierbinte, golită într-un imens ciubăr din doage de lemn, târguit şi mereu reparat de acei simpatici şi omenoşi moţi ai Munţilor Apuseni. Cei care strigau puţin temători, pe uliţele satelor transil­vane: „Ciubereee... ciubereeee… Haiiii… la ciubereeee…!“

Aflu că în acele frumoase şi îndepărtate vremi şi vremuri, peste acea armonioasă familie de ţărani ardeleni au trecut mai toate câte sunt pe pământ. Între care şi ierni de toate felurile. Când mai uşoare, când mai grele. Când mai bune, când mai rele. Numai că, între timp, albul zăpezilor iernilor izbutiră să le înălbească tâmplele, în vreme ce mulţimea gândurilor, necazurilor, tristeţilor şi bucuriilor le obosiră minţile şi le încreţiră frunţile!

Aşa că, dragă cititorule de revistă de ţară, îţi ofer un sfat. Sper să fie şi bun, şi înţelept. De ieftin nici că încape vorbă, fiind absolut gratuit! Nici măcar pretenţia unei invitaţii la „cina“ porcului cu mămăliguţă, asortată cu o cană plină cu moarea de varză murată, cu un păhărel de ţuică şi încheiată cu o stacană de tulburel! Ia ascultă, dumneata, sfatul pe care vreau să ţi-l dau gratis! Din când în când, încercă să te priveşti cu multă luare-aminte, în sclipitoarea sticlă a oglindei casei talei! Vei vedea că aduci la chip măcar cu unul dintre bunii şi străbunii tăi înaintaşi. De obicei cu părinţii şi cu bunicii. Sau cu fraţii şi surorile tale. Aşa procedez şi eu. Numai că se nimereşte, uneori, să fac acest gest de mult prea de multe ori pe zi. Astfel că, vreau sau nu vreau, îmi readuc aminte de omenoşii, cuminţii, blajinii şi credincioşii mei părinţi şi bunici. Înfățişarea chipului meu de acum fiind tare apropiată de a lor, la bătrâneţe.

Amintirile trecutelor întâmplări mă îndeamnă să aprind o lumânare la căpătâiul mormintelor lor, săpate în pământul lutos şi greoi al „Ţintirimului din Deal“.

Iar dacă cumva ar mai fi rămas în picioare acea „Casă cu vechi şi dragi amintiri, din ţara cu dor“, atunci aş mai fi avut încă o plăcută alinare sufletească. Însă nici ea nu mai e tare de demult. A dispărut de bătrâneţe, dar şi din vina şi nepăsarea mea şi a multora din neamul meu. De fapt, nu mai sunt încă multe alte lucruri, întâmplări şi fapte ale Oamenilor neuitaţi de mintea mea obosită! Şi totuşi îmi reamintesc, cu drag, de cât de faină mai era acea plită de gătit, din tuciul negru şlefuit, despre care aveam să aflu că a fost adusă de străbunicul Grigore, în raniţa lui de soldat, atunci când, rănit fiind, venise acasă, într-o permisie, tocmai de pe linia frontului din Galiţia ucraineană şi poloneză. Şi, precum vedeţi, povestea acelei fericite întâmplări s-a păstrat până în zilele noastre, cu toate că s-a petrecut în preajma Crăciunului anului 1916. Adică, exact cu un secol în urmă. Era în vremea când fratele romancierului Liviu Rebreanu, ofiţer în armata austro-ungară, era spânzurat în pădurea de deasupra Ghimeşului Palanca – Făget, de pe Valea Frumoasă a Ciucului, învinuit că ar fi încercat să treacă dincolo de linia frontului, pentru a se înrola în armata română, care lupta în Curbura Carpaţilor, între Oituz şi Mărăşeşti.

Epilog: După ani şi ani, mai zilele trecute am avut marea bucurie să mă revăd cu unul dintre cei mai „tinerei“ dintre viitorii bătrânei ai acelei vechi şi frumoase „Case de pe Deal“. Cu simpaticul şi dezgheţatul la minte băieţel de altădată, devenit învăţător priceput şi îndrăgit în chiar şcoala satului său natal de pe lunga şi lata Vale a Hârtibaciului, ajuns şi el în pragul anilor pensionării. Şi cum ne prinsesem la a depăna poveşti adăpostite în amintirile încă neuitate, din vorbă-n vorbă îl aud că-mi spune: „Mă credeţi sau nu, dar când se nimereşte să mă aflu în faţa unei oglinzi, fără să vreau, mă privesc cu multă luare-aminte! Şi ce credeţi că văd? Că chipul meu de acum seamănă leit cu cele ale regretaţilor mei fraţi mai mari: Vasile, Grigore şi Ioan. Că astfel i-au botezat părinţii noştri. Dumnezeu să-i odihnească în pace, că tare cumsecade au mai fost! Oameni buni! Şi vrednici, de toată stima, niciunul dintre ei nefăcându-ne numele şi neamul de ruşine! Înfățişarea chipului, ca şi privirea mea de acum sunt tare apropiate de-ale lor la bătrâneţe!“

Închei şirul povestiri prin a spune cum că aşa era, în trecut, anotimpul nopţilor lungi, întunecoase şi friguroase ale iernilor! Cu poveşti adevărate. Pe care urmaşii noştri ar trebui să le priceapă şi să le ţină minte! Nu să le lase pradă nemiloaselor uitături de părinţi, de ţară, de credinţă şi de neam!

Ioan Vulcan-Agniţeanul

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 48-49

  • Publicat în Traditii

Cum să hrănim păsările iarna

Păsările cerului sunt cele care primăvara înveselesc grădinile și atmosfera cu ciripitul lor. Iarna însă au nevoie de un pic de ajutor, mai ales când zăpada acoperă solul o perioadă lungă de timp. Vă rog faceți-vă timp pentru a hrăni aceste mici creaturi. Puteți implica copiii în această activitate. Vor avea o mare bucurie atunci când le vor vedea răsfățându-se cu micul festin, dar și o imensă satisfacție că au ajutat o necuvântătoare. Aveți nevoie de un amestec de semințe, untură sau seu nefiert, un pahar de unică folosință și sfoară. Puneți într-un bol amestecul de semințe, apoi adăugați seul sau untura topită cât să devină fluidă. Puteți folosi un raport de 2 părți uscate la o parte de untură. Omogenizați compoziția. Faceţi o gaură în paharul de plastic, introduceţi sfoara lăsând cel puțin 10 cm la un capăt și alți 20 cm la altul și turnați compoziția. Lăsați paharul la rece, cât să se întărească amestecul, apoi rupeți paharul și scoateți batonul de hrană pentru păsări. Faceți un nod la capătul de jos și agățați batonul cu ajutorul sforii într-un copac din grădină. Încercați să-l lăsați la vedere ca să vă puteți bucura de ceea ce ați făcut.

Porumbul recoltat la minus 10 grade aduce profit

2014 a fost un an agricol dificil pentru fermieri, mai ales în unele părţi ale ţării unde a plouat foarte mult. În atare condiţii, nu mai miră pe nimeni că porumbul nu a mai putut fi cules la timp şi s-a ajuns ca în anumite zone – cum ar fi Banatul, Ardealul, Oltenia sau Moldova – recoltatul să se facă în plină iarnă, la multe grade cu minus în termometru. Cei în cauză susţin că a fost mai degrabă o măsură de compromis, de pe urma căreia au avut totuşi de câştigat. Pe de o parte, n-au mai cheltuit cu depozitarea producţiei, iar pe de alta, preţul la porumb a crescut. Un risc până la urmă asumat.

Unul dintre judeţele în care recoltatul porumbului nu s-a putut face la timp este şi Bacăul, unde s-a intrat  în iarnă cu aproape 10.000 ha neculese, ceea ce reprezintă în jur de 10% din suprafaţa totală semănată cu porumb anul trecut.

„Ploile numeroase din iulie şi temperaturile nocturne scăzute au întârziat coacerea boabelor şi, drept urmare, şi timpul de recoltare. În plus, toamna umedă şi cu multă ceaţă a agravat situaţia, ajungându-se ca în luna noiembrie să nu se poată intra în teren din cauza umidităţii mari a porumbului“, a declarat, pentru AGERPRES, unul dintre cei mai cunoscuţi producători din judeţ, Ioan Chiriac, administrator al firmei Servchimex din Godineşti.

Acesta spune că până la urmă a avut de câştigat de pe urma întârzierii recoltării porumbului deoarece nu a mai trebuit să plătească lucrările de uscare, transport şi depozitare pe timpul iernii, iar între timp a crescut preţul porumbului. Iar un preţ de 50-55 de bani kilogramul de porumb face cultura rentabilă, după cum susţine Laurenţiu Baciu, preşedintele LAPAR.

„Chiar dacă afară au fost temperaturi şi de -20° Celsius, bobul de porumb nu a fost deloc afectat. Mai trebuie spus că, în toamnă, de exemplu, kilogramul de porumb se achiziţiona de către marii traderi cu circa 30 de bani, ceea ce făcea ca acest tip de cultură să devină neprofitabil, chiar şi în condiţiile unei producţii de peste 5.000 de kilograme la hectar. Acum, preţul unui kilogram de porumb boabe a ajuns la 50-55 de bani, fapt ce face ca producţia să devină cât de cât rentabilă“, a mai declarat preşedintele LAPAR.

Şi Traian Ghinoiu, un agricultor din Gorj, spune că a fost nevoit să recolteze porumbul în ianuarie, când pământul a fost îngheţat. În ciuda costurilor mai mici – n-a mai cheltuit cu uscarea porumbului şi nici cu depozitarea lui –, fermierul recunoaşte că nu este o soluţie de luat în calcul în viitor, mai ales că se întârzie arăturile de primăvară.

„Din cauza acestei situaţii trebuie să ne reorientăm şi să trecem la hibrizi semitimpurii“, mărturiseşte agricultorul, care spune că nu este prima dată când agricultorii din zonă s-au confruntat cu această problemă după 1989, din cauza condiţiilor meteo dificile. În ceea ce-l priveşte, Ghinoiu a rămas cu vreo 35 ha de porumb nerecoltate în toamnă, de pe care în final a obţinut producţii de 5-6 tone la hectar, însă au fost agricultori care au avut suprafeţe şi mai mari nerecoltate, chiar în jur de 600 hectare.

În Gorj probleme au fost semnalate în special la hibrizii tardivi şi semitardivi, în contextul în care umiditatea a fost mare. În alte zone ale ţării, cum ar fi în Banat, de exemplu, recoltatul nu s-a încheiat nici până la acest moment, aşa că n-ar fi exclus să vedem chiar şi până la sfârşitul lunii februarie combinele pe câmp.

Ioana Guţe

Hrănirea albinelor la sfârşitul iernii

Asigurarea, la intrarea în iarnă, a unor cantităţi de hrană suficiente şi de bună calitate este primordială pentru trecerea cu bine a acestui anotimp şi pentru crearea premiselor de dezvoltare a familiilor de albine, astfel încât acestea să-şi reia în primăvară activitatea susţinută de înmulţire şi strângere de provizii din resursele oferite de natură.

Apar totuşi cazuri când toamna, la pregătirea familiilor de albine pentru intrarea în iarnă, natura este vitregă, astfel că albinele nu pot înmagazina suficientă miere şi păstură necesare trecerii iernii şi nici apicultorii nu le-au lăsat, cu ocazia culesurilor de producţie, suficiente rezerve şi nu au intervenit la timp şi cu discernământ, pentru îndreptarea acestor situaţii, cu hrăniri de completare.

Mai mult, cu ocazia hrănirilor de completare din toamnă, unii apicultori realizează aceste hrăniri cu produse numai pe bază de zaharuri fie pentru că la rezerva stupinei nu mai au miere şi polen fie pentru că, din zgârcenie, reţin aceste produse pentru comercializare.

Trebuie precizat că iernarea pe rezerve de hrană numai pe bază de zahăr se reflectă negativ asupra traversării sezonului rece şi a dezvoltării familiilor de albine la desprimăvărare pentru că din hrană lipsesc macroelementele, aminoacizii şi vitaminele absolut necesare dezvoltării armonioase şi complete a puietului.

Cu ocazia aprecierii stării familiilor de albine din stupină spre sfârşitul iernii (în perioada celei de a doua jumătăţi a lunii ianuarie, luna februarie şi, uneori, chiar şi în prima jumătate a lunii martie) se poate constata că sunt familii de albine bănuite a-şi fi epuizat parţial sau total rezervele de hrană, ceea ce prezintă un mare pericol privind ritmul de dezvoltare sau, mai grav, supravieţuirea familiilor de albine respective.

În cazurile prezentate mai sus, dacă starea timpului o permite, trebuie făcută o constatare suplimentară, şi anume: se va ridica podişorul cu atenţie, astfel încât albinele să nu se neliniş­tească şi se va observa vizual interiorul stupului printre rame, caz când pot apărea două aspecte:

• albine mărginaşe ghemului se află mai jos de partea superi­oară a fagurilor, ceea ce înseamnă că familia de albine respectivă mai are rezerve de hrană sau

• albinele mărginaşe ghemului au ajuns la partea superioară a ramelor stând deasupra stinghiilor orizontale ceea ce, de asemenea, poate implica două cazuri distincte: astfel, dacă familia este slabă, se poate concluziona că rezervele sale de hrană sunt pe sfârşite şi deci aceasta trebuie hrănită sau, dacă familia este puternică, nu putem trage nicio concluzie clară. Sau e posibil ca familia să nu mai aibă multă hrană, dar se poate de asemenea ca ea să aibă suficientă mâncare, albinele stând în partea de sus deoarece ghemul este atât de mare încât partea superioară ajunge deasupra stinghiilor superioare ale ramelor.

După identificarea cu siguranţă a familiilor de albine ale căror rezerve de hrană sunt epuizate total sau parţial se va trece neîntârziat la completarea acestora.

Hrana administrată poate fi energetică sau proteică în funcţie de prognozele evoluţiei vremii; astfel, dacă nu se preconizează o vreme care să permită zboruri de curăţire ale albinelor, acestea se vor hrăni cu hrană energetică, iar dacă se preconizează zboruri de curăţire se poate administra şi hrană proteică.

Completarea rezervelor cu hrană energetică poate fi făcută cu faguri cu miere, fluidă sau cristalizată, sau cu turte cu miere cristalizată, cu pastă de zahăr pudră şi miere, cu şerbet din zahăr, cu şerbet din zahăr cu miere sau cu plăci din zahăr candi şi cu diverse turte conţinând zaharuri preparate industrial sub formă de pastă şi omologate, respectiv, notificate ca fiind acceptate pentru hrăniri de completare sau stimulative ale familiilor de albine.

În principal, completarea rezervelor de hrană se face în a doua jumătate a lunii ianuarie, în luna februarie şi începutul lunii martie în funcţie de necesităţi şi evoluţia vremii.

Administrarea hranei se face în stupină într-o zi mai călduroasă, fără vânt şi precipitaţii, şi se recomandă ca turtele cu hrană să aibă în medie 1-1,5 kg, să fie bine întinse şi introduse în pungi de plastic cărora li se fac câteva perforaţii pentru a facilita pătrunderea albinelor. Aplicarea turtelor se face deasupra fagurilor din zona în care se găseşte ghemul de iernare şi se acoperă bine cu naylon şi podişorul pentru a nu pătrunde frigul.

De asemenea, spre sfârşitul perioadei, în zilele mai calde, se poate folosi cu rezultate bune şi siropul călduţ administrat direct în faguri amplasaţi imediat lângă ghem sau în hrănitoare amplasate în acelaşi loc.

Când zilele călduroase facilitează zborurile de curăţire şi avem certitudinea că mai urmează şi alte zile călduroase se pot introduce în turtele cu hrană energetică şi elemente proteice cum ar fi polenul şi păstura.

A doua jumătate a lunii februarie este caracterizată prin fenomenul de creştere a puietului pe suprafeţe din ce în ce mai mari, iar rezervele de proteine din organismul albinelor se epuizează, apărând aşa-numita „foame de proteină“. Deci, fără prezenţa păsturii şi a rezervelor de miere în cuprinsul ghemului nu este posibilă intensificarea creşterii de puiet, iar completarea rezervelor cu hrană energetică şi proteică are şi un pronunţat caracter de stimulare a ouatului reginei şi a activităţilor albinelor doici.

În final, trebuie să precizez că este important ca apicultorii să urmărească ca în fagurii familiilor de albine să existe suficiente rezerve de hrană de bună calitate, aceasta contribuind la intensificarea creşterii de puiet în perioada de iernare şi, implicit, la scurtarea perioadei de înlocuire a albinelor iernate cu albine tinere. Cu cât se vor creşte mai multe albine tinere în timpul iernii cu atât se va creşte puietul în continuare şi prin aceasta va începe creşterea puterii familiilor de albine mai devreme .

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Riscul îmbolnăvirii oilor în perioada de iarnă-primăvară (I)

În perioada de iarnă, când majoritatea oilor sunt gestante, există un risc crescut ca acestea să fie expuse la diferiți agenți infecțioși care cauzează pagube importante prin mortalitate, inclusiv prin avorturi.

După fătare, când glanda mamară este mai solicitată, iar traumatismele sunt mai frecvente, receptivitatea acesteia la infecții este mai mare.

Principalele boli infecțioase care apar la oi în această perioadă:

Avortul salmonelic este o boală infecțioasă specifică oilor, produsă de o bacterie (Salmonella abortus ovis) care are ca simptom principal avortul în a doua perioadă a gestației. Boala poate evolua singură sau asociată și cu alte infecții abortigene. În general, oile care avortează sunt aparent clinic sănătoase, unele putând avea febră ușoară, abatere, lipsa poftei de mâncare, diaree, scurgeri vaginale și edem mamar. Chiar dacă o parte din oi ajung la termen, acestea dau naștere la miei neviabili. Vaccinarea contra acestei boli nu are o eficiență prea mare.

Avortul campylobacterian este o boală infecțioasă (Campylo­bacter fetus), manifestată clinic în principal prin avorturi și fătări de miei neviabili. Avortul este total și survine în ultima parte a gestației, fără să fie precedat de alte semne de boală. Profilaxia prin vaccinare nu este folosită pe scară mare.

Avortul chlamidian (avortul enzootic al oilor) este o boală infecțioasă produsă de Chlamidya psitacii, bacterie cu afinitate pentru uterul gestant. Boala evoluează ca enzootie de efectiv și are ca exprimare clinică avortul și fătări premature cu produși neviabili sau subdezvoltați. Avortul are loc, de obicei, cu 2-3 săptămâni înainte de termenul fătării, fără niciun semn prodromal. Uneori, animalul prezintă scurgeri vaginale roșietice, colici, febră ușoară, iar, după puțin timp, avortează. Prevenția prin vaccinare nu și-a găsit o aplicabilitate largă în practică din cauza eficienței sale limitate.

Măsuri de prevenire

Toate aceste boli infecțioase pot fi prevenite prin măsuri de profilaxie specifice, adică prin vaccinare, metodă care nu întotdeauna este eficientă.

Măsurile generale de profilaxie sunt, din acest motiv, cele mai importante și constau în evitarea factorilor favorizanți: condițiile necorespunzătoare de întreținere și igienă, frigul, hrana dezechilibrată calitativ și cantitativ, furajele mucegăite și înghețate etc.

De aceea, în timpul iernii, când furajele verzi lipsesc, alimentația oilor trebuie suplimentată cu vitamine și minerale, în special cu BLOCURI PENTRU LINS care conțin, pe lângă sare și vitamine, și minerale necesare organismului în această perioadă. În plus, condițiile zooigienice necorespunzătoare favorizează apariția infecției și menținerea surselor de germeni în adăposturi.

De aceea, mai ales în perioada fătărilor, igiena trebuie îmbunătățită prin aplicarea curățeniei mecanice și a dezinfecțiilor în saivane cu DECONTAMINOL, CATIOROM și PURSEPT.

În cazul îmbolnăvirilor, animalele se izolează și se supun unui tratament antiinfecțios cu antibiotice, în funcție de afecțiune și antibiogramă: AMOXILROM, OXITETRACICLINĂ, ENROFLOXAROM sau DOXYCICLINĂ. În caz de metrite și retenții placentare, se va face tratament local cu METROSEPT.

La animalele bolnave se face și un tratament de susținere și stimulare a organismului cu GLUCOZĂ, VITAMINA B1-B6, MULTIVITAROM, COMPLEX POLI­VITAMINIC BUVABIL ROMVAC 3, CAVITROM, ROMZEOFORT etc..

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar, doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Evaluarea albinelor la sfârşitul iernii

Aprecierea stării familiilor de albine în perioada ianuarie-februarie se face prin controlul vizual al stupilor, prin ascultarea zgomotelor generate de familiile de albine, examinarea reziduurilor extrase de pe fundul stupului, aprecierea stării de umiditate din interiorul stupului şi măsurarea temperaturii din diversele zone ale ghemului de iernare.

Controlul vizual al stupilor care adăpostesc familiile de albine se referă la inspectarea urdinişurilor, a scândurilor de zbor şi a fundurilor stupilor, ceea ce poate releva următoarele concluzii:

- în cazul în care pe scândura de zbor apare o regină moartă trebuie să se înţeleagă fie că familia de albine a rămas orfană, fie că aceasta a intrat în iarnă cu două regine şi acum regina cea mai tânără a lichidat regina mai bătrână, efectuându-se schimbarea liniştită a reginei. În primul caz, când se constată că familia a rămas orfană, aceasta se va uni cu o altă familie cu regină sau i se va da o regină de la rezerva stupinei, urmând procedurile adecvate acestei operaţiuni;

- dacă se cercetează prin urdiniş cu o lanternă, de preferat cu leduri, fundul stupului şi se remarcă tocături de faguri, care sunt mult mai mari decât cele ale tocăturii de ceară, care rezultă de la descăpăcirea de către albine a celulelor de miere pentru hrănire, este probabil ca în stup să fie sau să poată intra şoareci şi în acest caz aceştia trebuie eliminaţi sau trebuie eliminate toate posibilităţile acestora de a intra în stup. Un alt indiciu care semnalează atacul şoarecilor îl constituie prezenţa pe fundul stupului a cadavrelor de albine dezmembrate şi/sau fără capete;

- apariţia, spre primăvară, a nimfelor la urdiniş indică existenţa în familie a unor porţiuni ale puietului răcit;

- dacă pe scândura de zbor sau pe peretele frontal al stupului se văd pete cafenii, acesta este un semn că familia de albine este bolnavă de diaree sau chiar de nosemoză, impunându-se tratament corespunzător;

- dacă în perioadele iernii cu zile mai calde (12 la 13oC) şi cu soare apar în nişa urdinişului albine moarte înseamnă că familia de albine este bine şi puternică, curăţindu-şi singură stupul şi, în sfârşit,

- dacă la urdinş, spre sfârşitul iernii, apar broboane de gheaţă acesta este semn bun – în familia de albine există puiet.

Ascultarea zgomotelor generate de familiile de albine se face fie prin lipirea urechii apicultorului de peretele frontal al stupului, fie cu ajutorul unui stetoscop al cărui capăt al furtunului se introduce în stup prin urdiniş.

În cazul ascultării cu urechea lipită de stup apicultorul va lovi uşor peretele stupului cu degetul mijlociu şi, în funcţie de starea familiei de albine, distingem următoarele cazuri:

- dacă la ciocănire familia de albine reacţionează imediat printr-un zumzet puternic, care încetează rapid, aceasta indică o familie sănătoasă şi puternică,

- reacţionarea cu un zgomot foarte slab, asemănător cu foşnetul unor frunze, indică o familie înfometată;

- un zumzet destul de slab urmat de bâzâituri disperate indică o familie slabă, depopulată;

- un zumzet continuu – plângător, care nu se atenuează, indică o familie orfană, fără regină;

- absenţa oricărui reacţii înseamnă fie că familia a murit, fie că este aproape de moarte şi trebuie procedat în consecinţă.

Efectuarea controlului auditiv se poate efectua şi cu ajutorul unui tub flexibil cu diametrul de 8 la 12 mm, lung de 80 la 100 cm având un capăt introdus prin urdiniş pe fundul stupului şi un capăt în urechea apicultorului sau, mai eficient, folosind un stetoscop.

Examinarea reziduurilor extrase de pe fundul stupului implică iniţial tragerea în afara stupului a reziduurilor de pe fundul stupului, efectuând cu această ocazie şi deblocarea urdinişului pentru circulaţia liberă a albinelor afară când există condiţii favorabile. Tragerea se efectuează prin introducerea prin urdiniş pe fundul stupului a unei sârme îndoite în formă de L şi este de precizat că anterior acestei operaţiuni se va face curăţirea zăpezii şi a gheţii de la urdinişuri şi de pe scândurelele de zbor şi că extragerea reziduurilor de pe fundul stupului va fi mai uşoară, dacă toamna pe acesta a fost aşezată o foaie (hârtie sau carton) de control.

Resturile de pe fund scoase cu sârma sau cu foaia de control vor fi atent observate întrucât ele dau indicaţii exacte asupra mersului iernării, astfel:

- mortalitatea exagerată de albine poate fi cauzată de faptul că familia a iernat cu prea multe albine vârstnice sau din cauza uzurii organismului lor ca urmare a unor condiţii nefavorabile de iernare şi/sau din cauza unor boli;

- prezenţa albinelor moarte umede şi/sau mucegăite indică faptul că în stup este prea multă umiditate din cauza lipsei de ventilaţie;

- dacă pe fundul stupului rezultă cristale de miere aceasta înseamnă că o parte din mierea din rezervele familiei de albine a cristalizat şi în acest caz albinele pot consuma numai partea care a rămas lichidă, nu şi cristalele mari pe care le aruncă pe fundul stupului şi, în acest caz, rezervele de miere ale familiei trebuie suplimentate cu turte cu hrană uscată;

- albinele moarte au abdomenul umflat şi se văd pete de diaree la urdiniş sau pe scândura de zbor, ceea ce înseamnă că familia respectivă de albine este bolnavă de nosemoză şi/sau de diaree din cauza proviziilor de calitate inferioară sau a consumului exagerat de hrană ca urmare a condiţiilor nefavorabile de iernare;

- dacă mortalitatea este neînsemnată şi rumeguşul de faguri nu este umed înseamnă că iernarea decurge normal.

Aprecierea stării de umiditate din interiorul stupului se efectuează examinând, când temperatura mediului ambiant o permite, pereţii interiori ai stupului, existenţa sau nu a mucegaiului pe ramele cu faguri ai familiei, starea resturilor de ceară de pe fundul stupului şi starea de uscăciune sau de umiditate a podişorului şi a materialelor termoizolatoare de pe acesta.

Umiditatea excesivă din stupii familiilor de albine este un fenomen nedorit ce apare în stupi mai ales începând cu a doua parte a lunii februarie şi are două cauze principale: ventilaţia insuficientă şi o izolaţie defectuoasă.

Pe lângă faptul că umiditatea excesivă măreşte consumul de hrană, ea creează şi un mediu propice de dezvoltare a agenţilor patogeni, cu precădere a ciupercilor.

Măsurarea temperaturii din diversele zone ale ghemului de iernare se poate face utilizând un senzor termoelectric de tip terocuplu (sondă) care se introduce în diferitele puncte ale ghemului de iernare a familiei de iernare fără a deranja prea mult alcătuirea acestuia.

Indicarea temperaturilor din diversele puncte ale ghemului se pot face on-line pe aparate de măsură analogice sau digitale sau valorile acestora se pot memora pe înregistratoare cu memorie adecvate.

Pentru a putea face aprecieri pertinente asupra stării familiilor de albine în funcţie de temperaturile măsurate în diversele zone ale ghemului de iernare trebuie să ţinem cont de temperaturile măsurate în ghemul de iernare:

- dacă temperatura din mijlocul ghemului nu depăşeşte 24-25oC familia de albine nu are puiet şi

- dacă temperatura din mijlocul ghemului este între 34 şi 35oC familia de albine are puiet.

Prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE

Îngrijirea oilor iarna

Având în vedere caracteristicile biologice ale speciei și condițiile de climă din țara noastră, în timpul celor 155-156 de zile cât durează stabulația se impun câteva măsuri privind adăpostirea, furajarea și îngrijirea tuturor categoriilor de ovine, astfel încât, prin condițiile create, animalele să-și poată exprima întreg potențial productiv.

Adăposturile pentru ovine (saivanele) sunt cu atât mai necesare cu cât în sistemul tradițional de creștere și exploatare reprezintă spațiile în care iarna se derulează o bună parte a perioadei de gestație, au loc fătarea și, parțial, alăptarea mieilor. Înainte de a fi populate, adăposturile se repară, se curăță și se dezinfectează cu soluții de sodă caustică sau formol, atât suprafețele acoperite cât și mobilierul specific pentru furajare și adăpare. După dezinfecție, adăposturile se închid și rămân goale 20 de zile. Apoi se văruiesc pereții și se introduce așternutul, alcătuit dintr-un strat de coceni – cu rol de filtru pentru apă și dejecțiile lichide –, peste care se pune un strat de paie curate de 10-15 cm. Nu se recomandă folosirea ca așternut rumegușul de lemn, cojile de floarea-soarelui sau paiele tocate, pentru a evita împâslirea lânii. Așternutul utilizat se scoate o dată pe an, la sfârșitul perioadei de stabulație.

Deoarece ovinele adulte și tineretul de reproducție se întrețin în cea mai mare parte a iernii în padocuri, în zilele fără ploi sau viscol ușile saivanelor rămân deschise, pentru ca oile să poată ieși sau intra după voie. Noaptea însă, ușile se închid, ceea ce face ca temperatura interioară să crească datorită respirației animalelor și a fermentației gunoiului. Din acest motiv, dimineața, obișnuirea cu temperatura exterioară trebuie făcută treptat, prin deschiderea ușilor și bararea ieșirii cu o poartă mobilă din scânduri. Scoaterea în padoc se face după 1-2 ore, în funcție de temperatura exterioară, timp în care se curăță grătarele și jgheaburile și se administrează furajele și apa. Pentru a evita aglomerația, un îngrijitor va sta la ușă și va dirija ieșirea oilor, pentru a se evita strivirile și eventualele avorturi.

Un adăpost bine amenajat trebuie să ofere condiții optime de microclimat și o suprafață optimă de cazare. În zilele foarte reci, temperatura interioară nu trebuie să scadă sub 8°C în spațiul oilor adulte, iar în compartimentul de fătare și cel pentru miei cruzi (în primele 10 zile de viață), prevă­zute cu tavan și ferestre luminoase, să fie de 14-15°Celsius.

Apa din jgheaburi, dejecțiile eliminate, respirația și transpirația animalelor – mai ales noaptea – sunt factorii ce creează umiditate în adăpost, ale cărei valori nu trebuie să depășească 70%.

În adăposturile neamenajate corespunzător, supraaglomerate, umiditatea depășește limita menționată, ceea ce face ca nici temperatura interioară de 8-15°C să nu poată fi asigurată.

Pentru buna desfășurare a fătărilor, pe 1/3 din suprafața acoperită se amenajează boxe de fătare individuale, cu dimensiuni de 1,20 x 0,8 m, iar pentru oile fătate cu miei zburați (20-30 de zile (boxe comune, asigurând 1,6 m2 pentru fiecare oaie cu mielul respectiv.

Administrarea furajelor de volum și suculente în adăpost și padocuri se va face în iesle-grătar, prevăzute la bază cu jgheaburi (tăvi) pentru colectarea frunzelor și a florii de fân ce se scutură în timpul consumului, dar și ca suport pentru bulgării de sare ce trebuie să fie în permanență la dispoziția animalelor. Tot în aceste jgheaburi se administrează suplimentul de concentrate.

Calității furajelor trebuie să i se acorde cea mai mare atenție. Nutrețurile cu început de muce­găire sau înghețate nu se vor administra în hrană, pentru a preîntâmpina îmbolnăvirile grave și avorturile. Atunci când rația cuprinde furaj murat și rădăcinoase, din cauza umidității mari, acestea îngheață foarte repede, ceea ce impune scoaterea din siloz numai a cantității necesare unui tain.

Adăpatul, ce trebuie făcut de cel puțin două ori pe zi, dimineața și seara, constituie o altă problemă importantă a întreținerii oilor în perioada de stabulație. Dacă sursa de apă este o fântână, înainte de a aduce oile la adăpat se va sparge gheața din jgheaburi, după care vor fi umplute cu apă scoasă atunci din fântână. Când adăpatul se face la râuri curgătoare sau lacuri, gheața de lângă mal se sparge și se înlătură. În ambele cazuri adăpatul trebuie făcut numai după administrarea prealabilă a unei porții de furaje fibroase sau concentrate. După adăpat, oile nu vor fi băgate direct în saivan, ci vor face o plimbare de cel puțin o jumătate de oră. Pentru asigurarea apei necesare adăpării oilor aflate în ultima parte a perioadei de gestație sau a celor proaspăt fătate, în adăpost vor fi instalate butoaie, din care se va pune apă în jgheaburi sau în gălețile din compartimente ori boxe. Aceste inconveniente pot fi înlăturate dacă în adăpost există o sursă de apă curentă, ce asigură în permanență cantitatea necesară adăpatului.

Îngrijirea corporală constă în curățirea ongloanelor, tratarea de padodermatită infecțioasă (sau necrobaciloza podală), ce apare la un picior sau la toate picioarele, atrăgând atenția prin șchiopătură.

Pentru a preveni infecțiile de fătare și a ușura suptul, oilor ges­tante li se va tunde lâna din zona ugerului și de pe coadă (codinit), cu două săptămâni înainte de fătare.

Ing. Bogdan MACOVSCHI

Iarnă transilvană

Să ne imaginăm că într-o astfel de zi, precum cea de acum, ne-am afla pe Vârfu Negoiu din Munţii Făgăraş. Cei care, încă din toamnă, aveau piscurile acoperite de albul zăpezilor. De acolo, de sus de tot, privirea ne coboară către istorica şi creştineasca Curte Domnească de pe Argeş, ca şi spre partea opusă a muntelui, lăsându-se purtată de lina şerpuire a Văii Oltului, şi ajunge până sub zidurile falnicei mănăstiri a Brâncovenilor – martiri de la Sâmbăta de Sus. Şi, astfel, pe retina ochilor ne rămâne un frumos crâmpei din imaginea imensului tablou al ţării, aflată la începutul unui nou an şi drum, anticipat de sărbătoarea Crăciunului şi de cea a Anului Nou. Iar amintirile plăcutei copilării îmi aduc în minte şi în suflet întâmplări ale îndepărtatelor ierni din ţinuturi transilvane.

Din tot ceea ce a fost mai frumos, mai trainic şi mai adevărat românesc, călătorind spre noi din îndepărtate timpuri, vrednicul ţăran-oier din Mărginimea Sibiului a izbutit să ducă mai departe obiceiul de a pârli cu paie porcul tăiat şi de a umple maţul gros cu chişca afumată pentru sarmale; de a coborî în sat, cu carul tras de vite, un falnic trunchi de fag sau de stejar adus din pădurile Văii Sadului, în jurul căruia feciorii şi fetele din Sădurel s-au prins, în ajun de Crăciun, în învârtite şi bărbuncuri; în a patra zi a Crăciunului oamenii satelor şi cătunelor, îmbrăcaţi în hainele lor româneşti, de o frumuseţe şi simplitate cuceritoare, au ţinut calea drumului lung al apei Cibinului, oprindu-şi săniile şi căruţele trase de cai în zona centrală a Săliştei, participând la întâlnirea anuală a Junilor şi Juneselor din Mărginimea Sibiului, după care de Sfântul Ioan Botezătorul au fost oaspeţii satului Tălmăcel, pentru a lua parte la „udatul“, în apa de cleştar a râului de munte, a purtătorilor prenumelui de Ion, Ioan, Ioana, Oana şi Ionica. Numai baciul Dumitru Ştef „al Ciobanului“, din Gura Râului, a avut alte treburi. El a meşterit pe răbojul calendarului popular şi al plantelor medicinale cele 12 zile care despart Crăciunul de Bobotează, luând în calcul cum o fi iarna acestui an şi a celui următor, 2016, pentru el iarna începând odată cu noaptea de 6 spre 7 decembrie, prevestitoare a sărbătorii creştine a Sfântului Ierarh Nicolae. De remarcat că „Nea’ Mitruc“ a împlinit vârsta de 90 de ani şi că nu-şi aduce aminte să nu fi fost adevărate prevestirile sale privitoare la vremea fiecărei luni şi a fiecărui anotimp al anului. Ca urmare el ştie că prima parte a iernii în care am intrat va fi ploioasă şi săracă în zăpezi, dar presupune că vor urma zăpezi viscolite şi nopţi geroase, astfel că va trebui să drămuiască cu grijă fânul şi otava din şură, precum şi cucuruzul din hambare pentru hrana îndestulătoare a oilor gata de fătat. În Jina Mărginimii Sibiului, fraţii-cojocari Vingărzan continuă să tăbăcească, să croiască şi să coasă cu talent, împreună cu nevestele lor, pieile pentru vestitele cojoace lungi până în pământ, „învelite“ în lâna oilor ţurcane, iar fierarul Nicolae Prode meştereşte foarfecele oţelite pentru tunsul primăvăratec al lânii oilor. Ţărăncile-academiciene ale creaţiei populare româneşti, Maria Ciucă din Poiana Sibiului şi Silvea Tecoanţă din Alţâna - Văii Hârtibaciului Agnitei le „şcoleşte“ în arta veche a ţesutului şi a brodatului pe elevele-copile ale satelor. Iar peste tot şi peste toate continuă să se audă colindurile iernii şi cântările fluieraşilor din Orlat, Tilişca şi din Răşinarii poetului Octavian Goga, cu al său vestit diplaş Naie Chioru’. Şi, astfel, cu emoţie, bătrânii satelor îşi aduc aminte de anii copilăriei, când mergeau „Cu Steaua“, iar de Anul Nou şi de Bobotează „cu Pluguşorul“. 

Ioan Vulcan-Agniteanul

Se apropie iarna, cu blândele ei sărbători creştine

Prima dintre ele este sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, stabilită în Calendarul Bisericesc pe 6 decembrie. Iar, odată cu ea vine, nu numai cea dintâi „Dezlegare la peşte“ din Postul Mare al Crăciunului, ci şi noaptea când Moş Nicolae rânduieşte frumos în ghetuţele copiilor mult aşteptatele daruri. De asemenea, se mai spune că tot atunci se aşterne peste ţară adevărata iarnă şi că cele dintâi zăpezi prind a coborî, de pe crestele înalte ale munţilor, până jos, în şesurile câmpiilor, timp în care noi tragem nădejdea că şi de data aceasta sărbătorile creştineşti ale iernii fi vor nu numai blânde, dar şi deosebit de frumoase.

Cu toţii mai năzuim că tot mai mulţi români vor reveni acasă din pribegia străinătăţilor. Şi că o vor face, ca de obicei, mult mai devreme decât Ajunul Crăciunului. Ştiind că, atunci când vin, nu vin singuri, ci însoţiţi de bunii lor prieteni de peste hotare. Între ei, veselii şi petrecăreţii italieni, spanioli şi francezi, precum şi sobrii, curioşii şi iscoditorii englezi, nemţi, austrieci, olandezi, finlandezi, suedezi, norvegieni şi danezi. Însă, cu toţii, dornici să vadă cum strămoşii ţăranilor români tăiau şi pârjoleau cu paie porcul gras. Nerăbdători să „ronţăie“ şoricul rumen, stând în poveşti la un păhărel de răchie fierbinte, îndulcită cu miere de albine şi aromată cu chimion, să participe la făcutul cârnaţilor şi la topitul unturii, la rânduitul cărnii şi slăninei puse la sărat în covata de lemn, iar apoi la afumat.

Tot în preajma Crăciunului străinii speră să ajute la cernutul făinei şi la frământatul aluatului pâinilor şi cozonacilor umpluţi cu mac şi cu miez de nucă; să „aţâţe“ focul lemnelor aprinse în vatra cuptoarelor, după care să „bată“ de coajă pâinile dolofane. Şi, nu în ultimul rând, să ajute gospodinele la mărunţitul verzei murate şi la „umplutul“ sarmalelor cu carne tocată, în amestec cu orez şi cu păsat de cucuruz… Iar când în tinda gospodăriei toate fi-vor gata şi la locul lor, va începe lunga şi vesela „cină a porcului“, cu marea cratiţă de tuci aşezată în mijlocul mesei, în care sfârâie carnea, cârnaţul şi sângeretele prăjit alături de o mămăligă aurie din care „aţa“ de in „muşcă“ felii imense, scufundate în tinsoarea blidelor de lut ars, frumos decorate cu motive populare. După care urmează un nesfârşit şir de poveşti de tot felul, stând în tihnă la un pahar de vin rubiniu. În postură de translatori de limbi străine, de cântări, de colinde şi de datini româneşti, fi-vor copiii şi nepoţii cu multă şcoală ai bătrânilor ţărani din puzderia de sate şi cătune cuprinse în chenarul rotund al acestei mândre Ţări dintre Munţi, Păduri şi Ape.

Ioan Vulcan-Agniteanul

Culturile agricole au ieşit bine din iarnă

Culturile agricole înfiinţate în toamnă se prezintă bine deocamdată, susţin fermierii, care îşi doresc o primăvară cât mai lungă. Deşi se feresc să se pronunţe cu privire la nivelul viitoarei recolte, recunosc că se tem de secetă şi de căldurile excesive. Dacă dă o ploaie până în mai va fi bine, speră agricultorii.

La Mihail Kogălniceanu, în Ialomiţa, culturile au ieşit foarte bine din iarnă, mai ales că ninsorile au fost abundente în această zonă a ţării. Dacă iarna se mai prelungeşte un pic va fi şi mai bine pentru culturi, spune Arnaud Perrein, proprietarul fermei Sopema, care administrează câteva mii de hectare în zonă. El adaugă că este important să avem şi o primăvară mai lungă.

În toamnă Arnaud a semănat grâu, despre care spune că este bine înfrăţit la începutul lunii martie, rapiţă – care şi ea s-a dezvoltat bine – şi orz, cultură fără probleme. Pentru fermierul francez, cel mai important pentru perioada următoare este să plouă la timpul potrivit până în mai şi să nu fie exces de căldură. Oricum, la începutul lunii martie Perrein pare mulţumit de starea culturilor şi se aşteaptă la recolte bogate. „Arată mai bine în România decât în nordul Franţei“, spune Perrein care tocmai s-a întors dintr-o vizită pe meleagurile natale.

Lămureanu: „Deocamdată e apă suficientă“

Gheorghe Lămureanu, un agricultor din Agigea care munceşte circa 1.500 ha de teren agricol, susţine că la început de martie culturile arată bine din punct de vedere vegetativ, fiind la nivelul de anul trecut. În ceea ce priveşte rezerva de apă din sol, agricultorul susţine că deocamdată e apă suficientă, în condiţiile în care se anunţă ploi şi în martie. Aceasta nu înseamnă însă că nu pot să apară probleme în perioada următoare, mai ales într-o zonă a ţării în care seceta a devenit ceva obişnuit. „Seceta poate veni oricând, e suficient să bată vântul două săptămâni. În România culturile arată frumos până în mai, după care vine seceta, care diminuează recolta cu 30%“, afirmă fermierul. 

Bazon: „Avem suprafeţe de orz îngălbenite“

În Vrancea culturile arată bine şi datorită faptului că toamna a fost foarte lungă, declară Constantin Bazon, preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Cereale şi Plante Tehnice Vrancea. Ceva probleme sunt la orz, cultură la care „avem deja suprafeţe de orz îngălbenite“, spune fermierul, care speră să nu fie vorba de o viroză care să înjumătăţească producţia, aşa cum a păţit în 2006 la grâu. 

„Tratăm sămânţa de grâu în toamnă cu neonicotinoide pentru a nu mai fi probleme şi tot ne e frică să nu avem probleme la orz“, spune Bazon.

Mihai Gheorghe, director comercial al Bayer CropScience România, susţine că tehnologia standard la orz prevede un singur tratament, însă se pot face şi două tratamente în anumite cazuri.

„Cred că în acest an vor fi necesare două tratamente la orz, pentru că masa vegetativă cu care orzul a ieşit din iarnă este foarte mare şi se face simţită deja prezenţa bolilor“, spune Gheorghe.

Odată cu schimbările climatice, s-au înmulţit şi buruienile care invadează culturile, după cum susţin specialiştii Bayer CropScience România. Astfel, de exemplu, în ultima vreme sunt probleme cu Veronica şi Stelaria, care pot fi combătute cu erbicide în toamnă sau prin aplicarea acestora în primăvară foarte devreme.

Ioana Guţe

Întreţinerea oilor pe timp de iarnă

Datorită caracteristicilor biologice, oile sunt mai puţin pretenţioase decât alte specii de animale, acestea putând fi întreţinute în iernile mai blânde chiar fără să fie adăpostite.

Având în vedere, însă, că oile matcă sunt gestante la intrarea în stabulaţie, iar fătarea şi alăptarea mieilor se desfăşoară pe timp de iarnă, este necesar ca acestea să fie adăpostite respectând anumite măsuri tehnico-organizatorice (furajarea, adăpostirea, crearea de compartimente pentru fătat şi spaţiu de refugiu pentru miei). Alimentaţia oilor pe timp de iarnă este, însă, cea mai importantă, aceasta trebuind să fie echilibrată atât calitativ, cât şi cantitativ.

În această perioadă trebuie să se evite administrarea de furaje mucegăite sau îngheţate. Furajarea oilor în timpul stabulaţiei se face în funcţie de starea fiziologică, greutate şi rasă. Astfel oile, în primele 2-3 luni de gestaţie, îşi păstrează rezervorul de grăsime depus toamna, consumând fân şi grosiere. Perioada de gestaţie avansată (lunile 4-5) este cea mai critică, deoarece fetusul creşte rapid, scăzând capacitatea de ingestie pentru furaje. De aceea este obligatoriu să se introducă concentrate în raţie (200-500 g/zi).

Ţinând cont că iarna lipsesc furajele verzi, acestea trebuie suplinite cu BLOCURI PENTRU LINS, care conţin, pe lângă sare, vitamine şi micro­elemente (calciu, magneziu, seleniu etc.).

O alimentaţie carenţată are influenţă negativă atât asupra viabilităţii şi greutăţii mieilor la fătare, cât şi asupra oilor, ducând la diferite afecţiuni ca: cetonemia de gestaţie, o tulburare cauzată de hrănirea cu furaje sărace în glucide. Oile cele mai afectate sunt, în special, cele cu gestaţie gemelară sau cu fetus mare.

Pentru a preveni această afecţiune trebuie introduse în alimentaţie, în ultima perioadă de gestaţie şi morcovi, sfeclă, melasă. O altă afecţiune frecventă este miodistrofia enzootică cauzată de hrănirea oilor gestante cu furaje sărace în vitamina E şi/sau seleniu, carenţe care se reflectă asupra sănătăţii mieilor. Pentru prevenirea şi combaterea acestei afecţiuni recomandăm produsul ROMSELEVIT injectabil sau buvabil la oile gestante, cu 2-3 săptămâni înainte de fătare, iar la miei, în caz de miodistrofie sau tulburări de creştere, mai ales în fătări timpurii.

În această perioadă, pe lângă avorturile cauzate de alimentaţie sau traumatisme, pot să apară şi avorturi infecţioase (frecvent avortul salmonelic) şi mamite. Astfel, în atenţia crescătorilor de ovine trebuie să fie şi vaccinările contra unor boli infecţioase, făcute în perioada de gestaţie.

Astfel, recomandăm vaccinarea contra agalaxiei contagioase cu vaccin AGALAXIN. Vaccinarea contra agalaxiei contagioase, dar şi a mamitei gangrenoase a oilor şi caprelor se face cu AGALAXIN FORTE. De asemenea, recomandăm vaccinarea contra avortului salmonelic, mai ales în efectivele unde a evoluat boala, şi vaccinarea contra anaerobiozelor.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company SA

Doamne, unde sunt iernile? Dar speranţele de altădată?

Vorba bădiţei Creangă! „NU ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la satul copilăriei mele…“

Chiar aşa! Nu ni se face măcar din când în când dor de satul şi anii copilăriei? De zăpezile de altă dată?

De cumpăna dintre ani, poate cea mai frumoasă treaptă de viaţă, fiindcă atunci, nu mai simţi că lumea se aşterne aşa, cu bune şi cu rele la picioarele tale.

Uite că a venit iarăşi sorocul să tăiem o felie din preaplinul cu care Bunul ne-a învrednicit în preumblarea prin marea rotire a anotimpurilor.

Mai întoarcem o filă din calendarul vieţii şi ne spune ca totdeauna: „Ei, a fost cum a fost, dar anul ce va să vină ne va împovăra de belşug şi frumuseţe.“

Că veni vorba! Chiar va fi fost 2013 ceea ce ne-am dorit. Câmpul s-a umplut dodoloaţă, cum se zice prin Ardeal! A fost să fie! Numai că, tot vorbă românească: Dumnezeu dă, în traistă nu-ţi vâră, însă.

Aşa că, doldora de spice, grâul s-a dus pe te miri ce!

E ceva ce ne pune piedică. Cumpărăm scump şi vindem ieftin. Uneori aproape că nu ne alegem nici cu răsplata sudorii de peste an.

Chiar şi acum! La Londra tona de grâu e mai scumpă cu o sută de dolari decât pe la noi.

Şi de-ar fi numai atât! Ca să putem pune din nou sămânţa în brazdă, mulţi au făcut împrumut. Fiindcă, altfel, de unde bani?

Şi ne-a mai dat 2013 un bobârnac. Ne-a învăţat să risipim. Cuvântul de ordine e gâlceava şi furtişagul.

Am dat pe nimic milionul de hectare de pământ din cel mai fertil. Capitalismul rapace şi democraţia de sorginte dâmboviţeană ne-au luat minţile.

Românii trebuie să cumpere pământ. E vremea – zice omul din capul străzii.

Numai că „ban la ban trage“. Adună cine pune de-o parte de ani buni.

Altfel, din nimic, nimic iese.

2014 va să fie şi mai sălbatic. Cumpără veneticii – ei au bani. Românii, aici, la ei acasă, ca şi pe aiurea de altminteri, devin iobagi.

Aşa sunt vremurile – te lămureşte politicianul.

Şi, dacă le scotocim prin sipete, vedem că au dreptate.

Bănetul curge precum Dunărea în primăvară.

E vremea sărbătorilor. Altcândva, în vremea copilăriei mele, coboram brazii din munte şi ne-aminteam ce bogaţi suntem.

Acum brazii iau calea pustietăţii. Mai avem cam şase milioane de hectare de pădure. Asta în scripte. Altcumva, la fiece trei ore un hectar de pădure devine sahară.

„Ca-n codru!“ – nu? Se fură ziua în amiaza mare. Şi brazi şi stejari altcândva falnici pleacă spre lumea civilizată.

Devin minuni sculptate cu preţuri pe măsură.

De la noi călătoresc spre niciunde drept scândură. Ori buşteni.

Avem cea mai modestă zestre de clorofilă din Europa.

Crăciunul? Păi nu s-a inventat plasticul?

Mai de curând vindem şi apa. Dacă nu irigăm noi, le-o servim vecinilor.

Să fie bine înţeles! N-am nimic cu nimeni!

Dar stau şi mă întreb: de ce ne va fi dăruit Cel de Sus aşa minuni dacă nu ne-a dat, ia, măcar acolo, un dram de înţelepciune.

Am văzut deunăzi cozi. Realităţi de care speram că ne-am despărţit.

Dă bine la ajutoare „europene“, un pui, un kilogram de făină ori mălai, la câţiva lei pentru lemne de foc – am văzut iarăşi şi iarăşi lupte corp la corp. Oameni la vârsta pe care viaţa le-o dăruieşte încă.

Întreb şi mă întreb. Cu ce preţ!?

Altfel, cuminţenia românului. Mai cu seamă a ţăranului. A răsărit de minune grâul. E frumoasă şi rapiţa. „O să fie bine!“ Pentru cine?

Europa ne dă cu tifla. Când vine vorba de viitor, primim încurajări. Vin şi musafiri din lumea largă. Ce vor? Mâncare, înainte de orice.

Au bani! Bani mulţi! Numai că dolarii nu se pun în farfurie.

Noi vrem civilizaţie! Vrem autostrăzi. Vrem tehnică. „Lasă că vin ei, şi-o să vezi atunci“ – aud când şi când.

De, iacă, de 24 ani suntem amăgiţi cu aceleaşi poveşti. E doar Crăciunul, nu? Şi Anul Nou.

Doamne, unde sunt iernile? Dar speranţele de altădată?

Vremea viitoare e gândită în felii!

Zece, douăzeci, cincizeci de ani.

Numai că, uite, am mai rupt o filă din calendar. Timpul nu are, nu mai are răbdare.

La mulţi ani! Veşnicia s-a născut totuşi la sat.

Gheorghe VERMAN

Abonează-te la acest feed RSS