Web Banner Nuseed 300 x 100 px
update 26 Jan 2023

De ce este Aberdeen Angus o rasă potrivită pentru fermele familiale

Interlocutorul pe care l-am avut pentru realizarea acestui material este Raul Bereczki, crescător de vaci din rasa Abeerden Angus. În ferma sa din Meziad, județul Bihor, a pariat pe succesul implementării unui program de însămânțare artificială care să asigure afacerii sale cadența cu genetica de top din fermele similare. Acesta ne-a vorbit și despre avantajele creșterii unei astfel de rase și ce o recomandă pentru exploatarea în fermele familiale. „Abeerden Angus se pretează pentru a fi crescută în fermele mici pentru că membrii familiei se pot organiza în așa fel încât să poată întreține singuri microexploatația. Pentru că este o rasă nepretențioasă, munca și responsabilitățile legate de aceste animale sunt ușor de împărțit, iar banii obținuți după valorificare rămân în cadrul familiei.“

Caracteristici de reproducție

Unul dintre avantajele rasei este creșterea în sistem biologic. Aberdeen Angus se dezvoltă foarte bine pe pășunile întreținute în sistem biologic, fără îngrășăminte chimice, și acest fapt este un trend în toate țările care își doresc să participe și să susțină agricultura curată. Practic, oferă un avantaj și fermierilor care activează în acest sector al agriculturii bio, naturale.

O altă caracteristică specifică rasei este faptul că fată cu ușurință și neasistată. Pentru că este o rasă de talie mijlocie dă naștere la viței cu greutatea între 25 și 35-38 kg. Sunt și excepții ce ating sau depășesc 40 kg, dar aceasta poate fi un efect al modului neadecvat de hrănire ales de crescător. Gestația este scurtă, fapt ce conduce la atingerea obiectivelor de obținere a unui vițel pe an, iar vitalitatea în rândul vițeilor este foarte mare. Mai mult, în 30 de minute de la fătare vițelul deja suge și este pregătit să își urmeze mama, uneori pe distanțe de kilometri.

Se observă la această rasă și precocitate la reproducție. Vițelele, junincile pot fi introduse la montă de la vârsta de 14 luni, dar interlocutorul nostru recomandă, în baza propriilor observații, ca acest lucru să se facă după minimum 16 luni și după un control al capacității pelviene. Longevitatea exemplarelor este un alt avantaj care recomandă creșterea rasei. În foarte multe ocazii, spune crescătorul din Meziad, se observă vaci Aberdeen Angus cu fătări la vârsta de 15-17 ani, ceea ce face această rasă foarte productivă.

Starea de sănătate se menține bună în condiții minime de îngrijire

Lista cu avantajele creșterii rasei AberdeeN Angus continuă cu rezistența exemplarelor în fața bolilor. Prin implementarea unor programe sanitare preventive, deparazitare periodică, minimum de două ori pe an, prin administrarea de minerale sub formă de sare de lins, prin vizite periodice ale medicului veterinar pentru verificarea animalelor în fiecare lună sau măcar trimestrial se ajunge la o imunitate crescută și o foarte bună rezistență în fața bolilor. Astfel se asigură un status de sănătate bun și nu sunt necesare intervenții costisitoare pe viitor.

Este foarte important că acest lucru, al menținerii sănătății vacilor Aberdeen Angus, este posibil chiar și în condițiile de creștere minime de care această rasă are nevoie. Pentru creșterea animalelor tinere, respectiv a vițeilor, iarna este suficient un adăpost pentru ploaie și vânt și un gard electric. Practic, această rasă se poate întreține în baza unor costuri mici (nu este pretențioasă nici în privința hranei), cu supraveghere minimă. Fermierii care intenționează să crească această rasă au posibilitatea să „acceseze“ o bază genetică foarte mare la nivel internațional care le pune la dispoziție condiții foarte bune de dezvoltare a unui program de inseminare artificială, ca metodă de introducere de gene noi și dezvoltare a caracteristicilor genetice în grupul propriu de animale.


„Ferma de familie în România ar avea un potențial destul de mare, dar se află sub influența multor factori. Multe familii de la țară, mai ales din zonele de deal și munte, dezvoltă astfel de inițiative și cred că este un semn bun, dar observ și că piața este dominată încă de intermediari. Astfel, crescătorul își asumă toate riscurile care vin cu creșterea unui animal și nu este răsplătit îndeajuns, mai ales pentru faptul că nu are acces la o piață stabilă.“ – Raul Bereczki

Personal cred că ar fi benefică și dezvoltarea unor centre de colectare/procesare pentru a oferi crescătorilor și fermierilor din toate domeniile o șansă de valorificare a produselor lor. Dacă ai avea siguranța desfacerii produselor, ai reuși să îți faci un plan de producție și ai avea speranța că ai pentru ce munci mâine, luna viitoare și an de an.“ – Raul Bereczki

„În ultimii ani am observat, cu bucurie, unele acțiuni de colaborare și organizare a fermierilor în cooperative, dar rezultatele sunt timide pentru moment. Nu cred că se poate vorbi de o influențare a pieței sau nici măcar de a stabili, în primul rând, o piață a cărnii de vită.“ – Raul Bereczki

„Cred că, dacă sectorul HoReCa ar fi relansat, mulți fermieri din sectorul vegetal și crescători de animale ar primi o încurajare care le-ar mai amâna gândurile de a renunța, chiar ar putea stabiliza și dezvolta ferma de familie.“ – Raul Bereczki


D.Z.

Microfermă cu 20 de vaci. Iată că se poate trăi din fermele familiale

Dacian Cioloș: „Nu există țară care să nu se bazeze pe fermele de familie. Acestea joacă un rol economic în termeni de securitate alimentară, dar au și funcție socială.“

Agricultura românească este un domeniu al contrastelor. Pe de-o parte vorbim despre marile exploatații agricole, puține la număr, dar care susțin financiar sectorul, iar de cealaltă parte a baricadei sunt fermele de subzistență. Mai puțin vizibile și cu un aport mai mic la veniturile agriculturii, microfermele au totuși un rol crucial în economia satului. De aceea pachetul de măsuri pentru dezvoltarea clasei de mijloc la sate lansat de Guvernul Cioloș mizează pe o strategie de susținere consecventă a fermelor familiale și pe transformarea lor într-un motor de dezvoltare a mediului rural. Dacă teoria se va aplica în realitate nu se știe clar. Singura certitudine este că fermele familiale pot avea succes. Am văzut asta în comuna Ciugud, Alba Iulia.

Dacian Ciolos si Achim Irimescu in vizita la o microferma de vaciDan Ioan (foto, alături de premierul Dacian Cioloș aflat într-o vizită la microferma sa), un tânăr fermier, crescător de vaci mai exact, a dezvoltat în satul Limba o microfermă de vaci. După cinci ani de activitate spune că o exploatație de această dimensiune poate asigura traiul unei familii și că speră ca în cele din urmă să scape de munca de birou și să se dedice exclusiv creșterii animalelor. Proiectul său a început în 2011 când, prin PNDR – Măsura 112 – Instalarea tinerilor fermieri, a beneficiat de fonduri europene în valoare de 25.000 de euro. Practic, activitatea sa a început cu un număr restrâns de animale. La început a avut doar cinci vaci, dar efectivul a fost mărit treptat și, în cele din urmă, s-a impus necesitatea construirii unui grajd mai mare.

Astăzi microferma are 20 de vaci, iar mica sa afacere, constituită într-un circuit închis, este gestionată în totalitate de membrii familiei. Spun circuit închis pentru că baza furajeră pentru hrănirea animalelor este asigurată de pe cele aproximativ 15 hectare de teren lucrate cu tractor achiziționat tot prin fonduri europene. În plus, procesarea și comercializarea producției obținute se fac în regim propriu. Nu există un contract cu marii procesatori pentru că, spune fermierul din Ciugud, este mai avantajos să valorifice marfa direct către clienți. Astfel obține 3 lei pe litrul de lapte, în vreme ce procesatorii oferă doar 0,8 bani pe litru. Chiar dacă vinde doar jumătate din cantitate de lapte obținută pe zi, spune că se descurcă pentru că din restul producției face în „laboratorul“ de acasă diverse produse lactate: caș, telemea, cașcaval etc.

În planurile de extindere a acestei afaceri de familie Dan ia în calcul posibilitatea depunerii unui proiect pe Măsura 4.1 – Dezvoltarea fermelor pentru obținerea de fonduri europene pe care să le folosească pentru realizarea unei minilinii de producție a produselor lactate. Dacă proiectul va fi eligibil, și-a propus să schimbe sistemul de muls – deocamdată are mulgătoare, dar la bidon –, să achiziționeze un tanc de răcire și două sau poate chiar trei dozatoare de lapte pe care să le pună în comună și în Alba Iulia. În momentul de față, crescătorul de vaci din Ciugud spune că este primordial să investească în partea de procesare pentru a putea face cât mai multe produse tradiționale și apoi ia în calcul și mărirea efectivului de animale. Speră ca, în timp, businessul său să asigure veniturile pentru două familii. Și atunci chiar va fi o afacere de viitor.

Laura ZMARANDA