Deși poate părea de domeniul științei și imaginației pentru mulți, robotizarea în agricultură este mult mai aproape decât credem. De altfel, este și o soluție pentru lipsa forței de muncă, și chiar una eficientă.

De ceva timp, asistăm la o adevărată revoluție a roboților în agricultură la nivel mondial, România făcând pași destul de mari în acest sens. De altfel, primii pași în domeniul roboților agricoli din România, care s-au finalizat cu rezultate vizibile, prin apariția robotului „Banat“, au fost făcuți de o echipă formată din studenți de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara și Universitatea Politehnica din Timișoara. Iar estimările sunt destul de optimiste: în aproximativ cinci decenii, fiecare gospodărie din domeniul rural va fi sprijinită și de roboți agricoli. Sau, altfel spus, fiecare țăran va avea roboți agricoli.


Părțile componente ce intră în alcătuirea robotului fac parte din toate industriile importante: mecanică, electrică, electronică, IT. În figura de mai jos este prezentată structura de bază a unui robot autonom. Structura unui robot are ca și componentă principală cadrul robotului (1) de care sunt atașate toate celelalte componente. Pentru deplasare este nevoie de un sistem de propulsie (4), a cărui mișcare se transmite la sol prin sistemul de rulare (2), prin intermediul unei transmisii (3), direcția fiind asigurată de sistemul de direcție (5). Interacțiunea robotului cu mediul înconjurător, ceea ce ține de detectarea și cartografierea obstacolelor din jurul acestuia, se datorează senzorilor (6), iar interpretarea acestora, precum și deciziile de direcționare și deplasare a ansamblului sunt îndeplinite de către sistemul de control al robotului (7), potrivit prezentării conf. dr. ing. Tiberiu Bungescu, din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara (USAMVBT), realizate la Lozenec, Bulgaria.

ROBOT STRUCTURA 1 Schema


Igiena reprezintă unul dintre avantajele importante

Despre eficiența roboților agricoli atestă studiile concrete. Iată care sunt datele studiului de caz pentru ferma Pădureni, din Chișineu Criș. Potrivit conf. dr. ing. Tiberiu Bungescu, ferma Pădureni este dotată din anul 2015 cu un robot de muls marca Lely, care are capacitatea maximă pentru 70 de bovine. După muls, laptele este transportat automat printr-o conductă direct în tancul de răcire, acolo unde este răcit până la temperatura de 2-4°C, până când acesta este preluat de către cisterna de lapte care îl duce la fabrică. Este foarte important de menționat faptul că laptele nu intră în contact cu aerul nici măcar o secundă, ceea ce înseamnă o igienă foarte bună a laptelui. Într-o zi sunt bovine care se mulg cu robotul de muls de 2, 3, 4 sau chiar 5 ori. „Este foarte rar, să se mulgă vaci doar o dată sau deloc într-o zi“, explică conf. dr. ing. Tiberiu Bungescu.

De asemenea, funcțiile de curățare și de spălare a sfârcurilor ugerului și de punere a paharelor de muls pe sfârcuri se efectuează cu ajutorul unui braț robotic automatizat și acționat hidraulic prin intermediul unor cilindri hidraulici. Curățarea sfârcurilor se face cu ajutorul a două perii robotizat-automatizat și cu ajutorul unei duze care stropește în permanență pe perii o soluție pentru curățarea acestora. După cum spuneam, toate acestea duc la o igienă corespunzătoare la muls.

Cum funcționează concret un robot de muls

Acest robot de muls ales de ferma Pădureni a înlocuit 2 mașini de muls mobile cu 2 bidoane. Modul de funcționare este unul simplu, care nu înseamnă bătăi de cap pentru fermieri, dar nici o sursă de stres pentru animale. Dimpotrivă, acestea învață ușor unde trebuie să meargă și se duc pentru a se mulge singure. Cum intră bovina în robotul de muls? Ei bine, aceasta merge la muls atunci când simte că trebuie să fie mulsă. „Ea știe că, după ce intră în robotul de muls, i se dă o cuvă cu mâncare, astfel încât se hrănește cât timp este mulsă. Bovina are montat la gât un cip cu care ea este recunoscută de către robotul de muls, iar când ajunge în dreptul porții de la rotul de muls bovina este recunoscută și poarta se deschide. După intrarea acesteia în boxa robotului poarta se închide la loc“, mai explică conf. dr. ing. Tiberiu Bungescu.

Ce putem monitoriza datorită computerului

Robotul de muls este dotat în interior cu un calculator care ne dă, printre altele: recunoașterea bovinei și numărul acesteia, timpul de muls pentru fiecare cap de bovină, cantitatea de lapte pentru fiecare bovină și pentru fiecare mulsoare, cantitatea de lapte pentru fiecare sfârc în parte etc. De exemplu, pentru bovina cu numărul 77, timpul total de muls a fost de 5 min. și 23 secunde, cantitatea de lapte la o mulsoare a fost de 15,1 litri, cantitatea pe fiecare sfârc în parte a fost de: LF – 2,35 min.; RF – 2,44 min.; LR – 3,15 min și RR – 2,11 min. Cantitatea de furaje consumată de bovina analizată până în acel moment a fost de 3 kg.

În prezentarea efectuată în Bulgaria, conf. dr. ing. Tiberiu Bungescu mai arată că robotul de muls este dotat și cu un soft care este montat pe un computer în fermă în camera în care stă fermierul. Acest soft poate arăta în fiecare secundă cantitatea de lapte pentru fiecare vacă în parte/zi, cantitatea totală de lapte obținută pe zile, celulele somatice, grăsimea, cantitatea de furaje concentrate, câte concentrate se dau la 100 litri de lapte, de câte ori s-a muls fiecare bovină pe zi și alte date relevante pentru fermieri. 

Cu ajutorul acestui soft fermierul este atenționat în legătură cu probabilitatea perioadei de împerechere pentru bovina cu numărul „X“. De asemenea, se prezintă și pragul probabilității perioadei de împerechere și totalul minutelor de rumegare.

Ce arată calculele economice ale fermei analizate

Până în anul 2015, la Societatea Agricolă Pădureni s-au muls bovinele cu ajutorul unor mașini de muls, iar pentru acest lucru erau angajați 2 muncitori. Timpul de muls era destul de mare, iar laptele nu ajungea direct în tancul de răcire, acesta intrând și în contact cu aerul. Anul 2015 a fost un an în care proprietarul fermei,  domnul ing. Szabo Zoltan, a hotărât achiziționarea unui robot de muls de la firma olandeză Lely, cei care au făcut pionierat în acest domeniu, se mai arată în lucrarea științifică prezentată de conf. dr. ing. Tiberiu Bungescu. Fermierul avea de ales între o instalație de muls performantă și un robot de muls. „Deoarece acesta a fost în Olanda și a văzut pe viu performanțele robotului de muls, domnul ing. Szabo Zoltan a decis să treacă peste instalația de muls și să achiziționeze un robot de muls. Investiția s-a făcut cu ajutorul băncii, nu printr-un proiect de investiți. Astfel, fermierul a luat un credit pe 7 ani pentru robotul care a costat 120.000 de euro. Dacă facem un calcul simplu, în fiecare zi domnul Szabo trebuie să plătească la bancă o sumă echivalent cu prețul la 130 litri de lapte“, a mai detaliat Conf. Dr. Ing. Bungescu. Este deci rentabil sau nu? Ei bine, robotul a costat 120.000 de euro. În anul 2015, pe vremea când se mulgeau bovinele cu mașinile de muls, cantitatea de lapte zilnică medie pe cap de bovină era 21-22 litri/zi la 65 de bovine mulse, iar în anul 2018 cantitatea medie de lapte pe cap de bovină a ajuns la 29-30 litri/zi la 65 de bovine mulse. În urma acestor cifre, reiese clar că a crescut cantitatea de lapte mulsă pe zi/cap de bovină cu 8 litri. Mai precis, la 65 de vaci mulse, o cantitate suplimentară de 520 litri de lapte/zi/65 de bovine. Din 520 de litri care se obțin suplimentar în anul 2018 față de 2015, 160 de litri merg zilnic în bani către bancă. Asta înseamnă că ferma are un câștig de 360 de litri lapte pe zi/65 bovine mulse.

„Pe litrul de lapte, domnul Szabo primește de la fabrică 1,5 lei indiferent de luna din an. Adică, pe zi, trebuie să dea la bancă 160 litri lapte 1,5 lei = 240 lei. La 365 de zile pe an: 87.600 lei. În 7 ani: 613.200 lei. Astăzi 1 euro = 4,66 lei. Deci în 7 ani avem de plătit: 131.587,98 de euro*

În concluzie, achiziționarea robotului de muls la Societatea Agricolă Pădureni Chișineu Criș a fost rentabilă deoarece domnul Szabo poate plăti fără probleme în fiecare zi la bancă banii care corespund cantității de 160 litri de lapte și mai rămâne și în câștig față de 2015 cu 360 litri de lapte/zi“, mai spune conf. dr. ing. Tiberiu Bungescu.


Din studiile efectuate la Societatea Agricolă Pădureni Chișineu Criș s-au obținut următoarele date:

  • bovine la muls – 62;
  • niciuna din cele 62 de vaci nu era bolnavă de mamită;
  • vacile sunt mulse cu un robot de muls Lely, care are capacitatea maximă de 70 de capete;
  • cantitatea de lapte în ziua respectivă pentru cele 62 de vaci a fost de 1.762 l/24 h, vizualizată pe calculator la ora 24;
  • cantitatea de lapte medie pe zi, luând în calcul 7 zile, este de 1.802 l/24h;
  • numărul pulsațiilor la muls a fost fixat la pulsator la 55 pulsații/min.;
  • cantitatea de lipide în laptele muls este de 3,70%;
  • cantitatea de proteine în laptele muls este de 3,25%;
  • numărul de rumegări în ziua respectivă a fost de 445;
  • numărul de rumegări, media pe 7 zile, este de 430;
  • cantitatea de furaje, kg concentrate/100 litri lapte, este de 17,3/24 h
  • cantitatea medie de furaje pe 7 zile, kg concentrate/100 litri de lapte, este de 17,2/24 h;
  • furajarea/zi este de 4,87 kg/zi/cap de vacă, deci aproximativ 5 kg/zi/cap de vacă;
  • furajarea/cap de vacă, la 7 zile, este de 301,94 kg/cap de vacă;
  • furajarea medie, cap de vacă, la 7 zile, este de 302,8 kg/cap de vacă;
  • cantitatea totală de furaj pe zi pentru cele 62 de capete de vacă este de aproximativ 310 kg/zi;
  • de mulsori pe zi a fost de 2,5 în ziua respectivă;
  • media de mulsori pe 7 zile a fost de 2,6;
  • laptele, după ce este muls, este transportat automat în tancul de răcire,
  • laptele este răcit la temperatura de 2-4°C, până când acesta este preluat de către cisterna care să-l transporte la fabrică.

* Atenție: calculele realizate la prețul laptelui și la cotația euro la momentul respectiv.


Simona-Nicole DAVID

Familia Sevan a investit în construcții, iar cu banii obținuți în acest sector și-a diversificat activitatea îndreptându-și atenția și spre zootehnie, sperând ca mai târziu afacerea cu vaci din rase de carne să le aducă satisfacție, nu doar griji și muncă, așa cum se întâmplă acum. Le-am făcut o vizită în satul Luna, aproape de Câmpia Turzii, tocmai pentru a afla cam ce gânduri îi animă acum la început de drum și cum speră să răzbească pe piața cărnii de vită premium.

Pentru că soțul își vedea de treaba la câmp, am avut ocazia să stau de vorbă cu soția, doamna Ana Sevan, profesoară de română, responsabilă cu documentele firmei și azi purtătoarea de cuvânt a companiei care administrează ferma. „Ne numărăm printre oamenii din Turda care îndrăznesc să facă lucruri bune. Ceea ce vedeți aici este un vis al soțului meu, care, având alte activități profesionale principale decât creșterea vacilor, s-a gândit să înceapă și altceva. De fapt, a fost o glumă. Având un teren generos, cu grădină, o cabană de vacanță și multă iarbă, soțul meu s-a gândit ca atunci când venim aici nu doar să ne relaxăm, ci să venim cu un scop. Așa că a venit într-o zi acasă și mi-a spus: «Am luat ceva». Mă puteam gândi la orice, numai la vaci nu. Dar luase 16 vaci, iar la întrebarea mea ce-o să facem cu ele, răspunsul m-a mișcat: «O să facem ceea ce au făcut și părinții noștri»“. 

vaci carne Ana Sevan

În felul acesta, plecând de la un nucleu de 16 exemplare, ferma s-a mărit, ajungând azi să numere 120 de vaci (tineret + vaci mature). Deși fără prea multă experiență în creșterea animalelor, soțul doamnei Sevan a știut ce vrea încă de la început, a ales rase de carne Limousine și Charolaise, pentru ca implicarea să fie mai mică. „Ce fac eu în acest moment este să suplinesc lipsa soțului plecat la făcut baloți în câmp, pentru că animalele trebuie să mănânce și la iarnă“, își justifică prezența la fermă doamna Ana Sevan. „În această activitate eu mă ocup de ceea ce înseamnă partea de documente, mi-am dat seama că în activitatea aceasta nu este suficient să știi cum o cheamă pe fiecare vacă, așa că am început să mă ocup de relația cu APIA, Registrul Genealogic și acum o bună parte din animale sunt înscrise în Registrul Genealogic, ceea ce ne-a facilitat accesul la sprijinul cuplat acordat de APIA. Suntem la început, nu am putea da idei, soluții altor crescători de animale, dar continuăm cu ceea ce știm să facem. Vacile – o parte din ele au mers și merg spre vânzare – și tineretul bovin care ajunge la o anumită greutate reprezintă o sursă de venit. Până acum ferma a fost susținută în principal din surse proprii, pentru că în cei 3 ani de activitate nu am beneficiat de fonduri europene. Totuși, în acest răstimp ne-am dat seama că tehnologia de furajare trebuie îmbunătățită pentru ca animalele să dea randamentul așteptat.“ În acest sens familia Sevan a depus un proiect pentru obținerea de fonduri europene, prin intermediul Grupului de Acțiune Locală Poarta Apusenilor, bani cu care își propun achiziționarea de utilaje și echipamente care să îmbunătățească fluxul tehnologic de furajare a anima­lelor. De asemenea, tot la capitolul obiective realizate prin fonduri europene se vizează implementarea unui proiect în valoare de 200.000 euro pentru realizarea unui miniabator și a unei linii de procesare.

„Muncim cu drag lângă animalele noastre și ne bucurăm văzându-le crescând, pentru că, nu-i așa, ochiul stăpânului îngrașă vita.

Inițial aici nu era decât un câmp și animalele. E adevărat că am avut niște animale rezistente, care au stat aici și iarna. Dar iată că acum au grajduri, au un spațiu favorabil unde le este asigurat un mediu bun de creștere. Ne dorim ca tot ce am început – hambare, fânare – să finalizăm și, desigur, în timp să mărim numărul de animale.“

„Mă bucur că sunt într-un context agricol, chiar sunt mândră de asta, pentru că îmi amintesc o vizită făcută în Austria, într-un sat unde am vizitat câteva ferme. Doar le-am văzut din exterior, dar am remarcat un text scris chiar la intrare care spunea așa: «Noi suntem țărani austrieci și asta o spunem cu plăcere.» În opinia mea este cel mai frumos slogan pe care l-am auzit și l-am reți­nut. Nu știu dacă sunt țărancă, pentru că este un titlu nobil să te numești țăran și cinste țăranilor români!“

Patricia-Alexandra POP

Locuitorii Țării Oașului sunt renumiți mai ales pentru trei lucruri: măiestria cu care știu să lucreze lemnul, palinca pe care o fac și priceperea în ceea ce privește creșterea animalelor. O dovadă a faptului că, cel puțin în ceea ce privește această din urmă faimă, renumele nu este doar o vorbă goală am avut-o la ferma Zootehnica SA Crișani, din județul Satu Mare.

„Îndemn oricând fermierii să cultive triticale“

Ferma SC Zootehnica SA Crișani este construită după cele mai noi standarde în domeniu, ne spune cu mândrie conducătorul ei, dl Sorin Dindirigan. Exploatația cuprinde aproximativ 400 ha de terenuri agricole, trei grajduri ultramoderne, spații tehnologice, precum și o locuință de serviciu pentru dra Diana Bâtica, tânăra medic veterinar care are grijă de vaci.

Pe cele 400 de hectare se cultivă porumb siloz, triticale, păioase și lucernă, care sunt apoi folosite pentru hrana animalelor. După cum spune dl Dindirigan, o atenție deosebită este acordată rotației culturilor, după normele tehnologice, astfel încât să se poată obține rezultate optime și să fie evitată apariția și înmulțirea dăunătorilor.

L-am întrebat pe șeful fermei ce părere are despre cultura triticale, o plantă mai rar folosită de fermierii români, în special de cei din sudul țării. Domnia sa a fost oarecum surprins: „Folosim această cultură de mai mulți ani. Triticale este o plantă realizată prin combinația dintre grâu, orz și secară. Ca urmare, a luat ceea ce este mai bun de la fiecare dintre acestea. Are înălțimea optimă, o structură foarte bună și o productivitate excelentă. În ce mă privește, îi sfătuiesc oricând pe fermieri să cultive triticale, căci nu vor rămâne nemulțumiți.“

Pământul, îngrășat cu materii din grajdurile proprii

Ferma2 vaci Zootehnica SA Crisani

În ceea ce privește producțiile obținute, sunt printre cele mai bune. Dincolo de cifre, e mai interesant să spunem că sunt suficiente pentru a acoperi necesarul de hrană al celor 360 de vaci din fermă. Unul dintre secretele acestei performanțe este și utilizarea bălegarului provenit de la grajduri ca îngrășământ pentru sol. An de an, dejecțiile, fermentate timp de cel puțin șase luni sunt împrăștiate pe câmp. Astfel sunt rezolvate două probleme dintr-o dată: pe de o parte se scapă de bălegar, iar pe de alta se fac economii substanțiale în ceea ce privește substanțele necesare pentru pregătirea terenului.

E drept că pentru a se ajunge aici au fost necesare o serie de investiții. Totul a început cu sistemul automat de racleți care curăță grajdurile. Gunoiul adunat într-un bazin este pompat într-un storcător. Partea solidă este pusă la fermentat, iar cea lichidă este strânsă într-un bazin, spre a fi neutralizată

Investiție cu fonduri europene, gândită de la cap la coadă

Totul a început acum cinci ani. Atunci, cu fon­durile europene obținute au fost construite grajdurile. „A fost destul de complicat“, spune dl Dindirigan, referindu-se la procedura de accesare a banilor. „Acum însă am prins curaj și chiar ne gândim să aplicăm pentru un nou proiect. Ne-ar mai trebui un depozit și un uscător de cereale, ca să putem închide circuitul“, spune domnia sa.

Cu banii obținuți în urmă cu cinci ani au fost ridi­cate grajdurile. Așa cum spuneam, tehnologia adop­tată este una de ultimă generație. Structura este metalică, pereții laterali sunt, de fapt, niște prelate care se pot monta sau strânge, în funcție de necesități. Înălțimea grajdurilor depășește cinci metri la streașină. „Această structură asigură o ventilație foarte bună, pe două căi. În primul rând este vorba despre volumul mare de aer și faptul că pereții laterali sunt deschiși, apoi este vorba despre circulația de aer care se produce grație modului cum au fost construite grajdurile“, spune șeful fermei. La rândul său, medicul veterinar Diana Bâtica adaugă: „În plus, există și ventilatoare, speciale pentru perioadele foarte calde. În vară ne-au ajutat foarte mult. Am trecut peste zilele caniculare fără să avem niciun fel de probleme, mai ales în ceea ce privește producția de lapte.“

„Vacile au fost achiziționate acum patru ani, la o licitație, în Germania. Prețul lor a variat între 1.500 și 1.800 euro/cap“, spune dl Dindirigan. Toate sunt din rasa Fleckvich. „Erau juninci la prima fătare. Acum sunt deja la a treia. Sunt niște animale excelente“, consideră domnia sa.

Îngrijire de cinci stele

Ferma vaci Zootehnica SA Crisani

La ora actuală, în fermă există un efectiv-matcă de 200 de capete, la care se adaugă 165 de viței și vaci care se pregătesc de fătare. Viţeii sunt ținuți în fermă până în jurul vârstei de șase luni. După aceea sunt transportați într-o altă fermă, unde sunt crescuți și, mai apoi, junincile sunt inseminate. La aproximativ șase-șapte luni după montă, revin la ferma de bază.

O altă caracteristică a grajdului este dată de podelele speciale. De fapt, pe jos se află pământ, peste care se pun paie tocate. Astfel, problemele cauzate de bolile copitelor, specifice vitelor crescute în stabulație, sunt reduse. „Le ținem din scurt cu copitele“, spune Diana Bâtica. „Avem un specialist care vine la fiecare două-trei săptămâni și facem podotehnie. El se ocupă de cazurile mai grave, rămânând ca eu să le schimb pansamentele, la trei-patru zile.“ În fermă există și perii automate pentru scărpinat animalele. „Le place foarte mult“, povestește veterinarul. „La un moment dat, s-au stricat și a durat cam două săptămâni până ce s-au reparat. Când au reînceput să funcționeze, văcuțele făceau efectiv coadă la perii.“ Pentru prepararea hranei sunt folosite moara și remorca tehnologică aflate în fermă. „Primesc în jur de 24 kg de siloz, 3 – 4 kg de fân și 7,5 – 8 kg de concentrate, la care se adaugă premixurile și șroturile adiacente, pentru fiecare animal“, spune dl Dindirigan. „Desigur că această cantitate este variabilă, în funcție de animal și de perioadă“, precizează veterinarul.

Rezultate pe măsura muncii

Interviu ferma vaci Zootehnica SA Crisani

Important este însă că rezultatele acestui mod de îngrijire și de hrană se văd în cantitatea de lapte pe care o dau animalele: în jur de 25 de litri /zi. Mulsul se face de două ori pe zi, într-o sală de muls dotată cu 10 instalații, fiecare având câte două posturi.

Laptele rezultat este unul de foarte bună calitate. Conținutul de grăsime depășește binișor 4%. Ca atare, este căutat de procesatori. Dar aceștia nu ajung la el în condițiile pe care și le-ar dori ei. Oșenii au știut cum să se organizeze. „Laptele îl vindem în cadrul unei coope­rative, care are 7-8 membri. Dar să nu vă imaginați că sunt ferme mici. Dimpotrivă, sunt cei mai mari fermieri din județul Satu Mare“, povestește Sorin Dindirigan. „Fiind vorba despre astfel de producători, cantitatea de lapte este mare și, ceea ce este la fel de important, constantă. În același timp, calitatea este asigurată, căci astfel de ferme produc lapte de calitate superioară. Așa se face că procesatorii sunt interesați să lucreze cu cooperativa noastră și sunt dispuși să ofere un preț decent. Pe de altă parte, faptul că suntem împreună ne dă altă putere de a negocia. Asta se traduce în prețul bun pe care am reușit să îl obținem“, ne-a mai dezvăluit domnia sa.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 34-35

„M-am născut, am dormit și am crescut în grajd“, asta spune Gheorghe Dume vorbind despre implicarea lui în zootehnie. Deși este bihorean, la momentul absolvirii facultății a primit repartiție guvernamentală, cum era pe atunci, la Călărași. Așa a ajuns la IAS Oltenița ca inginer agronom și și-a început cariera lucrând la orezărie. Mai târziu însă viața l-a dus către zootehnie. Iar deciziile luate în acest sens se pare că i-au fost de bun augur.

Agricultură la rang de performanță

Practic, cu excepția primilor 5 ani de lucru, întreaga viață a fost dedicată zootehniei. Ce a reușit să construiască cu toată această experiență și cu ce a rămas Gheorghe Dume acum, când este bunic cu două nepoțele, vă voi spune în cele ce urmează.

În prezent, fermierul din Călărași lucrează 2.300 ha, din care aproape 700 ha reprezentând „moșia“ lui Traian Băsescu de la Nana. Majoritatea cerealelor, rapița, floarea-soarelui, soia sunt vândute pe piața liberă. Astfel, această parte a afacerii asigură nu doar furajarea celor 1.300 de vaci Holstein, ci și lichiditățile pentru a susține perioadele critice, cum sunt cele de acum, când subvenția se lasă prea mult așteptată. În structura culturilor domină desigur lucerna, pentru că este cel mai ieftin furaj cu conținut proteic, porumbul siloz, grâul, rapița, orzul, porumbul și soia. La momentul sosirii mele în fermă depozitele de furaj erau cam goale, cum este și firesc în această perioadă a anului, însă în fiecare an aici se depozitează 12.000 de tone porumb siloz și 5.000 tone siloz de lucernă, fân și, bineînțeles, paie pentru așternut. Tot acest efort pentru a asigura bunăstarea animalelor, având în vedere producțiile pe care le oferă. „Avem în fermă 600 de vaci de lapte, restul tineret sau în diverse categorii de vârstă, până la 1.300 capete“, explică Gheorghe Dume. La un asemenea efectiv zootehnia nu se poate face decât la nivel de performanță, spun eu. Iar ceea ce am văzut în ferma domnului Dume confirmă acest lucru.

Investiții de ordinul milioanelor de euro

În urmă cu doi ani, fermierul a demarat construc­ția unui grajd considerat de 5 stele în confortul animalelor, însă și costurile au atins 3 mil. euro. Investiția a presupus nu doar grajdul în sine, ci și 270 de vaci, plus instalațiile încadrate de furnizorii de echipamente pentru zootehnie în conceptul „Ferma Viitorului“.

Grajdul care poate adăposti 700 de vaci de lapte este unul deschis, cei doi pereți laterali fiind prevăzuți cu prelate folosite doar iarna, pe timp de viscol, ceea ce asigură o foarte bună aerisire. Pe timpul verii se asigură o temperatură suportabilă pentru animale prin sisteme de ventilație și spray-ere, care împrăștie mici vapori de apă. Toate sectoarele funcționale cum sunt mulsul, selecția, furajarea, odihna se regăsesc perfect în structura clădirii, facilitând circulația animalelor în funcție de nevoi.

Mulsul este asigurat de 4 roboți care își fac treaba ori de câte ori este nevoie, fără a cere o mărire de salariu. „Vacile se mulg la robot de fiecare dată când au nevoie. Sunt vaci care au producție mare și se mulg de 4-5 ori pe zi, iar cele cu producție mică de 2 ori pe zi“, afirmă domnul Dume. Ce mi s-a părut important este faptul că brațul automatizat al robotului știe să curețe ugerul, să-l stimuleze, să facă mulsul propriu-zis și să se dezinfecteze după fiecare muls. Iar senzorii de detecție a ugerului îi permit din 3-4 mișcări să poziționeze duzele exact pe mamelonul corespunzător. În acest fel laptele nu intră în contact cu aerul, el este preluat din uger și trimis printr-un furtun direct în tancul de răcire.

Adaug aici și sistemul informatic de management zilnic al cirezii, ca și sistemul de circulație a animalelor. Respectând un singur sens de mers, animalele merg singure la muls, nu sunt mânate de nimeni, însă zgarda de la gât prevăzută cu un cip este detectată de un cititor și acesta acționează mecanic anumite porți pentru a permite animalului să meargă spre zona de muls sau nu. Dacă a fost mulsă și ea ar mai vrea să revină nu este lăsată, este trimisă înapoi la mâncare. Totuși, m-am întrebat ce le determină să meargă spre roboții de muls și am aflat chiar de la fermier. „Odată cu mulsul li se administrează și o cantitate mică (aproximativ 1 kg) de concentrate“, ciocolata cum o numește fermierul.

Sistemul de adăpare este la liber prevăzut cu un flotor care permite animalelor să aibă apă proaspătă tot timpul, iar curățenia stă în grija unui plug raclor automat, care funcționează non-stop. Pentru poziția de masă a fost creată o suprafață mai înaltă astfel încât vacile să nu stea în drumul instalațiilor de curățare.

Furajarea stabilită de un nutriționist se bazează pe un singur fel de mâncare, diversificat în 15 rețete, în funcție de perioada în care se află animalul: lactație, înțărcare, înainte de fătare, după fătare, producție înaltă sau scăzută. „Sunt animale în fermă care dau 50-60 litri și nu poți obține asemenea producții decât cu furaj de calitate asigurat de utilaje performante. Noi, văcarii, preferăm producțiile constante și mai puțin vârfurile, pentru că de regulă acelea au și pro­bleme de sănătate. Am avut vaci care au dat 15.000 de litri/lactație, însă le-aș vrea pe toate la 10.000 litri/lactație“, declară fermierul.

În ceea ce privește confortul imediat al animalelor mai amintesc doar de echipamentele care permit pedichiura vacilor, saltelele cu burete acoperite cu cauciuc pentru orele de repaos și periile pentru masaj. Nu am văzut însă boxe pentru muzică, dar fundalul sonor este asigurat de ciripitul păsărelelor, grajdul fiind deschis, așa cum am mai spus.

Utilajele, cheia productivității

România are nevoie de tehnologie, iar Gheorghe Dume a înțeles că fără utilaje performante ferma de vaci nu ar putea avea producție mare de lapte. „Fără o productivitate mare nu putem face față crizei laptelui care este acum. Trebuie să creștem producția și să scădem costurile pentru a putea rezista. O să vină și vremuri mai bune, dar măcar să trecem de acest hop. Este important ca amestecul care se dă la furajare să fie cât mai bine făcut, să nu fie tocat foarte mărunt și animalele să nu poată alege. Pentru că, normal, dacă ar putea alege ele ar lua numai concentratele și atunci ar face acidoză, s-ar îmbolnăvi. Pentru această operațiune am achiziționat de la Farm Tech România o remorcă tehnologică autopropulsată marca Strautmann care face amestecul. Până să avem acest utilaj aveam nevoie de 3 oameni care să pregătească mâncarea pentru animale. Acum costurile sunt mai mici, consumul de motorină s-a redus, avem nevoie de un singur om și de mult mai multă precizie pentru că remorca știe cu ajutorul unui soft în care este introdusă rețeta ce ingrediente să încarce și când să se oprească. Până ajunge remorca în fermă buncărul le toacă, le amestecă și le împrăștie la timp. Și mai este ceva: mulțumirea mecanicului care conduce acest utilaj. De la aceeași companie am cumpărat două încărcătoare Sheffer mari și două mai mici, care au înlocuit vechile încărcătoare frontale“, spune mulțumit proprietarul fermei Uniprod din Oltenița.

Griji pe măsura investițiilor

Să faci agricultură pe 2.300 de hectare și zootehnie cu peste 1.300 de bovine înseamnă să atingi un nivel de performanță. Acest lucru ar trebui să-ți dea mândria, satisfacția, dar și răsplata cuvenită. În România însă și bogații plâng câteodată. Investițiile uriașe făcute cu credite la fel de mari țin multe afaceri pe muchie de cuțit. Este scenariul pe care îl trăiește și Gheorghe Dume, unul dintre fermierii mari ai județului Călărași.

În finalul vizitei mele am pus degetul pe rană și am întrebat: „Subvențiile le-ați primit?“ și dintr-o dată tonul discuție s-a schimbat, iar învălmășeala de cuvinte care a urmat a venit ca un vulcan eliberat de supapa destăinuirii.

„Cel mai tare ne supără că suntem considerați niște hoți, niște îmbogățiți. Chiar și atunci când se dau subvențiile sunt puse tot felul de piedici, de parcă am fi ultimii hoți. Acesta este motivul pentru care de 10 ani nu am accesat niciun fond european. Pentru noi nu este rentabil. Ți se dau 40-50% din care 10% merge la consultanți, pentru că asta e, cineva trebuie să facă proiectul. Mai aștepți doi ani și apoi primești tot felul de controale care te-ar putea face să dai și banii înapoi. Revenind la subvenții, nu am primit până la această oră (13.05.2006) niciun leu. Vă dați seama ce investiții am făcut, cam ce credite avem de rambursat. Problema este că încă nu se știe ce se va da la vacă. Dacă la câmp se știe cât vom primi, când vom primi, la vacă nu se știe absolut nimic.“

Am vrut să restabilesc armonia în sufletul interlocutorului și în dialogul nostru, așa că am întrebat și de viitoarele obiective, iar răspunsul a venit de data aceasta cu plăcere. „Avem de gând să mai facem un șopron pentru viței. Vor fi perioade și cu 100 de fătări și avem nevoie de spațiu. Apoi este posibil ca la anul să facem un grajd pentru tineret în continuarea acestuia. Cam atât pentru mine“, încheie Gheorghe Dume, amintind de noua generație care, dacă își va dori, va continua dezvoltarea fermei.

GALARIE FOTO

Patricia Alexandra Pop

Revista Lumea Satului nr 11, 1-15 iunie 2016, paginile 34-36

„Laptele este un aliment complet, care concentrează în el tot ceea ce este necesar organismului. Eu aş declara laptele un aliment strategic“, spune Cristian Lungu (foto). El este unul dintre oamenii care şi-au găsit chemarea abia în a doua parte a vieţii. Tânărul inginer absolvent de TCM a devenit în ultimii 13 ani un cunoscut fermier. Povestea sa vă invităm să o urmăriți în cele ce urmează.

Poveste cu un morar şi o văcuţă

În 2003, la marginea comunei Dascălu, aflată la vreo 15 km de Bucureşti, funcţiona o moară de făină şi mălai şi un urluitor. Proprietarul lor era fiul unui localnic, fost inginer la oraş şi care îşi deschisese o mică afacere. Lumea venea şi măcina cerealele, fie pentru hrana proprie, fie pentru animale. Într-o zi, cineva a venit la stăpânul morii şi l-a întrebat dacă nu ar vrea să cumpere o vacă, cu tot cu viţica de după ea, la un preţ bun. Nu era o vacă rea, susţinea vânzătorul. Dădea câte şase litri de lapte dimineaţa şi şase seara. Şi nici nu cerea mult: doar şapte milioane de lei vechi. Morarul s-a gândit că pe lângă orice moară serioasă se găseşte şi câte un animal, aşa că a încheiat târgul. Şi, după două săptămâni în care vaca, botezată „Băbuţa“, a primit hrană bună şi îngrijire ca la carte, a început să dea câte 24 de litri de lapte pe zi. Adică dublu. Şi de aici a început cotitura în viaţa inginerului Cristian Lungu. I-a plăcut atât de mult ideea, încât s-a dus în Covasna, de unde a mai cumpărat două viţele din rasa Bălţată Românească: Ildiko şi Mariko. Acum avea trei viţele şi o vacă. Apoi a urmat taurul Nicu şi alte două viţele. În anul 2006 avea şase vaci cu lapte şi un taur.

„Atunci mi-am dat seama că se poate trăi de pe urma a şase vaci. Litrul de lapte se vindea cu 0,8 lei, iar preţul de producţie era de 0,4 lei. Vindeam totul la un procesator din Dâmboviţa“, povesteşte fermierul despre începuturile afacerii sale.

Din nou la şcoală

Între timp, prin vecini umbla o delegaţie care încerca să-i convingă pe proprietarii de animale să urmeze nişte cursuri de specializare, în cadrul unui program finanţat de Banca Mondială. Pe dl Lungu nu a fost necesar să-l lămurească. S-a dus cu plăcere la ore, timp de un an şi jumătate, cât mai rămăsese din cursul de trei ani. Pasiunea sa pentru vaci l-a făcut să asimileze cu uşurinţă noţiunile predate. Pe lângă aceasta, pregătirea sa inginerească l-a îndreptat, în mod firesc, să ridice probleme la care, de multe ori, nici lectorii nu se gândiseră. Şi aşa, pe nesimţite şi pe negândite, între Cristian Lungu şi profesorul său Mihai Paraschivescu s-a născut o frumoasă prietenie.

La sfârşitul cursului, pentru că din fondurile alocate de Banca Mondială mai rămăsese o sumă suficientă, s-a organizat o excursie de documentare în Austria. „Acolo am văzut lucruri la care nu m-aş fi gândit şi pe care nu le învăţasem la curs. Ei aveau cu totul alt mod de a creşte vacile“, îşi aminteşte fermierul.

Între timp se adoptase şi un program naţional de stimulare a producătorilor de lapte. Pentru laptele de calitate se plătea un spor de 0,3 lei/litru. Astfel, în 2004 cei care puteau furniza un lapte cu conţinut ridicat de proteină obţineau 1,1 lei/litru. Preţ bun!

O fermă „ciudată“

„Atunci m-am hotărât cu adevărat să încep afacerea aceasta. Deja aveam ceva cunoştinţe în domeniu şi o oarecare experienţă. Aveam un teren pe care l-am vândut.

11.600 euro am investit în construirea sălii de muls. Alţi aproape 40.000 de euro i-am dat pe 20 de vaci Holstein, cumpărate din Germania.“ În martie 2006 vacile germane au început să fete. Pentru că fuseseră însămânţate cu material seminal de foarte bună calitate, viţelele erau mai performante decât mamele lor. Astăzi, în fermă se mai găsesc două dintre ele.

Construcţia grajdului a fost o altă poveste. La vremea aceea, cel puţin în Dascălu, oamenii nu concepeau decât grajduri joase şi bine închise, pe toate laturile, doar cu câte o uşă îngustă, cât să treacă vaca. Dar Cristian Lungu văzuse în Austria grajdurile aerisite, cu una sau chiar două laturi libere, alcătuite doar dintr-o temelie de un metru şi din stâlpii de susţinere ai acoperişului. „Vacile nu suferă din cauza frigului. Pentru ele cel mai mare duşman este căldura. Pe timpul caniculei, vacile pot să piardă până la 80% din lapte. De aceea e foarte important să poată beneficia de răcoare. Apoi, grajdul trebuie bine aerisit şi din alt considerent: laptele este filtrat din sânge. Dacă vaca trăieşte într-un grajd strâmt şi neaerisit, amoniacul degajat din urină este respirat de animal, trece în sânge şi de acolo în lapte. Aşa că există o relaţie directă între gradul de aerisire a grajdului şi calitatea şi cantitatea laptelui. Dar oamenii nu ştiau asta și de aceea am avut tot felul de discuţii. Oricum, în mare parte, grajdul – ca şi sediul propriu-zis al fermei – l-am construit eu cu băieţii mei“, mai povesteşte fermierul. Erau vremuri bune. Laptele ajunsese să fie cumpărat de „Natura“, din Dâmboviţa, cu 1,9 lei/litru.

În paralel, pe lângă ferma cu vaci a dezvoltat şi o fermă vegetală în care cultivă mare parte din cele necesare pentru a asigura furajarea vacilor.

Dozatorul, soluţie de criză

Apoi a început declinul pieţei de lapte. Preţurile oferite de procesatori au început să scadă. Şi din nou Cristian Lungu a găsit o soluţie pentru a-şi face ferma mai eficientă: în 2010 a cumpărat primul distribuitor automat de lapte proaspăt, pe care l-a amplasat în Bucureşti. „Nu a fost simplu deloc. Nu exista nicio experienţă şi nicio reglementare. Am participat, împreună cu alţi specialişti la elaborarea Ordinului Ministrului nr. 55 şi apoi a modificărilor următoare. Dar am descoperit că pot să îmi desfac toată producţia prin cele patru automate pe care le am.“

Din nefericire, în ultima perioadă vânzările de lapte proaspăt s-au redus drastic. „De când Lactate Brădet a fost acuzat pe nedrept, vânzările au scăzut la jumătate.“ Motivele sunt legate pe de o parte de lipsa de informare a consumatorilor care nu realizează că laptele din dozator este muls şi manipulat în condiţii de igienă foarte stricte. În plus, consumatorii nu mai ştiu că laptele ambalat, de la supermarket, are la bază lapte reconstituit şi, în general, mai mult sau mai puţin procesat. Acela nu este un lapte integral, ca cel de la dozator, consideră producătorul. „În acest sens, noua lege privind etichetarea produselor este o mare victorie, căci în felul acesta consumatorii pot să vadă ce cumpără“, spune el.

Şi pentru că am ajuns la acest capitol, trebuie să descriem drumul laptelui de la vacă la client. Din sala de muls, unde se obţine prin intermediul unor maşini automate, laptele trece prin conducte într-un tanc de depo­zitare, din inox, în care este păstrat etanş, la temperatura de 4-5°C. De acolo este transvazat cu o pompă în cilindrii de inox cu care este transportat la dozatoare. Respectivele vase sunt introduse cu totul în dozator, astfel că laptele nu mai este transferat încă o dată. Atât pe durata transportului, cât şi în dozator, temperatura se păstrează constantă, la 5°C. Aşadar, nu se pune pro­blema unei eventuale infestări în timpul manipulării. Cât despre avantajele laptelui proaspăt, vom spune doar că permite consumatorilor să prepare acasă o serie de produse, cum ar fi iaurt, lapte bătut, brânză de casă etc.

Brânza maturată, ca plan de viitor

Dar Cristian Lungu nu s-a mărginit doar la propria sa fermă. El s-a implicat şi în activitatea mai multor organizaţii ale fermierilor din România. A înfiinţat Asociaţia Fermierilor Utilizatori de Automate pentru Desfacerea Laptelui Crud în România, al cărui preşedinte este.

Cristian Lungu

La sfârşitul lunii martie, împreună cu alţi 23 de producători de lapte şi produse lactate din România, a vizitat Austria. Au fost la un târg al fermierilor austrieci care oferă brânzeturi bio, fabricate după reţete tradiţionale. „Am avut o surpriză neplăcută: am descoperit că poţi introduce tot felul de chimicale în brânză şi să păstrezi, în acelaşi timp, eticheta bio“, spune el. Principalul obiectiv al vizitei românilor a fost acela de a prezenta câteva dintre produsele pe care le pot fabrica în fermele lor. Printre ele, câteva care nu au echivalent nicăieri în lume, cum ar fi brânza maturată în vin roşu. „Austriecii, deşi mulţi dintre ei nu au spus nimic, din mândrie, au fost foarte impresionaţi de ce le-am oferit. Şi ei au o tradiţie în domeniu!“, spune dl Lungu.

Ideea care a stat la bază este aceea de a realiza un minim de procesare în cadrul fermei. „Vaca nu are robinet pe care să-l poţi închide atunci când nu mai ai desfacere la lapte. Şi m-a durut sufletul atunci când a trebuit să amestec laptele nevândut cu bălegar şi să-l arunc pe câmp ca îngrăşământ“, spune fermierul. „Şi atunci, în mod firesc m-am gândit că cea mai bună formă de conservare a laptelui pe termen destul de lung este aceea de a-l folosi la fabricarea brânzeturilor maturate. De aici a pornit totul“, explică el.

Idei pentru o fermă mai eficientă

În cursul lunii viitoare, sub egida ASAS, va avea loc o întâlnire a marilor fermieri români din sectorul de cultură vegetală cu cercetătorii şi producătorii români de seminţe. „Capul răutăţilor“ în această chestiune este tot Cristian Lungu, după cum însuşi mărturiseşte. „Într-una dintre zilele astea ploioase stăteam şi mă gândeam cum să cresc eficienţa fermei. Am luat contractele din urmă cu câţiva ani şi pe cele de acum şi m-am speriat: preţul kilogramului de sămânţă de porumb a crescut în câţiva ani de la 7-8 lei la 27 lei, iar la floarea-soarelui de la 6 lei la 78 lei. Aceste creşteri sunt impuse de companiile multinaţionale, care vând seminţele şi n-au nicio legătură cu preţurile reale. Următorul pas a fost să iau legătura cu fermierii români care produc seminţe şi să văd care sunt preţurile pe care le primesc ei. Sunt infime, prin comparaţie: 1,6 lei/kg la porumb, de exemplu. Apoi am vorbit cu cei de la ASAS să mijlocească o întâlnire între producătorii de seminţe şi cercetătorii de la Fundulea. Să vedem cât costă selecţia şi procesarea şi să revigorăm această ramură. Dacă majoritatea fermierilor români vor cumpăra seminţe produse în ţară, de la producători români, atunci probabil că şi multinaţionalele vor fi obligate să-şi ajusteze preţurile“, povesteşte plin de entuziasm Cristian Lungu.

Alexandru GRIGORIEV

Activitatea în sectorul zootehnic a devenit tot mai dificilă pe parcursul ultimilor ani, iar acest lucru îi determină pe tot mai mulţi fermieri să îşi schimbe domeniul de activitate. Nu aceeaşi decizie a luat şi Vlad Constantin, un fermier din judeţul Covasna care, chiar şi în condiţii vitrege, creşte în continuare vaci de lapte.

Ambiţii măreţe, condiţii vitrege

De meserie tehnician veterinar, Titi Vlad, după cum îl ştiu cei din branşă, este un fermier din comuna Floroaia care creşte vaci de lapte „de când se ştie“, însă la începutul anilor 2000 s-a decis că ar fi momentul în care să facă acest lucru la o scară mai mare, şi asta în speranţa unei reuşite mai mari faţă de cea a bunicului sau a tatălui său, ambii crescători de vaci de lapte. „De mic copil am crescut vaci de lapte şi mi-a plăcut acest lucru mai ales că era o activitate pe care a desfăşurat-o şi tatăl, și bunicul meu. În 2000 aveam 7 vaci cu lapte, iar în acest moment am 47 de capete, dintre care 18 vaci cu lapte, 15 tineret: 10 juninci gestante şi 5 care au peste un an, 10 exemplare bovin femelă de înlocuire şi 4 tăuraşi de reproducţie. Fac din plăcere această meserie și vreau să continui până la adânci bătrâneți, dar tare lipsesc condiţiile în zona noastră“, susţine Vlad Constantin.

Întorsura Buzăului este cunoscută ca fiind o zonă vitregă multor activităţi agricole, numeroşi fermieri renunţând să îşi mai desfăşoare activitatea aici, iar cei rămaşi nu încetează să caute soluţii pentru a-şi menţine afacerea pe linia de plutire. „Furajarea în această zonă este extrem de dificil de realizat. Suntem într-o zonă de munte unde temperaturile îngreunează activitatea şi asta mai ales pe timp de iarnă, când se înregistrează frecvent -20°C. Sunt perioade chiar și de 2 săptămâni în care temperatura se menține sub -30°C, atunci animalelor trebuie să le asigur furaje de calitate superioară. De asemenea, fărâmiţarea terenurilor ne îngreunează munca. Eu, ca să dau exemplul personal, lucrez în arendă aproximativ 14 ha care sunt fărâmițate în aproximativ 60 de parcele, iar cea mai mare se întinde pe 85 de ari. Noi, cei din zonă care activăm în sectorul zootehnic, cumpărăm toate cerealele, chiar şi paiele pe care le punem așternut. Am primit sfaturi să mă mut din zonă dacă vreau să mă ocup de această activitate în continuare, eu m-am încăpățânat cu speranţa că statul va oferi sprijin financiar pentru astfel de zone“, a continuat fermierul.

După 15 ani de activitate mai intensă, fermierul are în acest moment animale cu certificate de origine cu care participă la târgurile şi expoziţiile de specialitate şi asta datorită unei pieţe de desfacere nu tocmai mulţumitoare. Preţul scăzut al laptelui l-a determinat să caute soluţii pentru a se putea menţine, a cumpărat chiar şi un dozator de lapte, însă nici aici investiţia nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor. Cu ajutorul dozatorului comercializează între 40 și 70 de litri/zi, insuficient pentru o producție care ajunge la cel puțin 200 de litri/zi. Şi totuşi marfa trebuie comercializată! „Văzând mersul pieţei am început să fac brânză și produse tradiționale, efectiv tradiționale. Încerc să menţin ferma prin vânzarea acestor produse. Clienții mei sunt locuitorii din satele învecinate care mă cunosc, știu că sunt serios și au încredere să cumpere de la mine, altfel...“, nu îşi termină fraza parcă de teama recunoaşterii unui eventual crud adevăr.

Activitatea într-o astfel de fermă presupune muncă multă, iar fermierul are parte de două ajutoare de nădejde, cu toate că şi-ar fi dorit ca ajutorul să vină din partea copiilor săi: „Am 2 angajați, de bună credință, care iubesc animalele. Însă am şi o mare durere deoarece ambii feciori, unul de 26 şi celălalt de 32 de ani, sunt specialiști în agricultură, dar nu lucrează în domeniu. Unul este inginer agromontan, iar celălalt este inginer în economia agricolă şi, văzând că lucru­rile merg atât de greu, mai mult, avându-mă și pe mine ca exemplu și constatând că nu am resursele necesare pentru a-mi susține activitatea aşa cum mi-aş fi dorit, au ales să facă altceva pentru a se putea descurca mai bine, iar acum unul este pompier în cadru ISU, iar celălalt lucrează în comerț.“

Totuşi, ar fi soluţii?

Căutând soluţii pentru o mai bună activitate, Vlad Constantin a devenit şi preşedinte de asociaţie. În 2000, împreună cu alţi fermieri din zonă, a fondat Asociația Crescătorilor de Bovine și Producătorilor de Lapte Floroaia Mare din Întorsura Buzăului, se implică şi în activităţile de la nivel judeţean, doar-doar o fi mai bine. Încă speră şi oferă şi o soluţie pentru ca viitorul fermelor de vaci de lapte să nu fie o incertitudine: „Pentru zona mea, cooperativa este singura formulă prin care am putea ieși din aceste necazuri. Crescătorii de animale trebuie să înțeleagă ce înseamnă acest lucru, concret. Este foarte greu să motivezi oamenii din Întorsura Buzăului, unde nu a existat niciodată CAP, să se asocieze. Soluția este asocierea, asta am susținut demult, oamenii trebuie să înțeleagă că această cooperativă nu se înfiinţează pentru a li se fura, ci pentru a li se da“, conchide Titi Vlad.

Loredana Larissa SOFRON

Vă gândiţi probabil că meseria de inginer electronist nu are nicio legătură cu zootehnia. Ei bine, chiar această meserie a produs declicul pentru o decizie ce a schimbat destinul unui om, deschizându-i noi perspective şi provocări. Din sectorul zootehnic a ales ce era mai greu – o fermă de vaci pentru lapte. S-a dezvoltat treptat. Curajul, ambiţia, norocul sau toate la un loc să fi fost ingredientele cu care şi-a crescut afacerea? După cum l-am întâlnit, îmbrăcat în salopetă de lucru şi cizme de cauciuc, trebăluind prin fermă, aş spune, fără teama de a greşi, că munca domnului Iosif Bota şi deciziile potrivite luate la momentul oportun au fost jaloanele importante care i-au îndrumat afacerea.

Începutul: nişte ziduri înconjurate de noroi şi o viziune

Plecasem de la Orăştie spre Bucureşti, după o incursiune prin judeţul Hunedoara şi, întâmplător, din fuga maşinii mi-a atras atenţia un panou pe care am apucat să văd că scrie Program Naţional de Dezvoltare Rurală. Am oprit şi am aflat că era vorba de un proiect în valoare de aproape 1,3 mil. euro, suficient cât să mă determine să aflu ce afacere se află în spatele acestei sume. Aşa l-am cunoscut pe Iosif Bota, unul dintre proprietari şi administratorul fermei din satul Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara. În spatele porţilor aflate chiar la şosea se află o fermă mixtă, vegetală şi de creştere a vacilor cu lapte. Dar până a se ajunge aici drumul a fost lung, 10 ani în care totul a fost clădit treptat, cu forţe proprii, dar şi cu ajutor „european“.

La începutul anilor 2000 Iosif Bota lucra ca inginer electronist la o fabrică de lapte şi, cum însuşi povesteşte, „intrând în contact cu animalele, cu agricultura, la un moment dat s-a produs declicul care a dus mai târziu la pornirea afacerii. Am vrut să fac ceva pe cont propriu, am avut o idee în care am crezut, dar nu mă gândeam că va fi atât de complicat.“ Iniţial îşi propusese să se ocupe de fermă în paralel cu serviciul pe care îl avea, „dar în scurt timp am văzut că este imposibil“, după cum spune chiar el. Aşa că în 2003 a decis să îşi dedice tot timpul şi energia fermei de vaci. „Am preluat locaţia unui fost IAS părăsit la momentul respectiv, fără nicio dotare, fără animale, ci doar nişte ziduri fără acoperiş care arătau ca după bombardament şi totul înconjurat de mult noroi. Am preluat totul la un preţ de 20.000 euro, dar la pachet cu datoriile fostului IAS care se ridicau la 25.000 euro, plus sarcini de mediu tot cam atât“, explică întreprinzătorul. În anul următor au fost aduse primele vaci, erau 5 vaci pe care le avea acasă, în propria gospodărie, 3 Holstein şi 2 din rasa Bălţată Românească.“

Au urmat credite, proiecte europene şi mult curaj

În primă fază a fost improvizată o reţea de apă, un adăpost şi apoi în cursul anului 2003 au fost achiziţio­nate 30 de capete de pe piaţa liberă din România. Ferma începea să se contureze. „Aşa am prins curaj şi am luat un credit FIDA (Fonduri de Investiţii şi Dezvoltare în Agricultură) în valoare de 150.000 euro. Se dădea la vremea aceea printr-un program derulat de Direcţiile Agricole Judeţene. A fost avantajos pentru că dobânda era subvenţionată“, spune Iosif Bota. Cu banii obţinuţi din credit au fost cumpărate alte 100 de capete. Pe parcurs fermierul a înţeles că are nevoie de teren pe care să cultive cereale pentru asigurarea hranei, aşa încât a început să ia teren în proprietate şi să arendeze, mărind suprafaţa agricolă de la 15 ha, cât avea moştenit din familie, la 470 ha, cât deţine societatea în prezent. În 2004 proprietarii fermei au decis să mai facă un credit pentru populare şi astfel au fost aduse juninci Holstein din Ungaria. Un an mai târziu, în 2005, printr-un program SAPARD a fost accesată suma de 500.000 euro, bani cu care au fost achiziţionate alte 32 de juninci, au fost reabilitate mare parte dintre adăposturi şi s-au făcut investiţii de mediu care ajutau direct sau indirect la fluxul tehnologic. De asemenea, au fost construite două bazine cu capacitate de 1.500 mc fiecare, pentru stocarea dejecţiilor şi partea de construcţii care ţine de manipularea acestora. În prezent dejecţiile sunt colectate mecanic într-un canal colector aflat la capătul grajdului, acolo sunt tocate, omogenizate şi pompate în bazine unde sunt depozitate timp de 6 luni, pentru ca apoi să fie folosite ca îngrăşământ în cultura mare. „Acest lucru a simplificat mult lucrurile şi a implicat mult mai puţin personal. După această perioadă dezvoltasem ferma, aveam animalele, grajdurile modernizate, dar devenisem deficitari la mecanizarea folosită în ferma vegetală. Deci, ne lipseau maşinile agricole pentru a lucra eficient şi de calitate solul“, afirmă Bota.

Problema utilajelor a fost însă rezolvată în 2009, când fermierul a apelat la FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală), prin intermediul căruia a fost accesată suma de 700.000 euro, bani cu care ferma a fost dotată cu o combină John Deere, un tractor Fendt de 360 CP, un încărcător frontal telescopic, utilaje de prelucrat solul, pluguri reversibile şi altele.

După prima modernizare realizată în 2005 fondurile au fost insuficiente pentru modernizarea întregii ferme. „Aveam grajduri moderne într-o mare de noroi, ne lipseau infrastructura, drumurile, aleile“, după cum spune proprietarul fermei. Dar prin programul FEADR, aflat încă în derulare, unitatea şi-a propus modernizarea întregii infrastructuri, realizarea unei platforme pentru depozitarea furajelor şi, ca investiţie direct productivă, achiziţia unui uscător de cereale şi silozul de depozitat cereale.

Producţie bună, valorificată mulţumitor

În prezent ferma numără 450 de capete Holstein, vaci cu lapte, dintre care 200 vaci în producţie şi 250 tineret. Întrucât pe cele 470 ha se păstrează prin rotaţie an de an aceeaşi structură de culturi, 50 ha cu plante perene de nutreţ, lucernă şi graminee, 130 ha de grâu, 30 ha de floarea-soarelui, iar restul suprafeţei cu porumb siloz şi boabe furajarea este făcută din stoc, asigurându-se astfel o raţie constantă pe toată perioada anului, pe bază de amestec. Tehnologia de furajare se bazează pe cinci reţete, în funcţie de categoria fiziologică şi de vârsta fiecărei vaci. „Vacile cu lapte, cele în producţie sunt împărţite în două grupe: una de înaltă producţie şi alta de producţie mică. La toate categoriile de bază sunt: silozul de porumb, cel de lucernă, fânul de lucernă, concentratele cerealiere şi concentratele proteice pe care le cumpărăm (şrot de floarea-soarelui sau soia şi premixuri vitamino-minerale). Din aceste ingrediente se face o reţetă personalizată. La vacile de producţie înaltă raţia conţine 22 kg de substanţă uscată, ceea ce înseamnă circa 50 kg brut, din care 10 kg repre­zintă concentrate (5 kg parte cerealieră şi 5 kg parte proteică). La grupa de joasă producţie scade mult ponderea de concentrate şi se păstrează ca substanţă uscată în jur de 19 kg formate în mare parte din furaje de volum“, explică proprietarul fermei.

În felul acesta vacile asigură o producţie medie de 7,5 litri/vacă/zi, „ceea ce pentru România este bine, dar puţin în comparaţie cu potenţialul rasei şi cu ceea ce se obţine în alte părţi. Pentru noi producţia este mulţumitoare, dar ceea ce este mai încurajator este faptul că evoluţia efectivului este în trend ascendent, fără să facem importuri. În fermele mari ştiu că aceasta este o problemă, efectivele fiind înlocuite cu animale din import, pentru că nu se stăpâneşte tehnologia“, apreciază Bota.

Laptele este livrat la fabrica Olimpus din Braşov, datorită unui contract ce se derulează de aproape 2 ani şi care asigură fermei un preţ de 1,6 lei/litru.

Dorinţa: o fabrică de lapte şi un sistem de irigare

După cum a evoluat ferma, următorul pas major ar fi închiderea circuitului pentru o afacere cu adevărat integrată. Ideea realizării unei fabrici de prelucrare a laptelui este o dorinţă firească, însă va avea de aşteptat momentul oportun, pentru că în prezent nu se poate susţine investiţia. „Nu vă ascund faptul că primul proiect a fost pentru o fabrică de lapte, dar am renunţat imediat pentru că am văzut că trebuie să cumperi materia primă şi nu aveam forţa necesară să susţinem aceste costuri. Afacerea ar fi putut funcţiona, însă gradul de îndatorare ar fi fost mare. Dacă totul decurge bine şi reuşim să rambursăm creditele făcute pentru susţinerea cofinanţării de 50%, aportul nostru, vom vedea“, se gândeşte Iosif Bota.

Oricum, la capitolul dotări ar mai fi loc de îmbunătăţiri. Ferma funcţionează în prezent cu ajutorul unei săli de muls cumpărată la mâna a doua, dar care îşi face treaba bine, mentenanţa fiind asigurată totuşi de un electronist.

La început de an Iosif Bota îndrăzneşte să privească cu speranţă spre viitor, dezvăluindu-ne şi nouă care au fost dorinţele puse la cumpăna dintre ani. „Tot ce îmi doresc pentru anul acesta este să meargă tehnologia de exploatare, reproducţia, astfel încât junincile să ajungă la înlocuirea efectivului, pentru a îmbunătăţi permanent producţia. Şi pentru că ferma este mixtă, un alt gând este să implementăm un sistem de irigare în câmp.“ Trebuie spus că fostul IAS, ca mai toate unităţile de acest gen, a avut o reţea de irigare, se irigau 300 ha cu apă din Mureş, dar care s-a distrus. Aici, din păcate, privatizarea a venit prea târziu, la momentul preluării fusese de mult furată linia de înaltă tensiune care alimenta transformatorul, erau furate transformatorul, pompele, precum şi o parte din reţeaua subterană de ţevi. „Totuşi, sperăm ca prin Măsura 125, care prevede fonduri pentru reabilitarea sistemelor de irigaţii, să putem face ceva în acest sens. Deocamdată suntem în faza de documentare să vedem în ce măsură ne putem plia pe ghidul măsurii. În cazul nostru ar fi nevoie de circa 1 mil. euro pentru refacerea sistemului de irigare“, încheie Iosif Bota.

Perspective există, dacă ne gândim că cifra de afaceri a ajuns la 1,5-1,7 mil. euro/an, iar după cum apreciază chiar administratorul fermei, „afacerea este rentabilă, dar va intra şi mai mult pe profit după rambursarea datoriilor“.

Patricia Alexandra POP

Ne-am obişnuit ca pe Claudiu Frânc să-l găsim în negocieri cu autorităţile, în diverse colţuri ale ţării, acolo unde, în calitate de preşedinte al Federaţiei Naţionale a Crescătorilor de Bovine din România, militează pentru drepturile fermierilor. De data aceasta am mers în inima Maramureşului, pentru a-i vedea ferma şi pentru a-l surprinde şi în postura de fermier, nu doar de lider. Întâlnirea s-a transformat într-o adevărată lecţie de zootehnie, extrem de preţioasă pentru orice fermier care vânează succesul în acest domeniu. Densitatea informaţiilor şi importanţa lor au determinat ca acest articol să fie realizat în două episoade, special pentru a vă bucura pe deplin de cunoştinţele şi experienţa doctorului veterinar Claudiu Frânc.

Primul job, devenit business

Cu exact o lună înainte de Revoluţie, în 22 noiembrie 1989, a păşit în câmpul muncii la IAS Baia Mare, o fermă aflată la Seini, judeţul Maramureş. A fost primul loc de muncă. În ianuarie 1990 a devenit şef de fermă, iar în 1999 IAS-ul a fost divizat în alte 5 societăţi. „Din cele 5 unităţi au rămas în funcţiune doar două, Agrozootehnica Seini, pe care am preluat-o în calitate de director, şi Pomicola Şoncuta, o fermă de pomi din Şoncuta Mare“, îşi aminteşte Claudiu Frânc. După Revoluţie unitatea a trecut printr-o peri­oadă agitată, însă împreună cu angajaţii fermei a avut grijă ca patrimoniul să nu se dis­trugă. „Fiecare grajd vechi încă are geamuri, apă, curent, toate instalaţiile, pentru că am spus: nu cumva să le furaţi, că vreau să le cumpăr. Nu vă spun că societatea la un moment dat era împărţită între toţi interesaţii locali, însă eu, cel care gestionasem 11 ani societatea, nu am fost întrebat de nimeni dacă vreau un grajd. Noroc că m-a ajutat Dumnezeu să o cumpăr toată şi să o aduc în faza în care este astăzi“, povesteşte Claudiu Frânc.

Cinci dintre aceşti angajaţi cu care lucra la vremea respectivă îşi continuă activitatea în fermă şi astăzi. „Suntem legaţi mai mult decât sufleteşte, ne cunoaştem ca nişte membri ai familiei. Această legătură îmi permite să mă mişc în teritoriu. Dacă nu aş avea acest sprijin ar fi mari probleme“, apreciază Frânc.

În 2008, la Seini au început transformările. Platforma fostului IAS primea investiţiile care să-i asigure capitalul material cu care să lupte în sectorul zootehnic, ca nou business. Pe cele 7 ha, cât are curtea interioară, s-a început un program de modernizare cu fonduri SAPARD, care a inclus două clădiri: o sală de muls şi un grajd nou. Cele două clădiri noi au înlocuit 4 grajduri de tip vechi ale fostului IAS. Mai târziu, în 2010, ferma a fost populată cu 300 de vaci cu lapte aduse din Germania şi Olanda. „Animalele s-au adaptat foarte greu. Am păţit cum păţesc toţi fermierii care aduc animale din alte ţări. O fermă care este populată cu animale de colectură ajunge să intre în maximum de producţie după 8 ani. Abia în momentul în care a treia generaţie de viţele începe să producă, ferma res­pectivă scapă de toate necazurile“, a spus Claudiu Frânc.

Astăzi ferma deţine 400 de animale şi 400 ha de teren, iar de ele îngrijesc doar 7 oameni, dar prin tehnologizare ferma face faţă fără a suprasolicita personalul şi fără a crea lacune în procesul de producţie.

Amestec de tehnologie europeană şi americană

Deşi are o experienţă de 28 de ani ca medic veterinar şi a lucrat toată viaţa în ferme mari, în momentul în care a început investiţia pentru noul grajd şi sala de muls a ţinut să se asigure că totul va funcţiona cu maximum de eficienţă şi productivitate. „Înainte de a începe modernizarea am umblat prin Europa şi am văzut vreo 60-70 de ferme modernizate în Ungaria, Germania, Olanda. De asemenea, am fost în SUA pentru a vedea cum gândesc şi cum se organizează fermierii de acolo. Am participat personal la trening-uri cu specialişti în construcţii zootehnice, pentru că tot ceea ce am învăţat pe vremea cât eram medic, tot ce am avut la dispoziţie în România nu mai semăna cu tehnologia de astăzi“, a spus Claudiu Frânc.

Aceasta deoarece nu vorbim de simple grajduri, ci de nişte construcţii speciale care trebuie să aibă în vedere bunăstarea animalelor şi nu a omului, pentru că doar aşa vor ajunge să producă la capacitatea lor de producţie. Din păcate, există încă fermieri care nu gândesc astfel. „Mă doare când văd că încă se mai autorizează la plată proiecte de grajduri de vaci cu geam termopan. Există în Bistriţa un proiect de 2,9 mil. euro al unui tânăr care vrea să dezvolte o fermă de vaci şi care a fost aprobat, deşi are geamuri termopan“, a declarat Claudiu Frânc.

Dimensiunea grajdului asigură ventilaţia naturală

La ora actuală ferma de la Seini „este una dintre cele mai mari entităţi din sectorul creşterii vacilor cu lapte, având o capacitate tehnologică de 400 de capete, cu 436 locuri în cuşete“, apreciază administratorul fermei. Pentru realizarea acestui grajd s-a ţinut cont de toate exigenţele construcţiilor zootehnice. Înălţimea este de 12 m în coamă, o cerinţă tehnologică care asigură ventilaţia naturală. Înălţimea acoperişului în părţile laterale este la fel de importantă. „Dacă la streaşină, acolo unde acoperişul este cel mai aproape de animal, nu este o înălţime de minimum 3,7-4 m apare efectul radiant al acoperişului. Vara este foarte cald pe 1,5 m şi atunci niciun animal nu ar sta acolo, ci ar veni spre centrul grajdului, iar pe timp de iarnă ar fi foarte frig“, este explicaţia proprietarului. În situaţia aceasta ar fi 2 soluţii: fie izolarea acoperişului, dar atunci costurile se triplează, fie ridicarea stâlpilor cu 1-1,5 m. Apoi, distanţa care rămâne de la ultima riglă între cele două părţi trebuie să fie perfect egală cu distanţa pe care o avem pe mijlocul grajdului. În mod normal trebuie să se vadă cerul, iar tabla chiar să fie îndoită la 90 de grade, creând posibilitatea ca vântul care bate la nivelul acoperişului să aspire din adăpost aerul viciat, însă în acest caz a fost realizată o cupolină. Noul grajd nu are pereţi din beton. Trecutul a fost o lecţie bună. „Îmi aduc aminte când lucram în fostele grajduri. Nu îmi era frică dacă erau -40°C, dar dacă aveam 10 zile temperatură de -10°C, -15°C era o problemă, pentru că peretele joacă rolul frigiderului. Frigul pătrundea în betoane şi implicit ajungea la conductele de apă. Oricât ne străduiam să le încălzim nu reuşeam să eliminăm acest efect de frigider“, explică Claudiu Frânc. De aceea pereţii de beton au fost înlocuiţi cu prelate, care funcţionează automat, fiind prevăzute cu senzori de ploaie, de vânt sau de temperatură.

Chiar şi când se înregistrează -20°C animalele nu au probleme, pentru că această temperatură se resimte doar în intervalul orar 4.00-7.30, apoi temperatura creşte şi devine optimă pentru animale. „Şi să mai învăţăm ceva, animalul când se culcă îşi autoacoperă 60% din suprafaţa corporală, de aceea nu îi este frig, iar vaca nu moare de frig, ci de cald!“, este sfatul fermierului.

Dotările vizează bunăstarea animalelor

Se tot vorbeşte despre bunăstare pentru că este unul dintre indicatorii de care depinde nivelul de producţie. Fiecare cuşetă este prevăzută cu saltele speciale, concepute dintr-un fel de mochetă, procurate din Germania. „Am ales varianta aceasta pentru că cele de cauciuc se mişcă, oricât de bine ar fi fixate. Cele pe care le avem le spălăm şi le dezinfectăm de două ori pe an, astfel încât animalul să stea în permanenţă pe un aşternut curat“, motivează Frânc.

Toate părţile metalice sunt foarte robuste, realizate din ţevi cu o grosime în carne de 3 mm, îmbinate astfel încât să reducă cât mai mult eventuale răniri. Separatoarele de cuşete sunt gândite după anatomia vacii, păstrând distanţa necesară aşezării sau ridicării animalului.

Aleea principală a grajdului este realizată dintr-un beton foarte bine finisat şi acoperit cu o vopsea epoxidică, care împiedică distrugerea lui. Explicaţia proprietarului este următoarea: „Vaca are nişte papile pe limbă cu care prinde iarba, iar dacă betonul nu este extraordinar de bine finisat face gaură şi tot betonul îl scoate afară, iar în 3 ani ai numai gropi în frontul de furajare. Rămâne ca o farfurie nespălată în care se tot adună mizerii.“

Adăpătoare pe sistem american

Sistemul de adăpare a vacilor a fost importat de peste Ocean. Este mândria fermei, pentru că îşi dovedeşte eficienţa în orice anotimp, fără consum de energie. Iată cum funcţionează: „Noi scoatem apa dintr-un puţ, de la 9 m adâncime, şi ajunge în turnul de apă, care este proprietatea noastră, la o temperatură de 13°C. În sala de muls laptele care iese din vacă are 39°C, dar avem un schimbător de căldură unde laptele muls este răcit de apă până la 10°C, în timp ce apa se încălzeşte la 20°C. Toată apa caldă o stochez într-un bazin îngropat de 50 mc. În plus, adăpătoarea este prevăzută cu o pompă de recirculare a apei, astfel încât apa se mişcă tot timpul prin adăpătoare şi nu îngheaţă. De aceea nu am nevoie de sistemele acelea antiîngheţ. A fost sistemul care mie mi-a plăcut foarte mult şi am ţinut să-l pun în aplicare şi în ferma mea, pentru că facem două economii. Pe de o parte ţinem animalul în activitate ruminală, iar pe de altă parte iarna nu am nevoie de sisteme antiîngheţ“, spune Frânc. Trebuie spus că temperatura apei este foarte importantă în asigurarea producţiei de lapte. Dacă aceasta nu ar fi caldă sau ar avea sub 20°C, toate organismele de la nivel ruminal ar fi inactivate, iar organismul ar trebui să consume energie pentru a aduce apa la temperatura optimă pentru a produce lapte.

(Va urma)

Patricia Alexandra POP

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti