Utilizarea tehnologiilor inovatoare reprezintă din ce în ce mai mult realitatea în fermele de creștere a animalelor din Europa, unde tehnologia modernă a menținerii sănătății ajută și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, mai degrabă decât la creșterea veniturilor.

Extinderea utilizării inovațiilor, ca parte a strategiei UE de la fermă la furculiță, va fi esențială pentru realizarea obiectivelor agendei Green Deal, asigurându-ne că viitorul producției alimentare europene funcționează pentru oameni și planetă.

Așa cum echipele de elită folosesc cea mai recentă tehnologie pentru a maximiza rezultatele și a evita accidentările pe terenul de joc, la fel și în fermele crescătorilor de animale din Europa se încorporează din ce în ce mai mult o gamă de produse pentru sănătatea animală, atât pentru a minimiza impactul bolilor, cât și pentru a maximiza durabilitatea alimentelor pe care le produc.

Proiectul SmartAgriHubs al UE pentru a construi un ecosistem de inovare agricolă pe continent poate stimula și susține adoptarea acestor produse vitale. Astfel de inițiative nu numai că vor contribui la reducerea barierelor existente la intrare și a costurilor în accesarea acestor tehnologii de ultimă oră pentru fermieri, dar, la rândul lor, vor contribui la atingerea obiectivelor de mediu ale UE.

De exemplu, aditivii speciali pentru hrana animalelor, care sunt încorporați în rațiile de hrană ale animalelor, prezintă beneficii clare pentru mediu și susțin un standard ridicat de sănătate și bunăstare pentru animalele din fermă, pe termen lung.

Aditivii folosiți în hrana animalelor pot reduce volumul de metan emis de animalele, un gaz cu efect de seră (GES) puternic cu un efect de încălzire semnificativ mai mare decât dioxidul de carbon, din care animalele produc mai mult de jumătate din emisiile anuale ale UE. În același timp, atunci când aditivii sunt combinați cu alte tehnici de gestionare a creșterii animalelor în ferme, se poate reduce amprenta de carbon înregistrată în dreptul animalelor cu aproape o treime.

Încurajarea dezvoltării unor astfel de aditivi nu numai că ar aduce beneficii fermierilor în mod direct prin îmbunătățirea productivității în fermă și a sănătății animalelor, însă ar contribui mai mult la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră de pe întregul continent.

În al doilea rând, platformele autonome de monitorizare a animalelor, inclusiv instrumente bazate pe inteligență artificială care încorporează monitorizarea vizuală și audio a semnelor cheie ale bolii animalelor, oferă, de asemenea, beneficii duble pentru fermieri și mediu.

De exemplu, tehnologiile de învățare profundă și IA pentru monitorizarea mobilității vacilor în ferme pot ajuta la reducerea șchiopătării prin detectarea timpurie de la 25% la 13,5% în decurs de șase luni. Acest lucru nu numai că îmbunătățește bunăstarea animalelor din ferme, dar oferă și beneficii economice fermierilor și încurajează o producție mai durabilă.

După cum arată cercetările Direcției Tehnice pentru Sănătatea și Bunăstarea Animalelor din Marea Britanie, o scădere cu 10% a șchiopătării într-un efectiv mediu de vaci de lapte economisește 91,25 de lire sterline pe vacă/an. De asemenea, tratamentul timpuriu poate îmbunătăți eficiența și poate reduce amprenta de carbon a animalelor cu o jumătate de tonă de carbon per animal.

În cele din urmă, descoperirile în cercetarea genetică a animalelor ar putea duce la beneficii semnificative de durabilitate pentru fermele europene. După cum a arătat un studiu al înregistrărilor din fermă și al datelor genetice ale animalelor, primele 25% dintre vacile cu genetică superioară au produs cu 10% mai puține emisii de metan în timpul vieții lor. Aceste vaci au prezentat, cu 44% mai puțină inclinare spre utilizarea antibioticelor pe parcursul vieții lor și cu 5% au consumat mai puțină hrană pentru întreținere, comparativ cu grupul vacilor cu o genetică inferioară.

Având în vedere aceste dovezi, guvernele trebuie să ia în considerare cu seriozitate investițiile în programele de cercetare genetică a animalelor și de reproducere ca mijloc de a deschide calea pentru ca următoarea generație de animale să fie și mai durabilă, oferind, în același timp, beneficii de productivitate și eficiență fermierilor europeni.

În cele din urmă, dovezile tot mai mari indică potențialul tehnologiilor moderne de sănătate a animalelor de a reduce emisiile de GES și de a îmbunătăți durabilitatea, ca să nu mai vorbim de a oferi standarde mai înalte de bunăstare a animalelor, de a sprijini fermele să devină mai productive și de a reduce răspândirea bolilor între specii.

Ca atare, creșterea disponibilității și utilizării produselor de sănătate animală în UE, dintre care multe încep deja să își pună amprenta pe întreg continentul, este un obiectiv deschis pentru creșterea durabilității.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Sistemul agroforestier reprezintă combinația dintre doua elemente:

– elementul forestier – plante perene lemnoase (arbori silvici, pomi fructiferi sau arbuști fructiferi);

– elementul agricol – plante erbacee (cereale, pășune, fâneață, culturi anuale de legume).

În interiorul unei perdele forestiere de la INCDA Fundulea. De observat diversitatea de specii. O „perdea forestieră“ ce conţine doar salcâm nu contribuie foarte mult la creșterea biodiversităţii. Este doar o... plantație de salcâm.

Beneficiile sistemului agroforestier

După o proiectare și implementare atentă, în care se ține cont de toți factorii relevanți, o fermă care implementează un sistem agroforestier se poate bucura de următoarele beneficii:

• Îmbunătățirea microclimatului. Solele dintre două perdele forestiere beneficiază de umiditate crescută pe timp de vară, viteza vântului deci evapotranspiraţia fiind redusă semnificativ dacă perdeaua este amplasată cum trebuie. Plantele sensibile la vânt (de exemplu orzul) beneficiază în special de această protecție. O perdea (chiar și tânără) oferă protecție împotriva inundației prin faptul că permeabilitatea solului crește datorită acțiunii permanente a rădă­cinilor, iar viteza de mișcare a apei de suprafața este încetinită de tulpinile arborilor și (mai târziu) de stratul de frunze de pe suprafaţa solului. Temperaturile sunt mai mici vara și mai mari iarna, iar zăpada nu mai este viscolită, fiind reținută pe teren. Rezerva de apă din sol creşte și se elimină pericolul troienirii.

• Combaterea naturală a dăunătorilor, prin mecanisme biologice, încurajând populațiile de prădători naturali (vezi mai jos).

pg14 Impact perdele forestiere

• Micșorarea eroziunii, cu zero costuri de întreținere. Vântul și apa sunt factorii ce contribuie la eroziunea solurilor. Prin prezenţa unei perdele forestiere, solul purtat de vânt are șanse mai mari să nu părăsească sola, iar cel purtat de apă se oprește în interiorul perdelei forestiere.

Cum influențează perdelele forestiere dăunătorii din fermă sau grădină?

Cea mai ieftină și viabilă soluție de a combate dăunătorii este crearea unui ecosistem în care prădătorii acestora sunt în populații suficiente pentru a-i ţine sub control, lucru realizat de vegetația spontană în mod natural, dar şi de diversitatea culturilor.

Încă din anii 1950 în România, la SCDA Turda, s-a cercetat impactul plantării de perdele forestiere asupra insectelor dăunătoare, concluzia fiind: „...există un echilibru entomocenotic real, astfel încât nu se înregistrează situații critice de atac al dăunătorilor şi nu se impune aplicarea tratamentelor cu insecticide“.

Impactul perdelelor forestiere în cultura mare. Tripși – de 6 ori mai puțini, afide – de 10 ori mai puține.

Mecanisme naturale de control al dăunătorilor. O buburuză hrănindu-se cu afide.

De aceea orice perdea forestieră trebuie să conțină mai multe specii, de mai multe talii, contribuind la creșterea biodiversității:

– un arbust (de exemplu măceș);

– un arbore de talia III (de exemplu corcoduș);

– un arbore de talia II (de exemplu frasin);

– un arbore de talia I (de exemplu stejar).

Sistemul agroforestier în lume

Sistemul agroforestier este pretabil la orice scară, de la gospodării mai mici de un hectar și microferme până la ferme mari, cu ajustările de rigoare.

La nivel european, EURAF (federația fermierilor ce folosesc sistemul agroforestier) își propune implementarea acestuia în 50% din fermele europene până în 2020.

Orice agricultor inteligent poate şi ar trebui să inte­greze perdelele forestiere în ferma sa dacă posedă cunoștințele necesare!

Și plantele de cultură pot fi integrate într-un sistem agroforestier, crescând varietatea de produse! În imagine – cartofi cultivați între rândurile de alun. Umiditate crescută, protecție împotriva vântului, secetei și inundației, problemele cu dăunătorii, reduse.

Sistemul agroforestier în agricultura tradițională din România

De multe ori am auzit de la țăranii bătrâni expresia: „pomii rodesc mai bine când sunt aproape de pădure“. La întrebarea „de ce?“ nu au știut să-mi răspundă. Acest fenomen se explică prin beneficiile arătate mai devreme.

În mod tradițional, sistemul agroforestier se folosește în zonele de deal ale României prin combinația pomi și arbuști fructiferi + pășune, deși distanțele de plantare adesea nu sunt optime, iar tehnologia – cu mult depășită. Folosind o proiectare atentă, practicile tradiționale pot fi îmbunătățite semnificativ.

Sistem agroforestier cu oi și pomi fructiferi, SUA.

Pomii primesc îngrăşământ gratuit, nu suferă de competiția ierbii (care este pășunată), iar animalele beneficiază de umbră și protecție împotriva vântului, factori extrem de importanți pentru productivitate. În agricultura ecologică animalele pot consuma şi fructele căzute din cauza bolilor sau dăunătorilor, întrerupând ciclul vieții acestora şi contribuind la diminuarea lor în următorul an.

Cum integrăm sistemul agroforestier într-o fermă?

Când vine vorba de perdele forestiere, impresia comună a fermierilor este că „pomii stau în drum“. Într-adevăr, dacă plantăm aiurea, prezența pomilor va fi o problemă.

După un plan care ia în considerare panta, orientarea, lățimea de lucru a utilajelor, agrotehnica, rotația, și cunoașterea amănunțită a speciilor, prezența pomilor fructiferi sau a unor perdele forestiere ajunge să fie un beneficiu imens pentru fermier.

În practică, sistemul agroforestier constă în introducerea de rânduri de pomi la distanțe variabile (10-150 m) în cultură, păstrând intervalul dintre rânduri cultivat.

Astfel, există două variante:

Pentru ferme mici şi mijlocii

• Rânduri de arbuști sau pomi fructiferi, lățimea rândului este de un pom, iar distanța dintre rânduri este mică (10-50 m). Intervalul dintre rânduri este cultivat cu legume, arbuști fructiferi sau folosit la creșterea animalelor/păsărilor

Marea Britanie – Rânduri apropiate de măr, legume cultivate în interval.

Pentru ferme mari

• Perdele forestiere – rânduri de arbori silvici, lățimea rândului mai mare (5-10 arbori), iar distanța dintre rânduri 50-150 m.

Gheorghe Albu (Constanța) și o serie de perdele forestiere de salcâm. Producții sporite cu 30-50%, ajungând la 8 t de grâu/ha.

Intervalul dintre perdele este adesea teren arabil sau păşune.

Cum orientăm rândurile de pomi sau perdelele forestiere?

Orientarea rândurilor poate varia și se stabilește în funcție de factorul limitant al terenului, fiind integrată în designul fermei:

• În fermele mari – pe tiparul Keyline sau pe direcția curbelor de nivel, pentru a maximiza absorbția și retenția precipitațiilor și a stopa eroziunea. Cea mai benefică orientare.

• În fermele mici – de la nord la sud, pentru a maximiza lumina disponibilă plantelor, în situațiile în care rândurile sunt foarte apropiate (sub 10 m).

• În zonele cu vânt puternic – perpendicular pe direcţia vântului dominant.

Efectul perdelei forestiere asupra vitezei vântului

pg14 perdele forestire scheme

Specii folosite în perdele forestiere

Perdelele forestiere conțin întotdeauna o multitudine de specii, cu talii diferite, cele mai întâlnite fiind: salcâm, glădiță, plop, frasin, ulm, stejar, paltin, tei, corcoduș, cireș sălbatic, măr pădureț, păr pădureț, mahaleb, soc, păducel, porumbar, măceş, sălcioară.

Cât costă înființarea unei perdele forestiere?

În ciuda părerii profanilor, costurile de înființare a unei perdele forestiere sunt infime, situându-se între 200 – 400 lei/ha de teren agricol protejat. De aşteptat, având în vedere că prețul unui puiet silvic este de… 30 bani.

Gabriel Diaconu este un trainer și consultant de agricultură ecologică și permacultură și se ocupă cu înființarea de ferme și microferme ecologice. Pentru cursuri şi servicii de consultanță poate fi contactat pe site-ul www.permacultura-romania.com sau pe adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Gabriel Diaconu
Revista Lumea Satului nr. 23, 1-15 decembrie 2016 – pag. 14-16

Mergem, de data aceasta, în munţi, acolo unde ţara este mai frumoasă, de unde totul se vede mai frumos – la Braşov, la Institutul de Cercetare – Dezvoltare pentru Pajişti, unde stăm de vorbă cu Teodor Maruşca, director general al ICDP, membru al ASAS.

– Cu ce se ocupă institutul?

– Mai întâi aş dori să fac o scurtă incursiune. În 1948, imediat după război, a luat fiinţă, în localitatea Hălchiu, o Staţiune de Cercetare pentru Păşuni şi Fâneţe. De problema pajiştilor se ocupase, până atunci, o secţie din cadrul fostului ICAR. Staţiunea nu a rezistat prea mult la Braşov, fiind transferată la Miercurea-Ciuc sub acelaşi nume. Dar, prin anii '50 şi ceva a fost desfiinţată, din lipsă de personal. În 1969 a luat fiinţă Staţiunea Centrală de Cercetări pentru Cultura Pajiştilor Braşov care dorea să cuprindă, în complexitatea ei, problematica pajiştilor din România. În 1982 a devenit Institutul de Cercetare pentru Cultura Pajiştilor, ulterior dându-i-se denumirea pe care o poartă şi acum. Cu ce ne ocupăm? Cu tot ce este iarbă în România, de la Deltă până pe crestele munţilor. Acesta este spaţiul pe care îl studiem şi trebuie să dăm soluţii pentru a-l îmbunătăţi atât din punct de vedere economic, cât şi peisagistic, multifuncţional.

– Este o bogăţie extraordinară… Cam ce suprafaţă totalizează?

– Conform statisticilor, suprafaţa este constantă, 4,9 milioane de hectare, a cincea ţară ca suprafaţă de pajişti din Europa. Două treimi, folosite ca păşune şi o treime fâneaţă. Dacă adăugăm şi cele două, trei milioane ha de pârloagă din arabil ajungem la cifra impresionantă de opt milioane ha cu iarbă, reprezentând peste 50% din terenul agricol al ţării. De aici şi importanţa instituţiei noastre.

– Cum stăm, comparativ cu suratele noastre din Uniunea Europeană?

– Cu durere în suflet, vă spun că nu stăm bine deloc la capitolul pajişti. În ultimii 25 de ani, s-au redus drastic efectivele de animale – numărul bovinelor s-a înjumătăţit şi nici la ovine nu stăm prea bine, acestea fiind principalele valorificatoare ale ierbii de pe pajişti. Asta a dus la subîncărcarea pajiştilor. Apariţia unor noi oportunităţi de folosire a ierbii, respectiv pârloaga, face ca animalele, deja în număr redus, să nu mai urce la munte, unde erau cele mai întinse pajişti, ci valorifică aceste pârloage, care au devenit o sursă furajeră importantă pentru ele. Iar ciobanii noştri, care sunt cei mai buni economişti, de ce să urce cu oile la munte, să lupte cu stihiile naturii, cu animalele prădătoare, când pot sta la câmpie? O exemplificare: cele mai multe oi în România sunt în judeţul Timiş – în mare parte, brânza de Sibiu se produce pe pârloagele de aici, unde ar fi trebuit să fie (nu judec eu lucrurile) culturi de cereale, nu iarbă pentru oile celor din Mărginimea Sibiului. Astfel că în Munţii Căliman, din 30 de stâne, înainte de 1990, mai există două. Vă daţi seama că, la nivel naţional, nevalorificarea ierbii de pe pajiştile montane, mai greu accesibile, este o problemă deosebit de gravă. Noi facem eforturi mari legat de subvenţiile date de UE pentru menţinerea suprafeţelor de pajişti, la aderare (în 2007) România angajându-se să menţină suprafeţele existente atunci, ceea ce nu s-a întâmplat. Natura îşi revendică terenul pierdut. Omul, crescătorul de animale, a luptat secole întregi pentru a menţine aceste suprafeţe în folosul animalelor sale. A defrişat pădurea şi a crescut animale – vorbim de pajiştile din zona împădurită. Acum, abandonând aceste pajişti montane, în suprafaţă impresionantă de două milioane ha, pădurea vine la loc. Sub ochii noştri se împăduresc pajiştile.

– Ceea ce mie mi se pare un lucru foarte bun, pentru că zestrea noastră silvică lasă şi ea de dorit. S-au pierdut, în ultimii 20 de ani, peste 500 mii ha de pădure. Dar, revenind la pajişti, sunt suprafeţe cu iarbă, pur şi simplu, sau e vorba de o anumită structură a plantelor ce populează aceste pajişti?

– Pajiştea este unul dintre cele mai complexe ecosisteme agricole ale României. Mai poartă denumirea de pratoecosisteme. Cei care se ocupă de pajişti trebuie să cunoască, în primul rând, plantele. Să fie şi botanişti, şi agronomi, şi puţin zootehnişti, protecţionişti ai mediului, biodiversionişti. Biodiversitatea este o mare speranţă pentru teritoriul României. Datorită faptului că noi nu am intensivizat producţia pe pajişti avem o biodiversitate excepţională, poate cea mai bogată din Europa. Toţi specialiştii europeni în domeniul pajiştilor îşi îndreaptă privirea spre noi, în speranţa că suntem conservatorii biodiversităţii pajiştilor europene. Pentru a o păstra, trebuie să menţinem o încărcare corespunzătoare cu animale, să cosim în fiecare an fâneţele, iar banii, deloc puţini, care se alocă pentru pajişti, să fie folosiţi unde trebuie. În PNDR-ul 2007-2013, cele două milioane ha pajişti montane au primit cca 1.200 euro/ha, dar pe teren nu se cunoaşte nimic, banii nu au ajuns pe pajişte. Pe viitor ar trebui făcut ceva în acest sens. Cu 1.200 euro/ha, la această dată pajiştile trebuiau să fie împrejmuite, îmbunătăţite, să aibă drumuri de acces, să fie găsiţi oameni corespunzători pentru îngrijirea animalelor, să se creeze condiţii de trai pentru aceştia (apă curentă, apă caldă, curent electric).

– Se mai îndreaptă tinerii spre aceste îndeletniciri? Cum îi atragem, căci tot ceea ce construim acum înseamnă viitor, iar viitor înseamnă tineret.

– Din păcate, din cauza condiţiilor extrem de dure din zona montană, tinerii nu prea îmbrăţişează această meserie. Sunt câţiva curajoşi, tineri de viitor, dar totuşi au condiţia unui anumit confort (igienă, acces la Internet şi posibilitatea deplasării cu mijloace auto). Dar, din nefericire, problema oamenilor este la nivel de ţară. În general, sunt oameni necăjiţi, cu anumite vicii, luaţi de prin gări şi aduşi la stâne. Aici stau până se întremează apoi dispar. Cu astfel de oameni avem de-a face. Tocmai pentru a schimba această situaţie, în Codul Ocupaţiilor din România (COR) s-au introdus câteva meserii care privesc creşterea animalelor (baci montan, cioban montan, oier montan şi crescător montan). Aşadar, oameni care se instruiesc. Şi atunci condiţiile mai bune în zona montană, oamenii instruiţi şi dedicaţi vor face ca viitorul în creşterea animalelor în zona montană să fie din ce în ce mai bun.

Gheorghe VERMAN

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti