Adriana Coca, o tânără medic veterinar de 24 ani din Pojorâta, județul Suceava, a fost implicată în businessul părinților încă din copilărie și spune că a descoperit, între timp, și spiritul antreprenorial, pe care îl cultivă, odată cu finalizarea studiilor, la ferma de vaci de lapte.

La Mirvalact sunt sortimente tradiționale, respectând o rețetă de familie, precum cașcaval, brânză frământată, unt, caș dospit și urdă, dar și produse dintr-o gamă nouă, cum ar fi rulada cu verdețuri, ardei, șuncă și cabanos.

Spirit antreprenorial cultivat chiar din copilărie

„Mirvalact a luat naștere din pasiunea tatălui meu pentru produsele lactate, care și-a dobândit cunoștințele în acest domeniu în adolescență de la unchiul său. Înființată în 1983, compania a funcționat ca o afacere mică de familie până acum 10 ani, când am început să participăm la diverse târguri organizate de Asociația «Produs în Bucovina», unde am fost membri fondatori. Aici, am observat că produsele noastre au fost apreciate de public, ceea ce ne-a adus o creștere semnificativă a comenzilor. Am fost implicată în această afacere încă din copilărie și am descoperit că am un spirit antreprenorial. Acum încerc să aplic toate cunoștințele acumulate atât în timpul facultății, cât și prin studiul individual“, specifică tânăra antreprenoare din județul Suceava, medic veterinar de curând.

Adriana a absolvit Facultatea de Medicină Veterinară din Iași, iar studiile au ajutat-o în preluarea businessului datorită faptului că a studiat o varietate de subiecte care au i-au folosit în mod special în activitatea desfășurată la Mirvalact.

„Cele mai importante materii pentru afacere au fost legate de igienă, controlul calității, creșterea animalelor, nutriție și producție. Am învățat cum să organizez eficient activitățile și spațiile din fabrică, să previn contaminarea și să efectuez teste pentru a verifica calitatea laptelui la recepție. Am dobândit, de asemenea, competențe în creșterea producției de lapte și asigurarea unor condiții optime pentru animalele din fermă, având mereu în vedere bunăstarea lor“, adaugă Adriana Coca.

Produse din lapte de vacă tradiționale ca la Pojorâta

Mirvalact, fermă de vaci de lapte, care produce produse lactate în Pojorâta, județul Suceava, este parteneră cu alte două ferme, iar în total deține 70 de exemplare din rasa Bălțată Românească. Au mizat pe această rasă deoarece are aptitudini productive mixte, de lapte-carne, iar, în funcție de condițiile de furajare și întreținere, producția de lapte variază în limite largi. În medie, producția este de 3.000-3.500 kg lapte/lactație, cu un conținut în grăsime de 3,7-3,8%.

„La Mirvalact producem produse tradiționale, respectând o rețetă de familie, precum cașcaval, brânză frământată, unt, caș dospit și urdă. De asemenea, am introdus recent produse noi în gamă, cum ar fi rulada cu verdețuri, ardei, șuncă și cabanos“, încheie Adriana Coca, medic veterinar din Pojorâta, județul Suceava, care contribuie decisiv la businessul familiei.

Beatrice Alexandra MODIGA

Stadiul în care se află crescătorii de vaci de lapte din Satu Mare este unul critic, urmând ca anul acesta fermierii să ia decizii radicale, din păcate, în privința afacerilor lor. Despre mai multe aspecte privind creșterea vacilor de lapte am discutat cu Daniel Frei, preşedintele Cooperativei Samus Lact.

La sfârșitul anului trecut, acesta a fost principalul organizator al unui protest la care au participat zeci de fermieri din municipiul Satu Mare, nemulţumiţi de modul în care se acordă subvenţiile, de creşterea preţurilor şi de faptul că pe rafturile magazinelor sunt produse neconforme.

Fără îndoială, și războiul din Ucraina a însemnat aducerea în țară a cerealelor de la vecini, la prețuri mult mai mici și de o calitate mai slabă, concurând cu cele românești. Aceste aspecte, combinate și cu seceta, se pare că au „întins coarda“ pentru fermierii români deoarece unii dintre ei s-au găsit în situația de a nu avea de unde achiziționa furaje și și-au lichidat fermele, ducând vacile la abator.  

Să ai o afacere de tip fermă vaci de lapte este o activitate foarte grea, iar Daniel Frei o compară cu mineritul: „Este o muncă murdară, stai în fermă toată ziua, suporți mirosuri neplăcute pentru că trebuie să scoți gunoiul de grajd zilnic, trebuie să pui furajele, nu este un sector atractiv și nici veniturile nu sunt așa de mari încât să-i tenteze pe tineri sau pe investitori. Și ne confruntăm cu o lipsă de forță de muncă acută. Cineva ar trebui să crească 500-1.000 de bovine pentru ca afacerea să renteze la nivelul celor din străinătate. Se poate numi o fermă de bovine o gospodărie de la 20 de animale la muls în sus. Sub acest număr se poate considera că fermierul mai are încă un venit, ca să trăiască, pe lângă salariu. Noi câștigăm foarte puțin, 5-10 bani per litru de lapte“, a declarat Daniel Frei, îngrijorat că sectorul zootehnic riscă să dispară în câțiva ani, dacă acesta nu va fi sprijinit și ajutat.

Acesta ne-a menționat și principalele probleme cu care crescătorii de vaci de lapte încep anul 2023:

1. Lipsa de încredere între fermieri și a asocierii. Singuri, fermierii nu pot negocia prețurile la imputuri și la produse.

2. Concurența neloială a produselor de la raft. Acum 2 ani a apărut un regulament european prin care se interzice comercialiarea produselor cu conținut de ulei vegetal hidrogenat peste 2 grame la suta de grame. „Dacă ne uităm acum pe etichetă nu mai scrie ulei vegetal hidrogenat, ci doar ulei vegetal, dar specialiștii își dau seama că acizii grași saturați de pe etichetă nu sunt din grăsimi naturale, sunt hidrogenate“, spune Daniel Frei.

În acest sens, imediat după Anul Nou, Ministerul Agriculturii a elaborat normele de aplicare a Legii laptelui și a produselor lactate, adoptate în toamna anului trecut, și ghidul de definiții și termeni folosiți în industria laptelui. Va exista „Observatorul Laptelui și al Produselor Lactate“, care va colecta și centraliza date și informații referitoare la piața laptelui și a produselor lactate, dar și cu privire la exploatațiile de animale de lapte, efective, cantități, produse și prețurile de la cel al laptelui crud, ca materie primă de comercializare, și costuri de producție. Legea prevede și ca laptele și produsele din lapte să fie clar delimitate pe rafturile magazinelor, iar cele cu adaosuri de grăsimi vegetale să fie expuse în spații separate.

3. Contractele deficitare între fermier și procesator. Fermierii au ieșit în dezavantaj, fiind neasociați și neavând puterea să-și angajeze un avocat, când au semnat tot felul de contracte care au fost păguboase pentru ei. „S-au întâlnit clauze în care se specifica un preț unic pe anul 2022, 1,80 lei/ litru. Dacă se dorea rezilierea contractului sau să mărescă prețul, o puteau face doar cu condiția să mai livreze lapte încă 6 luni. O altă clauză considerată de fermieri abuzivă a fost graficul de la început de an, pe care îl face procesatorul, în care se specifica plus-minus 5%. Or vaca nu e dozator. Și în aceste condiții se impun niște penalități pentru laptele livrat într-o cantitate mai mare, peste 5%. Nu merită, mai bine îl dai la porci decât să îl vinzi fiindcă te penalizeză pe toată cantitatea de lapte. Dacă livrezi mai puțin, să zicem 900 litri în loc de 1.000 litri, pentru diferența aceea iar te penalizează pe toată cantitatea și tu pierzi“, ne-a povestit, revoltat, președintele Samus Lact.

4. În final, dar nu și în cele din urmă, subvențiile care s-au dovedit neputincioase în anul 2022. „Aici, ca noutate, apare partea de bunăstare pentru bovina de lapte. O speranță și un ajutor, dar nu e salvarea“, a conchis Daniel Frei.

Anca LĂPUȘNEANU

Mihai Petcu: „În aproape 60 de ani, niciunul nu a fost așa dificil ca 2022“

Dură prin realitatea pe care o prezintă, dar foarte bine ancorată în situația zilelor noastre. Asta este definiția pentru declarația pe care Mihai Petcu, medic veterinar și manager de fermă de vaci de lapte de 60 de ani, un fel de Dalai Lama al crescătorilor de bovine, ne-a dat-o. Agroindustriala Pantelimon nu are nevoie de prezentare. Vorbesc pentru ea toți anii aceștia în care a rămas în picioare, în vreme ce toate celelalte, cca 40 de ferme din jurul Capitalei, constituite în „centura laptelui“, au dispărut. Nu poți face o retrospectivă a ultimilor ani zootehnici fără să discuți cu Mihai Petcu.

A fost o lipsă totală de respect a conducătorilor față de acest sector

„Nu a plouat, porumbul s-a dezvoltat foarte puțin, nu a legat și atunci am făcut un siloz fără valoare nutritivă. A trebuit să cumpărăm cereale ca să îl completăm și să fie bun pentru consum și să avem niște producții corespunzătoare. A trebuit să cheltuim mulți bani, dar am reușit să ne asigurăm necesarul de furaje și vom trece cu bine peste această iarnă.

Dacă prezinți simplist costurile de producție, pot să vă spun așa: înainte de Revoluție, cu un litru de lapte luam trei litri de motorină, acum cu trei litri de lapte luăm unul de motorină. Asta arată că în fermele zootehnice costurile de producție au crescut cu 30-40% până acum. Carburanții sunt scumpi, prețul inputurilor a crescut extraordinar de mult, iar prețul laptelui s-a mărit poate doar cu 2-3% față de prețurile anterioare. Viitorul este foarte dur, în sensul că va trebui să depunem niște eforturi foarte mari ca să putem supraviețui, nu să prosperăm.

Vacile au fost defavorizate față de toate celelalte categorii care au primit ajutor economic, în sensul că numai un procent din numărul de vaci a primit subvenție. O altă greșeală este că, dacă acum 5-6 ani aveai 3.000 de tăurași la îngrășat și luai subvenție, tăurașii erau în Arabia vânduți ca friptură. La vaci de lapte nu se dă subvenție pentru toate capetele. Efectivele au scăzut îngrijorător, de la 7 milioane de vaci de lapte, cât aveam la Revoluție, a mai rămas doar 1 milion, și acesta în scădere.

Fără vacile de lapte nu putem trăi. Agroindustriala Pantelimon este singura unitate din 42 de ferme care au fost în jurul Capitalei, aparținând IAS-urilor și CAP-urilor. Restul erau vaci ale țăranilor. Noi am reușit atâția ani de la Revoluție să supraviețuim și sperăm să o ducem înainte.

Cel mai dur adevăr legat de anul 2022 este că a fost o lipsă totală de respect a conducătorilor față de acest sector. Lipsă de respect pentru că nu am văzut nimic care să arate că existăm. Dacă vom continua să disprețuim vaca, această specie fantastică pentru omenire, vom suferi o pierdere uriașă. Gândiți-vă că scrisorile celor de acasă către fiecare român de pe front începeau cu „a fătat vaca“. Așa cei care luptau în război aveau certitudinea că cei de acasă aveau ce mânca. Nu știu dacă o să înceapă vreun război sau dacă în acest caz o să scrie cineva de pe front «ați prins gândacii sau râmele?»“

Efectivele de bovine şi efectivul matcă existente la 1 iunie 2022, față de 1 iunie 2021

„Cred deviem extraordinar de mult și schimbarea este opusă, nu parțială, nu doar cu câteva grade. Asta nu va duce la nimic bun“.

„Au fost cheltuieli suplimentare pentru fermieri, iar cel mai grav este faptul că mulți au trebuit să renunțe la această activitate. Acest lucru se întâmplă și într-o conjunctură psihologică proastă, aceea de a face propagandă pentru a elimina vaca sub pretextul că este ființa care poluează cel mai mult“.

• La 1 iunie 2015, față de aceeaşi dată a anului 2014, efectivele de bovine au crescut atât pe total, cât şi ca efectiv matcă, cu 0,4%, respectiv cu 0,6%. La 1 iunie 2016, faţă de aceeaşi dată a anului 2015, efectivele de bovine au crescut cu 0,2% atât pe total, cât şi la efectivul matcă.
• Până în momentul de față au fost singurii ani în care s-a înregistrat o creștere a efectivelor. Începând cu 2017, efectivele de bovine au înregistrat o scădere constantă.
• La 1 iunie 2017, faţă de aceeaşi dată a anului 2016, efectivele de bovine au scăzut cu 3,3% pe total şi cu 2,5% la efectivul matcă.
• Efectivele de bovine la 1 iunie 2018, faţă de aceeaşi dată a anului 2017, au scăzut cu 0,5% pe total, iar efectivul matcă cu 0,2%.
• Efectivele de bovine existente la 1 iunie 2019 au scăzut faţă de aceeaşi dată a anului 2018, cu 2,0% pe total şi cu 1,6% la efectivul matcă
• Efectivele de bovine existente la 1 iunie 2020 au scăzut cu 2,4% pe total şi cu 1,7% la efectivul matcă, faţă de 1 iunie 2019.
• Efectivele de bovine existente la 1 iunie 2021 au scăzut cu 2,6% pe total şi cu 0,7% la efectivul matcă, faţă de 1 iunie 2020.
• Efectivele de bovine existente la 1 iunie 2022 au scăzut cu 0,7% pe total şi cu 0,9% la efectivul matcă, faţă de 1 iunie 2021.

Analizând distribuţia pe regiuni de dezvoltare, se constată că ponderea efectivelor de bovine existente la 1 iunie 2022, față de aceeași dată a anului 2021, a crescut în regiunile Centru (+0,3 puncte procentuale), Nord-Est, Vest şi Nord-Vest (+0,1 pp.), a scăzut în regiunile Sud-Vest Oltenia (-0,3 pp.), Sud Muntenia (-0,2 pp.) şi Sud-Est (-0,1 pp.), iar în regiunea București-Ilfov a rămas constantă.

Laura ZMARANDA

Începând cu anul 2017, Ferma Țuțu îmbină sectorul vegetal cu cel zootehnic și de procesare. Totul a început din dorința de a începe un nou business în familie, unul care să producă hrana proaspătă pentru consumatori. Tânărul crescător, Ionuț-Lucian Iorga din Luncavița, o comună din județul Tulcea, crede în ideea de fermă familială. Ca urmare, a înființat în urmă cu 5 ani o microfermă de vaci. Rasa pe care o crește este Fleckvieh și toate animalele sale au certificat de origine.

Fleckvieh, o rasă adaptată pentru Dobrogea

„În anul 2017 am achiziționat 14 juninci și un taur de reproducție, iar în momentul de față avem un efectiv de 70 de bovine. Suprafața agricolă este de 50 ha pe care le folosesc strict pentru obținerea furajelor necesare în zootehnie. Structura culturilor este repartizată astfel: lucernă, porumb, orz, triticale. Am investit pe partea de origine și toate animalele au certificat de origine. Am ales Fleckvieh deoarece am avut în trecut rasa Holstein, dar în mediul climatic din Dobrogea aceasta nu era cea mai potrivită. Rasa Fleckvieh este una mult mai rezistentă la boli, la afecțiunile podale, dar cel mai important aspect este că am mizat pe faptul că este o rasă mixtă lapte-carne“, ne spune tânărul din Luncavița.

Tot laptele pe care îl produce Ferma Țuțu este prelucrat în regie proprie, în mica fabrică de produse lactate (caș, telemea, brânză proaspătă, smântână).

„Intenționăm să ne mărim paleta de produse lactate în viitorul apropiat. Tot laptele pe care îl producem este prelucrat în mica fabrică de produse lactate. Comercializăm zilnic laptele la dozatorul din localitate și colaborăm cu peste 10 magazine, la nivel de județ, pentru care distribuim produsele noastre lactate“, adaugă tânărul fermier. În Ferma Țuțu randamentul la sacrificare este unul destul de bun, iar producția de lapte la nivel de fermă este mulțumitoare, cca 22 l/cap de animal. Momentan, sistemul de furajare este unul tradițional, rația bazându-se în principal pe lucernă și un amestec de concentrate administrate în momentul efectuării mulsului“, ne mărturisește crescătorul.

„Efectivele de animale scad, fermele se desființează“

Ionuț-Lucian Iorga, viitor medic veterinar, face performanță în ferma familiei și crede cu ardoare în viitorul fermei familiale. Acesta este student în ultimul an la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași, iar pentru el cheia succesului este munca. „Noi, tinerii fermieri, următoarea generație, cred că avem o mare responsabilitate, și anume să producem în țara noastră. Efectivele de animale scad, tot mai multe ferme se desființează, iar cele care rezistă acum sunt cele care vor furniza alimente în anii următori“, mărturisește acesta.

Investiția într-un astfel de domeniu este una ridicată, în special dacă se dorește a deveni o fermă modernă, însă cheia succesului este munca, la care se adaugă efortul pe care îl depui zilnic, alături de angajații pe care îi ai în fermă, spune tânărul fermier. „Consider că munca în zootehnie, mai ales pe partea creșterii bovinelor de lapte, trebuie să o faci cu drag.“ De la înființarea fermei, familia Iorga a încercat anual să o dezvolte

Zootehnia diferă de la specie la specie, mai spune tânărul din Luncavița. „Cel mai important este ca omul să fie documentat, să aibă măcar cunoștințe minime legate de specia de animale pe care dorește să o crească, iar apoi să aprofundeze periodic cunoștințele.“

„În următorii ani intenționez să accesez fonduri europene cu ajutorul cărora să-mi tehnologizez ferma. Îmi place ceea ce fac, iar cel mai mulțumit mă simt atunci când știu că există oameni care consumă din produsele pe care le producem și care apreciază munca pe care o depunem în fermă zi de zi.“

Beatrice Alexandra MODIGA

DN Agrar Group (BVB: DN), cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală, a finalizat lucrările de modernizare a sălilor de muls la Ferma Apold. Investiția a constat în construcția unei noi săli de muls, la standarde internaționale, care a fost finalizată în luna iunie și a fost finanțată printr-un împrumut bancar, precum și în renovarea sălii de muls curente, a cărei valoare de renovare s-a ridicat la suma de 100.000 euro și a fost finanțată integral prin surse proprii, inclusiv construcția și punerea în funcțiune.

Operarea celor două săli la capacitate maximă, în 3 ture, ar permite o creștere a capacității operaționale cu 50% pentru Ferma Apold, de la 1.000 de vaci. Totodată, pentru aceeași fermă au fost achiziționate 400 de vaci de muls, care vor acoperi până la 40% din noua capacitate.

„Investițiile în sălile de muls realizate la ferma Apold contribuie la obiectivul grupului de a creşte producţia de lapte, după ce în prima jumătate a anului am investit în noi adăposturi pentru animale, creşterea efectivului de animale, precum şi o hală suplimentară de stocare a furajelor. În linie cu strategia anunțată, am investit în achiziționarea a 400 vaci, rasa Holstein din Germania, pentru ferma Apold, restul efectivului fiind completat cu tineret bovin crescut în fermele noastre“, a declarat Jan Gijsbertus de Boer, președinte al Consiliului de Administrație DN Agrar Group SA.

Cele două săli de muls sunt de tipul „Swing over“ și au integrate câte 60 de posturi pentru muls, fiecare, împreună, având o capacitate de muls de 480 bovine/oră, însumând o producție curentă de 45.000 de litri de lapte zilnic.

În primul semestru din 2022, DN Agrar și-a consolidat poziţia de lider de piaţă în producția de lapte de vacă, cu operaţiuni integrate, cu peste 10.000 de capete de vaci de lapte și tineret bovin şi o suprafață lucrată de aproape 7.000 de ha de teren.

DN Agrar Group este cea mai mare fermă zootehnică integrată din România, cu producție de lapte de vacă și producție vegetală. Grupul activează în centrul Transilvaniei, în județele Alba, Sibiu și Hunedoara.

Compania a fost înființată în 2008 de Jan Gijsbertus de Boer și este listată la Bursa de Valori București, în piața AeRO din februarie 2021. Începând cu data de 19 septembrie 2022, acțiunile DN Agrar sunt incluse în indicele BETAeRO al celor mai tranzacționate companii din Sistemul Multilateral de Tranzacţionare SMT.

Principalele domenii de activitate ale companiei sunt zootehnie, producție agricolă vegetală, prestări servicii în agricultură, logistică, transport, turism și servicii de consultanță pentru afaceri și management.

(I.B.)

Nici nu mai știi ce și pe cine să crezi atunci când se vorbește despre poluarea mediului și schimbările climatice. Cert este că totul este altfel acum față de vremurile din urmă cu 50-100 de ani, când anotimpurile erau bine delimitate, manifestările meteo moderate, iar oamenii, da, oamenii mai echilibrați în manifestări și comportamente față de ei înșiși, de muncă și semeni.

Sunt aspecte despre care se vorbește mult și demult, se arată cu degetul, care tremură când este îndreptat spre adevărații poluatori ai planetei, dar stă drept când se arată către cei, de fapt, mai puțin vinovați de răul produs mediului în care trăim.

Se caută soluții, cauze și vinovați, dar se pare că nu există curajul necesar de a vorbi, despre aceștia și, de ce nu, despre necesitatea eliminării lor spre binele tuturor. Pentru că răul, cunoscut de altfel, se impune a fi eradicat.

Dar care este acest RĂU? Sau mai marele RĂU?

Unii, din interese ușor de intuit, ocolesc adevărul despre generatorii catastrofelor globale – fenomene meteo extreme, tot mai frecvente și mai violente care amenință însăși viața în toate formele ei, inclusiv VACA, devenită OAIA NEAGRĂ în mintea unora, vinovată de... marea poluare a planetei.

Și uite-așa, globaliștii deturnează atenția opiniei publice, direcționând-o către cu totul altundeva. Se vorbește mai puțin despre industria chimică, cea constructoare de mașini, producătoarea miliardelor de motoare cu ardere internă care au invadat mediul terestru și aerian, industria electrotehnică, petrolieră etc., adevăratele surse principale de poluare a mediului.

Un studiu al unor activiști pentru un mediu curat, realizat cu ceva vreme în urmă, scotea în evidență câteva elemente asupra cărora ar trebui să se reflecte mult, din care am reținut câteva. De pildă, precizau aceștia, un avion de capacitate medie consumă oxigen cât 150 de autovehicule și elimină tot atâtea gaze cu efect de seră (CO2) vinovate de creșterea temperaturii globale, iar exemplele ar putea continua.

În ciuda acestor evidențe, vaca, biata de ea, alături de alte specii indispensabile unei vieți naturale normale, este socotită vinovată pentru ceea ce generează, scoasă în fața careului și judecată pentru ceea ce, de fapt, n-a săvârșit. Degeaba „avocații“ încearcă să-i dovedească nevinovăția, ba mai mult, importanța prezenței ei pentru ceea ce asigură omenirii, „acuzarea“ susține scoaterea acesteia „în afara legii“ inclusiv a ceea ce produce, aducând ca argument existența alternativelor la proteinele animale, zice-se nepoluante, respectiv cele produse în laborator sau anumitele specii și varietăți de insecte.

Mă întreb, de-ar fi să se întâmple asta s-ar reveni la o climă normală? Dacă aș știi că prezența atâtor consumatori de oxigen și generatori de poluanți ar fi mai benefică planetei, cu siguranță aș fi de partea celor care susțin că animalele sunt cea mai nocivă prezență, dar cum adevărul este contrar acestor opinii, rămân la convingerea, asemeni multora, că aceasta este o aberație a unor minți tulburi, parcă potrivnice vieții pe Planeta Albastră. De aici ar mai fi un pas până să spunem că însuși OMUL este un mare poluator. Ce-ar urma?

Ion Banu

În luna octombrie, în satul Deutsch-Weißkirch / Viscri din județul Brașov, Transilvania este liniște. Câteva grupuri de turiști vizitează încă biserica fortificată. Unii cumpără șosetele de lână specifice locului, tricotate de către femeile rrome și expuse la tarabele de la marginea drumului; alții iau cu ei pâinile mari de casă, care se coc într-un cuptor imens cu lemne, chiar sub ochii lor. Și chiar la sfârșitul toamnei apare inevitabil întrebarea: „Unde este casa prințului Charles?“

Martin Teuch este încă uimit astăzi că satul său natal a devenit o destinație de călătorie atât de populară. În trecut, când își arăta buletinul sau menționa locul de reședință, era întrebat iară și iară: „Și unde este locul acesta?“. Desigur, sasul transilvănean este încântat de schimbare. „Arată bine acum. Cred că este în regulă“, spune el.

„Suntem doar câțiva oameni – dar foarte activi. Toată lumea contează. Trebuie să participi“, spune Martin Teuch, care este și membru al parohiei protestante. Își amintește cu drag de marea întâlnire saxonă din vara anului 2017 la Hermannstadt / Sibiu, unde a participat la paradă în costumul său frumos. De atunci a continuat tradiția, în prima sâmbătă din august, având loc întâlnirea la domiciliu a sașilor germani-Weißkircher în vechea patrie.

Cu această ocazie întâlnește cunoscuți și prieteni. Majoritatea și-au păstrat casele din România și încep să le renoveze. Mai ales cei din generația sa vin acum în sat mai des. Cu câțiva ani în urmă probabil că nu au avut timp să vină „acasă“. Aveau alte priorități, erau ocupați cu copiii lor care erau mici și doreau să se stabilească în Germania.

Emigrația nu era o variantă

El însuși ar fi putut aparține repatriaților. Dar emigrarea nu a fost niciodată o opțiune, ne povestește Martin Teuch. După căderea Zidului Berlinului în 1989, cel mai evident lucru de făcut era să meargă mai departe. În cazul său, „asta a însemna să continue în propria casă părintească, refăcându-și toată viața. Părinții lui erau fermieri de „cooperativă de producție agricolă“, forma în care agricultura colectivă trebuia să se desfășoare pe terenurile expropriate sub regimul comunist. Rudele lui Martin și-au făcut bagajele și au emigrat. Și, imaginați-vă, a rămas într-o astfel de curte, un han vechi, cu ce a mai rămas acolo: animalele din grajd, lemnul din magazie, cerealele din pod. Au lăsat totul acolo.

Martin nu-și putea imagina că lucrează într-o fabrică. A fi lucrător independent înseamnă mult pentru el. Și apoi, recunoaște deschis, o mulțime de lucruri care ar fi putut fi încă folosite i-au fost lăsate. „Nu toată lumea are o astfel de oportunitate cu lucrurile.“

Începutul nu a fost însă ușor. În anul 1991, când Legea nr. 18 privind restituirea terenurilor urma să fie aplicată, Martin era prea neexperimentat pentru a lua măsurile necesare. Mama sa a fost, de asemenea, copleșită de acest lucru – la fel și un frate grav bolnav. Dar când cererile de restituire a terenurilor au putut fi depuse din nou în anul 2005, tânărul fermier a profitat de ocazie. „Am avut din nou un avantaj“, își amintește Martin, pentru că a putut să solicite și proprietățile rudelor sale, proprietăți pe care le-a primit în cele din urmă.

Livrează lapte și vinde viței

Astăzi deține 16 vite, rasa Bălțată Românească. Livrează lapte și vinde viței, așa își rezumă munca. În sat există un punct de colectare a laptelui condus de asociația Agro-Eco Viscri-Weisskirch. Sigur, prețul lasă mult de dorit, punctează Martin, dar cel puțin este plătit la timp. Desigur, Martin nu poate stăpâni totul singur, așa că trebuie să se bazeze pe ajutorul a trei zilieri din sat.

A fost util faptul că o organizație de ajutor din Germania i-a oferit primul său tractor. Au fost adăugate și alte echipamente necesare, pe care asociația agricolă de atunci le primise de la Fundația Saxonia. Între timp, Martin a achiziționat și ferma vecină, unde muncitorii făceau reparații. Mai sunt multe de renovat la cele două case vechi, pas cu pas.

Animalele sunt prioritatea numărul unu pentru Martin. Așa se întâmplă că nici măcar nu se gândește la amenajarea unei camere de oaspeți, cum au făcut majoritatea vecinilor săi. Nu poate face planuri mari de vacanță nici pentru el însuși pentru că este „legat de animale“. Are aproximativ 37 de hectare pentru care primește și subvenții de la APIA. Terenul este destinat producției de fân. Situat nu tocmai aproape de sat, din păcate, nu e potrivit pentru cultivarea lucernei. Din cauza cererilor de returnare târzie proprietățile mai bine cotate au fost deja luate. Producția internă de fân este de obicei suficientă în lunile de iarnă, când vacile și vițeii lui sunt în grajduri și nu duse la pășunat cu turma comunității, așa cum se întâmplă de obicei în cursul anului. În afară de fân, le mai dă animalelor și cereale măcinate, cumpărate de la dealeri. Atunci când cantitățile solicitate sunt mai mari, aceștia livrează cereale la domiciliul clientului. Fiind unul dintre puținii sași transilvăneni rămași în patria lor și care, la fel ca strămoșii lor, activează astăzi în agricultură, el nu regretă că nu a plecat de aici.

Este chiar mândru de asta.

Anca LĂPUȘNEANU

Sectorul zootehnic nu poate exista fără sectorul vegetal! Acest lucru ni-l confirmă fermierul Ionel Tataru din localitatea Lișna, comuna Suharău, județul Botoșani. Acesta are o fermă de bovine Holstein, mai exact un efectiv de peste 100 capete și cca 360 ha de culturi vegetale.

Contract cu o fabrică de procesare a laptelui din Dorohoi

Societatea familiei Tataru a fost înființată în anul 2008, dar aceasta face agricultură din 2003. Inițial afacerea a funcționat pe bază de PFA, apoi a fost înființată societatea și familia a luat teren în arendă. Deși de meserie Ionel Tataru nu este fermier, ci lăcătuș mecanic, acesta spune: „Ne-am adaptat, am studiat, am mai și greșit. Avem o fermă vegetală de 360 ha, sectorul vegetal fiind combinat cu cel zootehnie. Avem 55 de vaci de lapte, iar restul, până la 110, sunt exemplare din categoria tineret, viței sugari. Suntem axați pe rasa de lapte Holstein, dar avem câteva exemplare de Bălțată românească. Am ales Holstein pentru că este o rasă de lapte și așa avem un flux de bani lunar. În fiecare lună predăm laptele către o fabrică de procesare din Dorohoi care colectează laptele la două zile, în jur de 1.300-1.400 litri. Prețul este de 1,55 lei/litru, cumva suntem remunerați binișor“, adaugă fermierul botoșănean.

Crescătorul de animale este descurajat

„Producem singuri furajele (fân, lucernă, siloz de porumb, orz), în afară de premixuri pe care le cumpărăm de la diferite firme, și asta este legătura dintre vegetal și zootehnic. Pajiștile comunale nu le folosim, nu avem așa ceva în exploatația fermei. O fermă de bovine, cu 40-50 de capete sau mai mult, bine administrată și manageriată poate fi rentabilă. Viitorul crescătorilor de animale din România este imprevizibil pentru că mulți încep să le vândă și pentru că nu este încurajat crescătorul de animale“, mai specifică Ionel Tataru.

2021, un an productiv pentru cultura mare

Anul acesta la ferma din Lișna s-a tras linie. „La cerealele păioase am avut rezultate foarte bune, la rapiță am obținut 4 tone/ha, iar la grâu și la orz, peste 6 tone/ha. 2021 a fost un an foarte bun, cine nu recunoaște acest lucru înseamnă că nu e fermier. În fermele mixte, vegetale-zootehnice, în anii în care producția vegetală nu este mulțumitoare rezultatele din sectorul zootehnic compensează acest lucru și invers. Personal, cu laptele obținut și cu ce am produs în sectorul vegetal ne-am putut achiziționa inputurile, leasingul, am achitat bugetul de stat și ne-am plătit cei cinci salariați. Despre utilajele pe care le avem în dotare pot spune că sunt suficiente pentru a lucra cele 500-600 de hectare.“

Beatrice Alexandra MODIGA

România deține un șeptel de cca 2 milioane de capete de taurine, ceea ce reprezintă aprox. 2,30% din totalul efectivului exploatat la nivelul Uniunii Europene (FAOSTAT, 2017). 90% din vacile din România sunt crescute în ferme de tip asociativ-familiale sau simple gospodării, iar restul de 10% în ferme de tip industrial (MADR, 2017). Acest articol se adresează acelor exploatații cu caracter tradițional și își propune să înlesnească pentru fermieri înțelegerea principiilor de alimentație caracteristice sistemului românesc de exprimare a necesarului nutritiv al animalelor și a valorii nutrețurilor.

Pentru ca o vacă să producă lapte de calitate, în codiții de eficiență economică, aceasta trebuie să primească o rație echilibrată. Necesarul nutrițional al unui animal se compune din necesarul pentru întreținerea funcțiilor vitale (ceea ce necesită animalul ca să poată trăi) și necesarul pentru producția de lapte. Exprimarea acestui necesar nutrițional se face cu ajutorul a cel puțin 5 principii nutritive: substanță uscată (kg/cap/zi), energie (UNL/cap/zi), proteină (g PDI/cap/zi), minerale (g Ca și P/cap/zi) și caroten (mg/cap/zi).

Substanța uscată

Taurinele sunt animale poligastrice, prezentând anumite particularități la nivelul sistemului digestiv.

Astfel, stomacul acestora este tetracameral și specializat în valorificarea furajelor de volum (bogate în celuloză). Pentru o bună funcționare a prestomacurilor este necesară acordarea unei atenții deosebite structurii și conținutului rației. Pentru evaluarea acestui parametru, trebuie să ținem cont de structura fizică a rației (particulele de furaj trebuie să aibă dimensiuni cuprinse între 1-3 cm), coeficientul optim de încărcare (kg SU/UN între 1,5 și 3,3) și fermentescibilitatea mijlocie (nivel de energetice echilibrat).

Energia

Se măsoară în unități nutritive lapte (UNL), sistem românesc, propus în 1991 de dr. Ghe. Burlacu. Necesarul vacilor este de cca 0,95 UNL/100 kg greutate vie și de 0,48 UNL/litru de lapte.

Tabelul de mai sus permite stabilirea exactă a necesarului zilnic de energie al unei vaci de lapte. Acesta se află la intersecția dintre linia corespunzătoare greutății vii a vacii cu coloana producției de lapte. În cazul de mai sus, o vacă cu o greutate de 550 kg și o producție zilnică de 20 litri de lapte/zi va necesita un aport energetic de 14,70 UNL.

Proteina

Pentru exprimarea necesarului de proteină se recomandă sistemul francez care presupune folosirea proteinei digestibile în intestin (g PDI). Acest sistem ține cont de capacitatea biomasei ruminale de a prelucra sursele de proteină atât din punct de vedere energetic, cât și din punctul de vedere al conținutului de azot. Astfel, sistemul PDI presupune exprimarea necesarului exprimat în PDIE (proteina digestibilă în intestin permisă de conținutul energetic al rației) și PDIN (proteina digestibilă în intestin permisă de conținutul în azot al rației). Cele trei valori trebuie să fie egale (necesarul se exprimă în g PDI, iar aportul în g PDIE și g PDIN), având în vedere că vaca poate valorifica aportul proteic doar la nivelul parametrului cel mai mic. Dacă o vacă are un necesar de 1.250 g PDI, iar rația cu care este hrănită asigură un aport de 1.000 g PDIE și 1.300 g PDIN, vaca va primi prin rație un aport real de proteină de doar 1.000 g PDI/zi, ceea ce nu este suficient! Necesarul de întreținere al unei vaci este de cca 67,5 g PDI/100 kg greutate vie și de 50 g PDI/litru de lapte produs.

Și în acest caz, intersecția dintre linia determinată de greutatea vacii și coloana definită de nivelul producției determină necesarul de proteină al animalului. Vaca exemplificată aici va avea un necesar de 1.371 g PDI.

Macromineralele

Fermierii trebuie să acorde o atenție deosebită aportului de calciu (g Ca/zi) și fosfor (g P/zi) deoarece acestea joacă un rol vital în menținerea bunăstării animalelor producătoare de lapte. Se recomandă câte 5 g de Ca și P pentru fiecare 100 kg greutate vie a animalului și câte 3 g, respectiv 2 g, de Ca și P pentru fiecare litru de lapte produs. O vacă de 550 kg și cu o producție de 20 litri de lapte va avea următorul necesar de macroelemente:

• Întreținere: 550 kg GV/100 * 5,0 g Ca = 27,5 g Ca
• Producție: 20 L lapte * 3,0 g Ca/L = 60,0 g Ca
• Total: 87,5 g Ca

• Întreținere: 550 kg GV/100 * 5,0 g P = 27,5 g P
• Producție: 20 L lapte * 2,0 g P/L = 40,0 g P
• Total: 67,5 g P

Vitaminele

În general, aportul vitaminic se asigură prin suplimente și premixuri, iar în grija fermierului rămâne doar echilibrarea surselor de caroten. Necesarul vacilor de lapte este de 15 mg/100 kg GV și 15 mg/1 L lapte. Astfel, vaca exemplificată va avea un necesar de 382,5 mg caroten/zi.

Rația zilnică

Furajele care formează rația zilnică reprezintă surse de nutrienți (UNL, PDI, Ca, P, caroten etc.). Dezideratul major este acela de a găsi combinarea optimă a acestora astfel încât necesarul nutrițional al vacilor să fie satisfăcut în proporție de 100%.

Având în vedere variabilitatea producției de lapte a unui efectiv de vaci de lapte, se recomandă optimizarea unor rații individuale sau formarea de grupe tehnologice. Pentru a ușura această muncă a nutriționistului se poate aplica următoarea strategie de alimentație:

– se va calcula o rație de bază care să satisfacă necesarul vacilor pentru întreținere și producția a 10 litri de lapte;

– producția de lapte ce depășește cei 10 litri asigurați prin rația de bază va fi susținută cu ajutorul unui nutreț combinat de completare astfel optimizat încât, prin administrarea unui kg, să asigure producția a 2 l de lapte.

O rație bine echilibrată, destinată vacii prezentate aici, va avea următoarea structură și caracteristici:

– 25 kg siloz de porumb

– 8 kg fân de lucernă

– 5 kg nutreț combinat IBNA pentru vaci în lactație exploatate în sistem semiintensiv.

Prin combinarea celor trei furaje, rația asigură bunăstarea vacii și manifestarea potențialului genetic al acesteia. Avantajul principal al acestei metode constă în faptul că rația este foarte versatilă doar prin modificarea cantității de nutreț combinat în funcție de variația producției de la o zi la alta sau de la o vacă la alta. IBNA Balotești vă propune un nutreț combinat a cărui structură și optimizare au rezultat în urma studiilor efectuate de cercetători cu experiență vastă în domeniu. De asemenea, specialiștii noștri stau la dispoziția crescătorilor care doresc consultanță în domeniul nutriției vacilor de lapte.

Pentru detalii suplimentare vă stăm la dispoziție!

IBNA Balotești

Șef Serviciu MCTE

Ing. Alexandru KELEMEN

0764.909.219; Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

La nivel internațional și național există un interes deosebit pentru longevitatea animalelor. Ovinele și bovinele cu o reproducție și o stare de sănătate bune au o longevitate productivă mare. Longevitatea productivă reprezintă perioada de timp de la prima fătare a animalului până la ieșirea din efectiv.

În cadrul INCDBNA-IBNA Balotești s-au efectuat studii privind longevitatea productivă a ovinelor și bovinelor. Pentru evaluarea genetică a animalelor privind longevitatea productivă s-a utilizat metoda parametrică Weibull (Modelul Proporțional Hazard) – analiza supraviețuirii. Din studiile efectuate s-a observat că longevitatea este influențată

într-o proporție mică de factorii genetici și într-o proporție mult mai mare de factorii de mediu, cum ar fi nutriția, condițiile de adăpostire, starea de sănătate a animalului. Managementul fermei are un rol important în realizarea performanțelor productive și în asigurarea unei stări bune de sănătate. Un management bun determină realizarea unor producții ridicate și determină o bună supraviețuire a animalelor.

Fermierii păstrează în turme ovinele care prezintă o bună prolificitate și o producție de lapte mare și reformează oile cu probleme de reproducție și cu o producție de lapte mică. În fermele de vaci sunt păstrate vacile care sunt bune din punctul de vedere al producției și reproducției. Supraviețuirea mieilor și vițeilor influențează producția de carne. Longevitatea pentru miei și viței reprezintă perioada de timp de la naștere până la ieșirea din efectiv.

Longevitatea influențează profitul în fermele de ovine și bovine. O bună longevitate determină un profit mai mare pentru fermieri.

Evaluarea genetică a ovinelor și bovinelor pentru longevitate productivă este importantă în programele de selecție.

Rodica Ștefania PELMUȘ

pelmus_rodica_stefania @yahoo.com

Fermierul Vasile Tofeni, în vârstă de 46 de ani, din Dumitra, o comună din județul Bistrița-Năsăud, crede în ideea de fermă familială. Chiar el a înființat în anul 2000, o mică fermă de vaci din rasele Bălțată românească și Holstein, aduse din Olanda.

„De mic copil am lucrat la o fermă de vaci în comuna Dumitra și așa am ajuns să îndrăgesc animalele, în special vacile de lapte. În anul 2000 mi-am cumpărat primele două vaci, le-am înmulțit până am ajuns la un efectiv de 15 vaci. În anul 2017, prin intermediul programului Ajutor de minimis pentru achiziția de vițele/juninci, am mai achiziționat încă 10 juninci gestante din Olanda. Iar de atunci le-am tot înmulțit și în prezent am un efectiv de 60 de capete, respectiv 40 de mame și 20 de juninci. Rasa Holstein cu origine din Olanda este sensibilă și greu de adaptat în România, dar am reușit cu eforturi mari să îngrășăm vacile într-un mediu nou. Printre ele mai avem 5 capete din rasa Bălțată românească, o rasă ușor adaptabilă mediului nostru.“

Crescătorul spune că este mulțumit de rezultate, iar cheltuielile sunt recuperabile. „Le furajăm cu siloz de porumb, lucernă verde, făină de mălai, făină de grâu, premixuri și cu o gamă variată de șroturi (șrot de floarea-soarelui, rapiță și soia). O rație are cu aproximație 50 kg de siloz porumb, 8-10 kg de șroturi/ cap de animal, și mă costă în jur de 28 lei/cap de animal/zi. Producem doar lapte pe care îl predăm la un procesator, la prețul de 1,5 lei/litru. Această afacere este profitabilă, dar cere multă investiție și muncă. Pe viitor vreau să ajung la un efectiv mai mare de animale“, mai spune Vasile Tofeni.

Beatrice Alexandra MODIGA

Deși aceste cuvinte ar părea răstite, fermierul Mazăre din Întorsura Buzăului le-a rostit cu un ton resemnat, tremurat și blând. Ca pe o sentință implacabilă rostită către cei mai iubiți dintre oameni. De undeva de pe strada Primăverii, de la polul frigului românesc, acolo unde 23 de vaci sunt hrănite cu fân, siloz și multă iubire.

Valea Crivina, unde era moara lui Mazăre, a ajuns acum strada Primăverii nr. 16

Acum 300 de ani, un om înstărit din Prejbea, o localitate învecinată, care avea ciurda de vaci la păscut în acest loc, a hotărât să facă o moară acolo. Apoi a dat de zestre moara fetei sale care s-a căsătorit cu Andrei Mazăre. O moară de piatră pe apă, antrenată de o roată având cupe din lemn. Gheorghe Mazăre nu a mai prins moara în funcțiune. A asistat însă la demontarea ei. Iar în curte mai sunt câteva pietre de moară de diferite mărimi, așa ca un fel de masa tăcerii. Ca la mai toate morile din acea perioadă mai găseai și câte un teasc pentru stoarcerea uleiului din semințe sau miez de nucă. Peste ani, teascul, de care nimeni nu a mai avut nevoie de când a apărut uleiul de floarea-soarelui, l-a achiziționat Răzvan Ciucă, inițiatorul și ani de zile directorul Muzeului Național al Agriculturii din Slobozia. Acum poate fi văzut alături de exponate din toată țara de cine mai vrea să știe ceva din istoria agriculturii românești. Acolo unde, în curând, va ajunge și ultimul țăran.

Iată cum după 300 de ani de morărit, chiar dacă moara nu mai există de o jumătate de veac, lumea numește acest loc tot moara lui Mazăre.

Creșterea vacilor de lapte este tradițională în familia Mazăre

La fel ca și creșterea oilor și a porcilor. Rămânea ceva uium de la moară și trebuia folosit. Pe atunci lanțurile scurte erau realitate și nu dădea nimeni bani ca să se înființeze. La fel și integrarea producției pentru obținerea unui profit (valoare adăugată, cum se spune acum). Nici comuniștii nu au reușit să rupă tradiția. Dar se pare, cel puțin așa ne spune fermierul, că ar putea fi ultimul din familie care se va mai ocupa cu această activitate, deși a construit acum 3 ani grajdul cu gândul de a-l lăsa copiilor lui. Acum fata lucrează pentru o firmă de construcții cu acționari canadieni, ca proiectant. A absolvit Facultatea de Design de Produs și Mediu din Brașov. În week-end, fiica vine și mulge vacile. Știe rostul ca și băiatul, care s-a ocupat îndeaproape de bunul mers al fermei. Când am ajuns acolo tânărul fermier se angajase deja ca inginer silvic și era în instructaj la Holtzindustrie Schweighofer, fabrica de cherestea din Recea, deși își vedea viitorul ca fermier și viitor proprietar de pensiune agroturistică. Au făcut și iazuri cu pește. În plus, locul e așa de generos încât „boierii de la București“ s-ar bucura de câteva clipe de liniște.

Gheorghe Mazăre are 23 vaci, peste 30 de oi și o filozofie aparte

Mi-a plăcut să-l ascult pe acest fermier. Chiar și atunci când se văita nu arăta cu degetul spre nimeni. Nu a suduit politicienii, nu a aruncat cu invective în cei de la APIA care or să-i taie 1 ha de la plată pentru că a avut îndrăzneala să refacă pășunea într-un loc de unde a scos ceva pietriș spre a aranja groapa pentru siloz. A întors cei 5 ari ca să pună lucernă și teledetecția a surprins loc arat în pășune și l-au penalizat. Acel hectar înseamnă 7% din suprafața de 15,5 ha eligibile pe care o administrează. Mai folosește încă vreo 15 ha luate cu arendă, dar „la negru“. Adică, proprietarii își iau subvenția și el le mai plătește 400 lei/ha. „Nu vor să facă contract de arendă, dar nici să-l lucreze nu vor“, spune Gheorghe Mazăre.

Vacile cu lapte au o medie a producției de 15 l. Sunt 17 la număr, toate în COP, iar 13 sunt eligibile pentru sprijinul voluntar cuplat. „Dacă ne vor mai da ceva. Că nici să mă împrumut nu mai îndrăznesc. În mai mi se termină și silozul și o să mut vacile în ferma de vară“, mai spune fermierul. Deși o să fie greu și cu iarba din cauza secetei. „Am intrat în toamnă cu secetă, iarna asta a dat doar un pospai de omăt, iar primăvara, în ultimii ani, nu mai vrea să plouă și sunt temperaturi de vară“, spune îngrijorat fermierul de pe strada Primăverii nr. 16. Ca un amănunt colorat, de acolo, de pe pășunea de vară, până anul trecut când a cumpărat un tractor, transporta laptele cu un măgăruș cu teleguță până la tancul de răcire. Au cumpărat și utilaje în speranța că zootehnia va avea vremea ei. „Nu găsești pe nimeni să vină la vaci. Țiganii sunt înscriși la ajutorul social și ne numesc «români proști» pentru că muncim și mirosim a balegă. Iar procesatorii iau laptele pe te miri ce“, mai spune Mazăre. Dar și-au pierdut încrederea. Procesatorul, Milcov Sărămaș îi dă iarna 1,2-1,1 lei/l de lapte, iar vara scade prețul de achiziție și la 0,7 lei/l. „Nici să mori, nici să trăiești. Doar atât cât să agonizăm!“, spune unul din ultimii țărani ai României. Au cumpărat și tanc de răcire de 750 l, iar din 2006 și-au făcut întreprindere familială. Ca să intre în rândul fermierilor europeni!

Au încercat să facă un grup de producători

De fapt, acesta a fost momentul în care au trecut la forma de organizare persoană juridică. S-au ales cu câteva seminarii și tot felul de promisiuni. Și cu dări către stat, în timp ce majoritatea producătorilor de lapte din zonă nu au societăți deschise. Din păcate, inițiativa a decedat în fașă. Ba chiar înainte de a fi înfășată. Gheorghe Mazăre este deschis asocierii pentru că este convins că uniți ar reuși să negocieze un preț mai bun. Ar suna și fumos un grup de producători de lapte din orașul Întorsura Buzăului. Mai ales că o parte din pășune, respectiv primii 60 m, face parte din intravilan. Dar cel mai mult teren îl are arondat la comuna Sita Buzăului. Tot plătește aproape 1.200 lei impozit anual pe proprietăți.

Fermierul de 57 ani povestea, cu anume umor, de încercările celor de la județ, dar și ale celorlalte autorități locale în a convinge lumea că e mai bine să se asocieze. Sau cum să acceseze fondurile europene etc. Mazăre a spus că mai toți încheiau așa: „în mare cam așa se pun lucrurile“; în schimb, spune fermierul, „pe noi ne mănâncă lucrurile astea mai mici și imposibil de dus la un capăt“.

Toate animalele din curte stau la mângâiat

Ca într-un basm urban scroafa tânjește după mângâiere. A fătat de trei ori și au vrut să o vândă, dar nu a cumpărat-o nimeni. Cred că avea peste 300 kg. „Știu că pare așa frumoasă viața la țară atunci când oamenii o privesc câteva minute“, spune cu un zâmbet de ascet urmașul morarilor din Valea Crivina. Și nu pot să-i spun decât că îl înțeleg (la un moment dat aveam aproape 10 vaci în curtea mea de la țară și visam să fiu fermier).

Acum îi pare rău că nu a acceptat să se întoarcă la fostul UFET, acolo unde a cumpărat un austriac. A avut o ofertă și de la școală să se angajeze ca maistru la instruirea practică. Dar el deja se hotărâse să înmulțească animalele, așa cum au făcut-o de-a lungul veacurilor strămoșii săi. Își aducea aminte de bunicul său care a fost prizonier de război la Marea de Azov în a doua conflagrație mondială. A lipsit mulți ani de acasă. O perioadă a fost în lagăr. Apoi a fost eliberat și a mers din sat în sat, din casă în casă, până a rămas o perioadă la un om înstărit care avea și vaci, dar și o prisacă. Acolo a învățat să îngrijească albinele și a adus această îndeletnicire și la Valea Crivina. Abia de acolo a reușit să trimită o scrisoare în țară, după 6 ani, și să primească și el vești de acasă. Când a adormit cu scrisoarea lângă el boierul a putut citi în aceasta că familia lui Nicholas avea 18 vaci acasă. A doua zi i-a zis: „Nicholas (așa îi spunea boierul de origine germană), tu ai mai multe vaci ca mine“, apoi l-a ajutat să ajungă acasă. De acolo a învățat să folosească stupii cu rame de lemn și să se ocupe de selecția vacilor.

Nimic din ce am văzut în această fermă nu e fals sau kitch. Nici peretele grajdului pe care erau expuse joagărele devenite inutile în prezența motoferestraielor, niciun fel de sculptură naturală căreia fermierul nostru i-a spus „Cumințenia pământului“ (ca un apropo la subscripția publică). Poate într-o zi acest lemn de alun crescut prin lemnul de salcie frumos lustruit și lăcuit va salva ceva din rusticul amestecat cu gândul bun al acestei frumoase familii de țărani români din această zonă binecuvântată de Dumnezeu.

Gheoghe Mazăre va continua să se trezească când lumea din oraș doarme și să se culce când toți ceilalți locuitori visează deja. Nu pentru bani sau bogăție. Ci pentru că așa i-a cântat cucul!

Tudor CALOTESCU

Fermierul Florin Bogos din satul Podolenii de Jos, comuna Cozmeşti, judeţul Iaşi, crede de o viaţă de om în ideea de fermă familială. Are chiar el una, pe un deal din satul natal, respectiv un efectiv de 40 de vaci din rasa Bălțată românească.

„Eu m-am apucat de creșterea vacilor de mic copil, fiind o îndeletnicire transmisă din tată-n fiu la noi în familie. Nu am avut din prima această rasă, am luat de la cineva o junică și așa le-am tot înmulțit. Creștem aceste animale în familie, deocamdată doar eu cu soția; băieții sunt plecați, unul la facultate, iar celălalt la liceu. Mai avem ajutor de la copii, la sfârșit de săptămână, când vin acasă; fără ei ar fi greu. Aici în sat mai este un frate care are un efectiv  mai mare, dar la el forța de muncă e mult mai mare, un altul este în Podolenii de Sus; și el are un efectiv destul de numeros. An de an luăm subvenția de la APIA, dar e mică, mai mult de 500 lei nu s-a dat niciodată“, ne spune crescătorul ieşean.

Toturor celor din comuna Cozmeşti care au animale primăria le-a concesionat un imaş, o suprafaţă de 49 ha, unde pasc toate animale, mai spune Florin Bogos. „Am ceva teren arabil, am mai luat și în arendă, dar anul acesta nu s-a făcut absolut nimic, doar în jur de 1.000 kg de porumb. Noroc cu terenul concesionat de primărie! În acest moment nu aș da la nimeni sfatul să se apuce de creşterea animalelor. E greu să mă pronunț; dacă nu ești de mic crescut cu așa ceva este greu. Trebuie să aibă în primul rând teren pentru a avea cu ce face furajele.“

Pentru familia Bogos este dificil să distribuie produsele deoarece soții spun că se află într-un sat la marginea județului, departe de pieţele cheie. „Eu le mulg doar o singură dată în zi, dimineața, îmi dau în jur de 7 litri/cap de vacă la mulsoare, dar am zile când nu mulg niciuna, în funcție de cerințe. Facem brânză scoaptă, cum se spune, dar și caș, pe care le vindem la piață în Cozmești, dar cerere este mică pentru că la noi în sat este lume puțină. Nu avem posibilitatea de a ajunge și în alte piețe din alte localități, fiind producător mic... pentru noi nu merită să aprovizionăm alte piețe, aș spune că este ceva complicat, ne trebuie transport, suntem prea departe și de Răducăneni, de Iași nici nu mai spun“, încheie fermierul Florin Bogos.

Beatrice Alexandra MODIGA

Radu Teodor Husău este de profesie inginer în telecomunicaţii, iar împreună cu fratele său Cristian (inginer mecanic) şi sora Delia (farmacistă) se ocupă de agricultură şi zootehnie, în care sunt asociaţi cu părţi egale, în satul Răstolţ, comuna Buciumi, judeţul Sălaj. Fiind în zona de deal, unde suprafaţa de teren favorabilă cerealelor este limitată, direcţia de extindere era zootehnia; aşa au ales bovinele de munte Salers, o rasă de gabarit mare, rustică, rezistentă la condiţiile aspre de mediu și de furajare limitative, cu un spor de creştere bun.

Bovine Salers aduse din Franţa

Radu împreună cu cei doi fraţi au moştenit de la bunicii din partea mamei în satul Răstolţ aproximativ 15 hectare de teren pe care le lucrau părinţii care, pensionari fiind, s-au mutat la ţară. Acolo aveau şi un Universal 640 DTC şi utilajele aferente, cumpărate în anul 1991, dar acest lucru nu a fost suficient, spune acesta. „Am început în anul 2011 cu sector vegetal, lucrând terenul pe care îl aveam în proprietate şi luând teren în arendă. Am vândut atunci şi tractorul şi utilajele româneşti şi am cumpărat din Franţa primul tractor folosit, marca Massey Ferguson. Apoi, în anii următori am mai luat două tractoare de aceeaşi marcă şi alte utilajele necesare mecanizării. În fermă lucrez doar eu şi fratele meu, fără angajaţi, iar sora mea contribuie financiar la cele necesare în fermă. În 2013 am renunţat definitiv la locul de muncă din domeniul IT, iar împreună cu fratele meu avem o firmă de reparaţii utilaje care alături de fermă ne asigură veniturile.“

La început cultivau în fiecare an în jur de 20 ha de porumb şi, în funcţie de an, recoltau 7-11 t/ha. Fiind o zonă rece şi cu terenuri mai sărace, nu ajungeau la producţii foarte mari, dar compensau cu preţul de vânzare ceva mai ridicat decât era în zonele favorabile. Producţia de porumb o depozitau şi o vindeau pe parcursul anului către crescătorii de animale din proximitate, mai adaugă Radu. „Având în vedere specificul situaţiei noastre, cu imposibilitatea de a asigura prezenţa în fermă 24 din 24, 7 zile din 7, vaca pentru carne a fost varianta potrivită, iar în anul 2016 am hotărât să începem cu bovine Salers. În luna septembrie am obţinut un credit bancar de 15.000 euro cu durata de 5 ani, iar în decembrie 2016 am importat 10 femele şi 1 tăuraş, cu vârsta de aproximativ 12 luni. Animalele sunt cu pedigree pe patru generaţii şi provin din leagănul rasei, din Cantal, Franţa. Cu actele de export şi transportul până în fermă, acele 11 animale au costat între 13-14.000 euro.“

Avantajul rasei Salers: fătările sunt extrem de uşoare

Familia Husău s-a oprit la rasa Salers pentru că este o rasă de bovine de munte, dar de gabarit mare, rustică, rezistentă la condiţiile aspre de mediu, la variaţiile mari de temperatură și la condiţiile de furajare limitative, dar în acelaşi timp oferă un spor de creştere foarte bun. „Avantajul major al rasei, care o şi diferenţiază net de orice altă rasă, sunt fătările extrem de uşoare, fără asistenţă.

În istoria rasei, în efectivul înscris în controlul oficial al performanţelor nu s-a înregistrat nicio cezariană. Asistenţa la fătare este necesară doar în cazul poziţionării viţelului cu spatele sau uneori în cazul gemenilor. Pentru noi, care suntem de multe ori plecaţi din fermă, o vacă care îşi poartă singură de grijă era un lucru obligatoriu. În toamna lui 2018 am avut primele fătări în fermă, toate animalele fiind la prima fătare, și totul a decurs perfect, fără probleme. Am avut o fătare şi în ianuarie, la -20°C, care a decurs bine. Singura preocupare din partea noastră în sezonul fătărilor este localizarea viţeilor în vederea crotalierii pentru că, dacă nu reuşim să o facem în primele două zile de viaţă, viţeii devin foarte vioi şi greu de prins pe păşune. Fiind o rasă rustică, este deosebit de rezistentă la boli, singurele tratamente la noi în fermă fiind cele două deparazitări interne, primăvara la începutul păşunatului şi toamna la intrarea în grajd. Şi, bineînţeles, cele obligatorii: tuberculinarea şi vaccinarea antiantrax. Această rasă prezintă «efectul acordeon» – o mobilizare rapidă a ţesu-

tului adipos în condiţiile variaţiilor în furajare, fără să afecteze curba de lactaţie. Când mâncarea este din abundenţă, ele îşi refac rezerva corporală. În condiţii extreme, o vacă adultă poate mobiliza 120 kg din rezerva corporală“, menţionează fermierul Radu Husău.

Calitate superioară a nutreţurilor

În ferma de la Răstolţ, din luna mai până în noiembrie animalele stau pe păşune, cu gard electric, unde au nevoie doar de iarbă, apă şi sare. „Le vizităm o dată pe zi să ne asigurăm că nu a rupt nimeni gardul şi că este totul în regulă. Din noiembrie până în mai animalele sunt aduse la adăpost, unde le administrăm fân din amestec de graminee şi leguminoase sau fân de lucernă. În primul an am cosit pajiştile cu flora spontană, dar am început să înfiinţez şi culturi furajere cu amestecuri de graminee și leguminoase în teren arabil. Cheltuiala cu înfiinţarea culturilor se justifică pe deplin prin calitatea şi cantitatea superioară de furaj obţinut. Fiind în zonă cu terenuri acide, cultura de lucernă este limitată pe suprafeţe mici favorabile acestei plante, deci folosim amestecuri de graminee cu leguminoase. Este nevoie doar de păşune vara, iar iarna o administrare de fân dimineaţa şi alta seara sunt suficiente“, mai adaugă crescătorul.

Fermă autosustenabilă la un efectiv de 90 de vaci mamă

În prezent, în ferma celor trei fraţi sunt 28 de capete cu tineret. Toate femelele sunt păstrate în fermă, iar tăuraşii se vând; în locul lor sunt achiziţionate viţele pentru extinderea efectivului. „2019 a fost un an cu preţuri mici oferite, fiind de 2-2,1 euro/kg în viu la greutatea de cca. 350-400 kg pe care o ating la 10-12 luni. Rentabilitatea unei ferme de vaci Salers, care să îţi ofere un venit suficient ca să poţi trăi exclusiv de pe urma ei, este de la 30 de vaci mamă în sus. Astfel, ferma noastră va deveni autosustenabilă când vom trece pragul de 90 de capete. Fătările au loc pe păşune, majoritatea în luna septembrie, viţeii fiind înţărcaţi la sfârşitul lunii iunie. Consumul de fân este aproximativ 5% din greutatea corporală/zi. Un balot rotund de fân de calitate de 150 x 120 ajunge într-o zi la cca 12-15 vaci mature, iar la maturitate cântăresc 650-800 kg. Producţia de lapte se situează în jur de 11 litri de lapte/zi; este un lapte foarte gras, iar curba lactaţiei este adaptată nevoilor viţelului, ceea ce permite acestuia să crească pe păşune, fără suplimente, doar din lapte şi iarbă, cu un spor de 1,1-1,2 kg/zi în rasă pură şi 1,2-1,3 kg/zi în cazul încrucişării cu tauri Charolaise culard“, mai precizează acesta.

Tăuraşi porţionaţi la caserolă

Privind la viitor, familia Husău doreşte să mărească numărul la 90-100 de vaci mamă din fătările din fermă, dar şi din importurile de animale în rasă pură şi metisare cu taur Salers pe vacile autohtone şi să dezvolte o reţea de vânzări directe, respectiv să abatorizeze tăuraşii la o greutate de 550-600 kg în viu, porţionaţi la caserolă şi vânduţi direct la consumatorul final. „Astfel, consumatorul cumpără un produs natural şi ştie exact ce are în farfurie, iar noi suntem obligaţi să menţinem standarde ridicate de calitate pentru că suntem în contact direct cu consumatorul final. Dar trăim în România postdecembristă şi normalitatea ne este străină, ne lovim de munţii indiferenţei sau ai lipsei de bunăvoință din partea autorităților. În loc să creştem vaci şi să valorificăm produşii, din 2017 încercăm an de an să convingem autorităţile să permită începerea Registrului Genealogic pentru rasa Salers în România şi ne lovim de refuz“, încheie Radu Teodor Husău.

Beatrice Alexandra MODIGA