Creșterea iepurilor de casă reprezintă o preocupare străveche. Oamenii au ales această specie de animale pentru următoarele avantaje: carnea este bogată în proteine și săruri minerale, săracă în grăsimi și aproape lipsită de colesterol; blănițele argăsite se pot folosi la confecționarea de căciuli, gulere, jachete, mantouri, mănuși etc.; părul este utilizat în industria de fetru (n. red. pâslă fină și deasă, din lână sau din păr de animal, folosită la confecționarea pălăriilor); valorifică foarte bine nutrețurile vegetale existente în gospodărie; pot fi crescuți în spații reduse și în adăposturi ieftine, o iepuroaică poate produce 60-70 kg carne/an, prin produșii ei.

Ramura zootehniei care se ocupă cu creșterea iepurilor de casă se numește cunicultură.

De-a lungul timpului, în România s-au crescut iepurii în țarcuri exterioare, grajduri pentru taurine, cuști dispuse sub cerul liber sau sub șoproane, iar mai recent, în sisteme intensiv industriale.

Înființarea unei ferme de iepuri se pornește cu o serie de adulți care se pot înmulți şi nu cu pui. Pentru un tip de cunicultură semiintensivă se pot selecta 100 de femele și 15 masculi, iar pentru proiecte mai modeste şi cunicultură extensivă se poate porni cu 10 femele și 1-2 masculi.

Pentru o fermă de proporții cu cunicultră foarte intensivă se poate începe cu un număr de 500 femele și 55-60 masculi. Se vor estima 6-7 fătări pe an, inclusiv în decursul primului an.

Se montează din loc în loc adăposturi la nivelul solului, conținând paie (pentru un plus de căldură) care vor fi folosite pe perioada iernii, locuri unde iepurii să se poată retrage și ascunde în cazul vreunei sperieturi, dar şi unde femelele vor da naștere puilor şi îi vor ține cel mai probabil până la înțărcare.

Sfaturi în creșterea iepurilor

Cunicultura în libertate completă este aplicată în crescătoriile extensive ori în afacerile de familie de tip gospodăresc, în care sunt necesare numere reduse de familii de iepuri.

Cunicultura în semilibertate înseamnă cuști şi padocuri în aer liber, dar și posibilitatea de a monitoriza eficient crescătoria. Se amplasează boxele pe terenul disponibil, cu o înălțare de la sol de minimum 15 cm spre a evita acumularea umezelii şi amenințarea sănătății iepurilor de casă. Cuștile sunt sprijinite pe piloni / suport suficient de înalt şi echilibrat astfel încât să nu ajungă umezeala solului şi paraziții (spre exemplu, căpușele) la animale. Se pot etaja pe 3 nivele, uneori chiar 4, dar este contraindicat. De regulă sunt cuști mici şi cuști mari, organizate individual pentru iepurii reproducători şi de grup pentru tineret (puii înţărcaţi).

Cunicultura aceasta este recomandată pentru rasele de iepuri de casă mixte, crescute atât pentru carne, cât şi pentru blană. Animalele beneficiază de condiţiile meteo naturale, nu de lumină artificială, nu de sisteme de încălzire ori răcire, iar acest lucru asigură o dezvoltare excelentă.

Cuştile trebuie poziţionate şi orientate în asemenea mod încât să nu ajungă vântul la iepuri, ei nu reacționează bine nici la zăpadă, acoperişurile făcându-se înclinate şi cu streaşină, şi nici la căldura solară directă. Un alt pericol îl constituie sunetele deranjante. Iepurii sub presiune puternică au puseuri de adrenalină, iar acestea, în cele mai grave cazuri, conduc la porniri canibalice: femelele ajung să-şi mănânce puii. Fermierii trebuie să asigure menţinerea unei temperaturi minime de 5°C chiar şi pe durata iernii.

Cunicultura în captivitate se practică în sistemele industriale unde crescătoriile sunt de tip foarte intensiv, iepurii sunt instalaţi în hale, încăperi special amenajate, în cuşti supraetajate.

Cele mai apreciate sunt cuştile mobile cu podele mobile, respectiv cu tăviţe pentru dejecţii care se extrag cu uşurinţă şi se dezinfectează periodic astfel încât iepurii să nu fie expuşi la riscuride boală, infecţii etc. Sistemele de hrănire şi adăpare sunt semiautomate de cele mai multe ori, iar acest fapt asigură eficienţă. Această practică de creştere în captivitate este indicată pentru producţie de carne; mai puţin pentru rasele exclusiv de blană, fiindcă spaţiul de mişcare şi condiţiile rigide de trai nu garantează o speranţă mare de viaţă şi nici o stare foarte optimistă pentru iepurii de casă.

De obicei, cuştile sunt confecţionate din metal şi plasă de sârmă.

Iepurii se hrănesc cu lucernă, morcov, sfeclă roșie, pătlagină, vetrice, podbal. De asemenea, se dă și un amestec de plante, astfel iepurii își vor putea aleage hrana după plac, diferite cereale cum ar fi grâu, porumb și orz.

Este important ca iepurii să fie hrăniți în fiecare zi la aceeași oră. Hrana se dă în principal seara, când iepurii mănâncă mai liniștit deoarece este mai răcoare și mai puțin zgomot. Iepurii trebuie să aibă permanent apă potabilă. Nu este indicat să li se dea ceapă, arpagic, sparanghel, praz. De asemenea, pot provoca boli gastrointestinale cartofii cruzi, frunza de cartofi, resturile de plantă de roșii. În majoritatea cazurilor iepurii vor muri. Mai sunt interzise plantele conifere, apa în care a nimerit o plantă coniferă, varza (verde, albă și roșie), trifoiul roșu, conopida etc.

Anca LĂPUȘNEANU

FACTORUL RUSSEN

Factorul russen [rus], cunoscut și ca factor Himalaya în standardul englez, este dat de prezența genei recesive în locusul A din genotip. Aceasta duce la un animal parțial albinos cu ochi roșii, doar extremitățile – bot, urechi, picioare, coadă – fiind colorate. Culoarea închisă a extremităților se datorează prezenței unei enzime termolabile. Astfel, pe acele părți ale corpului la care temperatura pielii este sub 35°C [alte surse 28°C] se dezvoltă o colorare a blănii. Din acest motiv, marcajul sau „desenul“ generat este mult mai pronunțat iarna decât vara, obținerea unor desene bune în zonele mai calde fiind dificilă.

Istorie

Denumirea vine inevitabil de la prima rasă cu marcaje tipice, numită iepurele rus în Franța și iepurele Himalayan în Anglia. Găsim în scrierile lui Darwin referiri la doi iepuri primiți din Rusia având acest fenotip, însă el spune că sunt aproape identici cu iepurii Himalaya. Asta înseamnă că fenotipul acesta se găsea deja în insulă! Informațiile fragmentare despre originea lor au dus de-a lungul timpului la diferite denumiri precum iepuri polonezi, africani, egipteni etc.

Oricare ar fi originea iepurelui rusesc, putem afirma cu siguranță că la mijlocul sec. al XIX-lea el era crescut în Marea Britanie și, concomitent, în Franța.

Potrivit mai multor surse, se pare că rasa crescută de francezi are o origine complet diferită de cea engleză, singurul lucru asemănător fiind marcajele care erau negre. De altfel, chiar și după apariția altor varietăți de culoare [albastru, havana, lila] culoarea neagră rămâne cea mai răspândită. Cum s-a întâmplat și în alte cazuri, denumirea rasei a devenit varietate de culoare prin apariția de noi rase bazate pe marcajul dat de factorul rus. În standardul european există în acest moment un număar de 7 rase al căror fenotip se datorează acestui factor.

factorul russen pitic colorat

Pitic colorat russen este cel mai mic reprezentant al raselor cu desen datorat acestui factor. Cu o greutate situată între 1.0-1.5 kg, face parte din grupa raselor pitice. Este recunoscut în două variante de culoare: negru și albastru.

factorul russen pitic russen

Berbecul pitic russen face parte tot din grupa raselor pitice, având o greutate de 1.5-2.0 kg. Standardizați abia în 1975, după aproape 20 de ani de muncă de selecție, berbecii pitici sunt astăzi o rasă foarte apreciată și cu foarte multe varietăți de culoare. În cazul nostru există două varietăți de culoare, russen negru și russen albastru.

factorul russen iepurele russen

Iepurele Russen, considerat prima rasă la care apare desenul tipic, face parte din grupa raselor mici, cu o greutate cuprinsă între 2.0-3.0 kg. Oarecum similar, cu o greutate de 1.5-2.0 kg, în standardul britanic găsim rasa Iepurele Himalayan. De aceea, în literatura de specialitate găsim atât termenul de factor rus cât și de factor himalayan. În afară de greutate, cele două diferă și ca număr de varietăți de culoare. Față de negru și albastru, standardul britanic recunoaște și culorile havana și lila.

factorul russen californian

Californian/Marele rus sunt practic aceeași rasă, chiar dacă standardul european le clasifică diferit, ambele în grupa raselor mijlocii.

Ambele rase au o greutate cuprinsă între 3.5-5.0 kg, având caracteristici comune, până la contopire. De altfel, nu am văzut decât foarte rar în cataloagele expozițiilor internaționale rasa marele rus. La Californian avem standardizate culorile negru, albastru și havana. La Marele rus există doar varietatea pe negru.

factorul russen nitraner

Nitraner este o rasă de iepuri creată în Slovacia, în regiunea Nitra, de unde i se trage și numele. El a fost creat de un colectiv condus de ing. Jaroslav Zelnic, obiectivul fiind un iepure cu bune calitați reproductive și economice, care să poată fi folosit atât în fermele mari, cât și în micile gospodării.

Ca rase de lucru s-au folosit argintiul francez și russen, în prima fază. Apoi, în faza a doua s-au folosit iepuri californieni importați din Slovacia. Rasa a fost standardizată în 1977, are o greutate de 3.5-5.0 kg și există în două varietăți de culoare: albastru și albastru-gri.

factorul russen urias transilvania

Uriașul de Transilvania este printre ultimii intrați în rândul raselor cu marcaje russen. Creat în România de o echipă condusă de Valentin Petrescu Mag, rasa apare în expozițiile de profil începând cu 2009. Ulterior, rasa a fost omologată și a participat la trei ediții consecutive ale expozițiilor europene de profil, căpătând recunoașterea internațională, chiar dacă nu este inclusă încă în standardul european. În anul 2017, cu ocazia editării primului Standard românesc pentru iepurii de rasă, ea a fost introdusă în standard, făcând parte din grupa raselor uriașe, cu o greutate de 4.5-9.0 kg. Deși varietatea neagră este cea mai răspândită, rasa are și varietăți pe albastru, havana și gri.

Satin californian este de asemenea o rasă mai nou creată, chiar dacă iepurii cu factor satin au apărut de multă vreme. Aici, pe lângă gena russen, avem de-a face cu o altă genă recesivă care modifică structura firului de păr, blănile devenind mătăsoase și strălucitoare. Rasa are o greutate de până la 4 kg, fiind încadrată în grupa raselor satin. Observăm aici că rasa este denumită după californian, și nu după iepurele rus. Există o tendință în literatura de specialitate de a denumi marcajele „russen“ la rasele mici și pitice, iar pentru rasele mijlocii și mari „californian“, însă nu este o regulă.

factorul russen rex

Rex Russen este ultimul din lista noastră. Ca și la satin, avem de-a face cu o altă genă recesivă care modifică structura blănii, făcând-o mult mai catifelată și densă, cu o lungime mai mică a firului de păr. Rasa are o greutate de 3-5 kg și se poziționează în grupa iepurilor rex.

Cam acestea sunt rasele „desenate“ de factorul rus, un desen foarte apreciat de crescătorii de pretutindeni tocmai prin prisma faptului că idealul e greu de obținut. Însă, desprea aceasta, în alt articol.

Valentin FILIP

Pentru participarea la expozițiile specifice orice animal de reproducție trebuie să îndeplinească o serie de cerințe specifice privind rasa, sănătatea, îngrijirea și etichetare clară. În plus, un marcaj clar, ușor de identificat și citit este indispensabil în păstrarea unei evidențe în creșterea și gestionarea crescătoriei. Dacă la păsări și porumbei această etichetare se face prin intermediul inelării, la iepurii de rasă se realizează prin tatuaj specific. Pe baza tatuajului și a certificatului genealogic emis de asociație, originea fiecărui animal poate fi determinată în mod cert. Desigur, putem aduce în discuție o serie întreagă de „inexactități“, de posibile „fraude“ etc. Cei mai vechi dintre crescători își amintesc că în ultimii zece ani s-au încercat diverse forme de tatuare, uniformizarea pe plan național realizându-se acum patru ani. Nu este probabil cel mai bun sistem, dar deocamdată este funcțional!

Cu toate că modul de tatuare este unic în țară de ceva timp, întâlnim încă în expoziții iepuri tatuați incorect, tatuaje indescifrabile, suprapuse, inversate stânga- dreapta, tatuaje făcute „peste noapte“! De aceea scopul acestui articol este să aducă la cunoștința crescătorilor modul de înregistrare și tatuare a iepurilor de rasă.

Crescătorul trebuie să trimită responsabilului cu registrul genealogic pe asociație fișa de reproducere care conține datele părinților, data fătării și numărul de pui de tatuat pe sexe. Acest lucru trebuie să se realizeze între 6-10 săptămâni de la fătare, în momentul când o primă evaluare a puilor a fost făcută și sunt încă neînțărcați. Responsabilul asociației va înregistra puii în următoarea ordine: întâi masculii și apoi femelele.

Reguli de arbitraj privind tatuajele în expoziții

- Animalele fără tatuaj, tatuaj incomplet, nelizibil sau dublu vor fi excluse de la evaluare.

- Animalele cu tatuaj  vizibil „proaspăt“ vor fi excluse de la evaluare.

- Animalele cu tatuaj inversat în ureche, cu inversare a lunii cu anul, fără indicativ clar pot fi arbitrate cu acordul organizatorului și dacă poate fi certificată identitatea animalului.

Modul de tatuare stabilit de FNCPPAM România Indicativ de asociație:

  • se va tatua indicativul de asociație primit de la Federația Națională
  • pentru asociațiile / cluburile deja aderate acest număr va fi distribuit în funcție de ordinea aderării în cadrul Federației Naționale (de exemplu: prima asociație aderată la Uniune va avea indicativul 1, a doua va avea indicativul 2 și a treia va avea indicativul 3 etc.).
  • pentru asociațiile care devin noi membri ai Federației naționale acest număr va fi atribuit de către Federația Națională în momentul aderării.

cresterea iepurilor schema

Tatuajul urechii drepte se va forma astfel: indicativ de țară (RO) urmat de indicativul de asociație. Acest număr este alocat de către Federația Națională în momentul aderării.

Tatuajul urechii stângi se va forma astfel: luna, anul nașterii, nr. curent de înregistrare a animalului din registrul genealogic.

Luna: se tatuează cifra corespunzătoare lunii de naștere a animalului, cu excepția lunilor noiembrie și decembrie care se vor înregistra 11, 12 pentru a nu fi confundate cu luna ianuarie și februarie. Luna octombrie se înregistreaxă cu 0.

Anul: ultima cifră corespunzătoare anului de naștere al animalului.

Valentin FILIP, Vicepreședinte CNA Iepuri

Guliciuc Dănuț Marius, membru al Asociației Crescătorilor de Păsări și Iepuri de Rasă din Bucovina și al Clubului de Uriaș Pestriț din România, are în Ipotești, Suceava, o crescătorie de iepuri de rasă. Spune despre sine că a moștenit această pasiune de la tatăl său și că se ocupă de creșterea iepurilor de la opt ani. „Eram pasionat de iepuri și vizitam toate expozițiile care se organizau. Mereu mi-am dorit să particip la o astfel de expoziție și să am animale de rasă.“ Am profitat de experiența domniei sale pentru a afla cât de dezvoltată este cunicultura în țara noastră și dacă există vreo șansă ca în acest sector de nișă să se înființeze fermele intensive de care se vorbea în urmă cu câțiva ani.

Condiții în crescătorie și îngrijire

În crescătoria din Ipotești există astăzi un efectiv de 15 femele și 15 masculi pentru reproducție. Crescătoria este construită astfel încât să existe trei compartimente distincte, respectiv maternitatea (locul unde fată iepuroaicele), locul unde sunt păstrați adulții și locul unde, pe timp de vară, sunt scoși puii. Suprafața totală este de 80 mp, iar crescătorul spune că a investit aici aproximativ 5.000 de euro.

„Permanent am un nucleu de reproducție foarte bine organizat și selectat. Păstrez întotdeauna 15-20 de femele și 5-8 masculi. O femelă poate făta 1-12 pui sau chiar mai mult, dar nu țin toți puii în cuib. Păstrez doar 5-6 exemplare pentru că altfel nu supraviețuiesc toți. Laptele mamei se împuținează pe măsură ce puii cresc și pot rămâne flămânzi, devin vulnerabili în fața bolilor și pot muri. Fătările au loc toamna, iarna și primăvara, iar în această perioadă, dar și vreo trei sau chiar patru luni după, iepuroaicele și puii au nevoie de îngrijiri speciale, în special în ceea ce privește alimentația. Trebuie în acest sens administrată o hrană bogată sau suplimentată cu vitamine și proteine.“

Durata medie de viață a unui iepure este, în funcție de condițiile asigurate, de 1-5 ani. Prin prisma experienței sale, dl Guliciuc spune că iepurii sunt animale pretențioase și că necesită o îngrijire mai specială. În afară de o alimentație corespunzătoare, iepurii de rasă au nevoie de spațiu suficient, ventilație, lumină și, nu în ultimul rând, de curățenie. Statusul de sănătate în crescătorie este foarte important, de aceea respectarea condițiilor menționate este o parte a garanției că iepurii rămân sănătoși. Principalele boli cu potențial de a distruge întregul efectiv din crescătorie sunt boala hemoragică și micomatoza (cauzată de țânțari), dar pentru prevenirea lor există atât vaccinuri românești, cât și produse în afara țării.

În ceea ce privește spațiul, fiecare crescător își poate adapta crescătoria în funcție de posibilități. Dimensiunea poate varia de la o cușcă simplă până la un adăpost cu câteva sute de exemplare, cu o suprafață de 20 mp până la 100 mp.

Crescătorii nu sunt sprijiniți de stat

Crescătoria din Ipotești a fost înființată pe principiul de a crește doar exemplare de rasă care să îi permită dlui Guliciuc șansa de a-și împlini visul din copilărie, acela de a participa la competițiile de profil. La concursurile de profil fiecare rasă este evaluată diferit. Criteriile de evaluare sunt forma corpului și tipul (20 puncte), greutatea (10 puncte), părul (20 puncte), desenul corpului (15 puncte), desenul trunchiului (15 puncte), culoarea (15 puncte), starea de sănătate și îngrijirea (5 puncte). Exemplarul cu cele mai multe puncte este declarat câștigător.

„Pentru noi, crescătorii profesioniști, cel mai mare avantaj este prezența în competiții. Acolo vezi valoarea exemplarelor tale, acolo se vede măiestria fiecărui crescător și locul pe care îl ocupă în ierarhia crescătorilor. Nu comercializez carne de iepure, o folosesc doar pentru autoconsum în gospodăria mea. Cele mai frumoase exemplare le păstrez pentru competiții, iar cele care nu corespund criteriilor din competiții le sacrific. Foarte rar mai dau câte un exemplar celor care sunt pasionați de cunicultură, dar nu cu scopul de a transforma crescătoria într-o sursă de afacere.“

De altfel, în lipsa unor unități de sacrificare specializate, crescătorii nici nu au posibilitatea de a dezvolta cunicultura mai mult decât un hobby.

„Principalul dezavantaj atunci când vorbim despre creșterea iepurilor este absența abatoarelor unde am putea sacrifica iepurii. Mai mult decât atât, în tot acest timp de când sunt crescător de iepuri nu am auzit pe nimeni din acest domeniu să fi fost sprijinit în vreun fel de stat sau să primească vreo subvenție. La noi merge deviza „fiecare se descurcă cum poate“. Ca urmare, nu știu dacă mai există vreo fermă de iepuri în țara noastră, doar crescătorii particulare care funcționează din pasiunea crescătorilor.“

Totuși, în magazine se comercializează carne de iepure, cel mai probabil importată, iar prețul unui kg variază între 20 și 30 de lei.


„În 1993 am început să achiziționez tot felul de iepuri de rasă, Uriașul gri, Uriașul alb, Uriașul negru, Californian, Neozeelandez. În cele din urmă am adus acasă și Uriașul pestriț, varietatea alb-negru (există și varietățile alb albastru și alb havana), rasă pe care o păstrez și acum.“ – Guliciuc Dănuț Marius

„În decursul anilor am câștigat numeroase premii atât la categoria individual, cât și la categoria colecție, aceasta fiind formată din patru exemplare care au fost evaluate și împreună au primit cel mai mare punctaj. Un exemplar care se prezintă în competiții poate costa până la 500 de euro. Eu am cumpărat exemplare ale căror prețuri au variat între 100 și 300 de euro.“– Guliciuc Dănuț Marius


(D.Z.)

Comercializarea cărnii de pasăre în țara noastră se realizează cu respectarea legislației comunitare și a legislației naționale corespondente. În conformitate cu aceasta, carnea de pasăre trebuie să fie obținută în abatoare autorizate de către Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).

Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 prevede posibilitatea ca, prin legislația națională, statele membre să acorde derogări în cazul furnizării  directe de cantități mici de carne de pasăre de către un producător, care are producție anuală de maxim 10.000 de păsări.

Flexibilitatea pachetului pe igienă în ceea ce privește producerea și comercializarea cărnii de pasăre, pentru a veni în sprijinul micilor producători, se aplică prin permiterea vânzării directe şi a vânzării cu amănuntul.

În acest sens, prin legislația națională elaborată de către ANSVSA, a fost prevăzută vânzarea directă și vânzarea cu amănuntul a cărnii de pasăre sau iepure obținută în ferma proprie, cu o producție de până la 10.000 de capete pe an.

Carnea obținută poate fi vândută direct consumatorului final la poarta fermei sau poate fi comercializată către consumatorul final prin unitățile de vânzare cu amănuntul.

La nivelul fermei sau exploatației, carnea de pasăre sau iepure trebuie să fie obținută într-un centru de sacrificare păsări și/sau iepuri - o unitate cu spații și dotări corespunzătoare în care se desfășoară activități pentru sacrificarea animalelor provenite numai din ferma proprie.  

Aceste unități trebuie să fie înregistrate de către DSVSA județene pe raza cărora își desfășoară activitatea şi să îndeplinească condițiile prevăzute de legislația în vigoare. 

Centrele de sacrificare păsări la nivelul fermei nu necesită autorizare, ci doar înregistrare sanitară veterinară.

În prezent, în România funcționează 24 centre de sacrificare păsări sau iepuri la nivelul fermelor înregistrate de către DSVSA județene conform legislației naționale.  

Regulamentul (CE) nr. 853/2004 exclude din domeniul său de aplicare furnizarea directă de către producător a unor cantități mici de carne de pasăre și de iepure, obținute din sacrificarea acestora în centrele de sacrificare de la nivelul fermei către consumatorul final sau către unitățile de comerț cu amănuntul care furnizează carnea respectivă direct consumatorului final, sub formă de carne proaspătă.

În anul 2020, în cadrul întrunirilor Grupului de experți privind igiena alimentelor și controalele oficiale ale alimentelor de origine animală organizate de Comisia Europeană, Statele Membre, la inițiativa Franței, au susținut prelungirea acestor măsuri tranzitorii după data de 31 decembrie 2020.

În situația în care măsurile de derogare nu ar fi fost prelungite după această dată,  ar fi fost pusă în pericol viabilitatea economică a numeroși  producători pentru care veniturile provin, în principal, din furnizarea directă a unor cantități mici de carne de pasăre și de lagomorfe sacrificate în fermă către consumatorul final sau către unitățile de vânzare cu amănuntul.

Menținerea acestui tip de activitate se înscrie în strategia Comisiei  Europene „De la fermă la furculiță”.

De asemenea, trebuie luată în considerare situația economică generată în contextul pandemiei COVID -19.

ANSVSA a susținut propunerea serviciilor veterinare din Franța cu privire la menținerea derogării privind furnizarea directă de către producători a unor cantități mici de carne de pasăre în cadrul Grupului de experți privind igiena alimentelor și controalele oficiale ale alimentelor de origine animală, în cadrul întâlnirii Șefilor Serviciilor Veterinare (CVO) și în cadrul Consiliului AGRIFISH, 19 – 20 octombrie 2020.

Reprezentanții Comisiei Europene au răspuns solicitărilor Statelor Membre, precizând faptul că derogarea privind furnizarea directă de către producător a unor cantități mici de carne de pasăre și de lagomorfe sacrificate în centrele de sacrificare de la nivelul fermei către consumatorul final sau către unitățile de comerț cu amănuntul care furnizează carnea respectivă direct consumatorului final, sub formă de carne proaspătă va rămâne aplicabilă și după data de 31 decembrie 2020.

În concluzie, centrele de sacrificare păsări și iepuri de la nivelul fermelor vor continua să își desfășoare activitatea  și după data de 31 decembrie 2020.

Sursa: ansvsa.ro

„Berbecul German a fost creat ca rasă de trecere dintre Berbecul Francez încrucişat cu multe alte rase“, ne spune Bogdan Şchiopu, un tânăr crescător din satul Dancu, comuna Holboca, judeţul Iaşi, care are un efectiv de 50 de iepuri. Acesta mai precizează că o astfel de rasă poate ajunge şi la o greutate normală de 5,5 kg sau chiar până la 9 kg.

Tânărul crescător a început cu un efectiv de 8 iepuri, din întâmplare, iar în prezent a ajuns la un număr de 50 de exemplare mature. Începând cu anul 2012 a participat şi la foarte multe concursuri naţionale şi expoziţii locale, toate acestea doar dintr-o pasiune clădită în timp, ne spune acesta. „Pregătindu-mă pentru ziua de 8 Martie am mers la piaţa de animale să achiziţionez un căţel pentru soţia mea. Ajungând acolo am văzut şi iepuri la vânzare. Am luat căţelul, dar şi un iepure, ducându-l mai apoi acasă, fiindcă soacra mea avea mai mulţi iepuri. Apoi m-am ataşat tare mult de ei şi, cu toate că veneam de la serviciu noaptea, mă documentam mult despre această rasă.

A început să îmi placă din ce în ce mai mult şi am ajuns astfel să achiziţionez mai multe exemplare de pe Internet. Aşa a luat viaţă mica mea fermă, ajutat fiind şi de socrul meu. Am început cu un efectiv de 8 iepuri în primăvară, iar spre toamnă am ajuns la 20 de exemplare mature.

În prezent am un efectiv de 50 de exemplare mature, plus pui, dintre care deţin cca 20 de femele şi 15 masculi. Cu o parte din aceste exemplare am participat la foarte multe concursuri şi expoziţii locale, începând cu anul 2012, dar cele mai importante au fost naţionalele. În anul 2014 am luat primul titlu de campion naţional la Expoziţia de la Suceava, apoi an de an am fost chiar dublu campion la această rasă, dar cel mai important trofeu a fost la europene, tot în acel an, în Franţa. Cel mai scump exemplar pe care îl am este campionul Austriei şi l-am achiziţionat cu circa 180 de euro. Această investiţie a ajuns la aproximativ 5.000 de euro, dar tot timpul investesc şi aduc material genetic din altă ţară“, mărturiseşte crescătorul ieşean.

În creşterea acestei rase furajarea împreună cu administrarea vaccinurilor reprezintă cele mai importante aspecte de care trebuie să se ţină cont. „Furajarea lor constă în amestec de cereale, reprezentat de orz, orzoaică, porumb, floarea-soarelui, lucernă şi fân. În timp, am dobândit experienţă şi am ajuns să le combin o mâncare foarte echilibrată în proteină, fibră şi tot ce le trebuie. Ca toţi crescătorii de iepuri mari folosesc și cele două vaccinuri speciale pentru boala hemoragică şi mixomatoză, dar încerc să le administrez tot mai puţine medicamente. Prin experienţă pot să spun că am reuşit să fiu şi micul doctor al fermei“, încheie Bogdan Şchiopu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ca toate celelalte animale domestice, iepurii necesită o atenție deosebită pentru îngrijirea corespunzătoare, în vederea prevenirii sau evitării numeroaselor probleme de sănătate care îi pot afecta, inclusiv cele cauzate de infecțiile parazitare.

Efectele coccidiozei asupra iepurilor domestici

Eimerioza (coccidioza) este una dintre bolile parazitare care afectează în special iepurii tineri și care evoluează cu tulburări digestive sau hepatice, în funcţie de speciile de Eimeria parazite.

Sursele de infecție sunt reprezentate de iepurii bolnavi, de cei trecuți prin boală, dar și de adulții purtători, aceștia contaminând așternutul, furajele și cuștile prin eliminarea ouălor de paraziți. Răspândirea bolii se mai realizează și prin consumul furajelor și al apei contaminate, prin condiţiile necorespunzătoare de igienă, umezeală, curenţi de aer rece, aglomeraţiile şi carenţele alimentare, care sunt factori ce contribuie la apariţia şi menţinerea coccidiozei.

Semnele bolii sunt reprezentate de lipsa poftei de mâncare, constipație, balonare și slăbire exagerată. După câteva zile apar diareea, cu fecale gălbui și miros respingător, deshidratare și murdărirea blănii.

La iepurii mai mari de 3-6 luni, forma cronică se manifestă prin întârzierea creșterii acestora, alternanță diaree-constipație și apetit capricios.

În forma hepatică, la simptomele digestive se adaugă icterul sau subicterul, ascita şi anemia, caz în care mucoasele capătă un aspect palid.

Diagnosticul se stabileşte pe baza semnelor clinice instalate la tineret şi se confirmă prin diagnostic de laborator ante şi postmortem, când se pun în evidenţă oochişti și leziuni specifice.

Tratamentul împotriva coccidiozelor se recomandă a fi făcut cu medicamente anticoccidiene precum SULFACOCCIROM – soluţie buvabilă sau AMPROLROM 20 %.

De asemenea, medicul specialist recomandă ca la medicaţia specifică să se adauge vitamino-terapie cu COMPLEX POLIVITAMINIC BUVABIL şi VITAMINA AD3E – soluție buvabilă.

medicamente Romvac

Pododermatita – afecțiunea membrelor iepurilor

Pododermatita reprezintă o afecțiune în care membrele inferioare prezintă semne de inflamație și/sau infecție. Laba piciorului, care în mod normal este supusă greutății corpului, este locul în care proprietarii observă apariția acestei afecțiuni. Hrănirea în exces a iepurilor este principala cauză care determină pododermatita. Aceasta conduce la supraponderalitate, fiind nevoie ca picioarele din spate să susțină o greutate mai mare. Presiunea suplimentară asupra călcâiului cauzează durere și iritare și conduce la pododermatită.  Suferința se înrăutățește în cazul în care iepurele nu are o suprafață solidă pe care să stea. Podelele din sârmă, cele aspre sau cele cu canturi ascuțite provoacă disconfort animalului și favorizează apariția bolii.

Pododermatita mai este cauzată și de creșterea iepurilor în cuști prea mici, în care nu există suficient spațiu de mișcare, dar și de condițiile insalubre și așternutul umed și murdar. Cuștile în care iepurii sunt crescuți pot fi medii propice pentru bacterii care vor intra cu ușurință în contact cu călcâiele iepurilor. În cazul în care călcâiele suferă răni deschise, contactul cu aceste bacterii poate duce la infecții grave.

Pododermatita este relativ ușor de detectat, aspectele care indică existența acestei afecțiuni incluzând labe roșii și umflate, șchiopătat, refuzul de a se mișca prin cușcă, picioarele din spate extrem de sensibile sau inflamate, letargie.

Cea mai bună metodă prin care se poate preveni pododermatita este asigurarea hranei corespunzătoare, a mișcării și a unei cuști optime. Cușca trebuie curățată frecvent pentru a împiedica dezvoltarea bacteriilor care cresc severitatea pododermatitei, iar așternutul animalelor să fie schimbat periodic și păstrat mereu curat.

Tratamentul împotriva pododermatitei

În vederea tratamentului, medicul va curăța zona afectată și îi va administra animalului antibiotice pentru infecție.

Dr. Gabriela BĂNCILĂ, Romvac Company S.A.

A fost o perioadă când afacerile cu iepuri au fost promovate ca o sursă sigură de venit, cu implicații financiare minime și câștiguri peste eforturile depuse. În pofida teoriilor pe această temă, cunicultura a rămas în continuare o activitate de nișă, iar cei rămași în domeniu au fost cei care și-au fundamentat activitatea mai degrabă pe pasiune decât pe principii economice. Rasele de iepuri mari sunt o alternativă atât pentru cei care vor să își transforme exemplarele în campioni ai competițiilor de specialitate, cât și pentru cei care se gândesc să îi valorifice pentru carnea lor. În continuare avem prezentarea celor trei „grei“ ai iepurilor care pot fi crescuți pentru hobby sau în scop comercial.

Uriașul Belgian

Această rasă, creată în anul 1825 în districtul Gand din provincia belgiană Flandra, a fost declarată ca fiind cea mai mare din categoria raselor de iepuri pentru carne. Originea sa se află sub spectrul multor teorii, fără a fi însă stabilită cu certitudine o istorie a formării sale. Există voci care susțin că Uriașul Belgian este descendent al raselor locale primitive precum Steenkonijn (iepurele de piatră) și al rasei patagoniene, care astăzi nu mai există. Rasa este descrisă astăzi ca fiind una cu o dezvoltare foarte rapidă, exemplarele tinere de Uriaș Belgian putând atinge în luna a treia de viață 3 kg. Aceasta este o caracteristică esențială ce a permis crearea unor linii de masculi pentru încrucișările industriale. Uriașul Belgian atinge la maturitate aproximativ 8 kilogramele, însă au fost și cazuri când greutatea maximă a fost de 10 kg. Masculii se reproduc începând cu vârsta de nouă luni, iar femelele sunt apte de reproducție începând cu vârsta de opt luni, dând naștere de la 5 până la 10 pui la o singură fătare. Standardele de rasă ale Uriașului Belgian impun ca exemplarele să aibă corpul cilindric, cu pieptul și crupa largă, iar linia spinării să fie dreaptă sau puțin lăsată și bine dezvoltată. Gâtul exemplarelor din această rasă trebuie să fie relativ gros. O caracteristică a rasei este faptul că în cazul masculilor salba este aproape inexistentă, în vreme ce la femele aceasta este ușor dezvoltată și se întinde pe membrele anterioare. Atât picioarele posterioare, cât și cele din față trebuie să fie musculoase și puternice, cu gheare brun-negricioase sau albe. Întregul corp este acoperit cu blană neagră, albastru-cenușie și bălțată sau aguti roșcat. În cazul exemplarelor cu blană de culoare deschisă ochii sunt de culoare roză, iar la cei cu colorit închis și ochii sunt de aceeași culoare.


Cert este că acest iepure uriaș, cu dimensiuni de patru ori mai mari decât iepurii normali, a devenit faimos și dincolo de țara de origine, fiind folosit pentru dezvoltarea mai multor rase de iepuri din întreaga lume, iar primele standarde ale rasei au fost stabilite la sfâșitul secolului al XIX-lea.

Uriașul German Alb

iepure alb

O altă rasă încadrată în categoria raselor de carne este și Uriașul German Alb. Greutatea medie la care ajunge este de 6-7 kg, dar au fost cazuri când Uriașul German Alb a ajuns și la 12 kg și o lungime minimă a corpului întins de 65 cm. Standardele rasei impun ca Uriașul German Alb să aibă o constituție puternică, cu o constituție osoasă, de asemenea, puternică și cu un trunchi în egală măsură lat și înalt. Atât musculatura din față, cât și din spate trebuie să fie la fel de lată și de bine dezvoltată. Tot standardele de rasă impun ca picioarele din spate ale exemplarelor să fie puternice și paralele cu corpul în timpul mișcării, cu gheare albe, iar coada să fie lungă și bine lipită de corp. Întregul corp, inclusiv urechile, trebuie să fie acoperit de păr dens, alb, impecabil, de cca. 4 cm. În standardizarea rasei capul trebuie să fie mare, cu ochi roșii, cu o mandibulă bine dezvoltată, cu obraji lați, puternici, iar urechile să stea ridicate, să aibă minimum 16 cm și să fie în acord cu dimensiunea exemplarului.


Țările de formare a acestei rase sunt Belgia și Germania, iar procesul de formare a avut la bază selecția iepurilor din rasa Uriaș Belgian. La finalul selecției s-a obținut un iepure de talie mai mică.

Fluturele German

iepuri

Originea acestei rase este ambiguă, de aceea și titulatura atribuită acestor iepuri diferă. Deși nu se poate spune cu exactitate în ce țară s-a format, există certitudinea că mai multe țări europene au contribuit la definitivarea ei. Rasa este însă cel mai adesea recunoscută sub numele de Fluture German și asta pentru că germanii au fost cei care au stabilit, la începutul secolului al XX-lea, standardele rasei.

În competițiile de specialitate de astăzi exemplarele de Fluture German sunt notificate după o serie de criterii precum lungimea corporală, care ar trebui să fie undeva la 68 cm. Potrivit standardelor de rasă, exemplarele trebuie să aibă o constituție osoasă puternică, o musculatură puternică atât pentru trenul posterior, cât și anterior, corpul trebuie să fie lung și să aibă un trunchi deopotrivă lat şi înalt. Ca și în cazul celorlalte două rase, capul exemplarelor din rasa Fluture German trebuie să fie mare și să aibă o mandibulă puternică, fruntea să fie lată, iar obrajii plini. Urechile trebuie să aibă minimum 15 cm și să fie verticale. Corpul, inclusiv urechile, este acoperit cu un păr strălucitor, de lungime medie, cca. 4 cm în tonuri de negru-alb, albastru-alb și alb havana, culoarea alb fiind baza. O caracteristică a rasei este aceea că în această culoare de bază nu trebuie să fie nicio interferență a unei alte culori.


În topul celor trei grei ai raselor de carne, Fluturele German ocupă ultima poziție ca urmare a dimensiunilor și greutății pe care le atinge. Exemplarele trebuie să aibă greutatea minimă de 5 kg și ajung până la 10 kg.

Laura ZMARANDA

Eimerioza (coocidioza) afectează iepurii tineri, evoluând cu tulburări digestive sau hepatice, în funcție de speciile de Eimeria parazite.

Sursele de infecție sunt reprezentate de iepurii bolnavi, cei trecuți prin boală, dar și de adulții purtători, aceștia contaminând așternutul, furajele și cuștile prin eliminarea ouălor de paraziți. Contaminarea se realizează pe cale orală, prin consumul furajelelor și al apei contaminate. Receptivitatea cea mai mare este întâlnită la tineretul în faza de înțărcare și scade cu vârsta, animalele peste 6 luni fiind rezistente.

Boala evoluează mai frecvent primăvara-vara, evoluția fiind influențată de factori favorizanți: malnutriția, condiții neigienice și aglomerarea.

Simptomatologie – forma acută se manifestă după 7-12 zile, cu lipsa poftei de mâncare, constipație, balonament abdominal și slăbire exagerată. După câteva zile, apare diareea cu fecale gălbui și miros respingător, deshidratare și murdărirea blănii. Forma cronică la iepurii mai mari de 3-6 luni se manifestă prin întârzierea creșterii, alternanța diaree-constipație și apetit capricios.

Tratamentul se instituie de la apariția primelor semne de boală, cea mai eficientă fiind administarea de SULFACCOCIROM în doză de 15 ml / 10 l de apă, 3 reprize a câte 3 zile, la intervale de 3 zile.

Profilaxia se realizează prin igiena cuștilor și a vaselor de adăpat, prin dezinfecția adăposturilor cu ROMPARASECT, DECONTAMINOL sau DEZINFECTANT CATIONIC. De asemenea, se recomandă înțărcarea timpurie a puilor și creșterea separată de adulți, corelate cu administrarea preventivă de AMPROLIUM.

Râia iepurilor este de două tipuri: râia auriculară și râia capului.

Râia psoroptică (auriculară) debutează prin scărpinarea capului și a urechilor. La exteriorul urechii se observă cruste ce pot cuprinde toată urechea. După îndepărtarea lor, pielea rămâne sângerând. Uneori, cantitatea mare de cruste și cerumen determină shimbarea poziției urechii.

Râia notoedrică (a capului) se manifestă prin apariția de leziuni în zona botului, ochilor, nasului și până la zona gâtului. Crustele sunt groase, cenușii-văroase, iar în cazurile mai vechi crustele devin abundente, ducând la deformarea botului.

Tratamentul constă în curățarea zonei afectate și aplicarea locală de unguente: OTOGUARD sau DERMOGUARD, iar pe cale generală, administrarea de ROMIVERMECTIN 1%.

Stafilococia iepurilor

Stafilococia este o boală frecvent întâlnită la iepurele domestic, fiind provocată în special de S. Aureus. La iepu­rași poate apărea o formă purulentă, adesea mortală, dar și o afecțiune cutanată tradusă prin piele iritată, cu multiple abcese de dimensiunea unui bob de mazăre răspândite pe tot corpul: spate, abdomen, labe. La adulți, afecțiunea este cutanată, fiind prezenți noduli mai mari pe toată suprafața corpului. Aceștia sunt duri, apoi devin moi și dureroși la atingere. Scărpinarea zonei afectate determină linsul excesiv, ducând la apariția zonelor fără blană.

Cea mai întâlnită manifestare clinică este pododermatita ulcerativă (boala labelor). Labele sunt acoperite de un depozit purulent uscat, luând aspectul unor cruste îngroșate lipite de blană, de culoare negricioasă. Leziunile sunt atât de dureroase, încât animalul refuză deplasarea. Apariția acestei pododermatite este legată de condițiile proaste de zooigienă, suprafața dură a cuștii, obezitate sau chiar predispoziție genetică, rarefierea porilor de la nivelul labelor.

Tratamentul se realizează prin deschiderea abceselor și administrarea antibioticelor: COLISTIROM pulbere și ENROFLOXAROM, soluție buvabilă.

Profilaxia se realizează prin dezinfectarea adăposturilor cu DECONTAMINOL sau DEZINFECTANT CATIONIC, hrănirea corespunzătoare a iepurilor și izolarea animalelor bolnave.

Decontaminol Romvac

Dr. Gabriela Băncilă, Romvac Company SA

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti