reclama youtube lumeasatuluitv
update 19 Aug 2022

Brezele lui Ionuț. Un oier din Apuseni ameliorează singur o rasă de ovine

Pe Ionuț Dragoș Zaharia l-am cunoscut la un târg agrar din județul Alba. Este unul dintre cei mai tineri oieri din zona Apusenilor. Vorbește cu pasiune despre oile sale. Are aproape 200 de mioare, toate din rasa Țurcană, varietatea Brează, mai puțin întâlnită în această parte a țării. „Am oi care dau peste un litru de lapte la o mulsoare și cântăresc peste 100 de kilograme. Ar putea rivaliza cu rasele străine de lapte sau de carne. Țurcana brează este, după părerea mea, cea mai bună dintre oile noastre românești.“

Povestea lui Ionuț, tânărul fermier din Valea Mică, un sătuc de lângă Zlatna, începe în ținutul mocanilor, crescători de oi din cele mai vechi timpuri. „Pasiunea pentru oierit o am din copilărie, de la bunicul meu. El creștea 15-20 de oi, doar așa, din pasiune, fără să aștepte vreun profit de pe urma lor, le ținea de frumusețe, cum s-ar spune. Toate erau Breze și din acestea mi-am luat și eu. Am lucrat, ca mulți alții, prin străinătate, m-am întors acasă și, cu câteva oi rămase de la bunicul, m-am apucat de treabă! Am cumpărat Țurcane breze din zona Petroșanilor pentru că acolo este rasa cea mai pură și încerc să fac și muncă de ameliorare pentru că în zona noastră sunt singurul care are acest tip de țurcană.“

Numărul Țurcanelor breze este destul de mic în România. Chiar dacă este una dintre cele mai performante și bine înzestrate genetic populații de ovine autohtone, după 1990 a fost  în pragul dispariției. Este destul de puțin cunoscută de fermieri și chiar de specialiști. Singurele locuri unde s-a păstrat puritatea rasei este Valea Jiului și alte câteva zone montane din Gorj și Hunedoara. Oierii hunedoreni au reușit să obțină registrul genealogic și să omologheze, în acte, Țurcana brează. În ultimii ani a fost redescoperită și de crescătorii de animale din alte regiuni ale țării.

Ionuț Zaharia a luat, în zona Apusenilor, locul specialiștilor în genetică. Este printre cei care contribuie la ameliorarea acestei varietăți de ovine autohtone. „Eu, când m-am apucat de oierit, am vrut să fac lucrurile cât mai bine. Am fost și la început, merg și acum, periodic, în zona Petroșanilor să aduc berbeci performați, rasă pură. Berbecul transmite 80% din bagajul său genetic, nu putem face altfel pentru a avea oi de calitate. Acum mi-e mai ușor, am făcut și cursuri de specialitate, dar este nevoie de răbdare ca să ai rezultate bune. Secretul unei selecții sănătoase este să nu ții berbecii foarte mulți ani. Eu, de exemplu, îi schimb la doi ani și iau alții de la oieri de încredere, pe care îi cunosc. Fac acest lucru pentru că sunt convins că sunt cele mai performante oi românești și munca de selecție nu prea mai are cine să o facă, mai ales că în regiunea noastră stațiunile de cercetare au cam dispărut de peste tot.“

Cu obrazul alb-negu, brăzdat, Breaza este una dintre cele patru varietăți genetice ale Țurcanei, alături de Oacheșă, Bălă și Bucălaie. Este viguroasă și bine adaptată zonelor montane și colinare. La fătare, mielul poate depăși 5 kilograme, iar berbecii pot atinge peste 150 de kilograme. Oaia, dacă este bine îngrijită, poate să dea peste 2 litri de lapte pe zi, ceea ce o apropie de rasele specializate. Ionuț, oierul de la Zlatna, ne spune că „Breaza poate fi comparată cu orice rasă din lume și de aceea mă zbat să fac singur selecția genetică și cred că rezultatele se văd. Am oi cu o greutate de 100 de kilograme.“

Ionuț ne povestește și despre necazurile oierilor din Apuseni, despre lipsa ciobanilor și amenințarea permanentă a animalelor sălbatice. Ne spune și că desfacerea produselor pe piață este din ce în ce mai dificilă din cauza pandemiei, dar și a lipsei de organizare. Regretă că sunt din ce în ce mai puțini tineri atrași de zootehnie, mai ales de oierit. Urmând exemplul mocanilor de pe timpuri, din Alba și Hunedoara, încearcă să facă și muncă de ameliorare, aplicată și practică, așa cum se pricepe, luată și din cărți, dar și din experiența oierilor de odinioară.

Vasile BRAIC

Ferma de ovine à la Filip

Fermele familiale de ovine se împuținează de la o zi la alta pentru că problemele din acest sector și munca zi-lumină îi fac pe crescători să vândă tot samsarilor și să apuce un alt drum. Doar dragostea pentru mioare mai face ca o fermă să funcționeze în aceste vremuri, cred soții Dorel și Florica Filip din localitatea Unimăt, comuna Acâș, județul Satu-Mare.

„Povestea noastră începe încă din copilăria soțului care, rămas fără tată la vârsta de 11 ani, a fost nevoit să muncească pe la fermele din zonă. Primele 100 de animale au fost cumpărate în anul 2011 cu banii adunați după o perioadă lungă de muncă în străinătate. Noi munceam în străinătate, iar sora și cumnatul nostru se ocupau de animale. În 2016 am revenit în țară cu mari speranțe că o să reușim să ne descurcăm, dar animalele, nefiind înscrise în Registrul Genealogic, nu am reușit să facem față doar cu banii produși de mielușei. În plus, lâna nu are nicio valoare. În 2019, cu mare regret am decis să vindem toate animalele (800 de capete) și să ne reîntoarcem în străinătate. Am rezistat doar trei săptămâni pentru că nu ne-am împăcat cu ideea de nu a mai avea animale. Așa că ne-am întors și cu banii de pe cele 800 de oi am reușit să cumpărăm doar 250 oi cu origine“, ne spune Florica Filip, crescătoarea din Acăș. În prezent, familia Filip este proprietara a 700 de oi mame, iar rasa pe care o deține este Țurcană Bălă.

„Este o rasă foarte apreciată, cu exemplare mai mari decât media, foarte bune de lapte. În marea majoritate a anului, oile sunt la pășunat, în diverse locații, în funcție de anotimp. Momentan, toată familia este adunată la stână deoarece în această perioadă au loc fătările și oile necesită o supraveghere constantă în această perioadă. Hrănirea se face dimineața și seara cu cereale și fân. Rația pentru fiecare oaie este de cca 1 kg cereale și 5 kg de fân pe zi. Oile care abia au fătat le ținem în boxe special amenajate, fiecare mamă cu mielul ei pentru o perioadă de cca 3/4 zile, până se cunosc mai bine. După această perioadă încep înțărcatul mieilor și, implicit, mulsul și producția de brânză.“

Pentru că în piață concurența este acerbă, au hotărât să facă un alt produs decât telemeaua clasică. „Fiica noastră a venit cu ideea de a face o telemea semiuscată cu anumite condimente și tot ea a reușit să promoveze produsele noastre. Marca noastră de brânzeturi se numește Brânza de oaie à la Florica Filip, iar livrarea se face o dată pe săptămână. După înțărcatul oilor urmează monta, o perioadă mai relaxată (cca 3 luni)“, specifică femeia.


„Sfatul nostru pentru cei care vor să înceapă această afacere este să se înarmeze cu răbdare. Neapărat trebuie să fii o persoană tânără ca să poți răzbi într-o meserie grea precum aceasta. Oieritul îți fură tot timpul, pentru ciobani nu există nici sărbători, nici vacanțe, nimic. Oricum, părerea mea este că această meserie va dispărea deoarece nu se mai găsesc deloc oameni dispuși să muncească la stână, iar cei pe care îi găsești vin aici pentru că nu au altă alternativă.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Recomandări pentru pregătirea și desfășurarea campaniei de fătări la specia ovină

Campania de fătări la ovine se desfășoară, în sistemul tradițional, începând cu ultima decadă din ianuarie, luna februarie şi uneori prima decadă a lunii martie, în funcție de data introducerii berbecilor reproducători în turmele cu oile stabilite pentru reproducție.

Implementarea unor măsuri specifice în perioada de pregătire și desfășurare a campaniei de fătări asigură crescătorilor de ovine obținerea unui indice de natalitate ridicat, prin care se pot înlocui animalele valorificate, reformate sau moarte; de asemenea, se pot obține venituri importante prin vânzarea de miei vii, carne de miel, precum şi o creștere numerică a efectivului.

Pentru ca această activitate să se desfășoare în condiții optime şi să nu fie afectată starea de sănătate a oilor mame sau a mieilor se recomandă crescătorilor de ovine să asigure, indiferent de dimensiunea efectivului, următoarele:

  • Identificarea şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a ovinelor din exploataţie şi a mieilor nou-născuţi.
  • Adăpostirea ovinelor în spaţii corespunzătoare speciei şi categoriei de vârstă, care să asigure în principal densitatea şi zooigiena la parametrii normali (aşternut curat, spaţii dezinfectate şi văruite).
  • Compartimentarea adăpostului în funcţie de starea fiziologică a efectivului (oi gestante, oi în fătare, oi cu miei).
  • Suprafaţa totală de adăpostire pentru toate animalele şi dimensiunea grupului se determină în funcţie de vârstă, mărime şi alte caracteristici biologice ale ovinelor; densitatea trebuie să permită suficientă libertate de mişcare animalelor, respectiv de 1,5 m² pe cap de oaie adultă și 0,35 m² pe miel. Padocul în aer liber trebuie să asigure o suprafaţă minimă de 2,5 m² pe cap de adult și de 0,5 m² pe miel.
  • Asigurarea microclimatului optim, respectiv o temperatură de 18-20 grade C, coeficientul de luminozitate, 1:12-1:15, umiditatea să fie cuprinsă între 65-70% şi împrospătarea continuă a aerului prin ventilaţie naturală.
  • Menţinerea în stare de igienă şi funcţionare a echipamentelor din adăposturi, respectiv sistemele de iluminare, de încălzire şi de ventilaţie.
  • Ovinelor care nu sunt ţinute în adăposturi închise trebuie să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, contra animalelor de pradă, accesul la apă şi la hrană.
  • Hrana administrată zilnic ovinelor, în această perioadă. trebuie să fie echilibrată nutritiv, furnizată în condiţii igienice, aditivată cu suplimente minerale adecvate şi cu un aport mai mare pe bază de cereale
  • Să se asigure un front de furajare care să permită tuturor ovinelor să se hrănească simultan şi să aibă acces la o sursă de apă potabilă de bună calitate.
  • Protejarea surselor de apă şi furaje pentru a nu fi supuse îngheţului şi evitarea administrării de furaje (silozuri sau rădăcinoase) îngheţate care pot provoca avorturi sau alte afecţiuni grave.
  • Mieii trebuie să primească o cantitate suficientă de colostru fie prin supt, fie prin administrarea din alte surse, furnizat la temperatura corpului, în decurs de 20-30 minute de la fătare. Hrănirea cu lapte trebuie să continue pentru cel puţin primele opt săptămâni de viaţă. Se recomandă ca, la sfârşitul primei săptămâni de viaţă, mieii să aibă acces treptat până la înţărcare, la alte produse alimentare proaspete, fibroase sau concentrate şi la apă de calitate, la discreţie.
  • Administrarea la miei în primele două săptămâni după fătare, preventiv, vitamina E și selenit de sodiu, injectabil, 2 ml/10 kg greutate vie, subcutanat.
  • Asigurarea cu personal corespunzător din punct de vedere numeric şi al cunoştinţelor de bunăstare, inclusiv în manipularea oilor, a mieilor, stăpânirea ulterioară a tehnicilor de mulgere şi tundere a oilor.
  • Inspectarea zilnică a efectivului de ovine, acordându-se o atenţie specială la aspectul corporal în ansamblu, la mişcărlie animalelor, la rumegare, la schimbările de comportament, existenţa unor diverse răni sau plăgi, şi a stării ongloanelor.
  • Efectuarea coditului la oile fătătoare, înlăturarea învelitorile fetale şi a straturilor de aşternut ud cu lichidele scurse în timpul fătării, prevenind astfel răspândirea unor boli.
  • Ovinele bolnave sau rănite să fie izolate în adăposturi sau boxe speciale, cu aşternut uscat şi confortabil şi să fie consultate de un medic veterinar.

În toată această perioadă crescătorii de ovine, asociaţiile profesionale trebuie să colaboreze permanent cu personalul sanitar veterinar pentru monitorizarea stării de sănătate a ovinelor, precum şi pentru efectuarea unor acţiuni sanitare veterinare preventive sau curative ce se impun.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

Dragi crescători de ovine, la voi a început campania de fătări?

Campania de fătări la ovine este pe cale să înceapă în majoritatea fermelor, iar crescătorii trebuie să acorde o atenție deosebită animalelor în această perioadă. Declanşarea campaniei de fătări reprezintă un moment de maxim interes pentru fiecare oier. Producţia de lapte şi carne este sever dependentă de buna desfăşurare a fătărilor. Am luat și noi pulsul fermelor și iată ce am aflat.

Calendarul fătărilor în județele Arad și Bistrița-Năsăud

În județul Arad, comuna Bata, sat Bacău de Mijloc, la ferma tânărului Gino Jucşor, în vârstă de 23 de ani, activitatea la stână este una foarte bună până în prezent. Abia pe data de 8 ianuare încep fatările și ar trebui să se termine pe la sfârșitul lunii februarie, la întreg efectivul de 700 animale din rasele Țurcană, Oacheşă și Breze.

„Inițial a început tatăl meu în anul 2001 cu 30 de oi, iar în prezent avem un efectiv de 700 animale. Am ales rasa de oi Țurcană pentru că este o rasă foarte bună de oi, mai ales că se întrețin mult mai ușor față de restul raselor. Sistemul de furajare constă în porumb boabe, borhot de sfeclă, baloți de lucernă și fân. Facem doar brânză telemea, iar laptele îl vindem la o fabrică. Activitatea la stână este una foarte bună în prezent, mai rău este că nu mai găseşti oameni la lucru și nici nu ai bază în ei, așa că lucrăm noi în familie“, adaugă arădeanul.

Valer Cobasniuc, din comuna Ilva Mare, județul Bistrița-Năsăud, se mândrește cu un efectiv de 250 de animale, jumătate din rasa Țurcană Albă (Băla de Bistrița) și cealaltă jumătate de Țurcană Brează. Oierul bistrițean ne spune că: „Ținând cont că suntem într-o zonă de munte, sezonul de fătări la noi va începe după 1 februarie. De mic copil am crescut lângă oi. Părinți aveau 20-30 de oi, iar eu umblam de mic cu ele la păscut și de acolo am început să le îndrăgesc. Practic, mă ocup de mult timp de ele, am tot vândut, iar am cumpărat. În urmă cu doi ani am făcut o pauză de un an și nu am mai ținut niciuna, dar m-am răzgândit, așa că anul trecut în primăvară am cumpărat 60 de capete, iar în prezent am un efectiv de 250 de animale. Le furajăm pe timp de iarnă cu fân uscat și porumb, ținând cont că suntem la munte și nu prea există lucernă sau trifoi.“

În ferma mixtă a lui Alexandru Baniciu, un tânăr de 24 de ani din comuna Iratoșu, județul Arad, fătările au început în luna decembrie și se vor finaliza la sfârșitul lunii martie.

„La începutul lunii ianuarie procentul de fătări ajunsese la 30%. Atunci este cea mai grea perioadă deoarece trebuie să fiu în fermă aproape în permanență, să ajut în caz că fată mai greu oaia și apoi să mă asigur că mielul suge colostrul care îi oferă imunitate și protecție. Cum spun bătrânii, colostrul e licoarea magică care pune mielul pe picioare. Părinții mei se ocupă cu creșterea bovinelor de mai bine de 30 de ani, având în momentul de față mai bine de 35 de capete. Am copilărit cu animalele și de mic mi-am ajutat părinții. Sunt sportiv și, în urmă cu 2 ani, în timpul antrenamentelor la sală, consumam lapte de capră deoarece este foarte sănătos. În martie 2020 am primit în dar o capră pe nume Ghilberta care avea doi iezi, Apoi am realizat că lumea nu mai are animale, tot ce cumpără omul e din market, plin de chimicale și atunci am simțit că e momentul să încep să îmi fac o fermă. Am ajuns de la o capră cu 2 iezi la 100 de capre și 200 de oi în 2 ani, în total 300 de capete. Am ales rasa de oi Țigaie deoarece dau un bun randament atât de carne, cât și de lapte, iar caprele sunt din rasa Albă de Banat deoarece sunt bune de lapte“, spune tânărul crescător.

Reguli pentru evitarea avorturilor

În perioada de fătare a oilor, crescătorii de animale trebuie să respecte anumite reguli dacă vor să aibă parte de miei sănătoși. Pentru a veni cu informații cât mai concrete în acest sens am discutat cu Bogdan Bulat, președintele Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași. „În acest moment oile se află în a doua perioadă a gestației. Perioada de gestație variază în funcție de timpul în care am efectuat monta și de starea de întreținere a femelelor. Pentru cele netratate sau cu o întreținere precară la un procent destul de mare nu am obținut o montă fecundă din prima. Pentru a evita avorturile, fermierii trebuie să respecte o serie de reguli, dar de reținut este faptul că, în cazul unui avort, pierdem atât fătul (mielul), cât și lactația, deci producția unei oi pe un an.“


Avorturile pot fi provocate ca urmare a mai multor factori:

  • întreținerea proastă a mamelor. Se știe că, în general, în perioada de toamnă, oile nu dau lapte și au pe câmp/miriști/tocături o alimentație bogată în proteină care le alimentează „corpul gras“. Oile rămân așa până la aproximativ 3,5 luni de gestație, după care slăbesc și trebuie intervenit cu un supliment proteic, vitamine-minerale (porumb și lucernă în general) pentru a le ajuta pe final de gestație, dar și la început de lactație;
  • animalele care nu au fost deparazitate au un risc crescut de avort, iar administrarea unor furaje mucegăite sau înghețate (fermierii care nu au o bază furajeră consistentă pe timp de iarnă încă mai scot animalele pe pășuni; de evitat dimineața, când este brumă sau îngheț) este un alt factor;
  • apa rece sau înghețată poate determina avortul. În cazul în care nu este altă soluție, se recomandă ca, înainte de adaptare, animalul să fie hrănit;
  • unul dintre cei mai importanți factori ce produc avortul sunt accidentele produse în momentul când efectuăm diferite tratamente, când dăm drumul oilor din saivan la apă sau mâncare, accidentele cauzate de țarcurile strâmte, diferite agresiuni între oi sau cu capre care sunt deosebit de agresive.

„Cert este că în perioada fătărilor animalele trebuie supravegheate în permanență și chiar asistate“, a menționat Bogdan BULAT, preș. Asociației „Tradiția Moldovei“ Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

S-a întors din Italia pentru a deveni crescător de bovine și ovine

Nu sunt puțini românii care, după ce au muncit ani buni în străinătate, se întorc în țară și investesc aici. De aceea vă prezentăm și povestea fraților Sima, Cristian și George, din localitatea Surduc, județul Sălaj. Aceștia au părăsit Italia pentru ridica de la zero o fermă mixtă de animale. Frații Sima au început cu câteva ovine și bovine din rasa Holstein și Bălțată, iar în prezent se mândresc cu un efectiv destul de mare adunat în ograda lor.

„În această activitate suntem doi frați, Sima Cristian și George. În momentul de față avem o fermă de vaci de lapte cu 100 de capete, dar am început să lucrăm în zootehnie în 2005 cu o altă specie, și anume oaia. O lungă perioadă de timp am lucrat în Italia, iar cu banii strânși am zis să încep un business în agricultură. Astfel am ajuns să achiziționez 200 de oi, în martie 2005. Totodată, lucrăm în jur de 100 ha de teren, avem o suprafață de 25 ha pe care o cultivăm cu porumb siloz, în jur de 25 ha cu lucernă, restul porumb boabe. În ceea ce privește  alegerea rasei, pot spune că rasa Holstein este deosebit de productivă, dar în același timp și foarte sensibilă. În cazul fermelor cu vaci de lapte este într-adevăr o muncă foarte solicitantă, dar ai avantajul că primești banii pe lapte în fiecare lună. Rația de hrană a animalelor din ferma noastră este alcătuită din fân de lucernă, siloz de porumb, șrot de soia, șrot de floarea-soarelui și rapiță“, ne spune Cristian Sima.

Pentru că mulți fermieri asociază termenul de cooperativă cu regimul comunist care i-a forțat să cedeze pământurile și animalele statului pentru ca apoi să le exploateze în comun în așa-numitele cooperative agricole de producție construite după model sovietic, după 1990 asocierea în agricultură a avut un start extrem de dificil. Așa că mulți proprietari de terenuri agricole au preferat să le dea în arendă decât să se asocieze. Ce-i drept, în prezent lucrurile au început să se schimbe și cu ajutorul fondurilor europene. Cooperativele agricole sunt o alternativă viabilă pentru facilitarea obținerii de fonduri europene și tot mai mulți români au reușit să treacă peste prejudecățile legate de asociere și au ales să se asocieze pentru a-și asigura continuitatea pe piață. Principalul factor pentru care mulți fermieri s-au asociat îl constituie, așa cum am menționat, accesul la fonduri europene, prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală. Cooperativele au avut anumite avantaje în privința punctajului şi au putut accesa bani nerambursabili la o valoare de până la 90% din investiție. Așa și-au asigurat dezvoltarea mai rapid. De altfel, în ultimii ani fermierii s-au asociat şi pentru a-şi vinde marfa. Așadar, tinerii agricultori și fondurile europene încep să schimbe această paradigmă. Frații Sima au ales, de asemenea, să adere la o asociație. „În prezent, facem parte și dintr-o cooperativă agricolă – Cooperativa Bovis Someș, care are în jur de 40 de membri și care a fost înființată în anul 2005. Prin intermediul ei livrăm laptele către un procesator. Am ales să fac parte din această cooperativă pentru a rezista și a merge mai departe, dar și pentru că aveam anumite avantaje în momentul achiziționării diverselor inputuri. Legat de investiția în fermă, aceasta se ridică la câteva sute de mii de lei, dar am început totul de la zero. Am fost nevoiți să cumpărăm terenul, să facem planul urbanistic zonal și după construire“, a adăugat Cristian Sima.


„Anul 2020 a fost mulțumitor, dar 2021 pare mult mai greu pentru că toate s-au scumpit. În plus, din perspectivă agricolă a fost un an cu mai multe probleme din cauza faptului că a plouat foarte mult.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Alesul oilor. Un obicei, renăscut în Lunca Bradului

Un străvechi obicei al oierilor începe să renască în mai multe zone ale țării. Este un obicei de toamnă târzie care, în anumite zone ale ţării, se numeşte răvăşitul oilor, în alte zone poartă numele de alesul mioarelor, iar bucovinenii îi spun răscolul stânii. Este o tradiţie pe care începem să o regăsim, în ultimii ani, în regiunile unde creşterea animalelor era, pe vremuri, ocupaţia care asigura sătenilor pâinea cea de toate zilele.

Femeile nu aveau voie la stână

Pe vremuri exista un adevărat ritual al predării turmelor către gospodari după ce, din primăvară până-n toamnă, erau în grija ciobanilor. În satele de munte de pe Valea Mureșului se numește alesul oilor sau ospățul oilor. Vechea sărbătoare a oierilor a fost reînviată în acest an și la poalele Călimanilor, în Lunca Bradului. Din luncă până sus, pe tăpșan, e cale lungă, dar zarva de sărbătoare și cântecul molcom al fluierului ciobanilor te călăuzesc până la stână. De dimineață până și câinii au presimțit că azi nu e zi de lucru, ci de ospăț pentru că stau toți tolăniți în soarele zgârcit al toamnei. Solistul de muzică populară Ciprian Istrate a adus proiectul al renașterii acestei vechi tradiții aici, în defileul Mureșului. „Este un proiect de suflet pentru că, pe vremuri, era o sărbătoare importantă pentru crescătorii de animale și am dorit să ni-l aducem aminte. Sărbătoarea aceasta, prin tradiție, se află sub patronajul Sfântului Dumitru pentru că atunci, toamna, la început de noiembrie, coborau turmele din munte și oile erau împărțite gospodarilor.“ Iulian Praja, managerul Centrului de Creație și Conservare a Tradițiilor Populare Mureș, completează: „Pe vremuri, ciobanul trăia într-un fel de asceză, acolo pe munte. Credința populară spune că femeilor le era îngăduit să vină la stână decât la anumite sărbători pentru a nu tulbura rodul animalelor. De obicei veneau la Sfântul Ilie, când se încingeau ospețe adevărate, și aici, la stânele din Călimani.“

Rostul și rodul muncii

Ceaunele clocotesc, focul trosnește la Fâncel, deasupra defileului Mureșului. Artiștii mureșeni veniți la sărbătoare ațâță și focul din inimile oierilor. Dar nu toată lumea petrece. Viorel Teslovan și baciul de la stâna unde este proprietar de peste 10 ani s-au apucat de muls. „Mulsul oilor este foarte important la stână pentru că așa vedem rostul muncii noastre. Unele dau mai mult lapte, altele mai puțin. Problema noastră este că, nu prea mai are cine să mulgă cele aproape 200 de oi pe care le am. Nu găsim ciobani, tinerii nu vor să muncească la animale, mai ales aici la munte, izolați de lume.“ Alături, Emi Vlaic, cioban din moși-strămoși, e supărat că nici ciobănia nu mai e ce era odată. „Eu am ciobănit de mic. Am 58 de ani de ciobănie. Îmi aduc aminte că pe la cinci ani mă lua tata la stână și noaptea dormeam lângă el, pe cetină de brad. Eu de-atunci îndrăgesc animalele, am trecut de șaizeci de ani și nu vreau să renunț la oile și caprele mele. Amu ciobanii, câți mai sunt, îs boieri mari, nu mai dorm cum dormeam eu pe pământul gol, dorm pe saltele domnești, toți au mașini și când apucă mai fug pe la mândre, prin sat... nu-i nimic cum era odată.“

„M-am gândit să mă las, dar nu pot“

În jurul stânii forfota continuă. Mulțimea s-a adunat să asiste la un concurs menit să stârnească nostalgia semenilor crescuți la țară, care aveau vite în bătătură – un neobișnuit concurs de muls vaca. Mulți și-au adus aminte cum erau puși să mulgă vacile în copilărie. Unul dintre participanți ne mărturisește că este obișnuit de mic și acum îi este ușor. „Vaca te simte, își cunoaște stăpânul. Și, ca să dea lapte, trebuie să știi cum să te porți cu ea. Tehnica mulsului manual nu o stăpânește oricine. Pentru începători nu este chiar așa de ușor.“ Concursul a fost câștigat, se-nțelege, de un fermier care face acest lucru zilnic, de două ori, dimineața și seara, și are peste 20 de vite. După concurs, Viorel Teslovan ne spune că, de multe ori, i-a venit ideea să renunțe la ciobănie, dar încă nu are curaj, îndrăgește prea mult ocupația aceasta. „M-am gândit să mă las de ciobănie, dar deocamdată merg înainte, chiar dacă este din ce în ce mai greu. Produsele obținute de la oi nu sunt apreciate cum trebuie. Lâna și pieile, în multe locuri, zac pe câmpuri, prin pășuni. Eu le mai păstrez acasă poate, odată, cândva, cineva va avea nevoie de ele!“

Puterea exemplului

Ospățul încă nu s-a sfârșit, dar, ca la orice sărbătoare apropiată sfârșitului de an, crescătorii de animale trag linie, fac planuri, adună, scad, scad bucuriile, adună necazurile. Există însă câteva exemple de oameni de succes și în acest domeniu. Petru Vultur a renunțat la oi și s-a apucat să crească vaci – Bălțată românească –, dar și vaci de carne din rasa Charolaise. Spune că lucrurile merg bine dacă te implici în permanență și ai un plan bine gândit. „Am constatat că și vacile de carne se pot adapta foarte bine la noi, în zona montană. Iar carnea este plătită la prețul ei adevărat. Cât despre bălțatele noastre, sunt mulțumit de ele pentru că producția de lapte este foarte bună, chiar și în acest an destul de capricios.“ Nea Emil, veteranul ciobanilor de la Lunca Bradului, s-a tras și el deoparte să-și îngrijească animalele aduse astăzi la expoziție pentru a le vedea toată lumea. „Am oi, dar și câteva capre de-ale noastre carpatine. Sunt foarte mulțumit de ele, uite cum mă ascultă“: Și se îndreaptă spre ocolul caprelor și începe să strige: „Ciuculica, hai la tata, hai la tata, ți-o fi foame!“ O căpriță zglobie se urcă imediat pe gardul de lemn al ocolului și-i răspunde, cu un behăit familiar, stăpânului. Nea Emil se uită cu coada ochiului spre noi și zice, zâmbind: „Vedeți cum mă ascultă și mă înțelege. No, de aia eu stau de aproape 60 de ani cu animalele la stână!“

Lumea nu mai miroase a oaie...

În curând se va lăsa seara peste luncă. Sărbătoarea trece și se pierd pe nesimțite turmele, cuminți, prin brădetul de la Lunca Bradului. Nea Emil, cel care stă la taclale cu caprele și toți ciobanii de aici se întorc, încet-încet, la treaba lor, așa cum a fost orânduită din vechime. Mulți simt că nu prea își mai știu rostul în această lume care nu mai miroase a oaie, a fum de stână și a Miorița.

Vasile BRAIC

  • Publicat în Traditii

Oaia țurcană - numai bună pe plaiurile mioritice

În județul Hunedoara, prin Munţii Şureanu-Parâng ne întâlnim cu câțiva dintre crescătorii de ovine care au aceeași pasiune. Dragostea pentru animale a condus în timp la statornicirea unei strânse relaţii între specialiștii din ameliorare, medicii veterinari și înșiși bacii. Cu toţii şi-au dat mâna şi s-au reunit în Asociația Crescătorilor de Ovine Dacia, Hunedoara, structură care vine în întâmpinarea crescătorilor de ovine cu sugestii și soluții pentru sporirea și valorificarea producției.

Dumitru Andreșoi – președintele asociației, cu sprijinul unor specialişti de marcă din domeniu, se axează în special pe lucrările de selecție. Potrivit acestuia, Registrul genealogic are rolul de a separa populațiile de rase ovine între ele, de a menține și de a crește performanța acestora. În acest context, cu prilejul unei întâlniri, Dumitru Andreșoi spunea, printre altele: „Avem în jur de 2.800 crescători de ovine din toată țara, cu un efectiv de 1,400 milioane capete, din care aproximativ 480 mii capete femele de reproducţie fac parte din procesul de selecţie şi ameliorare. În mod deosebit ne axăm pe oaia țurcană, cu toate varietățile sale, începând cu bucălae, oacheșă, bălă, brează. Avem în rândul crescătorilor pasionați de ovine care fac eforturi pentru a dezvolta fiecare ecotip de rasă. Avem, de asemenea, un nucleu de animale foarte valoros care numai de noi depinde cum îl vom perfecționa în continuare“.

Crescătorii de ovine își consolidează fermele pentru perfecționare și o valorificare a producţiei cât mai eficientă, de aceea lucrările de selecție pentru aceștia sunt tot mai importante. Tocmai de aceea specialiștii în ameliorare și gestionare a Registrului Genealogic sprijină crescătorii, fiindu-le aproape pentru a dezvolta şi perfecţiona rasele pure de ovine.

Revenirea sectorului...

Deși după anii ’90 sectorul ovin a înregistrat o scădere drastică a efectivelor, din 2006 şi până în prezent, acestea au înregistrat o creştere semnificativă atât numeric, cât şi calitativ, sigur şi ca urmare a sprijinului financiar de care crescătorii au beneficiat. Astfel, sectorul ovin este într-o continuă creștere, mai cu seamă din anul 2014, când s-a elaborat HG 1179 prin care statul alocă sume importante Controlului Oficial al Producțiilor (COP). Există peste 500 de angajați în asociațiile de ameliorare, iar 40% din subvenții revin acestei activităţi. Pajiștile din România pot suporta minimum 20 milioane de ovine, iar în prezent sunt aproximativ 10 milioane de capete. De aceea rolul ameliorării este de a crește producția de lapte, carne și lână şi, în acelaşi timp, efectivele de animale.

Totodată, Dumitru Andreșoiu susţine că rasa țurcană este una dintre cele mai valoroase: „Deși nu a fost înregistrată ca rasă ţurcana, cu toate că s-au făcut demersurile necesare în acest sens, pot spune că acest tip de oaie se pretează cel mai bine la nivelul României atât din punctul de vedere al producţiei, cât şi ca adaptabilitate în zonele de creştere. De asemenea, ne propunem să facem ferme de elită, înmulțire și comerciale, unde vom putea diferenția subvențiile în funcție de performanțele crescătorilor de ovine.“

La rândul său, dr. ing. Gheorghe Neață, director general la Registrul Genealogic ACO – Hunedoara, sprijină membrii asociației pentru promovarea acestei populaţii de ovine: „Dorim omologarea ca rasă a oii țurcane. Odată având o diversitate mare de rase, avem și capacitatea de producție și capacitatea de consum de iarbă. Oaia țurcană brează este o minune a naturii, cu performanțe valoroase în special în producția de lapte.“

Valorificare optimă a pășunilor

Specialiștii din selecție și ameliorare evidențiază faptul că țurcana este potrivită pentru arealurile din România, în special în zona montană de pășunat. Acestea au o capacitate mare respiratorie și forță la pășunat, valorificând astfel optim resursa vegetală din aceste zone. De asemenea, oaia țurcană este ușor adaptabilă și cu o producție mare de lapte. Natalitatea în unele turme poate fi de peste 170%, astfel că prin numărul mare de miei sporește și producția de carne. Iar pentru baci, mulsul mecanic al oii țurcane nu este o problemă. Dr. Ing. Gheorghe Neață a argumentat: „Dacă această oaie brează ar fi exploatată așa cum sunt exploatate în țările din vest oile pentru lapte, adică să le adauge la iarbă un supliment de concentrate – proteine, vitamine, minerale – pe zi, garantez că nu stă nicio rasă din Europa în fața ei, ca și economicitate. Nicio rasă nu valorifică mai bine ca oaia țurcană pășunile.“


Dumitru Răscolean, președintele Compososeratului din Obștea Ajiană din orașul Petrila, Hunedoara, sprijină și el asociațiile crescătorilor de ovine: „Composesoratul din Obștea Ajiană a fost fondat încă din 2001 și este cel mai mare composesorat din județul Hunedoara, cu peste 1.140 de membri. Acesta se întinde pe o suprafață de păduri de 5.000 ha și aproape 2000 ha de pășuni alpine. Un sprijin pentru composesorat vine din subvențiile APIA pe care le alocăm executării lucrărilor de întreținere a pășunilor construcțiilor stânelor – așezăminte pastorale – căilor de acces. Încercăm să păstrăm stânele vechi. Am creat și un ocol silvic privat pentru a gospodări mai bine proprietățile de păduri. De asemenea, încercăm să contribuim cât mai mult în dezvoltarea producției animaliere și creșterea numărului de animale“, a conchis Dumitru Răscolean.


Liliana POSTICA

Piață volantă, inaugurată de crescătorii de ovine și caprine la Botoșani

Crescătorii de ovine și caprine din Asociația Moldoovis își vând produsele, începând cu 10 aprilie, din cele patru rulote cumpărate de asociație și amplasate în centrul municipiului Botoșani. Ionică Nechifor, președintele Moldoovis și directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru creșterea Ovinelor și Caprinelor Popăuți, a specificat faptul că achiziția rulotelor a durat câțiva ani, până când fermierii au reușit să strângă banii necesari, fără niciun sprijin din partea autorităților locale.

Până la Sărbătorile Pascale, cele patru rulote vor fi în centrul municipiului Botoșani pentru a putea fi cumpărate produse locale direct de la fermieri, după care ele vor merge și în alte localități din județ. Pe lângă produsele lactate și mieii vânduți de fermierii membri ai Moldoovis, lângă rulote sunt vândute și legumele, dar și delicioasele sortimente de miere de albine. Totul a fost posibil ca urmare a eforturilor depuse de Ionică Nechifor pentru a-i face pe fermieri să își dea seama de beneficiile investiției făcute în achiziția și personalizarea celor patru rulote, de a transforma tot județul într-o piață de desfacere pentru fermierii botoșăneni.

Asociația crescătorilor de ovine Moldoovis, care reunește cei mai buni crescători de oi, în special karakul, din județul Botoșani, a reușit să realizeze această piață mobilă pentru a-și vinde produsele tradiționale, achiziționând rulote speciale. Ideea i-a venit lui Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare a Ovinelor și Caprinelor de la Popăuți, după ce a văzut ceva asemănător într-o vizită în Olanda, investiție care a costat în jur de 28.000 de euro. „Vom face în așa fel încât această acțiune să fie la nivelul municipiului Botoșani, tocmai ca toți cumpărătorii să poată beneficia de produse locale botoșănene. Este un moment prielnic de a ne promova produsele. Va fi caș dulce, telemea, brânză sărată, smântână, lapte de vacă, ouă, miei, păsări și multe altele. Pot să-și valorifice tot ceea ce au în ferma proprie, odată ce sunt înregistrate în registrul agricol al unității care-și desfășoară activitatea“, a punctat Ionică Nechifor.

Beatrice Alexandra MODIGA

Gospodar fără pereche cu 1.000 de oi în satul Iacobeni, județul Sibiu

Vasile Grusea, un tânăr gospodar fără pereche de doar 28 de ani din satul Noiștat, comuna Iacobeni, județul Sibiu, are 1.000 de oi împreună cu frații săi. Vă spunem doar atât: este pasionat de tot ce înseamnă gospodărie de când avea 13 ani și apreciază tot ce-l înconjoară̆.

Țurcane și Țigaie, după preferințe…

Ferma de la Iacobeni este una de familie şi este compusă din 1.000 de oi, 6 bivoli, 2 vaci, 5 cai, măgari, capre, porci, păsări, câini, ne spune tânărul crescător. „Este o fermă de familie, suntem trei frați, plus părinții. Povestea acestei ferme începe de pe vremea când tatăl meu, la vârsta de 7 ani a văzut «cu ce se mănâncă ciobănitul». Astfel, timp de 45 de ani, el a ţinut de oi până când am crescut noi, de am apucat să îl ajutăm la animale, iar, când a văzut că ne place ceea ce facem, a început să mărească efectivul de animale. Fraţii mei au vrut Ţurcane pentru că sunt frumoase şi mai ales pentru producţia de lapte, iar eu am mers pe oile din rasa Ţigaie pentru producţia de carne. În legătură cu furajarea, noi cultivăm fân, lucernă şi porumb şi pot spune că ne descurcăm cu utilajele pe care le avem aici, la gospodărie, pentru adunarea furajelor pentru animale. Dar, în viitorul apropiat dorim să accesăm şi fonduri europene pentru achiziţionarea de utilaje agricole noi“, adaugă sibianul.

În ceea ce privește produsele, primăvara membrii familiei Grusea face caş şi îl vând pe unde pot, ne spune tânărul. „După ce vindem mieii avem acasă răcitor, iar în perioada de toamnă facem caş, telemea şi tot aşa le vindem pe unde putem. «Lăptăria» pe care o avem acasă pot spune că este un centru de colectare a laptelui de oaie, pe care îl preia o fabrică din Braşov.“

Despre valorificarea lânii, la fel ca și în cazul altor crescători, și acesta ne mărturisește că este un dezastru. „O avem de doi ani în sat la un vecin într-un grajd, îmi este şi teamă să dau ochii cu el, să nu îmi dea de lucru şi să o scot de acolo. Practic, e un dezastru; în urmă cu trei ani am dat în jur de 500 kg pe o sticlă de suc. I-am zis tatălui meu să o aruncăm, dar a zis că îi este milă, cred că a şi plâns când i-am zis; el ştia că se căuta pe vremea lui Ceauşescu.“

Casetă

„Mergem înainte, aşa cum merg treburile. Noi de animale nu ne lăsăm că ne sunt dragi, noi le ţinem pe ele şi ele pe noi!“

Beatrice Alexandra MODIGA

PUNCT DE VEDERE - Asociația Județeană a Crescătorilor Montani de Ovine „Dealu Negru” BN

Conducerea Asociației Județene a Crescătorilor Montani de Ovine „Dealu Negru” BN, asociație acreditată C.O.P. care efectuează selecția și ameliorarea genetică la rasa Țurcană Albă 100% în conformitate cu toate reglementările aferente atât de nivel național cât și de nivel european , prin intermediul subsemnatului face următoarea

DEZMINȚIRE :

I ) Afirmația unor oficiali M.A.D.R. preluată de o parte a presei precum că asociațiile care au realizat în anii trecuți demersurile de înscriere/înregistrare a ovinelor în Registrele Genealogice sunt frauduloase, sunt neadevărate și jignitoare față de sute sau chiar mii de crescători de ovine/caprine de la noi din țară.

Este adevărat că au existat suficienți „vânători de subvenții ” cărora fostele ordine de ministru le facilitau fraudele, dar acest lucru nu-i îndreptățește pe actualii oficiali  să acuze toți reprezentanții oierilor de fraude.

II )  Respectiva afirmație lansată în urma contestării de către miile de crescători de ovine/caprine dar și bovine a Ordinului ministrului agriculturii care poartă nr.180/2020 este răutăcioasă la adresa reprezentanților crescătorilor de ovine/caprine sau bovine de la noi din țară, fiind acuzați pentru exact inversul a ceea ce ei au făcut, adică lupta cu frauduloșii.

III ) Prevederile eronate ale O.M. 180/2020 sunt contestate nu numai de crescătorii de ovine/caprine și bovine, ci de absolut toți cei competenți în domeniu, mai cu seamă că acel O.M. încalcă flagrant prevederile prevăzute de Regulamentul european 1012/2016.

Mandatarea pentru intervenția de față mi-a fost dată datorită următoarelor atribute pe care le pot dovedi :

  • Sunt crescător de ovine (fără întrerupere) din anul 1982
  • Efectuez la modul concret selecția și ameliorarea de rasă la ovine încă din anul 1984
  • Sunt cofondator al primei asociații de crescători montani de ovine din România, care are ca obiectiv important susținerea intereselor profesionale ale oierilor de munte foarte dezvantajați de specificul montan
  • Am fost (pe rând) Secretar general al primelor două federații din domeniul oieritului profesional din România, așa încât cunosc în amănunțime întreaga mișcare din acest domeniu autohton sau european
  • Am avut și am importante relații de colaborare cu diverși specialiști din învățământul universitar din domeniul oieritului, cu specialiști din diferite instituții de stat din domeniul pășunilor montane, medicină veterinară, formare profesională, etc., etc.
  • Sunt coautor al unei lucrări științifice despre „Băla de Bistrița” publicată cu prilejul celei de a 39-a sesiune internațională de comunicări științifice ținută în anul 2010 la Facultatea de Zootehnie București, dar și multe alte atribute dobândite în anii de implicare în creșterea, selecția și ameliorarea ovinelor.

* * *

Declarându-ne sentimentele de respect cuvenite oficialilor din M.A.D.R., precizăm că această situație nu exclude contestarea aberațiilor foarte grave ale O.M. 180/2020, care nici nu ține cont de particularitățile fiecăreia dintre speciile de animale domestice vizate.

Cu mulțumiri,

Turculeț Vasile
Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud

Vizită în Socodor, la un crescător de rasa Ţigaie

Despre Dumitriţa Şoiman şi Ionel Şandor, din localitatea Socodor, judeţul Arad, putem spune că se ocupă de o viaţă de om de creşterea oilor. Fac asta cu drag, iar pentru ei este un mod de viaţă, chiar dacă sunt probleme mari în acest sector, precum distribuţia produselor şi lipsa forţei de muncă.

Este o afacere proprie care a luat viaţă de vreo 30 de ani, ne spune Dumitriţa. „Proprietarul acestei ferme este soţul meu, care de mic copil, chiar de pe la vârsta de 14 ani, a început cu câteva oiţe. Pot spune că aceasta ne este ocupaţia, suntem permanent la ele şi ne sunt foarte dragi. De la 50 de oi şi un berbec, acum am ajuns la un efectiv de 700, rasa Ţigaie. Este o rasă de oi foarte bună de lapte şi carne, plus că sunt foarte blânde şi se pretează bine pentru creştere atât la munte, cât şi la câmp. Comparativ cu alte rase, randamentul de creştere a mieilor este mult mai ridicat. Plus că are şi o constituţie robustă, rusticitate şi rezistenţă mare la boli şi un grad mare de adaptabilitate la condiţiile diferite de exploatare.“

Situație grea…

În acest moment, în ferma de la Socodor situaţia nu este deloc pe linia de plutire, ne mai spune crescătoarea. „La fermă suntem numai noi doi şi copiii, o fată de 14 ani şi băiatul de 9 ani, dar ne descurcăm cum putem, chiar dacă pe noi, crescătorii de animale, nu ne bagă nimeni în seamă. Pot spune că vindem mieii pe nimic, brânză nu facem că nu avem unde să o dăm, iar lâna o ardem pentru că nu avem ce face cu ea. În legătură cu laptele, o bună perioadă l-am dat la lăptărie, dar de vreo 2 ani nu l-am mai putut da pentru că nu avem personal. De aceea lăsăm mieii să sugă la oi până toamna şi apoi îi înţărcăm.“

În legătură cu hrana pentru animale, crescătorii lucrează în jur de 4 hectare de lucernă, iar restul se cumpără. „Trifoi, tocătură, paie şi porumb, totul din banii pe care îi producem de pe urma oilor. Avem păşune, dar nu este iarbă şi în momentul de faţă noi hrănim oile şi mieii de două ori pe zi, plus că sunt multe animale în zonă“, ne mai mărturiseşte Dumitriţa Şoiman.

Beatrice Alexandra MODIGA

Oieritul - o moştenire din generaţie în generaţie

Creşterea oilor reprezintă pentru mulţi crescători o moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Pe lângă o serie de investiţii şi efort, fără dragoste de animale nu poţi reuşi în acest domeniu, o spun majoritatea oierilor. Cea mai populară rasă din satele româneşti este Ţurcana, supranumită și „Regina Munților“. Aceasta este o rasă stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, ce oferă producții mixte de lapte, carne și lână.

„Piaţa de desfacere ne-o fac bişniţarii“

Unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit este Ioan Manolache din comuna Todireşti, satul Plopoasa, judeţul Vaslui. Stâna sa a prins viaţă în anul 1975, cu câteva oi de Karakul, dar în timp turma a ajuns să aibă un efectiv de 500 de capete. La un moment dat ferma nu mai mergea pe un făgaş normal şi în cele din urmă a renunţat la această rasă, orientându-se spre Ţurcană. „De oierit m-am ocupat de mic copil împreună cu fratele meu Costică; pot spune că am moştenit ciobănitul de la părinţi şi am fost neam de ciobani în familie. Am pornit la drum cu 200 de capete Ţurcane; în prezent, împreună cu băiatul meu am 700 de capete, iar fratele meu în jur de 300. Pe atunci, am avut o mare satisfacţie că produsele se vindeau la cel mai bun preţ; mă refer aici până în anul 1989. În schimb, după ‘89 a rămas oaia de batjocură, nu mai aveau preţ pielicelele, nu mai avea preţ niciun produs de la oi, astfel că în anul 2002 le-am vândut şi mi-am cumpărat Ţurcane. Berbecii au certificate de origine și au un preţ bun, dar caşul şi mieii îngrăşaţi au un preţ mic raportat la cheltuieli. Pot spune că o investiţie ca a noastră costă câteva sute de mii de euro. La momentul de faţă nu aş sfătui pe nimeni să investească în oierit, dacă prețurile vor rămâne neschimbate. Piaţa de desfacere nu o facem noi, ne-o fac bişniţarii, noi muncim şi alţii câştigă! Ar trebui să ne constituim o cooperativă, să putem vinde produsele la un preţ mai bun“, mărturiseşte crescătorul vasluian.

„Primăriile nu te sprijină cu nimic!“

Nicu MateiO altă fermă de oi păstrată și transmisă din generație în generație este cea a lui Nicu George Matei din comuna Crâmpoia, judeţul Olt, care a moştenit de la bunicul său 60 de oi, iar ulterior a ajuns la un efectiv de 300 de capete, rasa Ţurcană. Pe lângă oi, crescătorul mai are două vaci, două junici și porci. Acesta mărturiseşte că a investit bani, efort și multă răbdare pentru a ajunge aici, chiar dacă este greu în acest sector. „Povestea acestei ferme este de demult, de când bunicul meu avea o turmă de oi pe care i-a lăsat-o moştenire tatălui meu, dar nu rasa pe care o am eu în acest moment. De mic copil mi-au plăcut oile; pot spune că am investi bani, efort şi multă răbdare pentru a ajunge până aici, mai ales că o astfel de investiţie este costisitoare. Trezirea este la ora 4 dimineaţa pentru mulsul oilor la stână, după aceea plecăm acasă cu laptele ca să-l închegăm şi să iasă brânza. Este foarte greu! Mă străduiesc de foarte mult timp să fac un proiect, dar nu am reușit; toți îți închid ușile, iar primăriile nu te sprijină cu nimic.Trăim într-o lume foarte rea! Eu am serviciu, dar merg şi la stână; norocul meu este că lucrez în schimburi, astfel pot să mai fac nutreţul pentru oi“, specifică crescătorul oltean.

Beatrice Alexandra MODIGA

Familia Ceret... păşunatul și ale lor mioare!

În ferma familiei Ceret din comuna Băbăița, judeţul Teleorman, primii miei au venit pe lume încă din luna martie... Sunt frumoși și sănătoși, spre bucuria crescătorilor, care speră ca de Paște să obțină un preț bun pe ei. Despre cum este viaţa la stână, problema păşunatului din localitate, dar şi cât va costa anul acesta kilogramul de carne de miel în viu sau în carcasă aflaţi de la doi crescători de oi pasionaţi.

Iulică este de meserie inginer în construcţii, locuieşte în Bucureşti, dar 80% din timp este aici, la stâna de la Băbăiţa, alături de tatăl său Mihai. „De patru ani de zile, dintr-un hobhy, am pornit la drum cu 20 de animale şi am ajuns la 400 de capete; predomină rasele mixte Ţurcană şi Carabaşă, oi autohtone care se întreţin mai uşor şi nu sunt aşa sensibile la boli şi, din punctul meu de vedere, sunt cele mai frumoase rase româneşti, spune tânărul.“

Păşunile sărace în nutrienţi dau bătaie de cap crescătorilor de oi

crescatori de ovine

Păşunele sunt cea mai mare problemă din zonă deoarece oierii nu-şi permit să ţină un efectiv mare de animale, iar, în absenţa fertilizării cu îngrăşăminte, de la un an la altul terenurile destinate păşunatului sau pentru producerea furajelor conservate sub formă de fân sau de siloz devin tot mai sărace în nutrienţii necesari creşterii şi dezvoltării plantelor, mai adaugă crescătorul. „Nu avem păşuni necesare şi nici ajutor pentru îngrăşăminte; de exemplu, de 16 ani la noi pe păşune nu s-a dat cu îngrăşăminte. Asta vrem noi acum, să administrăm în calitate de crescători păşunile, să putem să le dăm cu îngrăşăminte, să avem furaje pentru animale. Un preţ pe furaje şi cereale pe cap de animal, pe un an de zile, este în jur la 300 lei; totul este achiziţionat pentru că nu avem teren agricol. Îmi doresc să extind efectivul de animale, să am şi câştig; sincer, la un efectiv aşa de mare trebuie să fim pe plus, dar aşteptăm să vedem dacă putem să facem ceva cu păşunile, să le administrăm, pentru că abia atunci o să fie ceva mai bine. Ne dorim să luăm şi păşune arabilă să ne facem fân şi cereale pentru animale, să nu mai cumpărăm totul. Avem promisiune de la autorităţi că o să ne ajute, ni s-a aprobat şi scris şi verbal, iar acum aşteptăm!“

Lâna se aruncă pe foc!

Mihai, tatăl tânărului, crede despre fiul său că este harnic şi ambiţios, dar va duce la bun sfârşit pasiunea doar cu ajutorul instituţiilor de stat deoarece, în condiţiile existente, este dificil. „De exemplu, cu subvenţia dată de APIA, de 20 lei pe cap de oaie, şi nici aceasta dată la timp, e greu (…). Lâna nu o ia nimeni, merge la gunoi. Nu se scoate nici mâna de lucru a tunsului, un tuns la o oaie costă 5 lei, iar subvenţia este undeva la 2-3 lei pe oaie, de aceea prefer să nu o vând şi să-i dau foc; nici nu vine nimeni să o cumpere, în zona de munte se mai cumpără, dar nu pentru a se produce ceva în ţară, ci tot pentru export.“

La o vizită în ţarc, tânărul crescător ne spune că monta începe în luna septembrie şi durează aproximativ o lună, dar se mai întârzie până la sfârşitul lui octombrie. „Primii miei îi avem la începutul lunii februarie, iar fătările se termină în luna martie sau aprilie. Anul acesta estimăm să avem în jur de 300 de miei la cerinţele cumpărătorilor. 70% din oi fată câte un miel, iar restul de 30% câte doi miei.“

Anul acesta carnea de miel în viu va costa 15 lei/kg şi 25 lei/kg în carcasă

ovine miei

La o alergătură prin ocol, Iulică prinde un miel de 3 săptămâni. Acesta are în jur de 15 kg, iar până de Paşte va cântări peste 20 kg, exact greutatea dorită, specifică fermierul. „Până de Paşte o să îi avem la greutatea dorită de cumpărător, iar o parte din ei, care sunt mai mici, o să rămână pentru toamnă. Anul acesta carnea de miel în viu va fi de 15 lei/kg şi undeva la 25 lei/kg în carcasă. Anul trecut a fost undeva la 9-10 lei/kg în viu şi 20 lei/kg tăiat. Nu avem o piaţă de desfacere bună; de exemplu, noi vindem doar la bişniţari, iar o parte ajung la arabi. Sincer, nu am redus niciodată preţul, am preferat să rămân cu ei, să îi dau în toamnă, vorbesc despre berbecuţii mai mari pentru pastramă; nu pot să reduc preţul pentru că eu unul chiar cumpăr absolut tot şi nu-mi permit să fac acest lucru.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Federația crescătorilor de bovine și ovine Feder - cum înțeleg fermierii francezi asocierea în zootehnie

Într-una dintre conferințele susținute pentru promovarea asocierii fermierilor români în cooperative am avut oportunitatea de a afla și cum funcționează genul acesta de organizații în alte țări. Franța este una dintre țările cu cele mai multe cooperative, iar fermierii veniți în țara noastră pentru a demonstra avantajele unui astfel de parteneriat au prezentat unul dintre cele mai elocvente exemple în acest sens. Federația Feder a fost înființată în 2012, iar astăzi reunește 4.500 de crescători de bovine și ovine și este recunoscută drept cea mai mare organizație asociativă din Franța. Cu aproximativ 600.000 de bovine vândute în toată lumea și o cifră de vânzări de aproximativ 512 milioane de euro, federația Feder a devenit unul dintre cei mai mari exportatori din lume.

Structură și obiectiv

Federatia harta

Feder este o federație sub umbrela căreia se află mai multe societăți cu profil zootehnic din Franța, dar și al treilea cel mai mare producător de cereale din lume (Axereal) și este un exemplu elocvent  legat de cum ar trebui să arate un sector structurat corespunzător. Misiunea organizației, spun mentorii ei, este de a asigura suport tehnic în sectorul de creștere a bovinelor și ovinelor, de a optimiza cât mai mult costurile de producție și de a găsi surse de valorificare a producției obținute în aceste sectoare de activitate. În momentul de față, în componența federației intră nouă centre de creștere a bovinelor, două centre de creștere a oilor și trei centre mixte de creștere a celor două specii răspândite în diferite regiuni ale Franței, astfel încât să existe o eficiență mai bună a serviciilor oferite de producători. În momentul de față federația are ca membri cinci cooperative. Este vorba despre Global, cooperativă zootehnică cu 1.500 de ferme de bovine, Socaviac, cooperativă zootehnică cu 1.800 de membri din sectorul de creștere a bovinelor, Terre d’ovin, cu 300 de fermieri din sectorul ovin, Copagno, cu 400 de crescători de oi, și cooperativa Feder Eleveurs Bio, cu 120 de membri, toți activi în sectorul bio de creștere a bovinelor și ovinelor.

Volumul săptămânal de vânzăr

Federatia vanzari

Faptul că fermierii care sunt membri ai unei cooperative devin mai puternici din punctul de vedere al negocierilor pe care le pot purta la valorificarea produselor și al tehnologiei pe care o pot implementa în fermele lor este o realitatea deja admisă și confirmată. În cazul federației franceze Feder acest aspect este validat prin cifrele de vânzări realizate. Potrivit acestor date, săptămânal centrele federației  furnizează către unitățile de sacrificare aproximativ 1.640 de bovine, din care 710 exemplare de vaci adulte, 390 de juninci, 450 de tăurași, 50 de boi, 40 de tauri. De asemenea, în fiecare săptămână sunt comercializate 2.100 de bovine, din care 1.300 de tăurași, 590 de juninci, 140 de vaci adulte, 100 de viței. Cifrele de export către Uniunea Europeană și în afara ei menționează aproximativ 1.000 de exemplare, din care 510 exemplare sunt comercializate către crescătorii de rase specializate înregistrate în Registrul Genealogic, 160 de capete către cooperative și alte 230 de animale vândute către alți clienți. În ceea ce privește sectorul de creștere a ovinelor, federația vinde săptămânal aproximativ 3.000 de oi, din care 2.400 miei, 400 de oi pentru sacrificare, 120 de miei tineri, 70 de exemplare pentru sectorul de îngrășare și reproducție. Rasele de animale crescute sunt în procent de 50% rase de carne precum Île de France, Charolaise, Suffolk,Texel și 50% rase rustice autohtone precum Romane, Grivette și hibridul F1. Niciunul dintre membrii federației nu are în exploatare rase de lapte.

Federatia procente de crestere

Cifre cheie

  • 4.500 de membri (2.300 de crescători de bovine) și 220 de angajați;
  • 9 milioane de euro de capital social;
  • 36 de milioane de euro de capital;
  • 280 de milioane de euro în vânzări anuale;
  • 10,1 milioane de euro în vânzări pentru departamentul tehnic;
  • 195.000 de bovine pe an, inclusiv 82.000 de bovine finite, 110.700 bovine pentru sacrificare;
  • 165.000 de oi pe an, inclusiv 130.000 de miei și 5.000 de capre.

Federatia sector reproductie


„Strategia noastră este aceea de a asculta cu atenție, de a face lucrurile bine, de a construi parteneriate și cu fermierii din sectorul vegetal. Scopul final este de a crește productivitatea într-o uniune cooperativă umană echitabilă“ – Michel Millot, directorul general al Feder.

Laura Zmaranda

Federatia tabel numar ovine

Federatia tabel ovine

Crescătorii de ovine vor primi și în 2019 ajutor de minimis pentru comercializarea lânii

În Ședința de Guvern din data de 8 februarie 2019 a fost adoptată o Hotărâre care modifică și completează HG nr.500/2017 privind aprobarea schemei ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine  pentru comercializarea lânii”.

Prin prezentul act normativ se reglementează continuarea în 2019 a Programului ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine  pentru comercializarea lânii”, precum și condițiile aferente acestuia. Perioada de înscriere pentru anul 2019 este cuprinsă între data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și 28 martie 2019, inclusiv, iar perioada de cerere în care producția de lână poate fi valorificată este între 29 martie-30 septembrie 2019, inclusiv.

Solicitanţii înregistraţi în Registrul unic au obligaţia de a depune la Direcțiile Agricole Județene  documentele justificative care să ateste comercializarea producţiei de lână obţinute până la 1 noiembrie 2019, inclusiv. Comercializarea lânii se realizează către un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii, direct sau printr-un intermediar, care are încheiat un contract de livrare lână cu un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii. 

Pentru acordarea sprijinului, documentele justificative trebuie să ateste că lâna a fost comercializată respectând interesul părților. Este necesar ca documentele justificative (factura sau filele din carnetul de comercializare) să indice cantitatea de lână comercializată, direct sau prin intermediar. În cazul intermediarului, acesta va menționa pe filele din carnetul de comercializare al crescătorului de ovine numărul contractului încheiat cu un centru de colectare sau o unitate de procesare a lânii.

De asemenea, este reglementată plata cantității de lână comercializată în perioada de valorificare corespunzătoare și nedecontată în anul 2018.

Sursa: madr.ro

Cea mai mare problemă a ciobanilor de la munte: „Statul nu ar trebui să ne ia nimic pe pășunat“

Am pornit pe urmele ciobanilor seculari, în Munții Bucegi, ca să descoperim moștenirea pe care au lăsat-o generațiilor de acum. Ne-am oprit la stâna lui Constantin Iordan. Nori negri, cu parfum de ploaie, apăsau muntele. În anumite momente aveai impresia că, dacă întinzi mâna spre ei, îi atingi. Muntele era maiestuos și sălbatic, iar modesta construcție de lemn la adăpostul cărei ciobanii pregăteau burduf în coajă de brad era perfect integrată în această imagine. Înăuntru câțiva bulgări de jăratec aprinși cu un alt scop încălzeau camera destul de răcoroasă pentru o zi din mijlocul lunii iunie. Întregul peisaj era uimitor. Și cred că aceasta este imaginea pe care cei mai mulți dintre turiști o păstrează în minte. Și nimic concret despre truda reală a ciobanilor de acolo, despre problemele lor sau despre ce înseamnă practic să stai în munți cu oile. Noi am plecat de acolo cu imaginea idilică reținută de turiștii obișnuiți, dar și cu o înțelegere mai profundă a ceea ce presupune oieritul în timpul de acum. Iordan Constantin este urmașul unei familii pentru care creșterea animalelor a fost tradiție. De aici și amărăciunea cu care, mai târziu, îmi spunea că nu înțelege cum de toată lumea vine să îi învețe pe ciobani cum se cresc oile.

Pășunea, cea mai mare îngrijorare

Alături de propria sa familia continuat tradiția, iar acum are 800 de oi și 50 de vaci. Mărturisește însă că este foarte greu pentru că statul, în pofida tuturor declarațiilor oficiale, nu îi sprijină pe ciobani în niciun fel. De fapt, spune Constantin Iordan, ciobanii sunt un fel de filtru pentru că, într-un final, banii pe care îi primesc pe subvenție se întorc la stat prin banii pe care crescătorii de oi îi plătesc pentru pășune, spre exemplu.

„Toți cei din zonă au probleme. Este nedrept că noi, adevărații crescători de animale – iar cei de la primărie și Consiliul Local ne cunosc – suntem nevoiți, spre exemplu, să participăm la licitațiile pentru pășune.  Și nu doar atât. Mulți dintre cei care vin la aceste licitații nu au animale decât pe hârtie. Nu sunt crescători de animale, ci niște interpuși care vin și ridică prețul licitației. Și ciobanii plătesc, că nu au de ales. Ei au nevoie de munte pentru animalele lor. Suntem un filtru. Noi luăm subvenția, dar participăm la licitație și plătim, vine apoi un control, ne dă o amendă că pentru vreo eventuală neregulă și uite așa se duc banii ciobanilor. Iar cei de la primărie și-au luat banii și asta este, nu ne mai cunoaștem după. Nu-i interesează dacă avem bani să investim, să ne facem stâne moderne sau adăposturi pentru animale. Iarba de pe munte nu mai este de calitate. Nimeni nu mai însămânțează și este justificat pentru că nu avem bani ca să facem și asta. Interesul lor este să ne ia banii. Venim pe muntele Dichiu de 14 ani și în ultimii cinci ani am semnat contracte cu drept de prelungire, dar acum primăria nu a mai vrut să le prelungească. Nici în momentul de față pășunea nu a fost scoasă la licitație. Și de aici apar greutățile. Dacă mă duc în ședință la consiliu zic că mă plâng și mă întreabă de ce îmi mai trebuie. În zona de munte nu ar trebui să taxeze ciobanii pentru că este foarte greu.“

Angajarea cu carte de muncă este absolut necesară

O altă problemă adusă în lumină de Constantin Iordan este cea a forței de muncă. Sunt încurajați tinerii să mai vină la stână? Răspunsul este unul fără echivoc. Nu. Problemele adevărate le aflați de la oamenii din teren, nu de la cei care stau în fața birourilor.

„Cu personalul este foarte greu. Dacă unul dintre ciobanii mei pleacă în liber, deja este o problemă. Salariile sunt așa cum sunt pentru că nu ai de unde să le dai mai mult. Statul îți ia impozitul pe animale, pe teren, pășunea o plătești. De unde să le dai salarii mai mari? Ciobănia este foarte grea și este nevoie de salarii atractive.

La fel de important este să le facem oamenilor angajări cu carte de muncă. Plus că am avea și noi siguranța că omul care vine la stână își asumă responsabilitatea pentru ceea ce face. Altfel poți să te trezești că cel care are grijă de oile tale a lăsat animalele și a fugit. Nu are carte de muncă, nu ai niciun contract cu el, nu ai ce să îi mai faci. Dar dacă statul ne jupoaie, ce putem să mai facem noi? Ce salarii să le oferim? Vă spun, peste 10 ani nu o să mai fie niciun sfert din ce vedeți astăzi. Tinerii nu vor mai veni la stână, iar bătrânii cât vor mai rezista? Ar trebui ca statul să nu ne ia nimic pe pășunat, să putem beneficia într-adevăr de subvenții, să putem face cărți de muncă oamenilor care muncesc la stână. Eu am 800 de oi, dar o să mai țin doar 400 și, dacă la anul merge mai rău, nu o să mai țin deloc.“

stana IMG 20180618 125020

„Dacă cine conduce nu se pricepe...“

Ciobanul de pe Muntele Dichiu avea multe de spus. Sunt multe probleme care din biroul autorităților nu se văd, nu sunt înțelese sau nu par a fi atât de copleșitoare pe cât le resimte fermierul român. S-a gândit oare vreun om cu ștaif din autoritățile responsabile de agricultură că sunt și ciobani nemulțumiți de faptul că subvențiile sunt diferite în funcție de rasă? Ei bine, Constantin Iordan spune că nu înțelege de ce există această diferență și că el, pentru a se putea alinia normelor impuse, a trebuit să facă niște eforturi financiare suplimentare.

„În zona de munte poate fi crescută o singură rasă,Țurcana. Aș putea încasa o subvenție mai mare pentru o rasă de carne, spre exemplu, dar dacă nu poate fi crescută aici, ce să fac? De ce se fac diferențe între subvenții? O altă problemă este cu animalele de rasă, că asta ni se cere acum. Trebuie neapărat să bage oaia în controlul oficial ca să primesc subvenție? Dar ce are dacă nu o bag?

 Nu poate să vină cineva acum să îmi spună mie că animalele pe care le am nu mai sunt bune. Eu am avut berbeci foarte frumoși, dar m-au obligat să iau berbeci cu certificat. Animale care erau oloage sau oarbe. Sunt de acord ca animalele să fie verificate, să se constate că sunt sănătoase. Vino și ia sânge, fă-le analize. Dar dacă e sănătos animalul, lasă-mă să îl păstrez. Mă obligi tu, statul, să iau de la nu știu cine berbeci și apoi trebuie să îi țin închiși pentru că se adaptează la zona asta? Am dat 2.000 de lei pe un berbec care nu se compara cu cei pe care îi aveam eu. O cheltuială suplimentară Gândiți-vă că la munte oile stau în stabulație cinci luni, nu trei luni cum se întâmplă la câmpie. Am avut 2.600 de saci de porumb. Banii pe subvenții și cei pe care i-am câștigat din vânzarea brânzei i-am dat pe porumb. Ne trebuie mult nutreț și se face foarte greu. Iar subvenție la motorină nu primim pe motiv că suntem în zona de munte.

Un pachet de țigări, mai scump decât kilogramul de brânză

Oaia de la munte nu o mulgi mai mult de 50 de zile pentru că iarba nu mai este de calitate și lactația este puțină, spune dl Iordan. De la șeptelul pe care îl are obține în jur de 650 de litri de lapte pe zi. În perioada de vară, iunie-iulie-august,  fac brânză de burduf, iar în celelalte luni ale anului fac telemea. Un kilogram de brânză de burduf este 30 de lei, telemeaua de oaie 25 de lei, telemeaua amestec (lapte de oaie și vacă) 14 lei. „Salariile sunt așa cum sunt, toate prețurile au crescut, iar prețul brânzei a rămas la fel. Ca să înțelegeți mai bine ce spun o să vă dau un exemplu. Acum zece ani cu o bucată de telemea luam o pungă de țigări, acum nu mai pot să iau un pachet. Prețurile sunt mici,  piața de cumpărare este slabă și trebuie să ne adaptăm. Am reușit să ne facem o clientelă și nu rămânem cu producția de la un an la altul.“

Este nedrept să rezumi în câteva rânduri îngrijorarea omului acesta simplu de la munte și toate poverile pe care le poartă cu sine. Dar poate că cineva se va ridica de la birou și va merge pe teren. Acolo unde realitatea se vede altfel. Mai clar. Și din perspectiva celor care ne pun pâinea pe masă.

  • Constantin Iordan: „Cine vine în control nu vine să te învețe. Îți dă amendă din prima. Acum toată lumea se pricepe la crescut animale. Și cei de la parc, și cei de la jandarmerie. Noi nu ne mai pricepem. Vin ei și ne învață ce să facem. Nu mi se pare în regulă. Am crescut într-o familie cu tradiție în oierit și acum vine un neica nimeni să mă învețe să cresc oi.“
  • Diana Iordan: „Este o muncă grea, continuă, fără pauze. Totul trebuie să fie pe flux continuu. Nu știu dacă merită, dar aici în zona de munte suntem oarecum obligați să facem asta. Ar fi trebuit mai mult sprijin din partea autorităților, să fim încurajați cu subvenții și încheierea unor contracte pe perioadă mai mare pentru pășune. Astfel am putea construi niște stâne moderne, am crea alte condiții și mă refer aici în primul rând la igienă. O cameră cu gresie, faianță, o cameră frigorifică pentru păstrarea produselor. Viitorul este incert și nu știu dacă din urmă vor mai veni alte persoane care să mai facă această muncă.“

Laura ZMARANDA

Inventata inflație din preajma Paștelui a dat cea mai odioasă lovitură crescătorilor de oi

Cât de întortocheate sunt căile Domnului? Nu îmi pun pentru prima dată această întrebare. Cert este că, la aproape 80 de ani ai mei, dacă o accepta Dumnezeu să-i împlinesc la 15 februarie 2019, am întâlnit și m-am rătăcit fără speranță în labrinturile proiectate de încornorații pe care am ajuns să călcăm ca pe dude în luna lui Cuptor. La ora actuală România este cel mai cumplit poligon pe care se antrenează unități pentru toate armele, arme de ultimă generație, creație care, fără să spargă timpanele, să lase în urmă sângele victimelor – în marea lor majoritate colaterale – care ajung să fie întotdeauna câștigătoare, deși nu au mizat nici măcar un ban.

Jocul este mai ordinar și mai tâlhăresc decât „alba-neagra“ și face din păduchi ploșnițe și uneori chiar broaște țestoase. În jocul acesta nemernic – și eu știu ce spun – fără umbră de conștiință și fără inimă, al oamenilor cu toracele golite de orice fel de sentimente, hienele intră lepădături și ies așa cum îi întâlniți fără să-i recunoașteți, deși la început ați fi putut să-i striviți între unghiile mari. Acum ei nu-și mai încap în pielea moștenită de la mamele lor pe care nu le mai recunosc. Aceste vipere, cu veninul oricând gata de a fi împroșcat la prima înțepătură, calcă pe cadavre care, cu cât sunt mai multe, se transformă în trepte ale scărilor folosite pentru a ajunge tot mai sus. Ce nu știu ei este faptul că, mai devreme sau mai târziu, vor cădea și își vor rupe gâtul și coloana vertebrală, atâta câtă mai au și, dacă vor supraviețui, vor rămâne niște morți vii fără certificate de deces.

Cine sunt ei? Cei care nu au nicio meserie, neștiind să țină în mână vreun ciocan, o daltă, un patent sau un stilou sau altă unealtă, cei care nu au construit nimic în viața lor, dar care fabrică zvonuri și pun în stare de alertă gloata credulă și debusolată, gata să intre în ape adânci fără să fi învățat vreodată să înoate. Ei nu au alte sarcini decât să repete, dintr-un loc într-altul, știrile inventate și gata să fie preluate care se întind precum pojghița de ulei ars pe luciul apelor pe care le otrăvesc și infestează.

Așa s-a petrecut cu vreo două săptămâni înaintea Sărbătorilor de Paști, când prin târguri, oboare, piețe, hale și supermarket-uri a început vânzoleala, s-a răspândit zvonul că miei vor avea un preț greu de acceptat, se vorbea despre 30-35 de lei/kilogram și, odată cu prețul cărnii de miel, au sărit la gâtul cumpărătorilor prețurile legumelor, ale lactatelor și ale altor produse de sezon.

Și totul se întâmpla pe fondul scurtelor ieșiri pe „sticlă“ ale reprezentanților Băncii Naționale a României care, cu timiditatea curvelor cere îți pun somnifere în cafea și îți fură tot ce ai, încet dar apăsat, anunțau: „Criza crizelor e la Ruse, la Debrețin, la Nădlag și Turnu Severin“. Și uite așa în Postul Mare și Săptămâna Patimilor sărmanul român rămânea și fără somn, nemaiputându-se odihni gândind la ce pune în oala pe care nu o să aibă cu ce s-o ungă, s-o facă de dulce.

Cu prețurile băgate în criză, standurile cu mărfurile foarte căutate s-au transformat în expoziții permanente – în special mieii spânzurați în cârligele măcelăriilor. Și cum clienții nu prea aveau curaj să se apropie, negustorii au început să lase din preț. În ajunul Paștelui carnea de miel, care la începutul săptămânii era 35-40 de lei/kilogram, a ajuns la 21-22 de lei, iar la stână, dacă ajungeai, o cumpărai cu 15 lei kilogramul. A fost un adevărat fiasco pentru crescătorii de oi. Dacă la sfârșitul lunii martie mieii în viu se cumpărau la 12-13 lei/kilogram, după Paște samsarii arabi care cutreieră satele au adunat tot ce nu s-a vândut cumpărând și cu 8 lei kilogramul.

Mulți dintre crescătorii de oi declară că pierderi ca în această primăvară nu au mai avut vreodată și că oricum zvonacii și mai-marii lor le-au înlesnit arabilor câștiguri, nu jucărie.

Vorba unui cioban venit de prin Munții Buzăului: „Dacă BNR o ține tot așa cu criza și inflația orășenii or să moară de foame, iar ciobanii vor rămâne fără oi și cioareci!“

Mihai VIȘOIU

Crescătorii de ovine pot valorifica lâna în 20 centre de colectare

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a identificat, prin Direcțiile pentru Agricultură Județene, pornind de la efectivele de ovine și producția de lână obținută, zonele în care vor fi realizate centrele de colectare lână și piei de animale.

În prezent, există 20 de centre care colectează lâna de la crescătorii de ovine, cu o capacitate totală de circa 30.000 tone. Centrele care colectează lâna sunt localizate pe întreg teritoriul țării, astfel încât se colectează lâna de la toți crescătorii de ovine, iar Direcțiile pentru Agricultură Județene au pus la dispoziția asociațiilor crescătorilor de ovine datele de contact ale acestora.

Centrele sunt localizate în județele: Bacău, Bistrița Năsăud, Brăila, Constanța, Galați, Maramureș, Sibiu, Suceava, Tulcea și Vaslui.

Măsura de identificare a centrelor de colectare a fost luată în urma apariției Hotărârii de Guvern nr. 500/2017 privind acordarea ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii, pentru a veni în sprijinul fermierilor crescători de ovine.

Reamintim că în Programul de susținere a crescătorilor de ovine pentru comercializarea lânii și-au manifestat intenția de a participa peste 32.000 de beneficiari, cu o cantitate totală estimată de aproximativ 23.000 de tone, așadar prin centrele existente se poate prelua în totalitate această cantitate.

Pentru a beneficia de sprijinul de 1 leu/kg pentru lâna comercializată, cei înscriși în Program trebuie să depună la Direcțiile pentru Agricultură documentele justificative de plată, până la data 1 iulie 2018. Documentele justificative de plată sunt factura/fila/filele din carnetul de comercializare, din care să rezulte cantitatea de lână comercializată.

Sursa: madr.ro

Campania Alege oaia a ajuns în capitala Moldovei

Peste 500 de persoane au participat, marți, la lansarea campaniei „Alege Oaia”, în parcarea Prefecturii din Iaşi, unde au mâncat produse tradiţionale din carne de oaie sau alte produse tradiţionale.

În cadrul campaniei naționale a Ministerului Agriculturii „Alege oaia”, Direcția pentru Agricultură a Județului Iași (DAJ) organizează în perioada 23-24 ianuarie un târg prin care promovează consumul de carne de ovine. 

La deschiderea evenimentului a participat secretarul de stat Dumitru Daniel Botanoiu, care a vizitat cele 26 de standuri ale producătorilor.

,,Caravana „Alege oaia’’ este un program care a deschis şi minţile, şi sufletele, dar şi calea producătorului român către piaţa din România. Cred că ,,Alege oaia’’ este programul care va da curaj producătorilor, dar cel mai important va da curaj consumatorilor, care pot găsi astfel o carne de o calitate ridicată“, a declarat Dumitru Daniel Botănoiu, Secretar de Stat - MADR.

,,Acest târg a fost organizat de Ministerul Agriculturii în colaborare cu Federația Națională a Crescătorilor de Ovine și încercăm să promovăm consumul cărnii de oaie și a preparatelor  din lapte. Avem 26 de standuri, cu produse din județele Botoșani, Suceava, Vaslui, Neamț și Bacău’’, a precizat Precup Laurențiu - director executiv, Direcția pentru Agricultură Județeană Iași.

,,Am venit la Iași cu jambon de Mangalița, cu pastramă de oaie, vânat și curcan. Noi în Bucovina suntem cunoscuți, deoarece acolo este raiul produselor tradiționale. De altfel, Bucovina este cunoscută pe plan intern și internațional. Din ce am remarcat, pot spune că ieșenilor le place calitatea, fac diferența dintre tradițional și ce se produce industrial’’, a declarat Ioan Baciu, Fundul Moldovei, Suceava.

,,Am venit la acest târg cu fermierii să prezentăm ,,Alege oaia‘’, cu produse tradiționale din oaie: păstramă, cârnați și brânză de oaie. Din câte văd, ieșeni sunt foarte curioși, degustă și sunt interesați de produsele tradiționale din oaie’’, a precizat Agafiței Ion, vis Mold Vaslui, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine din județul Vaslui.

,,Plantația mi-am făcut-o în județul Botoșani, în grădina bunicilor, respectiv o plantație de trandafiri de dulceață pe o suprafață de 15 ari. Astăzi, am venit cu toate produsele mele: dulceața de trandafiri, care este testată tradițional, apoi am oțetul și siropul pe care urmează să îl atestez, iar pe lângă acestea am apa de trandafiri și ceaiuri’’, spus Mihaela Rusu, Iași.

 ,,Am venit cu brânză tradițională la putină, brânză la burduf, cașcaval și cârnaț de oaie. Noi ca fermieri trebuie să fim ajutați și intenționăm să facem centre de sacrificare, dar ar trebui la nivel național să se stabilească un criteriu  specific’’, a declarat Bobeică Neculai, Director Executiv al Cooperativei Agricolei Valea Asăului, Bacău.

,,Astăzi ieșenii pot găsi la standul nostru nenumărate produse: cașcavalul de Săveni, cu mai multe sortimente, respectiv buricul de Săveni, caș proaspăt, urdă, telemea simplă, telemea cu negrilică, cât și rulade cu mai multe sortimente, brânză topită cu struguri, nucă, verdeață, piper și boia. Așteptăm în aceste zile toși ieseni să ne viziteze standul, cu toate că ne știu că am mai fost și la ,,Târgul de dumincă’’ ne-a mărturisit Șfabu Viorel, Săveni, Botoșani.

Evenimentul are ca scop încurajarea consumului de carne și produse din carne de oaie. Consumatorii vor putea degusta tocăniță de oaie, pastramă, cârnați, brânzeturi, iar cei interesați vor putea să își procure carne și produse din carne de oaie, din cadrul celor 26 standuri special amenajate. În cadrul evenimentului se vor mai regăsi, de asemenea, 5 standuri cu vin ale producătorilor locali.

GALERIE FOTO


 

Beatrice Alexandra Modiga

Plângerile unui cioban „Am ajuns să fim negustoriți de samsari“

Cred că cele mai interesante discuții despre agricultură le-am avut de fiecare dată cu oamenii simpli, de la opinca țării. Cei care pun efectiv pâinea pe masa noastră. Prin ochii lor agricultura se vede real, nu în statistici sau grafice, nu în chestionare de completat sau rapoarte. Conversațiile cu ei nu sunt niciodată sofisticate, dar la final ai cu certitudine ceva de învățat. Așa a fost și discuția cu Marian Manea, un cioban din Argeș, comuna Bârla. În câteva linii clare ne-a semnalat care sunt problemele ciobanilor și ce ar trebui făcut ca și producătorii să aibă de câștigat.

Cât de ieftină să fie munca oierilor?

Tânărul cioban din Argeș este descendentul unei familii cu tradiție în păstorit, dar munca sa efectivă în acest sector a început în adolescență, după terminarea liceului. Și sunt vreo 21 de ani de atunci. Două decenii în care a văzut toate transformările pe care le-a suferit ciobănitul în România și care l-au determinat să tragă o concluzie amară. „Este din ce în ce mai rău. Am început această muncă din pasiune și cu drag, dar am ajuns ca astăzi să fiu dezgustat de ceea ce se întâmplă. Sectorul de creștere a oilor și agricultura în general nu sunt sprijinite. Și nu vorbesc aici doar de subvenții, care oricum și alea se dau mereu cu întârziere. Mă doare că ciobani sunt lăsați la mâna negustorilor, iar prețurile produselor nu sunt pe măsura muncii pe care o facem. Nu ne ajută nimeni cu un sfat, cu o consultanță. Cu noi nu stă nimeni de vorbă, suntem desconsiderați . Parcă am fi ultimii proști din țara asta.“

Și, cu povara acestor probleme, ciobanul din Argeș a trebuit să ia propriile decizii cu privire la efectivul de animale.

Are în prezent 980 de oi, dar și vaci. Totuși, din lipsa banilor care să asigure hrana vitelor și a prețului mic dat pe litrul de lapte de vacă a păstrat doar 17 exemplare din 30. „Am ieșit din iarnă cu 30 de vaci și nu am mai muls niciuna. De ce? Pentru că litrul de lapte este 70 de bani, iar litrul de apă este 2 lei. Și să vă spun cum este cu apa îmbuteliată pe care o cumpără orășenii. Vin cu camioanele și o iau de lângă București, de la primul izvor, și scriu apoi pe etichetă apă de izvor din Jina. Asta e toată munca lor, apoi o vând cu 2 lei. Și atunci cum să ne mai descurcăm noi, ciobanii, când litrul de lapte este 70 de bani? Cât de ieftină să fie munca noastră? Cheltuielile depășesc de 10 ori venitul pe care îl avem.“

„Scoatem bani din buzunare, dar nu băgăm nimic la loc“

Și vremurile de restriște nu sunt pe sfârșite pentru că o altă iarnă a început, iar ciobanul din Bârla se vede iarăși nevoit să hotărască soarta animalelor sale. Mai are cele 17 vaci, dar nu știe dacă le va putea păstra.

„Cum o să trec și de iarna asta cu animalele pe care le mai am nu știu. Cred că o să le las pe pășune și, le dacă vor avea zile de la Dumnezeu, să trăiască, că eu nu am ce să le fac, nu am cum să le asigur hrana. Probabil că nici nu o să le mai mulg pentru că este nedrept să dau laptele pe degeaba. Nici să le dau la abator nu este convenabil. Că îți dau până în 10 lei pe carcasă. Nu știu dacă în alt județ se dă mai mult, dar aici așa este. Și efectivul de oi o să-l micșorez. Am 980 de oi, dar cred că o să rămân cu cel mult 400. Nu avem suficientă forță de muncă să ținem mai multe animale, uneori nici nu le mulgem pe toate că nu avem oameni.“ Ce paradox! Mă gândesc ce imagine suprarealistă a ciobănitului se creează la târgurile de profil. Sunt aduse cele mai frumoase animale, oficialii ministerelor vin să taie panglici, salută crescătorii de animale, se fac promisiuni și apoi se uită totul. Pentru ca fiecare să fie nevoit apoi să găsească soluții pentru problemele apărute.

„Am tuns 1.000 de oi și am strâns toată lâna grămadă că nu am avut cui să o dau. A venit DSV-ul peste mine și mi-a spus că trebuie să o îngrop că altfel primesc amenzi. Noi, ciobanii, scoatem mereu bani din buzunare, dar de băgat nu băgăm nimic în loc. Vă dau un exemplu. Prețul la telemea este de 8-9 lei. Atât ne dau negustorii și asta ne omoară. Că au ocupat toate piețele și producătorii nu mai au loc de ei. Pun toți mână de la mână și se duc la șeful pieței, îl onorează și sunt văzuți bine. Noi când ne ducem ne caută nod în papură. Asta este problema. Dacă le arăți samsarilor o capră și o oaie nu știu să le deosebească. Dar asta este România! Ce să facem?“

Pășuni sunt, dar nu pentru ciobani

De stâna de la Bârla se ocupă întreaga familie Manea, dar chiar și așa, spune Marian, volumul de muncă este foarte mare. Nu mai există timp pentru altceva. Și nici bani pentru a plăti zilieri.

Marian Mantea crescator de oi

„Un zilier îți ia 100 de lei pe zi plus mâncare. Dacă îl angajez pe 20 de zile înseamnă 2.000 de lei. Câtă brânză trebuie să vând eu ca să îi dau banii aceștia? La cheltuiala asta se adaugă costurile cu furajele pe care ar trebui să le facem pentru iarnă. Ar trebui să fie o înțelegere, să existe cooperative să știi că poți să duci producția acolo și că ai de încasat niște bani. Dar dacă vine negustorul și îmi ia carcasa cu 8 lei și apoi o vinde cu 20 lei în piață? Am fost în 2006 în afara țării și m-am întors de acolo cu speranța că lucrurile se vor schimba și aici. Uite că suntem în 2017 și suntem mai rău. Întrebați  și alți ciobani să vedem dacă spun că le este mai bine. Eu am ajuns la capătul puterilor.“

Ciobanii, susține Marian, nu sunt privilegiați în vreun fel. Nici măcar atunci când vine vorba despre islazuri. Spune că, deși are 1.000 de oi, nu i s-a dat nici măcar o palmă de pășune în concesiune, pentru că și aici în fața rândului stau afaceriștii cu relații în primării și consilii județene. Așa că el, crescător de animale, este nevoit să pășuneze turma de oi pe marginea șanțului.

Discuția cu Marian nu se încheie fără o concluzie. Una adaptată vremurilor în care trăim și plină de umor. „Până la urmă o să ajung să dau totul și cu banii o să fac o fântână să vând și eu apă. Să stau și eu la umbră, fără să muncesc și să vând apa cu 2 lei, nu cu 70 de bani, cum vând acum laptele.“

Laura ZMARANDA