update 3 Feb 2023

Ciobanii se plâng de lipsa unei piețe sigure

Ardelean Nicolae Răzvan din localitatea Sânnicolau Român, județul Bihor, deține un efectiv de 670 de ovine din rasa Țurcană și spune că în calitatea de tânăr crescător întâmpină multe dificultăți

„La noi oieritul este moștenire de familie. După absolvirea liceului, tata mi-a dat 150 de oi pe care le-am înmulțit și le-am prăsit după posibilități. Au trecut de atunci 10 ani, dar, dacă ar fi să o iau iar de la început, nu cred că aș mai face-o.“

A optat pentru rasa Țurcană datorită calităților ei mult superioare altor rase, mai ales în ceea ce privește rezistența la clima din România. Este o rasă despre care spune că îți dă după cum îi dai, de aceea trebuie să existe un sistem de furajare strict care să fie respectat zi de zi, adaugă tânărul crescător bihorean.

„După încheierea perioadei de pășunat încep cu o rație zilnică de cereale (porumb, orz, triticale), care crește până ajunge la o rație de 1-1,5 kg pe zi și o masă de fân sau lucernă. După fătare, oile trec la două mese de lucernă pe zi, iar perioada de furajare este de aproximativ 120-140 de zile, în funcție de venirea primăverii.“

Problema cea mai mare pentru crescătorii de ovine este că nu există o piață sigură, mărturisește Ardelean Nicolae Răzvan.

„Noi facem investiția de pe un an pe altul, știm cât investim, dar nu știm dacă o să ne scoatem investiția și aici nu mă refer la pierderi naturale, care sunt inevitabile, mă refer la piața de desfacere a produselor, în special mielul și telemeaua. Prețurile variază de la o zi la alta, ceea ce a dus la lichidarea multor ferme de oi. Cel mai bun exemplu pentru noi a fost anul 2022, când în primăvară am început cu un preț cât de cât bun, de 19-20 lei / kg pentru miei în viu, dar oferta aceasta nu a ținut foarte mult; imediat după perioada Sărbătorilor Pascale, prețul a început să scadă, ajungând în luna iunie la 11 lei/kg în viu și chiar mai puțin în unele cazuri. Am fost printre puținii care au dat o parte din miei în luna aprilie cu prețul de 19 lei/kg, la o medie de 28 de kg.“

Toate s-au scumpit considerabil anul trecut: kilogramul de porumb era 1 leu, iar anul acesta este 1,5 lei/kg, adaugă crescătorul.

„În 2022 ne-am scos investiția și atât. Problema cea mai mare este de acum înainte, dacă prețul mieilor nu ajunge la 18-20 de lei/kg, o să vă zic sigur că nu mai putem rezista pentru că, indiferent de toată dragostea și moștenirea de tradiție, până la urmă este o afacere și nu poți face o afacere în care pierzi doi, trei ani la rând.“

 Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic (SCZ) este singurul sprijin considerabil, dar și acesta, spune crescătorul, îl împarte în mare cu registrele genealogice. „Ajutoarele Naționale Tranzitorii pentru sectorul vegetal și zootehnie (ANTZ) sunt nesemnificative, iar pentru pășuni am ajuns să plătim chiria pe hectar mai mult decât este subvenția, fiind doar un filtru prin care primăriile încasează subvențiile pe pășuni.“

În momentul de față, ca tânăr fermier, acesta spune că nu are curaj să-i îndrume pe cei care se gândesc la o afacere în acest sector.


„Viitorul nu știu ce o să ne rezerve, dar, dacă piața nu se mișcă în cel mai scurt timp, cred că eu unul nu o să mai pot rezista, o să renunț la tot ceea ce înseamnă tradiție și o să mă orientez spre altceva.“


„Subvențiile sunt cum sunt, dar nu acoperă nici 10% din costurile de întreținere.“


Beatrice Alexandra MODIGA

O îndeletnicire pe cale de dispariție. Cât de greu este să găsești un cioban în România anului 2022?

Crescătorii de oi și capre se confruntă cu mari probleme în găsirea celor dispuși să se angajeze ca ciobani. Proprietarii de animale nu mai găsesc personal, chiar dacă le dau 3.000 de lei în mână. Ciobanii cu experiență au plecat în străinătate pe un salariu mult mai mare și condiții mai bune. Care sunt motivele și cum văd fermierii lipsa forței de muncă din acest sector aflați în articolul de mai jos.

În ultima perioadă, tot mai mulți proprietari ai turmelor de animale fac eforturi mari pentru găsirea unui cioban serios, care să aibă grijă de o turmă de animale, în schimbul unei locuințe cu condiții foarte bune și a unui salariu decent. Cert este că o astfel de meserie este pe cale de dispariție, de la condițiile vitrege de muncă invocate de ciobănași, până la un salariu de subzistență, fără o carte de muncă. Toate acestea îi fac pe mulți să aleagă drumul străinătății.

Ciobănia e pe ducă... Oaia are 100 de secrete

„Care sunt ciobani și au oile lor ori sunt la oi de ani mulți“, este de părere Ioan Suciu, un crescător de ovine din Făgăraș, Brașov.

„Există cei care merg la oi câte o lună, două, trei. Nu sunt ciobani decât foarte puțini, o fac de forță majoră, nu de plăcere, pentru un ban sau o sticlă de rachiu. Din urmă nu mai vine nimeni care practică această meserie; puțini tineri se mai îndreaptă către oierit. Când nu or mai fi aceștia, care mai știu din trecut despre oi, s-a dus ciobănia! Oi vor fi, dar în garduri nepăzite! Și mulți dintre proprietarii de oi nu au habar de animale, ce să învețe ciobanii de la ei? Sunt destui cu oi care nu știu să mulgă, tundă, curețe, sau să păzească o oaie! Se uită la o oaie ca curca-n lemne! Oaia are 100 de secrete și nu are cine să le mai învețe.“

Pe cont propriu...

Realitatea este că o parte dintre proprietari preferă să facă totul în familie, să se descurce pe cont propriu, spun că este mult mai rentabil. De această părere este și Natalya Miksha, din Timișoara.

„Să ai cioban înseamnă să fii sluga lui, să stai după el să dea la animale apă, să le ducă la păscut, nu să le țină la umbră, să-i gătești și să-i plătești o grămadă de bani. Eu singură îmi îngrijesc cele 400-500 capre, eu le mulg, eu le pasc, eu fac brânza. Doar vara este nevoie de ajutor la muls și atât. Acum instalăm gard electric și voi fi o doamnă, o să am timp și de odihnă la prânz, și de casă, și de copii. Nu costă gardul electric cât costă ciobanul pe o singură lună, doar nervi consumați cu ei. De exemplu, aparatul de muls de 6 posturi costă sub 5.000 lei. Trebuie angajați 1-2 oameni din sat care au familie, casă, să vină negreșit la muls, de 2 ori pe zi, împreună cu unul din proprietari, și în rest program lejer, rânduială lângă stână.“

De cealaltă parte, proprietarii turmelor se plâng că ciobanii pleacă după câteva zile de muncă pentru că viața la stână e grea. Unii stau doar până văd primii bani. Cu această situație se confruntă și Simon Marian Biba, din Gura Siriului, Brașov. Cu toate că oferă un salariu de 3.000 de lei/lună, acesta ne mărturisește că ciobanii fug de fermele de capre în favoarea celor de ovine.

„Este extrem de greu! Aproape imposibil! Foarte greu se găsește un cioban, am 100 de capre, ofer un salariu de peste 3.000 de lei și tot nu găsesc om bun. Păi de aceea nu găsesc eu oameni, că stau unii pe 1.500 lei pe lună la 400 de oi, munciți până nu mai puteți, la 100 de capre vă e frică, vă mănâncă caprele? Eu am curajul să dau și banii înainte, dar să fie om capabil“, mărturisește crescătorul.

Fără o pensie, este greu la bătrânețe!

Greu nu le-ar fi dacă ar fi plătiți mai bine sau să li se facă o carte de muncă, este de părere Marian Marian din Romina, Caraș-Severin.

„Să beneficieze și ei de o pensie, că majoritatea ciobanilor la bătrânețe ajung bolnavi din cauza statului prin ploaie, vânt etc. și, fără o pensie, este greu.“

Cu subvenția din ziua de astăzi, toți spun că se numesc crescători. Dar, dacă vrei să crești oi, trebuie să cunoști meserie de cioban, este de părere Petru Niță din Boroaia, Suceava.

„Cei care au avut ciobani au în continuare, cei care nu au, nici nu o să aibă pentru că ciobanii nu mai sunt ce erau odată, care mai sunt își văd de treaba lor, acolo unde sunt, nu umblă din târlă în târlă. Crescătorii le promit marea și sarea și, când își cer drepturile, îi bat sau le dau bani mult mai puțini. Mulți ciobănași au pățit așa, au ales să nu mai meargă la oi și au plecat în străinătate, că trebuie să trăiască cumva. În plus, au rămas și cam puțini.“

Doar o experiență turistică?

Fie că rămân în țară, fie că merg în străinătate, ciobanii ar putea oferi și o experiență turistică. România, alături de alte 8 țări, cere ca obiceiul transhumanței să fie înscris în patrimoniul cultural imaterial al umanității. Astfel, oamenii ar putea călători odată cu turmele, ar vizita stâne și ar putea afla mai multe despre meșteșugul oierilor.

Beatrice Alexandra MODIGA

Prețul cerealelor s-a dublat... Ce soluții găsesc ciobanii pentru a „supraviețui“ în condiții de austeritate

Alexandru Alin Pașaniuc din comuna Țibănești, județul Iași, este un tânăr crescător de ovine, cu un efectiv de 500 capete. În 2019 acesta s-a întors din străinătate și a început să facă din materia primă obținută produse din cheag natural. Problema forței de muncă, scumpirea combustibilului și a furajelor l-au ambiționat și mai mult pe ieșean și intenționează să deschidă cu ajutorul fondurilor europene un laborator de procesare a brânzeturilor.

Fără un efectiv suficient de mare, nu te menții pe piață

„Am început cu un efectiv de 50 de capete, ulterior am mai achiziționat oi și capre, iar în prezent avem un efectiv de cca 500 de capete. Rasa de la noi din fermă este predominant Țurcană. Încercăm de doi ani să facem și ameliorarea rasei, achiziționând berbeci cu certificat de origine. Sperăm să ajungem la un nivel genetic cât mai înalt pentru a obține produși de calitate din această specie, care sunt rezistenți la boli, dar și la vremea mai puțin favorabilă“, ne mărturisește crescătorul ieșean.

Tânărul din Țibănești spune că a ales această rasă mixtă pentru că nu sunt necesare condiții speciale pentru a putea întreține un efectiv mai mare de animale. „Pentru că celelalte rase au nevoie de condiții deosebite, nu putem să ținem multe animale. Eu îmi doresc să cresc efectivul de animale pentru că îmi place acest sector și, în al doilea rând, consider că, dacă nu ai un efectiv suficient de mare, nu reușești să te menții pe piață. Piața cărnii din România este foarte puțin dezvoltată, majoritatea produșilor se duc către export în țările arabe și, neavând un efectiv mare, nu poți încheia un contract serios cu o persoană din afara României.“

Cei mai mulți bani se duc spre producția de fân

În acest an crescătorul ieșean a avut costuri de producție mult mai mari față de alți ani. „A fost un an secetos și s-a scumpit foarte mult combustibilul. Scumpirea motorinei, în general, face să fie mai mare prețul mielului pentru Paște. Avem costuri mult mai mari pentru a produce fân, acolo se duc cei mai mulți bani, iar în ceea ce privește cerealele, dacă ne raportăm la anul trecut, am achiziționat cereale la cca 0,90 de bani/kg. Anul acesta prețul a ajuns să fie de 1,5 lei/kg. Noi, din păcate, nu putem să dublăm prețul mielului pentru că vindem local și nu există putere de cumpărare. Costul de întreținere pe iarnă, pe perioada de stabulație la o oaie, este undeva între 250-300 lei/cap de animal, ceea ce este mult, mai ales dacă ne raportăm la câștigul pe care îl ai de la un miel de 10 kg. Dacă noi o să-l vindem cu 35-40 lei/kg, costul acesta nu acoperă nici mâna de lucru, nu mai vorbim de furaje, fân, cereale și porumb“, specifică Alexandru Alin Pașaniuc.

Mulsul mecanizat nu este rentabil în cazul oilor

Una dintre problemele cele mai mari din acest sector este lipsa forței de muncă. „Efectiv, nu găsim oameni ca să putem merge înainte. Eu sunt un fermier care a încercat mulsul mecanizat, dar nu este rentabil. La un număr de animale atât de mare durează foarte mult mulsul, chiar dacă este mecanizat. Am făcut o sală de muls portabilă, doar că nu și-a dovedit eficiența. Să mulgem 400 de oi dura în jur de 3 ore și jumătate, aproape 4 ore. Este foarte mult și de aceea am ales tot mulsul manual, doar că este foarte greu să găsești un cioban bun, să știe să mulgă, să fie responsabil pentru ceea ce face. Probabil pe viitor voi ține oile doar pentru a obține miei pe care să îi vindem la export, în august. Piața brânzei este vastă, este loc pentru toată lumea, niciodată nu rămânem cu produsul nevândut. Produsul nostru se vinde la poarta fermei, nu en gros, ci ajunge direct la consumatorul final.“

Laborator de procesare a brânzeturilor, cu ajutorul fondurilor europene

De curând, Alexandru Alin Pașaniuc a accesat fonduri europene atât pentru dezvoltarea fermei, cât și pentru procesare.

„Am accesat Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, plus procesare, practic noi am accesat 40.000 de euro pentru dezvoltare și 20.000 de euro pentru procesare. Dorim să ne facem un mic laborator de brânzeturi pentru a valorifica laptele într-un mediu mult mai sănătos, cât mai igienic posibil. Din bănuții obținuți ne-am cumpărat deja un tractor cu cositoare, greblătoare, balotieră, iar pentru procesare urmează să achiziționăm un tanc de răcire, o vană de pasteurizare, altă aparatură care să ne ajute să facem, pe lângă cașul proaspăt și urdă, cașcaval, să extragem untul din zer.“

crescatori de oi

Legat de subvenții, fermierul ieșean spune că sunt mici în comparație cu costurile pe care le suportă, dar sunt bine-venite pentru că îi ajută și îi stimulează să meargă mai departe.

De-a lungul anilor, Alin a investit atât bani, cât și foarte multă muncă, de aceea nu intenționează să renunțe la fermă.


„Costurile noastre sunt destul de mari, dar acum ce să facem? Noi încă mai sperăm să fie bine. Poate în vreo 2 ani o să se clarifice tot haosul acesta din industria energetică pentru că de aici au pornit toate scumpirile. Dacă o să fac micul meu laborator de procesare a laptelui, scumpirea energiei electrice va contribui la determinarea prețului produsului final“, încheie Alexandru Alin Pașaniuc.


Beatrice Alexandra MODIGA

Ionică Nechifor, ACOC: „Am avut suficienți bani în cont pentru a nu ne periclita activitatea“

La sfârșitul lunii februarie a.c, Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis (ACOC) Botoșani a organizat la Stațiunea de Cercetare Popăuți o întrunire la care au participat zeci de crescători de oi din rasa Karakul de Botoșani. Evenimentul a fost organizat cu scopul de a le oferi fermierilor botoșăneni informații cu privire la activitatea asociației în anul precedent și pentru a le prezenta măsurile care vor intra în vigoare în următoarea perioadă. Potrivit președintelui Asociației Moldoovis, intenția este de a dubla numărul fermierilor care beneficiază de Sprijinul Cuplat Zootehnic și de a fi cât mai multe ferme dezvoltate în județul Botoșani.

Oaia Karakul, una cu totul specială în opinia unui reputat profesor

Evenimentul a început cu o intervenție a prodecanului Facultății de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare din cadrul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad“ din Iași.

„Pe linie profesională vă pot spune multe, însă probabil că mulți dintre cei prezenți așteaptă răspunsuri de la domnii de la APIA pentru că acolo sunt banii care susțin sectorul, însă ceea ce vă pot spune este că întotdeauna cel care face o treabă de calitate, care respectă anumite reguli, care aplică măsurile în baza cărora se pot accesa acele fonduri are șanse mari de reușită“, prof. univ. dr. Constantin Pascal.

Profesorul universitar a adăugat totodată că oaia Karakul este una specială pentru că necesită alt regim alimentar și alte preocupări în activitatea de reproducție și, de asemenea, „atenție în toate fazele de creștere a mieilor“.

Investiții făcute în 2021

Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis, le-a vorbit fermierilor despre activitatea acestei asociații în anul 2021.

„La începutul anului am achiziționat cele patru rulote; efortul este făcut de Asociația Moldoovis în ideea de a vă valorifica dumneavoastră produsele. În lunile martie, aprilie, mai ne-am ocupat de campania de bonitare a mieilor Karakul de Botoșani. În luna aprilie am organizat acea piață mobilă, am făcut deschiderea în Piața Centrală, după care rulotele au fost amplasate în diferite puncte din cartiere. În iunie, iulie, august am finalizat introducerea datelor în baza de date a asociației în ceea ce privește însușirile calitative la mieii Karakul. În luna septembrie au fost verificați în teren berbecii în vederea autorizării la montă și a eliminării acelor neconformități care existau. În octombrie, noiembrie și decembrie au fost lucrări la nivel restrâns din cauza pandemiei. Toate întâlnirile noastre s-au desfășurat online“, le-a spus Ionică Nechifor fermierilor prezenți.

Aproape 800.000 lei în contul asociației

Oi rasa Karakul

Asociația Moldoovis nu are nicio problemă din punct de vedere financiar. Ba din contră, în contul asociației sunt aproape 800.000 de lei.

„În anul 2021 Ministerul Agriculturii nu a mai suportat 85% din activitatea desfășurată de noi. Datorită unui management sănătos, am avut suficienți bani în cont pentru a nu periclita activitatea asociației. Veniturile din prestările de servicii în registrul genealogic, certificatul de origine masculi, controlul producției de pielicele, au fost de 687.094 lei. Venituri din alte activități, despăgubiri încasate, vânzări crotalii – 27.384 lei. Total venituri – 715.759 lei, din care subvenții primite 459.312 lei. În contul asociației avem la ora actuală 792.600 lei. Ne menținem bine și putem funcționa în continuare“, a spus Ionică Nechifor.

Ulterior, dr. Marian Florea le-a vorbit fermierilor despre pregătirea activității de apreciere a mieilor Karakul de Botoșani, campanie 2021-2022. Totodată, au fost discuții despre piața mobilă și despre organizarea târgului expozițional de miei, pielicele și produse tradiționale. În plus, fermierii au primit informații despre Planul Național Strategic 2023-2027, despre Sprijinul Cuplat Zootehnic și despre noua măsură „Bunăstarea la ovine prin ecoscheme“.

În ultima perioadă, Asociația Moldoovis a organizat cursuri de specializare pentru bonitori, iar Ionică Nechifor le-a cerut fermierilor să-i sprijine pe acești tineri și speră ca numărul beneficiarilor Sprijinului Cuplat Zootehnic să ajungă la 100.000.

Beatrice Alexandra MODIGA

Creșterea ovinelor este de viitor, dar trebuie susținută de stat

Tot mai mulți tineri se declară interesați de înființarea unor afaceri de familie, vor să facă investiții care să le aducă profit și o parte dintre ei se orientează către achiziționarea de animale. În zootehnie creșterea ovinelor este rentabilă deoarece costurile întreținerii unui animal nu sunt foarte mari, iar produsele de la oi se pot valorifica integral. Mai jos prezentăm poveștile a doi tineri care cred în acest sector și care, cu siguranță, vă vor convinge că o astfel de fermă este alegerea potrivită.

Investiție de 100.000 de euro

Tânărul Alin Medelea, în vârstă de 21 de ani, din Boș, județul Hunedoara, a început în 2012 împreună cu familia să crească oi. A pornit cu un efectiv de 40 de oi și acum a ajuns să dețină cca 250 de oi din rasa Brează. „Sunt un tânăr care încearcă să atingă performanța cu rasa Țurcană Brează. Totul a început în urmă cu 12 ani, când am început să creștem această rasă. Este o tradiție de familie. Țurcana Brează este o rasă foarte productivă de lapte, dar și de carne și este deosebită prin frumusețea ei. În ceea ce privește furajarea, hrănim oile cu porumb, 1 kg pe cap de animal, lucernă și alte furaje. Investiția noastră este de aproximativ 100.000 de euro. Produsele le distribuim direct din stână. Lâna o dăm pe un preț de nimic samsarilor. Eu îi sfătuiesc pe toți tinerii să încerce o afacere în zootehnie pentru că este activitate de viitor. Planul meu este să accesez fonduri europene pentru a-mi extinde ferma, mai ales că peste 5 sau 10 ani o văd la un alt nivel de performanță“, specifică tânărul crescător hunedorean, Alin Medelea.

Zona de munte, mai puțin favorabilă oieritului

Un alt exemplu de tânăr crescător care crede în viitorul fermelor de ovine este Emil Luha, din localitatea Ampoița, comuna Meteș, județul Alba. „De mic copil mă ocup de așa ceva pentru că mi-au fost dragi mioarele. Am pornit de la 6 oi pe care le-am crescut din plăcere, iar prin anul 2000 am ajuns la un efectiv de aproximativ 300 de capete. Este un efectiv destul de mic deoarece suntem într-o zonă de munte și nu ne prea permite terenul să ținem mai multe animale. Rasa pe care o cresc, Bucălaie, este foarte rezistentă și adaptată la zona noastră de munte. Oile din această rasă au statură medie, capul negru, au lâna foarte frumoasă și lungă.

În ceea ce privește hrana, le dăm porumb, aproximativ 1 kg pe cap de animal, iar fân și lucernă la discreție. Majoritatea mieilor îi ținem pentru reproducție, în mare parte, dar o parte din ei îi vindem samsarilor. Lâna, din păcate, este foarte ieftină și preferăm să îi dăm foc. Sfatul meu pentru cei care vor să investească în acest sector este să facă acest lucru doar dacă le place zootehnia. Sperăm ca statul român să susțină mai mult fermierii și agricultorii în România. Dacă nu, vom putea fi considerați pe cale de dispariție“, susține Emil Luha, crescător de ovine din județul Alba.

Beatrice Alexandra MODIGA

Gospodăria țărănească, cooperativa și crescătorii de oi

Gospodăria țărănească poate deveni membru cooperator asociat în cooperativele agricole, odată cu intrarea în vigoare a recentei Legi nr. 6 din 5 ianuarie 2022. Potrivit acesteia, dimensiunile maxime obligatorii ale gospodăriei țărănești pentru sectorul zootehnic, la ovine, este de până la 300 de capete, un efectiv de animale care desemnează mai mult o fermă de subzistență a secolului nostru. Din păcate, realitatea este alta, crescătorii merg pe cont propriu pentru că fermele lor de ovine sunt  moștenire de familie. Șanse de a vedea cu alții ochii asocierea în cooperativele agricole nu prea par să fie, mai ales atât timp cât acest domeniu se confruntă cu mari probleme.

Ramona și Dorin Cîndroi, mici producători din satul Mărtinești, județul Hunedoara, speră la un viitor mai bun cu ferma lor mixtă. „Am mărit numărul animalelor de la an la an și avem un efectiv de 300 de oi din rasa Țurcană, majoritatea Oacheșe și Breze, vaci, porci, păsări de curte, măgari. Mieii i-am dat în ultimii ani la export. Și produsele lactate ajung în piața agroalimentară din Orăștie (telemea, caș, urdă din lapte de vacă și de oaie). Cu furajarea ne descurcăm destul de bine. Cu tractorul pe care îl avem facem nutrețul (cosit, greblat, balotat). Celor care vor să înceapă o astfel de afacere le spun să nu pună pe primul loc interesul financiar deoarece câștigul este în raport cu cheltuiala. Sperăm un viitor mai bun, să putem înmulți animalele și, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne ușurăm munca. Să ne creăm condiții mai bune și să ne dezvoltăm cât de mult putem. Deocamdată suntem mici producători“, adaugă hunedoreanca.

Mihai Hapiuc, din Slobozia Sucevei, județul Suceava, are o fermă de familie moștenită de la tată și spune că ar renunța cu greu la Țurcanele sale. „Ne ocupăm cu creșterea oilor din anul 1997, când aveam 20 de exemplare. Treptat am ajuns la 500 de oi Țurcane, o rasă care s-a adaptat bine climei din zona Moldovei. Furajarea constă în fân și cereale. Cred că o investiție pentru un efectiv de 100 de capete ar costa în jur 40.000 de lei. Produsele le vindem în piețele din județ, iar lâna o folosim ca izolator la saivane. Îi sfătuiesc pe toți cei care vor să se apuce de creștere oilor să o facă încrezători deoarece acest domeniu îți aduce numai beneficii. Pe viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu, vrem să ajungem la 1.000 capete“, mărturisește suceveanul.


Gospodăria țărănească trebuie înregistrată în Sistemul național de identificare și înregistrare a animalelor – SNIA ca fiind deținută de persoane fizice, neînregistrate la oficiul registrului comerțului. Aceasta îndeplinește condiții minime de biosecuritate, nu se înregistrează sanitar-veterinar și comercializează pe piața națională animale vii și produsele de origine animală de la acestea prin intermediul cooperativei agricole din care face parte.


Gospodăria țărănească se autorizează și funcționează ca membru într-o cooperativă agricolă, în conformitate cu prevederile prezentei legi. Animalele vii și produsele de origine animală de la acestea se comercializează numai către centrele de sacrificare, prelucrare, procesare, conservare, sortare, marcare și ambalare ale cooperativei agricole, în baza carnetului de comercializare. Cooperativa agricolă emite atestatul de gospodărie țărănească și carnetul de comercializare.


Beatrice Alexandra MODIGA

„E ușor să-ți cumperi o turmă de oi, dar e foarte greu să o întreții“

Sunt sute de povești despre ciobănie în folclorul românesc, dar cine mai sunt ciobanii de astăzi? Meseria nu mai este cum era odată, atunci când ciobanul era respectat și avea un cuvânt greu de spus în comunitate. Și totuși, un tânăr din județul Gorj, Mădălin Puiu, crede cu putere că ciobănia trebuie să existe în continuare și nu doar ca o afacere, ci și ca o pasiune născută din dragostea pentru animale.

Țurcana de munte, o rasă care se adaptează oriunde

„Avem o turmă de oi cu care în fiecare toamnă plecăm să facem transhumanță. Mai exact din Gorj, undeva mai aproape de Târgu-Jiu, până în județul Caraș-Severin unde și iernează. Primăvara ne întoarcem spre casă pentru a ieși la munte. Eu și fratele meu suntem ciobani precum erau părinții noștri în urmă cu 15-20 de ani. Noi doi ne ocupăm împreună de toată afacerea și avem oi de când ne știm. Cât au fost părinții în putere am avut până într-o 1.000 de capete, apoi nu au mai vrut să le țină. Ne-a dat la fiecare câte 100 de oi și restul le-au vândut. În urmă cu câțiva ani au fost vremurile acelea grele, când nu mai mergea absolut nimic în acest sector, eram luați în bătaie de joc, dar am ținut animalele cum am putut. În anul 2018 am avut doar eu grijă de ele pentru că fratele meu a luat drumul străinătății, crezând că o să fie mai ușor. S-a întors și în 2019 l-am lăsat eu pe el la oi și am plecat în străinătate. La fel ca și în cazul lui, nu a mers prea bine și m-am întors la oi. În iarna anului 2020 aveam un efectiv de 300 de oi, iar în prezent avem undeva peste 700“, adaugă Mădălin Puiu.

Tânărul crescător gorjean ne spune că una dintre cele mai bune rasa specifice zonei acesteia este Țurcana de munte. „Este foarte rezistentă și se adaptează foarte ușor în orice zonă, fie de munte, fie de câmpie. Oile noastre se furajează singure deoarece facem transhumanță. În fiecare zi mergem cu ele, chiar dacă e zăpadă. Doar 2-3 zile când fată le dăm puțin fân și porumb, până se întărește mielul și poate merge. În rest, nu le prea dăm nimic. Doar pe pășune, vara și iarna.“

„Nici nu ajungi prea sus, nici nu mori de foame“

Acesta ne mărturisește că e ușor să-ți cumperi o turmă de oi, dar e foarte greu să o întreții. „Din păcate, din lipsa forței de muncă nu facem niciun produs. De când mă știu eu, lâna nu a valorificat-o nimeni cum trebuie și niciodată nu am obținut măcar jumătate din banii pe care i-am dat la tunsul oilor. Nici acum nu o mai caută nimeni și nu știm ce să facem cu ea. Din creșterea oilor nu prea poți face o afacere, trebuie să îți placă, altfel ești tentat să renunți. În activitatea asta nici nu ajungi prea sus, nici nu mori de foame. O poți numi afacere doar când pe lângă oi ai și câteva hectare de teren în arendă și beneficiezi de subvenție de la APIA. Așa, doar de pe urma oilor, nu prea e cine știe ce profit. Avem noroc că au mai crescut prețurile la miei, că altfel mulți fermieri ar fi renunțat la oi. Oameni buni și de încredere nu mai găsești și cei cu care lucrezi te pot lăsa oricând, așa că sfatul meu pentru oricine ar vrea să se apuce de o astfel de afacere este că, dacă nu e pregătit să îngrijească oile la orice oră din zi și din noapte, să nu se apuce de oierit. În plus, dacă nu ai teren în arendă sau în proprietate, nu poți să supraviețuiești. Nu prea putem face planuri de viitor pentru că nu știm ce vremuri mai vin, dar am vrea să mărim efectivul până la cca. 1.000 de capete“, încheie Mădălin Puiu, crescător de oi din județul Gorj.

Beatrice Alexandra MODIGA

Cum arată oieritul pentru un cioban de 18 ani

Ilie Iulian Ștefan, un tânăr de 18 ani din Miercurea Sibiului, județul Sibiu, spune că din pasiune pentru animale a construit împreună cu familia sa o fermă cu un efectiv de aproape 500 de oi din rasa Țurcană Brează, o rasă veche din Valea Jiului.

„Am multe animale la fermă, dar în special oi pentru că sunt animalele care îmi plac cel mai mult. Eu și tata ne ocupăm de îngrijirea fermei. Mai am un frate mai mare, dar este plecat în Germania, iar mama este casnică. Am început să creștem oi pentru că ne-a plăcut, dar și pentru că am vrut să avem afacerea noastră. Am început în 2008 cu 10 capete, dar am continuat să cumpărăm berbeci brezi, printre cei mai buni din țară, și, într-un final, am ajuns la un efectiv de aproximativ 480 de oi. Această rasă, Țurcană Brează, crescută în special pe Valea Jiului, este bună pentru producția de lapte și este prolifică. Dezavantajul este că sunt oi mai gingașe care nu rezistă în turmă mare. Încă din copilărie am lucrat cu animalele, iar acum majoritatea timpului îl petrec având grijă de turmă. În afară de oi, mai creștem vaci, porci și păsări. Ferma este încă în dezvoltare pentru că în fiecare an facem schimbări; spre exemplu, cumpărăm animale și terenuri care să ne ajute în dezvoltarea ei. Părerea mea este că, dacă vrei să evoluezi ca fermier, trebuie să investești în fermă, în producția de cereale și în efectivul de animale. În plus, când faci un lucru cu drag ai și rezultate bune“, ne spune tânărul crescător.

Anul 2021 a fost unul foarte bun pentru familia Ștefan pentru că, spune fermierul, au avut o recoltă bogată de cereale și au reușit să investească în efectivul de oi. „Am cumpărat oi cu genetică bună care să ne ajute în dezvoltarea fermei. În ceea ce privește sistemul de furajare, vara oile merg la pășunat, iar pe perioada de iarnă le dăm de mâncare baloți și porumb. Despre distribuția produselor vă pot spune că vindem lapte și miei, nu facem brânză pentru că nu avem unde să o vindem. În ceea ce privește lâna, o vindem aproape pe nimic, 40-50 de bani/kg. Ar fi bine dacă s-ar putea construi niște fabrici de prelucrare a lânii sau să se găsească alte soluții ca prețul ei să fie măcar onorabil. Chiar și așa, noi încercăm să dezvoltăm ferma de la an la an“, încheie tânărul crescător.


„Sfatul meu pentru tinerii care doresc să se îndrepte spre acest domeniu este să se bucure de ceea ce au și să investească nu doar bani, ci și suflet. În domeniul acesta sunt suișuri și coborâșuri, ca în oricare alt domeniu al vieții. Dar ce contează cel mai mult este să meargă înainte, să facă ceea ce le place și să o facă cu drag. În 5 sau 10 ani vreau să am printre cele mai bune oi din țară, să achiziționez un tractor nou, dar și alte utilaje bune.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Baci de mic copil la Aluniș, județul Cluj

Chiar şi în zonele tradiţionale de creştere a oilor tot mai rar tinerii vor să devină oieri sau ciobani, iar generaţia de păstori adulţi se răreşte de la an la an. Plus că puțini sunt cei care au prins dragostea de animale de la părinți și își doresc să ducă mai departe oieritul. Un exemplu de astfel de tânăr este crescătorul Alex Cătălin Farcaș din Aluniș, județul Cluj.

Un tânăr care aduce speranța! Alex are doar 16 ani, o vârstă fragedă la care alți adolescenți sunt preocupați tot mai mult de haine și gadgeturi și de alegerea unei cariere la birou. În schimb, acesta a ales să calce pe urmele tatălui, ciobănitul.

„Momentan am un efectiv redus de oi, dar cu ajutorul lui Dumnezeu și cu speranța că pe viitor cei care dețin animale vor fi sprijiniți mai mult aș dori să ajung undeva la un efectiv de 400-500 de oi. Tata de mic copil deținea oi, iar eu la rândul meu de mic copil am prins drag de ele. Mereu tata avea în jur de 100-150 de oi, dar cu timpul am tot mărit efectivul și în prezent avem în jur la 300 de exemplare din rasa Țurcană brează. Vara le ținem sus la stână, iar iarna acasă le hrănim cu lucernă, porumb, mai exact cu fânuri. În ziua de azi este foarte greu să deții animale deoarece nu mai găsești oameni la muncă și pentru că nu ai nicio zi liberă. A devenit o raritate să mai angajezi ciobani profesionişti, pasionaţi şi pricepuţi, mai ales mulgători, dispuşi să muncească şi să supravegheze 24 de ore/zi ovinele date în grijă“, ne mărturisește tânărul.

cioban

Trebuie să fii mereu trup și suflet acolo lângă ele, mai spune tânărul baci. „Dar, dacă vrei să faci ceva cu adevărat, faci oricât de multe obstacole ar fi! Vara, după ce vindem mieii, le mulgem și realizăm diferite produse, cum ar fi: caș, jintuială și telemea pe care le ducem pe piața locală. Este foarte greu cu animalele în zilele noastre, depui multă trudă și nici nu produci exact cât ți-ai dori. Spre exemplu, de câțiva ani, după ce sunt tunse oile dăm foc lânii pentru că nu o caută nimeni, nu mai are valoare. Le dau un sfat celor care ar vrea să dețină animale: trebuie să se gândească de două ori înainte de a investi într-o astfel de afacere, iar dacă au început, să meargă înainte, până la capăt, oricât de multă trudă ar fi. În viitor mi-aș dori să-mi fac propriul meu export de miei, mai exact să vând mieii din propria mea fermă, să nu îi mai dau celor care oferă doar jumătate din prețul lor corect.“

Beatrice Alexandra MODIGA

Ciobănia, haina grea a unui tânăr din Gura Rîului

La doar 23 de ani, tânărul Iacob Topîrcean din Gura Rîului, județul Sibiu, se ocupă împreună cu familia sa de creșterea oilor, undeva la 300 de capete. Este haină grea ciobănia, dar dragi îi mai sunt Țurcanele, după cum ne spune tânărul, motiv pentru care vrea în viitorul apropiat să își mărească efectivul și să mai perfecționeze rasa.

„La noi creșterea oilor se transmite din generație în generație și pot spune că am aceste animale de când m-am născut. Chiar de la vârsta de 9 luni am fost dus la stână pentru prima dată. Bunica mea a vrut ca tatăl meu să se facă ospătar, după ce termină școala, dar el a iubit oile foarte mult și la vârsta de 16 ani, după ce a terminat clasa a X-a, a dat foc foilor de angajare și a fugit în Munții Cindrel, la oi. Cu banii strânși și-a cumpărat toamna 10 noateni și de acolo a început de unul singur.“

Prețul brânzei apreciat greșit pe piață

Tot timpul au crescut oi Țurcane, cu toate că întreținerea lor costă destul de mult, adaugă tânărul crescător sibian. „La început tatăl meu avea oacheșe și bale, dar în momentul de față ne-am orientat spre bucălaie. Pe timp de vară mănâncă iarbă de pe pășune, iarna le dăm porumb și fân/otavă. Iarna trecută le-am dat undeva la 1-1,5 kg de porumb pe zi, pe cap de animal. Încercăm de la an la an să le dăm hrană tot mai bună, dar e foarte greu să le ții doar cu banii pe care îi scoți de pe urma lor. Pe lângă ele mai trebuie să trăim și noi. Întreținerea lor te costă destul de mult, câteodată te lași pe tine pentru ele. Cu mieii avem cel mai mare noroc pentru că sunt mai căutați și mai bine plătiți, că în rest vai și amar de noi, abia vinzi câte un kilogram cu prețul corect. Cei care au magazine de brânzeturi vor să facă avere pe spatele tău și îți cumpără brânza cu 10 lei/kg, iar ei o vând cu mult peste 30 lei/kg. De lână nici nu cred că mai are rost să vorbim, că am umplut vreo trei grajduri până acum cu lână, doar să nu o arunc să poluez mediul. Când te sună câte unul și îți face o ofertă de 30 de bani kilogramul/lână îți vine să îi zici câteva. Le tundem doar ca să nu le mai fie cald, la bani nici nu ne mai gândim.“


„La capitolul sfaturi nu cred că sunt în măsură să le dau, dar dacă nu îți este dragă oaia, să nu te apuci pentru că nu o să faci vechime. Ciobănia este o haină grea pentru că după ce mergi toată ziua după oi prin vânt, ploaie, zăpezi, noaptea când să te odihnești, trebuie să fugi după urși. Și dacă există totuși persoane care își doresc să se apuce de creșterea oilor, le spun că nu trebuie să le fie frică de muncă și așa o să reușească. Unul dintre planurile mele de viitor ar fi să mai lucrez la rasă și să ajung la un efectiv de 500 de bucălăi pe galben pentru că vreau să-mi creez o varietate proprie de oi bucălăi. În următorii 5-10 ani îmi doresc să progresăm cât mai mult și să fim tot așa sănătoși!“


Beatrice Alexandra MODIGA

Ciobănia sau dragostea de animale a crescătorului vasluian Ioan Manolache

Oieritul reprezintă pentru mulţi crescători o moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Pe lângă o serie de investiţii şi efort, fără dragoste de animale nu poţi reuşi în acest domeniu, o spune unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit din comuna Todireşti, satul Plopoasa, județul Vaslui.

Cea mai populară rasă din satele româneşti este Ţurcana, supranumită și „Regina Munților“. Aceasta este o rasă stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, ce oferă producții mixte de lapte, carne și lână, motiv pentru care și crescătorul vasluian a rămas la această rasă de oi.

Mic copil cu trei cârlani

Unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit din județul Vaslui este Ioan Manolache, în vârstă de 66 de ani din comuna Todireşti, satul Plopoasa. Stâna sa a prins viaţă în anul 1975, cu câteva oi de Karakul, dar în timp turma a ajuns să aibă un efectiv de 700 de capete. La un moment dat ferma nu mai mergea pe un făgaş normal şi în cele din urmă a renunţat la această rasă, orientându-se spre Ţurcană. „Este o moștenire de sânge, dar în momentul de față nu aș îndruma pe nimeni spre oierit. De când mă știu m-am ocupat cu oieritul, așa s-au ocupat și părinții noștri, și din șapte frați care am fost, numai doi am moștenit ciobănia. Primele oi le-am avut prin anii ‘70, eram copil atunci, am început cu trei cârlani, apoi în toamna acelui an am mai cumpărat 20 de oi Karakul. Prin anul 1975 aveam 150 de oi și mi-am dat seama că nu mai mergea Karakulul, erau niște oi cam gingașe, și astfel ne-am orientat spre Țurcană în anul 2003, când am luat 200 de capete de la Oradea și apoi le-am înmulțit. Aici noi suntem în familie, cu băiatul și fratele Costică“, ne povestește crescătorul vasluian.

Mieii de la Plopoasa ajung la export în țările arabe

Anul acesta prețul pentru un kilogram de carne de miel de Paște a fost 15 lei, în viu, în zona Vasluiului, dar majoritatea mieilor ajung la export, către țările arabe, ne mărturisește acesta. „Anul acesta avem în jur de 800 de miei, iar prețul mielului față de anul trecut pare mai bunișor. Dar știi sigur când ai încărcat mielul la mașină, iar aici ca să tai mielul să-l vinzi la piață nu ai cui. În anii din urmă, înaintea Paștelui, veneau câte 200 de comenzi, acum vin unul sau doi oameni, nu-ți convine să tai 15-20 de miei. Mieii o să-i dăm la export, la arabi, că altcineva nu cumpără. La ora actuală costă 15 lei/kg în viu, dar nu se știe mai târziu, ținem să îi facem peste 30 de kilograme. Fătările au început pe 10 februarie și s-au terminat la sfârșitul lunii aprilie. 2020 a fost un an rău, nu a fost mâncare pentru animale, au intrat oile slabe pe iarnă, iar la montă au fost cam slăbuțe. Noi facem telemea și brânză frământată și apoi le vindem toamna deoarece atunci au un alt preț față de lunile mai și iunie. Acum, dacă nu prea mai lucrează nimeni, cui să-i vând brânza la Negrești la piață?“

„După noi... dispare ciobănia!“

„La momentul de faţă nu aş sfătui pe nimeni să investească în oierit, mai spune Ioan Manolache. Piaţa de desfacere nu o facem noi, fac bişniţarii, noi muncim şi alţii câştigă. Înainte, pe timpul lui Ceaușescu, cheltuiam câte 200-300 lei/oaie, cum erau banii atunci și câștigam până în 5.000 de lei. Acum, când faci socoteală la sfârșit de an, cheltuielile depășesc veniturile, dar ne-am obișnuit, ciobănia este în sânge. Nu știu cum m-aș vedea fără oi, mi-ar fi foarte greu pentru că îmi sunt dragi. Astăzi nu vezi niciun tânăr să aibă oi, numai noi, bătrânii rămași... După noi dispare ciobănia...“

Baciul Ioan ne spune că teren arabil nu are, dar acest lucru nu este o problemă pentru el. „Avem ceva pășune, iar în mare parte cereale și nutreț cumpărăm. La noi în zonă este concesiune, iar restul pajiștilor aparține unei asociații care le administrează, le dă cu îngrășăminte, le curăță și au făcut garduri electrice. Ne-a mai ajutat un pic subvenția, 80 lei/oaie, dar nu se știe de anul acesta ce se va întâmpla“, încheie Ioan Manolache, crescător de ovine din județul Vaslui.

Beatrice Alexandra MODIGA

Mieii de la Ferma Mindirigiu, direct în țările arabe!

Pentru tânărul Marius Traian Mindirigiu din satul Hoisești, comuna Dumeşti, judeţul Iaşi, un crescător de ovine cu un efectiv de 500 de capete din rasa Țurcană, varietatea Oacheşă, campania de fătări ajunsese undeva la 70%, la mijlocul lunii martie, când i-am făcut și noi o vizită. Anul acesta, mieii din ferma sa vor pleca la export către țările arabe, pentru că așa este mai rentabil, ne mărturisește acesta.

15 kg, greutatea ideală a unui miel în perioada Paștelui

„Fătările au început undeva pe data de 12 februarie; am băgat berbecii în staul pe 14 septembrie, ținând cont că ele încep să fete cu o zi, două, trei mai înainte, în funcție de oaie; cu fătările am ajuns la stadiul de 70%, am undeva la peste 200 de miei“, ne specifică crescătorul ieșean.

Cu toate că prețul furajelor a crescut, existând majorări importante în ceea ce privește cerealele și nutrețul, prețul cărnii de miel va fi exact ca anul trecut, ne asigură Marius Mindirigiu. „Anul acesta a fost o situație foarte dificilă din cauza secetei din 2020 când cerealele au avut un preț de 1 leu/kg; acum prețul este mult mai mare, am auzit că se vând cu 1,20 lei/kg și chiar cu 1,40 lei/kg. Noi nu am avut de unde strânge strânsură, ne-am reorientat pe unde am putut, eu personal am vorbit cu o cunoștință și am balotat o miriște de porumb, greu tare am procurat cereale. Au fost foarte scumpe, plus că nu am avut de unde cumpăra, mai ales lucerna și fânul. Ținând cont că am fost în perioada de pandemie și mulți sunt cei care au rămas fără locuri de muncă, noi o să încercăm să menținem prețul, cel puțin la fel cum a fost anul trecut, undeva la 23-25 lei/kg mielul în caracasă, și sperăm să obținem 15 lei/kg în viu. Greutatea mieilor la mine în fermă variază; între 25-30 kg, cei care sunt fătați mai devreme, iar cei care vor fi fătați mai târziu, undeva la 15 kg, numai buni de tăiat pentru Paște, pentru o mare parte din clienții noștri.“

S-a deschis lista pentru rezervări...

Anul acesta mieii de la ferma tânărului din Dumești ajung în țările arabe, plus că ieșeanul renunță să mai vândă mielul în carcasă. „În acest moment am foarte multe cerințe cu privire la vânzarea mieilor, dar eu personal nu cred că voi tăia așa de mulți miei în perioada Paștelui, cum am făcut anul trecut, din cauză că atunci este perioada când se fac bani, dar se câștigă puțin în comparație cu efectivul pe care o să-l am de dat. Să sacrific câțiva miei dintr-un efectiv atât de mare nu înseamnă foarte mult pentru mine. Nu mai fac ca anii trecuți. Încarc în camion cât o să fie în viu, și asta este; fac banii grămadă, apoi pot să mă apuc de mulsul oilor, să vând brânza și să merg mai departe; dar o să îmi mai opresc pentru reproducție în jur de 60 de mieluțe, plus berbecuți. Am o cunoștință la Sibiu care are o îngrășătorie de miei, el îi ia de la mine, îi finisează, după care merg la export către țările arabe. În prezent am o mare cerere atât pentru mieii de reproducție și berbecuți, cât și pentru Paște; chiar dacă este prea devreme“, mulți își fac rezervări, încheie Marius Traian Mindirigiu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Ciobănia - pasiunea unui botoşănean din satul Stânceşti

Viorel Romică Butnariu (foto) din satul Stânceşti, judeţul Botoşani, spune că de mic copil a cunoscut tainele ciobănitului. A iubit această meserie, fără de care în prezent nu poate trăi încă de la vârsta de 9 ani.

Speranțe legate de prețul mielului

„De mic copil am văzut că părinţii mei au avut oi și am prins drag de ele; de la 9 ani mergeam cu oile la păşune, de la 13 ani am început să le mulg, iar la 24 de ani m-am căsătorit şi am avut ferma mea, cu un efectiv de 25 de oi, apoi am mărit turma până la 200 de oi din rasa Ţurcană. Produsele obţinute le vând direct de la fermă, am clienţii mei formaţi în timp. Pot spune că am ales Ţurcana pentru că este rasa care crește cel mai uşor pe teritoriul României, fiind o rasă autohtonă“, adaugă Viorel Butnariu.

Ţinând cont că începe perioada fătărilor, iar la această rasă durează aproximativ o lună de zile, pentru anul acesta crescătorul botoşănean are şi câteva pronosticuri privind preţul cărnii de miel. „După părerea mea, la cheltuielile pe care le avem anul acesta, kilogramul de miel viu ar trebui să fie în jur de 12-13 lei, iar carcasa în jur de 25 lei/kg, cu toate că nu cred că va fi mai mult de 20 lei/kg carcasa şi 10-12 lei/kg în viu pentru că toată lumea a fost afectată de COVID-19.“

Celor care ar vrea să se apuce de ciobănit, crescătorul botoşănean la dă următorul sfat: „Dacă nu le sunt dragi, să nu se apuce, oile se ţin din dragoste şi din respect pentru acest pământ care ne ţine şi ne hrăneşte, ne dă de toate, numai noi trebuie să ştim să valorificăm «aurul verde». Ciobănia este o haină grea şi nu poate să o poarte orişicine. Odată ce ai îmbrăcat-o şi vezi că îţi stă bine, nu o mai dezbraci până la moarte. Nu vreau să îi descurajez pe cei ce vor să se îndrepte spre acest sector, din contră îi îndemn să facă treaba aceasta… este bine să ţinem tradiţia, doar ne tragem din neam de păstori, din strămoşii noştri daci.“


„În prezent, am un efectiv de 120 de oi şi nu vă pot spune sigur cum va arăta această fermă peste 5 sau 10 ani, numai bunul Dumnezeu ştie. Mulţumesc că mă ţine sănătos şi mai pot ciobăni. De 3 ani muncesc singur la fermă, copiilor nu le plac oile, sunt la muncă în străinătate.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Tânărul din Panticeu care a renunţat la un liceu de prestigiu pentru… ciobănie!

Ionel Gavriloaie este un tânăr crescător de oi din satul Sărată, comuna Panticeu, judeţul Cluj, care a renunţat la cursurile unui liceu de prestigiu din municipiu pentru a continua ce tatăl său începuse mai demult…. ciobănitul. Acesta mărturiseşte că face ce şi-a dorit dintotdeauna şi nu regretă alegerea făcută.

„Sărată este un sat aparent banal, însă pentru mine în calitate de crescător de ovine este raiul pe pământ. Povestea mea şi a fermei mele începe în urmă cu 8 ani; terminând ciclul şcolar gimnazial în vara anului 2013, nevoit ca orice copil crescut la ţară să-mi ajut părinţii, a fost musai să merg la oi; pe atunci părinţii mei aveau în jur de 30 de oi mărcuşe, cum le ziceam noi. Între timp am avut admiterea la liceu și eram foarte bucuros că intrasem la un liceu de prestigiu din Cluj; brusc m-am trezit peste noapte că de fapt drumul meu în viaţă ar fi altul, nu cel care a fost plănuit cu mult timp înainte, ci să continui ce tatăl meu începuse… ciobănia“, ne mărturiseşte crescătorul clujean.

Iniţial a achiziţionat câteva mieluţe Oacheşe, apoi, încet-încet a început să-şi mărească efectivul de animale. „În momentul de faţă deţin 200 de oi, dintre care 150 de oi mame, care sunt de fătat şi restul noatine, din rasa Breze, însă predomină sângele de Oacheşe; acestea au o capacitate de producţie de lapte foarte bună şi sunt nişte oi cu un aspect impecabil“, adaugă Ionel.

oier

„Pe timp de iarnă furajarea o facem noi cu lucernă, fân şi porumb, toate din producţia proprie, iar pentru acestea avem utilaje corespunzătoare pentru îndeplinirea fiecărei sarcini în agricultură. Costurile nu se ridică foarte mult; practic, dacă munceşti vara şi dacă pregătești furajul nu trebuie să cumperi. Referitor la veniturile dobândite de pe urma oilor vă pot spune că, de exemplu, mieii îi vindem în fiecare an, la sfârşitul lunei aprilie, unui domn ce îi comercializează pentru export cu un preţ destul de corect. În ceea ce priveşte laptele, avem încheiat contract cu o firmă de lactate de la Braşov care îl preia de la domiciliu, dar în primăvară ne-am achiziţionat şi un răcitor. Problema principală ar fi lâna, nu ne-o valorifică nimeni, şi nici nu umblă nimeni să o cumpere. În fiecare an o aruncăm sau sau îi dăm foc. Trist, dar adevărat, e dezastru la acest capitol“, mai specifică tânărul.

Pentru a reuşi cu această fermă de familie, tânărul din comuna Panticeu s-a gândit că cel mai bine pentru el este să se asocieze cu fratele său, crescător harnic şi iubitor de animale şi acesta. „Vara sunt asociat cu un frate de-al meu, el are mai multe oi decât mine şi împreună ne descurcăm; alături de noi sunt şi soţiile noastre care muncesc cot la cot cu noi, indiferent de muncă. Nu ne putem plânge că ne vede Dumnezeu, dar nici să ne lăudăm prea mult. Atât timp cât la noi, de la mic la mare, fie bărbat sau femeie munceşte, zicem că nu ne este greu, unde trag toţi se cunoaşte şi rodul muncii. Practic, când faci ceva, să faci cu drag, chiar dacă drumul e greu şi mai aluneci, mergi înainte, acolo unde ţi-ai dorit atât de tare. Şi da, după 8 ani de muncă şi de nopţi şi zile petrecute cu oiţele, prin vreme bună, ploi şi frig, pot spune că am ajuns unde mi-am dorit“, a încheiat Ionel Gavriloaie, tânăr crescător de oi din comuna Panticeu, judeţul Cluj.

Beatrice Alexandra MODIGA

Eugen Gonțea moștenește ciobănitul din tată-n fiu și iar așa...

Ca și cum spirala vieții nu e decât o continuare... a ADN-ului de cioban. Deși a învățat carte și a ales meseria de inginer în mecanică agricolă, devenind de-a lungul timpului de la inginer la IAS până la director la ITSAIA (o întreprindere socialistă specializată pe transportul agricol și industria alimentară), Revoluția l-a prins la o direcție agricolă. Din 2008 este ales președinte a nou înființatei FOMR și se poate spune că e un cioban luminat. Poate prea luminat pentru cei care au interese în această branșă de istorie milenară. Pentru că ciobănitul este, așa cum am afirmat de nenumărate ori, esența românismului! Așa ne-am păstrat neamul, limba și neatârnarea, prin intermediul acestor oameni care au bătut munții și la pace, și la război. Când cu ghioaga, când cu fluierul, când cu samarii plini cu speranță! Eugen Gonțea a preluat ștafeta turmei în 1988, când tatăl său se prăpădea prea devreme, dar ciobănitul l-a învățat cu adevărat de la bunicul său care, pe vremea regelui, avea 5.000 de mioare. Ceea ce l-a adus în postura de a fi acuzat de chiaburie pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, o povară dusă de aproape toți oamenii gospodari din satul românesc.

Așa se face că în vremurile acelea, dintr-o dată, postura de sărăntocul satului a ajuns să fie titlu de noblețe.

Eugen Gonțea pășunează turmele pe munții care i-au aparținut cândva bunicului

cresterea oilor

Una din stânele crescătorului de animale cu domiciliul în localitatea Șimon, din județul Brașov, se află în Munții Cailor, la circa 1.500 m altitudine, chiar la granița dintre județele Brașov și Prahova. Cum se vine dinspre București pe DN 1 A, chiar la stânga spre munte, peste drum de cabana Ciucaș. Acolo de unde se răcorește România, vorba reclamei! Drumul spre stână este extrem de abrupt, prin pădure, ca un traseu de super top pentru experimentații piloți enduro. Când plouă, cred că nici cu troliu nu s-ar încumeta nimeni să urce acolo. Dar Eugen Gonțea îi dă bice unui Suzuki de buzunar, precum feții frumoși dădeau jar cailor înaripați! Și, volănind ca un as, îmi povestește despre tot felul de răsturnări și rămâneri în pantă. Aproape că îmi venea să o iau pe jos! Ajungem, în sfârșit, într-o poiană de unde, la un moment dat, zărim o turmă de vreo 20 de juninci bălțate frumoase. Am oprit să facem cunoștință cu ele. Șefa turmei, scuturând talanga, danga-danga, vine să mă miroasă. Fac câteva fotografii și ne urcăm înapoi în Pegasul japonez să ajungem la stână, înainte ca soarele să treacă la odihnă. Pe plai, de unde stâna se vede ca o piramidă ciobănească, se pot zări undeva pe o vale, hăt departe, oile sterpe care pasc păzite de câini și un păstor cu părul roșcat. Doar lupul și ursul sunt la ei acasă aici. Anul acesta i-au devorat o duzină de oi!

După ce Eugen Gonțea descarcă desăgile cu de-ale gurii din samarii Suzukăi, dar și ceva medicamente preventive pentru animale, ne coborâm lin pe culmea de unde se văd oile departe, iar junincile adăstau stăpânul. Vă jur că nicio mioară laie nu i-a șoptit nimic ciobănașului, însă Eugen Gonțea a început o tiradă asupra celor care, în loc să ajute crescătorii de animale, mai mult le încurcă ițele și bagă adânc zâzanie între ciobani. Am pus aparatul foto pe funcția recording și ce a urmat ați văzut cu siguranță pe pagina mea de Facebock! Dacă nu, dați un search și apoi un play să-l ascultați! Așa cum au făcut-o peste 25.000 de urmăritori ai paginii.

La Șercaia, pe 50 ha, animalele huzuresc pe o pășune ca la carte

Noaptea târziu am ajuns la casa fermierului din localitatea Șimon, iar doi câini negri ne-au întâmpinat, alături de o luminiță firavă a unei candele care se vedea din pridvorul închis în sticlă. Ne-a prins miezul nopții vorbind de una de alta și uite-așa trecu și ziua de sărbătoare creștinească. Doar candela aprinsă mai amintește, în casa unui crescător de animale, că a fost mare praznic! Pe un ecran se văd imagini de la ferma din Șercaia, acolo unde fermierul are peste 60 de vaci de lapte, dar și berbecii. Chiar și câteva oi aduse de prin Franța, de la o stațiune de cercetare, care s-au dovedit, conform afirmațiilor lui Eugen Gonțea, „0 variante“! Din toate cele 20 de oi aduse de acolo doar un miel a pripășit! Dar, recunoaște fermierul, berbecii din rasele Vandeene și Alba de Masive Central s-au adaptat, iar berbecuții rezultați din încrucișarea cu oile lui dezvoltă o carcasă net superioară. Dar Eugen Gonțea e adeptul selecției în rasă pură, iar ameliorarea cu berbeci de carne o face doar la exemplarele mai puțin bune.

Eugen Gonțea deține o moșie cum rar au alți oieri

Asta într-o zonă unde vaca și oaia sunt numai bune de emblemă pentru Țara Făgărașului. Aici vacile sale de lapte pasc în gard electric, cu o normă de pășunat bine reglată. Pășunea este bogată, iar zona cu trifoi roșu este recoltată pentru nutrețul de iarnă. În total, cu tot cu arenda de tip Transilvania, are 62 ha de pășune la Șercaia. Plus 20 ha în același fel de arendă (omul își ia subvenția iar arendașul, producția) cu porumb pentru boabe și siloz. Vacile, Bălțate Românești de tip Simmental ameliorate cu Montbelliarde, oferă o medie de 17-18 l/zi. Fermierul nu le exploatează industrial, ci într-un regim aproape de vaca de carne, mai degrabă, dar nu vrea să audă de Angus, vacă pe care o consideră ca o acoperire pentru luatul de subvenții grase de către oamenii cu buzunare adânci!

Oile pe care le mulge le paște în alt județ. Taman în Sibiu, în localitatea Gruiu, pe o pășune de 85 ha arendată în același sistem transilvan de la un sas care își ridică subvenția de la APIA, iar el păstorește și are grijă de pășune! În total are vreo 1.800 oi, deși ciobanii nu spun niciodată ce și cum privitor la averea lor. Asta poate să nu pățească precum baciul ortoman de prin Miorița, presupun.

Agricultura, dar și ciobănitul trebuie să privească spre Occident!

Eugen Gonțea are o vastă experiență europeană. Doar în Austria a fost de vreo 8 ori. Acolo a urmat și două cursuri de perfecționare. Sistemul austriac, afirmă crescătorul brașovean, s-ar plia cel mai bine pe realitatea oierilor de munte. Acolo ciobanii urmează cursuri de pregătire, mai precis școli de meserii, de câte 3 sau 5 ani. Cea de trei ani este asimilată liceului, iar cea de 5 ani cu o școală tehnică. Pe când noi tot batem pasul pe loc privind formarea profesională. FOMR este implicată activ, ei au reușit introducerea meseriei de păstor și cioban în nomenclatorul de meserii, dar, afirmă Eugen Gonțea, împreună cu Tiberiu Ștef, a reușit să impună Legea muntelui prin care s-ar cheltui un miliard de euro pentru dezvoltarea acestei zone. Gonțea ceartă MADR că s-a tot chinuit să preia măcar 20 de licee foste agricole direct de la Ministerul Educației. Ar fi fost un prim pas prin care fermierii ar putea ajuta la formarea de meseriași agricoli, implicându-se material, spre a avea un contract cu elevii, în așa fel încât primii să aibă toate condițiile de învățat și o bursă frumoasă, iar fermierii ar beneficia de angajați bine pregătiți.

„Nu ne permitem tehnică agricolă nouă, deși ne străduim”

Eugen Gonțea are un tractor John Deere nou achiziționat prin credit. Și-a realizat și o microcentrală fotovoltaică trifazică de 12 kw, asociată cu un generator de curent electric pe motorină de 24 kw. În plus, am văzut și o mică eoliană, semn că fermierul nu poate scăpa ușor de meseria învățată la facultate. Nu mai vorbesc de utilaje. Multe SH, dar în stare bună de funcționare, bine întreținute. Doar remorca tehnologică l-a costat 20.000 euro. Acum a fost nevoit să oprească investiția într-un fânar uriaș, care ar putea ajunge grajd. Deși scheletul e gata, iar panourile sandwich cumpărate din Slovacia așteaptă să închidă construcția. „Din păcate, nu prea avem bani, aștept să văd dacă reușește să ia nepotul meu un credit de la CEC să terminăm investiția. De altfel, toți banii mei se duc în fermă, pe acasă nu am mai mișcat nimic de pe vremea când eram bugetar!“

Din una în alta, cele aproape două zile în care am luat la pas averea baciului Gonțea mi s-au părut că au zburat repede. Fermierul a răsuflat probabil ușurat că poate să-și continue treaba, fără a se mai gândi și la chestii de genul dacă ziaristul are tot ce-i trebuie să își poată face meseria!

Tudor CALOTESCU

Cu „țoalele pe măgar“ până la stâna din Baia de Aramă

Daniel Ploscaru are 44 de ani, este din Baia de Aramă, județul Mehedinți, și provine dintr-o familie de ciobani cu tradiție. Cu toate că deține doar un efectiv de 400 de capete din rasa Țurcană, ne spune că nu are de gând să-și extindă efectivul din lipsa forței de muncă, dar și pentru a le oferi condiții de bunăstare cât mai bune cu putință oilor sale.

„Ciobani ungureni“ cu tradiție

„Suntem într-un sat de ciobani ungureni, străbunicii noștri provin din Mărginimea Sibiului, mai precis din Poiana Sibiului. Am crescut în preajma oilor, le-am îndrăgit de mic copil. De la bunicul meu am învățat foarte multe lucruri în creșterea acestora. La început noi făceam transhumanță cu oile, vara la munte și iarna la câmpie, așa am crescut cu «țoalele pe măgar». Acum dețin un număr de 400 de oi. În primul rând pentru mine este o pasiune, nu o afacere; oile, caii și câinii sunt cele mai frumoase animale, iar pasiunea nu are preț. În vremea de astăzi, eu personal fac sacrificii foarte mari pentru a întreține oile“, spune Daniel.

Tânărul crescător mai adaugă faptul că rasa pe care o are este cea Țurcană. „Aceasta este rasa de oi cu care am crescut, rasa noastră de oaie românească, oaia din zona de munte. Furajarea oilor are loc în perioada de iarnă, când pe câmp nu mai este mâncare pentru ele, chiar și în timpul fătărilor se furajează intensiv. Hrana constă în lucernă, fân și boabe de porumb. O rație de hrană pe timpul iernii și în timpul fătărilor este de 500 g până la 1 kg de boabe/zi și necesarul de fân, cât au nevoie. O astfel de fermă se realizează cu pasiune, dragoste foarte mare pentru animale, dar și cu ani mulți de muncă.“

Valorificarea produselor de la stâna sa diferă, mai spune sibianul. „Valorificăm brânza și mieii care sunt sacrificații pentru sărbătorile de Paște (brânza se vinde de acasă, de la piață sau en-gros, dacă este o cantitate mai mare); vindem și miei vii care ajung pentru export. Despre valorificarea lânii nu vă pot spune nimic. Eu personal în ultimii ani am îngropat-o, să nu rămână aruncată pe câmp. Nu ne acoperim nici cheltuiala cu tunsul oilor“, mai adaugă Daniel Ploscaru.

Cei care doresc să investească într-o astfel de fermă trebuie să aibă în primul rând cunoștințe despre creșterea oilor, dar trebuie să țină cont și de multe altele, mai specifică bărbatul. „Să aibă în permanență necesarul de oameni în fermă, ceea ce constituie cea mai mare problemă. Eu nu îndemn pe nimeni să facă din creșterea oilor o afacere, este foarte greu. Planuri de viitor nu prea am, din lipsă de personal, nu sunt oameni la lucru, indiferent de ce salariu le oferi, dar peste 5 ani cred că  o să fiu tot pe poziție. Nu mă extind, cresc un număr redus de oi pentru a le oferi condiții bune de bunăstare, să am exemplare deosebite și selectate“, încheie Daniel Ploscaru.

Beatrice Alexandra MODIGA

În Chiperești, familia Neamțu arde în fiecare vară 8 tone de lână

Familia Neamţu creşte oi de mai bine de 15 ani, iar acum are peste 800 de capete, pe care le îngrijeşte într-o fermă din Chiperești, județul Iași. În fiecare vară, de pe urma oilor aceştia ard peste 8 tone de lână din cauza faptului că în zonă nu se valorifică.

Bianca Neamţu, mezina familei, îşi ajută părinţii, şi chiar şi-a propus să acceseze fonduri europene pentru a moderniza ferma. „Eu împreună cu părinţii mei, Sorin şi Mihaela Neamţu, am o fermă de familie de oi. Noi am ales rasele: Merinosul de Palas pentru lână și carne, Țigăile ruginii pentru lapte și carne, iar cele Carabașe pentru carne. Dacă putem spune aşa, familia mea a început să se ocupe de creşterea oilor în anul 2006, cu un efectiv destul de redus de 50 de capete, dar în prezent s-a ajuns la unul destul de mare, de 800 capete. Totul a început prin exploatarea terenurilor şi, dacă am avut această posibilitate să stăm în mediul rural, am profitat la maximum… ne-am extins şi în continuare ne vom extinde cât putem. Ne-am propus ca pe viitor să accesăm fonduri europene şi proiecte prin intermediul cărora să achiziţionăm utilaje noi şi revoluționare, care să ne uşureze munca“, mărturiseşte tânăra.

„Sistemul de furajare la noi nu este aşa de dezvoltat ca în alte țări. Punem mâncare în iesle, saivane şi pe alee în fermă; hrănim animalele cu baloţi de lucernă şi sparcetă, le mai dăm şi boabe de porumb şi siloz. Ferma noastră produce lapte pe care îl închegăm cu cheag de miel şi astfel obţinem caşul pe care noi îl vindem la piaţă, în Nicolina. Mergem pe principiul… noi îl facem, tot noi îl vindem“, mai spune ieşeanca.

De pe urma lor celor 800 de oi, familia Neamţu a adunat până acum peste 8 tone de lână în fiecare vară, pe care o ard. Pentru fiecare oaie tunsă crescătorii plătesc cel puţin 10 lei zilierilor care fac asta. La final de sezon, după vânzarea lânii, aceştia ies în pierdere, mai spune Bianca Neamţu. „Ardem lâna pentru că în zona Moldovei lâna nu este valorificată, iar singurele fabrici, din ce ţin eu minte, sunt în zonele montane, dar pe noi nu ne ajută cu nimic. Unde să o punem în altă parte?“, încheie Bianca Neamţu.

Beatrice Alexandra MODIGA

Povestea frumoasei ciobăniţe de 15 ani din Sânpetrul Mare

O ciobăniță de numai 15 ani reușește să-și împartă timpul între școală și oierit, la stâna părinților săi. Adolescenta, pe numele său Simona Rafailă, din comuna Sânpetrul Mare, judeţul Timiş, are în grijă 350 de oi, mai multe bovine, cabaline şi caprine, de câțiva ani buni, şi spune că majoritatea zilelor şi le petrece în fermă, în cizme de gumă.

O poveste care nu are o ultimă filă!

Simona Rafailă învață la Liceul Tehnologic Romulus Paraschivoiu, ca profil Industria alimentară, iar în fiecare

week-end şi în timpul vacanţelor devine ciobăniță acasă, în Sânpetrul Mare. Adolescenta provine dintr-o familie în care oieritul este o adevărată tradiție. „Ferma noastră este ca o poveste pentru noi, o poveste care nu are o ultimă filă. Nu îmi este ruşine de ceea ce fac, chiar mă mândresc pentru că în ziua de astăzi sunt puţini cei care se ocupă cu creşterea animalelor. Sărbători sau zile liberă nu există pentru că la ferma noastră nu ai cum să te plictiseşti, totul se lucrează în echipă; pot spune că majoritatea zilelor mi le petrec în fermă, în cizme de gumă. Animalele sunt hobby-ul meu, la care nu aş renunţa. Lucrez cu multă dragoste şi plăcere în preajma animalelor. Mulţi sunt cei care îmi spun că sunt mai ceva decât băieţii. Părinţii mei se ocupă cu creşterea animalelor încă de când erau tineri, practic de la vârsta de 20 de ani, iar eu am copilărit în preajma animalelor. Au început cu un efectiv destul de redus, de 6 vaci şi 50 de oi, dar cu timpul efectivul de animale s-a mărit, astfel am ajuns la 60 de capete de vaci, 350 de oi, 10 cai şi 25 de capre. Nu ne bazăm doar pe o singură rasă, de exemplu la ovine avem mai multe, de la ţurcane, oacheşe, bale, până la sârbeşti“, spune tânăra.

„Dacă există iubire, plăcere, pasiune şi bunăvoinţă, nimic nu are preţ, adaugă tânăra. Celor care doresc să-şi clădească un drum în creşterea animalelor le spun că nu vor da greş! Tatăl meu tot timpul îmi spune: «După soarele cu dinţi o să apară şi soarele care va lumina fiecare pas pe care îl vei face în viaţă!» Aceleaşi vorbe le spun şi eu tinerilor crescători. Planurile mele de viitor sunt destul de măreţe, aş putea spune, de la înfiinţarea unui magazin alimentar de lactate la acccesarea de fonduri europene şi la un efectiv de animale destul de numeros. Ferma noastră peste 5 sau 10 ani am să o văd altfel, nu ca pe o poveste, ci ca pe un basm pe care am să-l povestesc cu multă plăcere“, încheie Simona Rafailă.


„Furajele pentru animale le achiziţionăm de la Pecica, o parte din silozul de porumb şi borhotul de bere de la Timişoara, iar fânul şi porumbul le facem noi pe terenurile noastre. În ceea ce priveşte producţia de lapte de vacă, avem cisterna care vine să-l ia de la Braşov, iar din laptele de oaie realizăm brânză, caş, telemea şi o vindem în piaţa din Timişoara.“


Beatrice Alexandra MODIGA

Stâna lui Buican de pe meleaguri vâlcene

Ţurcana, cea mai cunoscută rasă de oi din România, este preferată şi de Cristian Buican din Perişani, judeţul Vâlcea, graţie rezistenței şi adaptabilităţii sporite a efectivelor, precum și a aptitudinilor productive.

Moştenire din Mărginimea Sibiului

Ferma de la Perişani este aproape dintotdeauna, ne spune crescătorul, având în vedere că familia sa provine din Mărginimea Sibiului şi tot timpul s-au ocupat cu creşterea oilor. „În anul 2015 exploataţia a fost transformată într-una de tip A, deci s-a încercat trecerea de la o gospodărie ţărănească la o activitate economică, în adevăratul sens al cuvântului. Nu pot estima exact costul unei astfel de investiţii pentru că a fost făcută în timp, dar cred că, dacă se porneşte de la zero, probabil trebuie investite câteva sute de mii de euro. Până de curând a fost practicată transhumanţa, am crescut o oaie adaptată condiţiilor de la munte, vara, şi de la câmpie, iarna, adică Ţurcana românească. Dacă în familie se creşteau câteva sute de oi, acum efectivele au depăşit o mie şi sunt în creştere. Am ales această rasă deoarece se evidenţiază prin rusticitatea şi rezistenţa deosebită. Suportă bine iernile geroase prin faptul că este puţin pretenţioasă la condiţiile de furajare şi adăpostire. Valorifică toate categoriile de furaje; vorbim de: fânuri, vreji, paie, coceni de porumb, fără a necesita cantităţi mari de hrană. În schimb, furajarea este diferită la tineretul pregătit de abatorizare; se furajează pe stabulaţie cu raţii calculate de fibroase şi făinuri concentrate, iar animalele de prăsilă şi oile cu lapte se hrănesc pe pajişti“, adaugă Cristian.

Stana lui Buican

La rasa Ţurcană productivitatea depinde de vârsta efectivelor, individualitatea, sezonul de fătare, durata lactației, greutatea corporală, numărul și intervalul dintre mulsori, nivelul de alimentație şi condițiile climatice, mai adaugă crescătorul. „La prima lactație se obțin, de regulă, 60-70% din cantitatea maximă de lapte. În aceste condiții trebuie urmărite rezultatele fiecărui exemplar pentru a se putea face un grafic al productivității. Exemplarele care realizează o cantitate de lapte de 2-3 ori mai mare decât media pe turmă trebuie să formeze nucleul principal de selecție, care va fi folosit la încrucișările viitoare. Totodată, este foarte importantă perioada de montă. Oile din rasa Ţurcană care fată primăvara devreme au o producție de lapte cu 30% mai mare datorită prelungirii perioadei de lactație și a valorificării vegetației în plină dezvoltare. Pot spune că la exemplarele pe care le am producţia de lapte a crescut de la 400-500 ml pe zi până la 700-800 ml pe zi, pe măsură ce a avut loc o selecţie riguroasă a exemplarelor.“ În perioada august-septembrie oile din rasa Ţurcană trebuie pregătite pentru montă. Acestea se redistribuie în urma selectării oilor cu o productivitate ridicată la lapte.


Din fermă se valorifică în prezent animale pentru reproducţie (berbeci cu origine), animale pentru abatorizare (miei îngrăşaţi) şi brânză. Mieii au fost livraţi de la mase începând cu 20 kg până la performanţa actuală de 50 kg, masa unui miel de 4 luni. Vânzarea se face către terţi şi prin cele două magazine proprii din Râmnicu Vâlcea.


Beatrice Alexandra MODIGA

Oieritul - o moştenire din generaţie în generaţie

Creşterea oilor reprezintă pentru mulţi crescători o moştenire de familie, transmisă din generaţie în generaţie. Pe lângă o serie de investiţii şi efort, fără dragoste de animale nu poţi reuşi în acest domeniu, o spun majoritatea oierilor. Cea mai populară rasă din satele româneşti este Ţurcana, supranumită și „Regina Munților“. Aceasta este o rasă stabilă, rezistentă, deloc pretențioasă, ce oferă producții mixte de lapte, carne și lână.

„Piaţa de desfacere ne-o fac bişniţarii“

Unul dintre crescătorii cu o veche tradiţie în oierit este Ioan Manolache din comuna Todireşti, satul Plopoasa, judeţul Vaslui. Stâna sa a prins viaţă în anul 1975, cu câteva oi de Karakul, dar în timp turma a ajuns să aibă un efectiv de 500 de capete. La un moment dat ferma nu mai mergea pe un făgaş normal şi în cele din urmă a renunţat la această rasă, orientându-se spre Ţurcană. „De oierit m-am ocupat de mic copil împreună cu fratele meu Costică; pot spune că am moştenit ciobănitul de la părinţi şi am fost neam de ciobani în familie. Am pornit la drum cu 200 de capete Ţurcane; în prezent, împreună cu băiatul meu am 700 de capete, iar fratele meu în jur de 300. Pe atunci, am avut o mare satisfacţie că produsele se vindeau la cel mai bun preţ; mă refer aici până în anul 1989. În schimb, după ‘89 a rămas oaia de batjocură, nu mai aveau preţ pielicelele, nu mai avea preţ niciun produs de la oi, astfel că în anul 2002 le-am vândut şi mi-am cumpărat Ţurcane. Berbecii au certificate de origine și au un preţ bun, dar caşul şi mieii îngrăşaţi au un preţ mic raportat la cheltuieli. Pot spune că o investiţie ca a noastră costă câteva sute de mii de euro. La momentul de faţă nu aş sfătui pe nimeni să investească în oierit, dacă prețurile vor rămâne neschimbate. Piaţa de desfacere nu o facem noi, ne-o fac bişniţarii, noi muncim şi alţii câştigă! Ar trebui să ne constituim o cooperativă, să putem vinde produsele la un preţ mai bun“, mărturiseşte crescătorul vasluian.

„Primăriile nu te sprijină cu nimic!“

Nicu MateiO altă fermă de oi păstrată și transmisă din generație în generație este cea a lui Nicu George Matei din comuna Crâmpoia, judeţul Olt, care a moştenit de la bunicul său 60 de oi, iar ulterior a ajuns la un efectiv de 300 de capete, rasa Ţurcană. Pe lângă oi, crescătorul mai are două vaci, două junici și porci. Acesta mărturiseşte că a investit bani, efort și multă răbdare pentru a ajunge aici, chiar dacă este greu în acest sector. „Povestea acestei ferme este de demult, de când bunicul meu avea o turmă de oi pe care i-a lăsat-o moştenire tatălui meu, dar nu rasa pe care o am eu în acest moment. De mic copil mi-au plăcut oile; pot spune că am investi bani, efort şi multă răbdare pentru a ajunge până aici, mai ales că o astfel de investiţie este costisitoare. Trezirea este la ora 4 dimineaţa pentru mulsul oilor la stână, după aceea plecăm acasă cu laptele ca să-l închegăm şi să iasă brânza. Este foarte greu! Mă străduiesc de foarte mult timp să fac un proiect, dar nu am reușit; toți îți închid ușile, iar primăriile nu te sprijină cu nimic.Trăim într-o lume foarte rea! Eu am serviciu, dar merg şi la stână; norocul meu este că lucrez în schimburi, astfel pot să mai fac nutreţul pentru oi“, specifică crescătorul oltean.

Beatrice Alexandra MODIGA